Despăgubire. Decizia nr. 3624/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii de dreptul muncii / 2015

Decizia nr. 3624/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-10-2015 în dosarul nr. 3624/2015

Dosar nr._ (Număr în format vechi_ )

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE

DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.3624

Ședința publică de la 09 octombrie 2015

Curtea constituită din

PREȘEDINTE – M. V. D.

JUDECĂTOR - N. R. I.

GREFIER - S. Ș.

Pe rol soluționarea apelului declarat de apelanta – reclamantă F. P., împotriva sentinței civile nr.3143 din 31.03.2015 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – pârâtă C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR SA., având ca obiect – drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimata – pârâtă C. națională de Căi Ferate CFR SA, reprezentată de consilier juridic E. D., în baza delegației aflată la fila 22 în dosar, lipsind apelanta – reclamantă F. P..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea, în raport de prevederile art.392 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în combaterea cererii de apel.

Intimata – pârâtă, prin consilier juridic, solicită respingerea apelului, ca netemeinic și nelegal, pentru următoarele motive: 1) tichetele de masă intră în categoria cheltuieli sociale, deci reprezintă un drept social nicidecum un drept salarial; 2) astfel ținând seama de cele menționate, tichetele de masă nu sunt de natură salarială, fapt pentru care pot fi solicitate conform prevederilor art.268 alin.1 lit. e din Codul muncii, în termen de șase luni de zile de la nașterea dreptului la acțiune în cazul unei neexecutări a Contractului Colectiv de Muncă. Totodată, arată că, susținerea apelantei – reclamante la efectele CCM la nivel de ramură 2009-2010 și pentru anii 2011-2013 nu au temei legal pentru că valabilitatea CCM la nivel de ramură transporturi a încetat la data de 31.12.2010.

Intimata – pârâtă, prin consilier juridic, solicită respingerea apelului, ca neîntemeiat.

Curtea, în raport de prevederile art.394 Cod procedură civilă, constată închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr._, disjunsă din dosarul nr._/3/2014, astfel cum a fost precizată, reclamanta F. P. a chemat în judecată pe pârâta MINISTERUL TRANSPORTURILOR C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR SA solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să fie obligată parata la plata următoarelor drepturi, proporțional cu timpul efectiv lucrat:

•diferențele dintre drepturile salariale de care a beneficiat corespunzător salariului de Încadrare avut, care a fost calculat prin luarea in considerare a salariului de baza minim brut de 600 lei corespunzător clasei 1 de salarizare, cu aplicarea coeficientului de ierarhizare si drepturile salariale de care ar fi trebuit sa beneficieze, calculat la salariul de încadrare avut pentru o valoare a salariului minim brut de 700 lei corespunzător clasei 1 de salarizare cu aplicarea coeficientului de ierarhizare corespunzător clasei de salarizare avut. Perioada pentru care solicită acordarea acestor diferențe salariale este 01.12._11, in conformitate cu H.G nr. 1193/2010

•diferența de salariu dintre salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata de 700 lei lunar si salariul brut in raport de care i-a fost plătit salariul pe perioada 01.01.2012 - 31,01.2013, in conformitate cu H.G. nr. 1225/2011

•diferența de salariu dintre salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata de 750 lei lunar si salariul brut in raport de care i-a fost plătit salariul, pe perioada 01.02._13, in conformitate cu H.G. nr. 23/2013;

•diferența de salariu dintre salariul de baza minim brut pe țara garantat in plata de 800 lei lunar si salariul brut in raport de care i-a fost plătit salariul, pe perioada 23.04._13 in conformitate cu H.G. nr. 23/2013 si Actul Adițional la Contractul Colectiv de munca pe anul 2012-2013 al CNCFR „CFR" SA, înregistrat la ITMB cu numărul 116/2012.

Pentru perioadele mai sus invocate, salariile au fost calculate (prin aplicarea formulei), in funcție de un salariu minim brut de 600 lei.

Solicita instanței de judecata obligarea paratei la acordarea următoarelor drepturi salariale prevăzute in contractul colectiv de munca (CCM) dar neacordate de parata, menținând obiectul cauzei așa cum a fost precizat prin cererea introductivă, aducând următoarele argumente:

•plata de către angajator a sporurilor permanente înscrise in REVISAL, prevăzute in CCM al paratei pentru perioada 2011 pana la data de 31.12.2014, aplicate la diferența de salariu menționata la punctul 1.

plata de către angajator a salariului suplimentar pentru anii 2011, 2012 ,2013 si 2014 (proporțional cu perioada lucrata), echivalent cu salariul de baza de Încadrare din luna decembrie a anului precedent pentru care se acorda (salariu calculat asa cum rezulta la punctul 1) pentru munca ireproșabila desfășurata in cursul unui an calendaristic

•plata de către angajator a primelor de Paste, Ziua Feroviarului si C. pentru anii 2011, 2012 ,2013 si 2014 stabilite la nivelul clasei 1 de salarizare (calculat conform punctului 1 din prezenta cerere)

•plata ajutorului material pentru recuperarea forței de munca pentru anii 2011, 2012, 2013 si 2014 egal cu un salariu de baza corespunzător clasei de salarizare (calculat conform punctului l din prezenta cerere)

*obligarea paratei la rectificarea datelor înscrise in revisal si eliberarea de adeverințe din care sa reiasă sumele înscrise, astfel cum au fost rectificate, sporurile calculate si aplicate conform punctului 1 din prezenta cerere.

În ceea ce privește petitul 3 solicita sa fie obligată parata la plata de daune interese, constând in actualizarea sumelor pe care Ie datorează cu rata inflației la care se adaugă dobânda legala, de la data nașterii dreptului si pana la data plații efective și plata eventualelor cheltuieli de judecata ocazionate de prezenta cauza.

