Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 159/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii de dreptul muncii / 2015

Decizia nr. 159/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-01-2015 în dosarul nr. 42411/3/2011*

Dosar nr._ (6570/2014)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Decizia civilă nr.159

Ședința publică din data de 15 ianuarie 2015

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE – L. C. DOBRANIȘTE

JUDECĂTOR - E. L. U.

JUDECĂTOR - P. A.

GREFIER - F. V.

Pe rol soluționarea cererilor de recurs formulate de recurentul-reclamant P. G. și recurentul-pârât I. DE S. ÎN CONSTRUCȚII împotriva sentinței civile nr.2223 din data de 27 februarie 2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în cauza având ca obiect - drepturi bănești.

Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 08 ianuarie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării soluției la data de 15 ianuarie 2015, când a decis următoarele:

CURTEA,

Deliberând asupra recursurilor, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.2223 din data de 27.02.2014, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul P. G., în contradictoriu cu pârâtul I. de S. în Construcții; a obligat pârâtul la plata către reclamant a premiului anual pentru 2008, a sporului de 15% din salariul de bază, pentru titlul științific de doctor, aferent perioadei 01.01.2010 – 30.11.2010 și a sumei de 500 lei, cu titlu de indemnizație de Paști pentru anul 2010, precum și la plata dobânzii legale calculată de la data introducerii acțiunii, 25.05.2011, până la data plății efective; a respins cererile având ca obiect plata sporului de 15% din salariul de bază, pentru titlul științific de doctor, aferent perioadei 01.04.2009 – 31.12.2009, plata indemnizațiilor de Paști și C. pentru anul 2009, în cuantum actualizat cu indicele de inflație și a dobânzii legale calculată asupra acestor drepturi, precum și cererea privind actualizarea cu indicele de inflație, pentru perioada începând cu data nașterii drepturilor și până la data introducerii acțiunii, a sumelor reprezentând premiul anual pentru 2008, sporul de 15% din salariul de bază, pentru titlul științific de doctor, aferent perioadei 01.01.2010 – 30.11.2010, și indemnizație de Paști pentru anul 2010, ca neîntemeiate.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că între părți au existat raporturi de muncă începând cu data de 01.08.2007, în baza contractului individual de muncă înregistrat cu nr.156/1.08.2007, iar acestea au încetat la data de 02.05.2011, în baza art.56 lit.d din Codul Muncii, potrivit deciziei nr.170/7.04.2011 emisă de către pârât.

S-a apreciat astfel, că art.36 alin.1 și 5 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul Inspectoratului de S. în Construcții, valabil în perioada 01.12.2008 – 30.11.2009, înregistrat la Direcția de Muncă și Incluziune Socială sub nr. 6563/24.11.2008, reglementa dreptul salariaților de a beneficia la sfârșitul anului calendaristic, pentru activitatea desfășurată, de un premiu anual de până la un salariu mediu lunar de bază realizat în anul pentru care se face plata, cu încadrarea în bugetul de venituri și cheltuieli al ISC, plata premiului anual aferent anului 2008 urmând a se efectua din prevederile bugetare pe anul 2009.

De asemenea, art.38 din contractul colectiv de muncă menționat instituia în favoarea salariaților dreptul la o indemnizație anuală în cuantum de 500 lei, acordată de C. și de Paști.

Pentru posesorii titlului științific de „doctor”, art.35 alin.2 lit.c din același contract colectiv de muncă prevedea dreptul la un spor de 15% din salariul de bază, dacă își desfășurau activitatea în domeniul pentru care posedau titlul științific respectiv, care se plătea cu începere de la data de 1 a lunii următoare celei în care s-a solicitat acordarea acestuia.

Din fișele salariatului întocmite de către pârât pentru anii 2008 și 2009 rezultă că reclamantul a încasat sporul de 15% pentru titlul de doctor în anul 2008, iar în 2009, până în luna martie, inclusiv și că deține acest titlu, iar pârâtul nu a dovedit că a efectuat plata premiului anual pentru anul 2008, a sporului de 15% din salariul de bază, pentru titlul științific de doctor, aferent perioadei 01.01.2010 – 30.11.2010 și a indemnizației de Paști pentru anul 2010, în baza art.40 alin.2 lit.c din Codul Muncii, raportat la art.30 din Legea nr.130/1996, act normativ în vigoare la data scadenței obligațiilor cu acest obiect, care reglementa forța obligatorie pentru părți a contractului colectiv de muncă, precum și răspunderea părților care se fac vinovate de neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă, s-a stabilit în sarcina pârâtului obligația de plată a acestor drepturi, precum și a dobânzii legale aferente acestor sume, calculată de la data introducerii cererii de chemare în judecată până la data plății efective, potrivit art.369 din Codul Muncii, raportat la art.1088 Cod Civil. Obligația pârâtului de plată a sumei în cuantum actualizat nu se mai justifică, de vreme ce prejudiciul suferit urmează a fi acoperit prin plata dobânzii legale, atât obligația de plată a dobânzii, cât și cea de plată a sumei actualizate fiind menite să acopere prejudiciul suferit de reclamant. A reține ambele obligații în sarcina debitorului ar însemna ca creditorul să beneficieze de acoperirea de două ori a prejudiciului, ceea ce ar fi injust.

În ceea ce privește obligațiile inserate în art.35 alin.2 și art.36 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul Inspectoratului de S. în Construcții, clauza cu acest obiect a suportat modificări, prin actul adițional nr.1 la contractul colectiv de muncă, înregistrat la DMMPS București cu nr.1739/10.04.2009, stabilindu-se că acordarea unor drepturi bănești, printre care se numără și cele prevăzute la art.35 alin.2 și la art.36, se face în limitele bugetului de venituri și cheltuieli ale Inspectoratului de S. în Construcții pe anul 2009, aprobat, în vederea încadrării acestor cheltuieli, inspectorul general de stat putând suspenda, prin ordin, acordarea acestor drepturi.

Cum, plata sporului de 15% din salariul de bază, pentru titlul științific de doctor, aferent perioadei 01.04.2009 – 31.12.2009 și plata indemnizațiilor de Paști și C. pentru anul 2009, aferente anului 2009 aveau scadență după data de 01.04.2009, iar Inspectorul General de S. a uzat de dreptul de a suspenda plata acestor drepturi bănești în anul 2009, prin emiterea Ordinului nr.183/15.04.2009, rezultă că reclamantul nu are dreptul la încasarea acestor drepturi bănești.

Cererile de actualizare cu indicele de inflație a sumelor reprezentând contravaloarea sporului de 15% din salariul de bază, pentru titlul științific de doctor, aferent perioadei 1.04.2009 – 31.12.2009, și a indemnizațiilor de Paști și C. pentru anul 2009 și de plată a dobânzii legale aferente acestor drepturi bănești au caracter accesoriu în raport cu cererea de plată a sporului, respectiv a indemnizației, astfel că acestea vor avea aceeași soartă.

Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs în termen legal și motivat,atât reclamantul P. G. cât și pârâtul I. de S. în Construcții, criticând soluția pentru nelegalitate pentru considerente diferite.

Prin motivele de recurs formulate, întemeiate în drept pe dispozițiile art.304 alin.(4), (8) și (9),dar și a art. 304¹din Codul de procedură civilă, recurentul-reclamant P. G. a arătat că solicită ca, prin decizia ce va fi dată, să fie admis recursul și să fie modificată sentința anterior precizată în sensul admiterii cererilor formulate în dosarul sus-menționat având ca obiect plata sporului de 15% din salariul de bază, pentru titlul științific de doctor, aferent perioadei 01.04._09, plata indemnizațiilor de Paști și de C. pentru anul 2009, precum și a dobânzii legale aferente acestor sume, calculată de la data introducerii cererii de chemare în judecată, până la data plății efective, potrivit art. 369 din Codul muncii, raportat la art. 1088 cod civil pentru următoarele motive de nelegalitate.

În aprecierea recurentului-reclamant sunt aplicabile dispozițiile art.304 alin.(4), (8) și (9) din Codul de procedură civilă.

Astfel,se arată că prima instanță a depășit atribuțiile puterii judecătorești prin refuzul de a recunoaște valoarea juridică a unor dispoziții normative în vigoare, invocând eronat altele abrogate, implicit fără incidență în pricină; a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia și hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii.

Având în vedere faptul că hotărârea nu poate fi atacată cu apel, consideră că instanța este îndreptățită să examineze cauza sub toate aspectele potrivit dispozițiilor art. 304¹ din Codul de procedură civilă.

În fapt, susține recurentul reclamant că tribunalul a reținut în mod corect faptul că împuternicitul reclamantului, în calitate de inspector general de stat, a uzat de dreptul acordat în urma negocierii legale realizate cu reprezentanții salariaților, de a suspenda unele drepturi salariale prin dispozițiile Ordinului nr. 183/15.04.2009 pentru încadrarea în cheltuielile bugetare aprobate prin dispozițiile Hotărârii Guvernului nr. 397/07._.

Cu toate acestea, demersurile reclamantului au fost intense pentru obținerea majorării bugetului de venituri și cheltuieli al Inspectoratului de S. în Construcții, astfel încât să fie acordate toate drepturile restante și, prin dispozițiile Hotărârii Guvernului nr. 532/06.05.2009, publicată în Monitorul oficial, Partea 1 nr. 305 din_, cheltuielile de personal ale I.S.C. au fost majorate pentru anul 2009 de la 65.859 mii lei la 76.7621 mii lei, tocmai prin introducerea în bugetul de venituri și cheltuieli a I.S.C. a sumelor necesare asigurării plății la zi a sumelor datorate și a salariilor compensatorii pentru personalul care urma să părăsească instituția.

Cu alte cuvinte, în termen 3 săptămâni de la adoptarea Ordinului nr. 183/15.04.2009, bugetul instituției a fost majorat prin dispozițiile Hotărârii Guvernului nr.532/06.05.2009 și pe cale de consecință, dispozițiile Ordinului nr. 183/15.04.2009, emis pentru încadrarea în cheltuielile de personal și-au încetat implicit aplicabilitatea la data de 08.05.2009.

Prin rectificarea bugetară a fost suplimentat bugetul instituției aproximativ cu 10 milioane lei, dovada acestei creșteri fiind depusă la dosarul cauzei, dar fiind nesocotită de către instanța de fond, fără a argumenta lipsa forței juridice a "Hotărârii Guvernului nr. 532/2009 prin care cheltuielile de personal fost majorate pentru anul 2009 de la 65.859 mii lei la 76.7621 mii lei, tocmai prin introducerea în bugetul de venituri și cheltuieli a sumelor necesare asigurării plății la zi a sumelor datorate și a salariilor compensatorii pentru personalul care urma să părăsească instituția." Aceste dispoziții au fost invocate în cererea formulată de reclamant în prezenta pricină.

Se reiterează argumentele prezentate în cererea de chemare în judecată, așa cum a fost precizată, potrivit cărora suspendarea care a acționat pentru timp scurt prin dispozițiile Ordinului I.G.S. nr. 183/15.04.2009, ce a fost emis în executarea H G. nr. 397/01.04.2009, nu poate fi interpretată ca reprezentând o anulare a dreptului negociat potrivit unui contract colectiv de muncă ce reprezintă legea părților și a cărui executare este garantată de dispozițiile art. 41 alin. (5) din Constituția României, republicată.

