Contestaţie decizie modificare unilaterală contract de muncă. Decizia nr. 422/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 422/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-02-2015 în dosarul nr. 47519/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format vechi 7565/2014)
Decizia civilă nr.422
Ședința publică din data de la 4 februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: B. A. C.
JUDECĂTOR: R. F. G.
JUDECĂTOR: G. M.
GREFIER: B. M.
Pe rol se află cererea de recurs formulată de recurenta-intimată C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. împotriva sentinței civile nr.3018 din data de 13.03.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-contestatoare R. A. E., cauza având ca obiect contestație împotriva deciziei de modificare unilaterală a contractului de muncă.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns: recurenta-intimată C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., prin consilier juridic A. S., în baza delegației de reprezentare juridică depusă la dosar-fila 17, lipsind intimata-contestatoare R. A. E..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează Curții că s-au comunicat motivele de recurs deduse judecății către intimata-contestatoare R. A. E..
Nefiind cereri de formulat, Curtea declară cauza în stare de judecată și acordă părții recurente cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs deduse judecății.
Recurenta-intimată C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., prin consilier juridic, solicită a se observa că instanța de fond a greșit atunci când a prezentat ca și o modificare unilaterală a contractului colectiv de muncă punând semnul egalității actul adițional semnat și la care au fost aduse obiecțiuni și actul adițional ce nu poartă semnătura salariatei. Or, așa cum a susținut și în faza procesuală a fondului, refuzul contestatoarei de a semna actul adițional nu poate echivala cu semnarea acestuia, în condițiile la actul adițional în discuție au fost aduse anumite obiecțiuni, având în vedere și faptul că pentru a produce efecte juridice între două părți actul juridic se impuse a fi semnat. Astfel, prin aplicarea semnăturii salariatului pe actul adițional care nu cuprinde nici un viciu de consimțământ, compania recurentă se află în situația exprimării acordului de voință atât al angajatorului cât și al angajatului. În măsura în care salariata ar fi refuzat să semneze actul adițional, conform prevederilor legale în material dreptului muncii acest lucru nu ar fi condus la indisponibilizarea sa, ci s-ar fi menținut locul de muncă și funcția până la soluționarea litigiului.
Concluzionând, solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței civile atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
Curtea declară închise dezbaterile, potrivit dispozițiilor art.150 din Codul de procedură civilă, și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, contestatoarea R. A. E. a chemat în judecată pe intimata C. Naționala de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., solicitând a se dispune revocarea actului adițional nr.827/05.11.2012 la contractul individual de munca; reintegrarea in situația anterioara emiterii Actului Adițional nr. 827/05.11.2012; restabilirea drepturilor aferente, respectiv acordarea sporului de 37.5 % acordat si calculat la salariu, ca urmare a efectuării activității in legătura cu fondurile externe.
Prin sentința civilă nr. 3018/13.03.2014, Tribunalul București a admis acțiunea, a constatat nulitatea actului adițional nr.827/5.11.2012 la contractul individual de muncă dintre părți, s-a luat act de renunțarea la judecata cererii având ca obiect reintegrarea reclamantei pe postul deținut anterior emiterii actului adițional la contractul individual de muncă. Prin aceeași sentință a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a despăgubirilor reprezentând contravaloarea majorării cu 35% a salariului de bază lunar, de care ar fi beneficiat aceasta de la data de 5.11.2012 până la data de 22.11.2013.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, între părți au existat raporturi de muncă începând cu data de 1.09.2010, în baza contractului individual de muncă înregistrat la intimată cu nr.23/1.09.2010, inițial reclamanta fiind angajată pe postul de consilier juridic în cadrul Direcției Achiziții Publice – Serviciul Contractare.
Începând cu data de 16.06.2010, reclamanta și-a desfășurat activitatea în cadrul Direcției Licitații, Contractare și Servicii Suport – Serviciul Contractare Fonduri Externe, astfel cum rezultă din actul adițional la contractul individual de muncă, înregistrat la intimat cu nr.209/1/9.06.2010. În baza actului adițional nr.450/27.04.2012, reclamanta a beneficiat de majorarea cu 35% a salariului de bază de 3424 lei, conform art.95 din contractul colectiv de muncă nr.78/28.04.2011, majorare care urma a fi valabilă pe perioada în care salariata desfășura activitate în funcția de consilier juridic în cadrul Serviciului Contractare Fonduri Externe.
Din actul adițional nr.827/5.11.2012 rezultă o nouă modificare a elementelor contractului de muncă, începând cu data de 5.11.2012 reclamanta urmând să-și desfășoare activitatea în cadrul DRDP, în calitate de consilier juridic, cu un salariu de bază de 3424 lei.
Raporturile de muncă au încetat la data 22.11.2013, în baza art.55 lit.b din codul muncii, conform susținerilor părților.
Contestatoarea a invocat nulitatea acestui din urmă act adițional, prin prisma dispozițiilor art.41 din codul muncii, conform cărora contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părților.
Actul adițional nr.827/5.11.2012 a avut ca efect modificarea felului muncii și a salariului contestatoarei, astfel cum rezultă din cuprinsul acestuia și cum, de altfel, a recunoscut și intimata. În ceea ce privește acordul salariatei pentru efectuarea acestei modificări a unor elemente ale contractului de muncă, urmează a se constata că înscrisul poartă mențiunea olografă „cu obiecțiuni față de nerespectarea prevederilor codului muncii și ale contractului colectiv de muncă”, datată 5.11.2012, precum și semnătura reclamantei.
În aceste condiții, semnătura aplicată de reclamantă nu exprimă un acord al acesteia, câtă vreme salariata a obiectat în privința modificărilor aduse contractului de muncă. Semnarea actului juridic produce efecte în sensul asumării consimțământului numai în situația în care acesta exprimă un act intern de voință al autorului în sensul acceptării conținutului lui, însă în speță acesta acord nu a fost exprimat, câtă vreme salariata a manifestat în scris obiecțiunile sale în ceea ce privește conținutul actului adițional.
Astfel, deși reclamanta a semnat actul adițional, aceasta nu echivalează cu exprimarea acordului de voință al salariatei în sensul modificării contractului de muncă întrucât, în fapt, reclamanta s-a opus schimbării condițiilor de desfășurare a raporturilor juridice și a susținut că sunt nelegale, semnătura neavând în acest caz valoarea de a confirma valabilitatea convenției. Pentru aceste considerente, instanța a apreciat că decizia angajatorului de a modifica contractul individual de muncă al salariatei sale nu a avut la bază consimțământul acesteia, actul adițional fiind lovit de nulitate.
Cum potrivit alin.2 al art.41 din codul muncii, modificarea unilaterală a contractului de muncă este posibilă, cu titlu de excepție, numai în cazurile și în condițiile prevăzute de prezentul cod, și anume în cazul delegării, al detașării sau al situațiilor de forță majoră, cu titlu de sancțiune disciplinară sau ca măsură de protecție a salariatului, iar în speță nu există nici una dintre aceste situații care să fi determinat modificarea felului muncii și a salariului reclamantei, instanța a anulat actul adițional și a dispus, în baza art.253 din codul muncii, obligarea intimatei să acopere prejudiciul suportat de fosta salariată, constând în suma reprezentând majorarea cu 35% a salariului de bază lunar de care nu a mai beneficiat ca urmare a aplicării măsurilor rezultate din actul adițional anulat, începând cu data de 5.11.2012 și până la data încetării raporturilor de muncă.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs în termen legal, pârâta C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de recurs formulate, întemeiate în drept pe dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041 din Codul de procedură civilă, recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate și respingerea capătetelor de cerere privind constatarea nulității actului adițional nr.827/05.11.2012 la contractul individual de muncă și obligarea pârâtei la plata către reclamantă a despăgubirilor reprezentând contravaloarea majorării cu 35% a salariului de bază lunar, de care a beneficiat aceasta de la data de 05.11.2012 până la data de 22.11.2013.
Recurenta învederează că, față de reținerile instanței de fond din considerentele sentinței civile nr. 3018/13.03.2014, hotărârea pronunțata este lipsita de temei legal si a fost data cu aplicarea greșita a legii, situație in care se afla in cadrul dispozițiilor art. 304 pct. 9 Cod procedura civila coroborat cu dispozițiile art. 304 Cod procedura civila, dupa cum urmează:
Cu privire la constatarea nulității Actului adițional nr. 827/05.11.2012, ca urmare a încălcării prevederilor art. 17 din Codul Muncii, întrucât contestatoarea susține ca nu a fost informată cu privire la schimbarea locului și felului muncii și de asemenea nu i-a fost cerut acordul cu privire la schimbarea felului și locului muncii".
Singurul motiv de nulitate al actului adițional este prevăzut în art. 19 din Codul Muncii unde este stipulat imperativ că "în situația în care angajatorul nu își executa obligația de informare prevăzuta la an. 17 si 18, persoana selectata în vederea angajării ori salariatul, după caz, are dreptul sa sesizeze, În termen de 30 de zile de la data neîndeplinirii acestei obligații, instanța judecătorească competenta si sa solicite despăgubiri corespunzătoare prejudiciului pe care l-a suferit ca urmare a neexecutării de către angajator a obligației de informare" .
În conformitate cu prevederile art. 17 alin. (2) "Obligația de informare a persoanei selectate În vederea angajării sau a salariatului se consideră îndeplinită de către angajator la momentul semnării contractului individual de muncă sau a actului adițional, după caz".
După cum se poate observa în speță, aceste condiții obligatorii cerute de lege au fost îndeplinite de către angajator, reclamanta fiind de acord cu modificările contractului sau individual de muncă, acord finalizat prin semnarea actului adițional nr. 827/05.11.2012 și în acest fel obligația de informare cerută de Codul. Muncii a fost respectată. Contestatoarea a semnat actul adițional, nu a refuzat semnarea lui si nici nu a invocat vreun motiv de constrângere, în aceste condiții acordul său de voință nu a fost viciat, acesta fiind legal si temeinic.
Așa cum a arătat anularea unui act adițional la contractul individul de muncă se solicită numai pentru motive de nulitate stabilite imperativ și de strictă aplicare și interpretare de către legiuitor. Or, nu există un astfel de motiv nici arătat pe actul adițional nr. 827/05.11.2012 la contractul individual de muncă a cărui anulare se solicită dar nici în cuprinsul cererii de chemare în judecată.
Obligația arătării în concret a motivelor de nulitate revenea contestatoarei deoarece interesul era al său.
Învederează că, așa cum a arătat si la instanța de fond, refuzul de a semna actul adițional nu echivalează cu semnarea acestuia cu obiecțiuni. Actul adițional, pentru a produce efecte juridice pentru ambele părți, trebuie să fie semnat sau nu.
In opinia sa, semnarea actului adițional, prin aplicarea semnăturii angajatului și inserarea că are niște obiecțiuni, fără a explica în concret în ce constau acestea, nu înseamnă refuzul de a semna.
Astfel că, în prezenta cauză, prin aplicarea semnăturii salariatului pe actul adițional și care nu cuprinde nici un viciu de consimțământ, se află în situația exprimării acordului de voință atât al angajatorului cât și salariatului.
În măsura în care contestatoarea ar fi înțeles să refuze semnarea actului adițional conform prevederilor legale în materia dreptului muncii, acest lucru nu ar fi condus la indisponibilizarea ei, ci și-ar fi menținut funcția și locul de muncă până la soluționarea litigiului. Or, aceasta a semnat actul adițional continuându-și activitatea la locul de muncă pe care l-a acceptat, ceea ce întărește afirmația că, în prezenta cauză, contestatoarea și-a dat acordul de voință privind schimbarea locului de muncă și a celorlalte elemente.
În ceea ce privește obligarea paratei la plata către reclamanta a despăgubirilor reprezentând contravaloarea majorării cu 35% a salariului de baza lunar, de care ar fi beneficiat aceasta de la data de 05.11.2012 pana la data de 22.11.2013, face precizarea ca acest procent se acorda strict numai salariaților ce desfășoară activități în legătură cu fondurile externe.
Însă, o dată cu încheierea actului adițional nr. 827/05.11.2012 prin care contestatoarea si-a exprimat de bunăvoie acordul de voință cu privire la modificarea locului de muncă precum si al postului, activitatea acesteia urma să se desfășoare la Direcția Regională de Drumuri si Poduri București (D.R.D.P. București), o filială a C.N.A.D.N.R. .S.A.
Potrivit actului adițional nr.199/05.11.2012 existent la dosarul de fond, încheiat între C.N.A.D.N.R. .S.A. prin D.R.D.P. București si contestatoare. la clauza - Locul de muncă - se menționează că activitatea se desfășoară la Biroul Achiziții Directe - Central D.R.D.P. București, iar conform fisei de post, scopul general al postului era de organizare si derulare a procedurilor de atribuire prin achiziție directă a contractelor cu finanțare din fonduri publice.
In condițiile în care, așa cum rezulta din actului adițional nr. 199/05.11.2012, contestatoarea a lucrat cu fonduri publice, consideram ca, instanța de fond, in mod greșit a obligat societatea la plata către reclamanta a despăgubirilor reprezentând contravaloarea majorării cu 35% a salariului de baza lunar, de care ar fi beneficiat aceasta de la data de 05.11.2012 pana la data de 22.11.2013, acesta acordându-se doar pentru salariații care desfășoară activități cu fonduri externe.
Intimata reclamantă, legal citată nu a formulat întâmpinare pentru a-și exprima poziția procesuală.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs formulate, precum și în baza art.3041 Codul de procedură civilă, în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Recurenta pârâtă a indicat dispozițiile art.304 pct. 9 din codul de procedură civilă drept temei al recursului formulat împotriva sentinței de fond, Curtea urmând a analiza recursul în limitele statuate, criticile vizând temeiul legal al hotărârii, pronunțarea acesteia cu aplicarea greșită a normelor de drept incidente în pretențiile deduse judecății.
Prin criticile de recurs formulate, recurenta pârâtă a susținut că în raport de motivele de nulitate invocate în cuprinsul acțiunii introductive, respectiv încălcarea art. 17 Codul muncii, instanța de fond nu putea constata nulitatea actului adițional nr. 827/05.11.2012, obligația de informare a salariatului asupra modificării locului de muncă fiind respectată.
Prealabil verificării temeiului legal al hotărârii, Curtea va lămuri limitele în care se poate analiza cauza, raportat la principiul disponibilității.
Astfel, este de observat că în contestația introductivă formulată la data de 10.12.2012 contestatoarea R. A. E. a solicitat revocarea actului adițional nr. 827/05.11.2012 la contractul individual de muncă întocmit de C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, reintegrarea în situația anterioară emiterii actului adițional și restabilirea drepturilor salariale aferente, în prezentarea motivelor de fapt și de drept ale pretenției sale s-a limitat a arăta că măsura de modificare unilaterală a locului și felului muncii fiind nelegală întrucât au fost încălcate prevederile art. 17 din Codul muncii, în sensul că nu a fost informată cu privire la schimbarea locului muncii și nu i s-a cerut acordul.
Pe de altă parte, angajatorul C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România a formulat întâmpinare la data de 03.02.2014 prin care a susținut că obligațiile impuse de lege au fost respectate, reclamanta fiind de acord cu modificarea contractului individual de muncă, acord finalizat prin semnarea actului adițional. A mai susținut angajatorul că salariata nu a invocat un motiv de constrângere la semnarea actului, astfel că acordul de voință nu a fost viciat.
Prin sentința civilă nr.3018/13.03.2014, Tribunalul București a constat nulitatea actului adițional nr. 827/05.11.2012, considerând că semnarea actului juridic produce efecte în sensul asumării consimțământului numai în situația în care acesta exprimă un act intern de voință al autorului în sensul acceptării conținutului lui, însă în speță acesta acord nu a fost exprimat, câtă vreme salariata a manifestat în scris obiecțiunile sale în ceea ce privește conținutul actului adițional.
Așa cum a înțeles să invoce și recurenta în motivele de recurs, Curtea reține că instanța de fond a depășit limitele învestirii, întrucât contestatoarea salariată nu a susținut nulitatea actului adițional din perspectiva neexprimării valabile a acordului de voință, aspect care să fie pus în dezbaterea contradictorie a părților și să constituie obiect de analiză. Or, procedând astfel, hotărârea pronunțată este nelegală, fiind dată cu încălcarea prevederilor art.129 alin.4 Cod procedură civilă, din interpretarea cărora rezultă că instanța este obligată să supună discuției părților toate împrejurările de fapt și de drept, chiar dacă nu au fost invocate în cuprinsul acțiunii.
Cât privește motivul de nulitate invocat de către intimata contestatoare cu privire la încălcarea art. 17 din Codul muncii, Curtea reține următoarele:
În considerarea dreptului salariatului la informare, legislația muncii impune, anterior modificării contractului individual de muncă, în sarcina angajatorului obligația de a informa salariatul, cu privire la clauzele esențiale pe care intenționează să le modifice (art. 17 alin.1). Obligația de informare a salariatului se consideră îndeplinită de către angajator la momentul semnării actului adițional (art. 17 alin.2). Orice modificare a unuia dintre elementele prevăzute la alin. (3) în timpul executării contractului individual de muncă impune încheierea unui act adițional la contract, într-un termen de 20 de zile lucrătoare de la data apariției modificării, cu excepția situațiilor în care o asemenea modificare este prevăzută în mod expres de lege (art. 17 alin.5). Contractul individual de muncă privind locul muncii și felul muncii poate fi modificat numai prin acordul părților (art. 41 alin.1 și 3 lit.b și c)
Analizând dispozițiile legale enunțate prin prisma situației de fapt prezentată de părți, Curtea reține că angajatorul C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România a respectat obligația de informare a salariatului în ceea ce privește modificările aduse elementelor din cuprinsul contractului individual de muncă al salariatei. Astfel, actul adițional nr. 827/05.11.2012 prin care s-a stabilit modificarea elementului „locul de muncă” la DRDP București, „atribuțiile postului” și „salariul” a fost semnat de către salariata R. A. E.. În atare situație, față de dispozițiile art. 17 alin.2 Codul muncii obligația de informare a acesteia în ceea ce privește modificările aduse contractului individual de muncă se consideră îndeplinită. Nu prezintă nici un fel de relevanță faptul că actul adițional a fost semnat de angajat cu obiecțiuni în sensul „nerespectării prevederilor Codului muncii și ale contractului colectiv de muncă”, față de limitele fixate de partea reclamantă în acțiunea introductivă, respectiv încălcarea art. 17 din Codul muncii.
În ceea ce privește considerentele prin care instanța de fond a reținut că, deși reclamanta a semnat actul adițional, aceasta nu echivalează cu exprimarea acordului de voință al salariatei în sensul modificării contractului de muncă întrucât, în fapt, reclamanta s-a opus schimbării condițiilor de desfășurare a raporturilor juridice și a susținut că sunt nelegale, semnătura neavând în acest caz valoarea de a confirma valabilitatea convenției, Curtea reține că exced cadrului procesual în condițiile în care partea reclamantă nu s-a prevalat de o asemenea apărare în cuprinsul contestației și nu puteau constitui, din oficiu, obiect de analiză în cadrul prezentului litigiu, fără o prealabilă învestire.
Rezultă, contrar aprecierii Tribunalului, că actul adițional nr. 827/05.11.2012 privind modificarea contractului individual de muncă, în circumstanțele emiterii lui, nu este lovit de vreun motiv de nevalabilitate, care să legitimeze concluzia anulării, astfel că rămâne valabil.
Măsura adoptată de Curte produce efecte și asupra petitului accesoriu dedus judecății, constând în obligarea recurentei la plata despăgubirilor reprezentând contravaloarea majorării cu 35% a salariului de bază lunar, pentru perioada 5.11._13, întrucât acestea decurg din legalitatea actului de modificare a contractului individual de muncă, constatată de instanța de judecată. Prin urmare, va fi înlăturată măsura de repunere a părților în situația anterioară, în sensul solicitat de partea reclamantă.
Pentru considerentele arătate, în baza art.312 alin.2 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul, va modifica în parte sentința recurată, în sensul că va respinge acțiunea ca neîntemeiată și va menține dispoziția privitoare la renunțarea la soluționarea cererii privind reintegrarea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta-intimată C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. împotriva sentinței civile nr.3018 din data de 13.03.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-contestatoare R. A. E..
Modifică în parte sentința recurată.
Respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Menține dispoziția privitoare la renunțarea la soluționarea cererii privind reintegrarea.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 4 februarie 2015.
Președinte, Judecător, Judecător,
B. A. C. R. F. G. G. M.
Grefier,
B. M.
Tehnored.: G.M./12.02.2015
Dact: S.Ș./2 ex./06.02.2015
Jud. fond: C. C.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 554/2015.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 860/2015.... → |
|---|