Prin sentința civilă nr.3143 din 31 martie 2015, pronunțată de Tribunalul București a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile reprezentând contravaloarea tichetelor de masa anterioare datei de 19.02.2014 și, în consecință respinge aceste pretenții ca fiind prescrise; a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru restul pretențiilor ca neîntemeiată; a fost respinsă, în rest, cererea precizată formulată de reclamanta F. P., în contradictoriu cu pârâta Ministerul Transporturilor C. Națională de Căi Ferate CFR SA, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, reclamanta F. P. a fost angajată în cadrul societății pârâte în funcția de „Revizor ACE I ” având locul de muncă la SRCF București /DiviziaTrafic/Stații halte de Cale Ferată/Stația București B., aspect ce rezultă din mențiunile inserate în Actul adițional nr.2744/14.05.2012 la contractul individual de muncă.

Prin cererea dedusă judecății astfel cum a fost precizată la data de 24.03.2015 reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la acordarea următoarelor drepturi:

*diferențele dintre drepturile salariale de care a beneficiat corespunzător salariului de Încadrare avut, care a fost calculat prin luarea in considerare a salariului de baza minim brut de 600 lei corespunzător clasei 1 de salarizare, cu aplicarea coeficientului de ierarhizare si drepturile salariale de care ar fi trebuit sa beneficieze, calculat la salariul de încadrare avut pentru o valoare a salariului minim brut de 700 lei corespunzător clasei 1 de salarizare cu aplicarea coeficientului de ierarhizare corespunzător clasei de salarizare avut. Perioada pentru care solicită acordarea acestor diferențe salariale este 01.12._11, in conformitate cu H.G nr. 1193/2010.

•diferența de salariu dintre salariul de baza minim brut pe țara garantat in plata de 800 lei lunar si salariul brut in raport de care i-a fost plătit salariul, pe perioada 23.04._13 in conformitate cu H.G. nr. 23/2013 si Actul Adițional la Contractul Colectiv de Munca pe anul 2012-2013 al CNCFR „CFR" SA, înregistrat la ITMB cu numărul 116/2012.

Solicita instanței de judecata obligarea paratei la acordarea următoarelor drepturi salariale prevăzute in contractul colectiv de munca (CCM):

•plata de către angajator a sporurilor permanente înscrise in REVISAL,prevăzute in CCM al paratei pentru perioada 2011 pana la data de 31.12.2014, aplicate la diferența de salariu menționata la punctul 1.

*plata de către angajator a salariului suplimentar pentru anii 2011, 2012 ,2013 si 2014 (proporțional cu perioada lucrata), echivalent cu salariul de baza de Încadrare din luna decembrie a anului precedent pentru care se acorda (salariu calculat asa cum rezulta la punctul 1) pentru munca ireproșabila desfășurata in cursul unui an calendaristic

obligarea paratei la rectificarea datelor înscrise in revisal si eliberarea de adeverințe din care sa reiasă sumele înscrise, astfel cum au fost rectificate, sporurile calculate si aplicate conform punctului 1 din prezenta cerere.
Plata contravalorii tichetelor de masă pentru perioada ianuarie 2011- la zi;
plata de daune interese, constând in actualizarea sumelor pe care Ie datorează cu rata inflației la care se adaugă dobânda legala, de la data nașterii dreptului si pana la data plații efective și plata eventualelor cheltuieli de judecata ocazionate de prezenta cauza.

Tribunalul, în baza dispozițiilor art. 248 (1) Cod procedură civilă a analizat cu prioritate excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de către pârâtă prin întâmpinare întemeiată pe art. 268 alin 1 punctul e) din Codul Muncii care dispune în sensul că „Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: e) in termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, in cazul neexecutarii contractului colectiv de munca sau a unor clauze ale acestuia".

Astfel:

- În ceea ce privește cererea de obligare a pârâtei la plata contravalorii tichetelor de masă aferente perioadei ianuarie 2011- până la zi Tribunalul a reținut că în conformitate cu prevederile art. 8 alin. 2 din Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masa, sumele corespunzătoare tichetelor de masa acordate de angajator, in limitele valorii nominale, nu se iau in calcul nici pentru angajator, nici pentru Salariat Ia stabilirea drepturilor si obligațiilor care se determina in raport cu venitul salarial. În consecință acestea nu fac parte din categoria drepturilor salariale ci din categoria drepturilor sociale, sumele primite cu acest titlu nefiind impozabile potrivit art. 55 alin. 4 lit. b) din codul fiscal.

Tichetele de masa având statut legal de alocație zilnica de masa, la care se face referire în CCM nu au putut fi considerate drepturi salariale, aceasta pentru că nu reprezintă o contraprestație a muncii depuse de angajat având caracterul unui drept suplimentar decurgând dintr-un CCM.

Așadar, Tribunalul a concluzionat că drepturile bănești solicitate cu acest titlu nu sunt drepturi de natura salariala fapt pentru care, cererile in vederea soluționării unui conflict de munca ce au ca obiect acordarea acestui drept pot fi formulate, in conformitate cu prevederile art. 268 alin. 1 lit. e) din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii „in termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, in cazul neexecutării contractului colectiv de munca sau a unor clauze ale acestuia", nefiind incidente în această situație prevederile art. 268 alin. 1 lit. c care impun un termen de prescripție de 3 ani pentru veniturile obținute de salariați cu titlu de drepturi salariale

Având în vedere data introducerii cererii de chemare în judecată-19.08.2014, prevederile art. 268 alin. 1 lit. e din Codul muncii și cele reținute mai sus Tribunalul a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru drepturile solicitate cu titlu de tichete de masă pe perioada ianuarie_14 și a respins aceste pretenții ca fiind prescrise.

În ceea ce privește excepția prescrierii dreptului material la acțiune pentru restul pretențiilor, s-a dispus respingerea acesteia ca neîntemeiată, având în vedere faptul că, în speță, nu s-a putut reține incidența dispozițiilor art. 268 alin.1 lit. e din Legea nr. 53/2003 republicată – Codul Muncii(art. 283 alin.1 lit. e anterior republicării), conform cărora cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, întrucât drepturile solicite prin cererea de chemare în judecată au natura juridică au unor drepturi de natură salarială, ceea ce înseamnă că regimul juridic aplicabil, sub aspectul prescripției, este cel prevăzut de art. 268 alin.1 lit. c din Legea nr. 53/2003 republicată – Codul Muncii(art. 283 alin.1 lit. c anterior republicării), conform cărora cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.

Instanța a reținut că, în mod greșit, pârâta a avut în vedere dispozițiile art. 268 alin.1 lit.e din Codul muncii, câtă vreme obiectul conflictului individual de muncă privește plata unor drepturi salariale neacordate, ceea ce atrage incidența prevederilor art. 268 alin.1 lit. c din Codul muncii. Așa fiind, cererea poate fi formulată în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune pentru fiecare dintre pretenții.

Este adevărat ca pretențiile reclamantei rezida din neexecutarea Contractul Colectiv de munca, însa cum drepturile solicitate sunt de natura salariala, termenul de prescripție este de 3 ani, fiind încadrate în prevederile art. 268 alin.1 lit. c din Codul muncii. Aceste drepturi fac parte din categoria drepturilor salariale suplimentare, respectiv drepturi individuale ale salariaților care nu au caracter de drepturi colective astfel că nu sunt supuse termenului de prescripție de 6 luni ci termenului de prescripție prevăzut de art. art.268 alin.1 lit c din Codul Muncii, neavând relevanță că drepturile în discuție au caracter periodic sau că au luat naștere în urma negocierilor colective.

În consecință, s-a dispus respingerea excepției prescripției, sub aspectele invocate, ca neîntemeiată.

Pe fondul cauzei Tribunalul a apreciat cererea precizată ca fiind neîntemeiată pentru următoarele considerente:

În privința capătului de cerere având ca obiect plata diferențelor de drepturi salariale Tribunalul a reținut următoarele:

Solicitarea ce are ca obiect obligarea pârâtei la plata, pentru perioada 01.12._13, a diferențelor dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 670 lei, conform H.G.nr. 1193/2010, în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei prevăzut de HG nr. 1225/2011, în raport de HG nr.23/28.01.2013 ce stipulează că începând cu 01 februarie 2013 salariul de bază minim brut este 750 lei si începând cu 01 iulie 2013 salariul de bază minim brut este de 800 lei lunar si drepturile salariale efectiv plătite corespunzător activității desfășurate în perioada în care hotărârile de guvern sunt incidente, sume care vor fi actualizate cu rata inflației de la data nașterii drepturilor până la data plătii efective și la plata dobânzii legale aferente și să fie obligate pârâta la eliberarea de adeverințe cu aceste diferențe salariale.

Tribunalul a apreciat această cerere ca fiind nefondată pentru următoarele motive:

S-a invocat drept temei juridic al pretențiilor prevederile H.G. nr. 1193/24 noiembrie 2010, H.G. nr. 1225/14 decembrie 2011, H.G. nr. 23/22.01.2013.

Prevederile legale invocate:

H.G. nr. 1193/24 noiembrie 2010 prevede că ” Începând cu data de 1 ianuarie 2011, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 670 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 170 de ore în medie pe lună în anul 2011 reprezentând 3,94 lei/oră”.

H.G. nr. 1225/14 decembrie 2011,” Începând cu data de 1 ianuarie 2012 salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 700 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 169,333 ore în medie pe lună în anul 2012, reprezentând 4,13 lei/oră”.

H.G. nr. 23/22.01.2013 prevede că “Începând cu data de 01.02.2013, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 750 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie pe lună, în anul 2013 reprezentând 4,44 lei pe oră. Iar începând cu data de 23.04.2013 salariul minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 800 lei lunar pentru un program de lucru de 168,667 ore în medie pe lună în anul 2013, reprezentând 4,74 lei/oră.

Reclamanta a solicitat recalcularea drepturilor salariale prin modificarea elementului reprezentând salariul de baza minim brut aferent clasei 1 de salarizare, prin majorarea acestuia la cuantumul prevăzut in hotărârile de Guvern, cu aplicarea coeficienților de ierarhizare - celalalt element al salariului - prevăzut in CCM.

Conform art. 160 din Codul muncii, „salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.”

Potrivit art. 164 din Codul muncii - Legea 53/2003 republicata, alin (1) "Salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, corespunzător programului normal de muncă, se stabilește prin hotărâre a Guvernului, după consultarea sindicatelor și a patronatelor.(...) iar potrivit alin (2), angajatorul nu poate negocia și stabili salarii de bază, prin contractul individual de muncă, sub salariul de bază minim brut orar pe țară.

Potrivit alin (3). angajatorul este obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară.

Din coroborarea dispozițiilor legale menționate rezultă că salariul de 670 lei, 700 lei 750 și 800 lei la care fac referire actele normative invocate de către reclamantă reprezintă salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, la care se aplică sporurile și adaosurile, legiuitorul interzicând angajatorilor să stabilească salarii de bază sub acest nivel.

La nivelul societății reclamante drepturile salariaților au fost reglementate prin contracte colective de munca încheiate la nivel de unitate SNTFC „CFR SA” pentru anul 2011 – 2012 și pentru anul 2012-2013 .

Instanța a observat ca începând cu data intrării in vigoare a CCM al SNTFM CFR SA înregistrat începând cu 2011, salariul brut de baza se calculează exclusiv in baza grilei de salarizare prevăzute in anexa 1 a CCM ce prevede salariul de baza brut pentru fiecare clasa de salarizare.

S-a pretins prin cererea precizată că acest cuantum al salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată de 670 lei, 700 lei,750 respectiv 800 lei, ar trebui înmulțit cu coeficienții de ierarhizare din CCM la nivel de unitate, pentru a determina salariul de bază.

Sistemul de salarizare al personalului din societate este cuprins în Anexele la aceste contracte colective de muncă.

Acest cuantum de 670 lei, 700 lei, 750 respectiv 800 lei la care fac referire actele normative invocate nu trebuie confundat cu etalonul convenit prin CCM la nivel de unitate, care se înmulțește cu coeficienții de ierarhizare prevăzuți în aceeași convenție colectivă de muncă, pentru determinarea salariului de bază, aceasta interpretare fiind eronată.

Etalonul de 600 lei, agreat prin CCM, servește la determinarea salariului de bază, numai rezultatul obținut după aplicarea coeficienților de ierarhizare putând fi comparat cu nivelul salariului de bază minim garantat în plată.

Instituirea unui salariu minim brut pe țară garantat în plată reprezintă o formă de protecție socială a angajatului, căruia i se garantează un venit minim de subzistență.

Argumentul că acest salariu minim brut pe țară stabilit prin actele normative sus-menționate trebuie avut în vedere la algoritmul de calcul stabilit prin contractul colectiv de muncă este eronat, întrucât scopul avut în vedere de actul constituțional nu a fost de stabilire a unui salariu obligatoriu de la care părțile contractuale să procedeze la negociere, ci o măsură de protecție a angajatului prin care să i se recunoască în plată un salariu brut lunar care să nu fie inferior celui de bază minim brut pe țară.

Or, în cauză, pârâta a procedat la calcularea salariului, conform art. 162 Codul muncii, prin care nivelurile salariale minime se stabilesc prin contractele colective de muncă aplicabile și cu algoritmul de calcul prevăzut în anexa 1 la CCM la nivel de unitate valabil pentru perioada menționată.

Tribunalul a reținut că acțiunea nu este întemeiată și pentru faptul că obligația instituită în art. 164 Codul muncii vizează numai garantarea în plată a unui salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară, iar nu salariul de bază brut al fiecărei categorii. Cu alte cuvinte, nu se pot acorda salarii brute sub minimul stabilit de hotărârile de guvern mai sus enunțate .

Obligația instituită de hotărârile de guvern în sarcina angajatorului o reprezintă stabilirea salariului minim la nivelul celui reglementat prin respectiva hotărâre ori, așa cum a rezultat din actele dosarului salariul de încadrare nu a fost sub pragul impus prin hotărârile de guvern, astfel încât instanța a constatat că aceste reglementări legale nu au fost încălcate.

Acest aspect a rezultat fără echivoc din actul adițional la contractul de muncă al reclamantului. Astfel începând cu anul 2012 reclamanta a beneficiat de un salariu de baza lunar mai mare decât salariul de baza minim brut garantat in plata stabilit prin hotărâre de guvern la care s-au adăugat diferite sporuri. De asemenea nu a beneficiat de un salariu de baza egal cu cel stabilit prin hotărârea de guvern sau mai mic, salariul acestuia fiind stabilit prin contractul individual de munca la un nivel mult mai ridicat decât salariul de baza minim brut garantat in plata.

În sfârșit, a apreciat că de o hotărâre de Guvern prin care se stabilește salariul minim brut pe țară profită numai salariații care au un salariu brut mai mic decât cel fixat la nivel național. Nu există vreo obligație a angajatorilor de a majora salariile în mod proporțional salariaților care au deja salarii mai mari decât cel minim brut pe țară.

Așa cum s-a menționat anterior, reclamanta, începând cu 15.02.2013 a avut un salariu brut de baza de 1051 lei corespunzător clasei 18 de salarizare ori, instanța a observat ca acest salariu de baza brut este net superior chiar si celui mai mare salariu de bază brut pe tară și garantat în plată de 800 lei stabilit de art.1(2) din HG. 23/2013, motiv pentru care cererea sub acest aspect apare ca neîntemeiata întrucât anexa ce prevede grila de salarizare pe clase de salarizare nu prevede drepturi salariale la nivel inferior salariilor minime de baza brute garantate in plata prevăzute de HG nr.1193/24.11.2010, HG nr.1225/14.12.2011, si HG.nr.23/2013.

Mai mult, instanța a reținut că, ceea ce urmărește de fapt reclamanta este ca sa i se recalculeze drepturile salariale cuvenite pentru perioada 1.12.2011 – decembrie 2013 in baza unui algoritm de calcul propriu,, respectiv sa se înmulțească coeficientul ( coeficienții) de salarizare de 1,752 (prevăzuți pentru. fiecare clasa de salarizare ) prevăzut pentru clasa 18 din grila de salarizare ( prevăzuți in grila de salarizare) cu salariul salariu de bază minim brut pe tară și garantat în plată prevăzut prin hotărâri de guvern.

Acest mod de calcul nu are insa nici un fundament legal, de vreme ce, pentru intervalul 2011-la zi, CCM-ul încheiat la nivel SNTFM CFR SA înregistrat sub nr. nu mai prevede stabilirea salariilor in funcție de vreun coeficient de ierarhizare(potrivit actului nr. 78/DDS/02.03.2011, anexat. contractul colectiv de munca la nivel de ramura transporturi a fost denunțat de Confederația Naționala a Patronatului R. și Alianța Sindicatelor Transportatorilor din România, părți semnatare ale contractului si pe cale de consecința acesta a expirat la data de 31.12.2010).

Pentru motivele reținute Tribunalul a respins aceste pretenții ca neîntemeiate.

În privința drepturilor bănești solicitate de reclamantă, drepturi prevăzute, în opinia acesteia în art. 108 din CCM pe anul 2011-2012, în art. 106 din CCM pentru anul 2012-2013 ( prelungit pentru 12 luni prin actul adițional nr.116/2012) Tribunalul a reținut următoarele:

Drepturile solicitate au ca temei Contractul colectiv de muncă la nivel de CNCF CFR SA astfel:

- CCM al CNCF „CFR" SA pe anul 2011-2012 la art. 108 (1) Art. 8.(l) Pentru munca desfășurata in cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul companiei va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de baza de încadrare din luna decembrie a anului respectiv. Criteriile care condiționează acordarea salariului suplimentar sunt cele din Anexa nr. 6.

-CCM al CNCF „CFR" SA pe anii 2012-2013 la art. 106 (1) Art.106. (1) Pentru munca desfășurata in cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul companiei va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de baza de încadrare din luna decembrie a anului respectiv. Criteriile care condiționează acordarea salariului suplimentar sunt cele din Anexa nr. 6.

Pentru anul 2013-2014 a fost încheiat Actul Adițional la Contractul Colectiv de Munca pe anul 2012-2013 al CNCFR „CFR" SA înregistrat la ITMB cu numărul 116/2012 prin care termenul de valabilitate se prelungește cu 12 luni.

b)ajutor material pentru recuperarea forței de munca este prevăzut in:

-CCM al CNCF „CFR" SA pe anul 2011- 2012 la art. 108 (2) Art. 108 (2) Salarialii vor beneficia de un ajutor material pentru recuperarea forței de munca egal cu un salariu de baza corespunzător clasei 20 de salarizare valabil la data începerii concediului de odihna.

-CCM al CNCF „CFR" SA pe anii 2012-2013 la art. 106 (2) Art. 106 (2) Salarialii vor beneficia de un ajutor material pentru recuperarea forței de munca egal cu un salariu de baza corespunzător clasei 20 de salarizare valabil la data începerii concediului de odihna.

c)ajutor material cu ocazia sărbătorilor de Paste si de C. si prima

pentru Ziua Feroviarului sunt prevăzute in:

- CCM al CNCF „CFR" SA pe anul 2011- 2012 la art. 108 (5)

Art. 108 (5) In afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit art. ,salariații vor mai beneficia: -cu ocazia sărbătorilor de Paste, de C. si de Ziua Feroviarului se va acorda salariaților un ajutor material al cărui cuantum va fi de cel puțin un salariu de baza la nivelul clasei unu de salarizare; de ajutorul respectiv nu vor beneficia salariați care, in cursul anului respectiv, au absentat nemotivat de la serviciu mai mult de o zi, au fost sancționat pentru consum de băuturi alcoolice sau la data acordării ajutorului se aflau in concediu fara plata pentru o perioada de un an. CCM al CNCF „CFR" SA pe anii 2012-2013 la art. 106 (5)

-CCM al CNCF „CFR" SA pe anul 2011- 2012 la art. 108 (7) Personalul CN CFR SA beneficiază de acordarea a câte unui tichet de masă/zi/angajat, în conformitate cu prevederile legale;

-CCM al CNCF „CFR" SA pe anii 2012-2013 la art. 106 (7) Personalul CN CFR SA beneficiază de acordarea a câte unui tichet de masă/zi/angajat, în conformitate cu prevederile legale;

Ceea ce reține instanța este faptul că nu există nici o prevedere în Contractele colective de muncă aplicabile ,care să instituie în sarcina pârâtei pentru perioada 2011-2014,obligația plății acestor drepturi .

Aceasta concluzie rezultă fără echivoc din teza I din art. 108 – CCM pe 2011-2012 și art.106 din CCM pe 2012-2013 care menționează că părțile contractante stabilesc ca la următoarele discuții privind un nou contract colectiv de muncă să se negocieze atât clauzele stabilite în articolele anterioare cât și prevederile referitoare la drepturile solicitate de reclamantă, respectiv:salariul suplimentar, ajutor material pentru recuperarea forței de munca,ajutor material cu ocazia sărbătorilor de Paste, de C. si de Ziua Feroviarului și acordarea tichetelor de masă.

Așadar instanța reține ca nu exista raport juridic de obligație între părți pentru pretențiile solicitate cu acest titlu.

Dispozițiile art. 37 din Codul Muncii prevăd ca „ drepturile si obligațiile privind relațiile de munca dintre angajator si salariat se stabilesc prin negociere, in cadrul contractelor colective de munca si al contractelor individuale de munca";

Potrivit dispozițiilor art.229 din Codul muncii 1) Contractul colectiv de muncă este convenția încheiată în formă scrisă între angajator sau organizația patronală, de o parte, și salariați, reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă.

(2) Negocierea colectivă la nivel de unitate este obligatorie, cu excepția cazului în care angajatorul are încadrați mai puțin de 21 de salariați.

(3) La negocierea clauzelor și la încheierea contractelor colective de muncă părțile sunt egale și libere.

(4) Contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților.

Evident că, ca orice contract și contractul colectiv de muncă presupune autonomia de voință a partenerilor sociali între care a fost încheiat, prin care aplicarea principiului libertății contractuale, el reprezentând legea părților.

Contractele Colective de Muncă la nivel de CNCF „CFR"- SA încheiate pentru anii 2011-2012 si 2012-2013 ce produc efecte și sunt aplicabile salariaților CNCF „CFR"-SA.,au ca părți semnatare CNCF „CFR"-SA și reprezentanții organizațiilor sindicale și anume: Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial, Federația Națională „Drum de F.", Federația Națională a Sindicatelor din Transporturi „ELCATEL", Federația Automatizări Feroviare și Federația Mecanicilor de Locomotivă din România .

Având în vedere că prin contractele colective de muncă, părțile semnatare au stabilit că se vor negocia la următoarele discuții anumite drepturi salariale, aceasta fiind voința comună a părților - patronat și reprezentanții organizațiilor sindicale, instanța nu se poate substitui acestei voințe prin interpretarea acestei prevederi în sensul unei obligații asumate de către angajator decât prin încălcarea principiului forței obligatorii a convenției, principiu statuat prin dispozițiile art. 1270 noul cod civil .

Tribunalul nu poate reține critica reclamantei în sensul că pârâta și-a manifestat reaua – credință prin amânarea negocierilor cu privire la acordarea acestor drepturi bănești și a tichetelor de masă .

Așa cum se menționează în art. 1 din Contractele colective de muncă invocate „părțile contractante recunosc și acceptă pe deplin că sunt egale și libere în negocierea contractului colectiv de muncă și se obligă să respecte în totalitate prevederile acestuia;prevederile acestui contract se aplică tuturor salariaților, semnatari ai contractului individual de muncă și reprezintă izvor de drepturi și obligații pentru salariați; administrația recunoaște libera exercitare a dreptului sindical conform convențiilor internaționale și a legilor naționale, precum și libertatea de opinie a fiecărui salariat.”

Ori, având în vedere aceste prevederi cât și faptul că la negocierea clauzelor contractuale salariații au fost, în mod legal, reprezentați prin organizațiile sindicale semnatare, este evident că mențiunea privitoare la negocierea anumitor clauze la următoarele discuții a fost în asentimentul ambelor părți - patronat și sindicat .Ori reaua - credință a pârâtei ar putea fi pusă în discuție numai în ipoteza în care obligația demarării unei negocieri ar fi fost stabilită numai în sarcina patronatului și această obligație nu este respectată ceea ce, în speță, nu există.