Folosind argumentele logicii formale se ajunge la aceeași concluzie potrivit căreia textul Ordinului I.G.S. nr. 183/15.04.2009 descrie exact sfera cazurilor la care se referă norma juridică, nefiind motive de a extinde sau de a restrânge aplicarea dispoziției în cauză fiind suficientă o interpretare literală (ad literam) în baza căreia putem trage concluzia fermă că suspendarea unui drept, circumstanțiată de îndeplinirea sau neîndeplinirea unei condiții, încetează odată cu înlăturarea situației premise care a stat la adoptarea normei condiționate de eveniment.

D. urmare, se poate constata că drepturile bănești solicitate sunt reglementate în CCM, fiind garantate de art. 41 alin. (5) din Constituția României, republicată, suspendarea temporară a acordării acestora prin ordin nu poate echivala cu anularea unui drept legal negociat, suspendarea dispusă prin Ordinul nr. 183/15.04.2009 fiind circumstanțiată de existența sau inexistența fondurilor bugetare necesare, a încetat de drept în urma creșterii cheltuielilor de personal cu mai mult de 10 milioane lei pentru anul 2009 la nivelul I.S.C. prin dispozițiile Hotărârii Guvernului nr. 532/2009 care a asigurat plata tuturor drepturilor negociate și încadrarea în noile cheltuieli bugetare aprobate.

Mai mult decât atât, reprezentantul pârâtei a făcut dovada, prin înscris depus la dosarul cauzei, a faptului că premiul anual pe anul 2009 a fost achitat reclamantului în anul 2010 și, pe cale de consecință, ar trebui să se concluzioneze că această plată ar fi fost ilegală către toți salariații, dacă suspendarea dispusă prin dispozițiile Ordinul nr. 183/15.04.2009 nu ar fi încetat de drept, începând cu data intrării în vigoare a Hotărârii Guvernului nr. 532/2009, respectiv 08 mai 2009. Or, Camera de Conturi a Municipiului București nu a constatat, în anul 2010, plata ilegală de la bugetul de stat a Premiului anual aferent anului 2009 pentru angajații I.S.C.

Se invocă ,în continuare argumente privind existența fondurilor necesare acordării drepturilor datorate solicitate în anul 2009: disponibilul în lei în contul de trezorerie la 19.11.2009 a fost de_,45 lei; prevederea bugetară la act. 10. 01. 30. ”Alte drepturi salariale în bani ”era de 330 782 lei.

Se mai reiterează răspunsul înregistrat la I.S.C. sub nr. 449/08.03.2011, la data 19.11.2009, anexat la dosarul cauzei pentru a arăta că existau fonduri suficiente pentru acordarea drepturilor cuvenite la sfârșitul anului 2009, chiar dacă se trecuse la bugetare la bugetul de stat.

Chiar dacă veniturile proprii ale I.S.C. la 11.11.2009 în valoare de aproximativ 60 mil. euro (echivalent în lei) au fost virate la bugetul de stat potrivit dispozițiilor Legii nr. 329/2009, se poate constata că noul ordonator principal de credite, respectiv Secretariatul General al Guvernului, a respectat dispozițiile cap. II, pct. 5 alin. (2) din Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 3409/2009 și a corectat angajamentele I.S.C. până la nivelul bugetului aprobat la data reorganizării, potrivit documentelor depuse de pârât în instanță la data de 11.03.2011.

Potrivit bilanțului LS.C. la 31.12.2009, anexa nr. 1, la capitolul 72, Salariile angajaților, a rămas un disponibil de 2.695.775 lei, sumă din care se puteau achita toate drepturile restante ale tuturor angajaților, inclusiv premiile anuale aferente anilor 2008 și 2009, precum și sporurile suspendate.

Potrivit situației fluxurilor de trezorerie, anexa nr. 3, se poate constata că la data de 31.12.2010, în contul de finanțare bugetară (7701), au rămas 10.315.683 lei.

D. urmare, pârâtul a dat dovadă de rea-credință și încălcare a disciplinei financiare neacordând la timp, până la sfârșitul anului 2009, drepturile bănești restante, cuvenite prin CCM, garantate de Constituție și pentru care existau resurse bugetare îndestulătoare, potrivit dispozițiilor cu incidență în materie.

Mai mult decât atât, instituția fiind finanțată din fonduri proprii, realizase o economie de aproximativ 60 milioane euro până la data de 12.11.2009, fonduri ce au fost preluate la bugetul de stat și astfel este și nejustificată acțiunea de neacordare în totalitate a drepturilor restante persoanelor ce au părăsit I. de S. în Construcții, drepturi nesemnificative în comparației cu contribuția acestora la bugetul de stat.

În motivarea recursului formulat, întemeiate în drept pe dispozițiile art.304 pct.7, pct.9 și 304¹ din Codul de procedură civilă, recurentul-pârât I. de S. în Construcții – I.S.C. susține că în fapt, prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost completată, reclamantul solicita obligarea instituției pârâte la plata unor drepturi bănești și contravaloarea prestațiilor datorate potrivit contractului colectiv de muncă unic la nivelul ISC pentru perioada 01.12._10, respectiv: premiului anual aferent anului 2008 și cel aferent anului 2010, stabilite potrivit art. 36 alin.(5) din contractul colectiv de muncă aplicabil; sporul de doctor, de 15%, pentru perioada 01.04._10, stabilit potrivit art. 37 alin. (2) lit. c) din contractul colectiv de muncă aplicabil; indemnizațiile anuale de Paști și de C., pentru anul 2009 și 2010, stabilite potrivit art. 38 din contractul colectiv de muncă aplicabil.

Se arată că reclamantul a formulat cerere de renunțare la judecarea cauzei cu privire la obligarea I.S.C. Ia plata indemnizației de vacanță pentru anul 2010 și contravaloarea tichetelor de masă (neacordate pe perioada contractului colectiv de muncă), stabilite potrivit art. 39, respectiv art. 43 din același contract.

