Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 2274/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2274/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-06-2015 în dosarul nr. 2069/116/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format vechi 2013/2015)
DECIZIA CIVILĂ NR.2274/2015
Ședința publică din data 11.06.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – A. I. C.
JUDECĂTOR- D. A. T.
GREFIER – I. L. B.
.
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulate de apelantul reclamant S. L. DIN ÎNVĂȚĂMÂNT CĂLĂRAȘI în numele și pentru membrii săi de sindicat B. G., C. M., C. D., G. I., N. I., V. Rădița împotriva sentinței civile nr.226/26.02.2015, pronunțată de Tribunalul Călărași –Secția Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata-pârâtă ȘCOALA G. NR.1” N. B.” cauza având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că prin cererea de apel se solicită judecarea cauzei și în lipsa părților, conform art.411 alin.1 pct.2 teza finală N. C.pr.civ.
Curtea, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților, în temeiul dispozițiilor art.394 C.pr.civ., declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare asupra apelului formulat.
CURTEA ,
Deliberând asupra apelului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 27.11.2014, pe rolul Tribunalul Călărași - Secția Civilă sub nr._ , reclamantul S. L. DIN ÎNVĂȚĂMÂNT CĂLĂRAȘI în numele membrilor de sindicat C. M., N. I., V. R., C. D., B. G. și G. Ivanca, în contradictoriu cu pârâtul ȘCOALA G. NR.1 N. B., solicitând să se dispună obligarea acestuia la: calcularea salariului de bază, potrivit încadrării, la nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, începând cu 01.01.2012 și până la data pronunțării hotărârii, pentru toate categoriile de personal administrativ sau nedidactic încadrate la nivelul unității de învățământ pârâte; calcularea sporului de vechime în muncă ce se cuvine reclamanților, în raport de vechimea în muncă, ca procent din salariul de bază calculat conform capătului de cerere nr. 1 pe o perioadă de trei ani anterior introducerii prezentei cereri și până Ia data pronunțării hotărârii judecătorești, pentru personalul administrativ sau nedidactic încadrat pe funcțiile de portar, paznic, îngrijitor, bufetier II și muncitor necalificat; calcularea sporului de vechime în muncă ce se cuvine reclamanților, în raport de vechimea în muncă, ca procent din salariul de bază calculat conform capătului de cerere nr. 2, începând cu 01.01.2012 și până la data pronunțării hotărârii judecătorești, pentru toate categoriile de personal administrativ sau nedidactic încadrate la nivelul unității de învățământ pârâte; plata diferențelor de drepturi salariale, reprezentând diferența dintre drepturile salariate încasate și cele cuvenite conform capetelor 1-4 ale cererii de chemare în judecată, pe o perioadă de 3 ani anteriori introducerii prezentei cereri sau, după caz, începând cu 01.01.2012 și până la data pronunțării, actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la data efectivă a plății, precum și obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente drepturilor bănești cuvenite, pentru aceeași perioadă.
Prin sentința civilă nr.226 din data de 26.02.2015 pronunțată de Tribunalul Călărași a fost respinsă acțiunea.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Membrii de sindicat C. M., N. I., V. R., C. D., B. G. și G. IVANCA, care au mandatat S. liber din învățământ să îi reprezinte în prezenta cauză, au calitatea de personal nedidactic la unitatea pârâtă ȘCOALA G. NR.1 N. B., fiind angajați anterior anului 2012, după cum rezultă din contractele individuale de muncă anexate la dosar.
Prin prezenta acțiune, reclamanții susțin că începând cu data de 01.01.2012 salariile de bază de care au beneficiat s-au situat sub nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată și că în mod greșit angajatorul a inclus în acest salariu și sporul de vechime.
Tribunalul a reținut că prin HG nr. 1225/2011 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, ce a fost abrogată prin HG 23/2013, se prevedea că „Începând cu data de 1 ianuarie 2012 salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 700 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 169,333 ore în medie pe lună în anul 2012, reprezentând 4,13 lei/oră.”.
Prin art. 2 se dispune în mod clar că „Pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, prevăzut la art. 1.”
Prin HG nr. 23/22 ianuarie 2013 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, ce a fost abrogată prin HG 871/2013, s-a prevăzut, la art. 1 că „(1) Începând cu data de 1 februarie 2013, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 750 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie pe lună în anul 2013, reprezentând 4,44 lei/oră.” și „(2) Începând cu data de 1 iulie 2013, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 800 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie pe lună în anul 2013, reprezentând 4,74 lei/oră.”
Art. 2 stabilea că „Pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată prevăzut la art. 1.”
De asemenea, prin HG nr. 871/2013 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată se prevede, la art. 1, că „(1) Începând cu data de 1 ianuarie 2014, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 850 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168 de ore în medie pe lună în anul 2014, reprezentând 5,059 lei/oră” și „(2) Începând cu data de 1 iulie 2014, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 900 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168 de ore în medie pe lună în anul 2014, reprezentând 5,357 lei/oră.”
Prin art. 2 se dispune că „Pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, prevăzut la art. 1.”
Așadar, prin aceste acte normative se interzice plata efectivă a unui salariu de bază inferior celui minim impus prin lege, ori începând cu data de 01.01.2012 reclamanții nu s-au aflat în această situație, după cum reiese din actele adiționale la contractele individuale de muncă și deciziile de salariu depuse la dosar.
Potrivit art. 88 din Legea 1/2011 a educației naționale, „(1) Personalul din învățământul preuniversitar este format din personal didactic, personal didactic auxiliar și personal administrativ sau nedidactic.
(4) Personalul administrativ își desfășoară activitatea în baza Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare.”
Rezultă deci că personalul administrativ, categorie din care fac parte și reclamanții, este salarizat în baza legii salarizării în domeniul bugetar.
Astfel, potrivit art. 30 alin (5) din Legea nr. 330/2009, în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel încât noul salariu de bază, solda funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la lege. De asemenea, sporurile prevăzute în anexele la lege rămase în afara salariului de bază, soldei funcției de bază sau, după caz, indemnizației lunare de încadrare se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009.
La nota de la anexa nr. II/2 din Legea nr. 330/2009 se precizează faptul că în coeficientul prevăzut în coloana "Bază" sunt cuprinse: sporul de vechime în muncă, salariul de merit, sporul de prevenție și cuantumul lunar aferent primelor de stabilitate, pentru toate categoriile de personal din sistemul sanitar care au beneficiat în anul 2009 de acestea.
Conform art. 5 alin (1) din OUG nr. 1/2010, începând cu luna ianuarie 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își păstrează salariul, solda sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare brut/brută avute la această dată, fără a fi afectate de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009 prevăzute la art. 10 din Legea nr. 329/2009.
În ceea ce privește sporurile și indemnizațiile care se introduc în salariul, solda sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare brut/brută, prevăzute în notele la anexele la Legea-cadru nr. 330/2009, la lit. a) a articolului sus indicat se arată că se adaugă numai în cazul personalului care a beneficiat de acestea, în măsura în care își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
Ulterior, prin dispozițiile art. 1 din Legea nr. 285/2010 s-a stabilit foarte clar care este baza de calcul pentru majorarea salarială prevăzută de lege pentru anul 2011, și anume, „cuantumul brut al salariilor de bază/ soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/ indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010”- pentru salariul de bază și respectiv, ”cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010”- pentru sporuri, indemnizații și alte compensații.
Apoi, Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, a prevăzut la ART. II următoarele:
“Pentru anul 2012 se aprobă instituirea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, după cum urmează:
ART. 1
(1) În anul 2012, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011.
(2) În anul 2012, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
(3) În anul 2012, cuantumul brut al salariilor de încadrare, al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare aferent personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, în conformitate cu prevederile Legii nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2011, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
(4) Începând cu luna ianuarie 2012, în ceea ce privește salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, se aplică prevederile Legii nr. 63/2011.
(5) În anul 2012, prevederile art. 12 din anexa nr. II, cap. I lit. B - Reglementări specifice personalului didactic din învățământ, la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, nu se aplică.”
Așadar, față de prevederile legale aflate în vigoare și aplicabile personalului bugetar, salariul de bază al reclamanților este constituit din salariul de încadrare plus sporul de vechime, modalitate de calcul ce a fost aplicată de către angajator, cuantumul rezultat respectând condiția de a nu fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată pentru perioada în litigiu.
Cum capetele de cerere privind includerea sporului de vechime în salariul de bază și acordarea salariului de baza la nivelul salariului minim brut pe țară garantat în plată au caracter de cereri principale, în condițiile în care aceste petite s-au dovedit a fi neîntemeiate și au fost respinse, cererile privind acordarea diferențelor de salariu, actualizarea cu rata inflației de la data scadenței la data plății efective, precum și obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente diferențelor de drepturi salariale solicitate, fiind accesorii, nu pot primi o altă rezolvare, s-au respins de asemenea.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal și motivat, reclamantul S. L. DIN ÎNVĂȚĂMÂNT CĂLĂRAȘI, în numele membrilor de sindicat menționați, în termen legal, înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a VII-a pentru Cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale la 03.04.2015.
Prin apelul formulat, apelantul solicită anularea în tot a sentinței civile atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, iar, în subsidiar, schimbarea în tot a sentinței, în sensul admiterii cererii introducive de instanță așa cum a fost formulată.
În motivarea apelului, apelantul a arătat că potrivit art. 88 alin. 1 din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare: „Personalul din învățământul preuniversitar este format din personal didactic, personal didactic auxiliar și personal administrativ sau nedidactic".
Personalul administrativ sau nedidactic (denumit în continuare personal nedidactic) din unitățile de învățământ, membrii de sindicat ale căror drepturi le reprezintă, este salarizat conform actelor normative în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice, acte normative care au fost încălcate de către unitatea de învățământ pârâtă, atunci când s-a stabilit salariul de bază, dar și sporul de vechime în muncă, așa cum s-a precizat în cererea de chemare în judecată.
Prin sentința apelată, instanța de fond a respins cererea introductivă, reținând că „prin aceste acte normative se interzice plata efectivă a unui salariu de bază inferior celui minim impus prin lege, ori începând cu data de 01.01.2012 reclamanții nu s-au aflat în această situație, după cum reiese din actele adiționale la contractele individuale de muncă și deciziile de salariu depuse la dosar”.
Față de aceste aspecte, învederează apelantul că înțelege să critice hotărârea instanței de fond sub următoarele aspecte, în ceea ce privește nelegalitatea și netemeinicia acesteia:
Deși instanța a reținut în considerente aspectul că pârâta-unitate de învățământ arată că ”salariile acestor angajați au fost calculate conform Anexei nr. V/2b din O.G. nr. 10/2008 (la 01.04.2008 și la 01.10.2008) - Alte funcții comune din sectorul bugetar - Salarii de bază pentru personalul din activitatea de secretariat-administrativ, gospodărire, întreținere-reparații și de deservire) - Funcții de execuție pe trepte profesionale. Astfel, conform Anexei nr. V/2b la O.G. nr.10/2008 salariile de bază ale personalului nedidactic încadrat pe funcțiile de portar, paznic, îngrijitor, bufetier II, muncitor necalificat au fost stabilite între limite minime și maxime, respectiv, 641 lei (minim) și 675 lei (maxim), fiind sub nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, care la data de 01.01.2011 era de 670 de lei”, nu face nicio referire la acest aspect în motivarea soluției de respingere a cererii de chemare în judecată.
Apreciază apelantul, pe această cale, că instanța de judecată a încălcat prevederile art. 425 alin. 1 lit. b, precum și cele ale art. 14 alin. 5 și art. 22 alin. 2 N.C.Proc.Civ.
Față de aceste aspecte, apelantul consideră că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere că instanța de fond nu făcut o analiză proprie a probatoriului administrat în cauză, respectiv susținerile angajatorului care arată că ”salariile de bază ale personalului nedidactic încadrat pe funcțiile de portar, paznic, îngrijitor, bufetier II, muncitor necalificat au fost stabilite între limite minime și maxime, respectiv, 641 lei (minim) și 675 lei (maxim), fiind sub nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, care la data de 01.01.2011 era de 670 de lei”.
De asemenea, angajatorul precizează că: „referitor la sporul de vechime, precizăm că acesta nu a fost calculat, datorită ordonanței antemenționate, astfel încât nu se poate constata nicio diferență între salariul de bază al unui angajat cu vechime de 1 an și cel cu o vechime de 30 de ani”, aspect ignorat de instanța de fond.
Referitor la fondul cauzei, precizează apelantul următoarele aspecte:
În ce privește salariul de bază potrivit încadrării, apelantul redă dispozițiile art. 1 și 2 din din H.G. nr. 1225/2011 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată (Monitorul Oficial, Partea I nr. 922/27.12.2011), art. 1 și 2 din H.G. nr. 23/2013 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată (M. Of., Partea I nr. 52/ 23.01.2013), art. 1 și 2 din H.G. nr. 871/2013 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată (M. Of., Partea I nr. 703/ 15.11.2013):
Învederează apelantul că actele normative în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar au fost: H.G. nr. 281/1993 cu privire la salarizarea personalului din unitățile bugetare, invocând prevederile art. 2 alin. 1, cu precizarea că H.G. nr. 281/1993, cu modificările și completările ulterioare, a fost abrogată, începând cu data de 01.01.2010, prin art. 48 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 330/2009, cu excepția art. 21, 22, 23 și 30; O.U.G. nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar, art. 1 și 2, cu precizarea că O.U.G. nr. 24/2000 a fost abrogată prin art. 48 alin. 1 pct. 5 din Legea nr. 330/2009, începând cu 01.01.2010; O.G. nr. 10/2008 privind nivelul salariilor de bază și al altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, precum și cu unele măsuri de reglementare a drepturilor salariate și a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi speciale, art.1, cu precizarea că O.G. nr. 10/2008, aprobată cu modificări și completări, prin Legea nr. 177/2008, a fost abrogată prin art. 48 alin. 1 pct. 12 din Legea nr. 330/2009; Legea cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 330/2009, art. 7, art. 30 alin. 5 și 6, art. 31 și art. 32, cu precizarea că Legea nr. 330/2009 a fost abrogată prin art. 39 lit. w din Legea nr. 284/2010; O.U.G. nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, art. 4, art. 5 alin. 1 și art. 6 alin. 1, cu precizarea că O.U.G. nr. 1/2010 a fost abrogată prin art. 39 lit. x din Legea nr. 284/2010; Legea cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 284/2010, art. 7; Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, art. 1 și 2; O.U.G. nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, art. 1 alin. 1; O.U.G. nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, art. 1; O.U.G. nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, art. 1.
Susține apelantul că din dispozițiile legale menționate, rezultă faptul că salariul de bază stabilit prin actele normative în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice și salariul de bază potrivit încadrării (la care se face referire în articolul 2 din hotărârile de Guvern pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată) sunt identice.
Potrivit dispozițiilor legale citate, membrii de sindicat - personal nedidactic - erau salarizați, în luna decembrie 2009, în conformitate cu dispozițiile Anexei nr. V/2b din O.G. nr.10/2008 (la 01.04.2008 și la 01.10.2008) - Alte funcții comune din sectorul bugetar Salarii de bază pentru personalul din activitatea de secretariat - administrativ, gospodărire, întreținere-reparații și de deservire) - Funcții de execuție pe trepte profesionale.
Deși O.G. nr.10/2008 a fost abrogată de la 01.01.2010, prin Legea nr.330/2009, totuși, în raport de dispozițiile art.30 alin.5 din Legea nr. 330/2009, dar și de cele ale art.5 alin.1 din O.U.G. nr.1/2010, în anul 2010 personalul nedidactic aflat în funcție la 31 decembrie 2009 și-a păstrat salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009. Cu alte cuvinte, salariul de bază potrivit încadrării, la 1 ianuarie 2010, era cel prevăzut de Anexa nr.V/2b Ia O.G. nr. 10/2008.
De asemenea, începând cu 1 ianuarie 2011, conform art.1 alin.1 din Legea nr.285/2010, cuantumul brut al salariilor de bază/ soldelor funcției de bază/ salariilor funcției de bază/ indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, majorare care s-a aplicat tot la salariile de bază prevăzute în Anexa nr. V/2 b la O.G. nr.10/2008.
Totodată, majorările salariale acordate în anul 2012 s-au calculat tot în raport de salariile de bază prevăzute de Anexa nr. V/2 b la O.G. nr. 10/2008 (art.1 din O.U.G. nr.19/2012), situația fiind identică pentru anul 2013 (art.1 din OUG nr.84/2012), dar și pentru 2014 (art.1 din O.U.G. nr. 103/2013).
Din anexa nr.V/2b la O.G. nr.10/2008 rezultă, fără putință de tăgadă, că salariile de bază ale personalului nedidactic încadrat pe funcțiile de portar, paznic, îngrijitor, bufetier II, muncitor necalificat erau stabilite între limite minime și maxime, respectiv, 641 Iei (minim) și 675 lei (maxim), deci sub nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plata, care la data de 01.01.2011 era de 670 de lei.
De asemenea, pentru celelalte categorii de salariați personal nedidactic, de la data de 01.01.2012 - când salariul minim brut pe țară garantat în plată a devenit 700 de lei - salariile de bază potrivit încadrării erau sub nivelul salariului minim brut pe țară garantat în plată, acestea fiind stabilite tot prin anexa nr.V/2 b) la O.G. nr.15/2008.
Faptul că salariile de bază ale membrilor de sindicat au fost stabilite sub nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată rezultă și din adeverința eliberată de unitatea de învățământ pârâtă, dar și din statele de plată a salariilor.
Așa cum a arătat, acest aspect a fost recunoscut de către pârâtul-angajator.
Referitor la sporul de vechime, apelantul arată că a fost calculat, până la data de 01.01.2010, conform art.7 alin.1 din H.G. nr.281/1993, cu modificările și completările ulterioare:
Invocă apelantul și prevederile art.22 din O.G. nr.10/2008, precum și cele ale art.16 alin.1 și 2, art.29 alin.1, art.30 alin.1 și 5 din Legea cadru nr. 330/2009, iar, începând cu 01.01.2010, dispozițiile art.5 alin.3 din O.U.G. nr.1/2010. De asemenea, apelantul redă prevederile art.7, art.11 alin.2-4 și art.33 alin.1 din Legea cadru nr.284/2010; art.1 alin.1, art.2, art.4 alin.2 și 3, art.6 alin.1 din Legea nr.285/2010; art.1 alin.1 din O.U.G. nr.19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, art.1 din O.U.G. nr.84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare; art.1 din O.U.G. nr.103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice.
Atât Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Sector de Activitate învățământ Preuniversitar (C.C.M.U.N.S.A.I.P.), înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale (actualmente Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice) sub nr._/ 02.11.2012, cât și Contractul Colectiv de Muncă Unic Ia Nivel de R. învățământ (C.C.M.U.N.R.I.), înregistrat sub nr.596/12.11.2007 (aplicabil până la data de 02.11.2012) prevăd - la art.36 alin.1 lit.a - acordarea sporului de vechime.
Învederează apelantul că, în teza finală a lit.a) a art.36 alin.1 din C.C.M.U.N.S.A.I.P., ca și în art.36 alin.1 lit.a din C.C.M.U.N.R.I. se prevede expres că ”sporul corespunzător vechimii în muncă, calculat conform prevederilor de mai sus, se plătește începând cu data de 1 a lunii următoare celei în care s-a împlinit vechimea”.
Obligativitatea dispozițiilor contractelor colective de muncă este de netăgăduit, în conformitate cu prevederile art.11 și art.30 din Legea nr. 130/1996 (în vigoare până la data de 13.05.2011), cele ale art.133 alin.1 lit.c din Legea nr.62/2011, republicată, cu modificările și completările ulterioare, dar și în raport de dispozițiile art.229 alin.5 din Legea nr.53/2003 privind Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, conform căruia „contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților".
Solicită apelantul a se avea în vedere și prevederile art.41 alin.2 și 5 din Constituția României; legea fundamentală - la art.41 alin.5 - garantează nu numai dreptul la negocieri colective, ci și caracterul obligatoriu al convențiilor colective, iar art.41 alin.2 din Constituție consacră dreptul tuturor salariaților la măsuri de protecție socială (ce privesc securitatea și sănătatea salariaților, regimul de muncă al femeilor și al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe țară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții deosebite sau speciale, formarea profesională etc.).
În sensul obligativității clauzelor contractelor colective de muncă este și practica instanțelor de judecată, inclusiv a înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția C. Administrativ și Fiscal, dintre care amintește apelantul: Deciziile civile nr.3201/25.06.2008 (dosar nr._/2/2006) și nr. 260/24.01.2008 (dosar nr._ ), prin care s-a dispus anularea art.1 alin.3 din H.G. nr.1221/2006 tocmai pe considerentul că încălcau dispozițiile art.36 alin.1 lit.i din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Învățământ; Decizia nr.3126/05.06.2009 (dosar nr._ ), prin care Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția C. Administrativ și Fiscal s-a pronunțat în sensul respingerii recursului declarat de Guvernul României împotriva sentinței Curții de Apel București nr.2843/28.10.2008, prin care s-a anulat art.1 alin.3 din H.G. nr. 297/2008, tot pe considerentul că încălcau dispozițiile CCM Unic la Nivel de R. Învățământ; Sentința civilă nr.4200/27.10.2010, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, prin care s-a dispus, în contradictoriu cu Ministerul Educației, anularea dispozițiilor art.1 și 2 din Ordinul ministrului educației, cercetării și inovării nr.4838/26.08.2009 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul cheltuielilor de personal din învățământ. Între considerentele reținute de instanță se regăsește și acela potrivit căruia: ”În privința consultării federațiilor sindicale, au fost încălcate și prevederile Contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură învățământ art.4 al. 2.”
Sentința respectivă a fost menținută de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția C. Administrativ și Fiscal, care, prin Decizia nr. 5101/01.11.2011, a respins ca nefondat recursul declarat de M.E.C.T.S. împotriva hotărârii Curții de Apel mai sus menționate. Practic, Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat, din nou, nu numai obligativitatea clauzelor contractului colectiv de muncă, ci și valabilitatea Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. învățământ.
Mai mult, conform Codului muncii, art.160 “salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri". De asemenea, art.162 alin.3 din Codul Muncii prevede că ”Sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative".
În acest caz legea o reprezintă actele normative în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice, hotărârile de guvern prin care s-a stabilit nivelul salariului de bază minim brut garantat în plată și contractul colectiv de muncă aplicabil. Tot Codul Muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, prevede, în art.40 alin.2 lit.c, obligația angajatorului „să acorde salariaților toate drepturile ce decurs din lene, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă".
Așa cum reiese și din adeverința eliberată de unitatea de învățământ pârâtă, cât și din statele de plată, nici sporul de vechime nu a fost corect calculat.
Chiar dacă procentul din salariul de bază corespunzător sporului de vechime în muncă este cel prevăzut de lege, acest spor nu este corect calculat, fiind aplicat la un salariul de bază calculat greșit, așa cum a demonstrat mai sus.
Mai mult, din statele de plată a salariilor rezultă fără putință de tăgadă că nu există nicio diferență între salariul de bază al personalului nedidactic care beneficiază de sporul de vechime în muncă și cel al personalului nedidactic care nu beneficiază de spor de vechime, acestea fiind identice.
În ceea ce privește dobânda legală, apelantul invocă dispozițiile art. 161 alin.4 din Legea nr.53/2003 - Codul muncii (actualmente art.166 alin.4 din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare), potrivit cărora „întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului", iar conform potrivit art.156 (actualmente art.161), ”salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligații bănești ale angajatorilor”. Același act normativ prevedea, la art.295 alin.1, următoarele: „Dispozițiile prezentului cod se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispozițiile legislației civile" (actualmente art.278 alin.1 din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare prevede următoarele: „Dispozițiile prezentului cod se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispozițiile legislației civile.").
În consecință, apreciază apelantul că, și în privința daunelor - interese datorate de unitate salariaților pentru neplata drepturilor salariale sunt aplicabile dispozițiile legislației civile, respectiv cele ale Codului civil, și anume art.1088 din Codul civil, promulgat la 4 decembrie 1864 și pus în aplicare la 1 decembrie 1865, cu modificările și completările ulterioare, respectiv art.1530, art.1531, art.1535 din Noul cod civil (NCC), adoptat prin Legea nr.287/2009, cu modificările și completările ulterioare.
În egală măsură, învederează apelantul incidența în speță a dispozițiilor art.1 coroborate cu cele ale art.2 din O.G. nr.9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, cu modificările și completările ulterioare, precum și a dispozițiilor art.2 din O.G. nr.13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, care a intrat în vigoare la 1 septembrie 2011.
Din prevederile legale mai sus invocate rezultă că daunele - interese constau în dobânda legală, ce curge de drept, fără punerea în întârziere, de la data scadenței drepturilor salariale prevăzute în contractul individual de muncă - aceasta deoarece obligația legală de plată a salariului trebuia îndeplinită la data stabilită prin contractul individual de muncă. În acest sens s-a pronunțat deja Tribunalul D. - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, care, prin sentința nr.1946/03.05.2012 (dosar nr._, a constatat că „dobânda este datorată începând cu data scadenței pentru fiecare dintre salariile lunare, pârâții fiind de drept în întârziere conform art.1079 (1523NCC) Cod civil și 161 Codul muncii, astfel că se justifică acordarea dobânzii legale aferente de la data nașterii dreptului până la data plății efective".
Pentru drepturile salariale restante pot fi acordate dobânzi legale și actualizarea cu rata indicelui de inflație, deoarece natura lor juridică este diferită.
Acordarea dobânzii legale se impune pentru neplata la scadență a sumei datorate, creditorul fiind privat de folosirea sumei de bani cuprinsă între data scadenței și data plății efective, în timp ce actualizarea cu indicele inflației are ca finalitate păstrarea valorii reale a sumei de bani.
Solicită apelantul a se avea în vedere și faptul că reactualizarea sumelor datorate potrivit indicelui de inflație, concomitent cu acordarea dobânzii legale, nu conduce la o dublă acoperire a prejudiciului cauzat prin neplata la timp a drepturilor salariale datorate de unitatea de învățământ pârâta, deoarece fiecare din cele două modalități de acoperire a prejudiciului are o finalitate distinctă - daunele interese moratorii (dobânda legală) reprezintă o sancțiune pentru întârzierea la plată a unor obligații, în timp ce reactualizarea cu indicele de inflație nu urmărește dobândirea unor sume în plus, ci aceeași valoare, calculată la momentul plății efective, menită să acopere scăderea puterii de cumpărare a salariatului.
Mai solicită a se avea în vedere că legiuitorul a stabilit prin dispozițiile art.161 alin.4 din Legea nr.53/2003 - Codul muncii (actualmente art.166 alin.4 din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare) - că întârzierea nejustificată a plații salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Definiția daunelor interese nu este precizată în dispozițiile Legii nr. 53/2003, ceea ce îndreptățește coroborarea acestui text legal cu textele legale civile care lămuresc sau conturează sfera noțiunii de daune-interese, respectiv, art.1088 Cod civil, art.1530 ș.u. NCC.
În sprijinul capătului de cerere privind obligarea unității de învățământ pârâte la plata dobânzii legale invocă apelantul și Decizia nr.2, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul competent să soluționeze recursul în interesul legii, în ședința publică din data de 17 februarie 2014, în dosarul nr.21/2013: „Admite recursul în interesul legii formulat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în sensul că: În aplicarea dispozițiilor art. 1082 și art.1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art.1531 alin.1, alin.2 teza I și art.1535 alin.1 din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, pot fi acordate daune - interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art.1 și art.2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr.230/2011, cu modificările și completările ulterioare."
În condițiile în care Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că daunele moratorii sub forma dobânzii legale pot fi acordate pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art.1 și art.2 din O.U.G. nr.71/2009, cu atât mai mult, având în vedere și argumentul “a fortiori" de interpretare logică a legii civile, daunele interese sub forma dobânzii legale trebuie acordate, dacă au fost solicitate, în cazul în care se solicită plata unor diferențe de drepturi salariale, ca urmare a calculului greșit al acestor drepturi.
Intimata-pârâtă nu a formulat întâmpinare.
În apel, nu au fost administrate probe.
Examinând motivele de apel formulate în raport de hotărârea atacată, cercetând pricina în limitele prevăzute de art. 476 și următoarele din Noul Cod de procedură civilă, Curtea constată că apelul este nefondat, pentru considerentele ce urmează:
Sub un prim aspect, se reține ca fiind nefondată critica apelantului S. L. din Învățământ Călărași pe aspectul nemotivării sentinței atacate, Curtea constatând că hotărârea cuprinde considerentele de fapt și de drept care au stat la baza raționamentului instanței și la pronunțarea soluției. Rolul instanței este să stabilească temeinicia sau netemeinicia unor pretenții, în funcție de probele administrate și dispozițiile legale aplicabile, procedură care presupune interpretarea prevederilor respective.
Din analiza sentinței apelate, Curtea constată că hotărârea conține considerentele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, hotărârea îndeplinind exigențele art. 425 alin. 1 lit. b Cod procedură civilă. Instanța de fond a analizat pretențiile reclamanților prin prisma materialului probator și a dispozițiilor legale, arătând care a fost raționamentul care a stat la baza soluției pronunțate, de respingere a acțiunii formulate.
Din ansamblul raționamentului dezvoltat în motivarea hotărârii rezultă că s-a răspuns tuturor susținerilor formulate, instanța de fond analizând situația de fapt pe baza probelor administrate în cauză și a dispozițiilor legale aplicabile, fiind respectate dispozițiile art. 425 Cod procedură civilă.
Așa cum constant s-a arătat în doctrină, dar și în jurisprudența CEDO în analiza dreptului la un proces echitabil (hotărârea Perez, paragraful 81; hotărârea V. der Hurk, paragraful 61; hotărârea Ruiz Torija, paragraful 29; a se vedea, de asemenea, decizia Jahnke și Lenoble împotriva Franței, cererea nr. 40.490/98), judecătorul nu trebuie să răspundă în mod special tuturor argumentelor invocate de părți, fiind suficient ca din întregul hotărârii să rezulte că a răspuns acestor argumente în mod implicit.
Acesta este și cazul în speță, unde, din analiza sentinței apelate, Curtea constată că prima instanță s-a pronunțat pe toate aspectele deduse judecății. Obligația pe care o impune art. 6 paragraful 1 din Convenția europeană a Drepturilor Omului instanțelor naționale de a-și motiva deciziile nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument.
Referitor la nesocotirea dispozițiilor art. 14 alin. 5 și art. 22 Cod procedură civilă, se constată că apelantul nu arată în mod concret în ce a constat nerespectarea acestor prevederi, care au fost cererile, excepțiile sau împrejurările de fapt sau drept invocate și nepuse în discuția părților, motiv pentru care nici această critică nu poate fi primită.
În privința argumentelor expuse de apelant, circumscrise cererii acestuia de a se calcula salariul de bază la nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, începând cu data de 1 ianuarie 2012, Curtea constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale.
Într-adevăr, conform art. 164 din Codul muncii, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, corespunzător programului normal de muncă, stabilit prin hotărâre a Guvernului, după consultarea sindicatelor și a patronatelor, constituie un punct de referință în stabilirea salariilor de către angajator în sensul angajatorul nu poate negocia și stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariul de bază minim brut orar pe țară.
Actele normative invocate, respectiv HG nr. 1225/2011, HG nr. 23/2013 și HG nr. 871/2014 stabilesc salariul de bază minim brut garantat în plată, noțiune care desemnează acel nivel al salariului sub care nu se poate coborî, nici în drept și nici în fapt și care este considerat suficient pentru satisfacerea nevoilor vitale de alimente, îmbrăcăminte, educație ale salariaților, ținând seama de dezvoltarea economică.
Așa cum în mod corect a reținut prima instanță, angajatorul are obligația să stabilească, pentru personalul încadrat prin încheierea unui contract individual de muncă, salarii de bază cel puțin egale cu salariul de bază minim brut garantat în plată, însă nici Codul muncii și nici hotărârile de Guvern care stabilesc valoarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată nu prevăd că, la stabilirea drepturilor salariale, angajatorii trebuie să folosească salariul minim brut pe țară garantat în plată, ca valoare de referință.
Prin Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost reglementat un nou sistem de salarizare a personalului din sectorul bugetar.
Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 2 din acest act normativ, începând cu data intrării sale în vigoare, drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar sunt și rămân exclusiv cele prevăzute în această lege.
Potrivit art. 88 alin. 1 din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările si completările ulterioare, personalul din învățământul preuniversitar este format din personal didactic și personal nedidactic și este salarizat conform actelor normative în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice, iar în conformitate cu dispozițiile alin. 4 al aceluiași text legal, personalul nedidactic din învățământ își desfășoară activitatea în baza Legii nr. 53/2003 – Codul muncii.
Așa cum s-a arătat anterior, începând cu data de 01.01.2010, salarizarea personalului plătit fonduri publice a fost reglementată unitar prin Legea nr. 330/2009. Conform art. 30 alin. 3 și 5 din Legea nr. 330/2009, reîncadrarea personalului s-a făcut corespunzător tranșelor de vechime muncă și pe funcțiile corespunzătoare categoriei, gradului și treptei profesionale avute în luna decembrie 2009, iar pentru personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 s-a păstrat salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009.
De asemenea, prin Legea-cadru de salarizare unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 284/2010 s-a stabilit valoarea salariilor de bază, soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare utilizată la reîncadrarea pe funcții a personalului în anul 2011, iar prin Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice s-a dispus majorarea cuantumului brut al salariului de bază cu 15%, pentru reîntregirea salariilor diminuate.
Totodată, din dispozițiile OUG nr. 19/2012 prin care s-au aprobat măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale și OUG nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, rezultă că s-au dispus măsuri de majorare a salariului de bază, respectiv de menținere în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2012 a drepturilor prevăzute la art. 1 și art. 3-5 din OUG nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariate, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012.
În acest sens, prin art. 1 alin. 1 din OUG nr. 19/2012 s-a prevăzut majorarea cuantumului brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice cu 8%, începând cu data de 1 iunie 2012, față de nivelul acordat pentru luna mai 2012 și cu 7,4%, începând cu data de 1 decembrie 2012, față de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012, iar prin OUG nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, s-a prevăzut că în anul 2014, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2013 în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții și nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010.
Reclamanții membri de sindicat în cauză sunt salariați ai instituției de învățământ pârâte, îndeplinind funcția de îngrijitor, respectiv fochist.
Se observă și faptul că reclamantul B. G. a fost încadrată în funcția nedidactică la nivelul unității de învățământ cu începere din data de 05.04.2012, cu normă 1/2, iar reclamanta G. Ivanca cu începere din 16.10.2012, cu normă ½, celelalte patru reclamante, C. M., N. I., V. R. și C. D. (0,75 normă) fiind încadrate anterior 01.01.2010, astfel cum rezultă și din adeverința nr. 266/15.05.2014 eliberată de pârâta angajator Școala G. nr.1 N. B., depusă la fila 11 a dosarului primei instanțe.
Salarizarea categoriei de personal din care fac parte reclamantele s-a făcut în luna decembrie 2009 potrivit OG nr. 10/2008 - Anexa nr. V/2b abrogată la 01.01.2010, păstrându-se acest cuantum și în anul 2010.
Conform art. 5 alin. 1 din OUG nr. 1/2010, „(1) Începând cu luna ianuarie 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își păstrează salariul, solda sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare brut/brută avute la această dată, fără a fi afectate de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009 prevăzute la art. 10 din Legea nr. 329/2009, care se calculează după cum urmează:
a) la salariul de bază, solda/salariul funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare corespunzătoare funcțiilor avute la data de 31 decembrie 2009 se adaugă cuantumul sporurilor și indemnizațiilor care se introduc în acesta/aceasta, prevăzute în notele la anexele la Legea-cadru nr. 330/2009, numai personalului care a beneficiat de acestea, în măsura în care își desfășoară activitatea în aceleași condiții; b) sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale prevăzute în anexele la Legea-cadru nr. 330/2009 care nu se introduc în salariul de bază, solda/salariul funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare se acordă în aceleași cuantumuri de la 31 decembrie 2009, numai personalului care a beneficiat de acestea, în măsura în care își desfășoară activitatea în aceleași condiții, cu respectarea prevederilor art. 23 din Legea-cadru nr. 330/2009.”
Cu privire la personalul nou-încadrat, art. 31 din Legea-cadru nr. 330/2009 (cuprins în Capitolul IV Modul de stabilire a salariilor în primul an de aplicare a legii) prevedea că „Pentru personalul nou-încadrat pe funcții în perioada de aplicare etapizată, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare”.
Ulterior, prin dispozițiile art. 1 alin. 5 din Legea nr. 285/2010 s-a stabilit că: „(5) În salariul de bază, indemnizația lunară de încadrare, respectiv în solda funcției de bază/salariul funcției de bază aferente lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile, indemnizațiile, care potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, făceau parte din salariul de bază, din indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv din solda/salariul funcției de bază, precum și sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, acordate potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările ulterioare. Sporurile stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului necuprinse în Legea-cadru nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, și care au fost acordate în anul 2010 ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu sau, după caz, ca sporuri la data reîncadrării se introduc în salariul de bază, în indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv în solda/salariul de funcție, fără ca prin acordarea lor să conducă la creșteri salariale, altele decât cele prevăzute de prezenta lege.”
Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar dispunea la art. 1 alin. 1 și 2 de la art. II în sensul că: „(1) În anul 2012, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011. (2) În anul 2012, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.”
Cu privire la personalul nou-încadrat, art. 2 din Legea nr. 283/2011 stabilea că în anul 2012 salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituția/autoritatea publică în care acesta este încadrat.
Din economia dispozițiilor legale mai sus redate, rezultă că salariul de bază al reclamanților este constituit din salariul de încadrare la care se adaugă sporul de vechime, modalitate de calcul aplicată corect de angajator.
Pe de altă parte, potrivit art. 1 din HG nr. 1225/2011 rezultă că, începând cu data de 1 ianuarie 2012, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată a fost stabilit la 700 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 169,333 ore în medie pe lună, în anul 2012 reprezentând 4,13 lei pe oră, iar art. 1 alin. 1 din HG nr. 23/2013 a stabilit că, începând cu 1 februarie 2013, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată este de 750 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie pe lună, reprezentând 4,44 lei/oră.
Instituirea unui salariu minim brut pe țară garantat în plată reprezintă o formă de protecție socială a angajatului, căruia i se garantează un venit minim de subzistență. Scopul avut în vedere de actul normativ nu a fost de stabilire a unui salariu obligatoriu de la care părțile contractuale să procedeze la negociere, ci o măsură de protecție a angajatului prin care să i se recunoască în plată un salariu brut lunar care să nu fie inferior celui de bază minim brut pe țară, condiție respectată în cazul reclamantelor.
Din înscrisurile depuse la dosarul primei instanțe rezultă că reclamanții au avut, începând cu data de 01.01.2012 (indicată în petitul primului capăt al cererii introductive de instanță), corespunzător perioadei efectiv lucrate și normei de încadrare, un salariu de bază brut ce nu a fost inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, nerezultând încălcarea prevederilor hotărârilor de Guvern mai sus menționate.
Astfel, după cum se menționează și în adeverința anexată cererii de chemare în judecată și potrivit statelor de plată depuse la dosar de pârâtă, începând cu data de 1 ianuarie 2012, salariul de bază brut (calculat cu includerea sporului de vechime) al reclamantelor C. M., N. I. și V. R. a fost de 700 lei, al reclamantei C. D. de 525 lei (pentru 0,75 normă), în mai 2011 fiind de 770, respectiv 553 lei. Pentru reclamantii B. G., angajat începând cu data de 05.04.2012 și G. Ivanca, angajata incepand cu 16.10.2012, salariul de bază lunar brut este de 338 lei pentru ½ normă.
Prin urmare, au fost respectate atât dispozițiile art. 2 din HG nr. 1225/2011, respectiv ale art. 2 din HG nr. 23/2013, cât și cele ale art. 164 alin. 3 Codul muncii potrivit cu care angajatorul este obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară.
Neîntemeiate sunt și criticile apelantului referitoare la sporul de vechime.
După cum rezultă din înscrisurile mai sus arătate, sporul de vechime a fost calculat separat și a făcut parte din salariul de bază. Acesta a fost diferențiat, în funcție de vechimea în muncă a fiecăreia dintre salariati B. G. și G. Ivanca nebeneficiind de spor vechime), astfel încât nu pot fi primite nici criticile formulate sub acest aspect.
Sporul de vechime și salariul de bază nu mai reprezintă două elemente distincte începând cu 1 ianuarie 2010, iar faptul că valoarea concretă a sporului poate fi determinată nu contrazice această afirmație, deoarece este rezultatul modului de stabilire a lui, însă, din perspectiva reglementărilor care vizează salariul de bază, acesta nu poate fi considerat separat de sporul de vechime pe care-l include, afară de excepțiile prevăzute de lege.
Referitor la problema sporului de vechime, Curtea reține și faptul că obiectul cererii reclamantilor a fost ca acesta să se calculeze ca procent din salariul de bază calculat conform capătului 1 din cerere, adică la nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată care pretindeau reclamantele că trebuie să li se aplice. Prin urmare, calculul sporului de vechime este o chestiune accesorie în raport cu primul capăt de cerere formulat de apelant. Cum acesta este nefondat, și cererea privind calculul sporului de vechime este nefondată. Din acest motiv, susținerile apelantului în sensul că nu există nicio diferență între salariul de bază al personalului nedidactic care beneficiază de sporul de vechime în muncă și cel al personalului nedidactic care nu beneficiază de spor de vechime sunt lipsite de pertinență pentru soluționarea cererii cu care instanța a fost învestită. În privința reclamantilor B. G. și G. Ivanca, acestia nici nu beneficiau de spor de vechime, conform înscrisurilor depuse la dosarul de fond, fiind încadrati începând cu data de 05.04.2012, respectiv 16.10.2012.
Și în ce privește capetele de cerere accesorii, privind actualizarea cu indicele de inflație și dobânda legală, în mod just prima instanță a stabilit că acestea nu pot primi o altă soluție decât cea pronunțată cu privire la capetele de cerere principale.
Pentru considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge apelul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelantul S. L. DIN ÎNVĂȚĂMÂNT CĂLĂRAȘI, având CF_, cu sediul în Călărași, ., județul Călărași în numele membrilor de sindicat: C. M., N. I., V. R., C. D., B. G. și G. Ivanca, împotriva sentinței civile nr.226/26.02.2015, pronunțată de Tribunalul Călărași – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă ȘCOALA G. NR.1 N. B., având CF_, cu sediul în . Călărași, ca nefondat,.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.06.2015.
Președinte, Judecător,
A. I. C. D. A. T.
Grefier,
I. L. B.
Red.: T.D.A.
Dact: N.V./4 ex./15.06.2015
Jud.fond: G. S.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Anulare act. Decizia nr. 403/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
