Despăgubire. Decizia nr. 1639/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1639/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-06-2015 în dosarul nr. 3068/3/2013
Dosar nr._ (Număr în format vechi 2582/2015)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ
ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr.1639
Ședința publică din data de 19.06.2015
Completul de judecată compus din:
PREȘEDINTE D. E. O.
Judecător C. G. C.
Judecător M. V. D.
Grefier N. C.
Pe rol, soluționarea recursului formulat de recurenta S.C. M. I. S.R.L. împotriva sentinței civile nr._ din data de 05.12.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr._ /LM/2013, în contradictoriu cu intimatul M. D., având ca obiect „drepturi bănești”.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: recurenta prin avocat M. C., în baza împuternicirii avocațiale atașate la fila 5 dosar recurs și intimatul prin avocat C. Ș., ce depune la dosar împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr._/16.06.2015.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Grefierul de ședință expune referatul cauzei, după care:
Avocatul intimatului, având cuvântul, arată că înțelege să depună la dosar întâmpinare, comunicând un exemplar avocatului recurentei.
Curtea pune în discuția părților tardivitatea depunerii întâmpinării la acest termen de judecată.
Avocatul recurentei solicită să se constate tardivitatea depunerii întâmpinării.
Avocatul intimatului arată că lasă la aprecierea instanței îndeplinirea în termenul legal a actului de procedură.
Deliberând, în baza dispozițiilor art.308 alin.2 raportat la art.103 Cod procedură civilă, Curtea constată decăzut intimatul din dreptul de a formula întâmpinare.
În aceste condiții, avocatul intimatului arată că înțelege să dea întâmpinării caracter de note scrise.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea și, respectiv combaterea motivelor de recurs.
Recurenta, prin avocat, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea sentinței civile apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare. Apreciază că instanța de fond a interpretat eronat raportul juridic obligațional ca izvor al pretențiilor reclamantului, pronunțând o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor art.304 pct.3 Cod procedură civilă. În acest sens solicită să se constate că în speță este vorba despre drepturi izvorând dintr-un contract de colaborare și nicidecum dintr-un contract individual de muncă, prin urmare competența materială și funcțională este a instanțelor de drept comun. În cazul respingerii acestui motiv de recurs, solicită modificarea în tot a sentinței civile recurate în sensul respingerii acțiunii. Solicită să se constate că cererea de chemare în judecată nu cuprinde elementele necesare identificării cuantumului sumelor pretinse.
Cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată arată că le va solicita pe cale separată.
Intimatul, prin avocat, solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței civile apelate ca fiind temeinică și legală, pentru motivele expuse în conținutul notelor scrise. Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.3 Cod procedură civilă, arată că excepția nu a fost invocată de pârâtă prin întâmpinare, nici la primul termen și nici în cursul judecății în fața instanței de fond, situație în care, prin raportare la dispozițiile art.136 și art.1591 alin.2 Cod procedură civilă, solicită să se constate că această excepție nu mai poate fi invocată în recurs. Apreciază că în mod corect instanța de fond a apreciat asupra probelor și susținerilor părților, întrucât din înscrisurile depuse la dosar (contractul individual de muncă încheiat la data de 15.02.2012, contractul de colaborare și email-ul din 06.12.2012 trimis reprezentantului societății), rezultă că, în fapt, sub ascunzișul unui contract de colaborare între părți erau relații de muncă, supuse dispozițiilor Codului Muncii. La dosar s-au depus inclusiv fișe de activitate lunară (filele 55-95, 156-295 dosar fond), care atestă faptul că și-a îndeplinit obligațiile izvorâte din contractul de muncă. S-a depus de asemenea și balanța de plăți efectuate (filele 297-298 dosar fond) din care rezultă că mai are de recuperat o sumă de bani, care a fost precizată în cuprinsul cererii de chemare în judecată.
Cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată arată că le va solicita pe cale separată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr._ reclamantul M. D. a chemat în judecată pe pârâta S.C. STAR LIMO SERVICES S.R.L. solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata diferenței dintre salariile cuvenite si salariile plătite efectiv, în sumă de cca 17.435 lei, pe perioada mai 2010-octombrie 2012, ca urmarea a contractului de colaborare, dar si a unui contract de munca, sume ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație la data plații efective, precum și plata dobânzilor capitalizate; plata sumei de cca 2000 lei,reprezentând penalitățile la care reclamantul a fost obligat de organele fiscale ca urmare a neplății taxelor si impozitelor datorate statului pe perioada mai 2010 octombrie-octombrie 2012 pentru salariile declarate si pentru care culpa este in exclusivitate a pârâtei, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
La data de 13.10.2014 reclamantul M. D., a formulat cerere modificatoare prin care precizează că înțelege sa se judece cu ..
Prin sentința civilă nr._/05.12.2014 Tribunalul București-Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis cererea așa cum a fost modificată; a obligat parata MILLES I. SRL la plata catre reclamantul M. D., a sumei de_ lei reprezentand diferența dintre salariile cuvenite și salariile plătite efectiv, pe perioada mai 2010-octombrie2012, ca urmare a contractului de colaborare și a contractului de muncă și dobanda legala; a respins capetele 2 și 3 ale acțiunii ca nedovedite.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Reclamantul M. D. a fost angajatul pârâtei MILLES I. SRL(fostă S.C.STAR LIMO SERVICES S.R.L.) începând cu data de 01.07.2008-dec.2009 în baza contractului individual de muncă, iar din data de26.02.2010 ,la solicitarea angajatorului M. D. și-a înființat un PFA încheind un contract de colaborare, primind salariul în funcție de cursele efectuate, trimițându-i paratei facturile cu suma ce o avea de plata către reclamant si ea trebuind sa plătească acea suma.
În primele 3 luni de colaborare, pârâta i-a virat toți banii ce i se cuveneau ca si salariu, conform facturilor trimise, ulterior, până la sfârșitul colaborării nu i s-au mai virat salariile cuvenite în integralitate prevăzute în factură, pârâta motivând că a reținut (desi nu avea dreptul fara consimțământul său) acele sume în ideea păstrării pentru a nu fi cheltuiți de contestator si ca îi va restitui la momentul la care ar fi trebuit sa plătească taxele și impozitele aferente, la stat, lucru care nu s-a întâmplat niciodată. Din aceste motive reclamantul a rămas cu restante mari la plata taxelor si impozitelor. Reclamantul a anunțat-o pe parata despre aceasta situatie, i-a solicitat sa-i dea parte din salariu reținut abuziv,insa aceasta a refuzat astfel ca datoriile sale la fisc,sănătate si pensii precum si penalitățile aferente au curs si curg în continuare.
Reclamantul a arătat că au fost perioade în care și-a plătit singur taxele și impozitele ajutat fiind de soția sa,insa nu a putut sa plătească tot,deoarece pârâta i-a oprit din salariu cea 40%,astfel ca nu a avut de unde plați.
În afara unei perioade scurte în care reclamantul a arătat că a plătit taxele si contribuțiile la stat ,ulterior nu a mai putut plăti pentru ca nu a mai dispus financiar de sumele pe care le datora statului, pentru ca sumele reținute nelegal din salariu de către pârâtă reprezentau exact taxele sale către stat. Asa a si justificat de altfel pârâta reținerile lunare din salariul ce i-1 datora,in sensul ca le păstrează pentru a i le da la momentul scadentei plaților către stat,chipurile de teama ca reclamantul le-ar putea cheltui si nu ar plati la timp. Niciodată pârâta nu i-a mai dat banii reținuți fara drept din salariu,astfel ca datoriile sale către stat au crescut, penalitățile au curs și curg si la acest moment. Reclamantul a discutat de nenumărate ori cu reprezentanții legali ai pârâtei, solicitându-le să-i restituie banii reținuți nelegal si abuziv,dar aceștia au refuzat, desi a făcut si un punctaj cu ei,pentru a le demonstra câți bani îi datorează ,punctaj agreat de dumnealor, susțineri care nu au fost combătute de pîrîtă căreia îi revine sarcina probei conform art. 287 CM.
Potrivit art. 163 al. 1 din codul muncii, plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit.
Instanța, în virtutea rolului activ, a pus în vedere pârâtei să depună dovada achitării către reclamant a drepturilor, față de dispozițiie art. 287 din codul muncii, potrivit căruia angajatorul este obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.
Față de articolul 40 al. 2 lit. c și lit.f CM, conform căruia angajatorul trebuie să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, contractul colectiv și contractul individual de muncă și să plătească toate contribuțiile și impozitele aflate în sarcina sa, instanța va obliga pe pârâtă la plata către reclamant a drepturilor salariale pentru perioada mai 2010-octombrie 2012 și la plata contribuțiilor de asigurări sociale pentru aceeași perioadă.
Tribunalul a reținut că pentru neplata salariului, angajatorul datorează daune interese în condițiile art. 161 alin. 4 CM raportat la art. 1088 Cciv, adică dobînda legală cursă de la data introducerii acțiunii, cererea reclamantei de obligare a pîrîtei la plata cheltuielilor de întreținere cu titlu de prejudiciu material.
A fost respinsă ca neîntemeiată cererea de obligare a pîrîtei la plata daunelor morale, nefiind dovedită imposibilitatea angajării la un alt loc de muncă, afectarea imaginii profesionale, îngrădirea dreptului de a munci rezultate din fapte ilicite ale pîrîtei. Din probele administrate nu rezultă măsura în care drepturile personal nepatrimoniale ale reclamantului au fost afectate, astfel că nu se pot acorda despăgubiri pentru suferința de ordin moral pretinsă, în condițiile art. 269 CM.
În termen legal, împotriva acestei sentințe a formulat cerere de recurs recurenta S.C. M. I. S.R.L, solicitând admiterea cererii de recurs, desființarea în tot a sentinței recurate, respingere pe fond a cererii introductive, pentru următoarele motive de nelegalitate și netemeinicie:
Hotărârea a fost dată cu încălcarea normelor de competentă exclusivă și astfel s-au încălcat dispozițiile art. 304 pct. 3 din codul de procedură civilă și de asemenea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8, 9 Cod de procedură civilă în sensul că nu cuprinde motivele pe care se sprijină, a interpretat greșit actul dedus judecății, este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și greșita aplicare a legii.
În ceea ce privește faptul că hotărârea a fost dată cu încălcarea normelor de competență exclusivă învederează că urmare a interpretării eronate a raportului juridic obligațional ca izvor al pretențiilor reclamantului instanța s-a considerat competentă.
În fapt, instanța a identificat faptul că începând cu data de 26.02.2010 reclamanta a avut un contract de colaborare ca urmare a înființării de către aceasta a unui PFA. Persoanele fizice autorizate nu sunt supuse raportului juridice de muncă și nu sunt destinatarii Codului Muncii. Relația de colaborare între un PFA și un Beneficiar nu este considerată raport de muncă și se tratează pe tărâmul Codului Civil, Codului Fiscal și respectiv a Codului de Procedură Fiscală la reglementările care se ocupă de convențiile civile care pot fi încheiate între un prestator de servicii și un beneficiar.
În raport de dispozițiile art. 1 din Codul Muncii acesta reglementează, cităm: "Prezentul cod reglementează domeniul raporturilor de muncă, modul în care se efectuează controlul aplicării reglementărilor din domeniul raporturilor de muncă, precum și jurisdicția muncii"
Instituția PFA-ului nu intră sub jurisdicția dreptului muncii reglementat de acest Cod. Prin urmare competența materială și funcțională este a instanțelor de drept comun, nu a instanței de conflicte de muncă din cadrul Tribunalului București. Competentă să soluționeze cererea introductivă a reclamantului este judecătoria având în vedere valoarea obiectului cererii.
Prin urmare invocă recurenta necompetența materială a Tribunalului București, Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale ca instanță de fond de a soluționa cererea privind drepturile facturate de către reclamantul, M. D., în baza unui serviciu prestat de către o persoană fizică autorizată, raportul de colaborare supus Codului civil și a dispozițiilor fiscale.
În ceea ce privește încălcarea dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8, 9 Cod de procedură civilă, solicită recurenta a se avea în vedere următoarele motive:
E. identifică ca aplicabile instanța de fond dispozițiile art. 287 Codul Muncii și respectiv art. 40 alin. 2 Iit. c și f din Codul Muncii constatând că este vorba de drepturi salariale, deși, ia act de faptul că contractul individual de muncă a încetat înainte de a discuta de aceste drepturi neîncasate pe care le pretinde în instanță reclamantul și că de fapt pretențiile salariale nu sunt de fapt salarii ci contravaloarea serviciilor prestate de un PFA. Astfel, în fapt nu este vorba de salarii și nici de un raport de muncă reglementat de art. 161 Codul muncii, ci de un raport juric civil de drept comun în care sarcina probei nu mai este la beneficiar - pârâtul din prezentul dosar, care nicidecum nu este angajator, ci la cel care solicită si ridica pretențiile adică reclamantul.
Instanța a obligat recurenta la plata salariilor în raport de dispozițiile art. 161 din Codul Muncii deși acestea nu se aplicau în speța dedusă judecății, deoarece reclamantul nu solicita salarii, ci contravaloarea unor servicii inserate în facturile emise de o persoană fizică autorizată.
În mod eronat instanța de fond a interpretat legea supunând jurisdicției dreptul muncii, constatând eronat că sarcina probei este inversată în speță,cu greșita aplicare a a legii și cu încălcarea evidență a dispozițiilor legale care stabilesc sarcina probei în raporturile juridice obligaționale deduse judecății. .
Tocmai pentru acest motiv, instanța de fond nu a ținut cont de apărările societății, considerând că o dată ce nu a făcut dovada plății pretențiilor reclamantului urmează să fie obligați la aceste pretenții având în vedere că este vorba de un raport de muncă și că angajatorul urmează să facă această probă.
Recurenta arată că a invocat neexecutarea contractului de colaborare și faptul că a plătit în limita serviciilor pe care le-a primit, apărare suficientă având în vedere că raportul juridic aparținea dreptului civil în care pentru dovedirea pretențiilor sarcina probei era la reclamant.
În completarea motivelor de recurs, invocă recurenta excepția neexecutării parțiale a contractului de colaborare raportat la obligațiile stabilite de părți și prin admiterea excepției să se constate că și-a îndeplinit toate obligațiile de plată.
Solicită recurenta să se constate că reclamantul nu a făcut o legătură între clauzele contractului în temeiul căruia pretinde drepturi bănești și documentele anexate cererii de chemare în judecată și prin urmare nu putea solicita sumele de bani care fac obiectul prezentului proces.
De asemenea nu a făcut dovada îndeplinirii obligațiilor contractuale și tocmai de aceasta recurenta refuză să plătească.
A solicitat recurenta instanței de fond să îi pună în vedere să indice documentele din care rezultă îndeplinirea obligațiilor contractuale, dar instanța a trecut cu vederea și nu a făcut acest lucru, deoarece a considerat ca fiind un raport de muncă, deși chiar instanța reține că, raportul de muncă a încetat și că sumele de bani sunt datorate în baza unui contract de colaborare cu o persoană fizică autorizată.
Față de toate cele menționate consideră recurenta că instanța a adus motive străine de natura pricinii, a interpretat eronat raportul juridic obligațional și pentru toate aceste motive se impune admiterea prezentei căi de atac.
Prin întâmpinarea formulată în cauză la data de 19.06.2015, intimatul M. D. a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțate de instanța de fond.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs formulate, precum și în baza art.3041 Codul de procedură civilă, în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Criticile formulate de recurentă sunt apreciate de Curte ca fiind întemeiate, din analiza considerentelor hotărârii recurate rezultând că prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului, soluționând procesul fără a da dovadă de rol activ în lămurirea cadrului procesual, fără a stabili care este obiectul și cauza cererii de chemare în judecată.
Potrivit art.129 alin.4 Cod pr. civilă, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă în susținerea pretențiilor și apărărilor lor, judecătorul este în drept să le ceară acestora explicații, oral sau în scris, precum și să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare.
În fapt, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul M. D. a solicitat obligarea pârâtei la drepturile salariale restante pentru perioada mai 2010 – octombrie 2012, invocând atât un contract de colaborare, cât și un contract de muncă încheiat cu societatea pârâtă.
Din motivarea în fapt a cererii nu rezultă în baza cărui contract de muncă sau de colaborare se solicită sumele, nu rezultă legătura dintre suma solicitată și înscrisurile depuse în probațiune la filele nr.10-96.
În fața instanție de recurs, prin întâmpinare, intimatul afirmă că au existat două contracte de muncă: contract de muncă aferent perioadei iulie 2008 – decembrie 2009 și contract de muncă nr.06/15.02.2012 (filele nr.6,7 dosar fond) care a încetat la data de 23.10.2012. Susține intimatul că sub aparența unui contract de prestări servicii, dublat de contractul de muncă nr.06/15.02.2012 încheiat pentru 4 ore, între părți au existat relații de muncă, nu de colaborare.
La dosarul de fond, în dovedirea sumelor solicitate cu titlul de drepturi salariale restante, intimatul reclamant depune facturi fiscale, acte contabile, cuprinzând filele nr.129-376, rămase neprecizate de reclamant și total neanalizate de instanța de fond.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta . invocând contractul de colaborare înțelege să invoce excepția de neexecutare a contractului și atrage atenția că reclamantul nu a făcut legătura între clauzele contractului în temeiul căruia pretinde drepturi bănești și documentele anexate cererii de chemare în judecată.
Observăm că prima instanță nu pune în discuția părților aceste aspecte și le ignoră cu totul și în motivarea hotărârii.
Cum în recurs nu se pot formula cereri noi, iar prima instanță a procedat la judecarea pricinii fără a lămuri obiectul și cauza cererii de chemare în judecată, fără a analiza înscrisurile depuse de reclamant în susținerea cererii, Curtea apreciază că ne aflăm în ipoteza art.312 alin.3 Cod pr. civilă, când instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, motiv pentru care va admite recursul, va dispune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta S.C. M. I. S.R.L. împotriva sentinței civile nr._ din data de 05.12.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr._ /LM/2013, în contradictoriu cu intimatul M. D..
Casează sentința atacată.
Trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 19 iunie 2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. E. O. C. G. C. M. V. D.
GREFIER
Niocoleta C.
Red. Jud. M.V.D.
Dact: Z.G./2 ex/10.07.2015
Jud.fond: R.U.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 860/2015.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 453/2015.... → |
|---|