Prin sentința civilă nr. 2455/2013, Tribunalul București a dispus admiterea excepției prescripției la acțiune în privința pretențiilor constând în premiul anual aferent anului 2008, în sporul pentru titlul științific de doctor (15% din salariul de bază), pentru perioada 01.04._10, indemnizația anuală pentru Paști 2009 și 2010, indemnizația anuală pentru C. 2009 și, în consecință, a respins cererile cu acest obiect. De asemenea, Tribunalul București a dispus respingerea cererilor de plată a indemnizației anuale pentru C. aferentă anului 2010 și a premiului anual aferent anului 2010.

Sentința civilă nr. 2455/2013 a fost casată în parte prin decizia civilă nr. 6074/13.12.2013, pronunțată de Curtea de Apel București, cauza fiind trimisă spre rejudecarea cererilor în pretenții constând în premiul anual pentru anul 2008, în sporul pentru titlul științific de doctor pentru perioada 01.04._10, în indemnizația anuală pentru Paști 2009 și 2010 și în indemnizația anuală pentru C. 2009, aceleiași instanțe.

Prin sentința civilă nr. 2223/27.02.2014, Tribunalul București a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul P. G., obligând ISC la plata către acesta a premiului anual aferent anului 2008, a sporului de 15 % din salariul de bază, pentru titlul științific de doctor, aferent perioadei 01.01.2010 ¬30.11.2010 și a sumei de 500 lei, cu titlu de indemnizație de Paști pentru 2010, precum și la plata dobânzii legale calculată de la data introducerii acțiunii, 25.05.2011, până la data plății efective. Totodată, instanța a respins cererile având ca obiect plata sporului de 15% din salariul de bază, pentru titlul științific de doctor, aferent perioadei 01.04._09, plata îndemnizațiilor de Paști și C. pentru anul 2009, în cuantum actualizat cu indicele de inflație și a dobânzii legale calculată acestor drepturi, precum și cererea privind actualizarea cu indicele de inflație, pentru perioada începând cu data nașterii drepturilor și până la data introducerii acțiunii, a sumelor reprezentând premiul anual pentru 2008, sporul de 15% din salariul de bază, pentru titlul științific de doctor, aferent perioadei 01.10._10, și indemnizație de Paști pentru 2010, ca neîntemeiate.

Pe această cale, recurentul-pârât invocă prevederile art. 304 pct. 7 și 9 din Codul de procedură civilă, respectiv, hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină și a fost pronunțată fără lipsă de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Astfel, se poate constata că, în mod eronat și fără să arate motivele pe care se sprijină hotărârea, instanța de fond a reținut faptul că, pârâtul nu a dovedit că a efectuat plata premiului anual pentru 2008, a sporului de 15% din salariul de bază, pentru titlul științific de doctor, aferent perioadei 1.01._10 și a indemnizației de Paști pentru 2010, în baza art. 40 alin. (2) Iit. c) din codul muncii, raportat la art. 30 din Legea nr. 130/1996, act normativ în vigoare la data scadenței obligațiilor cu acest obiect, care reglementa forța obligatorie pentru părți a contractului colectiv de muncă, precum și că răspunderea părților care se fac vinovate de neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă și se va stabili în sarcina pârâtului obligația de plată a acestor drepturi, precum și a dobânzii legale aferente acestor sume, calculată de la data introducerii cererii de chemare în judecată.

De asemenea, se învederează că premiul anual aferent anului 2008, prevăzut a se achita din bugetul aferent anului 2009, conform art. 36 alin. (5) din Contractul Colectiv de muncă la nivelul Inspectoratului de S. în Construcții - I.S.C. se putea acorda doar cu încadrarea în bugetul de venituri și cheltuieli.

Premiul anual aferent anului 2008 nu a mai fost acordat din B.V.C. pe anul 2009, întrucât prin Ordinul inspectorului general de stat nr. 183/15.04.2009 pentru suspendarea unor drepturi salariale prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă aplicabil la nivelul I.S.C., pentru anul 2009, începând cu data de 01.04.2009, a fost suspendată acordarea drepturilor bănești reglementate de art. 34 alin. (4) - (5), art. 35 alin. (2), art. 36, art. 37 și art. 38 din Contractul Colectiv de Muncă.

Luându-se în considerare cele menționate mai sus, precum și aprecierea instanței de fond, în sensul că reclamantul nu are dreptul la încasarea sporului de 15% din salariul de bază, pentru titlul științific de doctor aferent perioadei 1.04._09 și plata indemnizațiilor de Paști și C. pentru anul 2009, întrucât Inspectorul General de S. a uzat de dreptul de a suspenda acordarea drepturilor bănești reglementate de art. 34 alin. (4) - (5), art. 35 alin. (2), art. 36, art. 37 si art. 38 din Contractul Colectiv de Muncă, prin emiterea Ordinului nr. 183/2009, se poate constata că, în mod eronat și fără să arate motivele pe care se sprijină hotărârea, instanța de fond a obligat ISC la plata premiului anual aferent anului 2008, cu toate că aceasta a fost suspendată, având aceeași soartă ca cele sus-menționate.

Totodată, se poate reține faptul că, la momentul încheierii contractului colectiv de muncă sus menționat (noiembrie 2008), I. de S. în Construcții era finanțat din venituri proprii (extrabugetare), iar în prezent, fiind finanțat de la bugetul de stat, nu mai există un contract colectiv de muncă aplicabil la nivelul I.S.C. care să prevadă acordarea de drepturi bănești de genul celor solicitate de reclamant.

Prin . aplicarea prevederilor Legii nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional, I. de S. în Construcții s-a reorganizat prin reducerea numărului de posturi și prin schimbarea regimului de finanțare, trecând la finanțare integrală de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului (în prezent, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, potrivit O.U.G. nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale și pentru modificarea unor acte normative,cu modificările și completările ulterioare).

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, salarizarea personalului autorităților și instituțiilor publice care și-au schimbat regimul de finanțare, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 329/2009, din instituții finanțate integral din venituri proprii în instituții finanțate integral sau parțial de la bugetul de stat s-a realizat potrivit prevederilor contractelor colective de muncă legal încheiate, până la împlinirea termenului pentru care au fost încheiate, în limita cheltuielilor de personal aprobate.

Prin urmare, în condițiile prevederilor legale care au reglementat, atât sursa de finanțare a instituției, cât și reorganizarea, respectiv încadrarea acesteia în bugetele de cheltuieli (diminuate), este evident că acestea s-au aplicat și Inspectoratului de S. în Construcții și, pe cale de consecință, angajatorul nu putea refuza să le aplice câtă vreme își produceau efectele, nefiind abrogate până la data de 30.11.2010, ce a constituit data încetării contractului colectiv de muncă aplicabil la nivelul I.S.C.

În altă ordine de idei, se menționează că în anul 2010, la nivelul I.S.C. au fost aplicabile și prevederile Legii nr. 118/2010, salariile fiind diminuate cu 25%, în perioada iulie - decembrie 2010.

Se mai învederează faptul că, în conformitate cu prevederile art. 14 alin. (3) din Legea finanțelor publice nr. 500/2002, "nici o cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonanță și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii și nu are prevederi bugetare."

Mai mult, în virtutea prevederilor art. 72 alin. (1) din Legea nr. 500/2002, constituie contravenție nerespectarea dispozițiilor art. 14 alin. (3) din actul normativ sus menționat.

Nu s-au solicitat probe noi în calea de atac a recursului.

Prealabil,se va constata că recurentul reclamant a invocat excepția lipsei de interes,a inadmisibilității recursului declarat de pârâtul I. de S. în Construcții,pe considerentul că sentința atacată a fost pusă în executare,iar motivele expuse de pârât exced disp.art.304 disp.art. 304 pct.7, pct. 9 din Codul de procedură civilă.

Excepția lipsei de interes a recursului declarat de pârâtul I. de S. în Construcții nu poate fi primită ,hotărârea atacată fiind executorie potrivit art.274 din Codul Muncii, trebuia pusă în executare ceea ce nu echivalează cu lipsa de interes în promovarea căii de atac.

Referitor la excepția lipsei de interes,Curtea va constata următoarele:

Printre condițiile ce se cer întrunite cumulativ pentru a fi parte în proces – alături de calitate procesuală, capacitate procesuală și afirmarea unui drept pentru realizarea căruia calea justiției este obligatorie – se numără interesul, în sensul de folos practic urmărit de cel care inițiază acțiunea civilă. Interesul trebuie să îndeplinească mai multe cerințe: să fie legitim, juridic; să fie născut și actual; să fie personal și direct.

Excepția lipsei de interes este un mijloc procesual de apărare prin care se invocă lipsa interesului sau a uneia din cerințele acestuia cu privire la cererea de chemare în judecată sau la alt mijloc procedural ce intră în conținutul acțiunii civile (cereri, excepții,exercitarea căilor de atac, executarea silită).

Excepția lipsei de interes este o excepție de fond, absolută și peremptorie; în cazul în care instanța consideră că această excepție este întemeiată, cererea de chemare în judecată (sau, după caz, altă formă procedurală-calea de atac) va fi respinsă ca lipsită de interes.

Această apărare este neîntemeiată,în cauză,folosul practic urmărit de pârât este acela de a obține respingerea recursului reclamantului, admiterea recursului său, interesul este legitim, juridic; este născut și actual; personal și direct.

Curtea apreciază neîntemeiată și excepția inadmisibilității recursului declarat de pârâtul I. de S. în Construcții,în realitate calificată ca o excepție a nulității recursului,sens în care o va respinge, pentru considerentele ce vor fi prezentate:

Potrivit dispozițiilor art. 302¹ alin. (1) lit. c) Cod procedură civilă, cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, textul impunând, așadar, ca o condiție de formă a recursului, menționarea motivelor de nelegalitate.

Rezultă, din aceste prevederi legale, conjugate cu prevederile art. 304 Cod procedură civilă privitoare la sfera motivelor de recurs, că, pentru a fi validă juridic, cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele pe care se sprijină, adică acele argumente de natură juridică pentru care recurentul înțelege a critica hotărârea atacată.

Pentru a conduce la casarea sau modificarea hotărârii recurate, recursul nu se poate limita doar la indicarea textului de lege, condiția legală a dezvoltării motivelor presupunând încadrarea lor într-unul din motivele limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 Cod procedură civilă.

În speță, din observarea criticilor formulate de pârâtul I. de S. în Construcții, se constată că motivele invocate de către aceasta în susținerea căii de atac promovate se subscriu motivelor de recurs prevăzut de art. 304 pct.7, 9 Cod procedură civilă.

Dezvoltarea criticilor face, deci, posibilă încadrarea lor în unul din motivele prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, conform art. 306 alin. (3) Cod procedură civilă,respectiv cel sus precizate.

D. urmare,Curtea va respinge, ca neîntemeiate excepțiile invocate de recurentul-reclamant.

Examinând sentința atacată, sub aspectul criticilor aduse, dar și din perspectiva art. 304¹ Cod procedură civilă, ce permite examinarea cauzei sub toate aspectele, a actelor și lucrărilor dosarului, normelor de drept incidente în cauză, Curtea reține următoarele:

Referitor la calea de atac promovată de recurentul reclamant, se va avea în vedere astfel că, într-un prim motiv de recurs, acesta susține că tribunalul a depășit puterile conferite de lege autorității judecătorești,”prin refuzul de a recunoaște valoarea juridică a unor dispoziții normative în vigoare, invocând eronat altele abrogate, implicit fără incidență în pricină”.

Acest motiv de recurs nu subzistă.

În aceste limite, recurentul invocă faptul că, neacordarea de către instanță a drepturilor salariale solicitate în condițiile în care acesteasunt reglementate în CCM, fiind garantate de art. 41 alin. (5) din Constituția României, republicată, (suspendarea temporară a acordării acestora prin ordin neechivalând cu anularea unui drept legal negociat), nu înseamnă o imixtiune în activitatea altei autorități în stat, tribunalul nu a săvârșit acte ce intră în atribuțiile unor organe aparținând altei autorități în stat alta decât cea judecătorească.

Această dispoziție nu înseamnă crearea unui act normativ, ci eventual o eronată interpretare și greșită aplicare a legii existente. Se pună însă problema cenzurării hotărârii primei instanțe, din perspectiva art.304 pct.9 Cod pr.civilă, aspect ce va fi analizat în cadrul motivului trei de recurs invocat în cauză.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs formulat, recurentul critică sentința atacată față de dispozițiile art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă, dar fără a arăta în ce constă interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, respectiv în ce constă schimbarea naturii actului juridic sau înțelesul lămurit ori vădit neîndoielnic al acestuia, ceea ce conduce la concluzia că acest motiv de recurs este invocat, pur formal.

Prin ultimul motiv de recurs formulat, recurentul critică sentința primei instanțe față de dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, susținând că este nelegală,pe considerentul că Tribunalul București a aplicat greșit legea.

Curtea notează că o hotărâre este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, fie atunci când nesocotește o normă de drept substanțial sau procedural, fie atunci când interpretează greșit norma juridică aplicabilă. Prin urmare, instanța ar fi culpabilă când ignoră o lege în vigoare la data judecății sau recurge la texte de lege aplicabile litigiului le dă o greșită interpretare.

Motivul de recurs subzistă în cauză, prima instanță realizând o greșită interpretare și aplicare în cauză a art. 40 alin. 2 lit.c din Codul muncii, art. 31 și art. 33 alin. 3 din Legii 130/1996, text în vigoare anterior adoptării Legii nr. 40/2011 și Legii nr. 62/2011, art. 244, art. 246 art. 155, art. 156 din Codul muncii,prin raportare la disp. Hotărârii Guvernului nr. 532/2009, prin respingerea capătului de cerere privind obligarea pârâtului la plata către reclamant a sporului de 15% din salariul de bază pentru titlul științific de doctor, aferent perioadei 01.04._09, plata indemnizației de P. și C. pentru 2009, precum și a dobânzii legale aferente acestor sume, de la data introducerii acțiunii și până la data plății efective.

Referitor la obligativitatea prevederilor din Contractul colectiv de muncă la nivel de angajator conform înțelegerii partenerilor de dialog social, precum și faptul că, din perspectiva salariatului, acordarea unor ajutoare bănești reprezintă un drept al acestuia, rezultă că acestui drept îi corespunde obligația corelativă a angajatorului de acordare a acestuia în condițiile prevăzute de contractul colectiv pentru următoarele argumente:

Din dispozițiile codului muncii, rezultă că orice contract colectiv de muncă se impune, în conținutul său, părților contractului individual de muncă. El guvernează aceste contracte ca o lege, impune obligații pentru angajator și creează drepturi în favoarea salariaților, atunci când clauzele contractului au un caracter concret și pot fi executate prin aducerea la îndeplinire de către părți. Contractul colectiv de muncă reprezintă un acord de voință și în același timp, un izvor de drept, o normă convențională, negociată, impunându-se părților contractului individual întocmai ca și legea.

Totodată, potrivit prevederilor înscrise în art. 40 alin. 2 lit.c din Codul muncii, angajatorului îi revine obligația de a acorda salariaților „toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă”.

În conformitate cu prevederile art. 31 și art. 33 alin. 3 din Legea nr.130/1996, text în vigoare anterior adoptării Legii nr. 40/2011 și Legii nr. 62/2011, modificarea clauzelor contractului colectiv de muncă pe parcursul executării acestuia sau suspendarea aplicării unor prevederi din contractul colectiv de muncă se poate realiza numai prin acordul de voință al părților.

În conformitate cu prevederile art. 244 din Codul Muncii,în forma în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată,contractul colectiv de muncă poate fi modificat pe parcursul executării lui, în condițiile legii, prin acordul părților, iar conform art. 246 din Codul Muncii aplicarea contractului colectiv de muncă poate fi suspendată prin acordul de voință al părților.

Pe de altă parte, aceste prevederi impun doar aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli și nu condiționează acordarea drepturilor salariale și a celorlalte drepturi de natură salarială de asigurarea resurselor financiare pentru plata acestora.

Totodată, angajatorul are obligația la constituirea bugetului de venituri și cheltuieli de a lua toate măsurile ca la cheltuielile de personal să prevadă cheltuielile cu toate drepturile salariale prevăzute de lege sau stabilite contractual (atâta vreme cât în acest caz, dreptul în discuție nu face obiectul unor limitări sau restricții instituite prin lege) câtă vreme, drepturile pretinse se includ în categoria drepturilor salariale ale angajaților, potrivit prevederilor art. 155 din Codul muncii, iar potrivit art. 156 din Codul muncii, salariile trebuie plătite înaintea oricăror obligații ale angajatorului, și aceasta indiferent de existența unor limitări cu privire la cheltuielile totale aprobate angajatorului.

Plata muncii către salariați și a drepturilor de natură salarială cuvenite ca urmare a desfășurării muncii în condiții negociate legal nu poate fi supusă unei condiții potestative din partea angajatorului cu consecința sistării acestora ori de câte ori angajatorul nu întocmește corespunzător bugetul,astfel încât să fie în măsura să respecte prevederile art. 156 din Codul muncii referitoare la onorarea cu prioritate a obligațiilor salariale, iar împrejurarea că sumele respective sunt sume aprobate în bugetul de venituri și cheltuieli potrivit legii este o garanție a plății drepturilor în discuție, întrucât nu-i poate fi permis angajatorului și nici statului să prevadă acordarea unor drepturi pentru angajați pe care tot acesta să le condiționeze de voința sa de a aloca sau nu resursele financiare necesare plății acestora.

Pe de altă parte, art.12 din Legea nr.130/1999, prevedea că prin contracte colective de muncă încheiate pentru salariații instituțiilor bugetare, nu se pot negocia clauze referitoare la drepturi a căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispozițiile legale, însă negocierea, prin Contractul colectiv de muncă, drepturilor pretinse nu este de natură a încălca dispozițiile legale citate, câtă vreme nu s-a stabilit printr-o prevedere legală acordarea și cuantumul unor atare drepturi într-un alt mod.

În acest context, în condițiile în care dreptul reclamantului la plata sumelor cuvenite nu este afectat de vreo cauză de ineficacitate nu este afectat nici dreptul său la acordarea sumelor cu acest titlu, reclamanții fiind îndreptățit să le încaseze și în perioada în care a fost sistată acordarea lor.

Potrivit art. 40 alin. 2 lit. c, Codul muncii și art. 41 alin. 5 din Constituție, angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă, în cazul de față pârâta nu a dat eficiență prevederilor precizate din contractul colectiv de muncă.

D. urmare,drepturile bănești solicitate sunt reglementate în CCM, iar suspendarea temporară a acordării acestora prin ordin nu poate echivala cu anularea unui drept legal negociat, suspendarea dispusă prin Ordinul nr. 183/15.04.2009, circumstanțiată de existența sau inexistența fondurilor bugetare necesare, a încetat de drept în urma creșterii cheltuielilor de personal cu mai mult de 10 milioane lei pentru anul 2009 la nivelul I.S.C. prin dispozițiile Hotărârii Guvernului nr. 532/2009 care a asigurat sumele necesare pentru plata tuturor drepturilor negociate și încadrarea în noile cheltuieli bugetare aprobate.

De altfel,existența sau inexistența resurselor financiare bugetare nu poate avea vreo influență asupra stabilirii sau recunoașterii drepturilor salariale prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă.

Întrucât ,art. 243 din Codul Muncii și art. 30 din Legea nr. 130/1996 prevedeau că executarea contractului colectiv este obligatorie și că neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contract atrage răspunderea celor vinovați, în cazul de față angajatorul era obligat în executarea prevederilor Contractelor Colective de Muncă la plata către salariați a drepturilor pretinse, în nici un caz neputând fi permis un refuz de executare întemeiat pe inexistența fondurilor necesare,întrucât executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, angajatorul fiind obligat la acordarea drepturilor negociate și stabilite imperativ.

Pentru considerentele expuse,nu pot fi primite susținerile tribunalului,în sensul că: „în ceea ce privește obligațiile inserate în art.35 alin.2 și art.36 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul Inspectoratului de S. în Construcții, clauza cu acest obiect a suportat modificări, prin actul adițional nr.1 la contractul colectiv de muncă, înregistrat la DMMPS București cu nr.1739/10.04.2009, stabilindu-se că acordarea unor drepturi bănești, printre care se numără și cele prevăzute la art.35 alin.2 și la art.36, se face în limitele bugetului de venituri și cheltuieli ale Inspectoratului de S. în Construcții pe anul 2009, aprobat, în vederea încadrării acestor cheltuieli, inspectorul general de stat putând suspenda, prin ordin, acordarea acestor drepturi”, căci ar însemna să se accepte teza potrivit căreia o lege în vigoare nu este respectată și nu-și produce efectele în vederea cărora a fost adoptată, încălcându-se astfel principiul fundamental al supremației legii ce decurge din interpretarea art. 1 alineatul 5 din Constituție, exprimat și prin formularea „nimeni nu este mai presus de lege”, cuprinsă în art. 16 alineatul 2 din legea fundamentală a Statului Român.

Se impune a se avea în vedere că aplicarea legii este obligatorie, atâta timp cât este în vigoare și se impune a fi respectată de toți subiecții de drept cărora li se adresează norma juridică, inclusiv recurentului pârât.

Prin neacordarea acestor drepturi, nu a fost respectat principiul încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unei situații juridice fictive. Mai mult, este necesar ca reclamantul, în calitate de titular a unor drepturi recunoscute prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul Inspectoratului de S. în Construcții, valabil în perioada 01.12.2008 – 30.11.2009, înregistrat la Direcția de Muncă și Incluziune Socială sub nr. 6563/24.11.2008, actul adițional nr.1 la contractul colectiv de muncă, înregistrat la DMMPS București cu nr.1739/10.04.2009,să nu fie împiedicat de a se bucura efectiv de acestea, pentru perioada în care drepturile au fost prevăzute de contractul sus precizat.

Aflându-ne în prezența unor drepturi recunoscute printr-un contract colectiv de muncă, înregistrat sub nr. 6563/24.11.2008,prelungit prin actul adițional nr.1, înregistrat la DMMPS București cu nr.1739/10.04.2009, în vigoare și în perioada de activitate a acestuia, refuzul plății acestor drepturi nu poate fi primită.

Astfel, în mod corect tribunalul a apreciat că reprezentantul reclamantului, în calitate de inspector general de stat, a uzat de dreptul acordat în urma negocierii legale realizate cu reprezentanții salariaților, de a suspenda unele drepturi salariale prin dispozițiile Ordinului nr. 183/15.04.2009 pentru încadrarea în cheltuielile bugetare aprobate prin dispozițiile Hotărârii Guvernului nr. 397/07._.

Numai că, ulterior adoptării Ordinului nr. 183/15.04.2009, bugetul instituției a fost majorat prin dispozițiile Hotărârii Guvernului nr.532/06.05.2009 și, pe cale de consecință, dispozițiile Ordinului nr. 183/15.04.2009, emis pentru încadrarea în cheltuielile de personal și-au încetat implicit aplicabilitatea la data de 08.05.2009.

În speță,însă nu s-a făcut dovada acordării drepturilor salariale în sensul solicitat prin cererea de chemare în judecată.

Ori, potrivit dispozițiilor art. 241 alin.1 lit. c din Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii, în forma în vigoare la data încheierii Contractului colectiv de muncă unic la nivel de angajator produc efecte pentru toți salariații încadrați la acesta.

De asemenea, conform dispozițiilor art. 40 alin.2 lit. c din Legea nr. 53/2003 republicată – Codul Muncii, angajatorului îi revin, în principal, următoarele obligații: c) să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă.

Din actele dosarului rezultă că pentru perioada indicată în acțiune nu s-au plătit reclamantului drepturile bănești astfel cum sunt solicitate și prevăzute în convențiile cu caracter obligatoriu încheiate între părțile în litigiu,respectiv a sporului de 15% din salariul de bază pentru titlul științific de doctor, aferent perioadei 01.04._09, plata indemnizației de P. și C. pentru 2009.

Prin neacordarea acestor drepturi, pârâta se face vinovată de încălcarea prevederilor contractului colectiv de muncă, precum și a prevederilor art. 40 alin.2 lit. c din Codul Muncii, potrivit cărora "angajatorul are obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă".

De asemenea, au fost încălcate și prevederile art. 161 din Codul Muncii, potrivit cărora, "salariile se plătesc înaintea oricăror obligații bănești ale angajatorilor", salariul cuprinzând salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri așa cum prevede art. 160 din C. Muncii.

Față de aspectele reținute,Tribunalul a constatat că pârâta a produs reclamantului un prejudiciu material constând în contravaloarea drepturilor salariale neacordate și prevăzute în contractele colective de muncă la nivel de unitate, prejudiciu pe care angajatorul este dator să îl acopere în temeiul art. 269 din codul muncii, potrivit cărora „angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpă angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul”.

Pentru considerentele arătate, în baza art.312, Curtea va admite recursul reclamantului P. G., va modifica sentința atacată, în sensul că, va obliga pârâtul la plata către reclamant a sporului de 15% din salariul de bază pentru titlul științific de doctor, aferent perioadei 01.04._09, plata indemnizației de P. și C. pentru 2009, precum și a dobânzii legale aferente acestor sume, de la data introducerii acțiunii și până la data plății efective și va menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Totodată ,curtea va respinge recursul pârâtului I. de S. în Construcții, ca nefondat,pentru următoarele considerente:

Critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct.7 Cod procedură civilă nu este fondată, prima instanță expunând motivele de fapt și de drept ce i-au format convingerea,soluția admiterii în parte a acțiunii formulate de reclamantul P. G., în contradictoriu cu pârâtul I. de S. în Construcții; a obligării pârâtului la plata către reclamant a premiului anual pentru 2008, a sporului de 15% din salariul de bază, pentru titlul științific de doctor, aferent perioadei 01.01.2010 – 30.11.2010 și a sumei de 500 lei, cu titlu de indemnizație de Paști pentru 2010, precum și la plata dobânzii legale calculată de la data introducerii acțiunii, 25.05.2011, până la data plății efective,justificându-se prin considerentele sentinței atacate.

Luându-se în considerare cele menționate mai sus, precum și aprecierea instanței de fond, în sensul că reclamantul nu are dreptul la încasarea sporului de 15% din salariul de bază, pentru titlul științific de doctor aferent perioadei 1.04._09 și plata indemnizațiilor de Paști și C. pentru anul 2009, întrucât inspectorul general de stat a uzat de dreptul de a suspenda acordarea drepturilor bănești reglementate de art. 34 alin. (4) - (5), art. 35 alin. (2), art. 36, art. 37 si art. 38 din Contractul Colectiv de Muncă, prin emiterea Ordinului nr. 183/2009, se poate constata că, în mod eronat și fără să arate motivele pe care se sprijină hotărârea, instanța de fond a obligat ISC la plata premiului anual aferent anului 2008, cu toate că aceasta a fost suspendată, având aceeași soartă ca cele sus-menționate.

Aceste critici nu vor fi primite pentru aceleași considerente ca si cele invocate în motivarea recursului reclamantului,respectiv că din dispozițiile codului muncii, rezultă că orice contract colectiv de muncă se impune, în conținutul său, părților contractului individual de muncă. El guvernează aceste contracte ca o lege, impune obligații pentru angajator și creează drepturi în favoarea salariaților, atunci când clauzele contractului au un caracter concret și pot fi executate prin aducerea la îndeplinire de către părți. Contractul colectiv de muncă reprezintă un acord de voință și în același timp, un izvor de drept, o normă convențională, negociată, impunându-se părților contractului individual întocmai ca și legea.

Pentru considerentele arătate, în baza art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ,ca nefondat, recursul promovat de recurentul-pârât I. de S. în Construcții.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiate excepțiile invocate de recurentul-reclamant.

Respinge, ca nefondat, recursul recurentului-pârât I. de S. în Construcții, cu sediul în București, . nr. 23, sector 3, împotriva sentinței civile nr.2223 din data de 27 februarie 2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._ .

Admite recursul recurentului-reclamant P. G., având CNP_, cu domiciliul în București, ., ., ., împotriva aceleiași sentințe.

Modifică sentința atacată, în sensul că:

Obligă pârâtul la plata către reclamant a sporului de 15% din salariul de bază pentru titlul științific de doctor, aferent perioadei 01.04._09, plata indemnizației de P. și C. pentru 2009, precum și a dobânzii legale aferente acestor sume, de la data introducerii acțiunii și până la data plății efective.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 15.01.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

L. C. Dobraniște E. L. U. P. A.

GREFIER,

F. V.

Red.E.L.U.

Dact. V.N./2 ex./05.02.2015

Jud. fond: C. C.

← Despăgubire. Decizia nr. 3123/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI		Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 554/2015.... →

Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 159/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 159/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI