Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 243/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii de dreptul muncii / 2015

Decizia nr. 243/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-01-2015 în dosarul nr. 1121/122/2013

Dosar nr._ (Număr în format vechi 6994/2014)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND

CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 243/2015

Ședința publică de la 26 ianuarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE E. D. B.

Judecător M. P.

Grefier R. N. C.

Pe rol se află soluționarea apelului declarat de apelanta-pârâtă S.C. C. G. NAV – S.A. - prin administratorul judiciar SIERRA QUADRANT FILIALA BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr. 256 din data de 29.04.2014, pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant C. D., cauza având ca obiect: contestație decizie de concediere.

La apelul nominal făcut în ședința publică, răspunde intimatul-reclamant C. D., personalși asistat de apărătorul său ales, domnul avocat P. C., ce depune la dosar delegația de reprezentare emisă în baza contractului de asistență juridică nr.238/24.01.2015 lipsind apelanta-pârâtă S.C. C. G. NAV – S.A., la fila 8 din dosarul de apel fiind depusă împuternicirea avocațială a apărătorului ales, doamna avocat I. M., emisă în baza contractului de asistență juridică nr. 164/12.08.2014.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Intimatul-reclamant C. D., prin avocat, având cuvântul pe probe, solicită administrarea probei cu înscrisuri și depune la dosar un document emis de către Autoritatea Navală Română, prin care se atestă cele indicate în întâmpinarea formulată, respectiv că cele două nave ST Delta și ST Dunării au fost trecute în proprietatea S.C. Steaua Dunării Turism Internațional – S.R..L, precum și faptul că a fost încheiat contractul cu partenerul german pe timp de trei ani, respectiv pe 2013, 2014, 2015, însă la sfârșitul anului 2013 a fost reziliat.

Totodată, depune la dosar practică judiciară și anume, hotărâri judecătorești pronunțate de Curtea de Apel București, care au la bază aceiași decizie luată de angajator.

Curtea încuviințează proba cu înscrisuri, apreciind că aceasta este utilă cauzei, legală, pertinentă și concludentă și, în administrarea acesteia primește la dosar înscrisurile depuse de către intimatul-reclamant astăzi, în ședința publică și, constatând că nu mai sunt de formulat cereri prealabile judecății, excepții de invocat și nici probe noi de administrat, apreciază că apelul este în stare de judecată și îi acordă cuvântul asupra acestuia.

Intimatul-reclamant C. D., având cuvântul, prin apărătorul său ales, solicită respingerea apelului, conform celor învederate prin întâmpinarea formulată.

Solicită a se constata că, deși în cerea de apel, apelanta-pârâtă solicită administrarea probei cu înscrisuri, aceasta nu a depus la dosar nici un înscris în susținerea apelului declarat.

Arată că salariatul intimat-reclamant, a avut funcția de Șef exploatare navigație a celor două nave și că, prin decizia unui nou director, acesta a fost disponibilizat, ca urmare a reorganizării, decizii care au dus, totodată, la pierderea contractelor cu partenerul german și la staționarea navelor în Portul Z..

Mai susține intimatul-reclamant, prin avocat, că societatea apelantă-pârâtă, pe parcursul administrării probelor, a menționat că s-a operat un transfer de activitate de la S.C. C. G. NAV – S.A., către unitatea nou creată și că, în conformitate cu dispozițiile art. 173 din Codul muncii, se va transfera și personalul, însă nu a precizat că există un contract de închiriere în acest sens, motiv pentru care, în mai multe rânduri, i s-a solicitat să fie depusă la dosar dovada plății chiriei, această dovadă nefiind depusă la dosar nici până la acest termen, motiv pentru intimatul-reclamant care apreciază că o atare dovadă nici nu există.

Față de cele menționate și învederate pe larg în întâmpinarea formulată la apel, solicită respingerea apelului, ca nefondat.

Declară că nu solicită cheltuieli de judecată.

În temeiul dispozițiilor art. 394 din Codul de procedură civilă, Curtea declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.

CURTEA ,

Asupra apelului de față, reține următoarele:

Prin sentința civilă nr.256/29.04.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a - Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, a fost admisă, în parte, contestația formulată de reclamantul C. D., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. G. NAV – S.A.. A fost anulată decizia nr. 109/24.05.2013, emisă de societatea pârâtă, privind încetarea raporturilor de muncă ale salariatului reclamant.

S-a dispus reintegrarea reclamantului în cadrul societății pârâte, în același post ocupat anterior emiterii deciziei de concediere.

A fost obligată pârâta la plata, către reclamant, a unei despăgubiri egale cu salariile indexate și reactualizate de care ar fi beneficiat reclamantul începând cu data încetării raporturilor de muncă și până la efectiva reintegrare în muncă.

A fost respinsă, în rest, acțiunea reclamantului.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, la data de 24.04.2013, societatea pârâtă a emis, pentru salariatul reclamant, preavizul nr. 3814/24.04.2013 prin care se i acordă un preaviz de 20 de zile începând cu data de 25.04.2013 și se decide încetarea contractului de muncă începând cu data de 27.05.2013 în baza art. 65 alin. 1 Codul muncii.

Sub acest aspect se reține că în Codul muncii se prevede ca decizia de concediere trebuie să cuprindă durata preavizului, de unde reiese că preavizul se acorda prin decizia de concediere. În practică, insă, mulți angajatori acorda mai întâi, o notificare de preaviz, urmând că abia la sfârșitul preavizului să emită decizia de concediere. O asemenea abordare este posibilă chiar dacă nu e reglementata legal și nu atrage nulitatea deciziei de concediere, deoarece îl avantajează pe salariat, care este astfel avertizat cu privire la concediere. Prin urmare, preavizul transmis de către pârâtă și a cărei anulare o solicita reclamantul nu produce efecte, în sensul că nu modifică raporturi juridice existente.

Actul contestat în fapt de reclamant și care a produs efecte juridice în sensul încetării contractului individual de muncă este însăși măsura concedierii, măsură dispusă prin decizia nr. 109/24.05.2013 emisă de pârâtă și comunicată reclamantului la data de 28.05..2013, la expirarea termenului de preaviz, prin care se decide încetarea contractului de muncă nr. 1463/7.02.2012 în baza art. 65 alin. 1 din Codul muncii.

Potrivit art. 65 din Codul muncii:

(1) Concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de munca determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia.

(2) Desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.

Reorganizarea unității poate constitui temei al efectuării unor concedieri pentru motive care nu țin de persoana salariatului, însă trebuie îndeplinite cerințele prevăzute de lege, și anume ca desființarea postului să fie efectivă, iar cauza reală și serioasă.

În decizia de concediere se arată că motivul concedierii îl reprezintă desființarea postului de șef secție transporturi/pasagere ocupat de reclamant ca urmare a reorganizării activității în baza hotărârii Consiliului de Administrație nr. 42/16.04.2013. Din cuprinsul hotărârii invocate – pct. 6 - rezultă că prin aceasta s-a aprobat cu unanimitate de voturi modificarea organigramei societății și a statului de funcții prin desființarea a patru posturi, printre care postul de șef secție transport pasageri, precum și disponibilizarea persoanelor care ocupă posturile desființate, dar și înființarea unui post de director tehnic. Rezultă din hotărâre că la nivelul instituției a avut loc o reducere cu 3 posturi.

Din propunerea de desființare a posturilor întocmită de directorul general al societății, rezultă că aceasta a avut drept scop îmbunătățirea activității societății și a externalizării activității de transport pasageri, în sensul celor aprobate prin hotărârea nr. 9/11.12.2012 a Consiliului de Administrație, prin care s-a aprobat înființarea unei societăți comerciale cu răspundere limitată cu asociat majoritar . SA având 99% din capitalul social și asociat . SRL cu 1% din capitalul social, societatea înființată urmând să aibă ca obiect de activitate transportul de pasageri pe căi navigabile interioare. Totodată s-a aprobat încheierea a două contracte de transport pasageri cu firma Nicko Tours GmbH Stuttgart pentru cele două nave Steaua Deltei și Steaua Dunării aparținând pârâtei.

Din răspunsurile la interogatoriu ale pârâtei rezultă că la data de 8.03.2013 pârâta a închiriat cele două motonave ce alcătuiesc patrimoniul său, Steaua Dunării și Steaua Deltei, noii societăți înființate, Steaua Dunării Turism Internațional SRL, având ca acționar majoritar cu 99% pe pârâtă și ca asociat cu 1% pe . SRL, care are ca asociat unic tot pe societatea pârâtă C. G. Nav SA, pentru că societatea nou înființată să încheie ulterior contracte de transport pasageri cu societatea germană.

Ca urmare a solicitării societății nou înființate . Internațional SRL (fila 69), personalul celor două nave a fost detașat de la pârâtă la societatea nou înființată, însă cum solicitările de detașare nu au cuprins și funcția de șef secție transporturi, s-a decis desființarea acestui post.

Prin hotărârea nr. 14/22.08.2013 a Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor . SA s-au desființat punctele de lucru ale . SA reprezentate de cele două motonave.

Tribunalul a reținut din actele și demersurile menționate și indicate în preambulul deciziei de concediere că la nivelul instituției pârâte a avut loc o reducere de posturi, în sensul că au fost desființate cele două posturi de intendent aferente celor două nave și postul de șef secție, folosința navelor fiind transmisă noii societăți înființate, iar personalul care deservea navele detașat de asemenea în cadrul acestei societăți.

Verificând existența cauzei reale a desființării locului de muncă al reclamantului, tribunalul a constatata că deși reducerea numărului de posturi la nivelul pârâtului a fost reală, desființarea posturilor menționate anterior nu a fost întemeiată pe împrejurări obiective, impuse de nevoile unității, ci a constituit un pretext pentru îndepărtarea reclamantului sau cel puțin pentru salvarea de la desființare a altor tipuri de posturi decât cele desființate. Această concluzie este demonstrată de împrejurarea că așa zisa reorganizare nu este reală, chiar dacă o modificare a structurii interne a angajatorului, ce poate consta și în preluarea activității de resurse umane de o firmă specializată, prin externalizare, a putea reprezenta o astfel de reorganizare. În speță, însă, nu a avut loc o externalizare reală și efectivă a activității de resurse umane, deoarece societatea nou înființată nu a făcut decât să închirieze navele, și să le exploateze tot cu angajații pârâtei, a căror detașare a solicitat-o.

Pe de altă parte, față de modalitatea în care a înființat o nouă societate în care unicul acționar, direct sau indirect, este tot societatea pârâtă, pentru ca aceasta să solicite detașarea personalului angajat al pârâtei, mai puțin a celor de intendent și de șef secție, această împrejurare devenind singura justificare a desființării posturilor respective, tribunalul a constatat că angajatorul a disimulat, printr-o falsă reorganizare, printr-un subterfugiu, scopul real al concedierii, și anume concedierea anumitor salariați, inclusiv a reclamantului.

Reținând că sunt supuse cenzurii instanței numai legalitatea și temeinicia măsurii concedierii, iar nu și oportunitatea reorganizării care a condus la desființarea postului, asupra căreia singurul îndreptățit să aprecieze este angajatorul, tribunalul apreciază însă că instanța poate să cenzureze aceste măsuri dacă se dovedește că nu a existat un interes legitim al angajatorului pentru reorganizare ori că desființarea unui anumit post a avut o cauză subiectivă, în sensul că a urmărit, în realitate, înlăturarea salariatului concediat, așa acum este cazul din speță. Această cenzură a instanței nu mai are caracterul unei cenzuri de oportunitate, ci îmbracă forma unei cenzuri de legalitate.

