Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 2306/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2306/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-06-2015 în dosarul nr. 2780/87/2014
ROMÂNIA
DOSAR NR._ (1487/2015)
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.2306
Ședința publică de la 12.06.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE- M. V. D.
JUDECĂTOR - N. R. I.
GREFIER - E. D. C.
Pe rol soluționarea apelului declarat de apelanta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII TELEORMAN împotriva sentinței civile nr.23/13.01.2015, pronunțate de Tribunalul Teleorman-Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul L. H..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul prin avocat S. E., care depune la dosar împuternicire avocațială nr._/2015, emisă în baza contractului de asistență juridică_/2015, lipsă fiind apelanta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Reprezentantul avocat al intimatului arată că nu are alte cereri de formulat, care să conducă la amânarea dezbaterilor.
Curtea constată închisă etapa cercetării judecătorești, declară deschise dezbaterile și acordă cuvântul pe cererea de apel.
Intimatul, prin avocat, solicită respingerea apelului, ca nefondat și menținerea hotărârii atacate, ca fiind temeinică și legală.
În combaterea motivelor de apel, reprezentantul avocat al intimatului arată că instanța de fond, în mod corect, a făcut aplicarea Ordinului nr.590/2008 al Ministerului Muncii, ordin care prevedea foarte clar că adeverințele care atestă condițiile de muncă, emise anterior, se valorifică indiferent dacă sunt respectate condițiile de formă prevăzute în anexele respectivului act normativ.
Totodată, arată că nu solicită cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.23/13.01.2015, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul L. H. în contradictoriu cu pârâta C. JUDEȚEANA DE PENSII TELEORMAN și pe cale de consecință, a fost anulată decizia de pensionare nr._/30.06.2014 emisă de pârâtă.
A fost obligată la emiterea unei noi decizii de pensionare în care la calcularea drepturilor de pensie să fie valorificată și adeverința nr. 1895/29.08.1995 emisă de Trustul de Montaj Utilaj Conducte București –Filiala București.
În considerente a reținut că prin acțiunea civilă formulată la data de 11.09.2014 reclamantul L. H. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C. Județeana de Pensii Teleorman, anularea deciziei nr._/30.06.2014 emisă de către C. Județeana de Pensii Teleorman și emiterea unei noi decizii în care să se valorifice adeverința nr.1895/29.08.1995, cu deschiderea astfel a dreptului la pensie.
Reclamantul a solicitat înscrierea la pensie depunând și actele necesare printre care și adeverința eliberată de ., sub nr. 1895/29.08.1995, prin care se atestă că a lucrat în grupa I de muncă, în perioada 13.02.1979/31.12.1990, în procent de 100%, conform Ordinului 50, art. 3 alin. 2 și HG 456/1990 listă anexa pct. 11.
Cererea i-a fost respinsă însă de pârâtă, nefiind valorificată adeverința precizată, cu motivarea că nu se face dovada detașării pe platforma Combinatului Chimic T.-M..
Adeverința în cauză este însă eliberată la data de 29.08.1995, deci cu mult înainte de întărea în vigoare a dispozițiilor Legii nr. 263/2010, la care face trimitere pârâta prin întâmpinare, îndeplinind condițiile de fond și de formă cerute de Decretul-Lege nr. 92/1976, în vigoare la acea dată.
Punctul 6 din Ordinul MMSSF 590/2008 dispune că „adeverințele nevalorificate la stabilirea și/sau modificarea drepturilor de pensie, întocmite și eliberate anterior intrării în vigoare a prezentului Ordin, se utilizează la stabilirea și/sau modificarea drepturilor de pensie dacă îndeplinesc condițiile legale de valabilitate, chiar dacă nu sunt conforme cu modelul din anexă.”
Art. 158 alin. 1 din Legea nr. 263/2010, dispune că perioadele de vechime în muncă realizate în grupa I și II de muncă până la data de 01.04.2001 constituie stagiu de cotizare în condiții deosebite, în vederea reducerii vârstelor de pensionare, cu excepția celor realizate în activități care, conform prevederilor art. 30 alin.1, sunt încadrate în condiții speciale.
A..2 al precizatului articol dispune că adeverințele care atestă încadrarea persoanelor în fostele grupe I și/sau II de muncă sunt valorificate numai în situația în care au fost emise conform legii, pe baza normativelor verificabile întocmite anterior datei de 01.04.2001.
Pentru această perioadă, s-au plătit contribuțiile de asigurări sociale, astfel fiind respectat și principiul contributivității prevăzut de art. 2 lit. c din Legea nr. 263/2010.
Ca atare, față de dispozițiile legale precizate, instanța apreciază că adeverința în cauză îndeplinește condițiile de fond și de formă, trebuind să fie valorificată.
Dacă pârâta ar avea obiecțiuni cu privire la veridicitatea acesteia, are mijloace legale la îndemână prin care să dovedească contrariul.
Cum o astfel de dovadă nu a fost făcută, această adeverință îndeplinind condițiile de fond și de formă, trebuie valorificată, în conformitate cu prevederile legale precizate.
Ca atare, în temeiul dispozițiilor legale precizate, pârâtei îi revine obligația de a valorifica la calcularea drepturilor de pensie ale reclamantului și adeverința nr. 1895/29.08.1995 emisă de Trustul de Montaj Utilaj Conducte București – Filiala București și astfel să emită o nouă decizie de pensionare, cu luarea în calcul și a perioadei de grupă atestate prin adeverința precizată.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel motivat în termen legal apelanta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII TELEORMAN, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele formulate a arătat că reclamantul a solicitat valorificarea adeverinței nr. 1895/29.08.2009 emisă de TMUCB S.A –Filiala București.
Instanța de fond, prin sentința apelată, a obligat apelanta să emită o nouă decizie de pensie prin valorificarea adeverința nr. 1895/29.08.1995 emisă TMUCB S.A - Filiala București, referitoare la încadrarea în grupa I de muncă din perioada 13.02._90, temeiul legal al încadrării în grupă de muncă fiind Ordinul 50/1990, art.3, al.2 și H.G 456/90, listă anexă pct. ll.
Prin urmare, apelanta consideră că atitudinea CJP fată de modalitatea de analiză și valorificare a unei adeverințe care atestă o anumită vechime în grupă de muncă, trebuie analizată sub aspectul condițiilor de formă și de fond, condiții care trebuie îndeplinite cumulativ de către aceste adeverințe. A fost emisă decizia de pensie nr._/30.06.2014 prin care se respinge cererea de înscriere la pensie pentru limită de vârstă, deoarece reclamantul nu face dovada detașării pe platforma Combinatului Chimic Tr. M.. Reclamantul a desfășurat activitate în perioada precizată în respectiva adeverință ca fiind detașat pe platforma combinatului chimic.
Mai mult decât atât, Ordinul 50/1990 reprezintă un act normativ care precizează locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de muncă.
În conformitate cu prevederile de la pct.6 din ORDINUL nr. 50/1990 al MMPS, nominalizarea persoanelor care se încadrau în grupele I și II de muncă se făcea de către conducerile unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile concrete în care și-au desfășurat activitatea persoanele respective.
Consideră că nu a manifestat un refuz nejustificat, întrucât, conform anexei 12 la Normele de aplicare a Legii 263/2010, adeverințele de încadrare în grupele superioare de muncă se întocmesc conform formularului prezentat în norme, care trebuie să conțină toate elementele referitoare la temeiul juridic al încadrării, precum și nominalizarea care ar trebui făcută printr-un act administrativ emis de unitate conf. prevederilor Ordinului 50/1990, completându-se actul normativ care anterior datei de 01.04.2001 a constituit temeiul juridic pentru încadrarea în grupa II de muncă.
Potrivit prevederilor alin.2 de la pct.15 din Ordinul menționat anterior, unitățile aveau obligația să analizeze și să precizeze în termen de 30 de zile, de la data aprobării Ordinului, pe baza documentelor existente în unitate, situația încadrării personalului în grupele I sau II de muncă începând cu data de 18.03.1969.
Actele normative care reglementau încadrarea în fostele grupe I sau II de muncă au fost abrogate la data intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, abrogate de Legea 263/2010, respectiv la data de 01.04.2001.
După această dată nu mai există bază legală pentru încadrarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite de muncă în grupe superioare de muncă, iar eliberarea adeverințelor privind atestarea faptului că în anumite perioade anterioare datei de 01.04.2001, o persoană și-a desfășurat activitate în locurile de muncă încadrate în grupele I sau II de muncă, se va face numai pe baza documentelor întocmite la acea vreme, verificabile, aflate în evidența angajatorilor sau deținătorilor de arhive (proces verbal, decizie, tabel, hotărârea consiliului de administrație și a sindicatului privind nominalizarea persoanelor în grupe superioare de muncă).
Potrivit dispozițiilor art.126 (1) din normele de aplicare a Legii 263/2010 „în situația prezentării și a altor acte de vechime în muncă prevăzute de lege, acestea vor cuprinde obligatoriu cel puțin următoarele elemente: denumirea angajatorului, datele de identificare ale persoanei, perioada în care s-a lucrat, cu indicarea datei de începere și de încetare a raportului de muncă, menționarea temeiului legal în baza căruia a avut loc încadrarea" etc, iar în conformitate cu cele precizate anterior, la art. 128 (5) "Adeverințele întocmite în conformitate cu prevederile Ordinului Ministrului Muncii, familiei și Egalității de Șanse nr. 590/15.09.2008, până la . legii, vor putea fi valorificate la stabilirea și/sau recalcularea drepturilor de pensie dacă îndeplinesc condițiile de fond și formă prevăzute de acestea”.
Apelanta a solicitat instanței să admită apelul, iar prin soluția ce o va pronunța să respingă soluția pronunțată în sentința civilă nr. 23/13.01.2015 și să mențină ca temeinică și legală decizia de pensie aflată în plată.
Cercetând apelul declarat, Curtea constată că acesta este nefondat.
În primul rând, adeverința 1895/29.08.1995 emisă de Trustul de Montaj Utilaj Conducte București –Filiala București nu poate fi înlăturată de la valorificare, fără o justificare rezonabilă cu privire la condiția de fond sau de formă pe care nu o îndeplinește, obligatoriu de întemeiat pe legislația în vigoare la data emiterii ei. Autorului (emitentului) unui act nu i se poate reproșa nerespectarea cerințelor unor acte normative care nu existau la data întocmirii lui. Dacă acesta este conform normelor în activitate la momentul eliberării, el este valabil ca atare și nu poate fi nici înlăturat din probațiune, nici supus unei presupuse cerințe de completare, spre a fi făcut potrivit cu exigențele legii ulterioare.
Pe de altă parte, atât încadrarea propriu-zisă, cât și întemeierea ei pe actul administrativ ce a motivat-o, au fost întocmai confirmate de fostul angajator, în virtutea competențelor ce-i reveneau, asumându-și deplina responsabilitate pentru actele și certificatele emise pe baza documentelor verificabile, aflate în arhiva unității, pe care nu le-ar putea atesta diferit, sub sancțiunea prevăzută de Codul penal pentru falsul în înscrisuri. Din acest punct de vedere, esențial este caracterul încadrabil, pe baza dispozițiilor imperative ale legii, în grupa I, a activității prestate de petent, față de care nu se poate acorda valoare de fine de neprimire, neidentificării nominalizării, ca una din etapele premergătoare încadrării propriu-zise și realizată, prin ipoteză, la un moment mult anterior exigențelor legii actualmente în vigoare, oneros de opus douăzeci de ani mai târziu.
De altfel, din prevederile exprese ale art. 6 din Ordinul nr.50/1990, precum și ale art.2 din H.G. nr.1223/1990, rezultă că nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și a II-a de muncă, se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, iar potrivit art.15 din primul act normativ, dovedirea perioadelor desfășurate în locuri de muncă încadrate în grupe de muncă, în vederea pensionării, se face pe baza înregistrării acestora în carnetele de muncă, perioadele în discuție putând fi în egală măsură dovedite cu adeverințe.
În speță, adeverința evocată atestă însăși încadrarea reclamantului în grupa superioară de muncă, efectuată de fostul angajator, care avea deplină competență pentru aceasta, asumându-și și răspunderea pentru datele atestate și încadrarea efectuată, sub control judiciar, desigur, care însă nu le poate cenzura în baza unei simple contestații, nerezonabile, că salariatul nu ar fi lucrat în locul și condițiile certificate. Din mențiunile exprese ale carnetului de muncă rezultă că el a fost salariatul Combinatului Chimic T. M. în perioada de referință, iar adeverința ce face obiectul disputei judiciare tocmai asta atestă, că a lucrat în condiții specifice grupei I, astfel că nu există vreun temei rezonabil pentru a ne îndoi nici de realitatea încadrării, nici de desfășurarea lucrului pe platforma combinatului, cerând o dovadă formală la baza unei pretinse detașări. O adeverință de acest gen nu poate fi înlăturată, amendată, cenzurată, fără ca problema greșitei sau netemeinicei încadrări să se pună distinct în proces și fără ca în sprijinul unei astfel de suspiciuni să se aducă dovezi din care să rezulte că în realitate, salariatul nu ar fi lucrat în condițiile atestate de angajator, ci în altele, față de care se impune anularea măsurii încadrării. Aceasta și în condițiile în care, precum s-a mai arătat, încadrarea este o prerogativă exclusivă a angajatorului, urmare a parcurgerii unor etape în acest scop, care este și cel mai în măsură să cunoască realitățile locului de muncă pe care-l asigură și pentru care răspunde, iar instanța nu se poate substitui conducerii unității și reprezentanților salariaților pentru a decide în locul acestora, că locul de muncă nu era - sau condițiile în care el se realiza nu-l făceau - încadrabil.
Cu atât mai mult, nu este îndrituit să cenzureze mențiunile efectuate de angajator cu privire la efectuarea muncii în condiții specifice grupei I, organul cu atribuții de stabilire a drepturilor de pensie, ci acesta trebuie să se limiteze la verificarea validității formale a înscrisului (carnet de muncă sau adeverință) care cuprinde datele valorificabile, fără a putea cerceta valabilitatea pe fond a acestora, cum nu și-ar pune problema nici să ceară spre verificare state de plată ori să aprecieze asupra aplicării de către angajator a legii cu ocazia calculului și efectivei plăți a salariilor, sporurilor sau altor drepturi acordate ori cuvenite foștilor salariaților, actualmente asigurați care solicită stabilirea drepturilor de pensie, cu luarea în calcul a tuturor elementelor relevante în această etapă, astfel cum au fost înregistrate în actele corect întocmite, provenind de la locurile de muncă în care și-au desfășurat activitatea.
Cât privește validitatea formală a adeverinței, se constată că aceasta cuprinde în mod corespunzător toate mențiunile necesare valorificării, potrivit legii, anume specialitatea exercitată, perioada pentru care se emite atestarea, temeiul și procentul de încadrare în grupa de muncă, toate acestea efectuate cu asumarea de către emitent a întregii responsabilități, sub sancțiunea prevăzută de Codul penal pentru falsul în înscrisuri, cât privește realitatea datelor înscrise, pe baza documentelor verificabile aflate în arhiva societății, care din acest motiv nici nu ar putea fi atestate contrar, numai pentru a satisface pretențiile de presupusă legalitate venite din partea organului căruia-i revine sarcina valorificării.
Rezultă, prin urmare, că nu există nici un motiv întemeiat, potrivit legii, pentru care perioada menționată ca lucrată în grupa superioară de muncă, să nu fie luate în considerare la stabilirea drepturilor de pensie ale reclamantului, și că sentința atacată a fost pronunțată cu aplicarea corectă a legii, în mod temeinic, apelul declarat urmând a fi respins, ca nefondat, în aplicarea art.480(1) din Noul Cod de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelanta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII TELEORMAN, cu sediul în A., ., J. TELEORMAN, împotriva sentinței civile nr.23/13.01.2015, pronunțate de Tribunalul Teleorman-Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul L. H., cu domiciliul în T. MAGURELE, .. 14, J. TELEORMAN – CNP_, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.06.2015
PREȘEDINTE, JUDECATOR,
V. M. D. N. R. I.
GREFIER,
E. D. C.
Red.: INR/29.06.2015
Tehnored.:C.C./4 ex/20.06.2015
Jud.fond: M. M.
| ← Recalculare pensie. Decizia nr. 949/2015. Curtea de Apel... | Conflict de competenţă. Decizia nr. 16/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
