Despăgubire. Decizia nr. 78/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 78/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 08-01-2015 în dosarul nr. 3104/3/2014
Dosar nr._ (6716/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr. 78
Ședința publică din data de 08 ianuarie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – L. C. DOBRANIȘTE
JUDECĂTOR - E. L. U.
JUDECĂTOR - P. A.
GREFIER - F. V.
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta-pârâtă S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI „CFR CĂLĂTORI” SA împotriva sentinței civile nr. 5673 din data de 14 mai 2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă U. S. LIBERE FEROVIARE MIȘCARE - COMERCIAL BUCUREȘTI (USLFMC București), reprezentând pe reclamanta S. E. C., în cauza având ca obiect - drepturi bănești, disjunsă din dosarul nr._/3/2012.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că intimata-reclamantă USLFMC București a depus la dosar întâmpinare prin serviciul registratură al acestei secții, la data de 13 octombrie 2014, precum și faptul că atât recurenta-pârâtă S. Națională de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători” SA – Sucursala de Transport Feroviar de Călători București cât și intimata-reclamantă USLFMC București au solicitat soluționarea cauzei în lipsă conform art. 242 Cod procedură civilă.
Având în vedere că s-a solicitat judecarea conform art. 242 alineatul ultim Cod procedură civilă, Curtea reține pricina în pronunțare.
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr. 5673 din data de 14 mai 2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta U. S. LIBERE FEROVIARE MIȘCARE - COMERCIAL BUCUREȘTI (USLFMC București), reprezentând pe reclamanta S. E. C..
În consecință, s-a dispus obligarea pârâtei S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI „CFR CĂLĂTORI” SA la calcularea și plata diferențelor dintre drepturile salariale stabilite în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei prevăzut de art. 41 alin. 3 lit. a din CCMUNR Transporturi valabil pe anii 2008-2010 și drepturile salariale efectiv achitate în perioada 01.10._10, sume actualizate cu rata inflației de la data scadenței și până la data introducerii acțiunii și cu dobânda legală de la data introducerii acțiunii și până la data plății efective.
Au fost respinse celelalte pretenții deduse judecății.
Pârâta a declarat recurs, criticând sentința suscitată sub următoarele aspecte, în esență:
Contractul valabil încheiat este legea părților contractante - art.236 alin.4 Codul muncii (în vigoare în anii 2009, 2010, 2011), art.7 alin.2 din Legea nr.130/1996.
În perioada 01.10._10 în care reclamantul-intimat Sindicatul Liber Feroviar Mișcare-Comercial solicită diferența de drepturi salariale, respectiv diferența dintre salariul de bază minim brut negociat în cuantum de 700 lei, prevăzut de dispozițiile art. 41 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de Ramura Transporturi valabil pentru 2008 - 2010 și sumele efectiv primite, în conformitate cu prevederile art. 7 și anexei 1 din C.C.M. la Nivel de SNTFC „C.F.R." S.A., a existat la S. Naționala de Transport Feroviar de Călători" CFR Călători"- S.A. contract colectiv de munca valabil încheiate la nivel de unitate pe anii 2009/2010 ale cărui prevederi au fost obligatorii pentru părți, conform dispozițiilor art.7 alin.2 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, salariul astfel negociat fiind menționat și în contractul individual de muncă al reclamantului.
Ca atare, părțile au înțeles de comun acord că pentru anii 2009 și 2010 să stabilească un alt salariu minim la nivelul societății, precum și alți coeficienți de ierarhizare decât cei prevăzuți în C.C.M. la Nivel de R. Transporturi; prin urmare, instanța de judecată este ținuta să analizeze cererea reclamantului prin prisma principiului forței obligatorii a convențiilor care reprezintă un motiv de ordine publică.
Mai mult, contractul colectiv de muncă la nivel de unitate aplicabil pentru anii 2009 - 2010 a fost încheiat cu respectarea contractului de muncă încheiat la nivel superior, respectiv Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități Feroviare pe 2006/2008, a cărui valabilitate a fost prelungită prin act adițional până în anul 2010, astfel încât prevederile din C.C.M. la Nivel de R. Transporturi nu sunt aplicabile în speță, fiind incidente cele la nivel de unitate și grup de unități feroviare.
Pentru anii 2009 - 2010, prin actul adițional nr. 370/20.06.2008 la Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități Feroviare 2008 -2010 la art. 4 se prevede prelungirea valabilității acestui contract pe o perioadă de 48 de luni, stabilindu-se salariile de bază brute corespunzătoare claselor de salarizare valabile de la 01.07._12.
Mai mult, prin C.C.M. la nivel de S.N.T.F.C. „C.F.R." S.A.. și C.C.M. la Nivel de G. de Unități Feroviare sunt prevăzute clase și coeficienți de ierarhizare specifici activității feroviare, și mai mult clasa 1 de salarizare nu poate fi asimilată cu salariul minim de 700 lei prevăzut de C.C.M. pe Ramura Transporturi, deoarece în acest contract colectiv nu sunt prevăzute clase de salarizare, ci numai coeficienți de ierarhizare pentru diverse categorii profesionale.
Având în vedere prevederile contractuale invocate mai sus și aplicabile în perioada în care reclamantul solicită diferența de salarii, urmează să se constate că drepturile cuvenite acestuia în temeiul contractului colectiv de muncă la nivel de unitate invocat în cererea introductivă și celui individual de muncă au fost plătite în mod corespunzător, societatea onorându-și obligațiile asumate întocmai și la timp.
Clauzele contractelor colective de munca încheiate la nivel inferior care conțin drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior sunt lovite de nulitate, însă nulitatea va fi constatata de instanța competenta la cererea pârtii interesate - art.24 alin.1-4 coroborat cu art.8 alin.2 și alin.3 din Legea 130/1996, aplicabilă în perioada 2009 - 2010 de valabilitate a C.C.M. la Nivel de Unitate și C.C.M. la Nivel de G. de Unități.
Urmează a se avea în vedere că în perioada de valabilitate a C.C.M. la Nivel de S.N.T.F.C. „C.F.R." S.A. și C.C.M. la Nivel de G. de Unități Feroviare, reclamantul avea posibilitatea legală să solicite instanței competente constatarea nulității acestor clauze, în condițiile în care constata ca clauzele prevăzute în art.7 și anexa 1 din C.C.M. la Nivel de S. Naționala de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" - S.A. conțin drepturi la nivel inferior fata de drepturile prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Ramura Transporturi.
În acest context și în condițiile în care instanța de judecată astfel sesizata, constata nulitatea acestor clauze, clauzele respective puteau fi renegociate iar până la renegocierea acestora puteau fi înlocuite cu clauzele mai favorabile existente în contractele colective de munca încheiate la nivel superior.
Cererile de constatare a nulității unor clauze ale contractelor colective de muncă se pot formula pe toată durata existenței contractului colectiv de munca - art.268 alin.1 pct. d Codul muncii (fost art.283 alin.1 lit.d).
Reclamanții solicită diferența de drepturi dintre salariul de bază minim brut negociat în cuantum de 700 lei, prevăzut de dispozițiile art.41 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de Ramura Transporturi valabil pentru 2008 - 2010 și sumele efectiv primite în conformitate cu prevederile art.7 și Anexei 1 din C.C.M. la Nivel de S.N.T.F.C. „C.F.R." S.A.
Or, se poate observa cu ușurința faptul că reclamanții solicita practic înlocuirea unor clauze ale C.C.M. la Nivel de S.N.T.F.C. „C.F.R." S.A. și C.C.M. la Nivel de G. de Unități Feroviare, a căror existență s-a încheiat la 31.12.2010 cu clauze mai favorabile existente în Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Ramura Transporturi, expirat și acesta la data de 31.12.2010.
Însă, așa cum s-a arătat anterior, conform prevederilor legale în vigoare la data existenței contractelor colective de muncă, înlocuirea unor clauze ale acestora cu clauze mai favorabile existente în contractul de munca încheiat la nivel superior se poate face numai în urma sesizării instanței de judecată cu o cerere în constatarea nulității clauzelor respective.
Instanța de judecată nu a fost investită cu o cerere de constatare a nulității unor clauze ale contractului colectiv de muncă la nivel de S.N.T.F.C. C.F.R." S.A.
Chiar dacă instanța de judecată ar califica cererea reclamanților ca fiind o cerere de constatare a nulității unor clauze ale C.C.M. la Nivel de S.N.T.F.C. „C.F.R." S.A., o astfel de cerere ar fi tardiv introdusă prin raportare la prevederile art.268 alin.1 lit. d din Codul muncii, motivat de faptul că, atât C.C.M. la Nivel de S.N.T.F.C. „C.F.R." S.A. cât și C.C.M. la Nivel de G. de Unități Feroviare au expirat la data de 31.12.2010, iar cererea reclamantului a fost introdusă în anul 2012, după expirarea acestor contracte colective de muncă.
Clauzele C.C.M. la Nivel de S.N.T.F.C. „C.F.R." S.A. și C.C.M. la Nivel de G. de Unități Feroviare nu pot fi înlocuite de către instanța de judecata cu clauzele mai favorabile prevăzute în Contractul Colectiv de Munca la Nivel de Ramura Transporturi în lipsa unei cereri de constatare a nulității acestora introdusă în termenul legal prevăzut de art.268 alin.1 lit. d din Codul muncii.
Prin întâmpinarea formulată de către intimatul-reclamant, s-a solicitat respingerea recursului.
Nu s-au propus noi dovezi în cauză, solicitându-se judecarea în lipsa părților conform art. 242 alineatul ultim Cod Procedură Civilă.
Curtea, văzând prevederile art. 312 alineatul 1 teza a II-a Cod Procedură Civilă și apreciind că în raport de pretențiile deduse judecății, de probatoriul administrat și de normele juridice relevante, soluția primei instanțe este legală și temeinică, va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Criticile exprimate în motivarea recursului nu pot fi primite, Tribunalul procedând corect atunci când a admis acțiunea în sensul menționat prin dispozitivul sentinței atacate.
Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi valabil pe anii 2008-2010 a fost înregistrat sub nr. 722/24.01.2008 și a fost publicat in Monitorul Oficial nr. 3 din 11.02.2008. Din conținutul său reiese că părțile contractante sunt reprezentanții patronilor din activitățile de transporturi si conexe, constituiți conform prevederilor Legii nr. 356/10.07.2001 a patronatelor, respectiv Confederația Naționala a Patronatului R. - C.N.P.R, U. Naționala a Transportatorilor Rutieri din România - U.N.T.R.R. si reprezentanții salariaților din activitățile de transporturi si conexe, constituiți conform prevederilor Legii nr. 54/2003, cu modificările ulterioare, cu privire la sindicate, nominalizate in acest contract colectiv de munca.
Prin Contractul Colectiv de Muncă valabil la nivel de unitate nu au fost preluate dispozițiile art. 41 alin. 3 lit. a din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi valabil în perioada 2008-2010, clauză ce stabilea un salariu de bază minim brut negociat în cuantum de 700 lei.
Aceste prevederi contractuale nu au fost aplicate de către recurenta-pârâtă, situație în care la nivelul acestei unități nu au fost respectate clauzele amintite din CCM Unic la Nivel de R. Transporturi cu privire la cuantumul salariului de bază minim brut.
Potrivit art. 238 din Codul Muncii, varianta în vigoare anterior adoptării Legii nr. 40/2011:
„(1) Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
(2) Contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă.
(3) La încheierea contractului colectiv de muncă prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal.”
În același sens sunt și dispozițiile art. 132 din Legea nr. 62/2011, ce au următorul conținut:
„(1) Clauzele contractelor colective de muncă pot stabili drepturi și obligații numai în limitele și în condițiile prevăzute de lege.
(2) La încheierea contractelor colective de muncă, prevederile legale referitoare la drepturile angajaților au un caracter minimal.
(3) Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil încheiat la nivel superior.
(4) Contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la niveluri inferioare celor stabilite prin contractele colective de muncă aplicabile.”
Art. 133 alin. 1 din aceeași lege prevede:
„Clauzele contractelor colective de muncă produc efecte după cum urmează:
a) pentru toți angajații din unitate, în cazul contractelor colective de muncă încheiate la acest nivel;
b) pentru toți angajații încadrați în unitățile care fac parte din grupul de unități pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă;
c) pentru toți angajații încadrați în unitățile din sectorul de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă și care fac parte din organizațiile patronale semnatare ale contractului.”
Același înțeles îl aveau și prevederile art. 239 din Codul Muncii, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 40/2011.
Interpretarea gramaticală, logică și sistematică a acestor texte legale și aplicarea lor la situația de fapt din speță, conduc la concluzia că prevederile art. 41 din CCMUNR Transporturi pe anii 2008-2010 trebuiau preluate în contractele colective de muncă valabile la nivelul pârâtei-recurente și, de asemenea, trebuiau transpuse în mod corespunzător și în conținutul clauzelor contractelor individuale de muncă ale salariaților recurentei.
De asemenea, art. 243 din Codul Muncii în forma de dinaintea intrării în vigoare a Legii nr. 40/2011 (în prezent art. 148 din Legea nr. 62/2011) arăta că „executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți”, iar „neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta”. În condițiile în care prevederile CCM la nivel de ramură transporturi trebuiau să producă efecte și pentru salariații pârâtei-recurente, aceasta din urmă avea obligația de a aplica în mod corespunzător la nivel de unitate disp. art. 41 din acest CCM.
Aceasta și pentru că în conformitate cu art. 40 alineatul 2 lit. c) din Codul Muncii, angajatorul are obligația „să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă”.
Mai mult, art. 57 alineatul 4 din Legea nr. 53/2003 din materia nulității contractului individual de muncă, prevede în mod foarte clar că „în situația în care o clauză este afectată de nulitate, întrucât stabilește drepturi sau obligații pentru salariați, care contravin unor norme legale imperative sau contractelor colective de muncă aplicabile, aceasta este înlocuită de drept cu dispozițiile legale sau convenționale aplicabile, salariatul având dreptul la despăgubiri.”
Potrivit art. 168 din Codul Muncii:
„(1) Plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit.
(2) Statele de plată, precum și celelalte documente justificative se păstrează și se arhivează de către angajator în aceleași condiții și termene ca în cazul actelor contabile, conform legii.”
Iar art. 166 alineatul ultim din același cod prevede:
„Întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.”
Totodată, trebuie avute în vedere și dispozițiile art. 272 din Codul Muncii, în conformitate cu care „sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.”
În raport de toate cele ce preced, este evident că recurenta-pârâtă avea obligația de a dovedi că a plătit drepturile salariale cuvenite autorului acțiunii prin raportare la nivelul salariului de bază minim brut de 700 lei, conform art. 41 din CCM valabil la nivel de ramură transporturi.
Această dovadă trebuia făcută prin depunerea statelor de plată sau altor documentelor justificative din care să reiasă în mod cert că intimatului-reclamant i s-au achitat drepturile salariale stabilite conform celor mai sus arătate. Or, recurenta-pârâtă nu a depus la dosar astfel de înscrisuri.
Așa fiind, în mod corect Tribunalul a admis acțiunea în sensul menționat prin dispozitivul sentinței atacate.
Recurenta se prevalează și de prevederile art. 24 din Legea nr. 130/1996, ce au următorul cuprins:
„(1) Clauzele cuprinse în contractele colective de muncă negociate cu încălcarea prevederilor art. 8 sunt lovite de nulitate.
(2) Nulitatea clauzelor contractuale se constată de către instanța judecătorească competentă, la cererea părții interesate.
(3) În cazul constatării nulității unor clauze de către instanța judecătorească, partea interesată poate cere renegocierea drepturilor respective.
(4) Până la renegocierea drepturilor, cauzele a căror nulitate a fost constatată sunt înlocuite cu prevederile mai favorabile cuprinse în lege sau în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior, după caz.”
Acest text nu are incidență în cauză pentru că au prioritate prevederile art. 57 alineatul 4 din Codul Muncii, potrivit cu care „în situația în care o clauză este afectată de nulitate, întrucât stabilește drepturi sau obligații pentru salariați, care contravin unor norme legale imperative sau contractelor colective de muncă aplicabile, aceasta este înlocuită de drept cu dispozițiile legale sau convenționale aplicabile, salariatul având dreptul la despăgubiri.”
Or, clauzele din contractul individual de muncă al reclamantului referitoare la salariul de bază minim brut sunt afectate de nulitate, întrucât drepturile salariale pe care le stabilesc nu sunt în acord cu prevederile art. 41 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi, contract ce trebuia să producă efecte și în situația respectivului salariat. Așa fiind și în consonanță cu prevederile art. 57 alineatul 4 din Codul Muncii, clauzele respective sunt înlocuite de drept cu cele din Contractul Colectiv de Muncă aplicabil, și anume cele din CCM Unic la Nivel de R. Transporturi. Prin urmare, aceste clauze trebuie considerate că au produs efecte juridice, cu toate consecințele decurgând de aici, inclusiv cel al reținerii în sarcina angajatorului a obligației de plată a drepturilor salariale stabilite potrivit art. 41 in Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi.
Trebuie să se țină seama și de împrejurarea în prezentul proces nu s-a adus în discuție problematica nulității uneia sau alteia din clauzele unui CCM, ci pretențiile deduse judecății au un alt obiect: plata drepturilor salariale și a despăgubirilor corespunzătoare pentru neaplicarea unor clauze dintr-un CCM ce ar fi trebuit să producă efecte și pentru salariații recurentei-pârâte.
Așa fiind, cererea de recurs apare ca nefondată și va fi respinsă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată cererea de recurs formulată de către recurenta-pârâtă S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI „CFR CĂLĂTORI” SA împotriva sentinței civile nr. 5673 din data de 14 mai 2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă U. S. LIBERE FEROVIARE MIȘCARE - COMERCIAL BUCUREȘTI (USLFMC București), reprezentând pe reclamanta S. E. C..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 08.01.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
L. C. Dobraniște E. L. U. P. A.
GREFIER,
F. V.
Tehnored.C.D./2 ex./22.01.2015
Jud.fond:D. M.
| ← Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 432/2015. Curtea... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
