Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 5075/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5075/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-12-2015 în dosarul nr. 5075/2015
ROMÂNIA
C. DE A. BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format vechi_ )
DECIZIE Nr. 5075/2015
Ședința publică de la 15 Decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. D. Ș.
Judecător A. F.
Grefier Ș. T.
Pe rol soluționarea apelului formulat de pârâtul M. JUSTIȚIEI împotriva sentinței civile nr. 592/10.06.2015, pronunțată de T. T. - Secția Conflicte de muncă, Asigurări sociale și C. administrativ fiscal - complet specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanta I. L. și pârâții C. DE A. BUCUREȘTI, T. T., având ca obiect:
drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că apelanții au solicitat prin cererea de apel judecata în lipsă, după care:
C., față de lipsa părților la strigarea cauzei, în raport de prevederile art. 104 pct. 13 din ROIIJ, dispune lăsarea cauzei la a doua strigare, în ordinea listei.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la cea de-a doua strigare a cauzei, nu au răspuns părțile.
C., având în vedere că în cauză s-a solicitat judecata în lipsă potrivit prevederilor art. 411 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată în raport de prevederile art. 392 Cod procedură civilă și în temeiul art. 394 Cod procedură civilă o reține în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.592/10.06.2015, pronunțată de T. T. - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, C. Administrativ Fiscal – Complet Specializat pentru Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei pentru pretențiile vizând perioadele: 04.12._08, 25.10._08, 04.10._11 și a fost respinse, ca prescrise, aceste pretenții.
Prin aceeași sentință, a fost admisă, în parte, acțiunea formulată de reclamanta I. L., în contradictoriu cu pârâții: M. Justiției, T. T. și C. de A. București și au fost obligați pârâții să plătească reclamantei dobânda legală aferentă drepturilor bănești cuvenite, conform sentințelor civile nr.1756/26.03.2008, nr.1928/21.04.2008 și nr.3054/03.11.2011, pronunțate de T. T., începând cu data pronunțării sentințelor și până la data plății efective.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut în ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune că, pentru pretențiile vizând perioadele 04.12._08, 25.10._08 și 04.10._11, excepția prescripției dreptului material la acțiune este întemeiată, reclamanta neavând titluri în aceste perioade. Susținerile reclamantului, în sensul că prescripția a fost întreruptă la datele de 04.12.2007, 25.10.2007 și 04.10.2011, date la care reclamantul a formulat cererile de chemare în judecată, conform dispozițiilor art.16 alin.1 lit.b din Decretul nr.167/1958, nu pot fi reținute de instanță.
Prin urmare, T. a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile vizând perioadele 04.12._08, 25.10._08, 04.10._11 și a respins aceste pretenții, ca prescrise.
Cu privire la prescripția dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei dintre dată pronunțării hotărârilor judecătorești și data de 22.12.2011, T. a reținut că titlurile executorii ale reclamantei sunt din anii 2008 – 2011, plata drepturilor salariale fiind reeșalonată prin OUG nr.71/2009, fără acordul creditorului, a intervenit suspendarea de drept a executării silite, cursul prescripției fiind întrerupt prin plățile periodice făcute de pârâți, așa încât termenul prescripției de 3 ani nu s-a împlinit.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.71/2009 s-a prevăzut că plata sumelor recunoscute prin hotărâri judecătorești, având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială, stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, să se realizeze după o procedură de executare eșalonată pe o perioadă inițial cuprinsă între 2010-2012. Prin acte normative ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr.45/2010 și Legea nr.230/2011) au fost aduse modificări sub aspectul perioadei și procentelor de plată, urmând ca executarea obligațiilor să fie finalizată în anul 2016.
Împrejurarea că prin dispozițiile art.1 alin.3 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.71/2009, modificată și completată, s-a prevăzut actualizarea acestor sume cu indicele prețurilor de consum, comunicat de Institutul Național de S., nu reprezintă un impediment legal în acordarea dobânzii legale penalizatoare, cu titlu de daune-interese moratorii, deoarece prin neexecutarea integrală a obligației de plată la data la care sumele erau datorate, adică la momentul când creanțele au devenit certe, lichide și exigibile, s-a produs în patrimoniul creditorilor un prejudiciu care trebuie acoperit integral.
Actualizarea creanțelor nu asigură repararea integrală a prejudiciului produs, având o natură juridică diferită de aceea a dobânzii legale solicitată de reclamant.
Astfel, actualizarea creanței cu indicele de inflație reprezintă un calcul matematic, aplicabil în cazul unui fenomen specific economiei de piață, prin intermediul căruia se măsoară gradul de depreciere a valorii banilor aflați în circulație, aduși astfel la puterea lor de cumpărare. Scopul actualizării fiind acela de a menține valoarea reală a obligației monetare la data efectuării plății, aceasta se acordă cu titlu compensatoriu (damnum emergens).
În schimb, dobânda legală penalizatoare, reprezentând câștigul pe care creditorul l-ar fi obținut din investirea banilor, dacă aceștia ar fi fost plătiți la scadență, se acordă cu titlu de reparare a prejudiciului cauzat prin întârziere și acoperă beneficiul nerealizat (lucrum cessans).
Așadar, acordarea dobânzii legale, până la data plății integrale a drepturilor stabilite prin titluri executorii, alături de actualizarea cu indicele de inflație nu conduce la o dublă reparare a prejudiciului, ci asigură o reparare integrală a acestuia, în acord cu dispozițiile art.1531 din Codul civil.
S-a reținut și că prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.71/2009 nu au produs efecte în privința exigibilității creanțelor, în sensul amânării scadenței acestora.
Astfel, creanțele recunoscute în favoarea reclamantei, fiind certe, lichide și exigibile, obligația de plată este cu execuție imediată, chiar de la data pronunțării hotărârilor în primă instanță, potrivit dispozițiilor art.274 din Codul muncii, republicat (fost art.289 din același act normativ, anterior republicării). Aceasta înseamnă că plata trebuia făcută la momentul nașterii raportului juridic obligațional, obligația rezultată din aceste titluri executorii nefiind afectată de vreun termen.
Mai mult, prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.71/2009, modificată și completată, nu s-a negat existența și întinderea drepturilor constatate prin hotărâri judecătorești și nu s-a refuzat punerea acestora în executare, ci s-a stabilit o modalitate de executare eșalonată a obligaților de plată conținute în aceste titluri.
Acest act normativ nu are semnificația exonerării debitorilor de plata daunelor interese moratorii, întrucât art.1082 din Codul civil din anul 1864, respectiv 1530 din Codul civil din anul 2009, consacră principiul răspunderii debitorului pentru executarea cu întârziere, acesta putând fi obligat la despăgubiri, indiferent dacă a acționat cu intenție sau din culpă. Răspunderea sa civilă va fi atrasă ori de câte ori nu se dovedește existența unei cauze străine, exoneratoare de răspundere, reprezentată fie de cazul fortuit, forța majoră, fapta creditorului însuși ori fapta unui terț pentru care debitorul nu este ținut a răspunde. În plus, pentru ca fapta unui terț să producă efectul exonerator, este necesar ca aceasta să aibă caracteristicile forței majore sau ale cazului fortuit.
Or, eșalonarea plății instituită prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.71/2009, modificată și completată nu este o cauză exoneratoare de răspundere, ci constituie un eveniment pe care debitorii, deși îl puteau prevedea, nu au luat măsurile corespunzătoare pentru a evita neexecutarea.
Ca atare, în interpretarea dispozițiilor art.1531 și art.1535 din Codul civil, reclamantul este îndreptățit la acordarea daunelor-interese moratorii, sub forma dobânzii legale, pentru executarea cu întârziere a obligațiilor rezultate din titlurile executorii.
Reclamanta din prezența cauză, personal bugetar, a obținut drepturi salariale prin sentințele civile nr.1928/21.04.2008 și nr.3054/03.11.2011, pronunțate de T., irevocabile, plata drepturilor obținute s-a făcut eșalonat, potrivit dispozițiilor legale sus menționate și este îndreptățită la repararea întocmai a prejudiciului material cauzat de neexecutarea la timp a obligației de plată de către angajatorul debitor.
Pentru aceste considerente s-a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta I. L. și au fost obligați pârâții la plata către reclamantă a dobânzii legale aferentă drepturilor bănești cuvenite, conform sentințelor civile nr.1756/26.03.2008, nr.1928/21.04.2008 și nr.3054/03.11.2011, pronunțată de T. T., începând cu data pronunțării sentințelor și până la data plății efective.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal și motivat, pârâtul M. Justiției.
În motivarea apelului, apelantul a arătat că solicită admiterea excepției prescripției integrale a acțiunii, având în vedere Decizia nr.1/2014, pronunțată în dosarul nr.20/2013 de înalta Curte de Casație și Justiție - Complet RIL, publicată în Monitorul Oficial nr.283/17 aprilie 2014, dată în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.5, art.201 și art.223 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil și ale art.6 alin.(4), art.2.512 și art.2.513 din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, dată fiind împrejurarea că acțiunea a fost introdusă în anul 2014, intimata reclamantă obținând deja repararea integrală a prejudiciului prin acordarea de daune interese constând în actualizarea sumelor datorate de la data nașterii dreptului și până la data plății efective.
Mai mult decât atât, OUG 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar a prevăzut la art.I alin.(3) că: „Sumele prevăzute la alin.(1) plătite în temeiul prezentei ordonanțe de urgență se actualizează cu indicele preturilor de consum comunicat de Institutul Național de S.."
Așadar, în condițiile în care a operat actualizarea în funcție de rață inflației, nu se mai justifică și dobânda legală, căci s-ar ajunge astfel la o dublă reparare a prejudiciului și la o îmbogățire fără just temei.
În același timp, potrivit art.1489 alin.1 Cod civil, „Dobânda este cea convenită de părți sau, în lipsă, cea stabilită de lege."
De asemenea, la art.1535 se prevede că „1) în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovadă că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic.
2) Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență.
3) Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit."
Ordonanța Guvernului nr.13/2011 definește dobânda remuneratorie ca fiind dobânda datorată de debitorul obligației de a da o sumă de bani la un anumit termen, calculată pentru perioadă anterioară împlinirii termenului scadenței obligației și dobânda penalizatoare drept dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență.
Prin urmare în mod greșit prima instanță a acordat, reclamantelor dobânda legală solicitată, deci practic o dobândă penalizatoare.
Astfel, prima instanță trebuia să observe că, în speță, creanțele nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadență. În cazul obligațiilor afectate de un termen suspensiv, creanța devine exigibilă numai în momentul împlinirii acelui termen. De asemenea, termenul este suspensiv când privește exigibilitatea creanței, adică suspendă sau amână executarea creanței. Obligația debitorului ia naștere în momentul încheierii contractului, dar executarea ei nu se va putea cere decât după împlinirea termenului.
Mai mult, instanța trebuia să rețină că, în ceea ce privește titlurile executorii, legiuitorul a stabilit termene suspensive de executare, prin reglementarea unei proceduri speciale de executare, prevăzută de art.I din O.U.G nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titlu/ri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariate personalului din sectorul bugetar, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr.18/2010, respectiv prin Legea nr.230/2012:
„(1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salariată stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:
a în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;
b în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu;
c în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
d în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
e în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu."
În aceste împrejurări, arată că plata sumelor datorate de M. Justiției conform titlurilor executorii s-a realizat cu respectarea termenelor prevăzute în mod expres în O.U.G 71/2009, în acest mod adoptându-se HG 422/2010, HG 257/2012, HG 598/2012, HG 954/2012, HG 1169/2012, HG 149/2013, HG 355/2013, HG 697/2013, HG 977/2013, HG 248/2014, HG 551/2014, H.G. 870/15.10.2014.
De asemenea, în decembrie 2014, prin O.U.G 74/2014 a fost plătit procentul de 25% din valoarea titlurilor executorii prevăzut pentru anul 2015, iar prin Hotărârea nr.195 publicată în Monitorul Oficial al României nr.194 din 24 martie 2015 privind suplimentarea bugetelor Ministerului Justiției, înaltei Curți de Casație și Justiție, M. Public și Consiliul Superior al Magistraturii, pentru plata titlurilor executorii corespunzătoare s-a dispus achitarea primelor două tranșe aferente anului 2016
Prin urmare, atât timp cât creanțele nu sunt ajunse la scadență, reclamantele nu pot solicita acordarea de dobânzi pentru neexecutare.
În acest sens este și Decizia CEDO nr._/08/4.09.2012 pronunțată în cauza D. ș. a contra României, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr.709 din data de 17 octombrie 2012.
Prin decizia menționată, curtea a respins cererea reclamanților, prin care aceștia invocau încălcarea articolul 6 din Convenția Europeană a Dreptului Omului (dreptul la un proces echitabil) și art.1 din Protocolul 1 Adițional la Convenție (protecția dreptului de proprietatea), în sensul că autoritățile interne (M. Justiției și M. Finanțelor Publice) au refuzat să pună de îndată în executare hotărâri judecătorești definitive pronunțate de instanțele interne, hotărâri ce recunoșteau drepturi salariate restante.
