Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 3918/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3918/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-10-2015 în dosarul nr. 3918/2015
Dosar nr._ (Număr în format vechi_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.3918
Ședința publică din data de 22.10.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – L. H.
JUDECĂTOR - P. A.
GREFIER - C. F. C.
Pe rol soluționarea cererii de apel formulată de apelanta-pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ÎMBUNĂTĂȚIRI FUNCIARE - FILIALA G. împotriva sentinței civile nr. 208/LM/13 mai 2015 pronunțată de Tribunalul G. – Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A. P., în cauza având ca obiect – drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că apelanta-pârâtă Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare - Filiala G. a solicitat soluționarea cauzei în lipsă.
Având în vedere că s-a solicitat judecarea conform art. 411 alin. 1 pct. 2 ultima teză Cod procedură civilă, Curtea reține pricina în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului G. la data de 23.12.2014 sub nr._ reclamantul A. P. a chemat în judecată pârâta Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare - Filiala G., pentru ca prin hotărâre judecătorească, să se dispună obligarea pârâtei la plata a 7 salarii compensatorii de bază plus dobânda legală până la data plății efective conform Contractului Colectiv de Muncă pe unitate, pentru concedierea colectivă intervenită, conform deciziei nr.278/27.12.2011.
Prin sentința civila nr. 208/LM/13 mai 2015 pronunțată de Tribunalul G. – Secția Civilă în dosarul nr._, s-a admis acțiunea reclamantului A. P. împotriva pârâtei Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare - Filiala G.; a obligat pârâta să plătească reclamantului despăgubiri egale cu 7 salarii de bază conform art.12 pct. 3 din CCM la nivelul unității, reprezentând compensație pentru concediere din motive neimputabile (colectivă), plus dobânda legală aferentă sumei de la data scadenței - 27.12.2011 - și până la plata efectivă a sumei și a luat act că reclamantul nu solicită cheltuieli de judecată.
În considerente prima instanță a reținut că reclamantul A. P. a fost salariatul Unității de Administrare G. Est din cadrul Sucursalei Teritoriale O.-Argeș a Administrației Naționale a Îmbunătățirilor Funciare RA, în funcția de electromecanic, până la data de 28.12.2011, când a fost emisă decizia de încetare a contractului individual de muncă al reclamantului, în temeiul art. 60 alin. 2 C. muncii, determinată de desființarea locului de muncă și a postului, deci fără legătură cu persoana salariaților dată la care, prin O.U.G. nr.82/2011, s-a desființat Administrația Națională de Îmbunătățiri Funciare.
Potrivit CCM la nivel de A.N.I.F. RA pentru anul 2009-2010, recunoscut de pârâtă, depus la dosar, care reglementează protecția socială de care beneficiază salariații A.N.I.F. RA, respectiv art.12 pct.3, se prevede că, în cazul concedierii colective, fiecare salariat, odată cu primirea deciziei de concediere, va primi o compensație echivalentă, după cum urmează: pentru o vechime în sector de până la 3 ani, o compensație egală cu trei salarii de bază realizate, iar pentru o vechime în sector mai mare de 3 ani, o compensație de 7 salarii de bază realizate.
Întrucât concedierea a avut loc sub auspiciile Codului muncii, aceasta și toate pretențiile legate de concediere, inclusiv drepturi bănești, urmează regulile existente în vigoare la data emiterii deciziei de concediere, aceste reguli fiind date de codul muncii și legea specială, mai exact art.230 Codul muncii și Legea nr.62/2011 privind dialogul social.
Astfel, potrivit art.230 Codul muncii, părțile, reprezentarea acestora, precum și procedura de negociere și de încheiere a contractelor colective de muncă sunt stabilite potrivit legii, iar legea, în speță Legea nr.62/2011, în art.133 alin. 1 lit. a stabilește „Clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți angajații din unitate, în cazul contractelor colective de muncă încheiate la acest nivel”.
În speță, toate condițiile ce rezultă din textele legale arătate mai sus sunt îndeplinite: reclamantul a fost angajatul pârâtei, pârâta a încheiat contract colectiv de muncă cu toți angajații între care se numără și reclamantul A. P..
Pârâta nu a plătit reclamantului drepturile cuvenite încălcând astfel prevederile art.40 alin.2 lit. c Codul muncii, potrivit cărora „angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractului individual de muncă”, prevederile art.229 alin.4 Codul muncii potrivit cărora „contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților”.
Pe de altă parte, contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, încheiat pentru anii 2009-2010, în vigoare la data concedierii reclamantului, nu a fost denunțat unilateral de către niciunul dintre cocontractanți, fiind astfel prelungit prin acte adiționale ulterioare. Astfel, la momentul emiterii deciziei de concediere în ceea ce îl privește pe reclamant, anume la data de 27.12.2011, acesta era în vigoare, producându-și nestingherit efectele juridice.
Referitor la susținerea pârâtei că reclamantul se afla în concediu medical, tribunalul a reținut că prin decizia nr. 278 din 27.12.2011 reclamantul a fost concediat în temeiul art. 55 lit. a coroborat cu art.60 alin.2 și art.49 alin.5 din Codul muncii.
În preambulul deciziei de concediere se arată că s-a dispus concedierea reclamantului în vederea aplicării dispozițiilor OUG nr.82/29.09.2011 privind unele măsuri de organizare a activității de îmbunătățiri funciare, iar la art. 1 din decizii se arată că s-a dispus concedierea ca urmare a desființării locului de muncă și a postului ocupat, fără legătură cu persoana salariatului, neregăsindu-se nici un motiv de încetare de drept astfel cum sunt prevăzute de art.56 din Codul muncii.
Cu privire la susținerile pârâtei că reclamantul s-a aflat în concediu medical în perioada disponibilizărilor, aceste apărări nu vor fi primite, întrucât potrivit art.60 alin.2 Codul muncii, concedierea poate fi dispusă cu titlu de excepție și în perioadele incapacității de muncă stabilită prin certificat medical pentru motive ce intervin ca urmare a reorganizării judiciare a angajatorului în condițiile legii.
Ori această ipoteză se regăsește în speța dedusă judecății, angajatorul fiind în proces de reorganizare judiciară, astfel că personalul său care nu a fost preluat de nouă instituție înființată prin OUG nr.82/2011a fost concediat colectiv. Din această categorie de personal face parte și reclamantul A. P., aspect atestat de conținutul în date al deciziei de concediere nr.278/27.12.2011 depusă la fila 4 din dosar, decizie necontestată de partea interesată, tocmai pe considerentul că, angajatorul fiind în proces de reorganizare judiciară în condițiile legii, respectiv OUG nr.82/2011 putea dispune concedierea și în perioadele incapacității de muncă stabilită prin certificat medical.
De asemenea, instanța nu a putut reține apărările pârâtei în sensul că reclamantul nu îndeplinea condițiile stabilite de CCM pentru plata acestor compensații, pentru că potrivit art.68 din Codul muncii „prin concediere colectivă se înțelege concedierea într-o perioadă de 30 de zile calendaristice, din unul sau mai multe motive care nu țin de persoana salariatului, a unui număr de:
a) cel puțin 10 salariați, dacă angajatorul care disponibilizează are încadrați mai mult de 20 de salariați și mai puțin de 100 de salariați;
b) cel puțin 10% din salariați, dacă angajatorul care disponibilizează are încadrați cel puțin 100 de salariați, dar mai puțin de 300 de salariați;
c) cel puțin 30 de salariați, dacă angajatorul care disponibilizează are încadrați cel puțin 300 de salariați.
Astfel, la stabilirea numărului de salariați concediați colectiv se iau în calcul și acei salariați cărora le-au încetat contractele individuale de muncă din inițiativa angajatorului, din unul sau mai multe motive, fără legătură cu persoana salariatului.
Tribunalul a mai reținut că potrivit art.56 alin.1 din Codul muncii „Contractul individual de muncă existent încetează de drept:
a) la data decesului salariatului sau al angajatorului persoană fizică, precum și în cazul dizolvării angajatorului persoană juridică, de la data la care angajatorul și-a încetat existența conform legii;
b) la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de declarare a morții sau a punerii sub interdicție a salariatului sau a angajatorului persoană fizică;
c) la data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare; la data comunicării deciziei de pensie în cazul pensiei de invaliditate, pensiei anticipate parțiale, pensiei anticipate, pensiei pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare;
d) ca urmare a constatării nulității absolute a contractului individual de muncă, de la data la care nulitatea a fost constatată prin acordul părților sau prin hotărâre judecătorească definitivă;
e) ca urmare a admiterii cererii de reintegrare în funcția ocupată de salariat a unei persoane concediate nelegal sau pentru motive neîntemeiate, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de reintegrare;
f) ca urmare a condamnării la executarea unei pedepse privative de libertate, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești;
g) de la data retragerii de către autoritățile sau organismele competente a avizelor, autorizațiilor ori atestărilor necesare pentru exercitarea profesiei;
h) ca urmare a interzicerii exercitării unei profesii sau a unei funcții, ca măsură de siguranță ori pedeapsa complementară, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin care s-a dispus interdicția;
i) la data expirării termenului contractului individual de muncă încheiat pe durată determinată;
j) retragerea acordului părinților sau al reprezentanților legali, în cazul salariaților cu vârsta cuprinsă între 15 și 16 ani.
Astfel că motivele de încetare a contractului de muncă al reclamantului nu se regăsesc în dispozițiile art.56 din Codul muncii, încetare de drept cum susține pârâta.
Reclamantul a solicitat obligarea pârâtei și la plata dobânzii legale, de la data concedierii – 27.12.2011 și până la data efectuării plății, cerere pe care tribunalul o găsește admisibilă, ținând cont și de prevederile art.1088 din Codul civil, art.161 alin. 4 din Codul muncii, dispunând că drepturile bănești acordate vor fi actualizate în raport cu dobânda legală începând cu data de 27.12.2011, când a primită decizia de concediere, și până la plata efectivă a sumei.
Prin urmare, având în vedere toate cele ce preced și constatând că reclamantul A. P. a fost concediat pentru motive care nu țin de persoana salariatului și potrivit art.67 din Codul muncii poate beneficia de compensații în condițiile prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil, respectiv art.12 alin.3 din contractul colectiv de muncă la nivel de ANIF RA, tribunalul a admis acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamantului despăgubiri egale cu 7 salarii de bază conform art. 12 pct.3 din CCM la nivelul unității, reprezentând compensație pentru concedierea din motive neimputabile (colectivă), plus dobânda legală aferentă sumei de la data scadenței – 27.12.2011 – și până la plata efectivă a sumei și s-a luat act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen legal și motivat, apelanta-pârâtă Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare - Filiala G., criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului, apelanta a susținut că prin cererea de chemare în judecata adresată Tribunalului G. - Secția Civilă, numitul Abalaru P. a solicitat obligarea apelantei la plata a unei compensații egale cu 7 salarii de bază, | prevăzuta la art. 12 pct. 3 din Contractul Colectiv de Muncă, încheiat la nivelul Administrației Naționale a; îmbunătățirilor Funciare RA. Valabil pentru perioada 2009-2011, precum și la plata dobânzii legale aferentă sumei solicitate de la data scadenței și până la plata efectivă.
Prin sentința civilă nr. 208/LM, pronunțata la data de 13.05.2015 de către Tribunalul G. - Secția Civilă, instanța a admis acțiunea privind acordarea compensațiilor legale ca întemeiata, apreciind că reclamantul a fost a fost concediat din motive care nu țin de persoana să și potrivit art. 67 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii poate beneficia de compensațiile prevăzute de Contractul Colectiv de munca aplicabil la data concedierii.
De asemenea, instanța a dispus obligația de a achita dobânda legală penalizatoare aferenta salariilor neachitate, calculată până la data plații efective a salariilor compensatorii.
Hotararea pronunțata de către instanța de fond este neîntemeiată:
Dreptul la salariile compensatorii conform Contractului Colectiv de Muncă:
Contrar dispozițiilor sentinței emise de către instanța de fond, situației reclamantului nu se aplică dispozițiile Cap. II, art. 12, pct. 3 din Contractul Colectiv de Muncă și nu are dreptul de a încasa la salariile compensatorii solicitate.
Astfel, în urma aplicării OUG nr. 82/2011 privind unele măsuri de organizare a activității de îmbunătățiri, la sfârșitul anului 2011 Administrația Naționala a Îmbunătățirilor Funciare RA s-a desființat și în conformitate cu dispozițiile aceluiași act normativ s-a înființat Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare, care a preluat patrimoniul fostei Administrații și o parte din personalul acesteia.
Întrucât Administrația Naționala a Îmbunătățirilor Funciare RA s-a desființat, iar reclamantul era în concediu medical acestuia i-a încetat contractul individual de muncă de drept conform art. 55, lit. a), coroborat cu art. 60, alin. (2) și art. 49, alin. (5) din Legea nr. 53/2003, Codul muncii, rep. Legea nr. 53/2003, Codul muncii, republicat, prevede următoarele: "art. 55 contractul individual de muncă poate înceta astfel: (a) de drept; art. 49 - (5) de fiecare dată când în timpul perioadei de suspendare a contractului intervine o cauză de încetare de drept u contractului individual de muncă, cauza de încetare de drept prevalenții. Art. 60 – concedierea salariaților nu poate fi dispusă:
- pe durata incapacității temporare de muncă, stabilită prin certificat medical conform legii;
- pe durata suspendării activității ca urmare a instituirii carantinei;
- pe durata în care femeia salariată este gravidă, în măsura în care angajatorul a luat cunoștință de acest fapt anterior emiterii deciziei de concediere;
- pe durata concediului de maternitate;
- pe durata concediului pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, până la împlinirea vârstei de 3 ani;
- pe durata concediului pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani sau, în cazul copilului cu handicap, pentru afecțiuni intercurente, până la împlinirea vârstei de 18 ani;
- pe durata exercitării unei funcții eligibile într-un organism sindical, cu excepția situației în care concedierea este dispusă pentru o abatere disciplinară gravă sau pentru abateri disciplinare repetate, săvârșite de către acel salariat;
- pe durata efectuării concediului de odihnă.
(2) Prevederile alin. (1) nu se aplică în cazul concedierii pentru motive ce intervin ca urmare a reorganizării judiciare, a falimentului sau a dizolvării angajatorului, în condițiile legii”.
În aceste condiții hotărârea instanței de fond este nefondată, deoarece dispozițiile legale nu dispun în această situație plată unor salarii compensatorii în favoarea reclamantului, dispozițiile Cap. II art. 12, pct. 3 din Contractul Colectiv de Muncă nefiind aplicabile în acesta cauza.
Dobândă penalizatoare:
În ceea ce privește dobânda penalizatoare la care apelanta a fost obligată în mod nejustificat, aceasta a învederat instanței de apel faptul că prevederile invocate de către instanța în dispozitivul sentinței criticate, respectiv dispozițiile art. 161, alin. (4) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, precum și prevederile art. 1088 din Codul civil nu se aplică în această cauză.
Cuantumul salariilor compensatorii:
Cu toate că instituția apelantă a învederat pe fondul cauzei că numitul A. P. poate avea dreptul numai asupra sumei nete a compensațiilor legale, prin sentința civilă criticata instanța de fond nu a luat în considerare argumentele acesteia și a dispus în mod nelegal achitarea a salariilor compensatorii integrale fără reținerea contribuțiilor legale.
Având în vedere cele menționate mai sus, apelanta a solicitat în condițiile în care instanța va respinge apelul să dispună modificarea hotărârii criticate în parte și să dispună că reclamantul - intimat are dreptul să beneficieze de salariile compensatorii în suma netă, din valoarea brută urmând să fie reținute compensațiile legale precum Contribuțiile de Asigurări Sociale - CAS și Contribuțiile de Asigurări Sociale de Sănătate - CASS, precum și celelalte obligații către bugetul de stat.
O hotărârea judecătoreasca defavorabila ar fi un precedent periculos, întrucât ar aduce prejudicii bugetului de stat.
Analizând apelul declarat, potrivit dispozițiilor art.477 C.pr.civ., în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Apelanta considera ca reclamantului nu i se aplică dispozițiile Cap. II, art. 12, pct. 3 din Contractul Colectiv de Muncă și nu are dreptul de a încasa salariile compensatorii solicitate.
Astfel, în urma aplicării OUG nr. 82/2011 privind unele măsuri de organizare a activității de îmbunătățiri, la sfârșitul anului 2011 Administrația Naționala a Îmbunătățirilor Funciare RA s-a desființat și în conformitate cu dispozițiile aceluiași act normativ s-a înființat Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare, care a preluat patrimoniul fostei Administrații și o parte din personalul acesteia.
Întrucât Administrația Naționala a Îmbunătățirilor Funciare RA s-a desființat, iar reclamantul era în concediu medical, acestuia i-a încetat contractul individual de muncă de drept conform art. 55, lit. a), coroborat cu art. 60, alin. (2) și art. 49, alin. (5) din Legea nr. 53/2003, Codul muncii, rep. Legea nr. 53/2003, Codul muncii, republicat, prevede următoarele: "art. 55 contractul individual de muncă poate înceta astfel: (a) de drept; art. 49 - (5) de fiecare dată când în timpul perioadei de suspendare a contractului intervine o cauză de încetare de drept u contractului individual de muncă, cauza de încetare de drept prevalenții. Art. 60 – concedierea salariaților nu poate fi dispusă:
- pe durata incapacității temporare de muncă, stabilită prin certificat medical conform legii.
Rationamentul apelantei nu este corect.
In esenta, in speta este vorba despre compensația de care beneficiază salariații A.N.I.F. RA în cazul concedierii colective, odată cu primirea deciziei de concediere, potrivit art.12 pct.3 din CCM la nivel de A.N.I.F. RA pentru anul 2009-2010.
Intimatul reclamant este beneficiar al acestei compensatii din perspectiva calitatii sale de salariat cu o vechime mai mare de 3 ani.
Cat priveste faptul ca reclamantul se afla în concediu medical, din decizia nr. 278 din 27.12.2011 rezulta ca el a fost concediat în temeiul art. 55 lit. a coroborat cu art.60 alin.2 și art.49 alin.5 din Codul muncii, iar in preambulul acestei decizii se arată că s-a dispus concedierea reclamantului în vederea aplicării dispozițiilor OUG nr.82/29.09.2011 privind unele măsuri de organizare a activității de îmbunătățiri funciare.
Mai mult, art.60 alin.2 Codul munciiprevede ca concedierea poate fi dispusă cu titlu de excepție și în perioadele incapacității de muncă stabilită prin certificat medical pentru motive ce intervin ca urmare a reorganizării judiciare a angajatorului în condițiile legii.
Pentru considerentele arătate, Curtea, în baza art.480 C.pr.civ., va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelanta-pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ÎMBUNĂTĂȚIRI FUNCIARE - FILIALA G. cu sediul în mun. G., ., județul G., împotriva sentinței civile nr. 208/LM/13 mai 2015 pronunțată de Tribunalul G. – Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A. P. – CNP_, cu domiciliul în ., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22.10.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
L. H. P. A.
GREFIER,
C. F. C.
Red: L.H/
Dact: C.C.
4ex./26.11.2015
Jud.fond:M. Z. U.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
