Obligaţie de a face. Decizia nr. 1739/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1739/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-05-2015 în dosarul nr. 35499/3/2014
ROMÂNIA
DOSAR NR._ (735/2015)
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.1739
Ședința publică de la 15.05.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE- M. V. D.
JUDECĂTOR - N. R. I.
GREFIER - E. D. C.
Pe rol soluționarea apelului declarat de apelantul S. C. MILITARE DISPONIBILIZATE, ÎN RETRAGERE ȘI ÎN REZERVĂ în numele membrului de sindicat C. A., împotriva sentinței civile nr._/03.12.2014, pronunțate de Tribunalul București-Secția a VIII-a Conflicte de muncă și Asigurări sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații M. A. INTERNE și C. DE P. SECTORIALĂ A MINISTERULUI A. INTERNE.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul prin consilier juridic S. N., care depune la dosar delegație de reprezentare juridică, lipsă fiind intimații.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Reprezentantul convențional al apelantului arată că nu are alte cereri de formulat, care să conducă la amânarea dezbaterilor.
Curtea acordă cuvântul pe cererea de apel.
Reprezentantul convențional al apelantului solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate în sensul recunoașterii dreptului pretins, urmare a deciziilor emise în baza Legii nr.241/2013, pentru urmaș C. A. suma totală de 4811 lei, reținută în baza Deciziei de revizuire nr._/12.12.2011, începând cu luna ianuarie 2012 până în luna septembrie 2013, inclusiv. Depune la dosar concluzii scrise.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr._, disjunsă la termenul din data de 15.10.2014 din cauza cu nr. unic_, contestatorul S. C. Militare Disponibilizate, în numele a 18 membrii de sindicat, printre care și numita C. A., ca beneficiară a unei pensii de urmaș, în contradictoriu cu intimații M. Justiției, M. A. Interne și C. de P. Sectorială a Ministerului A. Interne, a solicitat pronunțarea unei hotărâri privind: recunoașterea dreptului pretins, urmare a deciziei emisă în baza Legii nr.241/2013 și acordarea sumelor reținute în baza deciziei de revizuire, respectiv a sumei totale de 4811 lei, reținută în baza Deciziei de revizuire nr._ din 12.12.2011, începând cu luna ianuarie 2012 pana în luna septembrie 2013, inclusiv; obligarea intimaților la repararea pagubei cauzate, respectiv achitarea în totalitate a sumei reținute menționate mai sus, la care sa se adauge dobânda legală și indicele de inflație aferente sumelor datorate, dobândă calculată până la data plății efective a acestuia; indexarea cuantumului pensiei stabilită prin decizia nr._/09.10.2013 anual, începând cu anual 2013, în funcție de inflație și de creșterea salariului real.
Prin sentința civilă nr._ din data de 03.12.2014, pronunțată de Tribunalul București, a fost respinsă ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului M. A. Interne; a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de contestatorul S. C. MILITARE DISPONIBILIZATE, în numele membrului său de sindicat C. A., în contradictoriu cu intimații M. A. INTERNE și C. DE P. SECTORIALĂ A MINISTERULUI A. INTERNE.
Pentru a pronunța această sentință, analizând cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului Ministerului A. Interne, prima instanță a reținut că aceasta este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Având în vedere motivarea excepției invocate, raportat la obiectul contestației de față, tribunalul a reținut că intimatul face referire la lipsa sa de calitate procesuală pasivă prin raportare la obiectul acțiunii, așa cum a fost formulat inițial, în sensul că se solicită doar anularea deciziei emise de intimata C. de P. Sectorială a M.A.I.
Deoarece în cauză au fost formulate mai multe capete de cerere, unele prin completări, printre care și de anulare a Hotărârii pronunțate de Comisia de Contestații din cadrul M.A.I în legătură cu contestația administrativă a pensionarului / respingerea implicită a contestației sale rămase fără răspuns, tribunalul a apreciat că această parte a fost introdusă în cauză prin raportare la acest capăt de cerere, chiar dacă contestatorul nu a justificat expres calitatea procesuală a fiecărei părți.
D. fiind faptul că legea reglementează ca și acțiune judiciară doar formularea unor contestații împotriva hotărârilor emise cu privire la deciziile contestate sau respingerea implicită a contestațiilor sale rămase fără răspuns, tribunalul a apreciat că cererile de anulare directă a deciziilor au caracter accesoriu și se impun a fi formulate, acesta fiind efectul firesc al constatării nelegalității hotărârilor contestate.
S-a respins astfel excepția invocată ca neîntemeiată pentru faptul că intimatul a fost chemat doar cu privire la anularea actelor emise de către aceasta.
S-a reținut că, soțul defunct al numitei C. A. a fost beneficiarul unei pensii militare de serviciu. După decesul acestuia, soției supraviețuitoare C. A. i s-a stabilit o pensie de urmaș ce a intrat în procesul de recalculare prevăzut de Legea 119/2010 și ulterior, de revizuire, în temeiul OUG 1/2011 (a se vedea decizia nr._/12.12.2011 prin care i s-a stabilit o pensie în cuantum de 1701 lei).
Subsecvent, în baza Legii 241/2013, intimata C. de P. Sectorială a M.A.I. a emis decizia nr._/09.10.2013 prin care s-a revenit la cuantumul aflat în plată la nivelul lunii decembrie 2010 (1956 lei), începând cu 01.10.2013.
Nemulțumit de această decizie, C. A. a formulat o contestație administrativă la Comisia de Contestații din cadrul M.A.I.
Prin hotărârea nr._/20.02.2014 pronunțată de Comisia de Contestații din cadrul M.A.I. a fost respinsă ca neîntemeiată contestația administrativă sus menționată.
Raportând situația de fapt de mai sus la prevederile legale în materie, tribunalul a apreciat că acțiunea de față este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Prin promovarea prezentei acțiuni, organizație sindicală, pentru membrul de sindicat C. A., ca beneficiară a unei pensii de urmaș, urmărește obținerea diferențelor de drepturi de pensie între cele cuvenite pentru luna decembrie 2010 (repuse în plată în temeiul Legii 241/2013) și cele încasate în temeiul deciziei de revizuire emisă în baza OUG 1/2011, precum și indexarea cuantumului pensiei stabilite în baza Legii 241/2013.
S-a constatat că pretențiile deduse judecății sunt neîntemeiate, întrucât potrivit prevederilor art. 1 din acest act normativ, pensia care a intrat în procesul de recalculare și revizuire conform Legii 119/2010 și OUG 1/2011, ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele aflate în plată la nivelul lunii decembrie 2010, se plătesc în cuantumul cuvenit pentru luna decembrie 2010, începând cu luna octombrie 2013.
Prin urmare, revenirea la cuantumul pensiei existent la nivelul lunii decembrie 2010 reprezintă o măsură reparatorie care produce efecte exclusiv pentru viitor, neexistând nicio dispoziție în cuprinsul Legii 241/2013 care să confere dreptul la despăgubiri pentru perioada decembrie 2010-octombrie 2013.
În acest sens, rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 1 alin. 4 din Legea 241/2013, faptul că pensia cuvenită pentru luna decembrie 2010, acordată de legiuitor începând cu 01.10.2013, se menține în plată până când cuantumul pensiei rezultat din înmulțirea valorii punctului de pensie cu punctajul mediu anual acordat ca urmare a recalculării sau revizuirii, în temeiul Legii 119/2010 și OUG 1/2011, este mai mare decât cuantumul cuvenit pentru luna decembrie 2010.
Totodată, dispozițiile art. 2 din Legea 241/2013 nu pot constitui fundamentul juridic al unor despăgubiri constând în diferențele de drepturi de pensie între cele încasate și cele cuvenite prin raportare la pensia aflată în plată la nivelul lunii decembrie 2010, întrucât textul de lege mai sus enunțat are în vedere ipoteza constatării diferențelor provenind din greșita valorificare a veniturilor realizate ori a stagiilor de cotizare, cu ocazia emiterii deciziei de revizuire în temeiul OUG 1/2011.
În cauza de față nu se pune însă în discuție legalitatea deciziei emise în baza OUG nr. 1/2011, care nefiind astfel contestată își produce în continuare efectele juridice.
Criticile de nelegalitate invocate de contestator, care au în vedere mai mult neconformitatea legislației specifice anterioare apariției Legii nr. 241/2013, inclusiv a OUG nr. 1/2011, cu prevederile și practica C.E.D.O. nu sunt specifice deciziei atacate.
Aceasta deoarece prin decizia emisă în baza legii nr. 241/2013, intimata C. de P. Sectorială a M.A.I. nu a făcut decât să prezinte situația pensiei din decembrie 2010, respectiv 30.09.2013, pentru a stabili cuantumul cel mai avantajos, respectiv cel din decembrie 2010, care urmează a se plăti începând cu data de 01.10.2013.
Intimata C. de P. Sectorială a M.A.I. nu a făcut nicio recalculare a pensiei cuvenite pensionarului reprezentat în cauză care să poată fi astfel contestată.
Aceasta nu a schimbat algoritmul de calcul și nici nu a adăugat noi date care să conducă la un alt cuantum al pensiei, ci doar a ales valoarea cea mai mare a acesteia de la cele două date arătate mai sus.
Legea 241/2013 nu a restabilit principii încălcate anterior prin operațiunea de revizuire a pensiei în temeiul OUG 1/2011, de natură să justifice acoperirea unui prejudiciu constând în diferențele de pensie clamate în cauză.
Urmare celor de mai sus, tribunalul a reținut că nu există astfel nici un temei juridic pentru pretențiile constând în plata diferențelor solicitate pentru perioada ianuarie 2012 – 30.09.2013.
Aceasta deoarece aceste diferențe par a fi determinate de nelegalitatea deciziei de revizuire emisă în baza OUG nr. 1/2011 care nu face obiectul prezentei cauze.
Și solicitarea de indexare a pensiei stabilite prin decizia emisă în baza Legii 241/2013 apare ca neîntemeiată.
Astfel, potrivit art. 102 alin. 2 din Legea 263/2010, valoarea punctului de pensie se majorează anual cu 100% din rata medie anuală a inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat.
Aceste dispoziții legale nu sunt aplicabile în cauză, în sensul invocat de contestator, deoarece acesta beneficiază de repunerea în plată a pensiei în cuantumul existent la nivelul lunii decembrie 2010, începând cu 01.10.2013 și până la momentul la care cuantumul pensiei rezultat din înmulțirea valorii punctului de pensie cu punctajul mediu anual acordat ca urmare a recalculării sau revizuirii, conform prevederilor Legii 119/2010 și ale OUG 1/2011, va fi mai mare decât cuantumul cuvenit pentru luna decembrie 2010, așa cum prevede art. 1 alin. 4 din Legea 241/2013.
Prin urmare, pentru ipoteza pensiei revizuite în temeiul OUG 1/2011, legiuitorul a instituit principiul conservării acestuia în cuantumul existent în luna decembrie 2010, independent de majorarea anuală a valorii punctului de pensie, aceasta devenind relevantă doar la momentul la care înmulțită cu punctajul mediu anual atestat în decizia de revizuire emisă în baza OUG 1/2011 ar conduce la o valoare superioară a pensiei față de cea din decembrie 2010, repusă în plată începând cu 01.10.2013.
Situația nu este discriminatorie, neputându-se reține existența unui tratament diferențiat pentru aceeași categorie socială. În acest sens, optând pentru repunerea în plată a pensiei în cuantumul existent în luna decembrie 2010 (în situația în care în urma revizuirii operate în temeiul OUG 1/2011, cuantumul pensiei a fost redus), legiuitorul a oferit un beneficiu categoriei pensionarilor care a intrat sub incidența OUG 1/2011.
Or, pensia în plată în luna decembrie 2010 avea natura juridică a unei pensii de serviciu, calculate în baza unor dispoziții legale speciale, în speță, Legea 164/2001, nefiind, deci, stabilită în baza unui punctaj mediu anual, determinat conform dispozițiilor Legii 119/2010 și OUG 1/2011. Prin urmare, pensia repusă în plată începând cu octombrie 2010 nici nu ar putea fi indexată în sensul art. 102 din Legea 263/2010, deoarece cuantumul acesteia nu este produsul dintre punctajul mediu anual și valoarea punctului de pensie, ci este rezultatul aplicării modului de calcul prevăzut de legea specială.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, contestatorul S. C. MILITARE DISPONIBILIZATE, în numele membrului său de sindicat C. A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de apel formulate, întemeiate în drept pe dispozițiile art.466, art.470-471, art.480 pct.2 din Codul de procedură civilă, apelantul critică hotărârea instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că în petitul acțiunii, a solicitat pronunțarea unei hotărâri privind: recunoașterea dreptului pretins, urmare a deciziilor emise în baza Legii nr.241/2013, respectiv acordarea sumelor reținute în baza deciziilor de revizuire, după cum urmează C. A. (urmașă decedat) - suma totală de 4811 lei, reținută în baza Deciziei de revizuire nr._ din 12.12.2011, începând cu luna ianuarie 2012 până în luna septembrie 2013, inclusiv; obligarea intimatelor la repararea pagubei cauzate, respectiv achitarea în totalitate a sumelor reținute menționate mai sus, la care să se adauge dobânda legală și indicele de inflație aferente sumelor datorate, dobândă calculată până la data plății efective a acestora; indexarea cuantumului pensiilor stabilite în urma ultimilor decizii emise în baza Legii nr.241/2013, după cum urmează: C. A. (urmașă decedat) - Decizia de pensie nr._/09.10.2013, anual, începând cu anul 2013, în funcție de inflație și de creșterea salariului real.
Susține apelantul că a înțeles că exercite calea de atac a apelului împotriva soluției cuprinsă în dispozitivul hotărârii instanței de fond, în temeiul art.461 alin.1 din Codul de procedură civilă, pronunțată asupra cererilor principale, deduse judecații primei instanțe pe fond.
Astfel, arată că prin acțiunea formulată, a solicitat recunoașterea dreptului pretins, urmare a deciziilor emise în baza Legii nr.241/2013, respectiv acordarea sumelor reținute în baza deciziilor de revizuire, obligarea intimatelor la repararea pagubei cauzate și indexarea cuantumului pensiilor stabilite în urma ultimelor decizii emise în baza Legii nr.241/2013, pentru contestatorul sus-menționat, ca urmare a aplicării greșite a dispozițiilor legale în vigoare.
Instanța a respins acțiunea formulată ca neîntemeiata, motiv pentru care apelantul a formulat prezentul apel prin care solicită admiterea acestuia, astfel cum a fost formulat și motivat și schimbarea în tot a hotărârii apelate, conform art.480 alin.2 NCPC, pentru următoarele considerente:
În mod greșit, instanța a reținut că revenirea la cuantumul pensiei existent la nivelul lunii decembrie 2010 reprezintă o măsură reparatorie exclusiv pentru viitor, neexistând nici o dispoziție în cuprinsul: Legii nr.241/2013 care să confere dreptul la despăgubiri pentru perioada decembrie 2010 - septembrie 2013; În mod greșit, instanța a considerat un beneficiu acordat de legiuitor categoriilor pensionarilor care au intrat sub incidența OUG nr. 1/2011, motiv pentru care pensia repusă în plata începând cu luna octombrie 2013 nici nu ar putea fi indexata, deoarece cuantumul acesteia nu este produsul dintre punctajul mediu anual și valoarea punctului de pensie, ci este rezultatul aplicării modului de calcul prevăzut de legea specială.
Față de cele menționate mai sus, se arată următoarele:
Pensia contestatorului din prezentul apel a fost stabilită în baza Legii nr. 164/2001 și a avut în vedere următoarele: activitatea cadrelor militare din sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională nu s-a limitat în timp la durata programului normal de lucru și nu a existat posibilitatea compensării muncii prestate cu timp liber sau plați suplimentare; exercitarea prerogativelor constituționale de apărare, ordine publică și securitate naționala se caracterizează prin continuitate; instituțiile publice au obligația legală de a asigura realizarea drepturilor prin dispozițiile în vigoare referitoare la specificul muncii prestate, importanță socială și restricțiile aferente; expunerea cadrelor militare la un grad ridicat de stres și risc.
Având în vedere necesitatea corectării unor neconcordante la nivelul reglementărilor, în privința modului de calcul al drepturilor de pensie, corelate cu încălcarea principiilor neretroactivității legii, dreptului de proprietate, drepturilor câștigate, precum și discriminarea în raport de alte categorii de pensionari, legiuitorul prin Legea nr.241/2013, a revenit la cuantumul pensiei existent la nivelul lunii decembrie 2010 ca o măsură reparatorie.
În această situație, apelantul consideră că măsură reparatorie trebuie să privească un just echilibru între interesul general și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale persoanelor, echilibru care nu este menținut ori de câte ori, prin diminuarea drepturilor patrimoniale, persoanele trebuie să suporte o sarcină excesivă și disproporționata.
O.U.G. nr. 1/2011, actul normativ în baza căruia au fost emise deciziile de revizuire care au condus la diminuarea pensiei contestatorilor, a avut ca scop reformarea sistemului de pensii și înlăturarea situațiilor inechitabile pe fondul crizei economicio-financiare cu care statul roman s-a confruntat în momentul apariției acestor dispoziții legale.
Este evident și de netăgăduit dreptul statului de a legifera și de a înlătura eventualele inechități, dar această operațiune se impune a fi efectuată astfel încât să nu aducă atingere dreptului de pensie dobândit legal ca urmare a desfășurării unor activități în calitate de militari activi, în care s-au supus tuturor rigorilor specifice vieții militare, cu promisiunea certă din partea statului că vor beneficia de un cuantum al pensiei care să compenseze restricțiile pe care le-au suferit.
Față de cele mai sus menționate, se apreciază că intervenția statului de a elimina pensia de serviciu prin revizuire numai în raport de principiul contributivității, reprezintă în mod incontestabil o ingerința în exercițiul unui drept legal dobândit.
Prin urmare, statul avea obligația de a ține cont de asigurarea unei proporționalități între acest interes și speranța legitimă a contestatorilor de a se bucura de dreptul câștigat pe viitor.
Se mai consideră că dreptul de pensie le-a fost stabilit contestatorilor sub imperiul Legii nr. 164/2001, având dreptul la o continuitate în ceea ce privește evoluția acelei legi în viitor. Or, reducerea pensiei s-a produs în mod total și evident imprevizibil.
Mai mult, imposibilitatea de a-și recupera vreodată sumele de bani pierdute și neindexarea pensiilor au dus la ruperea justului echilibru ce trebuie păstrat între protecția proprietății și cerințele interesului general.
Dacă s-ar interpreta imposibilitatea indexării pensiilor în sensul art.102 din Legea nr.263/2010, deoarece cuantumul acesteia nu este produsul dintre punctajul mediu anual și valoarea punctului de pensie, fiind rezultatul aplicării modului de calcul prevăzut de legea specială, pe cale de consecință această indexare nu s-ar aplica nici celor care în urma revizuirii au obținut un cuantum mai mare al pensiei - fapt care nu corespunde realității.
Menționează că pe toată durata exercitării activităților de cadre militare active, contestatorii nu au avut șansa de a-și suplimenta veniturile, având de suportat incompatibilități și interdicții totale în vreme ce categorii profesionale au beneficiat de șansa suplimentarii veniturilor lor în lipsa oricăror incompatibilități și restricții.
Totodată, invocă obligația interpretării și aplicării dispozițiilor constituționale în materia drepturilor omului în conformitate cu tratatele internaționale ratificate de România, deci și în conformitate cu dispozițiile Convenției, care se impune tuturor autorităților publice române.
Constatarea că nu exista nici o dispoziție în cuprinsul Legii nr.241/2013 care să confere dreptul Ia despăgubiri pentru perioada decembrie 2010-septembrie 2013, nu împiedică instanțele de judecată să facă aplicarea art.20 din Legea fundamentală și să dea prioritate pactelor și tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte și să analizeze nemijlocit convenționalitatea acestor norme și a efectelor ei concrete asupra părților cauzei din litigiul cu care sunt sesizate, în raport cu circumstanțele flecarei spete.
În prezenta cauză, apelantul consideră că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
Pentru motivele invocate, solicită în temeiul prevederilor art.480 pct.2 NCPC, admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței civile apelate, în sensul recunoașterii dreptului pretins, urmare a deciziilor emise în baza Legii nr.241/2013, respectiv acordarea sumelor reținute în baza deciziilor de revizuire, obligarea intimatelor la repararea pagubei cauzate și indexarea cuantumului pensiilor stabilite în urma ultimelor decizii emise în baza Legii nr.241/2013, pentru contestatorul sus-menționat.
Intimatul M. A. Interne a formulat întâmpinare la data de 16.02.2015, prin care a solicitat respingerea apelului, ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile apelate.
La data de 18.02.2015 a formulat întâmpinare și intimata C. de P. Sectorială a Ministerului A. Interne, prin care a solicitat respingerea apelului, ca nefondat.
Examinând motivele de apel formulate față de hotărârea apelată și probele administrate în cauză, cercetând pricina în limitele prevăzute de art.477 și următoarele din Codul de procedură civilă, Curtea constată că instanța de fond a făcut o corectă interpretare a actului juridic dedus judecății și o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente, considerentele detaliate ale instanței de fond fiind corecte și însușite de către Curte.
Reclamantul din prezenta cauză a fost beneficiarul unei pensii militare de serviciu, ce a intrat în procesul de recalculare prevăzut de Legea 119/2010 și ulterior, de revizuire, în temeiul OUG 1/2011, în cauză nefiind făcută dovada anulării deciziilor emise de intimată în temeiul acestor acte normative. Subsecvent deciziilor emise în baza actelor normative anterior menționate intimata, în aplicarea Legii 241/2013, a emis decizii prin care s-a revenit la cuantumul aflat în plată la nivelul lunii decembrie 2010, începând cu 01.10.2013.
Având în vedere motivele invocate, Curtea constată că susținerile apelantului referitoare la temeinicia pretențiilor deduse judecății, întemeiate pe dispozițiile Legii nr.241/2013, constând în plata retroactivă a diferențelor de pensie reținute în baza deciziilor de revizuire, precum și în indexarea cuantumului pensiilor stabilite prin deciziile emise în baza actului normativ sus-menționat sunt nefondate.
Sub acest aspect, se are în vedere că Legea nr.241/2013 stabilește că pensiile recalculate sau revizuite, conform prevederilor Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, aprobată prin Legea nr. 165/2011, cu modificările și completările ulterioare, ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele cuvenite pentru luna decembrie 2010, se plătesc în cuantumul cuvenit pentru luna decembrie 2010. Plata drepturilor bănești prevăzute la alin. (1) se efectuează începând cu data de 1 octombrie 2013.
Legea stabilește astfel revenirea la drepturile de pensie anterioare procesului de recalculare prevăzut de Legea nr.119/2010 doar începând cu data de 1 octombrie 2013, motiv pentru care reclamantul nu poate invoca acest act normativ ca temei al pretențiilor anterioare, în cuprinsul Legii 241/2013 neexistând prevederi care să confere dreptul la despăgubiri pentru perioada decembrie 2010-octombrie 2013. Prin urmare, nu poate fi primită teza avansată de reclamant, în sensul că Legea 241/2013 a restabilit principii încălcate anterior prin operațiunea de revizuire a pensiilor în temeiul OUG 1/2011, de natură să justifice acoperirea unui prejudiciu constând în diferențele de pensie solicitate în cauză.
OUG nr. 1/2011 a fost emisă în scopul stabilirii unui mod de calcul al pensiei recalculate conform Legii nr. 119/2010 care să ia în considerarea toate veniturile realizate de asigurat și pentru care au fost achitate contribuții de asigurări sociale, eliminând valorificarea unor sume arbitrare și care nu corespund realității, precum și obligația impusă beneficiarilor pensiei de a obține prin demersuri proprii documente în dovedirea acestor venituri.
Astfel cum s-a reținut și în Decizia nr. 29/12.12.2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea recursului în interesul legii referitor la aplicarea Legii nr.119/2010, publicată în M. Of. Partea I nr. 925/27.12.2011, în stabilirea efectelor contrare Convenției într-un caz dat, instanțele naționale trebuie să aibă în vedere și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la definirea principiului ori dreptului pretins încălcat, iar hotărârea pronunțată trebuie să se circumscrie limitelor stabilite în situații similare, nefiind admisibil ca instanțele naționale să lărgească sfera definirii unui drept sau principiu, acest atribut aparținând în exclusivitate Curții Europene a Drepturilor Omului.
Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului este constantă în sensul că art. 1 din Protocolul nr. 1 nu garantează dreptul de a primi pe viitor un anumit cuantum al prestației sociale, acceptându-se dreptul statelor de a modifica acest cuantum, în considerarea marjei largi de apreciere pe care o au la dispoziție.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în hotărârea pronunțată în cauza Muller contra Austriei, a subliniat faptul că, deși art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție garantează drepturile patrimoniale ale unei persoane care a contribuit la sistemul de asigurări sociale, "acest text nu poate fi interpretat în sensul că acea persoană ar avea dreptul la o pensie într-un anumit cuantum".
Spre exemplu, în materie de pensie, Curtea acceptă reduceri substanțiale ale cuantumului pensiei și/sau ale altor beneficii de asigurări sociale fără a ajunge la concluzia încălcării art. 1 al Protocolului nr. 1 (T. c. Suediei, Jankovic c. Croației, 12 octombrie 2000, Lenz c. Germaniei, Domalewski c. Poloniei, 15 iunie 1999, Callejas c. Spaniei, 18 iunie 2002 – în care s-a constatat că reducerea cu 66% a pensiei principale nu constituie o încălcare a dreptului de proprietate –, A. C. Goudswaard-V. Der Lans c. Olandei, decizie de inadmisibilitate din 22 septembrie 2005).
Recalcularea și revizuirea pensiilor de serviciu, inclusiv cea stabilită în favoarea reclamantilor, având ca efect reducerea cuantumului acestora, constituie, fără îndoială, o ingerință din partea Statului Român, în sensul jurisprudenței Curții Europene, însă această ingerință corespunde limitărilor prevăzute de Convenție potrivit art. 1 din Protocolul 1 Adițional, respectiv: ingerința să fie prevăzută de lege; să existe un scop legitim; să existe un raport rezonabil de proporționalitate.
În acest sens, se reține că această ingerință este prevăzută de lege și urmărește un scop legitim, respectiv diminuarea cheltuielilor bugetare, instituirea unui regim egalitar de pensii având la bază principiul contributivității și eliminarea inechităților existente în sistem, măsura fiind determinată și de situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul.
Curtea, sesizată fiind cu o cerere în care se invocă încălcarea dreptului de proprietate ca urmare a diminuării, prin lege, a cuantumului pensiei, reține că, în analiza de proporționalitate a ingerinței, testul aplicat este cel din jurisprudența anterioară în această materie.
Este de subliniat sub acest aspect că o astfel de ingerință ca cea în cauză nu este de tipul „privării de proprietate”(Aizupurua Ortiz c. Spaniei, 2 februarie 2010, unde pierderea unei pensii complementare este analizată din perspectiva regulii generale privind dreptul la respectarea bunurilor). Curtea Europeană nu analizează situația reducerii pensiilor ca și cum ingerința ar fi o “privare de proprietate”. În consecință, lipsa despăgubirii pentru ingerință nu conduce, eo ipso, la încălcarea art. 1 al Protocolului nr. 1.
Cu alte cuvinte, ingerința nu se analizează prin prisma celei de-a doua fraze din primul alineat al art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la Convenție, cea care prevede că „nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică”, ci prin prisma primei fraze din primul alineat, care consacră acea regulă generală privind dreptul la respectarea bunurilor și care implică, din partea statelor, o obligație corelativă generală negativă, de abținere de la încălcarea acestui drept.
Având în vedere că nu este vorba de o privare de proprietate, testul de proporționalitate nu va consta în verificarea acordării, de către stat, a unei despăgubiri adecvate, ci se va analiza în concret, în ce măsura persoana a fost lipsită în totalitate de mijloace de subzistență (Azinas c. Ciprului, par. 44) sau dacă măsura este discriminatorie (Kjartan Asmundssonc. Islandei, par. 39).
În analiza proporționalității ingerinței, trebuie reținut că Statul se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale în domeniul asigurărilor sociale, iar autoritățile judiciare naționale sunt mai bine plasate în aprecierea caracterului suficient sau insuficient al mijloacelor de subzistență, prin raportare atât la indicatori de tipul salariului mediu sau minim pe economie, cât și la nivelul veniturilor altor categorii de pensionari.
Toate aceste aspecte ce reies din considerentele precizatei decizii CEDO vin în sprijinul argumentelor mai sus reținute de Curte și conduc la aceeași concluzie, aceea că transformarea pensiilor speciale în pensii în sistemul public, operațiune ce a avut loc și în cazul apelantului-reclamant din prezenta cauză, nu constituie, contrar celor susținute de acesta, o încălcare a dispozițiilor art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului coroborat cu art. 14 din Convenție.
Curtea mai reține, referitor la solicitarea apelantului reclamant privind indexarea pensiilor stabilite prin deciziile emise în baza Legii 241/2013, că prima instanță a făcut o corectă analiză și aplicare a dispozițiilor legale incidente.
Prevederile art. 102 alin. 2 din Legea 263/2010 nu sunt aplicabile în cauză, în temeiul legislației speciale aplicabile în privința reclamantului fiind repusă în plată pensia în cuantumul existent la nivelul lunii decembrie 2010, începând cu 01.10.2013 și până la momentul la care cuantumul pensiei rezultat din înmulțirea valorii punctului de pensie cu punctajul mediu anual acordat ca urmare a recalculării sau revizuirii, conform prevederilor Legii 119/2010 și ale OUG 1/2011, va fi mai mare decât cuantumul cuvenit pentru luna decembrie 2010, așa cum prevede art. 1 alin. 4 din Legea 241/2013. Legea 241/2010 nu prevede decât posibilitatea ca pensia recalculată și revizuită să fie majorată în urma indexării punctului de pensie și în momentul în care va depăși cuantumul pensiei în plată (cuantumul pensiei de serviciu) să fie plătit acest cuantum, astfel că pretențiile deduse judecății sunt nefondate și sub acest aspect .
Pentru aceste considerente, în temeiul art.480 alin.2 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge apelul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-contestator S. C. MILITARE DISPONIBILIZATE, cu sediul în București ., sector 1, în numele membrului său de sindicat C. A., împotriva sentinței civile nr._/03.12.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale nr._ în contradictoriu cu intimații M. A. INTERNE, cu sediul în București, Piața Revoluției nr. 1A, sector 1 și C. DE P. SECTORIALĂ A MINISTERULUI A. INTERNE, cu sediul în București, .. 3, sector 4.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 15 mai 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
M. V. D. N. R. I.
GREFIER,
E. D. C.
Tehnored.: M.V.D.
Dact: N.V./5 ex./28.05.2015
Jud.fond: C. F. I.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 1809/2015. Curtea de Apel... | Recalculare pensie. Decizia nr. 949/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