Prin urmare, motivat de înțelegerea părților (patronat - sindicate) rezulta ca nu exista temei legal pentru acordarea drepturilor solicitate în temeiul art. 108 respectiv art. 106 din Contractele colective de Muncă invocate, aferente anilor 2011si2012.

Sub acest aspect, pentru motivele arătate instanța a respins aceste pretenții ca neîntemeiate.

În ceea ce privește cererea privind obligarea pârâtei la actualizarea sumelor cu titlu de diferențe astfel cum au fost solicitate, la plata dobânzii legale aferente, rectificarea datelor înscrise în REVISAL și eliberarea de adeverințe cu aceste drepturi salariale Tribunalul, având în vedere că aceste pretenții sunt accesorii în raport cu primul capăt de cerere și față de concluzia instanței în sensul respingerii pretențiilor solicitate, Tribunalul le-a respins ca neîntemeiate.

Față de considerentele de fapt și de drept reținute Tribunalul a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile reprezentând contravaloarea tichetelor de masă anterioare datei de 19.02.2014 și, în consecință a respins aceste pretenții ca fiind prescrise, a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru restul pretențiilor ca neîntemeiată și a respins, în rest, cererea precizată ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel în termen legal și motivat, reclamanta F. P., criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin motivele de apel formulate, întemeiate în drept pe dispozițiile art.483 și urm. din Codul de procedură civilă, apelanta solicită admiterea apelului, astfel cum a fost formulat.

Se arată în fapt că, în ceea ce privește drepturile solicitate de către reclamanți, conform dispozițiilor art. 40 alin.2 lit. c din Legea 53/2003 republicata — Codul Muncii, angajatorului ii revin, in principal următoarele obligații: C)sa acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractual colectiv de munca aplicabil si din contractele individuale de munca.

Potrivit art.4 alin. 1 din Contractul colectiv de munca unic la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010 nr.722/2008 din 24.01.2008 publicat in Monitorul Oficial, Partea V nr.3 din 11.02.2008, prezentul Contract colectiv de Munca unic la nivel de ramura transporturi se aplica cu începere de la 01.01.2008 până la 31.12.2010 inclusiv, cu posibilitatea revizuirii anuale, la nivel de unitate acesta producând efecte pe anul calendaristic.

Conform alin.2 din aceeași prevedere contractuala, daca niciuna din părți nu denunța contractual cu 30 zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, valabilitatea acestuia se prelungește până la încheierea unui nou contract, dar nu mai mult de 12 luni, respective cu încă un an calendaristic.

Cum in cauza, parata nu a făcut dovada denunțării înseamnă ca acesta s-a prelungit conform prevederilor contractuale fiind valabil in perioada pentru care s-au solicitat drepturile salariale prin prezenta cerere de chemare in judecata (pentru anul 2011).

După data de 01.01.2011 sunt aplicabile si prevederile art.32 al.2 din actul adițional nr.1708/21.04.2010 la C.C.M. pe anul 2009-2010 cu privire la acordarea salariului suplimentar si a primelor de Paști si C., CCM pe anul 2011 -2012 înregistrat sub nr. 43/2011 si actul adițional la acesta, CCM pentru anul 2012-2014 înregistrat sub nr. 109/2012.

Din lucrările dosarului rezulta faptul ca parata recunoaște neachitareadrepturilor solicitate si astfel nerespectarea contractului colectiv de munca la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010, ale cărui efecte s-au întins până la finele anului 2011 prin nedenunțarea contractului la momentul expirării duratei de valabilitate, Contractul Colectiv de Munca la nivel de unitate "SNTCF "CFR Călători" SA pe anul 2011 -2012, Contractul Colectiv de Munca la nivel de unitate "SNTCF "CFR Călători" SA pe anul 2012 -2014.

Prin neacordarea acestor drepturi parata se face vinovata de încălcarea prevederilor Contractului Colectiv de Munca, precum si a prevederilor art.40 alin.2 lit.c din Codul Muncii, potrivit cărora angajatorul are obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractual colectiv de munca aplicabil si din Contractele individuale de munca.

De asemenea au fost inculcate si prevederile art.161 din Codul Muncii, potrivit cărora" salariile se plătesc înaintea oricăror obligații bănești ale angajatorului" salariul incluzând salariul de baza, indemnizațiile, sporurile, precum si alte adaosuri așa cum prevede art. 160 din Codul Muncii.

Acordarea tichetelor de masa este prevăzuta in art. 109 alin. 7 din Contractul Colectiv de Munca la nivel de unitate "SNTCF "CFR Călători" SA pe anul 2011 -2012 si art. 104 alin. 5 din Contractul Colectiv de Munca la nivel de unitate "SNTCF "CFR Călători" SA pe anul 2012 -2014.

Intre Societatea Naționala de Transport Feroviar de Calatori "CFR, calitate de angajator, Federația Naționala Feroviara Mișcare Comercial, Alianța Federațiilor Tehnice Feroviare si reprezentanții salariaților ce nu sunt membrii de sindicat, s-au perfectat Contractul Colectiv de Munca la nivel de unitate "SNTCF "CFR Călători" SA pe anul 2011-2012 si Contractul Colectiv de Munca la nivel de unitate "SNTCF "CFR Călători" SA pe anul 2012 -2014.

Potrivit art. 7 al. 1 din Contractele Colective de Munca la nivel de unitate anterior menționate, "Salariul personalului din SNTFC cuprinde: a) salariul de baza care se stabilește in raport cu pregătirea, competenta, răspunderea, complexitatea sarcinilor funcției ocupate etc.; b) sporuri la salariul de baza; c) adaosuri; d) premii pentru obținerea unor rezultate deosebite in activitatea individuala", iar potrivit aliniatului 2 al aceluiași articol "Salariile de baza corespunzătoare fiecărei clase de salarizare se stabilesc in funcție de coeficienții de ierarhizare si de formula de calcul din Anexa nr. 1".

