Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 246/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 246/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-01-2015 în dosarul nr. 2537/122/2013
Dosar nr._ (Număr în format vechi 7196/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 246/2015
Ședința publică de la 26 ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. P.
Judecător E. D. B.
Grefier R. N. C.
Pe rol, judecarea apelurilor declarate de apelantul-reclamant T. I. și de apelanta-pârâtă S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ – S.A. - SNTFM CFR MARFĂ – S.A. împotriva sentinței civile nr.179 din data de 08.04.2014, pronunțată de Tribunalul G. – Secția Civilă, în dosarul nr._, cauza având ca obiect: drepturi bănești.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 12.01.2015, fiind consemnate separat în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, în conformitate cu dispozițiile art. 396 alin. 1 din Codul de procedură civilă, a amânat pronunțarea, în aceeași compunere, succesiv, pentru data de 19.01.2015 și, respectiv, pentru data de 26.01.2015.
CURTEA ,
Asupra apelurilor de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.179 din data de 08.04.2014, pronunțată de Tribunalul G. – Secția Civilă, în dosarul nr._, au fost respinse excepțiile:inadmisibilității, litispendenței, nulității cererii modificatoare, prescripției dreptului material la acțiune și a lipsei calității de reprezentant - excepții invocate de către pârâta SNTFM „CFR Marfă” - S.A.
Totodată, a fost admisă, în parte, acțiunea formulată de reclamantul T. I., în contradictoriu cu pârâta S.N.T.F.M. „CFR Marfă” - S.A., astfel cum a fost precizată.
A fost obligată pârâta S.N.T.F.M. „CFR Marfă” - S.A. să plătească reclamantului salariul suplimentar pentru anul 2010, ajutorul material pentru C. pe anul 2010, precum și contravaloarea tichetelor de masă pentru perioada 20.11.2010 – 31.01.2011 - drepturi ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație de la data plății.
Au fost respinse capetele cererii de chemare în judecată privind diferențele dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul minim brut de 700, lei prevăzut de art. 41 alin. 3 lit. a din C.C.M. la Nivel de R. Transporturi pe anii 2008 – 2010 și drepturile salariale efectiv încasate în perioada 01.01.2011 – 16.02.2011 și diferența de 25% din salariul de bază, reprezentând sporul pentru lucrul în timpul nopții și în zilele de sâmbăta, duminică și sărbători legale, corespunzător cu orele efectuate, în raport de salariul majorat, pentru perioada 01.01.2011 – 16.02.2011.
Pentru a pronunța această hotărâre judecătorească, prima instanță a reținut căobiectul pricinii de față îl constituie solicitarea reclamantului de a i se acorda anumite drepturi de natură salarială, de către angajator.
Excepția litispendenței invocată de pârâta S.N.T.F.M. „CFR Marfă” S.A. a rămas fără obiect. Excepția de litispendență este reglementată de art. 138 din Codul de procedură civilă, atât sub aspectul condițiilor în care ea operează, cât și al sferei celor care o pot invoca. Astfel, în alin.1 se prevede că nimeni nu poate fi chemat în judecată pentru aceeași cauză, același obiect și de aceeași parte, înaintea mai multor instanțe competente sau chiar înaintea aceleiași instanțe, prin cereri distincte.
Pârâta S.N.T.F.M.” CFR Marfă” S.A. a arătat că pe rolul Tribunalului G. respectiv Tribunalul București au fost înregistrate două dosare având același reclamant, iar capătul de cerere privind acordarea diferențelor salariale pentru perioada 01.08.2010 – 31.12.2010 din dosarul nr._/3/2013 este comun cu obiectul dosarului nr._ .
Prin cererea precizatoare din data de 18.02.2014 reclamantul și-a modificat obiectul în sensul că, printre altele, referitor la categoria de drepturi în legătură cu care pârâta a menționat că s-ar aflat pe rolul Tribunalului București dosarul nr._/3/2013, solicită obligarea pârâtei la plata diferențelor rezultate din drepturile salariale calculate în raport de valoarea salariului minim brut de 700 lei corespunzător clasei 1 de salarizare potrivit art.41 alin.3 lit. a din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Ramura Transporturi nr. 722 pe anii 2008-2011 și drepturile salariale efectiv plătite, pentru perioada 01.01._11, data de la care a intrat în vigoare Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Ramura Transporturi pe anul 2011. Or, față de această precizare, se reține că prezentul dosar nu mai corespunde din punct de vedere al obiectului cu dosarul aflat pe rolul Tribunalului G., astfel că, existența triplei identități – de părți, obiect și cauză – între cele două acțiuni în curs de judecată pe rolul a două instanțe de fond diferite, nu poate fi reținută.
Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune – atât cea de 6 luni, cât și cea de 3 ani - în ceea ce privește drepturile bănești solicitate de reclamant, invocată de pârâta SNTFM „CFR Marfă” S.A., tribunalul constată că această excepție este neîntemeiată având în vedere următoarele considerente:
În ce privește dreptul la acțiune vizând drepturile bănești ce fac obiectul prezentei cereri sunt incidente prevederile art.268 alin.1 lit. c din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, care reglementează un termen de prescripție de 3 ani, termen care începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune și nicidecum termenul de prescripție de 6 luni prevăzut de art.268 alin.1 lit. e din Codul muncii, fiind evident că raportul între cele două norme este cel dintre o normă specială – cea privind plata drepturilor salariale și o normă generală cea instituiră pentru ipoteza neexecutării unor clauze de altă natură ale contractelor de muncă, altele decât cele privind salariul său alte drepturi bănești.
Momentul nașterii dreptului la acțiune trebuie stabilit prin raportare la prevederile legale care reglementează termenul de plată a drepturilor bănești solicitate, astfel încât, în raport de prevederile art.166 alin.1 din Codul muncii, potrivit cărora „Salariul se plătește în bani cel puțin o dată pe lună, la data stabilită în contractul individual de muncă, în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în regulamentul intern, după caz”.
Tribunalul a reținut că dreptul la acțiune al reclamantului privind drepturile bănești pentru anul 2010 putea lua naștere cel mai devreme la data de 01 ianuarie 2011. Cum cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 20 noiembrie 2013, iar prin cererea precizatoare reclamantul și-a precizat cererea, respectiv a solicitat obligarea pârâtei la plata salariului suplimentar pe anul 2010, ajutorul material pentru C. pe anul 2010 și contravaloare tichete de masă pentru perioada 20.11.2010 – 31.01.2011, tribunalul a constatat că la data respectivă nu se împlinise termenul de prescripție a dreptului la acțiune privind ajutorul financiar aferent anului 2010, astfel că excepția invocată de recurent apare ca fiind neîntemeiată.
În ce privește excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, pentru neparcurgerea procedurii prealabile, invocată de către pârâta SNTFM „CFR Marfă” - S.A., tribunalul reține că neparcurgerea procedurii prealabile stabilită prin clauze din Contractul Colectiv de Muncă nu poate fi sancționată cu respingerea unei acțiuni de genul celei ce face obiectul prezentei cauze, căci ar însemna să se aducă atingere principiului fundamental prevăzut de art. 21 din Constituția României referitor la liberul acces la justiție. Reclamantul din cauză a chemat în judecată pârâta pentru că nu i-a acordat drepturi salariale ca urmare a nerespectării obligației de a transpune prevederile minimale ale CCM. Unic la Nivel de Ramura Transporturi. Tribunalul a reținut că nu exista în legislația muncii un text de lege care să prevadă o astfel de procedură prealabilă sesizării instanței de judecată.
Faptul că părțile cauzei au convenit, totuși, asupra unei astfel de prevederi nu obliga și instanța de judecată în a invoca sau, după caz, a admite excepția inadmisibilității acțiunii civile promovate fără îndeplinirea acestei proceduri.
Aceasta, întrucât dispozițiile art.38 din Codul muncii sancționează cu nulitatea orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau prin care astfel de drepturi sunt limitate. Ori, îngrădirea/condiționarea dreptului salariatului de acces la instanță reprezintă o limitare a drepturilor recunoscute de lege angajaților, în mod special dreptul, consacrat și constituțional, de acces la instanță.
Cu privire la excepția lipsei calității de reprezentant referitoare la cererea precizatoarea apărătorului ales al reclamantului, tribunalul o găsește nefondată, față de prevederile art. 80 alin. 1 raportat la cele ale art. 81 alin. 1, art. 83 alin. 1 Cod procedură civilă și împuternicirea avocațială a apărătorului ales al reclamantului depusă la dosar. De asemenea, excepția nulității cererii modificatoare este nefondată, aceasta fiind semnată de reprezentantul convențional al reclamantului, calitate dovedită cu împuternicirea avocațială depusă la dosar atașat cererii precizatoare.
Pe fondul cererii, tribunalul a reținut că reclamantul T. I. este angajatul pârâtei și că în perioada 2010 – 2011 i s-au acordat drepturile salariale așa cum rezultă din carnetul de muncă.
De asemenea, a reținut tribunalul că în situația reclamantului, clasa I de salarizare de la care s-a pornit calcularea salariului acestuia, în funcție de anumiți coeficienți de ierarhizare, a fost stabilită la 600 lei.
Potrivit art. 41 alin. 3 lit. a) din CCM unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, „salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta”.
Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar pe anii 2006-2008 a fost înregistrat la Ministerul Muncii și Securității Sociale la data de 28.12.2006. Din conținutul său reiese că părțile contractante sunt reprezentanții patronilor din activitățile de transporturi și conexe, constituiți conform prevederilor Legii nr.356/10.07.2001 a patronatelor, respectiv Confederația Naționala a Patronatului R. - C.N.P.R, Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România - U.N.T.R.R. și reprezentanții salariaților din activitățile de transporturi și conexe, constituiți conform prevederilor Legii nr.54/2003, cu modificările ulterioare, cu privire la sindicate, nominalizate în acest contract colectiv de muncă.
Prin act adițional părțile semnatare au convenit la prelungirea efectelor inițiale ale contractului menționat. Astfel, părțile au convenit la modificarea art.4 al C.C.M.N.G.U.T.F., acest articol urmând a avea următorul conținut „prezentul contract colectiv de muncă la nivelul grupului de unități feroviare se aplică de la data înregistrării, producând efecte timp de 48 luni”.
Așadar, prelungirea efectelor contractului susmenționat decisă prin actul adițional s-a făcut de părțile semnatare prin raportare la momentul înregistrării acestui din urmă contract. Cum. C.M.N.G.U.T.F. a fost înregistrat la Ministerul Muncii pe data de 28.12.2006, rezultă că prevederile sale și-au prelungit valabilitatea până la data de 28.12.2010.
După această dată nu au mai fost depuse la dosar înscrisuri din care să rezulte o nouă prelungire a contractului în cauză.
În perioada 2009-2010, la nivelul pârâtei-recurente a fost valabil contractul înregistrat sub nr.2585/4.06.2009 la Direcția de Muncă și Protecție Socială a Municipiului București și actul adițional la acest contract, înregistrat la 21.04.2010, însă, prin aceste acte nu au fost preluate dispozițiile art.41 alin.2,3,4 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 - 2010.
Conform art.4 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi pe anii 2008 – 2010 înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse sub nr.722/03/24.01.2008:
(1) Prezentul Contract colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi se aplică cu începere de la 01 ianuarie 2006 până la 31 decembrie 2010 inclusiv, cu posibilitatea revizuirii anuale, la nivel de unitate acesta producând efecte pe an calendaristic.
(2) Dacă nici una din părți nu denunță contractul cu 30 de zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, valabilitatea acestuia se prelungește până la încheierea unui nou contract, dar nu cu mult mai mult de 12 luni, respectiv încă un an calendaristic.
Potrivit adresei nr.141/DDS/10.03.2011 emisă de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale – Direcția Dialog Social, Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de R. Transporturi, înregistrat la M.M.F.P.S. sub nr.722/24.01.2008 a fost denunțat de Confederația Națională a Patronatului Român în data de 17.11.2010, astfel că acest contract nu și-a mai prelungit valabilitatea, fiind expirat la data de 31.12.2010.
Astfel, temeiul acordării drepturilor pretinse de reclamant pentru perioada 01.01.2011 – 16.02.2011, în temeiul art.41 alin. 3 lit. a și art.42 alin. 1 lit. g din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de R. Transporturi nr.722 pe anii 2008 – 2010, nu mai putea să producă efecte, fiind expirat din data de 31.12.2010.
Prin urmare acțiunea reclamantului vizând salarizarea în perioada 01.01._11 întemeiată pe dispozițiile CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 este lipsită de temei.
În ceea ce privește plata diferențelor de 25% la salariul de bază, reprezentând spor pentru lucrul în timpul nopții în zilele de sâmbăta, duminica și sărbătorile legale, corespunzător cu orele efectuate, raportat la salariul majorat, instanța reține că potrivit art.42 alin. 1 lit. g din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi nr.722 pe anii 2008 – 2010 se arată că: (1) sporurile minime ce se acordă în condițiile prezentului contract, la salariul de bază minim brut al salariaților sunt: g) în cazul în care munca în timpul nopții, la solicitarea celui care angajează, va fi prestată într-o zi de repaus sau de sărbătoare, timpul efectiv lucrat se va plăti cu spor de 100%, la care se aplică sporul pentru orele lucrate în timpul nopții (procent total de majorare: 250%.
Însă, așa cum s-a arătat anterior, CCMU la nivel de ramură nr. 722 a încetat să mai producă efecte începând cu 1.01.2011, astfel că pretenția reclamantului de aplicare a sporului prevăzut de CCM menționat pentru perioada ulterioară datei de 1.01.2011 este neîntemeiată.
În ceea ce privește plata salariului suplimentar pe anul 2010 instanța reține faptul că la nivelul unității s-a semnat Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar înregistrat sub nr. 2584/04.06.2009 și prelungit prin Actul adițional înregistrat la M.M.F.E.S. cu nr.370/20.06.2008 până la data de 31 ianuarie 2011 care prevede la art.30:
În ceea ce privește plata salariului suplimentar pe anul 2010 instanța reține faptul că la nivelul unității s-a semnat Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar înregistrat sub nr.2584/04.06.2009 și prelungit prin Actul adițional înregistrat la M.M.F.E.S. cu nr.370/20.06.2008 până la data de 31 ianuarie 2011 care prevede la art.30:
(1) Pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
(2) Salariul suplimentar se poate acorda și trimestrial, în baza hotărârii Consiliului de Administrație, luată cu acordul delegaților aleși ai sindicatelor. În acest caz, cuantumul anual al salariului suplimentar va fi echivalent cu un salariu de bază mediu lunar realizat.
De asemenea, art.30 alin.3 a precizat că din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului pentru salarii, în procent de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar.
Din modul de formulare neechivoc și nesupus altei condiții decât desfășurarea ireproșabilă a activității rezultă caracterul pur și simplu al acestui drept pretins prin acțiune, precum și obligația părților de a constitui un fond suplimentar de salarii independent de profit, noțiune diferită de cea utilizată în contract, și anume venituri.
Având în vedere că fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie tocmai prin reținerea unui procent de 10% din cadrul fondului de salarii realizat lunar, tribunalul reține că neaprobarea bugetului și lipsa fondurilor necesare plății salariului suplimentar pentru anul 2010 nu prezintă relevanță în cauză, deoarece lipsa fondurilor necesare pentru acordarea drepturilor rezultând din contractul colectiv de muncă la nivel superior nu justifică neacordarea lor, deoarece existența dreptului este certă și nu a fost condiționată în vreun fel de crearea fondurilor pentru plata lor.
Pârâta semnatară a contractului colectiv de muncă nu poate refuză îndeplinirea obligației asumate invocând dificultăți financiare sau alte motive, inclusiv faptul că ar fi agent economic monitorizat. Negocierea contractelor colective de muncă a presupus o suită de discuții și tratative, ocazie cu care pârâta trebuia să aibă în vedere și să pună în discuție aceste dificultăți economico-financiare invocate.
Tot astfel, acordarea ajutoarelor materiale de Paști și C. este reglementată de art. 71 din CCM la nivel de grup de unități ca un drept al salariaților neafectat de alte condiții decât cele prevăzute expres de normă citată. Aspectele invocate de pârâtă, privind lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale și neîndeplinirea criteriilor și indicilor de performanță nu pot fi reținute ca o justificare pentru neexecutarea acestor obligații contractuale și pentru faptul că acestea au fost asumate în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative.
Potrivit CCM la nivel de grup de unități înregistrat sub nr.2584/04.06.2019 care prevede că salariații vor beneficia de acest ajutor material, a cărui valabilitate a fost prelungită până la data de 31.01.2011 prin actul adițional înregistrat sub nr.1713/21.04.2010 rezultă că ajutorul material de Paști și C. se acordă în continuare din fondurile angajatorului, astfel că reclamantul este îndreptățit la plata ajutorului material pentru C. pe anul 2010.
Cu privire la capătul de cerere privind acordarea contravalorii tichetelor de masă pentru perioada 20.11.2010 – 31.01.2011 tribunalul a reținut că prin Contractul Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități pe anul 2009/2020, înregistrat la Direcția de Muncă și Protecție Socială a Municipiului București sub nr.2584/04.06.2009 și prelungit până la data de 31.01.2011, prin Actul adițional nr.1713/21.04.2010, părțile au înserat o clauză referitoare la tichetele de masă, în art.74. Astfel, potrivit acestui articol din CCM la nivel de grup de unități pe anul 2009/2010, începând cu data de 01.11.2007, salariații „CFR Marfă” S.A. beneficiază de câte un tichet de masă pentru fiecare zi lucrătoare, în condițiile legislației în vigoare.
C. legal general privind acordarea tichetelor de masă pentru toate activitățile din toate ramurile de servicii la nivel național îl reprezintă Legea nr.142/1998, unde la art.1 alin.1 se arată că „Salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator”, iar la alin.2 al aceluiași articol se arată că „Tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar, și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori”.
Pârâta nu s-a apărat în sensul că sumele necesare acordării tichetelor de masă nu ar fi fost prevăzute în buget, așa încât nu există motive pentru a încălca prevederile Legii nr.142/1998, precum și prevederile art.40 alin.2 lit. c din Codul muncii, potrivit cărora angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă.
În raport de cele ce preced, instanța va obliga pârâta să calculeze și să plătească reclamantului drepturile bănești reprezentând contravaloarea tichetelor de masă cuvenite pentru perioada 20.11.2010 – 31.01.2011.
Tribunalul a făcut precizarea că, în privința acelor categorii de drepturi solicitate de reclamant și în legătură cu care pârâta a precizat că nu s-ar cuveni acestuia, pe motiv că anumite contracte de muncă încheiate la nivel inferior nu ar menționa drepturile respective, se va reține aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor Legii nr.130/1996 în vigoare la data instituirii drepturilor în favoarea salariaților și chiar la data la care drepturile respective trebuiau acordate, act normativ care, la art.8 prevede că „Clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai în limitele și în condițiile prevăzute de prezența lege. (2) Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior. (3) Contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă”.
În raport de toate cele arătate anterior, tribunalul a respins excepțiile litispendenței, prescripției dreptului la acțiune și a inadmisibilității cererii, a nulității cererii modificatoare și a lipsei calității de reprezentant invocate de pârâta SNTFM „CFR Marfă” S.A.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamantul T. I. în contradictoriu cu pârâta S.N.T.F.M. „CFR Marfă” S.A., astfel cum a fost precizată și restrânsă.
A obligat pârâta S.N.T.F.M. „CFR Marfă” S.A. să plătească reclamantului salariul suplimentar pentru anul 2010, ajutorul material pentru C. pe anul 2010 și contravaloarea tichetelor de masă pentru perioada 20.11.2010 – 16.02.2011, drepturi ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație de la data plății.
S-a respins capătul de cerere privind diferențele dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul minim brut de 700 lei prevăzut de art. 41 alin. 3 lit. a din CCM la nivel de R. Transporturi pe anii 2008 – 2010 și drepturile salariale efectiv încasate în perioada 01.01.2011 – 16.02.2011 și diferența de 25% din salariul de bază reprezentând spor pentru lucrul în timpul nopții în zilele de sâmbăta, duminica și sărbători legale, corespunzător cu orele efectuate, în raport de salariul majorat, pentru perioada 01.01.2011 – 16.02.2011.
Împotriva acestei sentințe, au declarat apel, în termenul legal și motivat, atât apelantul-reclamant T. I., cât și apelanta-pârâtă S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ SA - SNTFM CFR MARFĂ SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului său, invocând, în drept, dispozițiile art. 466, din Codul de procedură civilă,apelantul-reclamant T. I.susține că, prin apelul formulat, el a solicitat instanței de fond modificarea, în parte, a hotărârii fondului, în sensul de a i se admite capetele 1 și 2 ale cererii sale introductive, așa cum a fost precizată, respectiv de a fi obligată pârâta-intimată S. Națională de Transport Feroviar Marfă "CFR MARFA" – S.A. la plata, către el (salariatul apelant-reclamant) a diferențelor bănești rezultate dintre drepturile salariale calculate în raport de valoarea salariului minim brut de 700 lei corespunzător clasei 1 de salarizare potrivit art. 41 alin. 3 lit. a) din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de R. Transporturi nr. 722 pe anii 2008 - 2011 și drepturile salariale efectiv plătite, pentru perioada 01.01._11, dată de la care a intrat în vigoare Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de R. Transporturi pe anul 2011, precum și la plata diferențelor de 25% din salariul de bază, reprezentând spor pentru lucrul în timpul nopții, în zilele de sâmbătă, duminică și în sărbătorile legale, corespunzător cu orele efectuate, raportat la salariul majorat (conform capătului 1 al cererii de chemare în judecată) pentru perioada 01.01.2011 - 16.02,2011, având în vedere următoarele motive:
Prin cererea introductivă, precizată în termen legal, apelantul a solicitat instanței de fond obligarea pârâtei-intimate la plata către acesta a diferențelor rezultate din drepturile salariale calculate în raport de valoarea salariului minim brut de 700 Iei corespunzător clasei I de salarizare potrivit art. 41 alin. 3 lit. a din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Ramura Transporturi nr. 722 pe anii 2008-2011 și drepturile salariale efectiv plătite, pentru perioada 01.01._11, data de la pare a intrat în vigoare Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Ramura Transporturi pe anul 2011 precum și la plata diferențelor de 25 % din salariul de bază, reprezentând spor pentru lucrul în timpul nopții în zilele de sâmbăta, duminica și sărbători legale, corespunzător cu orele efectuate, raportat la salariul majorat (conform capătului 1 de cerere).
Instanța de fond în mod greșit respinge aceste capete de cerere motivând faptul că Actul Adițional la Contractul Colectiv de Munca pe anul 2009/2010 al CFR Marfa SA, înregistrat la Direcția de Muncă și Protecție Socială a Municipiului București cu nr. 2584/04.06.2009 nu preia și dispozițiile art. 41 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Ramura Transporturi nr. 722 pe anii 2008-2011.
Față de cele reținute de instanța de fond, apelantul a solicitat instanței de control judiciar să aibă în vedere faptul că prin Actul Adițional la Contractul Colectiv de Munca pe anul 2009/2010 al CFR Marfă SA, înregistrat la Direcția de Muncă și Protecție Socială a Municipiului București cu nr. 2584/04.06.2009, acesta din urmă își prelungește valabilitatea, în întregul său, până la data de 31.01.2011, urmând ca noul contract colectiv de muncă încheiat la nivel de ramura să își producă efectele de la data înregistrării sale la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului București, respectiv data de 16.02.2011.
Având în vedere cele precizate și în lumina înscrisurilor de la dosarul cauzei, apelantul a solicitat admiterea apelul și rejudecând modificarea în parte a sentința civilă nr. 179/LM din 08.04.2014 pronunțata de Tribunalul G. în dosarul nr._ iar pe fondul cauzei să admită capetele 1 și 2 de cerere din cererea introductivă, așa cum a fost precizată, respectiv de a obliga pârâta-intimata S. Naționala de Transport Feroviar Marfa "CFR MARFA" SA la plata către acesta a diferențelor rezultate din drepturile salariale calculate în raport de valoarea salariului minim brut de 700 lei corespunzător clasei 1 de salarizare potrivit art. 41 alin. 3 lit. a din Contractul Colectiv de Munca Ia Nivel de Ramura Transporturi nr. 722 pe anii 2008-2011 și drepturile salariale efectiv plătite, pentru perioada 01.01._11, data de la care a intrat în vigoare Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Ramura Transporturi pe anul 2011 precum și la plata diferențelor de 25% din salariul de bază, reprezentând spor pentru lucrul în timpul nopții în zilele de sâmbăta, duminica și sărbători legale, corespunzător cu orele efectuate, raportat Ia salariul majorat (conform capătului 1 de cerere) pentruperioada01.01._11.
În motivarea apelului, întemeiat în drept pe dispozițiile art.466, 476 și 477 Codul de procedură civilă, apelanta a susținut că instanța de fond nu a analizat corect susținerile privitoare la excepția prescripției dreptului material la acțiune în temeiul art. 268 alin. 1 lit. e din Codul muncii pentru drepturile bănești solicitate prin cererea de chemare în judecată.
În speța de față sunt incidente dispozițiile art. 268 alin. 1 lit. e) din Codul muncii, potrivit căruia "Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia".
Apelanta a învederat instanțe de apel ca obiectul cererii de chemare în judecata în această cauză nu îl reprezintă drepturile de natura salarială reglementate imperativ de art.154 și 161 din Codul muncii la care instanța de fond face referire: „Salariul se plătește în bani cel puțin o dată pe lună, la data stabilită în contractul individul de muncă, în contractul colectiv de munca aplicabil sau în regulamentul intern, după caz".
Legiuitorul face distincție între conceptul de salarizare și alte drepturi ce decurg din raportul de munca ceea ce înseamnă că se permite acordarea de drepturi bănești cu altă natură juridică decât aceea de salariu. Prin urmare drepturile stipulate cu alt titlu decât acela de salariu, chiar dacă sunt prevăzute sub forma băneasca, nu fac parte din categoria „drepturilor salariale" instanța de fond pronunțând astfel o hotărâre netemeinică și nelegala.
Având în vedere că prin cererea formulată de reclamant și înregistrata pe rolul instanței la 20.11.2013 se solicită obligarea societății la executarea unor clauze din CCM pe anul 2010, prin prisma prevederilor art. 268 alin. 1 lit. e din Codul muncii, dreptul la acțiune al reclamantului este prescris.
Mai mult, este necesar să se facă deosebire între contractul colectiv de muncă și cel individual sub aspectul caracterelor distincte ale acestora.
Contractul colectiv de muncă este un contract cu caracter general, permanent și obligatoriu pe perioada sa de valabilitate, perioadă determinată. Astfel, orice conflict colectiv în legătură cu executarea contractului colectiv de muncă, ca și conflict de drepturi, este în strânsă legătură cu perioada de valabilitate, termenul legal de prescripție al dreptului la acțiune fiind determinat și prin prisma acestui aspect.
Termenul de 6 luni prevăzut de art. 268 alin. (1) lit. e) din Codul muncii republicat, are în vedere faptul că orice conflict colectiv „trebuie să-și găsească soluționarea într-un termen rezonabil", îndeplinindu-se astfel un principiu constituțional statuat de art. 21 din Constituție, CCM-urile produc efecte numai pentru perioada pentru care au fost încheiate, astfel că, după termenul de încetare nu mai pot produce efecte juridice.
Cum de la data Ia care trebuiau acordate aceste drepturi până la data introducerii acțiunii au trecut mai mult de 6 luni apelanta solicită admiterea excepției invocate și respingerea pretențiilor.
Instanța de fond în mod eronat a respins excepția lipsei procedurii prealabile sesizării instanței invocata de SNTFM CFR Marfa SA prin întâmpinare considerând că nu este obligatorie ignorând astfel prevederile art. 125 din CCM la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar.
Ca o procedură prealabilă în soluționarea conflictelor de muncă, ca urmare a încălcării prevederilor sau a neîndeplinirii obligațiilor stabilite prin contractul colectiv de muncă, părțile semnatare au stabilit sesizarea comisiei mixte patronat-sindicate, care va constata cele sesizate de salariați sau organizațiile sindicale și își va exercita atribuțiile pentru rezolvarea diferendelor ori a problemelor ridicate, la nivelul întregii societăți.
Obligația sesizării inițiale a acestor comisii este prevăzută de art.125 din CCM la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar „încălcarea prevederilor sau neîndeplinirea obligațiilor stabilite prin contractul colectiv de muncă se constată de comisiile mixte patronat-sindicate, care vor propune cercetarea celor vinovați, iar rezultatele cercetării vor fi prezentate la termenul convenit."
Fiind o procedură specială și expres prevăzută de Contractul Colectiv de Muncă, trebuie respectată și pusă în practică înaintea introducerii cererii, după principiul de drept pacta sunt servanda având avantajul soluționării pe cale amiabilă și în același timp duce la degrevarea instanțelor de judecată cu cereri inutile.
Având în vedere cele precizate, rugăm instanța să constate că reclamantul, prin reprezentanții săi, nu au uzat de procedura prealabilă stabilită de CCM-urile în vigoare, nu au sesizat comisia patronat-sindicate în anul 2010 pentru care reclamă neîndeplinirea obligațiilor stabilite de CCM, situație față de care considerăm că cererea de chemare în judecată a fost prematur introdusă și vă solicităm să constatați inadmisibilitatea acesteia în conformitate cu prevederile art. 193 Cod procedura civilă.
Instanța de fond în mod eronat a admis capătul de cerere privind salariul suplimentar pe anul 2010.
Este necesar și util soluționării cauzei a se avea în vedere contractul colectiv de munca prin prisma tuturor dispozițiilor sale și nu interpretate în mod fragmentat numai anumite părți, anumite articole care convin într-un anumit context.
Astfel trebuie avut în vedere dispozițiile art. 21 din CCM la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar „Din veniturile realizate, după acoperirea cheltuielilor, constituirea fondului de rezervă, al celui de dezvoltare, satisfacerea necesitaților de perfecționare, recalificare a personalului, unitățile feroviare constituie fondul de cointeresare prin premiere, plătește impozitele, taxele, cotele de asigurări și securitate socială și celelalte vărsăminte prevăzute de lege."
Art.21 este încadrat într-un capitol distinct - Sistemul Premial, care este urmat de capitolul - Alte Prevederi în care este inclus și art. 30.
Apelanta a considerat ca interpretarea corectă a textelor de lege mai sus enunțate, ca de altfel și structura CCM pe care reclamantul își întemeiază cererea, nu poate fi decât următoarea: numai după acoperirea tuturor cheltuielilor prevăzute la art. 21 se poate plăti salariul suplimentar precum și celelalte prime și ajutoare materiale de care beneficiază salariații. Or trebuie avut în vedere că SNTFM CFR Marfa SA a încheiat anul financiar 2010 în pierdere deci nu putea acorda salarii suplimentate sau alte ajutoare și prime salariaților.
Având în vedere cele mai sus menționate apelanta solicită respingerea acestui capăt de cerere ca neîntemeiat.
De asemenea, apelanta a solicitat instanței să aibă în vedere că între reprezentanții salariaților și administrație a fost încheiat actul adițional nr. 1713/21.04.2010 prin care părțile semnatare ale CCM au convenit neacordarea salariului suplimentar pe anul 2009 și neacordarea ajutoarelor materiale de C. pe anul 2010.
În mod subiectiv instanța de fond a admis capătul de cerere privind acordarea ajutorului material de C. pentru anul 2010, aplicat la diferența de salariu, în temeiul art.71 din CCM la nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar având în vedere dispozițiile art.21 din contract „Din veniturile realizate, după acoperirea cheltuielilor, constituirea fondului de rezervă, al celui de dezvoltare, satisfacerea necesitaților de perfecționare, recalificare a personalului, unitățile feroviare constituie fondul de cointeresare prin premiere, plătește impozitele, taxele, cotele de asigurări și securitate socială și celelalte vărsăminte prevăzute de lege."
În mod eronat instanța de fond a acordat tichete de masa pentru perioada 20.11._11 considerând că nu a făcut dovada lipsei sumelor necesare acordării tichetelor de masă.
SNTFM CFR Marfa SA a încheiat anii financiari 2010 și 2011 în pierdere astfel încât nu au mai fost alocate fonduri pentru a plați beneficii extrasalariale angajaților săi (în acest sens am atașat întâmpinării extras de pe site-ul Ministerul Finanțelor).
Tichetele de masă au fost solicitate în temeiul art. 81 din CCM Unic la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar în condițiile legislației în vigoare. În conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, Legea 142/1998, privind acordarea tichetelor de masa „salariații din cadrul societăților comerciale, regiile autonome și din sectorul bugetar care încadrează personal, prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportata integral de către angajatori”.
„Tichetele de masa se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar, și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori. "
Din lecturarea art. 1 din Legea 142/1998 rezulta condițiile în care pot fi acordate tichetele de masă: existența unui contract individual de muncă care să prevadă această posibilitate și capacitatea angajatorului de a suporta costurile tichetelor de masă.
Deci legea nu stabilește în mod imperativ obligația angajatorului de a acorda acest drept ci instituie doar o posibilitate, lăsând la latitudinea angajatorului care, în limita disponibilităților financiare, va acorda sau nu acesta bonificație.
Tichetele de masă sunt beneficii extrasalariale pentru angajați, hărții valorice nefungibile care nu pot fi compensate prin acordarea sumei respective în bani. Acestea sunt acordate de angajatori pe baza bugetului de venituri și cheltuieli iar în bugetele SNTFM CFR Marfa SA pentru anii 2010 și 2011 nu au fost prevăzute aceste sume astfel încât vă rugăm să respingeți capătul de cerere privind acordarea tichetelor de masa pentru perioada 20.11._11 (apelanta a depus Hotărârea nr. 311/31.03.2010 privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2010 al SNTFM CFR Marfa SA publicată în Monitorul Oficial nr. 248/19.04.2010 și Hotărârea nr. 260/20.03.2011 privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2011 al SNTFM CFR Marfa SA publicată în Monitorul Oficial nr. 215/29.03.2011).
Având în vedere cele mai sus prezentate apelanta solicită admiterea apelului astfel cum a fost motivat schimbarea în parte sentinței civile nr. 179/08.04.2014 pronunțata de Tribunalul G. în cauză cu nr._ în sensul respingerii capetelor de cerere admise prin sentința.
Analizând apelul declarat, prin prisma motivelor de apel formulate, cât și în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Prin motivele de apel formulate, apelantul-reclamant susține că, în mod greșit prima instanță a respins capetele 1 și 2 ale cererii sale de chemare în judecată, prin care el a solicitat obligarea pârâtei-intimate la plata către diferențelor rezultate din drepturile salariale calculate în raport de valoarea salariului minim brut în cuantum de 700 Iei, corespunzător clasei I de salarizare, potrivit art. 41 alin. 3 lit. a) din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de R. Transporturi nr. 722, aplicabil pe anii 2008 - 2011 și drepturile salariale efectiv plătite, pentru perioada 01.01._11 - dată de la care a intrat în vigoare Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de R. Transporturi pe anul 2011, precum și la plata diferențelor de 25 % din salariul de bază, reprezentând sporul pentru lucrul în timpul nopții, în zilele de sâmbătă, duminică și în sărbătorile legale, corespunzător cu orele efectuate, raportat la salariul majorat (conform capătului 1 al cererii de chemare în judecată).
Curtea apreciază că acest motiv de apel este nefondat, astfel că va fi înlăturat ca atare, pentru următoarele considerente:
Așa cum în mod corect a reținut prima instanță, în situația salariatului apelant-reclamant T. I., clasa I de salarizare de la care s-a pornit calcularea salariului acestuia, în funcție de anumiți coeficienți de ierarhizare, a fost stabilită la 600 lei. În perioada 2010 – 2011, acestui salariat i s-au acordat drepturile salariale, așa cum rezultă din Carnetul de muncă.
Într-adevăr, potrivit art. 41 alin. 3 lit. a) din C.C.M. Unic la Nivel de R. Transporturi, aplicabil pe anii 2008 - 2010, „salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.”.
Însă, Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar, aplicabil pe anii 2006 – 2008, a fost înregistrat la Ministerul Muncii și Securității Sociale la data de 28.12.2006, iar, din conținutul acestuia, reiese că părțile contractante sunt reprezentanții patronilor din activitățile de transporturi și conexe, constituiți conform prevederilor Legii nr.356/10.07.2001 a patronatelor, respectiv Confederația Naționala a Patronatului R. - C.N.P.R, Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România - U.N.T.R.R. și reprezentanții salariaților din activitățile de transporturi și conexe, constituiți conform prevederilor Legii nr.54/2003, cu modificările ulterioare, cu privire la sindicate, nominalizate în acest contract colectiv de muncă.
Prin Act adițional, părțile semnatare au convenit la prelungirea efectelor inițiale ale Contractului Colectiv de Muncă mai sus menționat. Astfel, părțile au convenit la modificarea art. 4 al C.C.M.N.G.U.T.F., acest articol urmând a avea următorul conținut: „prezentul contract colectiv de muncă la nivelul grupului de unități feroviare se aplică de la data înregistrării, producând efecte timp de 48 luni.”.
Așadar, prelungirea efectelor Contractului Colectiv de Muncă menționat anterior, decisă prin Actul adițional, s-a făcut de către părțile semnatare, prin raportare la momentul înregistrării acestui din urmă contract. Cum C.M.N.G.U.T.F. a fost înregistrat la Ministerul Muncii pe data de 28.12.2006, rezultă că prevederile sale și-au prelungit valabilitatea până la data de 28.12.2010, iar după această dată nu au mai fost depuse la dosar înscrisuri din care să rezulte o nouă prelungire a Contractului Colectiv de Muncă în cauză.
În perioada 2009 - 2010, la nivelul societății angajatoare apelante-pârâte, a fost valabil Contractul Colectiv de Muncă înregistrat sub nr.2585/4.06.2009 la Direcția de Muncă și Protecție Socială a Municipiului București și Actul adițional la acest contract, înregistrat la data de 21.04.2010, însă, prin aceste acte nu au fost preluate dispozițiile art. 41 alin. 2, alin. 3, alin. 4 din Contractul Colectiv de Muncă la la Nivel de R. Transporturi pe anii 2008 - 2010.
Conform art. 4 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi pe anii 2008 – 2010, înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse sub nr.722/03/24.01.2008:
„(1) Prezentul Contract colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi se aplică cu începere de la 01 ianuarie 2006 până la 31 decembrie 2010 inclusiv, cu posibilitatea revizuirii anuale, la nivel de unitate acesta producând efecte pe an calendaristic.
(2) Dacă nici una din părți nu denunță contractul cu 30 de zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, valabilitatea acestuia se prelungește până la încheierea unui nou contract, dar nu cu mult mai mult de 12 luni, respectiv încă un an calendaristic.”.
Potrivit adresei nr. 141/DDS/10.03.2011, emisă de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale – Direcția Dialog Social, Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de R. Transporturi, înregistrat la M.M.F.P.S. sub nr.722/24.01.2008, a fost denunțat de Confederația Națională a Patronatului Român la data de 17.11.2010, astfel că acest contract nu și-a mai prelungit valabilitatea, fiind expirat la data de 31.12.2010.
Astfel, temeiul acordării drepturilor pretinse de reclamant pentru perioada 01.01.2011 – 16.02.2011, în temeiul art. 41 alin. 3 lit. a) și art. 42 alin. 1 lit. g) din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de R. Transporturi nr.722 pe anii 2008 – 2010, nu mai putea să producă efecte, fiind expirat din data de 31.12.2010.
Prin urmare, Curtea apreciază că, într-adevăr, este lipsită de temei acțiunea salariatului reclamant T. I.,, vizând salarizarea în perioada 01.01._11, întemeiată pe prevederile C.C.M. la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar pe anii 2006 – 2008.
În ceea ce privește plata diferențelor de 25% la salariul de bază, reprezentând sporul pentru lucrul în timpul nopții în zilele de sâmbătă, duminică și în sărbătorile legale, corespunzător cu orele efectuate, raportat la salariul majorat, Curtea apreciază că în mod corect a avut în vedere prima instanță că, în art. 42 alin. 1 lit. g) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi nr.722, aplicabil pe anii 2008 – 2010, se prevede că: „(1) sporurile minime ce se acordă în condițiile prezentului contract, la salariul de bază minim brut al salariaților sunt: g) în cazul în care munca în timpul nopții, la solicitarea celui care angajează, va fi prestată într-o zi de repaus sau de sărbătoare, timpul efectiv lucrat se va plăti cu spor de 100%, la care se aplică sporul pentru orele lucrate în timpul nopții (procent total de majorare: 250%).”.
Însă, reține Curtea, așa cum s-a arătat anterior, C.C.M.U. la Nivel de R. nr. 722 a încetat să mai producă efecte începând cu data de 01.01.2011, astfel că pretenția apelantului-reclamant, de aplicare a sporului prevăzut de C.C.M. menționat, pentru perioada ulterioară datei de 01.01.2011, în mod corect a fost respinsă, ca neîntemeiată, de către prima instanță.
Prin motivele de apel formulate, apelanta-pârâtă SNTFM ”CFR MARFĂ” - S.A. susține că instanța de fond nu ar fi analizat în mod corect susținerile privitoare la excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului, în temeiul dispozițiilor art. 268 alin. 1 lit. e) din Codul muncii pentru drepturile bănești solicitate prin cererea de chemare în judecată.
Referitor la acest aspect, Curtea reține că, în speța de față, sunt incidente dispozițiile art. 268 alin. 1 lit. e) din Codul muncii, potrivit cărora: "Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.”.
Curtea apreciază că acest motiv de apel este fondat, astfel că va fi primit.
În acest sens, Curtea reține că, așa cum rezultă din petitul acțiunii introductive deduse judecății, reclamantul T. I. a solicitat obligarea societății angajatoare pârâte - S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ – S.A. - SNTFM CFR MARFĂ – S.A. - la plata contravalorii tichetelor de masă pentru perioada 20.11._11.
Curtea observp că, sub acest aspect, prima instanță a reținut că, prin Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități pe anul 2009/2020, înregistrat la Direcția de Muncă și Protecție Socială a Municipiului București sub nr.2584/04.06.2009 și prelungit, până la data de 31.01.2011, prin Actul adițional nr.1713/21.04.2010, părțile au înserat o clauză referitoare la tichetele de masă, în art. 74. Astfel, potrivit acestui articol din C.C.M. la Nivel de G. de Unități pe anii 2009/2010, începând cu data de 01.11.2007, salariații „CFR Marfă” - S.A. beneficiază de câte un tichet de masă pentru fiecare zi lucrătoare, în condițiile legislației în vigoare.
C. legal general privind acordarea tichetelor de masă pentru toate activitățile din toate ramurile de servicii la nivel național îl reprezintă Legea nr. 142/1998, în care, în art. 1 alin. 1, se prevede că: „Salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator”, iar la alin.2 al aceluiași articol se arată că „Tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar, și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.”.
Din interpretarea logico-juridică a dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 142/1998, rezultă condițiile în care pot fi acordate tichetele de masă, resepctiv, existența unui Contract individual de muncă, în care să se prevadă această posibilitate, precum și capacitatea angajatorului de a suporta costurile tichetelor de masă.
Astfel, tichetele de masă se acordă în limita prevederilor Bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar, precum și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.
Prin urmare, legea nu stabilește, în mod imperativ, obligația angajatorului de a acorda acest drept, ci instituie doar o posibilitate, lăsând acest lucru la latitudinea angajatorului care, în limita disponibilităților financiare, va acorda sau nu va acorda această bonificație.
Având în vedere că tichetele de masă sunt beneficii extrasalariale pentru angajați, deci nu sunt de natură salarială, Curtea apreciază că, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 268 alin. 1 lit. e) din Codul muncii, potrivit cărora: "Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.”.
În raport de dispozițiile mai sus menționate, Curtea constată că aceste drepturi erau prescrise la data formulării cererii de chemare în judecată cu care a fost investită prima instanță. .
Pentru toate considerentele expuse mai sus, în temeiul dispozițiilor art. 480 alin. 2 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge, ca nefondat, apelul declarat de salariatul apelant-reclamant T. I..
În raport de aceleași considerente, Curtea va admite apelul declarat de angajatoarea apelantă-pârâtă S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ – S.A. - SNTFM CFR MARFĂ – S.A. Prin urmare, va schimba, însă numai, în parte, sentința atacată, în sensul că va admite, însă doar în parte, excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului și, în consecință, va respinge cererea salariatului reclamant privind obligarea societății angajatoare pârâte la plata contravalorii tichetelor de masă pentru perioada 20.11._11, pentru intervenția prescripției dreptului material la acțiune.
Totodată, Curtea va menține restul dispozițiilor hotărârii fondului, apreciind că, sub celelalte aspecte, aceasta a fost pronunțată, atât cu interpretarea corectă a actului juridic dedus judecății, cât și cu interpretarea și aplicarea corespunzătoare a normelor de drept incidente în prezenta cauză
PENTRU ACESTE MOTIVE ,
ÎN NUMELE LEGII ,
DECIDE :
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-reclamantT. I., cu domiciliul în G., . nr.50, Jud. G., CNP_, împotriva sentinței civile nr.179 din data de 08.04.2014, pronunțată de Tribunalul G. – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu apelanta-pârâtă S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ – S.A. - SNTFM CFR MARFĂ – S.A., cu sediul procesual ales în București, . Nord nr.1-3, sector 1,CUI_.
Admite apelul declarat de apelanta-pârâtă S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ – S.A. - SNTFM CFR MARFĂ – S.A.,cu sediul procesual ales în București, . Nord nr.1-3, sector 1,CUI_, împotriva aceleiași sentințe civile nr.179 din data de 08.04.2014, pronunțată de Tribunalul G. – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu apelantul-reclamant T. I., cu domiciliul în G., . nr.50, Jud. G., CNP_.
Schimbă, în parte, sentința apelată, în sensul că:
Admite, în parte, excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantuluiT. I. și, în consecință, respinge cererea privind obligarea pârâtei S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ – S.A. - SNTFM CFR MARFĂ – S.A. la plata contravaloriitichetelor de masă pentru perioada 20.11._11, pentru intervenția prescripției dreptului material la acțiune.
Menține restul dispozițiilor sentinței apelate.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 26 ianuarie 2015.
Președinte, M. P. | Judecător, E. D. B. | |
Grefier, R. N. C. |
red:M.P./dact:C.C.
4 ex/11.06.2015
Jud. fond: G. T.
| ← Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 243/2015. Curtea... | Calcul drepturi salariale. Decizia nr. 1684/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
