Despăgubire. Decizia nr. 771/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 771/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-03-2015 în dosarul nr. 983/87/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format vechi 6476/2014)
DECIZIE Nr. 771/2015
Ședința publică de la 10 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. G.
Judecător A. D. Ș.
Grefier Ș. T.
Pe rol soluționarea apelului formulat de apelantul-reclamant S. M. T. M. împotriva sentinței civile nr.881/25.06.2014, pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de muncă, asigurări sociale și C. Administrativ și fiscal – complet specializat pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă M. F. T., având ca obiect: despăgubire.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că părțile au fost citate în vederea discutării cererii de repunere pe rol a cauzei formulată de apelant la data de 16.02.2015, precum și că apelantul a solicitat judecata în lipsă conform art. 223 Cod procedură civilă, după care:
Curtea, în raport de prevederile art. 415 pct. 1 Cod procedură civilă, repune cauza pe rol.
Curtea, având în vedere că în cauză s-a solicitat judecata în lipsă potrivit prevederilor art. 411 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, în temeiul art. 392 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și în raport de prevederile art. 394 Cod procedură civilă, o reține în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.881/25 iunie 2014, pronunțată de Tribunalul Teleorman Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, în dosarul cu nr. _, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul S. M. T. – M., împotriva pârâtei M. F. T., ca nefondată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că:
Prin decizia nr. 85/2013 emisă de Curtea de Conturi a României, s-a stabilit la pct. 1 în sarcina reclamantului obligația de a lua angajamente de plată pentru restituirea sumelor încasate nelegal aferente perioadei 01.01.2011 – 29.02.2012, precum și introducerea de acțiuni judecătorești la instanțele competente prin care se va solicita obligarea personalului contractual care refuză să-și ia angajament de plată la restituirea sumelor încasate nelegal.
Camera de Conturi Teleorman a avut în vedere dispozițiile art. 197 alin. 2 din Legea nr. 95/2006, cu modificările și completările ulterioare, care prevăd:
(1) Salarizarea personalului de conducere din spitalele publice, precum și a celorlalte categorii de personal se stabilește potrivit legii.
(2) Salarizarea personalului din spitalele private se stabilește prin negociere între părți.
Prin OUG nr. 48/2010, articolul 197 din Legea nr.95/2006 a fost modificat în sensul că ,începând cu data de 1 ianuarie 2011, cheltuielile aferente drepturilor de personal din unitățile sanitare reprezintă maximum 70% din sumele decontate de casele de asigurări de sănătate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate pentru serviciile medicale furnizate, precum și din sumele asigurate din bugetul Ministerului Sănătății cu această destinație.
Dispozițiile legale conduc la concluzia că toate cheltuielile aferente salarizării personalului care își desfășoară activitatea în cadrul unităților sanitare publice trebuie să reprezinte 70% din sumele decontate de casele de asigurări de sănătate din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate pentru serviciile medicale furnizate, precum și din sumele asigurate din bugetul Ministerului Sănătății cu această destinație.
În vederea îndeplinirii obligațiilor impuse prin decizia nr. 85/2013 Curții de Conturi a României – Camera de Conturi Teleorman cu privire la recuperarea prejudiciului, reclamantul a chemat în judecată pârâtul și a solicitat restituirea drepturilor salariale pentru care s-a reținut că ar fi fost încasate necuvenit în perioada 01.01.2011 – 29.02.2012.
Dispozițiile art. 256 din Codul Muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie, rezultă că aceste dispoziții instituie obligația restituirii doar pentru salariații care au încasat o sumă nedatorată.
Potrivit art. 162 alin. 3 din Codul Muncii, sistemul de salarizare al personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetele locale se stabilește prin lege cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative, iar art. 197 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 prevede că salarizarea personalului de conducere din spitalele publice, precum și a celorlalte categorii de personal se stabilește potrivit legii.
Începând cu data de 1 ianuarie 2011, cheltuielile aferente drepturilor de personal stabilite potrivit alin. (1) reprezintă maximum 70% din sumele decontate de casele de asigurări de sănătate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate pentru serviciile medicale furnizate, precum și din sumele asigurate din bugetul Ministerului Sănătății cu această destinație.
Încasarea necuvenită a drepturilor salariale presupune inexistența unei baze legale care să justifice acordarea drepturilor salariale, situație care nu se regăsește în cauză.
Acordarea drepturilor salariale în perioada 01.01.2011 – 29.02.2012 în favoarea pârâtei a avut, ca și temei legal, prevederile Legii nr. 285/2010 și Legii nr. 283/2011 care au reglementat, în perioada menționată, salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
Chiar dacă Camera de Conturi Teleorman a constatat că reclamantul, în calitatea de angajator, în anul 2011 și parțial în anul 2012, prin plata salariilor a depășit plafonul de 70% menționat de art. 197 alin. 2 din Legea nr. 95/2006, această împrejurare nu poate fi imputată pârâtei care, în perioada menționată, și-a primit drepturile salariale în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Împrejurarea că prin decizia Curții de Conturi nr. 85/2013 s-a dispus luarea unor măsuri vizând recuperarea de la salariați a unor drepturi salariale plătite nelegal, nu poate constitui temei pentru aplicarea dispozițiilor art. 256 din Codul Muncii, atâta timp cât aceste prevederi instituie obligația restituirii doar pentru salariații care au încasat o sumă nedatorată .
Concluzionând, obligația reclamantului de a acorda pârâtei drepturile salariale a fost una legală, fiind prevăzută de dispozițiile Legii nr. 285/2010 și Legii nr. 283/2011, care sunt imperative și nu condiționează acordarea acestora de procentul de 70% la care face referire Legea nr. 95/2006, modificată prin O.U.G. nr. 48/2010.
Începând cu data la care actele normative arătate au intrat în vigoare, angajatorul și-a îndeplinit obligația de a achita salariaților drepturile bănești cuvenite conform acestor reglementări.
Reclamantul nu face dovada că stabilirea cuantumului drepturilor salariale acordate pârâtului a fost în neconcordanță cu dispozițiile legale în vigoare, iar interdicția impusă angajatorului de a modifica prin acte unilaterale un element esențial al contractului individual de muncă, respectiv cuantumul salariului, cu ignorarea dispozițiilor legale, îl împiedică să stabilească un cuantum al salariului neconform cu acestea.
Având în vedere atât dispozițiile art. 160, art. 162 și art. 169 din Codul Muncii precum și faptul că, în cauză, pârâta este îndreptățită să beneficieze, sub aspectul cuantumului salarial, de prevederile legale care reglementează salarizarea personalului plătit din fonduri publice, Tribunalul apreciază că pretenția reclamantului ce vizează obligarea pârâtei la restituirea sumei de 934 lei, reprezentând drepturi salariale încasate necuvenit pentru perioada 01.01.2011 – 29.02.2012 este neîntemeiată.
Chiar și în situația în care cuantumul fondului de salarii reglementat de dispozițiile art. 197 alin. 2 din Legea nr. 95/2006 nu este influențat de numărul de salariați, ci de procentul de 70%, iar prin depășirea acestui plafon s-au diminuat resursele financiare alocate pentru plata celorlalte categorii de cheltuieli privind achiziții de bunuri și servicii, taxe, impozite, contribuții către bugetul de stat, neîncadrarea angajatorului în acest plafon nu poate fi imputată pârâtei și nu îi conferă reclamantului, în calitatea sa de angajator, dreptul de obține de la salariați restituirea unei părți din drepturile salariale stabilite și achitate în conformitate cu prevederile legale.
Dacă s-ar accepta ipoteza contrară, în locul respectului datorat pentru obligațiile prevăzute în legi și alte acte cu valoare normativă, s-ar recunoaște angajatorilor - instituții publice, posibilitatea de a nu plăti drepturile salariale în cuantumul prevăzut de lege, ceea ce nu poate fi primit.
În consecință, acțiunea reclamantului a fost respinsă ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal și motivat, reclamantul S. M. T. – M. .
În motivarea apelului, întemeiat în drept pe dispozițiile art.466 C.pr.civ., apelantul a solicitat să fie admis apelul pentru următoarele considerente:
Apelantul a arătat instanței de judecată faptul că prin decizia nr.85/10 octombrie 2013 comunicată cu adresa nr. 1299/10.10.2013, Camera de Conturi a Județului Teleorman a constatat o . abateri în urma unui raport de audit financiar efectuat la nivelul unității sanitare publice cu pături - S. M. T. M., dispunând totodată o . măsuri pentru înlăturarea abaterilor sesizate printre care și luarea unor angajamente de plată de la personalul contractual pentru stingerea obligațiilor reciproce de plată, respectiv introducerea unor acțiuni judecătorești la instanțele competente prin care se va solicita obligarea personalului contractual care refuză să-și ia angajament de plată pentru restituirea sumelor încasate nelegal, potrivit dispozițiilor din Codul Muncii.
În motivarea deciziei nr.85/10 octombrie 2013, Camera de Conturi a Județului Teleorman a avut în vedere prevederile art.197 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, în forma în care acest text de lege a fost modificat potrivit O.U.G. nr.48/2010 și anume: „începând cu data de 1 ianuarie 2011, cheltuielile aferente drepturilor de personal reprezintă maximum 70% din sumele decontate de casele de asigurări de sănătate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate pentru serviciile medicale furnizate, precum și din sumele asigurate din bugetul Ministerului Sănătății cu această destinație".
În acest sens, Camera de Conturi a Județului Teleorman a constatat plecând de la acest text de lege că s-a cauzat un prejudiciu prin plata unor drepturi salariale mai mari decât cele stabilite prin lege, respectiv art.197 alin. 1 și alin.2 din Legea nr.95/2006 cu modificările și completările ulterioare, în sensul că din aceste prevederile legale se poate observa că salarizarea personalului de conducere din spitalele publice precum și a celorlalte categorii de personal stabilite potrivit legii, reprezintă maximum 70% din sumele decontate de Casele de Asigurări de Sănătate din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate pentru serviciile medicale furnizate precum și din sumele asigurate din bugetul Ministerului Sănătății cu această destinație și nu 70% din sumele facturate, fiind evident faptul că dacă aceste sume (decontate) nu vor fi încasate nu sunt create posibilități (fonduri) de plată în procent de 100%.
Mai mult decât atât, nicio cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii și dacă nu are prevederi bugetare și surse de finanțare, astfel încât s-a efectuat plata unor drepturi salariale cu încălcarea prevederilor legale, respectiv art.14 alin.3 și alin.4 din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare.
Solicită Curții să observe faptul că în ceea ce privește considerentele care au stat la baza dispozitivului sentinței civile atacate, din expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, din motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, nu s-a reținut nimic referitor la prejudiciul cauzat și constatat de Camera de Conturi a Județului Teleorman.
Face mențiunea că recalcularea statelor lunare de plată s-a realizat prin diminuarea proporțională a drepturilor salariale avându-se în vedere pe de o parte eliminarea sporurilor, iar pe de altă parte plecând de la decizia nr.85/2013 a Camerei de Conturi Teleorman, în cazul în care urmare diminuării sporurilor suma a fost insuficientă reparării prejudiciului constatat s-a trecut la măsura diminuării salariilor de bază astfel încât să fie duse la îndeplinire măsurile dispuse prin decizia nr.85/2013 a Camerei de Conturi Teleorman.
Față de cele arătate mai sus, solicită admiterea cererii de apel așa cum a fost formulată și pe cale de consecință să constate că sentința civilă nr.881 din 25.06.2014 pronunțată de Tribunalul Teleorman, în dosar nr._ este nelegală și netemeinică.