În consecință, tribunalul a constatat că decizia de concediere a reclamantului este nelegală și se impune desființarea ei, cu consecința repunerii părților în situația anterioară emiterii acesteia, în conformitate cu dispozițiile art. 80 alin. 2 din Codul muncii, motiv pentru care s-a dispus reintegrarea reclamantului în postul avut anterior în cadrul C. G. Nav SA, pe care a obligat-o și la plata unei despăgubiri egale cu drepturile salariale cuvenite de la data concedierii până la efectiva reintegrare, conform art. 80 alin. 1 Codul muncii.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termenul legal, apelanta-pârâtă S.C. C. G. NAV – S.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie:

Invocând, în drept, dispozițiile art. 425 N.C.pr.civ., coroborate cu dispozițiile art. 480 alin. 3 prima teza N.C.pr.civ., precum si dispozițiile art. 466 si urm. N.C.pr.civ., apelanta-pârâtă arată că, prin cererea de chemare în judecată formulată în dosarul nr._ al Tribunalului G., reclamantul a solicitat ca instanța de judecată să dispună anularea preavizului nr.3814/24.04.2013 și reintegrarea sa, a contestatorului, în funcția deținută anterior, precum și plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, iar, prin cererea de chemare în judecată formulată în dosarul nr._, (dosar conexat la dosarul nr._ ), reclamantul a solicitat anularea Deciziei de concediere nr.109/24.05.2013, reintegrarea, precum și despăgubirile.

În motivarea, în fapt, a apelului declarat, apelanta-pârâtă susține că, în esență, prin hotărârea apelată, instanța de fond a reținut faptul că reorganizarea unității poate constitui temei al efectuării unor concedieri pentru motive care nu țin de persoana salariatului, însă trebuie îndeplinite cerințele prevăzute de lege și anume ca desființarea postului să fie efectivă, iar cauza reală și serioasă.

Astfel, din analiza realizată de către instanța de fond, aceasta ajunge la concluzia că "Din propunerea de desființare a posturilor întocmită de directorul general al societății, rezultă că aceasta a avut drept scop îmbunătățirea activității societății și a externalizării activității de transport pasageri".

Mai departe, instanța de fond ajunge la concluzia potrivit căreia reducerea numărului de posturi a fost reală, însă desființarea postului de șef secție transport pasageri nu a fost întemeiată pe împrejurări obiective, impuse de nevoile societății, ci a constituit un pretext pentru îndepărtarea reclamantului.

De asemenea, instanța de fond a arătata în considerentele hotărârii apelate (fila 11) că s-a decis desființarea postului de șef secție transporturi pasageri ca urmare a faptului că noua societate înființată nu a solicitat detașarea reclamantului.

Hotărârea apelată este nelegală și netemeinică, având în vedere următoarele considerente:

Instanța de fond a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului.

Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că motivarea unei hotărâri judecătorești, în condițiile în care nu sunt analizate raporturile juridice dintre părți prin prisma susținerilor, apărărilor și probelor de la dosar, nu se circumscrie exigentelor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., cu privire la elementele pe care trebuie să le cuprindă orice hotărâre judecătorească pentru exercitarea unui control judiciar (actualmente art.425 pct. b) NCPC).

În acest sens, Înalta Curte a precizat că motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, aceasta trebuind să fie clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar.

Înalta Curte a mai statuat că motivarea hotărârii constituie o garanție pentru părți în fața eventualului arbitrariu, judecătoresc, precum și singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar, circumscriindu-se astfel noțiunii de proces echitabil în condițiile prevăzute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. (Decizia nr. 3338 din 11 aprilie 2011 pronunțată în recurs de Secția civilă și de proprietate intelectuală a Înaltei Curți de Casație și Justiție având ca obiect nulitatea absolută a unui contract de vânzare-cumpărare pentru autoritate de lucru judecat).

Pe de altă parte, tot înalta Curte a statuat în cadrul dosarului_, prin Decizia nr.1883/2012 faptul că "nemotivarea unei hotărâri judecătorești echivalează practic cu soluționarea procesului fără a intra în fondul acțiunii, de natură prin urmare să justifice casarea cu trimitere spre rejudecare. Într-adevăr, atâta timp cât în considerente instanța nu analizează probele care au fost administrate, nu stabilește împrejurările de fapt esențiale în cauză, nu evocă normele substanțiale și procedurale incidente și aplicarea lor în speță, soluția exprimată prin dispozitiv rămâne nesusținută și pur formală, nefiind corolarul motivelor ce o preced. O astfel de hotărâre devine arbitrară și nu permite exercitarea controlului judiciar, obligând la o casare cu trimitere chiar dacă, strict teoretic, instanța s-a pronunțat pe "fond", respingând acțiunea nu pe excepție ci ca "neîntemeiată" sau, după caz, s-a pronunțat prin admiterea acțiunii, în integralitate sau în parte”.

În speță, așa cum se poate observa, instanța de fond nu arata care sunt considerentele în virtutea cărora a ajuns la concluzia că reorganizarea nu este reală, deși constată faptul că reducerea posturilor a fost reală.

Deși instanța de fond a apreciat faptul că nu intra în competența acesteia de a analiza oportunitatea măsurilor luate de către societate în vederea redresării economice, a apreciat că angajatorul a disimulat printr-o falsă reorganizare scopul real al concedierii, fără însă să numească acest scop (eventual relațiile încordate dintre salariat și societate sau relațiile dintre salariat și colegii săi, etc.) și fără să explice în ce a constat aceasta disimulare sau ce fapte sau înscrisuri sau declarații au determinat convingerea instanței potrivit căreia reorganizarea societății este nereala.

În aceeași ordine de idei, instanța nu a analizat cu contraargumente motivarea apelantei privind cauza reală și serioasă a desființării locului de muncă al reclamantului.

Interesul legitim al angajatorului pentru reorganizare a fost demonstrat de către apelantă atât prin redresarea economică a societății pentru perioada următoare, ca urmare a masurilor adoptate, cât și prin faptul că până în prezent nu s-a revenit la forma inițiala de organizare, precum și prin faptul că nu au fost angajați alți salariați în locul celor concediați.

Referitor Ia cauza reală și serioasă și desființarea efectivă a postului, ce constituie argumente și pentru solicitarea subsidiară din petitul apelului formulat apelanta a făcut următoarele precizări:

. SA începând cu anul 2013 a intrat într-un proces de restructurare și reorganizare a activității în baza hotărârilor adoptate de Adunarea Generală a Acționarilor.

În acest sens a fost adoptată hotărârea nr.9/11.12.2012 prin care societatea noastră participă la constituirea unei alte societăți care are ca obiect principal de activitate transportul de pasageri pe cai navigabile interioare. Urmare a constituirii acestei societăți în baza hotărârii A. mai sus menționate a luat flinta . INTERNAȚIONAL SRL. În acest context societatea . SA a încheiat contractul de închiriere nr.2142/08.03.2013 care are ca obiect chiar cele două motonave – Steaua Deltei, respectiv, Steaua Dunării pentru a pune în aplicare cele stabilite în hotărâre A. nr.9/11.12.2012.

Având în vedere închirierea motonavelor mai sus menționate, Consiliul de Administrație a adoptat Hotărârea nr. 42/16.04.2013, prin care se desființau posturile de "Șef secție transport pasageri", "Șef secție exploatare flotă", "intendent din cadrul secției de transport pasageri", prin art.6 hotărându-se disponibilizarea persoanelor care ocupau funcții pe posturile desființate. Această hotărâre a avut la bază referatul Directorului General al societății prin care solicita desființarea posturilor mai sus evidențiate datorită externalizării activității de transport pasageri, precum și disponibilizarea personalului care ocupa acele posturii.

Acesta este cadrul în care . SA a dispus refacerea organigramei societății și încetarea contractelor de munca încheiate pentru posturile ce au fost desființate.

Postul pe care reclamantul C. D. l-a ocupat, respectiv, Șef secție transporturi pasageri, a fost desființat ca urmare a reorganizării mai sus menționate, iar societatea nu a dispus de alte locuri de munca vacante pe care să le ofere reclamantului și care să corespundă pregătirii profesionale ale acestuia.

Reorganizarea, așa cum apelanta a arătat, a fost efectiva și a vizat eficientizarea activității de turism cu pasageri și desprinderea acesteia de celelalte activități ale societății. Activitatea de turism este desfășurata în continuare de societatea care a închiriat motonavele mai sus menționate și care și-a angajat personal de specialitate.

Aspectul cel mai important cu privire la reclamant, îl constituie faptul că restructurarea postului de Șef secție transport pasageri pe care acesta I-a deținut (post care nu are legătura cu personalul navigant al unei nave, sau cu îmbarcarea) s-a impus ca urmare a închirierii navelor, astfel încât nu se mai justifică menținerea unui astfel de post, desființându-se până și postul de Șef secție exploatare flotă, conducerea navelor de transport marfă fiind preluată de Directorul tehnic, așa cum reiese și din organigramă aflată la dosarul cauzei.

Cu alte cuvinte, în mod eronat a conchis instanța de fond că s-a decis desființarea postului de șef secție transporturi pasageri ca urmare a faptului că noua societate înființată nu a solicitat detașarea reclamantului (fila 11 din hotărâre). Desființarea postului a avut ca premisă faptul că închirierea navelor de pasageri nu mai justifică menținerea postului de șef secție transporturi pasageri, la uscat, în cadrul apelantei.

Această restructurare a fost determinată de situația financiară precară a societății, conducerea apreciind că se impune o reorganizare pentru limitarea pierderilor. Apelanta a depus la dosarul cauzei, balanțele de verificare aferente lunilor ianuarie, februarie 2013, deci cu două luni înaintea încheierii contractului de închiriere, din care, așa cum se poate observa la contul profit și pierderi, 121, societatea înregistrează o pierdere de 696.333,11 lei, pe luna ianuarie, iar pe luna februarie înregistrează o pierdere de 1.781.772,55 lei, astfel încât o reorganizare la nivelul pârâtei se impunea și încă se impune, pentru ca aceasta să ajungă la o balanță de echilibru măcar, dacă nu de profit. Ulterior, prin balanța aferentă lunii mai 2013 este relevată o pierdere de 1.967.610,8 lei, pentru ca apoi în luna iulie pierderea să se micșoreze la 523.191,32 lei, iar apoi în luna august societatea să realizeze un profit de 785.755,62 lei, iar în noiembrie 2013 societatea înregistrează un profit de 2.234.168,42 lei.

În concluzie, balanțele lunilor următoare încetării contractului de muncă al reclamantului denotă faptul că reorganizarea dispusă de către societate și-a atins scopul propus. Deși instanța de judecată nu are calitatea de a se pronunța și pe oportunitatea măsurilor de reorganizare dispuse de către angajator (Curtea de Apel București, Decizia nr. 4320/R din 24.06.2011, Decizia nr. 177/R din 15.01.2013, Decizia nr.1699/9 din 27 februarie 2012) am relevat prin balanțele depuse la dosarul cauzei faptul că reorganizarea a fost și oportună.

Este adevărat că la nivelul lunii decembrie 2013 balanța societății este iarăși negativă, însă aceasta se datorează faptului că la sfârșit de an au fost recepționate facturi fiscale emise de toți colaboratorii subscrisei, facturi ce au fost introduse în contabilitate, însă, așa cum se poate observa din balanțele lunilor ianuarie și februarie 2014, societatea înregistrează din nou profit, ceea ce demonstrează că reorganizarea a avut succes.

De asemenea, prin revisalul depus la dosarul cauzei, am probat inexistenta unor noi angajări în cadrul societății pe funcția deținută anterior de reclamant, iar prin organigrama depusă am arătat că nu mai există personal de conducere în cadrul secției de exploatare nave.

În concluzie, concedierea salariatului a avut la bază o cauză reală și serioasă, pierderile înregistrate în contabilitate de către pârâtă, precum și această desființare a fost efectivă - nu a fost reînființat postul și nu au fost angajate alte persoane care să îndeplinească atribuțiile pe care le-a avut reclamantul.

Apelanta a solicitat instanței să observe faptul că instanța de fond nu a analizat aceste apărări sub nici o manieră atunci când a statuat, fără a justifica în vreun mod, faptul că reorganizarea a constituit o disimulare pentru concedierea reclamantului.

Instanța de fond a apreciat în mod nelegal faptul că desființarea postului de șef secție transporturi pasageri a constituit un pretext pentru îndepărtarea reclamantului sau cel puțin pentru salvarea de la desființare a altor tipuri de posturi decât cel de intendent/șef secție transporturi pasageri (fila 12 din hotărâre).

Un astfel de "argument" prezintă cel puțin două neajunsuri:

- nu sunt indicate motivele pentru care instanța de fond ajunge la concluzia că s-a dorit îndepărtarea reclamantului, având în vedere faptul că în speța nu s-a demonstrat acest lucru de către reclamant, dar nici nu a fost inițiata o astfel de apărare în cuprinsul cererii de chemare în judecată;

- dacă desființarea unui anumit post salvează a mai multe posturi din cadrul unei societăți, atunci este evident faptul că societatea trebuie să adopte aceasta măsura și nicidecum să sacrifice mai mulți salariați pentru salvarea unuia singur, dacă rezultatele masurilor sunt aceleași. Mai mult decât atât, nici măcar această teză nu a fost argumentata de către instanța de fond.

Nu în ultimul rând, reorganizarea societății parate a avut loc nu neapărat prin desființarea a 3 posturi, ci prin înființarea unei alte societăți care să preia activitatea de turism, iar societatea parată să câștige din închirierea navelor și din descărcarea sa cu plata salariilor către proprii angajați deservenți pa nava închiriată.

Desființarea postului reclamantului intimat nu a fost o consecința a faptului că noua societate a solicitat detașarea doar pentru personalul navigant nu și pentru personalul aferent activității de turism, pentru această activitate societatea înțelegând să își aleagă proprii salariați, potrivit standardelor sale și nu ale societății parate, ci a fost o consecința a faptului că navele de pasageri au fost închiriate unei alte societăți, astfel încât nu se mai justifică în cadrul societății menținerea unui șef secție transport pasageri, care să-și desfășoare activitatea pe uscat.

În aceste condiții, nu se poate susține nici măcar la nivel de presupunere faptul că reorganizarea nu a fost reală.

În ceea ce privește reintegrarea salariatului, această solicitare având caracter subsidiar cererii principale, urmează a fi admisă sau respinsă după cum se va admite sau respinge apelul formulat de către apelantă.

Apelanta a solicitat instanței, în aprecierea acestui capăt de cerere să aibă în vedere și regula potrivit căreia, obligația care are ca obiect un lucru imposibil de realizat este nulă; "imposibilium nulla obtigatio est", motivat de faptul că societatea nu mai deține navele de pasageri (așa cum reiese din cuprinsul atestatului de bord, unde la armator este înregistrata societatea . INTERNAȚIONAL SRL, pentru a se putea justifica menținerea postului de șef secție transporturi pasageri. Cu alte cuvinte, închirierea acestor două nave în sistem bare-boat (nava nudă, fără personal) și înregistrarea noii societăți ca fiind armator determină ca obiectul muncii reclamantului să nu mai subziste.

Analizând apelul declarat prin prisma motivelor de apel formulate, în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:

Prin motivele de apel formulate, apelanta-pârâtă susține în esență că, prin hotărârea apelată, instanța de fond a reținut faptul că reorganizarea unității poate constitui temei al efectuării unor concedieri pentru motive care nu țin de persoana salariatului, însă trebuie îndeplinite cerințele prevăzute de lege și anume ca desființarea postului să fie efectivă, iar cauza reală și serioasă. Astfel, din analiza realizată de către instanța de fond, aceasta ajunge la concluzia că "Din propunerea de desființare a posturilor întocmită de directorul general al societății, rezultă că aceasta a avut drept scop îmbunătățirea activității societății și a externalizării activității de transport pasageri".

Acest motiv de apel este întemeiat și va fi admis.

Referitor Ia cauza reală și serioasă și desființarea efectivă a postului, Curtea observă că, începând cu anul 2013 . SA a intrat într-un proces de restructurare și reorganizare a activității în baza hotărârilor adoptate de Adunarea Generală a Acționarilor.

În acest sens a fost adoptată hotărârea nr.9/11.12.2012 prin care societatea participă la constituirea unei alte societăți care are ca obiect principal de activitate transportul de pasageri pe căi navigabile interioare. Urmare a constituirii acestei societăți în baza hotărârii A. mai sus menționate a luat flinta . INTERNAȚIONAL SRL. În acest context societatea . SA a încheiat contractul de închiriere nr.2142/08.03.2013 care are ca obiect chiar cele două motonave – Steaua Deltei, respectiv, Steaua Dunării pentru a pune în aplicare cele stabilite în hotărâre A. nr.9/11.12.2012.

În raport de această împrejurare . SA a dispus refacerea organigramei societății și încetarea contractelor de muncă încheiate pentru posturile ce au fost desființate.

Postul pe care reclamantul C. D. l-a ocupat, respectiv, Șef secție transporturi pasageri, a fost desființat ca urmare a reorganizării mai sus menționate, iar societatea nu a dispus de alte locuri de muncă vacante pe care să le ofere reclamantului și care să corespundă pregătirii profesionale ale acestuia.

Rezultă că, reorganizarea a fost efectivă și a vizat eficientizarea activității de turism cu pasageri și desprinderea acesteia de celelalte activități ale societății, iar activitatea de turism este desfășurată în continuare de societatea care a închiriat motonavele și care și-a angajat personal de specialitate.

Într-adevăr, potrivit art. 65 din Codul muncii: (1) Concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de munca determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia. (2) Desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.

Însă, în decizia de concediere, se arată că motivul concedierii îl reprezintă desființarea postului de Șef secție transporturi/pasageri ocupat de reclamant, ca urmare a reorganizării activității în baza Hotărârii Consiliului de Administrație nr. 42/16.04.2013. Din cuprinsul hotărârii invocate – pct. 6 - rezultă că prin aceasta s-a aprobat cu unanimitate de voturi modificarea organigramei societății și a statului de funcții prin desființarea a patru posturi, printre care postul de șef secție transport pasageri, precum și disponibilizarea persoanelor care ocupă posturile desființate, dar și înființarea unui post de director tehnic. Rezultă din hotărâre că la nivelul instituției a avut loc o reducere cu 3 posturi.

Având în vedere că, sunt supuse cenzurii instanței numai legalitatea și temeinicia măsurii concedierii, iar nu și oportunitatea reorganizării care a condus la desființarea postului, asupra căreia singurul îndreptățit să aprecieze este angajatorul, iar decizia de concediere respectă condițiile impuse de dispozițiile art. 65 coroborate cu dispozițiile art. 252 din Codul muncii, Curtea va admite apelul și, în consecință, va modifica, în tot, sentința atacată, în sensul că va respinge, în tot, acțiunea formulată de reclamantul C. D., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Admite apelul declarat de apelanta-pârâtă S.C. C. G. NAV – S.A.cu sediul în oraș Z., zona Port, Corp Administrativ, birou nr.2, jud. Teleorman - prin administratorul judiciar SIERRA QUADRANT FILIALA BUCUREȘTI, cu sediul în București, ., Ans. Unirii, ., ., sector 3, împotriva sentinței civile nr. 256 din data de 29.04.2014, pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant C. D., CNP_, domiciliat în ..

Modifică, în tot, sentința apelată, în sensul că:

Respinge acțiunea formulată de reclamantul C. D., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. G. NAV – S.A., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 26 ianuarie 2015.

Președinte,

E. D. B.

Judecător,

M. P.

Grefier,

R. N. C.

Red.: M.P./22.05.2015

Dact.: C.C./5 ex./09.03.2015

Jud. fond: F. R.

← Acţiune în răspundere patrimonială. Decizia nr. 1373/2015....		Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 246/2015.... →

Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 243/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 243/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI