Contestaţie decizie de sancţionare. Decizia nr. 1769/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1769/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-05-2015 în dosarul nr. 2767/93/2014
Dosar nr._ (Număr în format vechi 1064/2015)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1769/2015
Ședința publică de la 18 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. A. C.
Judecător D. G. E.
Grefier I. R. M.
Pe rol, judecarea apelului formulat de apelantul D. C. G. împotriva sentinței civile nr.258 din data de 28.01.2015 pronunțate de Tribunalul Ilfov - Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata B. NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI, cauza având ca obiect contestație decizie de sancționare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că, înainte de stabilirea primului termen de judecată, în faza procedurii prealabile, au fost comunicate motivele de apel intimatei la data de 26.02.2015, iar aceasta a formulat întâmpinare, fiind înregistrată la dosar la data de 09.03.2015.
Având în vedere că părțile au lipsit la termenul de astăzi, dar au solicitat judecarea cauzei în lipsă, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra cererii de apel de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare in judecata înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov - Secția Civilă, sub nr._, la data de 04.03.2015, reclamantul D. C. G. a solicitat, in contradictoriu cu B. NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI, anularea deciziei nr.104/14.08.2014, radierea sancțiunii din evidenta angajatorului și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr.258/28.01.2015 Tribunalul Ilfov - Secția Civilă a respins acțiunea.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Reclamantul este salariatul paratei in funcția de bibliotecar SII, gradația 4 in cadrul Serviciului Prelucrarea Colecțiilor/C. Indexare.
Prin decizia nr. 104/14.08.2014 a fost sancționat disciplinar reclamantul cu avertisment scris (fila 136 dosar), reținându-se in sarcina sa utilizarea unui limbaj inadecvat fata de seful serviciului Bibliografia Națională si nerespectarea regulilor de lucru stabilite de comun acord intre serviciile Bibliografia Naționala si Prelucrarea Colecțiilor privind predarea documentelor pe fluxul de prelucrare bibliografica.
In drept tribunalul a reținut dispozițiile art. 252 alin 1 si 2 din Codul muncii conform cărora: “(1) Angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei;(2) Sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu: a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară; b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat; c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art. 251 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea; d) temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică; e) termenul în care sancțiunea poate fi contestată; f) instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.”
Analizând decizia de sancționare disciplinara contestata, prin raportare la dispozițiile legale sus-citate tribunalul a reținut ca aceasta cuprinde toate mentiunile prevazute sub sanctiunea nulitatii de art. 252 alin 2 din Codul muncii.
Imprejurarea ca regulile de lucru a caror nerespectare este retinuta in decizia de sanctionare disciplinara nu au fost stabilite printr-o dispozitie scrisa a angajatorului ci sunt mai degraba reguli “cutumiare” nu prezinta relevanta in cauza, cata vreme aplicarea sanctiunii disciplinare nu a avut drept temei incalcarea acestora - dupa cum rezulta din raportul intocmit de comisia de disciplina, ci atitudinea conflictuala a reclamantului in cadrul raporturilor de serviciu.
Chiar daca astfel de reguli nu au fost formalizate ., de vreme ce ele au fost acceptate de comun acord de ambele departamente si au fost respectate de toti angajatii, atitudinea reclamantului de refuz al predarii documentelor personal catre departamentul Bibliografia N. a fost de natura sa intretina o stare de conflict.
Imprejurarea ca in cuprinsul deciziei de sanctionare nu au fost indicate, in concret, articolele din Regulamentul Intern incalcate de reclamant nu este nici ea de natura sa atraga nulitatea deciziei de sanctionare, cata vreme acestea pot fi cu usurinta identificate in intreg cuprinsul Regulamentului.
Astfel, inca din preamblul Regulamentului intern sunt definite, ca principii ce trebuie sa guverneze actiitatea personalului profesionalismul, cinstea si corectitudinea, pentru ca la art. 9 sa se preada obligatia angajatilor de a aea un comportament bazat pe respect, buna-credinta, corectitudine si amabilitate in relatiile cu colegii.
De altfel, justificarea reclamantului conform careia decizia emisa este loita de nulitate absoluta dat fiind faptul ca nu i s-a oferit posibilitatea de a-si exprima punctul de vedere cu priire la dispozitiile concrete apreciate a fi fost incalcate este lipsita de suport legal, față de prevederile art. 251 C.muncii care prevad posibilitatea aplicarii sanctiunii avertismentului scris si fara efectuarea unei cercetari disciplinare prealabile.
Prin raportare la aceleasi dispozitii ale art. 251 alin. 1 C.muncii au fost analizate si criticile legate de absenta din cuprinsul deciziei de sanctionare a motivelor pentru care apararile sale au fost inlaturate.
De altfel, nu poate fi ignorat, sub acest aspect, faptul ca in cuprinsul adresei inregistrate sub nr.302/1.07.2014 la Comisia de Disciplina reclamantul a admis ca a folosit un limbaj necorespunzator fata de colega sa, cerandu-si chiar scuze pentru acesta. Imprejurarea ca in cuprinsul aceluiasi document reclamantul a formulat propuneri de imbunatatire/eficientizare a procedurii de lucru intre cele doua departamente demonstreaza ca acesta cunostea procedura de lucru asumata consensual de acestea, fara insa a fi de acord cu ea.
Cu toate acestea tribunalul a apreciat ca nu . Comisiei de Disciplina isi aveau loc propunerile de eficientizare a activitatii, ele putand fi, eventual, adresate conducerii celor doua departamente sau conducerii institutiei, cu ocazia sedintelor comune, spre a fi discutate. In orice caz, eventualul dezacord fata de procedura de lucru asumata consensual nu justifica folosirea unui limbar necorespunzator fata de un coleg de serviciu, chiar daca din alt departament.
In ce priveste sustinerea referitoare la indicarea gresita a instantei competente teritorial sa solutioneze o eventuala contestatie impotriva deciziei de sanctionare tribunalul a reținut ca art. 252 alin. 2 C.muncii sanctioneaza cu nulitatea absoluta lipsa din cuprinsul deciziei de concediere a mentiunii referitoare la instanta competenta iar nu indicarea eronata a acesteia.
De altfel, tribunalul a reținut ca aceasta eroare a paratei nu a fost de natura sa produca niciun prejudiciu reclamantului, care s-a adresat direct instantei competente. De altfel, chiar inaintarea contestatiei catre Tribunalul Bucuresti nu ar fi avut vreo consecinta pagubitoare pentru reclamant, cata vreme sesizarea instantei necompetente material are drept unica consecinta declinarea cauzei.
In ce priveste criticile referitoare la nerespectarea dreptului la aparare prin neconvocarea la cercetare disciplinara si necomunicarea obiectului acestuia tribunalul a reamintit ca, asa cum deja s-a aratat, potrivit art. 251 alin 1 C.muncii cercetarea disciplinara prealabila nu este obligatorie in cazul aplicarii avertismentului scris.
Cu toate acestea, din actele aflate la dispozitia sa tribunalul a reținut ca reclamantul a fost convocat la cercetarea disciplinara la 16.06.2014 (fila 13 dosar), convocarii transmise fiindu-i anexate toate documentele ce au stat la baza declansarii procedurii disciplinare si anume: sesizarea dnei Vazzola M., corespondenta e-mail incriminata si rezumat al sedintei CA din 2 iunie 2014.
De altfel, la solicitarea reclamantului Comisia de Disciplina a raspuns cu adresa nr. 3331/21.07.2014 prin care au fost comunicate reclamantului toate datele solicitate.
S-a adus, de asemenea, la cunostinta acestuia ca, in masura in care mai are documente/mijloace de proba pe care doreste sa le supuna atentiei Comisiei de Disciplina este initat sa le depuna la secretariatul comisiei pana cel tarziu la data de 28 iulie 2014.
Reclamantul insa nu a inteles sa dea curs acestei invitatii, marginindu-se ca in adresa inregistrata la secretariatul comisiei sub nr. 3451/28.07.2014 sa solicite suspendarea din comisie a doi membrii
Din procesul-verbal al Comisiei de Disciplina din 4.08.2014 rezulta ca solicitarile reclamantului au fost analizate de comisie si respinse.
Sustinerea reclamantului conform careia nu a fost audiat in cursul cercetarii disciplinare este contrazisa de mentiunile cuprinse in procesul verbal de sedinta din 1.07.2014, din care rezulta ca, desi convocat, reclamantul a refuzat sa raspunda la orice intrebari adresate de comisie, insistand ca singura declaratie pe care o are de dat este cea cuprinsa in inscrisul inregistrat sub nr. 302/1.07.2014.
D. urmare tribunalul a constatat ca nu se poate retine incalcarea de catre Comisia de Disciplina a propriului regulament si a dreptului la aparare al reclamantului, acesta fiind cel care, prin atitudinea sa, a încercat sa îngreuneze sau chiar sa împiedice derularea activitatii Comisiei de Disciplina.
In consecinta, retinand ca nici una dintre criticile formulate de reclamant nu este sustinuta de materialul probator administrat, observand de asemenea ca nu exista cauze de nulitate absoluta a deciziei de sanctionare contestate, tribunalul a respins actiunea formulata ca nefondata.
În termen legal, împotriva acestei sentințe a formulat cerere de apel apelantul D. C. G., solicitând admiterea acestuia și anularea sentinței apelate, pentru următoarele motive:
Instanța de fond a apreciat în mod eronat că decizia angajatorului cuprinde toate mențiunile prevăzute de art.252 alin.2 din Codul muncii, sub sancțiunea nulității deciziei.
Instanța de fond a ignorat cerința imperativă a dispozițiilor art.252 alin.(2) ale Codului muncii.
Cu privire la descrierea faptei ce se presupune a fi săvârșită, aceasta trebuia menționată explicit în cuprinsul deciziei.
În doctrina juridică, referitor la mențiunea de la art.252 alin. (2) lit.a din Codul muncii, se precizează că" în decizie trebuie descrisă, în concret fapta pentru care a fost sancționat cel în cauză: în ce constă, modalitatea în care s-a comis, data la care a fost săvârșită etc. Precizarea prevederilor statutului, regulamentului de ordine interioară sau contractului colectiv de muncă încălcate are relevanță pentru ca instanța să poată stabili și verifica dacă fapta salariatului constituie abatere disciplinară și dacă se încadrează printre obligațiile impuse acestuia".
A se observa din dosarul de fond că pârâta nu și-a mai asumat încălcarea de către recurent a „regulilor de lucru" invocate în referatul care a sesizat Comisia și menționate în convocarea Comisiei, transmisă cu nr.2769/16.06.2014, reguli care nu sunt reglementate, ci sunt proceduri cutumiare.
Nerespectarea „regulilor de lucru stabilite de comun acord între serviciile Bibliografia Națională și Prelucrarea Colecțiilor privind predarea documentelor pe fluxul de prelucrare bibliografică" invocate în decizia nr. 104/2014, este susținută în art.1 alin.(1) al deciziei de sancționare.
Față de cele menționate nu se pot reține aprecierile instanței de fond: „aplicarea sancțiunii disciplinare nu a avut drept temei încălcarea acestora după cum rezultă din raportul întocmit de comisia de disciplină" deoarece invocarea acestor reguli cutumiare rezultă din Decizia de sancționare pe care am contestat-o.
Cu privire la nerespectarea literei c) a alin.(2) a art.252 din Codul muncii de către pârâtă, „enumerarea motivelor pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile", se constată că nu au fost consemnate și nu se regăsesc în decizia nr. 104/14.08.2014.
Or, numai prin indicarea prevederilor încălcate în decizia de sancționare, precum și enumerarea motivelor pentru care s-au înlăturat apărările salariatului cercetat se asigură în mod real și efectiv dreptul lui la apărare.
Contrar aprecierilor instanței de fond cu privire la faptul că există „posibilitatea aplicării sancțiunii avertismentului scris și fără efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile", potrivit art.251 alin.(1) din Codul muncii, învederează apelantul faptul că art.87 lit.a) din Regulamentul Intern al Bibliotecii Naționale a României prevede: „sub sancțiunea nulității absolute nicio măsură nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile".
Potrivit aceluiași articol, lit.e) "neascultarea salariatului sau neverificarea susținerilor acestuia atrag după sine nulitatea sancțiunii".
Cu privire la susținerile pârâtei „înlăturarea apărărilor formulate fiind neaplicabile prin recunoașterea faptei", înțelegând prin aceasta că acestea pot lipsi din cuprinsul unei decizii de sancționare astfel încât apreciază apelantul aceasta ca fiind o interpretare defectuoasă a cercetării disciplinare prealabile, cu încălcarea dreptului la apărare al apelantului.
A invocat apelantul încălcarea dreptului la apărare și nu a încercat să tergiverseze „cercetarea disciplinară prealabilă", așa cum a apreciat instanța de fond ci a solicitat sa i se comunice care sunt reglementările legale si interne încălcate - obiectul convocării. Mai mult, a invocat nerespectarea Regulamentului Comisiei de disciplina in ceea ce privește nerespectarea prezumției de nevinovăție si a dreptului la apărare.