Deși legal citată intimata nu a depus întâmpinare.
În apel nu au fost administrate probe noi.
Analizând apelul declarat, potrivit dispozițiilor art.477 C.pr.civ., în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Soluția instanței de fond de admitere a contestației este legală si temeinică,
. de chemare în judecata si implicit cu care a fost investita instanța de fond a fost acela a obligării de a restitui o suma de bani, reprezentând drepturi salariale încasate necuvenit și nu analizarea unui anume prejudiciu constatat de Camera de Conturi a județului Teleorman . Rezultă că motivele de apel invocate de apelanta nu se refera la aspectele analizate de Tribunalul Teleorman în cadrul considerentelor si este străina de dispozitivul hotărârii judecătorești.
Pe fondul pricinii Curtea constată că nu există nici un temei pentru obligarea intimatului la plata unor sume de bani pe care le-a încasat in mod legal cu titlu de drepturi salariale, potrivit contractului său individual de muncă si deciziilor de încadrare in functie .
Constatarea de către Curtea de Conturi a depășirii de către angajator a plafonului de cheltuieli nu poate constitui temei de încălcare a drepturilor salariatului prin reducerea nejustificată a drepturilor salariale cuvenite acestuia .
Interpretarea Curții de Conturi se situează în afara prevederilor legale de vreme ce, în speță, dispozițiile Legii nr.285/2010 și Legii nr. 283/2011 nu au condiționat plata drepturilor salariale de încadrarea în procentul de 70% din sumele decontate de casele de asigurări de sănătate din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate pentru serviciile medicale furnizate, precum și din sumele asigurate din bugetul Ministerului Sănătății cu această destinație.
Curtea reține si faptul că, prin . Legii nr. 124/2014 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice ( publicată in Monitorul Oficial al României la data de 24 09 2014) s-a dispus in art. 2 ca ” Se exonerează de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială, pe care personalul prevăzut la art. 1 trebuie să le restituie drept consecință a constatării de către Curtea de Conturi sau alte instituții cu atribuții de control a unor prejudicii.”
Potrivit dispozițiilor art. 1 ”Prezenta lege se aplică:personalului ale cărui venituri de natură salarială au fost stabilite în baza actelor normative privind salarizarea personalului din sectorul bugetar, aplicabile anterior intrării în vigoare a Legii-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, respectiv în anul 2009, Legii nr. 339/2007 privind promovarea aplicării strategiilor de management de proiect la nivelul unităților administrativ-teritoriale județene și locale, cu modificările și completările ulterioare, Legii-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările ulterioare, Legii-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, Legii nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, cu modificările ulterioare, Legii nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012, cu modificările ulterioare, Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, aprobată prin Legea nr. 36/2014, Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările și completările ulterioare”.
Pe cale de consecință, chiar dacă intimatul ar fi încasat necuvenit sume reprezentând drepturi salariale, ceea ce nu s-a dovedit, potrivit Legii nr. 124/2014, acesta este exonerat de la plata respectivelor sume.
Pentru considerentele anterior expuse, in temeiul dispozițiilor art. 480 NCpc, Curtea va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelantul-reclamant S. M. T. M., având cod de înregistrare fiscală_, cu sediul în T. M., ., Jud. Teleorman împotriva sentinței civile nr.881/25.06.2014, pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de muncă, asigurări sociale și C. Administrativ și fiscal – complet specializat pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă M. F. T., identificată cu CNP:_, domiciliată în ., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 Martie 2015.
Președinte, R. G. | Judecător, A. D. Ș. | |
Grefier, Ș. T. |
Red. ADȘ/20 martie 2015
Ș.T./D.A.M./ 16 Martie 2015/4ex.
Jud. fond: V. V.
| ← Despăgubire. Decizia nr. 2513/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 1056/2015.... → |
|---|