Astfel, deși mecanismul de plată instituit a suferit modificări, autoritățile statului au respectat hotărârile judecătorești mai sus menționate. Așadar conform prevederilor legale, totalul sumelor vărsate a fost de fiecare dată indexat cu indicele de inflație la data plății.
În concluzie, văzând ansamblul elementelor prezentate și contextul particular al cauzei, C. consideră că planificarea instituită pentru plata creanțelor datorate reclamanților nu poate fi considerată ca nerezonabilă.
Față de temeiul invocat de reclamantă arată că, pe de o parte, aceste texte nu sunt incidente întrucât creanțele nu sunt ajunse la scadență, iar pe de altă parte, în temeiul acestor dispoziții aceștia aveau posibilitatea de a solicita exclusiv dobânda legală, din ziua cererii de chemare în judecată, o dată cu introducerea acțiunilor respective, cale de care nu au uzat.
În ceea ce privește obligarea Ministerului Justiției, alături de ceilalți pârâți ai cauzei la plata dobânzilor legale solicitate, arată că între M. Justiției și instanțele judecătorești nu există raporturi de subordonare, deoarece acestea aparțin unor puteri diferite ale statului, nici între angajații instituțiilor menționate și M. Justiției nu există niciun raport juridic.
În susținerea acestei idei invocă prevederile art.21 din Legea 500/2002 privind finanțele publice, referitoare la rolul ordonatorilor de credite în care se precizează:
"(4) Ordonatorii principali de credite vor repartiza, potrivit alin.1, creditele bugetare, după reținerea a 10% din prevederile aprobate acestora, pentru asigurarea unei execuții bugetare prudente, cu excepția cheltuielilor de personal și a celor care decurg din obligații internaționale, care vor fi repartizate integral..."
Pe de altă parte, rolul Ministerului Justiției, în calitate de ordonator principal de credite, este acela de a centraliza proiectele de buget transmise de curțile de apel și le înaintează Ministerului Finanțelor Publice.
Astfel, conform dispozițiilor art.132 din Legea 304/2004,
„(1) Curțile de apel și parchetele de pe lângă curțile de apel elaborează proiectele de buget anual pentru instanțele sau, după caz, parchetele din circumscripțiile lor.
2) Proiectele de buget elaborate potrivit alin.1 se transmit Ministerului Justiției sa, după caz, Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție...
4) Proiectele de bugete elaborate potrivit alin.1 și 3 se supun avizului conform al Consiliului Superior al Magistraturii".
În susținerea faptului că elaborarea proiectului de buget al instanțelor se face de către curțile de apel este și prevederea art.127 lit.d care statuează că una dintre atribuțiile principale ale managerului economic de la instanțe este și aceea de organizare, elaborare, fundamentare și prezentare la organele abilitate a proiectelor de buget anuale, la termenele și în condițiile prevăzute de Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare".
Potrivit art.36 alin.1 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, tribunalele sunt instanțe cu personalitate juridică, iar potrivit art.44 alin.1 din același act normativ, președinții curții de apel au calitatea de ordonator secundar de credite, iar președintele tribunalelor are calitatea de ordonator terțiar de credite.
M. Justiției are numai rolul de a administra bugetul instanțelor și de a asigura fondurile necesare, virarea banilor făcându-se în conturile instanțelor, deschise la trezoreriile locale, urmând ca instanțele să-i utilizeze în mod direct, potrivit destinațiilor legale.
Tribunalele și curțile de apel au personalitate juridică, raporturile de muncă ale intimatelor reclamante sunt stabilite cu T. care are și calitatea de angajator, drepturile fiind datorate și plătite direct de către acesta.
Însă, ceea ce privește raporturile dintre debitori, art.1383 cod civil că "între cei care răspund solidar, sarcina reparației se împarte proporțional în măsura în care fiecare a participat la cauzarea prejudiciului ori potrivit cu intenția sau cu gravitatea culpei fiecăruia, dacă această participare nu poate fi stabilită. În cazul în care nici nu se poate împărți sarcina reparației, fiecare va contribui în mod egal la repararea prejudiciului".
Având în vedere aspectele evidențiate mai sus, în speță nu sunt întrunite condiții legale pentru această răspundere.
Prin urmare, în temeiul dispozițiilor art.480 alin.2 din Codul de procedură civilă, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat și, pe cale de consecință, schimbarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamanți ca neîntemeiată.
Prin întâmpinare intimata I. L. a solicit respingerea apelului ca nefondat.
Cu privire la temeinicia dreptului de acordare a dobânzii legale, arată că, prin Decizia nr.2 din 17 februarie 2014, Complet RIL, s-au statuat că următoarele: "în aplicarea dispozițiilor art.1082 și art.1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art.1531 alin.(l), alin.(2) teza I și art.1535 alin.(l) din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, pot fi acordate daune - interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art.l și art.2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr.230/2011, cu modificările și completările ulterioare".
Ca urmare, ținând seama de considerentele deciziei ICCJ, sunt nefondate susținerile apelantului-pârât în sensul că prin cumulul actualizării sumelor de bani cu indicele inflației cu dobânda legală se ajunge la o dublă reparare a prejudiciului și o îmbogăție fără just temei.
Nu pot fi primite nici criticile în sensul că, în speță, creanțele nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadență.
Astfel, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.71/2009 nu a fost negata existenta creanțelor, ci a fost stabilită o modalitate de executare eșalonată a acestora, iar creanțele ce intra în domeniul de aplicare al ordonanței de urgență sunt certe, lichide și exigibile, obligațiile de plată născându-se de la momentul rămânerii definitive a hotărârilor judecătorești, caracterul exigibil fiind recunoscut chiar de actul normativ respectiv, prin dispozițiile art.1 alin.(3). Măsurile dispuse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.71/2009 au natura juridică a unei suspendări legale a executării silite a titlurilor executorii și nu se poate reține neexigibilitatea creanțelor din moment ce cauză de amânare a plații a intervenit în faza executării silite.
Prin urmare, pe durata suspendării unei executări silite, dobânda curge, creanța fiind ab initio certa, lichidă și exigibila. Ceea ce se amâna este, în realitate, executarea silită a creanței consfințite prin titlul executoriu, iar nu existenta ori întinderea și nici exigibilitatea ei ca atare.
Invocarea Deciziei nr.1/2014, Complet RIL, nu prezintă relevanță în prezența cauză, câtă vreme excepția prescripției nu a fost invocată în oficiu de instanță, ci a fost formulată chiar de apelanta-pârâtă.
În raport cu calitatea Ministerului Justiției de ordonator de credite, ce i-a fost conferită de dispozițiile Legii nr.303/2004, este corectă soluția instanței de fond în ceea ce privește se obligarea acestui pârât în solidar cu ceilalți pârâți la plata sumelor solicitate prin acțiune.
În etapa procesuală a apelului nu au fost administrate probe noi.
Analizând actele dosarului in temeiul dispozitiilor art. 470-471 N.C.p.c. prin prisma criticilor din cuprinsul cererii de apel, C. apreciază apelul ca nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 1073 din vechiul Cod civil, creditorul are dreptul de a dobândi împlinirea exactă a obligației, iar dacă acest lucru nu este posibil, el are dreptul la dezdăunare, care reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării sau executării necorespunzătoare - daune interese. Executarea indirectă a obligației presupune dreptul creditorului de a pretinde și a obține de la debitor, echivalentul prejudiciului suferit ca urmare a neexecutării ori executării cu întârziere a obligației.
Potrivit dispozițiilor art. 1082 Cod civil anterior, condiția vinovăției este îndeplinită indiferent dacă debitorul a acționat cu intenție sau din culpă, în sarcina acestuia operând prezumția relativă de vinovăție pe care ar putea-o răsturna doar prin probarea unei cauze străine, neimputabile, iar conform art. 1088 din același cod: „La obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate. Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept."
Aceste dispoziții au fost preluate de art. 1535 din Noul Cod civil - „în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadența până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovadă că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic. Dacă înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență. Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune - interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit."
Prin urmare, in temeiul prevederilor legale mai sus citate, intimata –reclamantă I. L. are dreptul la plata de dobânzi pentru neexecutarea de către pârâți a obligației de plata la data scadenței a salariului in cuantumul prevăzut de legislația in materie .
Susținerea apelantului in sensul că nu sunt întrunite in cauză condițiile răspunderii civile nu poate fi primită de către Curte întrucât, după cum s-a dispus prin actele normative mai sus citate, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadența până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. Prin urmare, in cazul executării unei obligații ce are ca obiect plata unei sume de bani prejudiciul rezultat din neexecutarea la termen se prezumă și nu trebuie dovedită de creditor nici culpa debitorului .
In motivarea cererii de apel se pornește de la susținerea eronată in sensul că, în speță, creanțele nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadență. Susține apelantul că în cazul obligațiilor afectate de un termen suspensiv, creanța devine exigibilă numai în momentul împlinirii acelui termen. De asemenea, termenul este suspensiv când privește exigibilitatea creanței, adică suspendă sau amână executarea creanței. Obligația debitorului ia naștere în momentul încheierii contractului, dar executarea ei nu se va putea cere decât după împlinire termenului.
C. subliniază faptul că, potrivit dispozițiilor art. 662 alin 4 ) NCpc: Creanța este exigibilă atunci când obligația creditorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.
Obligația de plată a drepturilor salariale cuvenite intimaților-reclamanți a ajuns la scadență la datele la care acestora trebuia să li se plătească salariile lunare . Prin urmare nu se poate aprecia, astfel cum susține apelantul, că prin . O.U.G nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 18/2010, prin OUG 45/2010 și prin Legea nr. 230/2011, creanța este afectată de un termen suspensiv si, pe cale de consecință, nu ar fi încă exigibilă.
În realitate O.U.G nr. 71/2009 stabilește doar termene de plată eșalonată a sumelor de bani datorate creditorilor, astfel cum instanțele de judecată au dispus, in considerarea situației economice dificile, pentru a nu fi afectate resursele bugetare prin executarea imediată tuturor creantelor. Acest lucru nu echivalează cu neajungerea la scadență a creanțelor ci doar cu instituirea unei modalități de executare a debitelor . Executarea este o etapă ce intervine ulterior stabilirii caracterului cert, lichid si exigibili al creanței, precum si a obligației debitorului de plată a drepturilor . Cu alte cuvinte nu există temei pentru a se emite un act normativ de stabilire termene de executare eșalonată a obligației de plată dacă nu se stabilise anterior, de către instanțele de judecată care au pronunțat hotărârile judecătorești care constituie titluri executorii, caracterul exigibil al creanței . Atâta timp cât există titlurile executorii a căror executare eșalonată s-a stabilit prin O.U.G nr. 71/2009, nu se mai poate pune in discuție caracterul exigibil al creanței .
Creanțele recunoscute în favoarea reclamanților, fiind certe, lichide și exigibile, obligația de plata este cu execuție imediată, chiar de la data pronunțării hotărârilor în prima instanță, potrivit dispozițiilor art. 274 din Codul muncii.
Aceasta înseamnă că plata trebuia făcută la momentul nașterii raportului juridic obligațional, obligația rezultată din aceste titluri executorii nefiind afectată de vreun termen.
A mai invocat apelantul in mod neîntemeiat că . O.U.G nr. 71/2009 nu reprezintă o recunoaștere a drepturilor pe care reclamanții le-au solicitat și cu privire la care instanțele judecătorești s-au pronunțat prin admiterea acțiunilor, ci statuează modalitate de executare a unor sume care urmează a se plăti din bugetul de stat.
În fapt ,prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, modificată și completată nu s-a negat existența și întinderea drepturilor constatate prin hotărâri judecătorești și nu s-a refuzat punerea acestora în executare, ci s-a stabilit o modalitate de executare eșalonata a obligațiilor de plata conținute în aceste titluri. Recunoașterea drepturilor nu trebuie să se facă prin mențiune expresă in cuprinsul O.U.G nr. 71/2009, astfel cum sugerează apelantul, drepturile fiind stabilite prin hotărâri judecătorești irevocabile care au caracter de titluri executorii .
De altfel prin Decizia Inaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2/2014 pronunțată in soluționarea unui recurs in interesul legii s-a stabilit: „În aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicata, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drept uri salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011.”
Pe cale de consecință s-a stabilit, cu putere obligatorie pentru instanțele de judecată, că se pot acorda daunele ce fac obiectul acțiunii de față, în ciuda faptului că prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 s-au stabilit termene de plata eșalonată a drepturilor salariale ale personalului din sectorul bugetar stabilite prin hotărâri judecătorești . Prin urmare acțiunea intimatei –reclamante este admisibilă și întemeiată iar susținerile apelantului în sensul că ne-am afla în fața unei duble reparații a prejudiciului nu pot fi primite, față de dispozițiile Deciziei Inaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2/2014.
In ceea ce privește prescripția dreptului de a cere dobânda legală si a datei de la care aceasta poate fi acordată, C. reține următoarele:
Cu privire la această excepție apelantul a invocat doar dispozițiile Deciziei nr. 1/2014 pronunțată de Inalta C. de Casație și Justiție in soluționarea unui recurs în interesul legii, potrivit cu care „ În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 201 și art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil și ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 și art. 2.513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, stabilește că prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011.
Reținând faptul că in fața instanței de fond excepția prescripției dreptului la acțiune a fost invocată de către apelant, nu de către tribunal din oficiu, rezultă că dispozițiile Deciziei nr. 1/2014 pronunțată de Inalta C. de Casație și Justiție nu au relevanță în cauză si că incidența prescripției va fi analizată chiar prin prisma susținerilor apelantului-pârât din întâmpinarea depusă la dosarul inițial înregistrat pe rolul Tribunalului Argeș.
Obiectul acțiunii de față îl reprezintă obligarea pârâților la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale, reprezentând echivalentul prejudiciului suferit de creditori prin executarea cu întârziere a obligației de plată stabilită irevocabil în sarcina acestora prin titluri executorii, de la data formulării cererilor de chemare in judecată ce au determinat pronunțarea hotărârilor judecătorești ce reprezintă titluri executorii și în continuare, pentru viitor, până la achitarea integrală a sumelor datorate cu titlu de drepturi salariale".
Titlurile executorii invocate de reclamanți au fost emise în anii 2007-2011, iar cererea de chemare in judecată de față a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Argeșla data de 19 12 2014.
în cauza de față solicitarea intimaților-reclamanți are un caracter accesoriu dreptului principal, fiind supusă acelorași dispoziții legale privitoare la termenul de prescripție ca și în cazul drepturilor bănești a căror actualizare se dorește,astfel cum invocă apelantul .
Cu toate acestea C. apreciază că nu sunt incidente astfel prevederile art. 1 alin. 2 din decretul 167/1958 potrivit cărora "odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii".
Astfel, se constată că potrivit dispozițiilor art. 16 din Decretul nr. 167/1958, "Prescripția se întrerupe:
a) prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția.
b) prin introducerea unei cereri de chemare în judecată ori de arbitrare, chiar dacă cererea a fost introdusă la o instanță judecătorească, ori la un organ de arbitraj, necompetent;
c) printr-un act începător de executare.
Prescripția nu este întreruptă, dacă s-a pronunțat încetarea procesului, dacă cererea de chemare în judecată sau executare a fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat, ori dacă cel care a făcut-o a renunțat la ea. "
Art.17 din același act normativ dispune in sensul că: "Întreruperea șterge prescripția începută înainte de a se fi ivit împrejurarea care a întrerupt-o.După întrerupere începe să curgă o nouă prescripție. În cazul cînd prescripția a fost întreruptă printr-o cerere de chemare în judecată ori de arbitrare sau printr-un act începător de executare, noua prescripție nu începe să curgă cât timp hotărârea de admitere a cererii nu a rămas definitivă sau, în cazul executării, până la îndeplinirea ultimului act de executare. "
Prin Decizia nr. 7/2015 ÎCCJ (Complet DCD/C) a admis sesizarea formulată de C. de A. Pitești – Secția I civilă, prin Încheierea din 6 noiembrie 2014, pronunțată în dosarul nr._, și, în consecință, a stabilit următoarele: ” Plățile voluntare eșalonate în temeiul O.U.G. nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, efectuate în baza unui titlu executoriu nu întrerup termenul de prescripție a dreptului material la acțiune pentru daunele interese-moratorii sub forma dobânzii penalizatoare.” Această modalitate de dezlegare a chestiunilor de drept puse în discuție este obligatorie pentru instanțele de judecată, potrivit art. 521 Noul C..
Prin urmare nu se poate reține că plățile efectuate de pârâtii din cauză potrivit dispozițiilor legale în materie ar întrerupe cursul prescripției .
De altfel Înalta Curte de Casație si Justiție a statuat că se pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009. Cu alte cuvinte daunele sunt datorate tocmai in considerarea plății eșalonate a sumelor datorate creditorilor si prejudicierii acestora prin alegerea stabilirea acestei modalități de executare .
Prin urmare nu se poate afirma că reclamanții aveau obligația de a solicita plata de dobânzi la momentul formulării cererilor de chemare in judecată ce aveau ca obiect plata drepturilor salariale sau in termen de 3 ani de la data pronunțării sentințelor ce reprezintă titluri executorii, atâta timp cât prejudiciul lor s-a produs ulterior, prin refuzul instituțiilor debitoare de executare si mai apoi prin emiterea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 prin care s-a stabilit plata eșalonată, până in anul 2016 a creanțelor ( deci la mai mult de 7-8 ani de la data emiterii titlurilor executorii) .
C. subliniază și faptul că ulterior, prin Decizia nr. 21/22 iunie 2015 ÎCCJ (Complet DCD/C), minută rectificată prin procesul verbal din 23 iunie 2015, s- a admis sesizarea formulată de C. de A. C. – Secția I civilă și, în consecință, s-au stabilit următoarele: „ În interpretarea si aplicarea dispozițiilor art. 1079 alin2. pct.3 din Codul Civil de la 1864 și art. 1523 alin.2 lit. d din Codul Civil raportat la art. 166 alin 1 și 4 din Codul Muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare ( art. 161 alin 1 si 4 din Codul Muncii în forma anterioară republicării ) și art. 1088 Cod civil de la 1864, art. 2 din OG nr. 9/2000, aprobată prin Legea nr. 356/2002, cu modificările și completările ulterioare, art. 2 din OG nr. 13/2011, aprobată prin Legea nr. 43/2002, cu modificările și completările ulterioare și art. 1525 din Codul civil, dobânzile penalizatoare datorate de stat pentru executarea cu întârziere a obligațiilor de plată pot fi solicitate pentru termenul de 3 ani anterior datei introducerii acțiunii. ”
Apelantul nu a invocat in cererea de apel Decizia nr. 21/22 iunie 2015 ÎCCJ (Complet DCD/C), deși cererea de apel a fost depusă la data de 14 07 2015, deci ulterior pronunțării acestei decizii.
În raport cu dispozițiile art. 477 C., intitulat „Limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat”, potrivit cu care: Instanța de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum și cu privire la soluțiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată, analiza Curții se va limita la motivele expuse in cererea de apel.
Reține C. că, potrivit acestei modalități de prevedere a limitelor caracterului devolutiv al căii de atac a apelului și în considerarea principiului disponibilității care guvernează procesul civil, nu se poate invoca din oficiu Decizia nr. 21/22 iunie 2015 ÎCCJ de către instanța de apel, in condițiile in care aplicarea acesteia nu constituie motiv de apel, apelantul invocând doar aspectele care au făcut și obiectul judecății in fond, respectiv faptul că nu a avut loc întreruperea cursului prescripției ca urmare a eșalonării plății creanței prin act normativ .
În raport cu calitatea Ministerului Justiției de ordonator de credite, ce i-a fost conferită de dispozițiile Legii nr.303/2004, este corectă soluția instanței de fond în ceea ce privește obligarea acestui pârât în solidar cu ceilalți pârâți la plata sumelor solicitate prin acțiune. Într-adevăr, potrivit art.36 alin.1 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, tribunalele sunt instanțe cu personalitate juridică, iar potrivit art.44 alin.1 din același act normativ, președinții curții de apel au calitatea de ordonator secundar de credite, iar președintele tribunalelor are calitatea de ordonator terțiar de credite. Însă M. Justiției are calitatea de ordonator principal de credite, calitate in care poate fi acționat in instanță pentru a răspunde în solidar cu ceilalți ordonatori de credite cu privire la plata drepturilor salariale .
Pentru considerentele arătate, C., în baza art.480 C.pr.civ., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul M. JUSTIȚIEI.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de pârâtul M. JUSTIȚIEI, cu sediul în București, sector 5, ., împotriva sentinței civile nr. 592/10.06.2015, pronunțată de T. T. - Secția Conflicte de muncă, Asigurări sociale și C. administrativ fiscal - complet specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanta I. L., identificată cu CNP:_, cu domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură la Judecătoria V. – ., Jud. T. și pârâții C. DE A. BUCURESTI, cu sediul în București, sector 4, Splaiul Independenței nr. 5, T. T., cu sediul în A., ., jud. T., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 15 Decembrie 2015.
Președinte, A. D. Ș. | Judecător, A. F. | |
Grefier, Ș. T. |
Red. A.D.Ș./08 ianuarie 2016
Ș.T./C.A./ 18 Decembrie 2015/6ex.
Jud. fond: V. V.
| ← Despăgubire. Decizia nr. 3624/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