Nu i-a fost respectat dreptul la apărare prevăzut de dispozițiile art.251 alin.(4) din Codul muncii - Legea nr.53/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, invocat pe parcursul cercetării disciplinare prealabile.
Astfel, fără a fi chemat la audiere în prezența unui avocat ales, potrivit dispozițiilor art.251 alin.(4) din Codul muncii - Legea nr.53/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare și fără a i se prezenta alte probe, apelantul a primit Raportul Comisiei de disciplină înregistrat sub nr.3631/07.08.2014 în Registrul Bibliotecii Naționale la solicitarea sa depusă în fața Comisiei în data de 01.07.2014, înregistrată sub nr.3008/01.07.2014 în Registrul Bibliotecii Naționale, Comisia nu i-a indicat obiectul cercetării (astfel cum rezultă și din adresa nr.3331/21.07.2014).
Comisia nu s-a pronunțat asupra solicitărilor apelantului formulate prin adresa nr.3451/28.07.2014 cu privire la incompatibilitatea unor membri ai Comisiei, așa cum aceasta este reglementată în Regulamentul de organizare și funcționare a comisiei de disciplină.
Referitor la nerespectarea literei d) a art.252 din Codul muncii ""temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică", sunt enumerate dispoziții din Codul muncii care nu sunt raportate la dispoziții/articole concrete care se presupune că le-ar fi încălcat. "Motivul de drept" ce se regăsește la art.2 alin.2) al deciziei de sancționare fiind de fapt Capitolul II din Codul muncii - "Răspunderea disciplinară".
Potrivit susținerilor pârâtei din întâmpinare precum că motivele de drept se regăsesc și. "în preambulul deciziei de sancționare", faptul că temeiurile de drept regăsite în preambulul deciziei fac referire numai la comportamentul salariaților, nu și la nerespectarea „regulilor de lucru stabilite de comun acord între serviciile Bibliografia Națională și Prelucrarea Colecțiilor privind predarea documentelor pe fluxul de prelucrare bibliografică".
Referitor la nerespectarea literei f) a alin.(2) a art.252 din Codul muncii "instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată".
Indicarea instanței este dată în mod eronat, fără a se respecta dispozițiile art.269 alin.(1) și alin.(2) "cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin.(1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul".
Pârâta nu poate invoca eroarea de redactare, în locul necunoașterii textelor legale.
Potrivit art.5 din decizia de sancționare apelantul a fost îndrumat către o instanță necompetentă teritorial, cu toate că datele sale, copie de pe Cl/adresa de domiciliu există la dosarul personal, aflat la Biroul Resurse Umane al angajatorului.
Nu poate fi reținută aprecierea instanței de fond cu privire la dispozițiile art.252 alin.(2) lit.f) din Codul muncii „instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată". Astfel, indicarea eronată (în aprecierea instanței de fond) a instanței competente nu poate fi acoperitoare pentru respectarea textului de lege invocat-instanța greșit indicată nu poate fi instanța competentă.
La data de 09.03.2015, prin Serviciul Registratură al Curții, a depus întâmpinare intimata B. Națională a României, solicitând respingerea apelului ca nefondat și neîntemeiat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțate de instanța de fond.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor formulate în cererea de apel, Curtea constată că apelul este nefondat.
Prima instanță a făcut o aplicare corectă a legii, considerentele de fapt și de drept ce au stat la baza soluției pronunțate fiind pertinente, astfel că în cele ce urmează vor fi făcute numai anumite precizări, Curtea însușindu-și constatările instanței de fond.
Astfel, prin decizia nr. 104/14.08.2014, apelantul reclamant a fost sancționat disciplinar cu avertisment scris, deoarece a utilizat un limbaj inadecvat fata de seful serviciului Bibliografia Națională si nu a respectat regulile de lucru stabilite de comun acord intre serviciile Bibliografia Naționala si Prelucrarea Colecțiilor privind predarea documentelor pe fluxul de prelucrare bibliografica.
Nu se poate reține că decizia angajatorului nu ar cuprinde toate mențiunile prevăzute de art.252 alin.2 din Codul muncii, sub sancțiunea nulității absolute [a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară; b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat; c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art. 251 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea; d) temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică; e) termenul în care sancțiunea poate fi contestată; f) instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată].
Decizia de concediere atacata prezintă normele legale si cele ale Regulamentului intern care au fost încălcate in cauza (chiar dacă nu au fost indicate, in concret, articolele din Regulamentul Intern, acestea pot fi identificate cu lejeritate), ce au in vedere sarcina salariatului de a-și îndeplini obligațiile din fișa postului, contractul individual de munca, regulamentul intern, procedurile interne. In mod legal, s-a reținut si ca nici faptul că regulile de lucru nu erau incluse în fișa postului, în condițiile în care acestea au în vedere aspecte care privesc organizarea și funcționarea proceselor derulate în cadrul societății, fiind aduse la cunoștința angajaților (inclusiv a recurentului), nu este de natură a-l exonera de răspundere, întrucât nu exista obligația inserării acestora în fișa postului, care nu reprezintă o detaliere a procedurilor de lucru adoptate la nivelul angajatorului. Oricum, așa cum temeinic a reținut și prima instanță, atitudinea recurentului de refuz al predării documentelor personal către departamentul Bibliografia Națională a fost de natură să întrețină o stare de conflict.
În speță, s-a constatat decizia de concediere cuprinde și motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile (recurentul însuși a admis că a folosit un limbaj necorespunzător față de colega sa, cerându-și scuze, conform adresei nr.302/01.07.2014 înregistrată la Comisia de Disciplină; din procesul-verbal de ședința din 01.07.2014 rezultă că recurentul a refuzat sa răspundă la orice întrebări adresate de comisie).
Curtea Constituțională a statuat în jurisprudența sa că raporturile juridice de muncă trebuie să se desfășoare într-un cadru legal pentru a fi respectate drepturile și îndatoririle, precum și interesele legitime ale ambelor părți. Cercetarea disciplinară prealabilă aplicării sancțiunii contribuie la prevenirea unor măsuri abuzive, nelegale sau netemeinice, dispuse de angajator, în eventualitatea în care acesta ar profita de situația sa dominantă. Condiționarea aplicării sancțiunilor disciplinare de efectuarea unor cercetări prealabile nu diminuează cu nimic răspunderea disciplinară a salariaților și nu le creează niciun privilegiu.
Sancțiunea nulității absolute pentru încălcarea dispozițiilor cuprinse la lit. c s-a prevăzut pentru situația în care salariatului nu i s-a asigurat în mod real și efectiv dreptul la apărare. Aceasta constituie o garanție a salariatului că apărările sau explicațiile date în justificarea atitudinii imputate au fost analizate de angajator. Într-adevăr, poate fi considerat ca insuficient a se menționa în decizia de sancționare fraze lapidare, legate de motivarea comisiei de cercetare ce a condus la respingerea apărărilor salariatului.
În plus, în cauză art. 251 din Codul muncii dă posibilitatea aplicării sancțiunii avertismentului scris si fără efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile, iar dispozițiile art.87 lit.a) din Regulamentul Intern al Bibliotecii Naționale a României („sub sancțiunea nulității absolute nicio măsură nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile") nu pot deroga de la Codul muncii, având forță juridică inferioară, excepția oferită de Codul muncii operând și în cauză.
Evident, în situația în care litigiul de muncă declanșat de aplicarea sancțiunii disciplinare este supus soluționării de instanța judecătorească, părțile beneficiază de principiul egalității armelor, fiecare având la dispoziție aceleași mijloace și garanții procedurale care condiționează exercițiul deplin al dreptului la apărare și al dreptului la un proces echitabil. Oricum, neprezentarea unor probe de cel ce le-a emis si le invoca, dar fără a le supune dezbaterii contradictorii, nu se poate opune celeilalte părți, prin prisma exigentelor procesului echitabil.
Legat de indicarea greșită a instanței competente teritorial sa soluționeze contestația împotriva deciziei de sancționare, aceasta nu a produs nicio vătămare intereselor legale ale recurentului, care s-a adresat chiar instanței competente teritorial, Tribunalul Ilfov.
În consecință, potrivit celor expuse și în aplicarea art. 480 C.pr.civ., Curtea va respinge apelul declarat de apelantul D. C. G., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelantul D. C. G., CNP_, cu domiciliul în Otopeni, .. 6, ., ., împotriva sentinței civile nr.258 din data de 28.01.2015 pronunțate de Tribunalul Ilfov - Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata B. NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI, cu sediul în București, sector 3, ., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 18 Mai 2015.
Președinte, D. A. C. | Judecător, D. G. E. | |
Grefier, I. R. M. |
Red. DAC
Dact: Z.G./4 ex/05.06.2015
Jud.fond: A.M. C.
| ← Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 2937/2015.... | Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 2481/2015.... → |
|---|
