Anulare act. Decizia nr. 1201/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1201/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 08-04-2015 în dosarul nr. 1836/2/2015
Dosar nr._ (Număr în format vechi 1634/2015)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1201/2015
Ședința publică de la 08 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. G.
Judecător P. I. N.
Judecător F.-G. R.
Grefier M. P.
Pe rol se află soluționarea cererii de contestație în anulare formulată de către contestatorul G. A., împotriva deciziei civile nr.376/30.01.2015, a Curții de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata ..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatorul personal și asistat de avocat P. M. C. cu împuternicire avocațială aflată la fila 47 dosar, lipsind intimata..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în cadrul căruia se învederează instanței atașarea dosarului de fond nr._, al Curții de Apel București - Secția a VII a pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, precum și faptul că la dosar intimata a depus întâmpinare.
Se comunică un exemplar al întâmpinării contestatorului prin avocat.
Curtea acordă cuvântul pe excepția inadmisibilității invocată de intimată prin întâmpinare.
Contestatorul prin avocat, arată că au fost îndeplinite condițiile formulării contestației în anulare, aceasta fiind depusă în termenul legal. În cadrul recursului instanța nu a analizat toate motivele de recurs, contestația de față fiind admisibilă.
CURTEA,
Deliberând asupra contestației în anulare:
Prin decizia nr.376 din data de 30 ianuarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VII-a pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._ (număr în format vechi 6503/2014) a fost respins, ca nefondat, recursul formulat de recurentul-contestator A. G., împotriva sentinței civile nr.3461 din data de 21.03.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata ..
În considerentele hotărârii judecătorești, instanța de recurs a reținut că, sub un prim aspect, Curtea a notat ca își însușește toate considerentele expuse in motivarea soluției tribunalului, pentru a nu le mai relua, sentința pronunțată fiind temeinica si legala.
Nemulțumirea contestatorului a rezidat in aceea ca intimata angajatoare a depus înscrisurile relevante, iar acum se dorește înlăturarea din ansamblul materialului probator a tuturor înscrisurilor depuse de societate si judecarea cauzei exclusiv pe baza înscrisurilor depuse de contestator.
Totodată, Curtea a reținut ca administrarea probelor in fata primei instanțe s-a făcut cu respectarea tuturor dispozițiilor procedurale, fiind respectate prevederile art. 272 C. muncii - norma derogatorie de la Codul de procedura civila –care impune angajatorului obligația de a depune toate înscrisurile in apărarea sa pana la prima zi de înfățișare.
In ceea ce privește răsturnarea sarcinii probei, Curtea a observat ca angajatorul si-a îndeplinit obligația de a depune la dosar toate înscrisurile care au stat la baza emiterii deciziei de concediere, pana la prima zi de înfățișare, așa cum s-a arătat mai sus. Afirmațiile recurentului in sensul ca societatea ar fi susținut lucruri neadevărate pe care instanța le-a reținut rămân numai simple susțineri, pentru ca proba unui fapt negativ nu se poate face decât prin faptul pozitiv contrar, care conduce si la răsturnarea sarcinii probei, conform regulilor generale in materie de administrare a probelor. Mai mult decât atât, in litigiile de munca salariatul nu este dispensat in totalitate de sarcina probei, fiind ținut sa-si dovedească acele susțineri care exced limitele prevăzute de art. 272 C. muncii. Exercitarea cu buna-credința a drepturilor procesuale in cauza de fata presupune ca angajatorul sa fie ținut a dovedi exclusiv legalitatea si temeinicia măsurii concedierii, si nu de a combate toate alegațiile formulate de fostul salariat împotriva sa, pentru care nu exista niciun suport probator.
Analizând conținutul deciziei de concediere atacate, Curtea a constatat ca angajatorul si-a îndeplinit obligația de a motiva decizia, potrivit Codului muncii. Cerința motivării deciziei este prevăzuta de lege in vederea prevenirii abuzurilor din partea angajatorilor si pentru a putea fi verificate de către instanța, in cadrul unei eventuale contestații, împrejurările care au condus la luarea acestei masuri. O motivare ampla, cu descrierea tuturor împrejurărilor, este necesara îndeosebi in cazul concedierilor disciplinare, pentru ca implica mai multe aspecte de verificat.
In cazul concedierilor disciplinare, cum este cazul in speța, a fost necesara indicarea temeiului si a faptelor detaliat descrise care au condus la luarea acestei masuri, atât instanța, cat si salariatul, fiind in măsura sa înțeleagă, dintr-o astfel de decizie, ca măsura concedierii a fost luata ca urmare a unei abateri grave.
Odată stabilit acest aspect, instanța a procedat in continuare la verificarea descrierii faptelor reținute, etapa distincta in analiza contestației si care nu presupune administrarea unui probatoriu complex, cu multe înscrisuri, in afara deciziei de concediere.
Celelalte aspecte au fost analizate distinct, in cadrul examinării temeiniciei măsurii de desfacere a contractului de munca. In consecință, Curtea a apreciat ca decizia contestata îndeplinește toate cerințele de forma, inclusiv pe cea referitoare la expunerea motivelor care au determinat aplicarea sancțiunilor.
In acest context, Curtea a înlăturat motivul de recurs întemeiat pe susținerea ca verificarea argumentelor apărării salariatului cercetat este obligatorie, în lipsa el toată cercetarea disciplinară fiind compromisă, iar rezultatele sunt nule de drept, in contextul in care se considera ca instanța a reținut în mod eronat că motivele pentru care susținerile contestatorului au fost înlăturate au fost evidențiate în cuprinsul deciziilor de sancționare.
Cercetarea disciplinară s-a făcut cu respectarea tuturor reglementărilor legale și a garanțiilor de care trebuie să beneficieze salariatul în această etapă, astfel, el a fost convocat în scris, cu respectarea art.251 alin.(2) din Codul muncii, care nu pretinde o dezvoltare exhaustivă a faptelor ce urmează a fi cercetate, ci precizarea obiectului întrevederii, suficient circumstanțiat in cauza: a redactat o oferta necorespunzătoare, neactualizarea corecta a ofertei, a omis sa transmită oferta, netransmiterea la timp a ofertei.
Exercitarea cu bună-credință a drepturilor este un principiu fundamental al sistemului de drept, care presupune că persoanei îi este interzis să se prevaleze de o posibilitate în afara limitelor, sau în scop contrar celui pentru care i-a fost recunoscută, doar pentru a împiedica sau zădărnici exercițiul drepturilor ori prerogativelor concurente ale altor persoane. Sub aceste aspecte, cu ocazia cercetării prealabile, salariatului i s-a creat cadrul valorificării oricăror garanții procedurale, însă, cum nu a pretins vreuna, declarând că nu consideră necesar să răspundă la problemele ridicate de comisie, nu se mai poate prevala în cuprinsul contestației de vreun refuz de a i se recunoaște și respecta.
Motivele fundamentate pe prevederile art. 252. alin.(2) din Codul Muncii, sunt de asemenea, nereale, de altfel necircumstanțiate de contestator: decizia cuprinde în mod corespunzător descrierea faptelor, cu determinări de acțiune/omisiune, loc, timp, etc, precizarea prevederilor din lege, regulament, contract individual de muncă și fișa postului încălcate, contextul în care motivele deduse de salariat prin declarația pe care a înțeles s-o dea cu ocazia cercetării nu sunt de natură să-i înlăture răspunderea, temeiul de drept în baza căruia s-a aplicat sancțiunea disciplinară, termenul și instanța la care poate fi sancționată.
În fine, pentru a încheia cu aspectele ce țin de cercetarea prealabilă, procesul-verbal încheiat cu această ocazie, în data de 27.01.2012, cuprinde concluziile comisiei rezultate în urma cercetării efectuate, dovezile a căror administrare a fost posibilă, respectiv declarația salariatului, în lipsa altor propuneri, nerevenind acestui organism colegial, constituit în scop precis, să aducă probe în contra angajatului, în afara celor din care au rezultat faptele supuse analizei, respectiv alte acte, eventual martori.
Simple afirmații sunt și motivele prin care recurentul își exprimă nemulțumirea in ceea ce privește faptul ca instanța și l-a însușit în totalitate și în mod eronat punctul final de vedere al intimatei.
Cu privire la caracterul de abatere disciplinară a acestora, în limita criticilor formulate, Curtea a reținut:
În primul rând, recurentul nu a negat că a făcut ofertele in mod neadecvat sau cu întârzieri, ci a apreciat ca instanța nu a luat în considerare lipsa dovedită a prejudiciilor, față de care severitatea sancțiunilor este excesivă și nejustificată. Instanța a permis intimatei să încalce prevederile art.250 din Codul muncii privind criteriile de stabilire a sancțiunilor disciplinare.
Sunt nepertinente față de obiectul sancționării, toate considerațiile privitoare la lipsa de gradualitate a criteriilor de stabilire a sancțiunii.
Stabilirea gravității faptei este prerogativă exclusivă a angajatorului, în condițiile art.40 alin.(1) lit.a) din Codul muncii, pe care a și exercitat-o, adoptând un regulament intern însușit de recurent prin semnătură și de a cărui necunoaștere sau refuz de respectare nu se poate prevala în niciun caz.
În considerarea celor de mai sus, oricărui salariat, indiferent de funcția pe care o îndeplinește, îi revine obligația de a respecta dispozițiile angajatorului, în fața căruia răspunde pentru faptele care le nesocotesc și nu se poate apăra prin aceea că nu s-a dovedit producerea unei pagube angajatorului.
Potrivit celor expuse, Curtea a constatat că sancțiunea disciplinară a fost aplicată prin decizia contestată cu respectarea formelor de procedură și fond edictate pentru valabilitatea sa, respectiv că faptele reținute sunt suficient de bine conturate sub aspectul elementelor constitutive ale abaterii disciplinare, astfel că, în circumstanțele în care au fost săvârșite, prin prisma și a celorlalte criterii de individualizare prevăzute de art.250 din Codul muncii, au autorizat măsura cea mai gravă.
Prin decizia nr.8377/27.01.2012 s-a decis sancționarea recurentului cu avertisment scris, reținându-se că pe parcursul derulării procedurii de achiziție prin negociere organizată de CEZ Distribuție SA, pentru lucrarea „Proiectare DDE, A Built și execuție Modernizare stație de transformatoare 110/20kV Blejești, județul Teleorman” a omis să actualizeze oferta finală, în sensul că aceasta nu cuprindea elemente esențiale – termenul de garanție – așa cum fuseseră negociate. Lipsa actualizării corecte a ofertei a dus la prezentarea unei oferte ce a fost declarată necâștigătoare. Fapta reținută în sarcina salariatului a fost calificată ca fiind abatere disciplinară gravă, în conformitate cu prevederile art.33 litera a și k din Regulamentul Intern al A. SRL.
Prin decizia nr.8378/27.01.2013 s-a decis sancționarea contestatorului cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, reținându-se că salariatul a omis să transmită către clientul CEZ Distribuție Să oferta pentru proiectul „Proiectare DDE, Aș Built și execuție – Modernizare stație 110/20kv Bârsești 2, județul Gorj”. Conform anunțului de participare nr._/27.12.2011, oferta preliminară (doar documentele de calificare) trebuiau transmise cel târziu la data de 17.01.2012, ora 13.00. Deși documentele fuseseră pregătite, salariatul a omis să transmită prin curier oferta A. SRL. Netransmiterea ofertei a atras imposibilitatea societății intimate de a mai participa la procedura de achiziție publică, pierzând astfel orice șansă de a-i fi atribuit contractul. Fapta reținută în sarcina salariatului a fost calificată ca fiind abatere disciplinară gravă, în conformitate cu prevederile art.33 litera a și k din Regulamentul Intern al A. SRL.
Cat privește mențiunea ca CEZ nu are posibilitatea legală de a impune prin caietul de sarcini un anumit furnizor de echipamente unui contractor, ci doar anumite performante tehnice, Curtea subliniază ca dreptul muncii nu recunoaște remediul excepției de neexecutare din materia contractelor civile bilaterale, care să permită salariatului să refuze munca pe motiv că angajatorul nu-și respectă propriile obligații rezultate din raporturile de muncă, ci pune la dispoziția celui care consideră că nu-i sunt respectate condițiile de muncă și care nu poate negocia această situație în chiar interiorul sistemului în care s-a ivit, remediul universal al acțiunii în justiție, în realizarea dreptului și restabilirea stării de drept încălcate.
Împotriva aceste decizii a formulat contestație în anulare recurentul – contestator G. A., cererea fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 23.03.2015 sub nr._ (număr în format vechi 1817/2015), solicitând admiterea contestației în anulare; retractarea în tot a deciziei civile nr.376 din data de 30 ianuarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VII-a pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, rejudecarea recursului, în sensul admiterii acestuia și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea contestației în anulare, recurentul contestator a susținut că dezlegarea dată în recurs este rezultatul unor grave erori materiale, instanța de recurs în mod greșit neanalizând condițiile de fond și de forma ale deciziilor de sancționare disciplinara invocate prin motivele de recurs.
Deși se impunea că instanța de recurs să analizeze legalitatea și temeinicia fiecărei condiții de forma și de fond ale deciziilor de sancționare disciplinara contestate, aceasta nu a procedat în acest fel, ci s-a rezumat la a-și însuși "toate considerentele expuse în motivarea soluției tribunalului, pentru a nu le mai reluă".
Învederează faptul că prin aceasta manieră de a soluționare a cauzei, Curtea de Apel a săvârșit o gravă eroare materială, în sensul că nu a depus nicio diligență în vederea constatării sau nu a existenței vreunei cauze de nulitate cu privire la deciziile de sancționare disciplinara aplicate, cu toate că la dosar exista dovezi evidente care atestă nelegalitatea și netemeinicia deciziilor contestate.
Susține contestatorul că cercetarea și însușirea argumentelor, invocate în calea de atac de către instanța de recurs ar fi condus la pronunțarea unei cu totul alte soluții.
Contestatorul mai arată că instanța de recurs s-a aflat într-o gravă eroare, neanalizand sub toate aspectele înscrisurile depuse la dosar
Deși pe tot parcursul ciclului procesual a învederat în mai multe rânduri faptul că înscrisurile depuse de către întimata-parata la dosar nu îndeplinesc condițiile de fond și de formă pentru validitatea acestora, în mod eronat instanța de recurs nu a constatat faptul că: fișa postului nu este semnată și însușită de către contestator, aceasta conținând prevederi contradictorii; regulamentul intern al intimatei este semnat doar pe ultima pagină, spre deosebire de celelalte documente emise de aceasta; raportul comisiei de disciplină este neînregistrat și nedatat.
Cu toate acestea, prin decizia nr. 376/30.01.2015, instanța de recurs a reținut în mod eronat că angajatorul și-a administrat "sarcina probei... depunând din parte-î toate actele care au stat la baza deciziei atacate, care nu pot fi lipsite de valoare probantă ori de prezumția de adevăr care li se atașează". De asemenea, aceasta arată și că înscrisurile depuse "fac dovada deplină a conținutului, competentei persoanelor care le-au emis și regularității condițiilor de forma în care au fost adoptate, până la declararea falsului ori până la dovada contrară.
Or, faptul că nu s-a înscris în fals cu privire la înscrisurile depuse nu conduce de plano la concluzia că înscrisurile respective sunt veridice și că pot fi luate în considerare la pronunțarea soluției.
Cu toate acestea, instanța de recurs a apreciat în mod greșit că nu a făcut dovada contrara. O simplă analiză a documentelor ar fi condus cu ușurința la constatarea neregularităților existente și ar fi sancționat cu severitate atitudinea intimatei de a încerca inducerea în eroare a instanței prin prezentarea unor înscrisuri "prefabricate".
Instanța de recurs a omis să cerceteze toate motivele de casare invocate. Instanța s-a limitat în a se pronunța în mod evaziv doar asupra neregularității documentelor depuse de intimata și asupra îndeplinirii condițiilor de forma și de fond a deciziei de concediere (însușindu-și considerentele tribunalului).
Cu toate acestea, instanța nu a cercetat și celelalte motive de casare cu care a fost investită, omițând să se pronunțe asupra: sancționării disciplinare în aceeași zi pentru două fapte diferite; suspendării abuzive a contractului individual de munca prin Decizia nr. 8368/24.01.2012; analizării gravitații faptei; motivelor pentru care s-au respins apărările salariatului; permisiunii angajatorului de către instanța de fond să invoce în fața instanței alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere; justificării neîntemeiate a intimatei, potrivit căreia, prin netrimiterea la timp a documentației de eligibilitate pentru proiectul Barsest"t, "reputația A. S.R.L a fost serios afectată"; interpretării eronate a atribuțiilor din fișa postului salariatului; refacerii inutile a ofertei aferente stației Blejești, împreuna cu alte două oferte în doar 2 zile lucrătoare; caracterului premeditat de manipulare al demersurilor făcute de ., aceasta creându-și un cadru de acțiune fără riscuri pentru înscenarea unor erori grave recurentului-contestator.
Instanța de recurs a omis să cerceteze și aceste din urmă motive de casare cu care a fost investită, lăsându-le nesoluționate, ceea ce a condus la pronunțarea unei soluții nelegale și neîntemeiate.
Neanalizarea de către instanța de recurs a tuturor motivelor de casare cu care a fost investită, echivalează cu omisiunea cercetării acestora, justificând în mod întemeiat introducerea prezentei contestații în anulare.
În ceea ce privește admisibilitatea, doctrină și practica sunt unitare în a considera că prin "greșeala materială" se înțelege o greșeala de ordin procedural de o asemenea gravitate încât a avut drept consecința darea unei soluții greșite.
Cu alte cuvinte, trebuie să fie vorba despre acea greșeala pe care o comite instanța de judecata prin confundarea unor elemente sau a unor date materiale și care determină soluția pronunțata. Legea are în vedere acele greșeli materiale cu caracter procedural care au condus la pronunțarea unei soluții eronate.
Pentru a asigura dreptul la un proces echitabil, în aplicarea art. 20 alin. 26 și art. 148 alin. 27 din Constituția României, republicata, judecătorul național are nu doar dreptul, dar și obligația asigurării reglementarilor și jurisprudenței europene. În calitate de prim judecător al Convenției Europene a Drepturilor Omului, judecătorul național are obligația de a asigura efectul deplin al aplicării normelor acesteia, fără a fi nevoie să aștepte abrogarea de către legiuitor a reglementarii interne contrara principiilor menționatei convenții.
În jurisprudența europeană s-a stabilit că "statutul oferit convenției în dreptul intern permite instanțelor naționale să înlăture - din oficiu sau la cererea parților - prevederile dreptului intern pe care le considera incompatibile cu Convenția și protocoalele sale adiționale" statuând totodată "obligația pentru judecătorul național de a asigura efectul deplin al normelor acesteia (ale Convenției Europene a Drepturilor Omului) asigurându-se preeminenta fata de orice altă prevedere contrara din legislația naționala, fără să fie nevoie să aștepte abrogarea acesteia de către legiuitor" .
Prin art. 6 din C.E.D.O. a fost consacrat dreptul la un proces echitabil, aceasta presupunând în abordarea Curții Europene, printre altele, și "egalitatea armelor", "motivarea hotărârii", dar și dreptul parților de a prezenta observațiile pe care le considera pertinente pentru cauza lor, acest drept neputând fi considerat efectiv decât în măsura în care aceste observații sunt analizate cum se cuvine de instanța de judecată.
Imperativul admiterii prezentei contestații decurge și din principiile efectului direct și al efectului deplin al C.E.D.O, reprezentând temeiul unei jurisprudențe constante a instanțelor romane, care s-au pronunțat în sensul admisibilității caii de atac a contestației în anulare în ipoteza în care instanța de recurs a încălcat dreptul parților la apărare, nepunând în dezbaterea contradictorie toate aspectele cu care a fost investită și neîndeplinindu-și obligațiile procedurale stabilite de lege.
Astfel, apreciind asupra caracterului admisibil al contestației în anulare formulate în cauză, Curtea de Apel Bacău a statuat în sensul că: "un olt argument pentru care se impune aplicarea directă a art. 6 CEDO și care este de natură a conduce la concluzia că și intimatului căruia i s-o omis a se analiza toate apărările îl constiuie dreptul la un proces echitabil din perspectiva motivării hotărârii. (...) F. de această soluție, instanța de recurs este ținuta a răspunde tuturor argumentelor invocate de reclamantul-intimat prin acțiune și arătate în concluziile formulate cu prilejui soluționării recursului".
Curtea Europeană a statuat în numeroase rânduri în sensul că principiul securității juridice nu este unul absolut, fiind permisă redeschiderea acelor procese soluționate prin hotărâri definitive în ipoteza în care acestea sunt rezultatul unor încălcări grave a art. 6 din C.E.D.O.
Pe cale de consecința, în vederea respectării tuturor exigentelor art. 6 din C.E.D.O., în vederea asigurării efectului deplin al dispozițiilor textului de lege menționat, având în vedere că doar în acest fel se poate pronunța o hotărâre legală, respectându-se drepturile și interesele legitime ale subsemnatului, se impune admiterea contestației în anulare formulate în prezența cauza cu consecința rejudecării cauzei, astfel încât toate garanțiile unui proces echitabil să fie respectate.
O soluție contrara ar fi de natură să consfințească o abordare nelegală a instanțelor de recurs, ale căror hotărâri pronunțate cu nerespectarea legii ar fi lăsate, practic, în afara oricărei posibilități de a fi reanalizate și retractate.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă, în principal și ca neîntemeiată în subsidiar.
Analizând contestația în anulare dedusă judecății, prin prisma normelor de drept invocate, Curtea reține următoarele:
Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare, care poate fi promovată exclusiv pentru cazurile și condițiile expres și limitativ prevăzute de art.317 și art.318 Cod procedură civilă.
În speță, contestatorul a promovat prezenta acțiune în baza art. 318 Cod procedură civilă, invocând teza I și II reglementată de textul de lege menționat. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 318 alin. 1 teza I din Codul de procedură civilă, hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.
Curtea reține că această cale extraordinară de atac nu poate tinde la anularea unei hotărâri pentru că judecata nu a fost bine făcută, astfel că nu poate fi invocată atunci când se susține că instanța de recurs în mod greșit nu a analizat condițiile de fond și de formă ale deciziilor de sancționare disciplinară..
Nu se poate verifica, pe calea contestației în anulare, dacă instanța de recurs a analizat sub toate aspectele înscrisurile depuse la dosar, întrucât susținerile contestatorului invocate sub aspectul erorii materiale reprezintă, de fapt, greșeli de judecată, de interpretare a probelor și a dispozițiilor legale, ce nu își găsesc suport în cadrul căii extraordinare de atac.
Pentru teza invocată, greșeli materiale în sensul dispozițiilor art. 318 Cod procedură civilă, sunt acele erori grave, evidente, care privesc probleme de procedură, în legătură cu aspecte formale ale judecății în recurs, pentru verificarea cărora nu este necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor.
Curtea reține că motivele invocate de contestator referitoare la eventuala confuzie a instanței de recurs cu privire la speța analizată în raport de probele administrate nu reprezintă erori materiale, câtă vreme au constituit obiect al cercetării judecătorești în recurs iar instanța a emis judecăți de valoare asupra problemei de drept, cu referire la instituțiile de drept aplicabile prin prisma cărora a analizat abaterea disciplinară și sancțiunea aplicată.
Chiar dacă contestatorul este nemulțumit de modul de aplicare a dispozițiilor legale, aceasta nu poate solicita, pe calea prezentei căi extraordinare de atac, o nouă apreciere asupra situației de fapt reținută, întrucât cazurile reglementate de contestația în anulare, ca o cale extraordinară de retractare a unei hotărâri irevocabile, sunt de strictă interpretare și aplicare.
În speță, Curtea constată că decizia pronunțată nu este întemeiată pe o astfel de eroare materială, fiind rezultatul unui act de judecată ce nu poate fi reformat prin prezenta cale extraordinară de atac. Instanța de fond a analizat explicit argumentele dezvoltate în cererea de recurs, confirmând legalitatea sentinței prin care a fost respinsă acțiunea introductivă.
Calea contestației în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 318 teza a II-a Cod procedură civilă este deschisă atunci când instanța de recurs s-a pronunțat minus petita, fără a analiza toate motivele de recurs cu care a fost învestită. De principiu, instanța de recurs nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor de fapt și de drept care susțin motivul de casare sau modificare, ci poate să le analizeze global, printr-un raționament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esențial, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit aspect sau o afirmație a recurentului nu deschide calea contestației în anulare speciale, în condițiile art. 318 teza II din Codul de procedură civilă. Dacă instanța de recurs a răspuns tuturor criticilor formulate de recurent, ea nu mai are obligația de a analiza fiecare argument cuprins în cadrul motivelor de recurs, ci de a analiza fiecare motiv de recurs.
În speță, în cuprinsul cererii de recurs contestatorul nu a făcut o încadrare din perspectiva art. 304 Cod procedură civilă a criticilor sale, astfel că instanța de recurs a analizat cererea din perspectiva art. 3041 Cod procedură civilă, în raport de susținerile părții. Se constată că deși contestatorul invocă formal nepronunțarea instanței de recurs asupra unor motive de recurs concret identificate din perspectiva art. 304 Cod procedură civilă, în realitate reia criticile din recurs ce vizează greșeli de judecată, de apreciere a probelor și de interpretare a dispozițiilor legale, nesusceptibile de valorificare pe calea extraordinară de atac a contestației în anulare specială
Or, instanța sesizată cu contestația în anulare nu este îndreptățită să verifice corectitudinea argumentelor cu care anumite motive de recurs au fost respinse și să schimbe eventual hotărârea pronunțată în cauză, așa cum solicita indirect contestatorul.
Funcția contestației in anulare, de cale extraordinară de atac, nu este aceea de a conduce la reevaluarea judecăților irevocabile în afara condițiilor strict reglementate procedural.
În sens contrar, dacă simpla nemulțumire a părții asupra soluției pronunțate, ar fi suficientă pentru retractarea unei hotărâri, atunci stabilitatea juridică și puterea de lucru judecat de care trebuia să se bucure hotărârile, ar rămâne fără niciun fel de eficiență.
Pentru considerentele arătate, Curtea va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare de formulată de către contestatorul G. A., împotriva deciziei civile nr.376/30.01.2015, a Curții de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata . ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 aprilie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,
M. G. P. I. N. F.-G. R.
GREFIER,
M. P.
Tehnored.: M.G./07.05.2015
Dact: S.Ș./2 ex./20.04.2015
Jud.C.A.B.: L. H.
P. A.
E. L. U.
| ← Anulare act. Decizia nr. 403/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
