Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 1029/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1029/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-03-2015 în dosarul nr. 36527/3/2012
Dosar nr._ (Număr în format vechi 7299/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.1029
Ședința publică din data de 19.03.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE – E. L. U.
JUDECĂTOR - L. C. DOBRANIȘTE
JUDECĂTOR - L. H.
GREFIER - F. V.
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul-reclamant M. C. împotriva sentinței civile nr.5389 din data de 07.05.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. IN-T. O. SERVICES SRL, având ca obiect „contestație decizie de concediere”.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 12.03.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când, Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării la data de 19.03.2015 și a dat următoarea decizie.
CURTEA ,
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.5389 din data de 07.05.2014, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul, M. C., în contradictoriu cu pârâta S.C. IN-T. O. SERVICES S.R.L.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că reclamantul M. C. a fost angajatul pârâtei S.C. In-T. O. Services S.R.L. în perioada 05.03._12 conform contractului individual de muncă nr. 05/02.03.2012 și deciziei de concediere nr. 22/12.09.2012.
În ce privește temeiurile concedierii reclamantului, a invocat angajatorul necesitățile de reorganizare din cadrul societății datorită dificultăților economice.
În raport de acestea, prima instanță a reținut că potrivit art. 65 „Concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia. Desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă”.
Analizând textul de lege, se poate observa că acesta nu permite încetarea contractului de muncă prin voința unilaterală a angajatorului pentru motive invocate arbitrar sau în mod abuziv, astfel încât prin asemenea măsuri să poată fi îngrădit exercițiul dreptului la muncă. Totodată, motivul concedierii nu este inerent persoanei salariatului, ci exterior acesteia și nici nu poate fi imputat angajatorului, ci trebuie să fie determinat de cauze obiective, consecință a unei organizări a unității care impun restructurarea personalului, desființarea unor locuri de muncă. Poate fi vorba prin urmare de dificultăți economice, de diminuarea sau încetarea activității, în toate cazurile impunându-se renunțarea la serviciile unor salariați.
În ce privește reorganizarea activității, aceasta excede noțiunii de reorganizare a persoanei juridice, ea putând privi și structura sa internă, compartimentele sale și în general orice măsuri organizatorice menite să conducă la îmbunătățirea activității. Prin reorganizarea prevăzută de art. 65 se înțelege așadar inclusiv modificarea structurii sale interne și orice măsură de ordin organizatoric vizând creșterea performanțelor în activitate, singurul în măsură să decidă în acest sens fiind angajatorul. Interesul său legitim pentru concediere trebuie să fie dictat de nevoia eficientizării activității, concedierea reprezentând singura soluție.
În plus față de dificultățile economice ori de reorganizarea unității, legea prevede și ca desființarea locului de muncă să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.
În speță, instanța a apreciat că angajatorul a dovedit dificultățile economice pe care le-a invocat în motivarea deciziei de concediere, necesitatea reorganizării ori modalitatea concretă în care s-a realizat reorganizarea, a dovedit o cauză reală și serioasă și caracterul efectiv al desființării locului de muncă al reclamantului.
Principial, cauza care determină concedierea trebuie să fie reală și serioasă. Ea este reală când prezintă un caracter obiectiv, adică este impusă de dificultăți economice sau transformări tehnologice, etc., independentă de buna sau reaua credință a angajatorului. Spre exemplu, reorganizarea unității este reală în condițiile în care a fost desființat un post din cele două de aceeași natură, deoarece angajatorul dispune de prerogativa de a stabili organigrama în funcție de necesarul de personal și de indicatorii economici ai societății.
Cauza este serioasă când se impune din necesități evidente privind îmbunătățirea activității și nu disimulează realitatea. Cauza serioasă este cea care face imposibilă continuarea activității la un loc de muncă fără pagube pentru angajator, excluzându-se însă plata salariului.
Reținând aceste aspecte, din actele depuse de intimată la dosar, situația dinamicii numărului de salariați în cadrul societății, analiza evoluției personalului pentru perioada 2012 -2013 instanța a constatat că rezultă dificultățile economice determinante și cauza reală și serioasă impusă de art. 65 alin. 2 din Codul muncii.
În ce privește statele de plată depuse de intimată s-a reținut că acesta dovedește scăderea numărului de salariați în continuare după concedierea reclamantului.
S-a reținut, de asemenea, că a depus intimata un bilanț contabil din care rezultă reducerea efectivă a cifrei de afaceri și a profitului societății.
De asemenea, potrivit art. 65 alin. 2 C.m. desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă, condiție îndeplinită atunci când locul de muncă este suprimat din structura angajatorului, când nu se mai regăsește în organigrama acestuia ori în statul de funcțiuni, măsură care se întemeiază pe o situație concretă ce trebuie dovedită. Prin urmare, pentru a se constata dacă desființarea a avut loc în mod efectiv, trebuie cercetate statul de funcțiuni și/sau organigrama societății. Locul de muncă al salariatului în cauză, fiind suprimat din schema organizatorică, rezultă fără niciun dubiu desființarea lui.
Din actele depuse de intimată la dosar, rezultă dincolo de orice dubiu rezonabil desființarea locului de muncă al reclamantului. Astfel, potrivit organigramei s-a constatat că numărul posturilor de genul celui ocupat de contestator au fost reduse.
Astfel, numai că sunt dovedite dificultățile economice, s-a dovedit și desființarea efectivă a locului de muncă al reclamantului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal și motivat, reclamantul M. C., criticând soluția pentru nelegalitate, recurs întemeiat în drept pe dispozițiile art.304 pct.9 din Codul de procedură civilă.
Se arată în dezvoltarea căii de atac formulate că, instanța de fond a reținut faptul că „angajatorul a dovedit dificultățile economice pe care le-a invocat în motivarea deciziilor de concediere, necesitatea reorganizării ori modalitatea concretă în care s-a realizat reorganizarea, a dovedit o cauză reală și serioasă și caracterul efectiv al desființării locului de muncă al reclamantului."
Se apreciază că soluția instanței de fond, precum și argumentele utilizate în susținerea acestei soluții sunt eronate și nu au în vedere dispozițiile legale care reglementează modalitatea de concediere a unui salariat.
Astfel, așa cum s-a susținut și prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a criticat cele două decizii atât sub aspect formal, cât și sub aspectul fondului emiterii lor.
Din punct de vedere al formei, deciziile emise de către intimata S.C. In-T. O. Services S.R.L. nu sunt motivate în fapt în mod corespunzător.
Enumerarea motivelor constând în:
- „criză economică mondială care și-a produs efectele în economia reală din România";
- „raportul economic din perioada 01.03._12 din cadrul departamentului financiar contabil";
- „situația previziunilor pentru perioada iunie 2012-decembrie 2012 a departamentului Marketing-vânzări";
- „bugetul pentru anul 2012";
- „necesitatea adoptării unor măsuri urgente la nivelul . Services SRL" nu este de natură a reprezenta motivare în sensul art. 65 din Codul Muncii. Aceste precizări nu fac dovada dificultăților economice invocate de către intimată. Motivarea în sensul textului indicat trebuie să reprezinte o indicare a motivelor pentru care tocmai postul de „designer grafică" a trebuit să fie desființat.
Așa cum s-a reținut de către Curtea de Apel Cluj prin Decizia nr. 1186/R/18.05.2010, „Chiar dacă potrivit prevederilor art.40 alin.1 lit.a) din Codul muncii, angajatorul are dreptul de a stabili organizarea și funcționarea unității, sarcinile de serviciu ale angajaților săi și de a întocmi fisa posturilor, conform art.6 alin. 2 din Codul muncii, salariaților le este recunoscut dreptul la protecție împotriva concedierilor nelegale, astfel încât angajatorul trebuie să își exercite dreptul de organizare a unității fără a aduce atingere drepturilor angajaților statornicite prin dispoziții imperative".
Din punct de vedere al fondului, deciziile atacate sunt lovite de nulitate absolută, restructurarea postului nefiind reală și efectivă.
În situația în care măsura concedierii ar fi urmare a restructurării postului (așa cum susține intimata), conform art. 65, alin. 2 din Codul Muncii, „desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă” condiții care nu sunt întrunite însă în speța de față.
Cauza care determină concedierea este reală când prezintă caracter obiectiv, adică e impusă de dificultăți economice sau transformări tehnologice, independent de bună sau reaua credința a angajatorului.
Cauza este serioasă când se impune din necesități evidente privind îmbunătățirea activității și nu disimulează realitatea. Cauza serioasă este cea care face imposibilă continuarea activității la un loc de muncă fără pagube pentru angajator, excluzându-se însă plata salariului. Desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă, condiție îndeplinită atunci când locul de muncă este suprimat din structura angajatorului.
Analizând art. 65 din Codul muncii, se poate observa că acesta nu permite încetarea contractului de muncă prin voința unilaterală a angajatorului pentru motive invocate arbitrar sau în mod abuziv, astfel încât prin asemenea măsuri să poată fi îngrădit exercițiul dreptului la muncă. Totodată motivul concedierii nu este inerent persoanei salariatului, ci exterior acesteia, și nici nu poate fi imputat angajatorului ci trebuie să fie determinat de cauze obiective, consecință a unei organizări a unității care impun restructurarea personalului, desființarea unor locuri de muncă.
Cu toate că instanța de fond reține faptul că „din actele depuse de intimată la dosar, situația dinamicii numărului de salariați în cadrul societății, analiza evoluției personalului pentru perioada 2012 - 2013, instanța a constatat că rezultă dificultățile economice determinate și cauza reală și serioasă impusă de art. 65 alin. (2) Codul muncii", consideră că aceste aspecte nu sunt complet dovedite, întrucât, deși i s-a pus în vedere, intimata nu a depus înscrisurile menționate în decizia contestată, înscrisuri care ar fi stat la baza emiterii deciziei de concediere.
Mai mult decât atât, faptul că decizia de concediere nu a avut la baza dificultăți economice, rezultă chiar din susținerile intimatei.
Așadar, chiar din întâmpinare, rezultă că reclamantul a fost concediat din motive ce țin de persoana acestuia, iar nu din cauza dificultăților economice. Așa cum se poate observa, intimata a prezentat doar reclamantului așa zisele dificultăți financiare cu care se confruntă, fără însă a le prezenta și celorlalți colegi. În aceste circumstanțe este evident că intimata nu a avut la baza criterii obiective ci doar subiective.
Mai mult decât atât, prin aceeași întâmpinare, intimata precizează faptul că, reclamantului, i-au fost propuse, în prealabil, încetarea contractului prin demisie sau/și prin acordul părților. Totodată, precizează că, datorită faptului că salariatul reclamant nu a fost de acord cu niciuna din cele două modalități de încetare (trecând peste faptul că demisia este un act unilateral), „singura soluție a fost desființarea postului însă nu se precizează cum s-a ajuns la această soluție: care au fost criteriile pentru care postul ocupat de reclamant a fost preferat celorlalte posturi, cum s-a ajuns la concluzia că acest post este cel mai puțin eficient comparativ cu celelalte (mai ales că atribuțiile erau aceleași, la unele posturi).
Totodată, prin aceeași întâmpinare se precizează faptul că până în luna decembrie 2013 „au plecat și ceilalți colegi, pentru că nu mai erau bani de salarii" - iar nu pentru că, datorită dificultăților, ar fi fost desființate și alte posturi. Această susținere nu prezintă relevanță atât timp cât intimata nu a făcut dovada acestor afirmații - este important de văzut cum au încetat contractele de muncă ale acestora: prin desființarea posturilor, ceea ce ar fi făcut dovada existenței dificultăților economice sau prin altă modalitate (demisie, acord, concediere pentru motive imputabile), situație în care nu dificultățile economice ale societății ar fi fost determinante.
De asemenea, este îndoielnică sinceritatea intimatei exprimată pe parcursul fazei procesuale a fondului (dacă nu chiar inexistentă) având în vedere că prin întâmpinare susține că la data de 31.12.2013 nu mai exista niciun angajat activ în societate. Însă, reprezentantul intimatei, dna consilier juridic I. V., a depus delegație, semnată și ștampilată de către intimată și s-a prezentat la termene atât în 2013 și 2014. De asemenea, dna consilier își desfășura activitatea la societate din aceeași perioadă cu reclamantul - 2012, aceasta fiind prezentă la momentul înmânării deciziilor. Însă, cu toate acestea, așa cum rezultă din organigramele depuse la dosar de către intimata (luna 02/2012, 06/2012. 12/2012, 10/2013), în structura intimatei nu figurează postul de consilier juridic (având în vedere că activitatea consilierului juridic poate fi desfășurată doar în urma încheierii unui contract individual de muncă).
Față de aceste aspecte, se apreciază că argumentele reținute de către instanța de fond nu au în vedere situația reală de fapt, precum și probatoriul lacunar administrat în cauză determinat de poziția intimatei, căreia, potrivit dispozițiile art. 272 din Codul muncii, îi revine sarcina probei.
Nu s-au solicitat probe noi în calea de atac a recursului.
Examinând sentința atacată, sub aspectul criticilor aduse, încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, dar și din perspectiva art. 3041 Cod procedură civilă, ce permite examinarea cauzei sub toate aspectele, a actelor și lucrărilor dosarului, normelor de drept incidente în cauză, Curtea apreciază nefondat recursul pentru considerentele ce se vor înfățișa, în cuprinsul prezentei motivări a deciziei.
Prin motivul de recurs formulat, recurentul critică sentința primei instanțe față de dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, susținând că este nelegală, pe considerentul că Tribunalul București a aplicat greșit legea.
Curtea notează că o hotărâre este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, fie atunci când nesocotește o normă de drept substanțial,procedural, fie atunci când interpretează greșit norma juridică aplicabilă.
Prin urmare, instanța ar fi culpabilă când ignoră o lege în vigoare la data judecății sau când recurge la texte de lege aplicabile litigiului le dă o greșită interpretare.
Motivul de recurs nu subzistă în cauză, prima instanță pronunțând sentința atacată cu aplicarea și interpretarea corectă a normelor de drept material incidente în cauză, respectiv a art.65,76-78,79 din Codul muncii.
În ceea ce privește criticile recurentului-reclamant referitoare la decizia de concediere contestată, acestea au fost analizate de tribunal din prisma condițiilor de legalitate prevăzute de art. 76 Codul muncii și a temeiniciei concedierii prin raportare la dispozițiile art. 65 Codul muncii, acesta fiind temeiul de drept în baza căruia a fost emisă decizia de concediere nr. 22/12.09.2012.
Așa cum rezultă din conținutul deciziei contestate și din actele care au stat la baza acesteia, Curtea a constatat că respectiva concediere a fost motivată pe faptul desființării postului ocupat de salariat, în baza art. 65 alin. 1 Codul muncii,fiind indicate actele decizionale ce au stat la baza desființării locului de muncă: Nota de fundamentare nr.15 din data de 14.08.2012 cu privire la raportul economic și situația previziunilor pentru perioada iulie 2012-decembrie 2012 la nivelul S.C. IN-T. O. SERVICES SRL, menționate în cuprinsul deciziei de concediere.
Decizia de concediere îndeplinește toate condițiile de legalitate prevăzute de lege și anume cele cuprinse în art. 76 Codul muncii, incidente în cauză.
Încetarea contractului individual de muncă al contestatorului a fost motivată,conform art. 76 lit. a din Codul muncii, astfel cum s-a arătat și mai sus, concedierea fiind determinată de faptul desființării postului ocupat de acesta, ca urmare a restructurării societății,justificată:” de criza economică mondială care și-a produs efectele în economia reală din România,raportul economic din perioada 01.03._12 din cadrul departamentului financiar contabil,situația previziunilor pentru perioada iunie 2012-decembrie 2012 a departamentului Marketing-vânzări, bugetul deficitar pe anul 2012, necesitatea adoptării unor măsuri urgente la nivelul . Services SRL,” acesta fiind motivul concedierii reglementate de art. 65 alin. 1 Codul muncii, temei de drept invocat în decizia contestată.
Existența în concret a cauzelor respective va fi analizată în cadrul temeiniciei deciziei, ținând seama și de prerogativele societății legate de organizare internă, din punct de vedere formal, decizia îndeplinind condiția de legalitate prevăzută de art. 76 lit. a Codul muncii.
În ceea ce privește temeinicia măsurii concedierii, având în vedere criticile dezvoltate în recurs, Curtea a reținut că decizia de concediere contestată respectă și prevederile art. 65 alin. 1 Codul muncii, potrivit cărora cauza concedierii salariatului trebuie să o constituie desființarea locului de muncă ocupat de acesta, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia, cum ar fi reorganizarea activității angajatoare, desființare ce trebuie să fie efectivă, reală și serioasă.
Sub un prim aspect, se observă că din probatoriul administrat în cauză reiese caracterul efectiv al desființării locului de muncă al recurentului, având loc în realitate o suprimare efectivă și definitivă a acestuia din structura funcțional-organizatorică a angajatorului.
Din analiza organigramelor anterioare și ulterioare concedierii recurentului-contestator, depuse la dosarul de fond de către intimată (filele 57-60), în mod corect s-a reținut de către instanța de fond că desființarea postului ocupat de către acesta este efectivă.
Recurentul nu a susținut că nu s-ar fi procedat efectiv la desființarea postului de „designer grafică" deținut ori că pentru exercitarea atribuțiilor aferente postului acestuia s-au creat un nou sau noi posturi în structura organizatorică internă a societății, ci că” motivarea în sensul textului indicat art. 65 alin. 1 Codul muncii, trebuie să reprezinte o indicare a motivelor pentru care tocmai postul de designer grafică,ocupat de acesta a trebuit să fie desființat”.
În materia concedierii individuale, angajatorul poate decide desființarea oricărui post, cu condiția ca ea să fie reală și serioasă, adică locul de muncă să fie suprimat efectiv și nu redenumit ori înființat sub o altă denumire, față de care se poate presupune că nu a fost real înlăturat din structura unității. Menținerea în funcție a unui salariat nu este o cerință legală imperativă, fiind la latitudinea angajatorului stabilirea statului de personal pentru o funcționare eficientă, fapt ce poate impune și desființarea unui post în contextul reorganizării și implementării unor noi direcții de evoluție a unității, iar rolul instanței nu este de a cenzura dreptul societății de a-și organiza activitatea și dezvolta afacerea, cu desființarea unor posturi și, eventual, preluarea atribuțiilor celor desființate de altele deja existente în structura angajatorului ori nou înființate, dacă au poziție și scop diferit.
S-a constatat de asemenea că în cauză probele administrate confirmă, contrar susținerilor recurentului și faptul că desființarea postului ocupat de contestator a avut un caracter real și serios. Nu au rezultat indiciile unui abuz împotriva salariatului în sensul că la baza concedierii ar fi stat alte motive, legate de persoana acestuia, angajatorul urmărind necesitatea unei mai bune alocări a resurselor financiare și a personalului în scopul eficientizării în contextul economic de la data respectivă.
În nota de fundamentare nr.15, precum și în raportul economic referitor la situația previziunilor pentru perioada iulie 2012-decembrie 2012 la nivelul intimatei ce au stat la baza adoptării hotărârii concedierii salariatului, s-au prezentat dificultățile economice constatate, cu concluzia necesității adoptării unor măsuri de reorganizare a activității societății. A fost avută în vedere o analiză comparativă a indicatorilor financiari precum și evaluările pentru perioadele ulterioare, previziunile pentru anul 2012, cât și a evoluțiilor estimate ale cheltuielilor cu personalul. S-a considerat oportună eficientizarea politicii de personal în raport de constatarea faptului că în exercițiul financiar pentru anul 2012 s-au înregistrat pierderi.
În cuprinsul deciziei de concediere contestate au fost sintetizate aceste aspecte în ceea ce privește motivele de fapt ale concedierii, astfel cum s-a detaliat mai sus, cu trimitere la Nota de fundamentare nr.15 din data de 14.08.2012, la raportul economic si situația previziunilor pentru perioada iulie 2012-decembrie 2012. Astfel, raportarea a fost făcută la rezultatele financiare înregistrate de societate și previziunile pentru anul în curs 2012, menționându-se trendul constant descrescător al cifrei de afaceri, creșterea cheltuielilor și constatarea necesității eficientizării activității, inclusiv a reducerii cheltuielilor cu personalul.
Curtea constată că, în întâmpinarea depusă la dosarul de fond intimata a prezentat rezultate financiare pentru anul 2012, anexând și bilanțul și contul de profit și pierdere la data respectivă. Or, această raportare și la jumătatea anului 2012, a fost făcută, astfel cum se arată și de către intimată, pentru a confirma înrăutățirea situației economice a societății începând din anul 2012,în care s-a realizat și concedierea reclamantului.
Așa cum s-a arătat constant în jurisprudență, se impune recunoașterea unei marje mari de apreciere a angajatorului cu privire la structurarea și conducerea activității sale, organizarea activității societății în condițiile cele mai profitabile eficienței și rentabilității acesteia fiind exclusiv la latitudinea organelor prin care se exprimă voința socială.
Având în vedere dispozițiile Codului muncii, instanța poate verifica legalitatea și temeinicia concedierii prin prisma cerințelor prevăzute de lege, fără a putea aprecia asupra aspectelor de oportunitate, care rămân la latitudinea societății, în lipsa unor probe care să demonstreze un eventual abuz împotriva salariatului. În aceste condiții, instanța nu poate cenzura hotărârea de eficientizare a activității, sub aspectul utilității acesteia.
Față de toate aceste considerente expuse, Curtea a reținut că decizia de concediere contestată în cauză este legală și temeinică, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, invocate de recurent.
Concluzionând asupra cauzei civile deduse judecății și reținând argumentele de fapt și de drept expuse în cele ce preced, Curtea apreciază criticile recurentului ca neîntemeiate și în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul-reclamant M. C. împotriva sentinței civile nr.5389 din data de 07.05.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. IN-T. O. SERVICES SRL.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.03.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
E. L. U. L. C. Dobraniște L. H.
GREFIER,
F. V.
Tehnored.L.E.U.
Dact. V.N./2 ex./08.04.2015
Jud. fond: V.-C. M.-S.
| ← Despăgubire. Decizia nr. 298/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
