Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 432/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 432/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-02-2015 în dosarul nr. 20817/3/2013
Dosar nr._ (Număr în format vechi 6896/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.432
Ședința publică din data de 11.02.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE – L. H.
JUDECĂTOR - P. A.
GREFIER - F. V.
Pe rol fiind soluționarea cererii de apel formulată de apelanta-pârâtă C. R. SERVICE S.A., împotriva sentinței civile nr.5571 din data de 12.05.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant B. VIRGINIO B., având ca obiect „contestație decizie de concediere”.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 29.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când, Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării la data de 11.02.2015 și a dat următoarea decizie.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului, constată următoarele:
Constată că prin cererea înregistrată cu nr._ pe rolul Tribunalului București, reclamantul B. Verginio-B., domiciliat în localitatea București, sector 2, a chemat în judecată . SA, cu sediul în localitatea București, sector 1, pentru anularea deciziei nr.1004 din data de 29 mai 2013 emisă de către pârâta ; obligarea acesteia la reintegrarea pe postul deținut înainte de încetarea de drept a contractului de muncă și obligarea paratei la plata tuturor drepturilor de care aș fi beneficiat dacă nu intervenea încetarea contractului individual de muncă.
Prin sentința civilă nr.5571 din data de 12.05.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul B. Verginio B., în contradictoriu cu pârâta . SA, a fost anulată decizia nr.1004/29.05.201, emisă de intimată și s-a dispus reintegrarea contestatorului în postul și funcția deținute anterior concedierii.
Prin aceeași sentință, a fost obligată intimata la plata către contestator a unei despăgubirii egale cu salariile indexate, majorate și actualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data încetării raportului de muncă și până la data reintegrării efective.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că reclamantul a fost angajat la pârâta prin contractul individual de muncă înregistrat cu nr.6407 din data de 4 aprilie 2008, în funcția de șef echipă la departamentul Biroului Administrativ. La data de 29 mai 2013, pârâta a emis decizia nr.1004/2013 prin care s-a dispus încetarea de drept a contractului de muncă față de numitul B. Verginio B., conform art.56 alin.1 lit.c din Codul muncii.
În motivarea decizie se arată că, reclamantul a îndeplinit cumulativ condițiile de vârsta standard de pensionare și a stagiului minim de cotizare, prevăzut de Legea nr.263/2010. Analizând modul cum a fost întocmită decizia de încetare a contractului de muncă al reclamantului, sub aspect formal, instanță considera că, aceasta cuprinde motivul pentru care s-a luat această măsură, respectiv îndeplinirea cumulativă a condițiilor de vârsta standard de pensionare și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare, conform Legii nr.263/2010, termenul în care decizia poate fin contestată, respectiv 30 zile de la comunicarea acesteia și instanță competentă, respectiv Tribunalului București. În această situație, instanța a apreciat că nu sunt motive de nulitate, prevăzută de art.76 alin.1 din Codul muncii.
Sub aspectul temeiniciei, instanța a considerat că pârâta a încălcat prevederile art.56 alin.1 lit.c din Codul muncii. Astfel, potrivit art.56 alin.1 din Codul muncii, contractul individual de muncă încetează de drept la data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârsta standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare; la data comunicării deciziei de pensie în cazul pensiei de invaliditate, pensie anticipată, pensie anticipată parțială, pensie pentru limita de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare. În cazul de față, reclamantul nu îndeplinea cumulativ condițiile cu privire la pensia anticipată parțială, deoarece nu erau îndeplinite cumulativ condițiile de la art.65 alin.1 din Legea nr.263/2010. Potrivit art.65 alin.1 din Legea nr.263/2010 pensia anticipată parțială se cuvine, cu cel mult 5 ani înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare, persoanelor care au realizat stagiul complet de cotizare și a celor care au depășit stagiul complet de cotizare cu până la 8 ani. Textul de lege invocat de către pârâta și motivul pentru care s-a dispus încetarea contractului de muncă, are în vedere pensia pentru limita de vârstă, reglementata de art.52 alin.1 din Legea nr.26/2010. Ori reclamantul nu îndeplinea condiția vârstei standard de pensionare pentru a putea ieși la pensie pentru limita de vârstă, chiar dacă îndeplinea condiția stagiului minim de cotizare. Astfel, potrivit Anexei nr.5 din legea nr.263/2010, în cazul reclamantului care s-a născut în luna iulie 1948, vârsta standard de pensionare este de 64 de ani și 5 luni.