Potrivit Anexei nr. 1 la Contractele Colective de Munca la nivel de unitate, "Salariul de baza brut corespunzător fiecărei clase de salarizare se va calcula după următoarea formula: S = SaosaiX K, unde S = salariul de baza brut corespunzător clasei de salarizare respective; Saaso I -salariul de baza brut corespunzător clasei 1 de salarizare; K = coeficientul de ierarhizare a claselor de salarizare".

Totodată, potrivit aceleiași Anexe, "Salariul minim de baza brut in cadrul S.N.T.F.C. "CFR Călători SA" este superior nivelului salariului de baza minim brut pe tara".

Astfel, raportat la prevederile contractuale anterior menționate, salariile de baza corespunzătoare fiecărei clasa de salarizare urmau a fi determinate potrivit formulei de calcul mai sus precizate, având in vedere cuantumul salariului de baza brut al primei clase de salarizare ce nu putea fi inferior praeului minim de salarizare prevăzut de dispozițiile legale in materie.

In speța, urmează a se observa ca, potrivit Contractelor Colective de Munca la nivel de unitate in discuție, cuantumul salariului de baza brut corespunzător clasei 1 de salarizare a fost stabilit la suma de 600 de lei, fiind inferior cuantumului salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata, astfel cum acesta a fost stabilit de dispozițiile HG nr. 1193/2010 (670 lei), HG nr. 1225/2011 (700 lei) si HG nr. 23/2013 (750 lei pentru perioada 01.02._13 si 800 lei pentru perioada 01.07._13).

In vederea respectării prevederilor actelor normative anterior menționate privitoare la cuantumul salariului de baza minim brut pe tara, revenea angajatorului obligația de a actualiza în mod corespunzător cuantumul salariului de baza brut corespunzător clasei 1 de salarizare, astfel cum acesta a fost stabilit prin contractele colective de munca la nivel de unitate anterior menționate, pe de o parte, pentru a asigura respectarea prevederilor contractuale potrivit cărora salariul minim de baza brut le nivelul S.N.T.F.C. "CFR Călători SA" este superior nivelului salariului de baza minim brut pe tara, iar, pe de alta parte, In considerarea art. 38 din C. muncii, căci "Salariați nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovita de nulitate".

Astfel, reiterând principiul obligativității respectării normelor imperative prevăzut de art. 11 din NCC (art. 5 din vechiul C. civ.), dispozițiile legale anterior menționate limitează libertatea contractual, asigurând astfel un minim de drepturi ale salariaților (stabilite prin lege) sub care nu se poate negocia (dreptul la concediul de odihna, dreptul la un salariu nu mai mic decât salariul minim pe economie etc.).

Totodată, potrivit art. 1G5 al. 1 din C. muncii (art. 159 al. 1 in numerotarea in vigoare pana la data de 12.03.2013), "Salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata corespunzător programului normal de munca, se stabilește prin hotărâre a Guvernului, după consultarea sindicatelor si a patronatelor, în cazul în care programul normal de munca este, potrivit legii, mai mic de 8 ore zilnic, salariul de baza minim brut orar se calculează prin raportarea salariului de baza minim brut pe tara la numărul mediu de ore lunar potrivit programului legal de lucru aprobat", iar potrivit alineatului 3 al aceluiași articol (art. 159 al. 3 in numerotarea in vigoare pana la data de 12.03.2013), "Angajatorul este obligat sa garanteze în plata un salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de baza minim brut pe tara (...)".

In acest sens, in doctrina s-a reținut constant ca salariul minim brut pe tara este prevăzut ca o măsura de protecție a salariaților, garantându-le plata unor sume necesare satisfacerii minime a nevoilor proprii. El constituie un prag sub care nu se poate cobori cu ocazia negocierii sau stabilirii salariilor. Ca urmare, este posibil si chiar necesar ca acest prag sa fie depășit cu ocazia negocierilor colective sau individuale ori cu ocazia adoptării actelor normative in materie.

Nu in ultimul rând, este de subliniat ca, apreciind asupra gradului de pericol social, legiuitorul a înțeles a incrimina ca si contravenție fapta de a stabili, pentru personalul încadrat prin încheierea unui contract individual de munca, salarii de baza sub nivelul salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata, sancționând-o ca atare (art. 3 al. 1 din HG nr. 1193/2010, art. 3 al. l din HG nr. 1225/2011, art. 3 al. 1 din HG nr. 23/2013)

In speța, urmează a se observa ca stabilirea salariului de baza brut corespunzător clasei 1 de salarizare la un cuantum inferior salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata este de natura a aduce atingere drepturilor garantate prin lege salariaților încadrați in aceasta clasa si, totodată, de natura a prejudicia salariații încadrați in clasele de salarizare superioare, câtă vreme cuantumul drepturilor salariale ale acestora este determinat in raport de nivelul salariului de baza brut corespunzător primei clase de salarizare.

In acest context, având in vedere dispozițiile legale incidente, precum si prevederile contractuale in discuție, apreciem ca angajatorului ii revenea obligația de a determina salariul de baza brut corespunzător fiecărei clase de salarizare in raport de cuantumul salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata, astfel cum acesta a fost stabilit prin HG nr. 1193/2010, HG nr. 1225/2011 si HG nr. 23/2013.

La data de 02.07.2015, intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului, ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii primei instanțe.

În apel, nu au fost administrate probe noi.

Analizând apelul declarat, potrivit dispozițiilor art.477 C.pr.civ., în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:

Prima instanță a făcut o aplicare corectă a legii, considerentele de fapt și de drept ce au stat la baza soluției pronunțate fiind pertinente, astfel că în cele ce urmează vor fi făcute numai anumite precizări, Curtea însușindu-și constatările instanței de fond.

Susține apelanta, într-un prim motiv de apel, că intimata parata nu a făcut dovada denunțării Contractului colectiv de munca unic la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010 nr.722/2008 din 24.01.2008 publicat in Monitorul Oficial, Partea V nr.3 din 11.02.2008, însemnând ca acesta s-a prelungit conform art.4 alin. 2 din contract, potrivit căruia „daca niciuna din părți nu denunța contractual cu 30 zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, valabilitatea acestuia se prelungește până la încheierea unui nou contract, dar nu mai mult de 12 luni, respectiv cu încă un an calendaristic.”, fiind deci valabil, în opinia apelantei, în perioada pentru care s-au solicitat drepturile salariale prin prezenta cerere de chemare in judecata, respectiv pentru anul 2011.

Curtea reține că prin prevederile art. 4 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi în litigiu, perioada de valabilitate a acestuia a fost limitată la intervalul 1 ianuarie 2008 - 31 decembrie 2010 inclusiv.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 33 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 130/1996 (în vigoare la acea dată) contractul colectiv de muncă încetează la împlinirea termenului pentru care a fost încheiat, dacă părțile nu convin prelungirea aplicării acestuia, iar conform prevederilor alin. 4 al aceluiași articol, încetarea contractului colectiv de muncă va fi notificată, în termen de 5 zile, organului la care acesta a fost depus pentru înregistrare.

Din perspectiva dispozițiilor legale și contractuale amintite, Curtea apreciază că prima instanță a apreciat în mod corect că valabilitatea contractului amintit nu s-a prelungit și pentru anul 2011, deoarece în conformitate cu prevederile art. 4 alin. 2 din contract, Confederația Națională a Patronatului Român (parte semnatară) a notificat denunțarea acestuia prin adresa nr. 284/16.11.2010, înaintată Convenției Sindicale Naționale a Transportatorilor din România, respectiv prin adresa nr. 283/16.11.2010, înaintată Alianței Sindicatelor Transportatorilor din România, aspect de notorietate ce rezultă din adresele nr. 140/DDS/08.03.2011 și nr. 141/DDS/10.03.2011, emise de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și din adresa nr. 307/02.02.2011, comunicată acestuia de Confederația Națională a Patronatului Român și înregistrată la Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale sub nr. 77/02.03.2011.

Ulterior anului 2011, drepturile bănești reprezentând salariul suplimentar, primele de P., C., Ziua Feroviarului, ajutorul material pentru recuperarea forței de muncă, tichete de masă pentru anii 2012, 2013, 2014 nu mai au bază contractuală, aspect care rezultă cu claritate din dispozițiile art.108 din CCM pe anii 2011-2012 și art.106 din CCM pe anii 2012-2013, care arată că părțile și-au asumat doar obligația să negocieze în viitor acordarea acestor drepturi.

Cât privește capătul de cerere privind acordarea drepturilor salariale în raport de salariul minim brut, Curtea reține că ceea ce reglementează H.G. nr. 1193/2010, H.G. nr. 1225/2011 și H.G. nr. 23/2013 este salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată. Acesta este un salariu sub al cărui nivel nu este permisă stabilirea salariului unui angajat.

Respectarea acestei obligații se verifică prin raportarea salariul de bază brut al fiecărui salariat din România la nivelul minim obligatoriu al salariului de bază brut.

Prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate s-au stabilit salariile de bază în mod diferențiat în funcție de clasele de salarizare.

Acest salariu de bază cuvenit apelantei trebuie comparat cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată.

Ceea ce susține apelanta este că valoarea clasei I de salarizare, care nu i se aplică ca atare, ar trebui să fie egală cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată și, înmulțită cu coeficientul clasei de salarizare, să determine un salariu de bază mai mare decât cel stabilit în contractul colectiv de muncă.

Or, interpretarea dată de apelantă este greșită, deoarece compară salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată cu unul dintre elementele de calcul ale salariul de bază stabilit prin contractul colectiv de muncă pentru fiecare clasă de salarizare, în loc să îl compare cu însuși salariul de bază stabilit în contractul colectiv de muncă.

Ceea ce este relevant este doar rezultatul care constituie salariul de bază al apelantei, acesta fiind cel care trebuie să fie mai mare decât salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată.

Așadar, concluzia primei instanțe de judecată, în sensul că intimata a respectat salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată este legală și temeinică, întrucât se raportează la salariul de bază pe care îl primește efectiv apelanta, iar nu la un element de calcul al acestuia.

În contractul colectiv de muncă prevederile referitoare la salarizare stabileau un mod de calcul care presupunea înmulțirea unui coeficient de multiplicare cu o bază de calcul denumită salariu de bază brut corespunzător clasei de salarizare respective, însă aceasta nu era salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată.

Sunt corecte susținerile intimatei în sensul că nu există nici o prevedere în contractul colectiv de muncă aplicabil care să o oblige să aplice, pentru calculul salariilor, anumiți coeficienți la salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată. Ca urmare, nu se poate reține că se face o trimitere la H.G. nr. 1193/2010, HG nr. 1225/2011 și HG nr.23/2013 prin contractul colectiv de muncă, susținerile apelantei constituind doar o interpretare fără fundament a prevederilor contractuale.

Se reține, astfel, că intimata a respectat atât prevederile legale aplicabile privind salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, cât și prevederile contractuale aplicabile, invocate de apelantă, interpretarea dată de Tribunal fiind cea corectă, iar nu cea dată de apelantă, pentru motivele deja arătate.

Pentru considerentele arătate, Curtea, în baza art.480 C.pr.civ., va respinge, ca nefondat, apelul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul declarat de apelanta – reclamantă FRECĂTEANU P., având CNP_, cu domiciliul ales la Cabinet Av. M. C., cu sediul în București, ., ., ., sector 4, împotriva sentinței civile nr.3143 din 31.03.2015 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – pârâtă C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR SA, cu sediul în București, P-ța Gării de Nord nr.1-3, sector 1, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 09 octombrie 2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

M. V. D. N. R. I.

GREFIER

S. Ș.

Red. M.V.D.

Dact.S.Ș./22.10.2015/4 ex.

Jud. Fond: M. A.

← Obligaţie de a face. Decizia nr. 3620/2015. Curtea de Apel...		Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... →

Despăgubire. Decizia nr. 3624/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Despăgubire. Decizia nr. 3624/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI