Contestaţie la executare. Decizia nr. 1280/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1280/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-04-2015 în dosarul nr. 29306/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format vechi 8752/2014)
DECIZIE Nr. 1280/2015
Ședința publică de la 21 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. F.
Judecător A. D. Ș.
Grefier Ș. T.
Pe rol soluționarea apelului declarat de intimata C. DE P. A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr._/14.11.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu contestatoarea T. M., având ca obiect: contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că apelanta a solicitat prin cererea de apel judecata în lipsă, că apărătorul intimatei, prin cererea înregistrată la data de 21.04.2015, a solicitat amânarea cauzei pentru imposibilitate de prezentare, atașând adeverința medicală nr. 1254/20.04.2015, precum și că în cadrul procedurii prealabile motivele de apel au fost comunicate intimatei la data de 12.01.2015, care la data de 30.01.2015 a formulat întâmpinare, după care:
Curtea, față de lipsa părților la strigarea cauzei, în raport de prevederile art. 104 pct. 13 din ROIIJ, dispune lăsarea cauzei la a doua strigare, în ordinea listei.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la cea de-a doua strigare a cauzei, nu au răspuns părțile.
Curtea, față de cererea de amânare a cauzei formulată pentru imposibilitatea prezentării apărătorului ales al intimatei, constată că la dosarul cauzei se regăsește întâmpinarea semnată de același avocat cea formulat cererea de amânare, precum și că la fila 7 dosar fond se regăsește împuternicirea avocațială a apărătorului angajat în faza de fond a judecății, reținând că pentru faza de apel nu s-a depus o astfel de împuternicire, sens în care respinge cererea de amânare față de împrejurarea că în prezenta fază procesuală nu sa făcut dovada calității de reprezentant convențional al intimatei.
Curtea, având în vedere că în cauză s-a solicitat judecata în lipsă potrivit prevederilor art. 411 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată în raport de prevederile art. 392 Cod procedură civilă și în temeiul art. 394 Cod procedură civilă o reține în pronunțare.
CURTEA
Prin cererea de apel înregistrată pe rolul Curții de apel București la data de 22.12.2014, apelanta C. de pensii a Municipiului București a criticat sentința civilă nr._/14.1.2014 pronunțată de Tribunalul Ilfov în dosarul nr._, susținând, în esență și în rezumat, faptul că instanța de fond ar fi nesocotit, prin soluția pronunțată, interdicția prevăzută în dispozițiile art.114 alin.1 lit. h din Legea nr.263/2010, în condițiile în care intimata, ce era beneficiara unei pensii de urmaș, a realizat un venit lunar brut de 340 ron, respectiv un venit mai mare de 35% din câștigul salarial mediu brut, în acest sens fiind și răspunsul Ministerului muncii, familiei și protecției sociale, răspuns prin care a fost lămurită interpretarea coroborată a textului art. art.114 alin.1 lit. h din Legea nr.263/2010 prin raportare la prevederile art.17 din Legea nr.329/2009.
Apelanta mai susținut că este obligată prin lege să procedeze la recuperarea sumelor plătite fără temei legal, potrivit dispozițiilor art.107 alin.1 și 2 din Legea nr.263/2010, încasarea de către reclamanta intimată a sumei de_ ron reprezentând o îmbogățiere fără just temei.
Apelanta a mai solicitat Curții ca, în cazul în care admite prezenta cerere de chemare în judecată, să aibă în vedere dispozițiile art.451 alin.2 din Codul de proc. civilă și să procedeze la cenzurarea cheltuielilor de judecată soclitate de “recurent” (astfel a fost înscrisă în cererea de apel, de apelantă, calitatea procesuală a reclamantei intimate, în acest scop de evidențiere fiind înscris în textul prezentelor considerente semnul grafic al ghilimelelor), în funcție de complexitatea dosarului, de munca îndeplinită de avocat, cât și de termenele acordate în cauză, judecătorii având dreptul de a micșora onorariile avocaților, ori de câte ori vor constata că sunt nepotrivit de mari față de valoarea pricinii.
Intimata T. M. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului, susținând, în rezumat, faptul că nu a depășit procentul de 35% prevăzut de dispozițiile art.114 alin.1 lit.h din Legea nr.263/2010, deoarece, așa cum se desprinde din art.16 al Legii nr.12/2010, salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale aferent anului 2010 a fost de 1836 ron, iar aferent anului 2011, în conformitate cu prevederile art.15 din legea nr.287/2010, s-a situat la nivelul sumei de 2022 ron, astfel încât, pentru perioada 1.01.2011-1.01.2012, 35 % din 2022 ron valora 952 ron, iar veniturile sale de 226 ron realizate lunar nu au depășit suma de 952 ron.
Asupra apelului, Curtea reține următoarele:
Prin sentința apelată, Tribunalul Bcuurești a admis contestația reclamantei și a dispus anularea deciziei de debit nr._/30.07.2013, exonerând reclamanta de plata debitului și obligând pârâta la plata sumei de 500 ron cu titlu de cheltuieli de judecată.
În motivarea acestei soluții, instanța de fond a arătat că debitul în sumă de 4932 ron reținut în sarcina reclamantei nu este datorat de către aceasta din urmă pentru că, așa cum rezultă din cuprinsul adeverinței de stagiu, în perioada 1.01.2011-1.01.2012, reclamanta a realizat un venit lunar brut de 340 ron, sumă mai mică decât suma de 707, 7 ron ce reprezenta plafonul maxim de 35% din câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.
Curtea observă că reclamanta intimată este beneficiara unei pensii de urmaș în baza deciziei nr._/16.10.2008, din adeverința de venit aferentă anului 2011, eliberată de Administrația Sector 5 a finanțelor publice la data de 20.08.2013, rezultând că reclamanta a realizat, aferent anului 2011, în baza unui contract/convenție civilă, un venit impozabil de 2720 ron, venit pentru care a fost plătit un impozit de 435 ron.
Evident că această sumă de 2720 ron nu a fost realizată de către reclamantă într-o singură lună, ci într-un interval de 12 luni, așa cum rezultă, de altfel, și din Adeverința nr._/2.10.2014 emisă de către însăși apelanta.
În acest context rămâne inexplicabil, din punct de vedere juridic, la ce anume s-a raportat apelanta atunci când a apreciat că reclamanta ar fi realizat un venit mai mare de 35% din câștigul salarial mediu brut, singura explicație logică a acestei erori fiind aceea că apelanta s-ar fi raportat la suma totală de 2720 ron ca și cum aceasta ar fi fost încasată într-o singură lună pentru tot restul lunilor în care reclamanta a prestat activitate salarizată în baza convenției civile, context în care, desigur, această sumă ar fi depășit plafonul de 35% din câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului anual al asigurărilor sociale.
Însă, așa cum rezultă din adeverința emisă de însăși apelanta, acest venit total de 2720 ron nu a fost obținut într-o singură lună, ci, în fiecare lună anului 2011, i-a fost plătită reclamantei suma de 340 ron.
În niciun caz, dispozițiile art.114 alin.2 lit.h din Legea nr.263/_ nu ar putea fi interpretate ca interzicând unui beneficiar al unei pensii de urmaș să realizeze într-un an venituri totale mai mari de 707,7 ron, deoarece o asemenea interpretare ar contraveni flagrant intenției legiuitorului care nu a fost aceea de a împiedica, în fapt, orice activitate remunerată prestată de către un beneficiar major al unei pensii de urmaș (cum s-ar întâmpla dacă s-ar accepta interpretarea mai sus expusă, cât timp ar fi vorba despre o sumă derizorie de doar 58 ,97 ron lunar), ci aceea de a limita obținerea lunară a acestor venituri la o procent de 35 % din câștigul mediu brut avut în vedere la stabilirea drepturilor de pensie, în contextul în care beneficiarul pensiei de urmaș primește de la Statul Român și o prestație de asigurări sociale.
De altfel, interpretare eronată a apelantei nu își găsește rațiunea juridică prin simpla lectuare a prevederilor art.114 alin.1 lit.h din Legea nr.114/2010 potrivit cărora, în sistemul public de pensii, plata pensiei se suspendă începând cu luna următoare celei în care soțul supraviețuitor, beneficiar al unei pensii de urmaș, realizează venituri brute lunare pentru care, potrivit legii, asigurarea este obligatorie, dacă acestea sunt mai mari de 35% din câștigul salarial mediu brut prevăzut la art. 33 alin. (5).
“C.” juridică, în esență destul de simplă, a acestui litigiu o constituie neluarea în seamă de apelanta pârâtă a referirii legiuitorului la împrejurarea obținerii lunare de către beneficiarul pensiei de urmaș a unor venituri brute mai mari decât un procent de 35 % din câștigul salarial mediu brut avut în vedere la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale, venit care este aprobat anual prin lege, iar pentru anul 2011 a fost stabilit la o sumă de 2022 ron.
Indiferent de ce anume ar figura înscris în ipoteticul răspuns (un astfel de înscris nu se regăsește în materialitatea sa la dosarul de fond și nici nu a fost depus în dosarul de apel prin grija apelantei, în cadrul unei cereri de administrare a probei cu înscrisuri) al Ministerului muncii, familiei și protecției sociale adresat apelantei la solicitarea acesteia de interpretare a dispozițiilor legale referitoare la aplicarea dispozițiilor art.114 alin.1 lit.h din Legea nr.263/2010, doar interpretarea instanței de judecată este cea care prevalează din punctul de vedere al consecințelor juridice concrete.
În acest sens a fost recunoscut dreptul beneficiarilor de prestații de asigurări sociale de a se adresa instanței de judecată, învestită cu prerogativa legală de a verifica aplicarea corectă a dispozițiilor legale unei situații de fapt specifice și, în acest context, de interpretare a respectivelor dispoziții legale, chiar dacă această interpretare ar “contraveni” celei emise de către o autoritate administrativă centrală, această din urmă interpretare nereprezentând decât un punct de vedere oficial al unei autorități, punct de vedere ce nu este obligatoriu a fi însușit de către instanța de judecată.
Față de ansamblul argumentelor ce preced, devine evident că Tribunalul București a realizat o corectă interpretare a dispozițiilor legale incidente speței și că, pe cale de consecință, nu se impune reformarea soluției apelate întrucât reclamanta nu a realizat nicio îmbogățire fără just temei.
În legătura cu critica cheltuielilor de judecată, se observă că apelanta a dezvoltat această critică pornind de la premiza “admiterii prezentei cereri de chemare în judecată”, care, în această etapă procesuală a judecării cauzei, este apelul.
Prin urmare, dacă “prezenta cerere de chemare în judecată” ar fi fost admisă, pe cale consecință logică, instanța de control judiciar nu putea doar “cenzura” cheltuielile de judecată acordate de către Tribunal reclamantei în sensul reducerii lor, ci ar fi trebuit să le înlăturure integral, în mod implicit, ca urmare a admiterii apelului, schimbării sentinței apelate și respingerii cererii de chemare în judecată.
Dacă, în schimb, atunci când s-a referit la “admiterea prezentei cereri de chemare în judecată”, apelanta a avut în vedere, într-un limbaj imprecis formulat, menținerea soluției pronunțate de către Tribunal în privința pretenției pentru care au fost acordate cheltuielile de judecată, Curtea subliniază, pe de o parte, faptul că nu se află în ipoteza admiterii cererii de chemare în judecată, deoarece aceasta a fost deja admisă de către Tribunal, la acest moment procesual fiind dedusă judecății o cale de atac de reformare, iar, pe de altă parte, faptul că, în raport de cuantumul onorariului de 500 ron, acesta nu apare, așa cum susține apelanta, ca fiind nepotrivit de mare față de valoarea și complexitatea pricinii.
Aprecierea activității depuse de un avocat nu se limitează doar la aprecierea asupra redactării cererii de chemare în judecată, a răspunsului la întâmpinare și a prezenței la singurul termen de judecată acordat în cauză, ci trebuie extinsă la aspectele implicite ale activității de avocat pe care apelanta nu le-a avut în vedere, și anume la consultația juridică oferită reclamantei și la intervalul de timp necesar documentării, în scopul transformării situației faptice relatate de către reclamantă într-o formă juridică aptă de a fi adusă în dezbaterea unei instanțe de judecată.
Din această perspectivă, suma de 500 ron nu apare ca fiind nepotrivit de mare, evident cu excluderea ipotezei în care apelanta nu consideră cumva că avocatul ar fi trebuit să efectueze toată activitatea mai sus descrisă fie pro bono (gratuit) fie prin acceptarea unui onorariu simbolic care să nu depășească sau, poate, nici să nu egaleze contravaloarea lunară a pensiei de urmaș încasată de către reclamantă, și anume 427 ron.
Orice activitate intelectuală, cum este și cazul practicării profesiei liberale de avocat, presupune o documentare solidă, o analiză a împrejurărilor care depășește suportul pur scriptic al demersurilor desfășurate, și, de aceea, se cuvine a fi apreciată la justa ei valoare pecuniară, fiind cu mult mai dificil de realizat decât multe alte profesii/meserii ce nu necesită o pregătire sau o calificare deosebită, cum este cazul, spre exemplu, a salariatului care introduce, prin copiere, date într-un sistem computerizat sau a salariatului care realizează munca de salubrizare într-o clădire sau un alt fel de spațiu.
Exemplele ce preced nu sunt expuse întâmplător, pentru că, și în cazul acestor activități mai degrabă de rutină, Statul stabilește un nivel de plată minim, prin instituirea unui salariu minim brut, iar valoarea unui astfel de salariu aferentă intervalului 2013-2014 nu a fost mai mică de 600 ron.
Așadar, cât timp avocatul a încasat de la clientul său 500 ron, iar nu 5000 ron, adică o sumă mai mică decât venitul minim brut garantat în plată oricărui lucrător necalificat, nu s-ar putea susține, argumentat pertinent, că ar fi vorba despre un onorariu nepotrivit de mare, ci este posibil, avându-se în vedere că exprimări similare se regăsesc în multe dintre cererile de apel formulate de către apelantă, să fie vorba o redare automată, prin metoda copy – paste (preluarea întocmai a unor părți din alte încrisuri), a unor susțineri din respectivele cereri de apel, fără a exista o preocupare deosebită pentru adaptarea corespunzătoare a conținutului modelului unei cereri de apel generice situației faptice concrete din fiecare cauză în parte.
Având în vedere ansamblul argumentelor ce preced, Curtea, în baza art.480 alin.1 Cod proc.civilă, va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelanta-intimată C. DE P. A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, cu sediul în București, sector 3, Calea V. nr. 6, identificată cu CF_, cont bancar RO53TREZ__ – Trezoreria sector 3 București, împotriva sentinței civile nr._/14.11.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-contestatoare T. M., identificată cu CNP:_, cu domiciliul procesual ales la avocat M. I. M. – București, sector 4, Spl. Independenței nr. 3, ., ., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Aprilie 2015.
Președinte, A. F. | Judecător, A. D. Ș. | |
Grefier, Ș. T. |
Red.A.F./4 ex.
Jud.fond: A. C.
Ș.T. 22 Aprilie 2015/4ex.
| ← Recalculare pensie. Decizia nr. 1115/2015. Curtea de Apel... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 1753/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
