Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 1542/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1542/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-05-2015 în dosarul nr. 19569/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr. _ (Număr în format vechi 576/2015)
Decizia Civilă nr.1542
Ședința Publică din data de 07 Mai 2015
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE M. C.
JUDECĂTOR S. G. I.
GREFIER M. Colindeață
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulate de apelantul-reclamant D. V. C., împotriva sentinței civile nr.8542/18.09.2014, pronunțate de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă P. B. ROMÂNIA SA, cauza pe fond având ca obiect „contestație împotriva deciziei de concediere”.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul-reclamant D. V. C., prin avocat D. G., cu împuternicire avocațială de reprezentare atașată la fila 37 dosar, emisă în baza contractului de asistență juridică încheiat sub nr. 33/06.05.2015, lipsind intimata-pârâtă P. B. România SA.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea, din oficiu, invocă și pune în discuția părții apelante prezente excepția tardivității declarării apelului, având în vedere faptul că hotărârea atacată a fost comunicată la data de 08.01.2015, astfel cum rezultă din dovada de comunicare atașată la fila 508 dosar fond, iar apelul a fost formulat la data de 22.01.2015, conform ștampilei poștale aplicate pe plicul cu care a fost transmisă cererea de apel dedusă judecății.
Apelantul-reclamant, prin avocat, având cuvântul, arată că înțelege să lase soluționarea excepției invocate la aprecierea instanței.
Curtea reține cauza în pronunțare asupra excepției tardivității declarării apelului invocată din oficiu la termenul de judecată de la această dată.
CURTEA,
Asupra apelului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.8542/18.09.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, s-a respins contestația formulată de reclamantul D. V. C. în contradictoriu cu pârâta P. B. România SA, ca neîntemeiată și a fost obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de 5000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale reprezentând onorariu avocat.
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut că reclamantul D. V. C. a fost angajatul paratei ATE B., în baza contractului individual de muncă înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă sub nr. 6380/IVT/13.07.2010 aflat în copie la filele 319-320.
Instanță a reținut ca P. B. este succesoarea în drepturi a ATE B. ROMÂNIA SA.
Astfel cum rezultă din Proiectul de divizare al ATE B., publicat în Monitorul Oficial, Partea a IV-a nr. 2.798/28.05.2013, ATE B. a fost supusă unei operațiuni de divizare.
Potrivit art. 5.14 din Proiectul de divizare, „toate obligațiile fi pretențiile ATE ce fac obiectul unor litigii vor fi transferate către P. astfel încât, în urma divizării, ATE nu va avea calitatea de reclamantă sau pârâtă sau o altă parte la orice litigiu, arbitraj sau proceduri administrative care sunt în desfășurare, iminente sau pe roiul instanțelor, inițiate de, împotriva sau cu privire la aceasta sau activele acesteia."
La data de 18.11.2013, prin încheierea nr. 868/2013, Tribunalul București - Secția a Vl-a Civilă a admis cererea de înregistrare în Registrul Comerțului a divizării ATE B..
În perioada 01.04._13, reclamantul a ocupat funcția de director executiv în cadrul Departamentului Rețea și Achiziții.
La data de 14.03.2013 parata a emis Decizia nr. 44(fila 24) prin care dispune concedierea reclamantului în baza art. 65 Codul muncii.
În motivarea deciziei se arata ca măsura concedierii reclamantului a fost luată având în vedere decizia Consiliului de Administrație nr. 1 din data de 31.01.2013 a ATE B. ROMÂNIA SA. Prin care a fost aprobată modificarea organigramei Băncii privind restrângerea, restructurarea și reorganizarea activității unor departamente din cadrul Centralei Băncii.
Se mai arăta în decizie că motivele care au stat la baza reorganizării au fost:- evoluțiile la nivel economic, în context internațional, regional și național, precum și persistența unor evoluții negative și a elementelor de criza la nivelul sectorului financiar care au afectat negativ sistemul bancar, precum și previziunile privind evoluțiile viitoare, care nu indică o redresare semnificativă fata de situația existentă;- rezultatele negative înregistrate de către Banca în activitatea desfășurata, la nivelul anilor 2011 -2012, în contextul arătat și necesitatea imediată de creștere a eficienței operaționale, prin adaptarea structurilor organizatorice existente la nevoile determinate de realitățile prezente și previziunile pe termen scurt și mediu în ceea ce privește volumul de activitate, dimensiunea și calitatea portofoliului de clienți;- presiunea continua cu provizioanele ce a generat deteriorarea masivă a indicatorilor prudentiali pe parcursul anului 2012;- eforturile continue ale Băncii din anii anteriori de a-și eficientiza activitatea în contextul economic defavorabil care a caracterizat sectorul financiar bancar în ultimii ani, respectiv: - închiderea în perioada aprilie-mai a anului 2012 a unui număr de 7 unități operaționale din totalul de 30 și concedierea unui număr de 49 de angajați ca urmare a desființării posturilor ocupate de aceștia; - reducerea costurilor cu salariile cu 7 % (la 30 11 2012 față de 30 11 2011) prin reducerea începând cu luna iulie 2012 cu 10% a salariilor pentru toate categoriile de salariați, conform Hotărârii Consiliului de Administrației nr. 1 din 22.06.2012; - reducerea costurilor operaționale ale Băncii prin renegocierea contractelor de închiriere având ca obiect spațiile închiriate în care funcționează unitățile operaționale ale Băncii (conform aprobărilor Comitetului de Direcție din datele de 30.04.2012 - Agenția D., 14.05.2012 - Agenția 13 Septembrie, 23.03.2012 - Agenția Calea Moșilor, 28.08.2012 - Sucursalele Bacău și Timișoara); - faptul că eforturile anterioare ale Băncii de a-și eficientiza activitatea s-au dovedit a fi insuficiente; - perspectivele de dezvoltare foarte limitate ale Băncii cu consecința închiderii unui număr suplimentar de - unități operaționale din totalul de 23 existente în prezent, planificată pentru primul trimestru al anului 2013 și concedierea salariaților care vor fi afectați de desființarea posturilor; - decizia de concediere susmenționată este contestată de reclamant sub aspectul lipsei caracterului real și serios al cauzei desființării locului de munca ocupat de reclamant.
Instanța a reținut ca la data de 31.01.2013, în cadrul Departamentului Rețea și Achiziții unde lucra reclamantul exista un număr de 16 posturi, dintre care un post de Director Executiv Bancă, cel deținut de reclamant.
Departamentul Rețea și Achiziții ist desfășura activitatea prin intermediul a 3 (trei) servicii, respectiv: Serviciul Rețea, Serviciul Prevenire și Protecție de în muncă.
Având în vedere activitatea redusă a Departamentului Rețea și Achiziții cauzată de reducerea semnificativă a rețelei teritoriale a Băncii, de reducere a volumului total de achiziții, parata a luat decizia de a apela la servicii externalizate pentru acoperirea nevoilor (scăzute) de la nivelul unităților teritoriale existente în ceea ce privește serviciile de curățenie.
Pentru eficientizarea activității s-a luat decizia de desființare a Departamentului Rețea și Achiziții, cu consecința suprimării postului de Director Executiv Banca ca urmare a eliminării din organigramă Băncii a Departamentului.
Au fost reținute dispozițiile art.65 alin. 1 și 2 Codul muncii.
Are o cauză reală, când prezintă caracter obiectiv, adică este impusă de dificultăți economice sau transformării tehnologice.
În practică și doctrina judecătorească s-a statuat în mod constant că măsura desfacerii contractului individual de muncă se justifică dacă se face dovada că efectiv a avut loc o reorganizare și o restrângere de activitate a unității, iar acestea corespund unei cerințe reale, impusă de nevoile unității.
Instanța nu este chemată să se pronunțe cu privire la aprecierea criteriilor de rentabilitate avute în vedere de angajator la luarea măsurii concedierii și nici cu privire la planul economic ăla acestuia pentru că într-adevăr, elaborarea și aplicarea strategiei unității aparține angajatorului
Deci instanță nu poate aprecia dacă măsura dispusă era sau nu aptă să ducă la eficientizarea activității
Însă doctrina de specialitate însă s-a apreciat în mod unanim doar că „judecătorul este îndreptățit să stabilească dacă reorganizarea unității este făcută în, scopul menținerii competitivității acesteia” (.
În cauza dedusa judecății, parata a făcut dovada că postul deținut de reclamant, acela de Director Executiv din cadrul Departamentului Rețea și Achiziții a fost suprimat din organigramă societății, fapt ce rezulta din organigramă depusă în copie la fila 233 de la dosarul cauzei.
În analizele interne efectuate la nivelul Băncii (Referatul intern nr. 35/24.01.2013 aflat în copie la filele 373-281) s-a evidențiat faptul că Banca a înregistrat pierderi estimate la 140 mii., ron la nivelul anului 2012, ca a scăzut volumului total de achiziții la nivelul Băncii ca urmare a închiderii a peste 20% din numărul de unități teritoriale ale Băncii în anul 2012, respectiv închiderii a peste 35% din numărul de unități teritoriale ale Băncii planificată pentru trimestrul I - 2013, că s-a redus portofoliul de clienți și s-a diminuat continuu volumul de operații și tranzacții derulate de aceștia și că s-a stopat acordarea de credite.
În doctrina de specialitate se apreciază ca desființarea locului de munca este serioasă, când are la baza studii temeinice vizând îmbunătățirea activității și nu disimulează realitatea.
Instanță a reținut că angajatorul a argumentat cu motive obiective măsura desființării postului ocupat de reclamant atât în decizia de concediere cât și în procesul verbal al ședinței Consiliului de Administrație prin care s-a dispus reorganizarea societății, neexistând nici un indiciu în sensul că angajatorul ar fi urmărit de fapt prin măsura reorganizării îndepărtarea reclamantului din societate.
Pentru motivele susmenționate instanță a apreciat ca decizia de concediere contestată este temeinică și legală, motiv pentru care s-a respins cererea privind anularea acesteia precum și celelalte capete de cerere accesorii.
În baza art. 451 alin. 2 C.pr civ., a obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de 5000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale reprezentând onorariu avocat, urmând să micșoreze de la suma la 16,252.48 lei la suma de 5000 lei cuantumul cheltuielilor cu onorariul avocatului la plata cărora vă obliga reclamantul, constatând că acesta este nepotrivit de mare față de durata procesului, acesta finalizându-se după trei termene de judecată, dificultatea medie a aspectelor asupra cărora instanța a avut a se pronunța
Tribunalul a reținut atât prevederile legale aplicabile din dreptul intern cât și practica Curții Constituționale și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv Decizia nr. 401 din 14 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 848 din 20 septembrie 2005, în care Curtea Constituțională a reținut că prerogativa instanței de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocațial convenit, prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea și complexitatea activității depuse, este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenții, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil. Or, opozabilitatea sa față de partea potrivnică, care este terț în raport cu convenția de prestare a serviciilor avocațiale, este consecința însușirii sale de instanță prin hotărârea judecătorească prin al cărei efect creanța dobândește caracter cert, lichid și exigibil.
În sensul celor arătate este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care, învestită fiind cu soluționarea pretențiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel motivat, apelantul-reclamant D. V. C., criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de apel formulate a arătat că a înțeles să critice soluția Tribunalului deoarece a considerat că nu a ținut cont de apărările formulate de noi atât în cererea de chemare în judecată, în notele scrise depuse în susținerea acțiunii investitoare de instanța, cât și oral în fața instanței de judecată.
În primul rând, angajatorul nu a fost în măsura să concretizeze acele situații pe care le regăsim în doctrină și jurisprudența naționala, situații apte să argumenteze cauza reală și serioasă ce a dus la desființarea locului de muncă, decizie luată prin Decizia nr. 44/14.03.2013 a Consiliului de Administrație;
Argumentarea Consiliului de Administrație, se referă la aspecte de ordin general și aici mă refer la argumente de genul: evoluțiile la nivel economic în contextul internațional, regional și național; persistenta evoluțiilor negative și a elementelor de criza la nivelul sectorului financiar care au afectat sistemul bancar; rezultatele negative înregistrate de bancă; necesitatea creșterii eficientei economice; previziunile privind evoluțiile viitoare, care nu indică o redresare semnificativă fără de situația existentă, etc;
Practica și doctrina au concretizat acele situații ce pot justifica concedierea salariatului, astfel: angajatorul are datorii la bancă și a suferit o reducere a cifrei de afaceri, în acest caz se cer ambele condiții să fie îndeplinite cumulativ; două posturi sunt grupate într-unul singur, cel concediat este înlocuit cu un colaborator voluntar, cu un asociat (în societățile comerciale de persoane) un prestator de servicii, persoana fizică sau juridică, utilizat temporar în perioada estivală, etc;
O cauză se apreciază a fi reală și serioasă, dacă sunt întrunite următoarele condiții:- să aibă caracter obiectiv, fără legătura cu persoana salariatului, să fie independentă de factori subiectivi, să nu aibă la baza aprecieri ca cele găsite în Decizia nr. 1/2013 (departamentul supradimensionat în raport cu activitatea prestată cu portofoliu de clienți, activitatea redusă a departamentului); - cauză să fie precisă, să constituie veritabilul motiv al concedierii, să nu disimuleze un alt temei, adică intenția de a concedia cu orice preț pe un anumit salariat; - motivele pentru care este concediat angajatul să aibă o anumită gravitate, care să impună cu adevărat reducerea respectivului loc de muncă; - lipsa oricărui dialog din partea conducerii cu reclamantul, atesta ca pretinsa desființare a postului de director la departamentul respectiv are legătura nemijlocită cu persoana acestuia, și nu cu pretinsele probleme cu care se confrunta Banca.
În aceste împrejurări, apelantul a solicitat instanței să constate ca probatoriul administrat trebuie reinterpretat, să mai constate ca acesta atestă o cu totul altă situație de fapt, care conduce la concluzia că reclamantul D. V. C. nu a fost concediat pe motive ce nu țin de persoana salariatului ci s-a dorit concedierea sa cu orice preț.
În ședința publică de la 7.05.2015, Curtea a invocat și a pus în discuție excepția tardivității formulării apelului.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
În temeiul dispozițiilor art.248 Cod procedură civilă, Curtea va analiza cu prioritate excepția tardivității declarării apelului, invocată din oficiu.
Prezenta cauză este un litigiu de muncă și potrivit art.214 din Legea nr.62/2011, hotărârile instanței de fond sunt supuse numai apelului.
În temeiul dispozițiilor art. 215 din același act normativ, termenul de apel este de 10 zile de la data comunicării hotărârii.
Dispozițiile Codului muncii referitoare la jurisdicție și cele din Legea dialogului social referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu prevederile Codului de procedură civilă, așa cum dispun expres art.275 din Codul muncii și art.216 din Legea nr.62/2011.
Potrivit art.184 Cod procedură civilă, termenele încep să curgă de la data comunicării actelor de procedură, dacă legea nu dispune altfel. Dispoziții asemănătore există și în art. 468 alin.2 din Codul de procedură civilă, care prevede că termenul de apel curge de la comunicarea hotărârii.
În raport de toate aceste prevederi legale, norme cu caracter imperativ, precum și în raport de împrejurarea că hotărârea fondului i-a fost comunicată apelantului la data de 8.01.2015, aspect ce rezultă din dovada de comunicare aflată la fila 508 din dosarul de fond, iar apelul a fost declarat de aceasta la data de 22.12.2014, așa cum rezultă din ștampila Poștei de pe plicul de expediție, Curtea constată că apelul a fost formulat cu depășirea termenului legal de 10 zile.
Față de toate aceste considerente, având în vedere dispozițiile art.215 din Legea nr.62/2011 și art.468 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge ca tardiv formulat apelul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca tardiv declarat, apelul formulat de către apelantul-reclamant D. V. C., având CNP:_, cu domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură la sediul C.A. „D. G.” situat în Municipiul București, Str. .. 63, ., împotriva sentinței civile nr.8542/18.09.2014, pronunțate de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă P. B. ROMÂNIA SA, cu sediul ales la Societatea Civilă de Avocați „Țuca, Z. și Asociații”, situat în Municipiul București, .. 4-8, Clădirea America House, Ariupa de Vest, ., înregistrată la Oficiul Registrul Comerțului sub nr. J_, având Cod de identificare fiscală nr._.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 07.mai.2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
M. C. S. G. I. M. Colindeață
Red. M.C.
Tehnored.C.C./4 ex./14.05.2015
Jud.fond:T. A. V.
arab
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 115/2015. Curtea de Apel... | Despăgubire. Decizia nr. 116/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
