Obligaţie de a face. Decizia nr. 1355/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1355/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-05-2015 în dosarul nr. 43191/3/2012
ROMÂNIA
DOSAR NR._ (7213/2014)
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.1355
Ședința publică de la 05.05.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE- A. D. Ș.
JUDECĂTOR - N. R. I.
JUDECĂTOR - R. G.
GREFIER - E. D. C.
Pe rol soluționarea recursul declarat de recurenții-pârâți P. S. 3 și C. L. AL S. 3 împotriva sentinței civile nr.4140/04.04.2014, pronunțate de Tribunalul București-Secția a VIII-a Conflicte de muncă și Asigurări sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. L. DIN ÎNVĂȚĂMÂNT în numele membrului de sindicat LERCA I. și intimata-pârâtă ȘCOALA CU C. I-VIII NR.54.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în sensul că recurenții au formulat cerere de repunere a cauzei pe rol, înregistrată la dosar la data de 17.02.2015, după care,
Curtea constată că nu mai subzistă motivele suspendării cauzei și în temeiul art.245 Cod procedură civilă, repune cauza pe rol.
Nemaifiind cereri formulate, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, Curtea constată cauza în star de judecată și având în vedere că s-a solicitat ca judecata să se desfășoare și în lipsă, reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.4140 din data de 04.04.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul S. L. DIN ÎNVĂȚĂMÂNT, în numele membrei de sindicat LERCA I. în contradictoriu cu pârâții ȘCOALA CU C. I-VIII NR. 54, C. L. AL S. 3 BUCUREȘTI și P. S. 3 BUCUREȘTI; a obligat pârâta ȘCOALA CU C. I-VIII NR. 54 la plata către reclamantă a diferenței dintre indemnizația de concediu de odihnă aferentă anului 2009-2010, calculată fără aplicarea diminuării cu 25% prevăzută de Legea nr. 118/2010 și indemnizația de concediu de odihnă plătită; a obligat pârâții C. L. AL S. 3 BUCUREȘTI și P. S. 3 BUCUREȘTI la asigurarea fondurilor necesare pentru plata diferențelor conform prezentei hotărâri.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că reclamanta Lerca M. I. este cadru didactic al pârâtei unitate de învățământ.
Indemnizația de concediu de odihnă este reglementată de art. 145 din Legea 53/2003 care prevede: „pentru perioada concediului de odihnă, salariatul beneficiază de o indemnizație de concediu, care nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevăzute în contractul individual de muncă.
Indemnizația de concediu de odihnă, reprezintă media zilnică a drepturilor salariale prevăzut la alin. (1) din ultimele trei luni anterioare celei în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu.
Indemnizația de concediu se plătește de către angajator cu cel puțin 5 zile lucrătore înainte de plecarea în concediu".
Rezultă din această reglementare că dreptul salariatului la indemnizația de concediu presupune obligația corelativă, dată în sarcina angajatorului, de a plăti această indemnizație.
Potrivit art. 144 din Codul muncii „dreptul la concediu de odihnă anual plătit este garantat tuturor salariaților. Dreptul la concediul de odihnă nu poate forma obiectul vreunei cesiuni, renunțări sau limitări".
Dreptul la concediu de odihnă plătit, ca expresie a ideii de protecție a salariatului se regăsește și în dispozițiile constituționale. Art. 22 din Constituție garantează dreptul la integritate fizică și psihică, iar art. 41 alin 2 stabilește dreptul salariatului la concediul de odihnă plătit.
Aceste reglementări instituie concediul de odihnă plătit într-un principiu ce se justifică din situația specială a salariatului care prestează munca prin asumarea anumitor riscuri, în condiții de subordonare, vulnerabil în raporturile de muncă pe care le are cu angajatorul, raporturi în care nu se poate prevala decât de pregătirea, aptitudinile și calitățile sale pe care le pune în interesul angajatorului (art. 10 din lege: „se obligă să presteze munca pentru și sub autoritatea unui angajator").
Art. 1 din Legea nr. 118/2010 prevede diminuarea cu 25% a cuantumurilor unor drepturi de natură salarială (salarii, solde, indemnizații lunare de încadrare, sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, alte drepturi în lei sau valută) stabilite în conformitate cu prevederile Legii cadru nr. 330/2009.
Prin art. 155 din Codul muncii, se stabilește sfera de cuprindere a salariului (înțeles generic ca remunerație, ca prestație corelativă la munca depusă de salariat) însă legiuitorul nu a inclus în această categorie și indemnizația de concediu și nici n-ar putea fi inclusă cât timp această nu este susceptibilă de regularitatea impusă de art. 161 alin. 1 (salariul se plătește cel puțin odată pe lună la data stabilită...") sau de posibilitatea plății în natură prevăzută de art. 161 alin 3 din Lege.
Prestațiile reciproce și corelative pe care le presupune contractul individual de muncă sunt prestații cu executare succesivă, posibil de realizat numai în timp, iar obligația angajatorului de a achita indemnizația de concediu nu este susceptibilă de executare succesivă deosebindu-se, așadar, esențial, de obligația de a achita salariul.
Indemnizația de concediu se constituie într-un drept accesoriu (subsecvent) la dreptul principal constând în dreptul la concediul anual, în natură, drept care nu poate forma obiectul vreunei cesiuni, renunțări sau limitări.
Dreptul subsecvent urmează regimul juridic al dreptului principal și, alături de acesta, are o reglementare distinctă, într-un capitol distinct al Codului muncii.
Pe de altă parte, indemnizația de concediu are natură juridică a unui drept de creanță protejat de art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și Libertăților fundamentale.
Indemnizația de concediu are o valoare ce poate fi considerată „bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, fapt ce conduce la recunoașterea calității de victimă pentru persoana lipsită, în tot sau în parte de această indemnizație.
Aceste considerente, în fapt și în drept, conduc la ideea că indemnizația de concediu, ca prestație unică, nu poate fi asimilată unor alte indemnizații pe care salariatul le primește succesiv, numai acestea putând fi considerate, așadar, drepturi salariale.
Chiar dacă în indemnizația de concediu s-ar asimila drepturilor salariale, așa cum se justifică măsura reducerii prevăzută de Legea nr. 118/2010, reclamanta nu ar putea fi afectată cât timp actul normativ ce i-a restrâns drepturile, a intrat în vigoare la data de 03 iulie 2010, și urmează să producă efecte pentru viitor, iar reclamanta a intrat în concediu de odihnă la data de 15.03.2010, astfel cum rezultă din adeverința nr. 620/28.09.2010 emisă de Școala cu clasele I-VIII (fila 15).
În concluzie, cum reclamanta a intrat în concediul de odihnă în luna iunie 2010, indemnizația de concediu trebuie raportată la drepturile salariale din lunile, mai, aprilie, martie 2010, iar lunile respective nu au fost afectate de reducerile salariale prevăzute de Legea nr. 118/2010.
În ceea ce privește părțile care au atribuții privind acordarea acestor drepturi salariale instanța a reținut următoarele:
Potrivit HG nr. 2192/2004, art. 3 - (1) Unitățile de învățământ au propria lor activitate financiar-contabilă.
(2) Directorul unității de învățământ are calitatea și exercită atribuțiile de ordonator terțiar de credite.
Având în vedere normele metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, aprobate prin HG nr. 2192/2004, instanța constată că principalele instituții cu rol în stabilirea, calcularea, aprobarea și plata salariului pentru personalul din învățământul preuniversitar sunt unitatea de învățământ, C. L. și P., care au obligația de a îndeplini metodologia astfel cum este ea descrisă în normele metodologice mai sus arătate.
În raport de aceste prevederi legale, obligațiile ce revin fiecărui pârât sunt:
Unitatea școlară să calculeze salariile personalului angajat și prin intermediul directorului să întocmească bugetul unității de învățământ, să îl fundamenteze și să îl prezinte administrației publice locale.
P. să întocmească proiectul bugetului local, având în vedere și bugetele înaintate de către unitățile școlare.
C. local să aprobe bugetul local în vederea înaintării spre alocare a sumelor datorate cu titlu de salarii de la bugetul de stat și, după primirea sumelor de la bugetul de stat, comunicarea către unitățile de învățământ și trezoreriile în a căror rază teritorială își au sediul unitățile respective.
Având în vedere toate aceste considerente astfel cum au fost pe larg expuse instanța constată că atât C. L. cât și P. au obligația să vireze sumele necesare, în conformitate cu obligațiile legale distincte ce revin fiecăreia dintre parate astfel cum au fost mai sus descrise.
Pe cale de consecință a obligat pârâții, fiecare în conformitate cu atribuțiile ce le revin, să plătească reclamantei, membră de sindicat diferența dintre indemnizația cuvenită și cea plătită, respectiv sumele reținute cu acest titlu aferente anului 2010.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs motivat în termen legal C. L. AL S. 3 BUCUREȘTI.
În susținerea motivelor de recurs a arătat că în ceea ce privește obligarea Consiliului L. al S. 3 și a Primarului S. 3 de a asigura fondurile necesare pentru plata indemnizației de concediu neacordat aferent anului 2009 - 2010, învederăm instanței următoarele:
Proiectele de bugete elaborate de unitățile de învățământ doar se prezintă autorităților administrației publice locale, în faza de fundamentare a proiectului bugetului de stat și a proiectelor bugetelor locale. După aprobarea bugetului de stat C. General al Municipiului București, prin hotărâre și cu asistența tehnică a direcției generale a finanțelor publice și a inspectoratului școlar, vor repartiza sumele defalcate din venituri ale bugetului de stat unităților administrativ teritoriale.
Astfel, recurentul consideră că atât Primăria Sector 3 prin Primar cât și C. L. Sector 3 nu au calitate procesual pasivă în cauza dedusă judecății.
În cazul de față neexistând identitatea necesară între persoana pârâtului și persoana obligată, lipsa calității procesual pasive duce la respingerea acțiunii, cunoscut fiind faptul că sistemul procesual civil nu cunoaște instituția schimbării uneia dintre părți, cu o altă persoană în cazul în care se constată lipsa calității procesuale.
Totodată, Capitolul V (Prezentarea și aprobarea bugetelor unităților de învățământ preuniversitar de stat) din Normele metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământul preuniversitar de stat, aprobate prin H.G. nr. 2192/2004, norme ce stabilesc în mod clar rolul Consiliului L. la asigurarea finanțării cheltuielilor acestora în exercițiu financiar al unității de învățământ.
Față de acest context, rolul Consiliului L. este limitat, având în vedere că acesta doar adaugă la sumele primite de la bugetul de stat sume din bugetul propriu pentru învățământ, și aprobă bugetele unităților de învățământ fundamentate de către de către fiecare unitate de învățământ în parte.
Recurentul a învederat instanței faptul că atât calcularea, plata și includerea în bugetul unităților de învățământ a sumelor necesare plății indemnizației de concediu de odihnă se realizează de către respectivele unități de învățământ, în calitate de ordonatori terțiari de credite, ca urmare a solicitării scrise a acestora către I.S.M.B. care asigură consultanță de specialitate privind repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pe baza raportărilor unităților de învățământ.
Bugetele unităților de învățământ preuniversitar de stat reprezintă documentul pe baza căruia asigură finanțarea cheltuielilor acestora în exercițiul bugetar, bugete de care dispune numai unitatea de învățământ.
În concluzie, față de cele anterior prezentate recurentul a solicitat instanței să admită excepția lipsei calității procesuale pasive atât a Consiliului L. al S. 3 cât și a Primarului S. 3 și să respingeți acțiunea formulată împotriva acestora ca introdusă împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Recurenta a criticat hotărârea atacată sub aspectele reținute în considerentele sale de către instanță pe fondul cauzei, astfel:
Aplicarea legislației în vigoare în materia salarizării personalului din învățământ se face de către Ministerul Educației, Cercetării și Inovării prin emiterea de acte administrative normative - ordine - în vederea aprobării metodologilor de calcul al drepturilor salariale, metodologii obligatorii pentru ordonatorii terțiari de credite (a se vedea, de ex. O.M.E.C.T. nr. 1350/2007).
Conform Legii privind finanțele publice locale, ordonatorul principal de credite de la nivelul administrației publice locale, în speță P. S. 3, este obligat să supună spre aprobare autorității deliberative - C. L. - un buget local ce trebuie să fie elaborat avându-se în vedere politicile fiscale și bugetare la nivel național și local, fiind răspunzător de angajarea și ordonanțarea cheltuielilor în limita bugetelor aprobate, cheltuielile bugetare având destinație precisă și limitată (acestea rezultând din economia art. 23, 25 și 26 din Legea nr. 273/2006).
De asemenea recurentul a reiterat următoarele aspecte:
- după aprobarea bugetului de stat C. General al Municipiului București, prin hotărâre și cu asistența tehnică a direcției generale a finanțelor publice și a inspectoratului școlar, vor repartiza sumele defalcate din venituri ale bugetului de stat unităților administrativ teritoriale;
- calcularea, plata și includerea în bugetul unităților de învățământ a sumelor necesare plății indemnizației de concediu de odihnă se realizează de către respectivele unități de învățământ, în calitate de ordonatori terțiari de credite, ca urmare a solicitării scrise a acestora către I.S.M.B. care asigură consultanță de specialitate privind repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pe baza raportărilor unităților de învățământ.
Pentru considerentele anterior expuse, recurentii au solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței civile nr. 4140/04.04.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a Vlll-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, iar judecând cauza pe fond, sa solicitat respingerea acțiunii formulată în contradictoriu atât cu C. L. Sector 3 cât și cu P. S. 3 ca neîntemeiată.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor de recurs precum și din oficiu conform dispozițiilor art.3041 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Relativ la recursul comun promovat de C. L. Sector 3 Bucuresti și P. S. 3 București și vizând exclusiv calitatea procesual pasivă a celor două instituții in prezenta procedură judiciară, Curtea observă că, potrivit dispozițiilor art.13 din OUG nr.32/2001, aprobata prin Legea nr.374/2001, începând cu anul 2001, finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigura din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror raza își desfășoară activitatea. In același sens sunt si dispozițiile art.103 alin.(2) din Legea educatiei nationale nr.1/2011, in conformitate cu care „consiliile locale și consiliul județean, respectiv consiliile locale ale sectoarelor municipiului București pot contribui din bugetele proprii la finanțarea de bază și complementară a unităților de învățământ preuniversitar de stat”.
In conformitate cu mentiunile art.106 din Legea nr.1/2011 „finanțarea de bază și finanțarea complementară se realizează pe baza contractului de management încheiat între directorul unității de învățământ preuniversitar și primarul localității/primarul de sector în a cărei rază teritorială se află unitatea de învățământ, respectiv cu președintele consiliului județean/primarul de sector, în cazul școlilor speciale”. Finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat cuprinde: finanțarea de baza si finanțarea complementara. Finanțarea de baza asigura desfășurarea in condiții normale a procesului de învățământ la nivel național, conform standardelor naționale. Finanțarea de baza se asigura prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat si din alte venituri ale bugetelor locale. Finanțarea complementara se asigura din bugetele locale si din alte surse, potrivit legii. Finanțarea de baza cuprinde următoarelor cheltuieli: cheltuieli de personal, etc. Așadar, cheltuielile cu salarizarea personalului didactic se asigura din bugetul de stat, ca finanțare de baza a unității de învățământ, insa prin intermediul bugetului local.
Concret, atribuțiile instituțiilor publice locale implicate in aceasta finanțare pot fi lămurite ținând seama, pe de o parte, de prevederile art.38 din Legea nr.215/2001, republicata, potrivit cărora consiliul local aproba, la propunerea primarului, bugetul local, virările de credite, etc., iar, pe de alta parte, de prevederile art.63 alin.1 si 4 din Legea nr.215/2001, potrivit cărora primarul îndeplinește atribuții referitoare la bugetul local, are funcția de ordonator principal de credite, întocmind bugetul local pe care îl supune spre aprobare consiliului local.
In bugetul local se prevăd sumele necesare plății drepturilor salariale ale personalului din unitățile de învățământ, sume defalcate din bugetul de stat de către Ministerul Finanțelor Publice si virate destinatarilor prin intermediul unităților subordonate din teritoriu. Cum drepturile bănești cuvenite cadrelor didactice reclamante sunt cheltuieli din bugetul de stat, dar aprobate spre plata prin intermediul ordonatorului de credite -primarul, prin bugetul local, aprobat de către consiliul local, administrația publica locala poate sta in judecata ca parat si are calitate procesual pasiva in măsura in care se solicita alocarea fondurilor necesare plății drepturilor de către angajatorul unitate de învățământ.
Raportat la acest aspect, Curtea observa, insa, ca prima instanta nu a dispus obligarea institutiilor-recurente la insăși plata drepturilor salariale prevazute de Legea nr.118/2010 către reclamanta reprezentată de S. L. din Invatamant Bucuresti, in conditiile in care, astfel cum s-a aratat in precedent, nu exista un raport juridic direct intre acestia din urma si institutia-recurenta. Aceasta din urma au fost obligate doar la efectuarea alocarilor de fonduri necesare platii drepturilor salariale restante catre reclamanta-salariată ce face parte din S. L. din Invatamant Bucuresti.
Concluzionând asupra cauzei civile deduse judecății și reținând argumentele expuse in cele ce preced, in temeiul dispozițiilor art.312 alin.(1) din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul comun promovat de C. L. Sector 3 București și P. S. 3 București.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenții-pârâți P. S. 3 și C. L. AL S. 3 împotriva sentinței civile nr.4140/04.04.2014, pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de muncă și Asigurări sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. L. DIN ÎNVĂȚĂMÂNT în numele membrului de sindicat LERCA I. și intimata-pârâtă ȘCOALA CU C. I-VIII NR.54, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 05.05.2015.
PREȘEDINTE, JUDECATOR, JUDECATOR,
A. D. Ș. N. R. I. R. G.
GREFIER.
D. E. C.
Red.Jud.:R.G.
Tehnored.C.C. /2ex./ 13.05.2015
Jud.fond: M. L. R.
| ← Despăgubire. Decizia nr. 1887/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 1907/2015. Curtea de... → |
|---|
