Calcul drepturi salariale. Decizia nr. 1684/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 1684/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-05-2015 în dosarul nr. 1397/116/2014
Dosar nr._ (Număr în format vechi 8722/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr. 1684
Ședința publică din data de 14.05.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE – E. L. U.
JUDECĂTOR - L. C. DOBRANIȘTE
GREFIER - F. V.
Pe rol fiind soluționarea cererii de apel formulată de apelantul-reclamant S. L. DIN ÎNVĂȚĂMÂNT CĂLĂRAȘI, în numele membrilor de sindicat: O. E., S. V., F. M., E. C. și D. L., împotriva sentinței civile nr. 1099 din data de 25.11.2014, pronunțată de Tribunalul Călărași – Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă ȘCOALA G. „M. E.” OLTENIȚA, cauza având ca obiect „calcul drepturi salariale”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că în prezenta cauză s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Nemaifiind alte cereri formulate și având în vedere că s-a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, judecarea în lipsă, Curtea reține pricina în pronunțare.
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr. 1099 din data de 25.11.2014, pronunțată de Tribunalul Călărași – Secția Civilă în dosarul nr._, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea prin care reclamantul S. L. DIN ÎNVĂȚĂMÂNT CĂLĂRAȘI, în numele membrilor de sindicat: O. E., S. V., F. M., E. C. și D. L., în contradictoriu cu pârâta ȘCOALA G. „M. E.” OLTENIȚA, a solicitat calcularea salariului de bază, potrivit încadrării, la nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, începând cu 01.01.2012 și până la data pronunțării hotărârii, pentru toate categoriile de personal administrativ sau nedidactic încadrate la nivelul unității de învățământ pârâte; calcularea sporului de vechime în muncă ce se cuvine reclamanților, în raport de vechimea în muncă, ca procent din salariul de bază calculat conform capătului de cerere nr.1 și plata diferențelor de drepturi salariale, reprezentând diferența dintre drepturile salariale încasate și cele cuvenite.
Reclamantul a declarat apel, criticând sentința suscitată sub următoarele aspecte, în esență:
I. Instanța de fond a reținut că pârâta arată că „salariile acestor angajați au fost calculate conform Anexei nr.V/2b din O.G. nr.10/2008 (la 01.04.2008 și la 01.10.2008) - alte funcții comune din sectorul bugetar - Salarii de bază pentru personalul din activitatea de secretariat - administrativ, gospodărire, întreținere-reparații și de deservire) - Funcții de execuție pe trepte profesionale. Astfel, conform Anexei nr.V/2b la O.G. nr.10/2008 salariile de bază ale personalului nedidactic încadrat pe funcțiile de portar, paznic, îngrijitor, bufetier II, muncitor necalificat au fost stabilite între limite minime și maxime, respectiv, 641 lei (minim) și 675 lei (maxim), fiind sub nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, care la data de 01.01.2011 era de 670 de lei”
Totuși, instanța nu face nicio referire la acest aspect în motivarea soluției de respingere a cererii de chemare în judecată.
Pe această cale instanța de judecată a încălcat prevederile art.425 alin.1 lit. b Cod Procedură Civilă.
„Hotărârea va cuprinde:
b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".
De asemenea, instanța a încălcat dispozițiile art.14 alin. 5 și art.22 alin.2 din același cod, care prevăd:
Art.14 - 5) Instanța este obligată, în orice proces, să supună discuției părților toate cererile, excepțiile și împrejurările de fapt sau de drept invocate."
Art.22. - 2) Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În acest scop, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc."
Față de aceste aspecte, se impune trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere că instanța de fond nu făcut o analiză proprie a probatoriului administrat în cauză, respectiv susținerile angajatorului care arată că salariile de bază ale personalului nedidactic încadrat pe funcțiile de portar, paznic, îngrijitor, bufetier II, muncitor necalificat au fost stabilite între limite minime și maxime, respectiv, 641 lei (minim) și 675 lei (maxim), fiind sub nivelul salariului de bază minim brut pe tară garantat în plată, care la data de 01.01.2011 era de 670 de lei”.
De asemenea, angajatorul precizează că: „referitor la sporul de vechime, precizăm că acesta nu a fost calculat, datorită ordonanței antemenționate, astfel încât nu se poate constata nicio diferență între salariul de bază al unui angajat cu vechime de 1 an și cel cu o vechime de 30 de ani” aspect ignorat de instanța de fond.
II. Cât privește fondul cauzei.
Art.1 din H.G. nr. 1225/2011 prevede: „începând cu 01.01.2012 salariului de bază minim brut garantat pe țară se stabilește Ia 700 Iei, pentru un program complet de lucru de 169,333 ore în medie pe lună în anul 2012,...", iar art.2 din aceeași hotărâre statuează: „Pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țara garantat în plata prevăzut la art.1".
2. Conform art. 1 din H. G. nr. 23/2013
„1) Începând cu data de 1 februarie 2013. Salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 750 Iei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie pe lună în anul 2013; 2) începând cu data de 1 iulie 2013. Salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 800 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie pe lună în anul 2013 ",... iar potrivit art.2 din aceeași hotărâre de guvern: „Pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată prevăzut la art.1."
3. HG nr. 871/2013 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată:
„Art.1. -(1) Începând cu data de 1 ianuarie 2014. Salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește Ia 850 Iei lunar, pentru un program complet de lucru de 168 de ore în medie pe lună în anul 2014, reprezentând 5,059 lei/oră.
2) Începând cu data de 1 iulie 2014. Salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește Ia 900 Iei lunar, pentru un program complet de lucru de 168 de ore în medie pe lună în anul 2014, reprezentând 5,357 lei/oră.
Art.2. - Pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului inferior de bază minim brut pe țară garantat în plată, prevăzut la art.1”.
Actele normative în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar au fost următoarele:
H.G. nr.281/1993:
„Art.2. -(1) Salariile personalului din unitățile prevăzute Ia art.1 cuprind:
- salariul de bază, care se stabilește în raport cu răspunderea și complexitatea sarcinilor, precum și cu nivelul de pregătire necesar funcției ocupate;
- sporuri la salariul de bază: pentru vechimea în muncă și în funcție de rezultatele obținute; pentru condițiile în care se desfășoară activitatea; pentru munca desfășurată peste programul normal de lucru; pentru munca în timpul nopții, pentru îndeplinirea unor sarcini, activități și responsabilități suplimentare funcției de bază;
- premii pentru rezultatele deosebite obținute în activitatea individuală, precum și un premiu anual pentru contribuția la realizările pe ansamblul unității;
- premii speciale stabilite în valoare fixă, pe 2-3 mărimi de premii, în raport cu valoarea sau cu importanța realizărilor obținute"
H.G. nr.281/1993, a fost abrogată prin Legea nr.330/2009, cu excepția art.21, 22, 23 și 30.
OUG nr. 24/2000:
Art.1. - 1) Pentru activitatea desfășurată personalul contractual din sectorul bugetar primește un salariu de bază stabilit potrivit anexelor nr.I-V la prezența ordonanță de urgență, precum și celelalte drepturi salariate prevăzute prin dispozițiile legale în vigoare, corespunzătoare fiecărui domeniu de activitate.
2) În sensul prevederilor alin.1, prin expresia personal contractual din sectorul bugetar, denumit în continuare personal contractual, se înțelege personalul angajat în acest sector în funcții de conducere sau în funcții de execuție, pe bază de contract individual de muncă încheiat în condițiile legii.
“Art.2. - Salariile de bază pentru fiecare funcție de execuție, pe grade profesionale sau trepte profesionale, ocupate de personalul contractual, se stabilesc între limita minimă și cea maximă prevăzute în anexele nr.I-V care fac parte integrantă din prezența ordonanță de urgență".
OUG nr.24/2000 a fost abrogată prin Legea nr.330/2009.
O.G. nr.10/2008:
“Art.1. - în anul 2008, salariile de bază ale personalului contractual din sectorul bugetar, stabilite potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr.24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar, aprobată prin Legea nr.383/2001, cu modificările și completările ulterioare, precum și indemnizațiile personalului care ocupă funcții de demnitate publică, stabilite potrivit anexelor nr.II și III la Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum au fost majorate potrivit Ordonanței Guvernului nr.10/2007, aprobată cu modificări prin Legea nr.231/2007, avute la data de 31 decembrie 2007, se majorează în două etape, astfel:
a) cu 4,5%, începând cu data de 1 aprilie 2008, față de nivelul din lună martie 2008;
b) cu 5,5%, începând cu data de 1 octombrie 2008, față de nivelul din luna septembrie 2008."
O.G. nr.10/2008, aprobată cu modificări și completări, prin Legea nr.177/2008, a fost abrogată prin art.48 alin.1 pct.12 din Legea nr.330/2009.
Legea cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr.330/2009
“Art.7. – 1) Aplicarea prevederilor prezentei legi se realizează etapizat în perioada 2010-2015, prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, a soldelor funcțiilor de bază pentru personalul militar și a indemnizațiilor lunare de încadrare, prevăzute în anexele la prezența lege, stabilite anual prin legi speciale.
2) Realizarea trecerii de la actualul sistem de salarizare la noul sistem de salarizare se efectuează în mod etapizat, astfel încât în perioada de implementare a prezenței legi nicio persoană să nu înregistreze o diminuare a salariului brut de care beneficiază potrivit actualelor reglementări."
Art.30 alin.5: în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fard a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel:
a) noul salariu de bază, solda funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la prezența lege;
b) sporurile prevăzute în anexele la prezența lege rămase în afara salariului de bază, soldei funcției de bază sau, după caz, indemnizației lunare de încadrare se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009.
6) Pentru persoanele ale căror sporuri cu caracter permanent acordate în luna decembrie 2009 nu se mai regăsesc în anexele la prezența lege și nu au fost incluse în salariile de bază, în soldele funcțiilor de bază sau, după caz, în indemnizațiile lunare de încadrare, sumele corespunzătoare acestor sporuri vor fi avute în vedere în legile anuale de salarizare, până la acoperirea integrală a acestora."
Art.31: Pentru personalul nou-încadrat pe funcții în perioada de aplicare etapizată, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare.
Art.32: Pentru personalul promovat în funcții în perioada de aplicare etapizată, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare."
Legea nr.330/2009 a fost abrogată prin Legea nr.284/2010.
O.U.G. nr.1/2010:
„Art.4. Începând cu luna ianuarie 2010, întregul personal din sectorul bugetar încadrat în autoritățile și instituțiile publice prevăzute la art.2 alin.1 și 3 din Legea-cadru nr.330/2009 va fi reîncadrat corespunzător tranșelor de vechime în muncă și pe funcțiile corespunzătoare categoriei, gradului și treptei profesionale avute la 31 decembrie 2009.
2) La funcțiile de execuție unde s-a redus numărul de grade sau trepte profesionale, reîncadrarea personalului ale cărui grade sau trepte profesionale au fost eliminate se face la gradul său treapta profesională imediat următoare celei eliminate, iar salarizarea se face cu menținerea salariilor avute la 31 decembrie 2009.
Art.5 - 1) Începând cu luna ianuarie 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își păstrează salariul, solda sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare brut/brută avute la această dată, fără a fi afectate de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009 prevăzute la art.10 din Legea nr.329/2009, care se calculează după cum urmează:
a) la salariul de bază, solda/salariul funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare corespunzătoare funcțiilor avute la data de 31 decembrie 2009 se adaugă cuantumul sporurilor și indemnizațiilor care se introduc în acesta/aceasta, prevăzute în notele la anexele la Legea-cadru nr.330/2009, numai personalului care a beneficiat de acestea, în măsura în care își desfășoară activitatea în aceleași condiții;
b) sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale prevăzute în anexele la Legea-cadru nr.330/2009 care nu se introduc în salariul de bază, solda/salariul funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare se acordă în aceleași cuantumuri de la 31 decembrie 2009, numai personalului care a beneficiat de acestea, în măsura în care își desfășoară activitatea în aceleași condiții, cu respectarea prevederilor art.23 din Legea-cadru nr.330/2009...
Art.6. - 1) în cazul în care drepturile salariale determinate în conformitate cu Legea-cadru nr.330/2009 și cu prezența ordonanță de urgență sunt mai mici decât cele stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului pentru funcția respectivă pentru luna decembrie 2009 se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferența, în măsura în care persoană își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Această sumă se include în salariul de bază, solda/salariul funcției de bază sau indemnizația lunară de încadrare, după caz, dar nu este luată în calcul la determinarea altor drepturi de natură salarială care se stabilesc în funcție de acestea."
O.U.G. nr.1/2010 a fost abrogată Legea nr.284/2010.
Legea cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr.284/2010:
„Art.7. - 1) Aplicarea prevederilor prezentei legi se realizează etapizat, prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare, prin legi speciale anuale de aplicare.
2) Valoarea salariilor de bază, soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare utilizată la reîncadrarea pe funcții a personalului în anul 2011 se stabilește prin legea privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice
Legea nr.285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice
„Art.1. - 1) Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.
2) Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
3) Cuantumul brut al drepturilor prevăzute la alin.1 și 2 se va stabili în anul 2011 ținându-se seama de gradul său treapta profesională, vechimea în muncă, vechimea în funcție sau, după caz, în specialitate, dobândite în condițiile legii până la 31 decembrie 2010.
4) Cuantumul soldei de grad/salariului gradului profesional, al soldei de comandă/salariului de comandă, precum și cuantumul gradațiilor, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.
5) În salariul de bază, indemnizația lunară de încadrare, respectiv în solda funcției de bază/salariul funcției de bază aferente lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile, indemnizațiile, care potrivit legii-cadru nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, făceau parte din salariul de bază, din indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv din solda/salariul funcției de bază, precum și sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, acordate potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr.1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările ulterioare. Sporurile stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului necuprinse în Legea-cadru nr.330/2009, cu modificările ulterioare, și care au fost acordate în anul 2010 ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu sau, după caz, ca sporuri la data reîncadrării se introduc în salariul de bază, în indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv în solda/salariul de funcție, fără ca prin acordarea lor să conducă la creșteri salariale, altele decât cele prevăzute de prezența lege.
Art.2. - În anul 2011, pentru personalul nou-încadrat pe funcții, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, precum și pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituția/autoritatea publică în care acesta este încadrat".
O.U.G. nr.19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale:
Art.1 alin.1 „Cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează în două etape, astfel:
a) cu 8%, începând cu data de 1 iunie 2012, față de nivelul acordat pentru luna mai 2012;
b) cu 7,4%, începând cu data de 1 decembrie 2012, fața de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012."
O.U.G. nr.84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare
Art.1. „În anul 2013 se mențin în plată Ia nivelul acordat pentru luna decembrie 2012 drepturile prevăzute la art 1 și art 3-5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobată cu modificări prin Legea nr.182/2012".
O.U.G. nr.103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice
Art.1. „1) În anul 2014, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2013 în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții și nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare.
2) în anul 2014, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2013, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții."
Din dispozițiile legale mai sus menționate, rezultă faptul că salariul de bază stabilit prin actele normative în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice și salariul de bază potrivit încadrării (la care se face referire în articolul 2 din hotărârile de Guvern pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată) sunt identice.
Potrivit dispozițiilor legale mai sus citate, membrii de sindicat - personal nedidactic - erau salarizați, în luna decembrie 2009, în conformitate cu dispozițiile Anexei nr.V/2b din O.G. nr.10/2008 (la 01.04.2008 și la 01.10.2008) - alte funcții comune din sectorul bugetar salarii de bază pentru personalul din activitatea de secretariat - administrativ, gospodărire, întreținere-reparații și de deservire) - Funcții de execuție pe trepte profesionale.
Deși O.G. nr.10/2008 a fost abrogată de la 01.01.2010, prin Legea nr.330/2009, totuși în raport de dispozițiile art. 30 alin. 5 din Legea nr.330/2009, dar și de cele ale art.5 alin.1 din O.U.G. nr.1/2010, în anul 2010 personalul nedidactic aflat în funcție la 31 decembrie 2009 și-a păstrat salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009. Cu alte cuvinte, salariul de bază potrivit încadrării, la 1 ianuarie 2010, era cel prevăzut de anexa nr.V/2b Ia O.G. nr.10/2008.
De asemenea, începând cu 1 ianuarie 2011, conform art.1 alin.1 din Legea nr.285/2010, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, majorare care s-a aplicat tot la salariile de bază prevăzute în anexa nr.V/2 b la O.G. nr.10/2008.
Totodată, majorările salariale acordate în anul 2012 s-au calculat tot în raport de salariile de bază prevăzute de anexa nr.V/2 b la O.G. nr.10/2008 (art.1 din O.U.G. nr.19/2012), situația fiind identică pentru anul 2013 (art.1 din OUG nr.84/2012), dar și pentru 2014 (art.1 din O.U.G. nr.103/2013).
Din anexa nr.V/2b la O.G. nr.10/2008 rezultă, fără putință de tăgadă, că salariile de bază ale personalului nedidactic încadrat pe funcțiile de portar, paznic, îngrijitor, bufetier II, muncitor necalificat erau stabilite între limite minime și maxime, respectiv, 641 Iei (minim) și 675 lei (maxim), deci sub nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plata, care la data de 01.01.2011 era de 670 de lei.
De asemenea, pentru celelalte categorii de salariați personal nedidactic, de la data de 01.01.2012 - când salariul minim brut pe țară garantat în plată a devenit 700 de lei - salariile de bază potrivit încadrării erau sub nivelul salariului minim brut pe țară garantat în plată, acestea fiind stabilite tot prin anexa nr.V/2 b) la O.G. nr.15/2008.
Faptul că salariile de bază ale membrilor de sindicat au fost stabilite sub nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată rezultă și din adeverința eliberată de unitatea de învățământ-pârâtă, dar și din statele de plată a salariilor.
Așa cum s-a arătat, acest aspect a fost recunoscut de către pârâtul-angajator.
Referitor la sporul de vechime.
Sporul de vechime în muncă a fost calculat, până la data de 01.01.2010, conform art.7 alin.1 din H.G. nr.281/1993. cu modificările și completările ulterioare:
„art.7 - 1 Persoanele salarizate potrivit prezentei hotărâri beneficiază, la funcția de bază, de un spor de vechime în muncă de până la 25%, calculat la salariul de bază, corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru, astfel:
Tranșa de vechime în muncă C. la salariul de bază
între 3 și 5 ani5%
de la 5 la 10 ani10%
de la 10 la 15 ani15%
de la 15 la 20 ani20%
peste 20 ani25%
De asemenea, art.22 din O.G. nr.10/2008 stipula: „1) Pentru acordarea sporului de vechime în muncă, angajatorul va lua în considerare integral și perioadele lucrate anterior în alte domenii de activitate decât cele bugetare.
2) Pensionarii pentru limită de vârstă care se angajează pe baza unui contract individual de muncă în sectorul bugetar, potrivit legii, beneficiază de sporul de vechime corespunzător vechimii în muncă dobândite în întreaga activitate.", sporul de vechime, calculându-se la acel moment în conformitate cu dispozițiile art.7 alin.1 din H.G. nr.281/1993, cu modificările și completările ulterioare."
Legea cadru nr.330/2009 prevedea:
“Art.16 - 1) Tranșele de vechime în muncă, în funcție de care se acordă cele 5 gradații, sunt următoarele:
- de la 3 la 5 ani;
- de la 5 la 10 ani;
- de la 10 la 15 ani;
- de la 15 la 20 ani;
- peste 20 ani
2) Gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă se plătește cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a împlinit vechimea în muncă prevăzuta la tranșa respectivă.
Art.29 alin.1: „Aplicarea prevederilor prezentei legi în ceea ce privește nivelul de salarizare pentru funcțiile prevăzute în anexele prezentei legi se realizează etapizat. Prin modificarea succesivă a salariilor de bază în plată, a soldelor funcțiilor de baza sau a indemnizațiilor lunare de încadrare"
Art.30 alin.1 "Începând cu 1 ianuarie 2010, sporurile, acordate prin legi sau hotărâri ale Guvernului, și, după caz, indemnizațiile de conducere, care potrivit legii făceau parte din salariul de bază, din soldele funcțiilor de bază, respectiv din indemnizațiile lunare de încadrare, prevăzute în notele din anexele la prezența lege, se introduc în salariul de bază, în soldele funcțiilor de bază, respectiv în indemnizațiile lunare de încadrare corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, atât pentru personalul de execuție, cât și pentru funcțiile de conducere.
Art.30 alin.5: „În anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel:
a) noul salariu de bază, solda funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la prezența lege;
b) sporurile prevăzute în anexele la prezența lege rămase în afara salariului de bază, soldei funcției de bază sau, după caz, indemnizației lunare de încadrare se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009."
Începând cu 01.01.2010, în conformitate cu dispozițiile art.5 alin.3 din O.U.G. nr.1/2010: „în salariile de bază ale funcțiilor de execuție și ale funcțiilor de conducere este cuprins în toate cazurile sporul de vechime în muncă în cuantumul avut în luna decembrie 2009. În situația în care în cursul anului personalul de conducere și execuție îndeplinește condițiile pentru trecerea într-o altă tranșă de vechime, se acordă tranșa corespunzătoare vechimii prin aplicarea procentului la salariul de bază aferent funcției din luna decembrie 2009."
Legea cadru nr.284/2010:
Art.7 alin.1 „Aplicarea prevederilor prezentei legi se realizează etapizat, prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare, prin legi speciale anuale de aplicare.
2) Valoarea salariilor de bază, soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare utilizată la reîncadrarea pe funcții a personalului în anul 2011 se stabilește prin legea privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice."
Art.11 alin.2 - 4:
„2) Clasele de salarizare și coeficienții prevăzuți în anexe pentru funcțiile de execuție corespund nivelului minim ai fiecărei funcții, la care se adaugă 5 gradații corespunzătoare tranșelor de vechime în muncă.
3) Tranșele de vechime în muncă, în funcție de care se acordă cele 5 gradații potrivit alin.2, respectiv clasele de salarizare, sunt următoarele:
- gradația 1 - de la 3 la 5 ani - 3 clase succesive de salarizare suplimentare față de nivelul minim al fiecărei funcții;
- gradația 2 - de la 5 la 10 ani - două clase succesive de salarizare suplimentare față de cele deținute pentru gradația 1;
- gradația 3 - de la 10 la 15 ani - două clase succesive de salarizare suplimentare față de cele deținute pentru gradația 2;
- gradația 4 - de la 15 la 20 de ani - o clasă succesiva de salarizare suplimentară față de cele deținute pentru gradația 3;
- gradația 5 - peste 20 de ani - o clasă succesivă de salarizare suplimentară față de cele deținute pentru gradația 4.
4) gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă se plătește cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a împlinit vechimea în muncă, prevăzută la tranșa respectivă, prin acordarea claselor de salarizare prevăzute la alin.3".
Art.33 alin.1 „La data intrării în vigoare a prezenței legi, reîncadrarea personalului se face corespunzător tranșelor de vechime în muncă avute în luna decembrie 2010 pe funcțiile corespunzătoare categoriei, gradului și treptei profesionale deținute, stabilindu-se clasa de salarizare și coeficientul de ierarhizare corespunzător acesteia."
Legea nr.285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice
Art.1 - 1) începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010. se majorează cu 15%.
Art.2. - „În anul 2011, pentru personalul nou-încadrat pe funcții, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, precum și pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituția/autoritatea publică în care acesta este încadrat."
Art.4. alin.2 „în anul 2011 nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, denumită în continuare lege-cadru.
3) Personalul plătit din fonduri publice se reîncadrează, începând cu 1 ianuarie 2011, pe clase de salarizare, pe noile funcții, gradații și grade prevăzute de legea-cadru, în raport cu funcția, vechimea, gradul și treapta avute de persoana reîncadrată la 31 decembrie 2010."
Art.6 alin.1 „în anul 2011, avansarea personalului încadrat pe funcții de execuție în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă se face prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la art.11 alin.3 din legea-cadru, personalul beneficiind de o majorare a salariului de bază avut, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art.10 alin.5 din legea-cadru, fără acordarea salariului corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare".
O.U.G. nr.19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale:
Art.1 alin.1 „Cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de baza/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează în două etape, astfel:
a) cu 8%, începând cu data de 1 iunie 2012, față de nivelul acordat pentru luna mai 2012;
b) cu 7,4%, începând cu data de 1 decembrie 2012, față de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012."
O.U.G. nr.84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare
Art.1. „În anul 2013 se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2012 drepturile prevăzute la art.1 și art.3-5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobată cu modificări prin Legea nr.182/2012."
O.U.G. nr.103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice
„Art.1 - 1) În anul 2014, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de baza/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2013 în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții și nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare.
2) În anul 2014, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2013, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții"
Atât Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Sector de Activitate învățământ Preuniversitar (C.C.M.U.N.S.A.I.P.), înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale (actualmente Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice) sub nr._/02.11.2012, cât și Contractul Colectiv de Muncă Unic Ia Nivel de R. învățământ (C.C.M.U.N.R.I.), înregistrat sub nr.596/12.11.2007 (aplicabil până la data de 02.11.2012) prevăd - la art.36 alin.1 lit.a - acordarea sporului de vechime după cum urmează:
Tranșă de vechime 3-5 ani- spor de vechime la salariul de bază de 5%
Tranșă de vechime 5-10 ani- spor de vechime la salariul de bază de 10%
Tranșă de vechime 10-15 ani - spor de vechime la salariul de bază de 15%
Tranșă de vechime 15-20 ani - spor de vechime la salariul de bază de 20%
Tranșă de vechime peste 20 de ani - spor de vechime la salariul de bază de 25%.
În teza finală a lit.a) a art.36 alin.1 din C.C.M.U.N.S.A.I.P.. ca și în art.36 alin.1 lit.a din C.C.M.U.N.R.I.. se prevede expres că onorul corespunzător vechimii în muncă, calculat conform prevederilor de mai sus, se plătește începând cu data de 1 a lunii următoare celei în care s-a împlinit vechimea”.
Obligativitatea dispozițiilor contractelor colective de muncă este de netăgăduit, în conformitate cu prevederile art.11 și art.30 din Legea nr.130/1996 (în vigoare până la data de 13.05.2011), cele ale art.133 alin.1 lit.c din Legea nr.62/2011, dar și în raport de dispozițiile art. 229 alin.5 din Legea nr.53/2003, conform cu care „contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților".
Mai mult, conform Codului muncii, art.160 “salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri". De asemenea, art.162 alin.3 din Codul Muncii prevede că „sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative".
În acest caz legea o reprezintă actele normative în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice, hotărârile de guvern prin care s-a stabilit nivelul salariului de bază minim brut garantat în plată și contractul colectiv de muncă aplicabil. Tot Codul Muncii prevede în art.40 alin.2 lit. c, obligația angajatorului „să acorde salariaților toate drepturile ce decurs din lene, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă".
Așa cum reiese și din adeverința eliberată de unitatea de învățământ pârâtă, cât și din statele de plată, nici sporul de vechime nu a fost corect calculat.
Chiar dacă procentul din salariul de bază corespunzător sporului de vechime în muncă este cel prevăzut de lege, acest spor nu este corect calculat, fiind aplicat la un salariul de bază calculat greșit, așa cum s-a demonstrat mai sus
Mai mult, din statele de plată a salariilor rezultă că nu există nici o diferență între salariul de bază al personalului nedidactic care beneficiază de sporul de vechime în muncă și cel al personalului nedidactic care nu beneficiază de spor de vechime, acestea fiind identice.
III. În ceea ce privește dobânda legală:
Potrivit art.161 alin.4 din Legea nr.53/2003, „Întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului", iar conform potrivit art.156 (actualmente art.161), salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligații bănești ale angajatorilor.
Același act normativ prevedea la art.295 alin.1, următoarele: „Dispozițiile prezentului cod se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispozițiile legislației civile" (actualmente art.278 alin.1 din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare prevede următoarele: „Dispozițiile prezentului cod se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispozițiile legislației civile.").
În privința daunelor - interese datorate de unitate salariaților pentru neplata drepturilor salariale sunt aplicabile dispozițiile legislației civile, respectiv cele ale Codului civil, și anume:
Art.1088 din Codul civil:
„La obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate.
Aceste daune-interese se cuvin să facă ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept."
Noul cod civil stipulează:
Art.1530: Creditorul are dreptul la daune-interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i la cauzat și care este consecința directă și necesară a neexecutării fără justificare sau, după caz, culpabile a obligației.
Art.1531 - 1) Creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării.
2) Prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferită de creditor și beneficiul de care acesta este lipsit. La stabilirea întinderii prejudiciului se ține seama și de cheltuielile pe care creditorul le-a făcut, într-o limită rezonabilă, pentru evitarea sau limitarea prejudiciului.
3) Creditorul are dreptul și la repararea prejudiciului nepatrimonial.
Art.1535 - 1) În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadentă până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovadă că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic.
2) Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență.
3) Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului v suferit.
O.G. nr.9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, cu modificările și completările ulterioare, potrivit căruia „Părțile sunt libere să stabilească, în convenții, rata dobânzii pentru întârzierea la plata unei obligații bănești", coroborate cu cele ale art.2 din același act normativ conform căruia: „în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi fără să se arate rata dobânzii, se va plăti dobânda legală."
De asemenea sunt aplicabile dispozițiile art.2 din Ordonanța Guvernului nr.13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, care a intrat în vigoare la 1 septembrie 2011, potrivit cărora: „în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi remuneratorii și/sau penalizatoare, după caz, și în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea."
Pentru drepturile salariale restante pot fi acordate dobânzi legale și actualizarea cu rata indicelui de inflație, deoarece natura lor juridică este diferită.
Acordarea dobânzii legale se impune pentru neplata la scadență a sumei datorate, creditorul fiind privat de folosirea sumei de bani cuprinsă între data scadenței și data plății efective, în timp ce actualizarea cu indicele inflației are ca finalitate păstrarea valorii reale a sumei de bani.
Definiția daunelor interese nu este precizată în dispozițiile Legii nr.53/2003, ceea ce îndreptățește coroborarea acestui text legal cu textele legale civile care lămuresc sau conturează sfera noțiunii de daune-interese, respectiv, art.1088 Cod civil, art.1530 și urm. NCC. În sprijinul capătului de cerere privind obligarea unității de învățământ pârâte la plata dobânzii legale invocăm și Decizia nr.2, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul competent să soluționeze recursul în interesul legii. În ședința publică din data de 17 februarie 2014, în dosarul nr.21/2013, prin care, așa cum rezultă din comunicatul biroului de presă: „Admite recursul în interesul legii formulat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în sensul că: în aplicarea dispozițiilor art. 1082 și art. 1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art.1531 alin.1, alin.2 teza I și art.1535 alin.1 din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, pot fi acordate daune - interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art.1 și art.2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr.230/2011, cu modificările și completările ulterioare."
În condițiile în care Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că daunele moratorii sub forma dobânzii legale pot fi acordate pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art.1 și art.2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.71/2009, cu atât mai mult, având în vedere și argumentul “a fortiori" de interpretare logică a legii civile, daunele interese sub forma dobânzii legale trebuie acordate. Dacă au fost solicitate, în cazul în care se solicită plata unor diferențe de drepturi salariale, ca urmare a calculului greșit al acestor drepturi.
Nu s-au propus noi dovezi în cauză, solicitându-se judecarea în lipsa părților conform art. 411 Cod Procedură Civilă.
Curtea, văzând prevederile art. 480 alineatul 1 Cod Procedură Civilă și apreciind că în raport de pretențiile deduse judecății, de probatoriul administrat și de normele juridice relevante, soluția primei instanțe este legală și temeinică, va respinge apelul ca nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Criticile exprimate în cuprinsul primului motiv de apel nu pot fi primite.
Din analiza materialului probator administrat în cauză (înscrisuri) nu rezultă existența vreunui document în care intimata-pârâtă să susțină că „salariile acestor angajați au fost calculate conform Anexei nr.V/2b din O.G. nr.10/2008 (la 01.04.2008 și la 01.10.2008) - alte funcții comune din sectorul bugetar - Salarii de bază pentru personalul din activitatea de secretariat - administrativ, gospodărire, întreținere-reparații și de deservire) - Funcții de execuție pe trepte profesionale. Astfel, conform Anexei nr.V/2b la O.G. nr.10/2008 salariile de bază ale personalului nedidactic încadrat pe funcțiile de portar, paznic, îngrijitor, bufetier II, muncitor necalificat au fost stabilite între limite minime și maxime, respectiv, 641 lei (minim) și 675 lei (maxim), fiind sub nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, care la data de 01.01.2011 era de 670 de lei”.
De asemenea, nu există dovezi că intimata-pârâtă ar fi afirmat că „referitor la sporul de vechime, precizăm că acesta nu a fost calculat, datorită ordonanței antemenționate, astfel încât nu se poate constata nicio diferență între salariul de bază al unui angajat cu vechime de 1 an și cel cu o vechime de 30 de ani”.
Dimpotrivă, în documentul intitulat „răspuns” de la fila 32 dosar fond, intimata-pârâtă arată că „unitatea a asigurat salariul de bază minim brut pentru anii calendaristici 2010, 2011, 2012, 2013 și 2014 conform legilor în vigoare”.
La dosar s-au depus copiile contractelor individuale de muncă ale membrilor de sindicat în numele cărora s-a formulat acțiunea, fișele de calcul privind salariile acestora, decizii de reîncadrare valabile începând cu 01.01.2011 și acte adiționale care confirmă împrejurarea că începând cu anul 2011, membrilor de sindicat li s-a asigurat un salariu de bază minim brut cel puțin egal cu salariul minim brut pe țară (a se vedea înscrisurile de la filele 32-67 dosar fond).
În aceste condiții, primul motiv de apel apare ca fiind lipsit de fundament, neputându-se reproșa primei instanțe încălcarea dispozițiilor art.425 alin.1 lit. b Cod Procedură Civilă ori a celor ale art. art.14 alin. 5 și art.22 alin.2 din același cod.
De altfel, trebuie avut în vedere și faptul că cererea de chemare în judecată vizează un interval de timp ce începe cu data de 01.01.2012, așa încât nu au nicio relevanță în cauză pretinsele afirmații ale pârâtei-intimate ce se referă la o perioadă anterioară momentului amintit.
Cât privește al doilea și al treilea motive de apel, Curtea observă faptul că acestea reprezintă o reluare și reproducere fidelă (prin copiere cuvânt cu cuvânt) a aspectelor expuse în cuprinsul cererii introductive de instanță de la filele 3-11 dosar fond. Apelantul-reclamant nu arată în concret în ce constau greșelile de judecată pretins săvârșite de prima instanță ori care sunt elementele de nelegalitate și/sau netemeinicie ale hotărârii atacate. Totodată, nu combate în nici un fel argumentele de fapt și de drept ce au format convingerea Tribunalului atunci când a soluționat pricina, argumente prezentate pe larg în considerentele hotărârii apelate.
În aceste condiții, cele două motive de apel sunt lipsite de substanță logico-juridică și nu oferă nici un element pentru a fi luate în considerare.
Totuși, date fiind prevederile art. 476 alin. 2 Cod Procedură Civilă, „în cazul în care apelul nu se motivează ori motivarea apelului sau întâmpinarea nu cuprinde motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, instanța de apel se va pronunța, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanță”.
Așa cum reiese din examinarea petitului cererii de chemare în judecată (fila 3 dosar fond), pretențiile principale ale apelantului-reclamant se referă la calcularea și plata salariului de bază și a sporului de vechime începând cu data de 01.01.2012.
Membrii de sindicat în numele cărora s-a formulat acțiunea fac parte din categoria personalului administrativ sau nedidactic din învățământul preuniversitar de stat, astfel încât le sunt aplicabile sub aspectul salarizării dispozițiile Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, intrată în vigoare la data de 01.01.2011.
Potrivit art. 1 alin. 2 din acest act normativ, „începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute în prezenta lege”.
Art. 9 alin. 2 și 3 din aceeași lege statuează:
„(2) Sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, soldele/salariile de funcție și indemnizațiile lunare de încadrare, sporurile, premiile, stimulentele și alte drepturi în bani și în natură, corespunzătoare fiecărei categorii de personal din sectorul bugetar.
(3) În cadrul legilor speciale de salarizare anuale se stabilesc majorările salariilor de bază, soldelor/salariilor de funcție și indemnizațiilor lunare de încadrare, astfel încât să se realizeze trecerea de la valoarea acestora determinată potrivit art. 7 alin. (2) la valorile stabilite potrivit prezentei legi, până la aplicarea integrală a prevederilor acesteia”.
La art. 10 alin. 1 din aceeași lege se precizează:
„Salariile de bază, soldele/salariile de funcție și indemnizațiile lunare de încadrare se stabilesc prin înmulțirea coeficienților de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare cu valoarea de referință, rotunjindu-se din leu în leu în favoarea salariatului”.
De menționat faptul că acești coeficienți sunt reglementați prin dispozițiile art. 10 alin. 2 din Legea nr. 284/2010.
Art. 11 alin. 1 din același act normativ arată:
„Clasele de salarizare și coeficienții de ierarhizare pe baza cărora se stabilesc salariile de bază, soldele/salariile de funcție și indemnizațiile lunare de încadrare, sporurile și alte drepturi specifice fiecărui domeniu de activitate corespunzător celor 7 familii ocupaționale de funcții bugetare, precum și pentru personalul din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii sunt prevăzuți în anexele nr. I – VIII”.
Legea nr. 284/2010 nu mai operează cu noțiunea de „spor pentru vechime în muncă”, ci prin dispozițiile art. 11 alin. 2-3 reglementează sistemul tranșelor de vechime, stipulând următoarele:
„(2) Clasele de salarizare și coeficienții prevăzuți în anexe pentru funcțiile de execuție corespund nivelului minim al fiecărei funcții, la care se adaugă 5 gradații corespunzătoare tranșelor de vechime în muncă.
(3) Tranșele de vechime în muncă, în funcție de care se acordă cele 5 gradații potrivit alin. (2), respectiv clasele de salarizare, sunt următoarele:
- gradația 1 - de la 3 la 5 ani - 3 clase succesive de salarizare suplimentare față de nivelul minim al fiecărei funcții;
- gradația 2 - de la 5 la 10 ani - două clase succesive de salarizare suplimentare față de cele deținute pentru gradația 1;
- gradația 3 - de la 10 la 15 ani - două clase succesive de salarizare suplimentare față de cele deținute pentru gradația 2;
- gradația 4 - de la 15 la 20 de ani - o clasă succesivă de salarizare suplimentară față de cele deținute pentru gradația 3;
- gradația 5 - peste 20 de ani - o clasă succesivă de salarizare suplimentară față de cele deținute pentru gradația 4”.
Din cele expuse mai sus rezultă foarte clar că în cazul personalului administrativ sau nedidactic din învățământul preuniversitar de stat, sistemul de salarizare este reglementat strict prin dispoziții legale.
De altfel, potrivit art. 162 alin. 2 din Codul Muncii, „sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative”.
În aceste condiții în care elementele ce compun salariul personalului din învățământul preuniversitar de stat sunt determinate de lege, este imposibil de conceput existența în sarcina angajatorului-unitate de învățământ (intimata-pârâtă) a obligației privind calcularea salariului de bază, potrivit încadrării, la nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată ori cea privind calcularea sporului de vechime în muncă ca procent din salariul de bază calculat, în raport cu vechimea în muncă
Intimata-pârâtă trebuie să se conformeze dispozițiilor legale ce vizează sistemul de salarizare pentru personalul administrativ sau nedidactic din învățământul preuniversitar de stat, însă nu i se pot reține în sarcină îndatoririle de a calcula salariul de bază la nivelul salariului minim brut pe țară și de a calcula sporul de vechime ca procent din salariul de bază, în raport cu vechimea în muncă, câtă vreme Legea nr. 284/2010 nu conține norme care să prevadă astfel de obligații.
Pe de altă parte, așa cum s-a arătat anterior, pretențiile principale deduse judecății de către apelantul-reclamant vizează calcularea și plata salariului de bază și a sporului de vechime începând cu data de 01.01.2012.
Însă, în conformitate cu prevederile art. 30 din Legea nr. 284/2010:
„(1) Soluționarea contestațiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază individuale, a sporurilor, a premiilor și a altor drepturi care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi este de competența ordonatorilor de credite.
(2) Contestația poate fi depusă în termen de 15 zile lucrătoare de la data luării la cunoștință a actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la sediul ordonatorului de credite.
(3) Ordonatorii de credite vor soluționa contestațiile în termen de 10 zile lucrătoare.
(4) Împotriva măsurilor dispuse potrivit prevederilor alin. (1) persoana nemulțumită se poate adresa instanței de contencios administrativ sau, după caz, instanței judecătorești competente potrivit legii, în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării soluționării contestației în scris”.
Întemeindu-se pe prevederile Legii nr. 284/2010 și pe cele ale Legii nr. 285/2010, intimata-pârâtă a emis decizii de reîncadrare privind pe membrii de sindicat în numele cărora s-a formulat acțiunea, decizii care au fost comunicate salariaților. Or, aceste decizii nu au fost contestate de persoanele interesate în termenul prevăzut de art. 30 alin. 2 din Legea nr. 284/2010.
De asemenea, între intimata-pârâtă și membrii de sindicat s-au încheiat acte adiționale la contractele individuale de muncă, acte ale căror clauze demonstrează că s-a asigurat în plată un salariu brut lunar cel puțin egal cu cel minim brut pe economie, așa cum cer dispozițiile HGR nr. 1225/2011, 23/2013 și 871/2013. Trebuie evidențiat faptul că aceste acte adiționale au caracter contractual, sunt valabil încheiate și trebuie să-și producă toate efectele juridice.
Ținând seama de toate aceste elemente de fapt și de drept, este evident că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică atunci când a respins cererea de chemare în judecată, câtă vreme deciziile de reîncadrare salarială nu au fost contestate de cei vizați de ele, iar actele adiționale cu caracter salarial amintite, valabil perfectate fiind, trebuie să-și producă toate consecințele juridice specifice.
Dacă pretențiile deduse judecății ar fi fost admise, atunci s-ar fi ajuns să se invalideze dispozițiile unor acte juridice valide și necontestate, precum deciziile de reîncadrare și actele adiționale amintite anterior.
Cât privește problematica acordării dobânzii legale, pretențiile în acest sens ale apelantului-reclamant sunt accesorii capetelor principale de cerere. Cum aceste pretenții principale sunt neîntemeiate, la fel se vor privi și capetele accesorii de cerere, potrivit principiului de drept „accesoriul urmează soarta principalului”.
În raport de toate cele ce preced, cererea de apel apare ca nefondată și va fi respinsă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelantul-reclamant S. L. DIN ÎNVĂȚĂMÂNT CĂLĂRAȘI, cu sediul în Călărași, ., județul Călărași, în numele membrilor de sindicat: O. E., S. V., F. M., E. C. și D. L., împotriva sentinței civile nr.1099 din data de 25.11.2014, pronunțată de Tribunalul Călărași – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă ȘCOALA G. M. E. OLTENIȚA, cu sediul în Oltenița, .. 76, jud. Călărași.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 14.05.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
E. L. U. L. C. Dobraniște
GREFIER
F. V.
Red.: C.D.
Dact.: A.C./4ex.
26.05.2015
Jud. fond: Sevastița S.
← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 246/2015.... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 493/2015. Curtea de Apel... → |
---|