Pentru pensia anticipată parțială, prevederile art.56 alin.1 lit.c din Codul muncii, prevede obligativitatea emiterii deciziei de pensie anticipată parțială și după aceea se va emite decizia de încetare a contractului de muncă. Ori, pârâta a emis decizia contestată, înainte de a fi emisă decizia de pensie anticipată parțială, fiind încălcată astfel prevederea imperativă a dispoziției art.56 lit.c din Codul muncii. În lipsa unei astfel de decizii de pensionare anticipată parțială, pârâta nu trebuia să emită decizia de încetare a contractului de muncă al reclamantului, fiind neîntemeiată pentru acest considerent.
Deoarece decizia contestată a fost considerată de către instanță de judecată că neîntemeiată, aceasta a fost anulată pentru acest motiv. Ca o consecință a anularii acesteia, s-a dispus reintegrarea reclamantului pe funcția și postul deținut anterior și s-a acordat toate drepturile salariale de la data concedierii și până la reintegrarea efectivă a acestuia, conform art.80 alin.1 și 2 din Codul muncii.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal și motivat, pârâta . SA.
În motivarea apelului, se susține că potrivit dispozițiilor art.56 alin.1, lit.c: "Contractul de muncă existent încetează de drept la data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârsta standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionarea; la data comunicării deciziei de pensie în cazul pensiei de invaliditate, pensiei anticipate parțiale, pensiei anticipate, pensiei pentru limita de vârsta cu reducerea vârstei standard de pensionare".
Susține că în urma unui calculul simplu aritmetic, la data de 30.05.2013, când a primit decizia de încetare avea vârsta de 64 ani și 10 luni. Conform Anexei 5 din Legea nr.263/2010 vârsta standard de pensionare cu stagiu minim de cotizare pentru persoanele de sex masculin născute în iulie 1946 este 64 de ani și 6 luni, fiind respectate dispozițiile art.56 alin.1 lit.c din Codul muncii, în baza căruia a fost încheiate raporturile de munca dintre părți, lună în care se împlinea condițiile impuse de art.56 lit.c fiind luna ianuarie 2013.
Așadar, textul de lege enunțat anterior și invocat ca temei al Deciziei de încetare a Contractului Individual de Muncă, respectiv art.56 alin.1 lit.c din Codul muncii prevede două modalității de încetare de drept a contractului:
A) prima este o consecința a îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârsta standard și a stagiului minim de cotizare prevăzut de Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii de pensii publice (art.53 și Anexă 5 din Lege).
B) a doua consecința se referă la cazul pensiei de invaliditate, pensiei anticipate parțiale, a pensiei anticipate și a pensiei pentru limita de vârsta cu reducerea vârstei standard de pensionare.
În temeiul art.56 din Codul muncii, încetarea de drept a contractului individual de muncă, presupune rezilierea lui în chiar momentul apariției cauzei de încetare, fără a mai fi nevoie de vreo formalitate ori să intervină un act al angajatorului.
În baza alin.2 al art.56, angajatorul este obligat să emită o decizie de constatare a încetării de drept a contractului într-un termen de 5 zile de intervenirea acesteia, comunicata, în același termen, persoanei în cauză. Ambele termen sunt evident de recomandare și nu de decădere.
Chiar și instanța de fond efectuează un calcul matematic (pagina 3 sentința) și constantă în mod corect vârsta standard de pensionare, respectiv 64 de ani și 5 luni.
Mai mult conform Fisei cu tranșele de vechime în muncă - înscris atașat la dosar, precum și mențiunile din Carnetul de muncă al reclamantului, rezulta că acesta a fost încadrat în munca începând cu data de 27.04.1965, fiind îndeplinită vârsta minimă de pensionare.
Instanța de fond a acordat mai mult decât s-a cerut, în sensul că în considerentele expuse se motivează de către instanța faptul ca reclamantului i s-au aplicat prevederile art.65 din Codul muncii. Așa fiind, instanța se afla într-o neconcordanta totală cu cererea de chemare în judecată, în limita căreia instanța a fost investită. Apreciază că instanța nu se poate substitui reclamantului, încălcând astfel un principiu de drept - egalitate de tratament și arme în proces - instanța motivând că în pricina supusă judecații sunt aplicabile prevederile menționate anterior.
În concluzie, analizând cererea de chemare în judecată, se observă că reclamantului i s-a solicitat să depună o copie a carnetului de muncă, document din care reiese fără putința de tăgada că reclamantul a împlinit stagiul de cotizare și vârsta de pensionare prevăzuta de lege, acest document fiind atașat înscrisurilor ce au fost depuse de către societate la dosarul cauzei.
În raport de prevederile art.476 Cod de Procedura Civilă, solicită instanței să reanalizeze cauza sub toate aspectele învederate în fondul cauzei cât și în apelul promovat.
Analizând apelul declarat, potrivit dispozițiilor art.477 C.pr.civ., în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Tribunalul si-a intemeiat solutia pe retinerea ca pârâta a emis decizia contestată, înainte de a fi emisă decizia de pensie anticipată parțială, fiind încălcată astfel prevederea imperativă a dispoziției art.56 lit.c din Codul muncii. Tribunalul a considerat ca, in lipsa unei decizii de pensionare anticipată parțială, pârâta nu trebuia să emită decizia de încetare a contractului de muncă al reclamantului.
Curtea retine ca, potrivit dispozițiilor art.56 alin.1 lit.c C. Muncii, contractul de muncă încetează de drept la data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârsta standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionarea; la data comunicării deciziei de pensie în cazul pensiei de invaliditate, pensiei anticipate parțiale, pensiei anticipate, pensiei pentru limita de vârsta cu reducerea vârstei standard de pensionare.
Intimatul reclamant, nascut la data de 10.07.1948, s-a incadrat in munca la data de 27.04.1965, asa cum rezulta din mentiunile cuprinse in carnetul sau de munca ( filele 27-46 dosar fond).
Conform Anexei 5 din Legea nr.263/2010, vârsta standard de pensionare cu stagiu minim de cotizare pentru persoanele de sex masculin născute în luna iulie 1948 este 64 de ani și 6 luni, varsta pe care reclamantul a implinit-o in luna ianuarie 2013.
Este corecta sustinerea apelantei in sensul ca textul de lege invocat ca temei al Deciziei de încetare a Contractului Individual de Muncă, respectiv art.56 alin.1 lit.c din C.muncii, prevede două modalității de încetare de drept a contractului, prima fiind o consecința a îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârsta standard și a stagiului minim de cotizare prevăzut de Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii de pensii publice (art.53 și Anexă 5 din Lege), iar a doua se referă la cazul pensiei de invaliditate, pensiei anticipate parțiale, pensiei anticipate și pensiei pentru limita de vârsta cu reducerea vârstei standard de pensionare.
Art.56 C.muncii prevede încetarea de drept a contractului individual de muncă la momentul apariției cauzei de încetare.
În baza alin.2 al art.56, angajatorul este obligat să emită o decizie de constatare a încetării de drept a contractului în termen de 5 zile de la intervenirea acesteia, comunicata, în același termen, persoanei în cauză. F. de aceste considerente, cererea de chemare in judecata apare ca nefiind intemeiata si trebuia respinsa.
In baza art.480 C.pr.civ., Curtea va admite apelul, va schimba sentința și va respinge, ca neîntemeiată, contestația.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelanta-pârâtă C. R. SERVICE S.A., cu sediu în București . C, ., CUI_, împotriva sentinței civile nr.5571 din data de 12.05.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant B. VIRGINIO B., domiciliat în București ., ., . sector 2.
Schimbă sentința.
Respinge contestația, ca neîntemeiată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11.02.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
L. H. P. A.
GREFIER
F. V.
Red.:L.H.
Dact.: A.C./4 ex.
13.02.2015
Jud. fond: C. A.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Despăgubire. Decizia nr. 78/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
