Recalculare pensie. Decizia nr. 1115/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1115/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-03-2015 în dosarul nr. 3796/116/2010
Dosar nr._ (Număr în format vechi 197/2015)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1115/2015
Ședința publică de la 30 martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. G. E.
Judecător D. A. C.
Judecător M. P.
Grefier I. R. M.
Pe rol, judecarea recursului declarat de recurenta-reclamantă R. A., împotriva sentinței civile nr.1225 din data de 16.12.2014, pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu intimata-pârâtă C. JUDEȚEANĂ DE PENSII CĂLĂRAȘI, cauza având ca obiect: recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că, la data de 18.03.2015, a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă C. Județeană de Pensii Călărași, ce a fost trimisă prin serviciile poștale, în 2 exemplare.
Având în vedere că părțile au lipsit la termenul de astăzi, însă au solicitat judecarea cauzei în lipsă, Curtea, constatând că recursul este în stare de judecată, îl reține în pronunțare.
CURTEA ,
Asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.1225/16.12.2014 pronunțată de Tribunalul Călărași – Secția Civilă, în dosarul nr._, a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta R. A., în contradictoriu cu pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII CĂLĂRAȘI.
Pentru a pronunța această hotărâre judecătorească, prima instanță a reținut că reclamanta a beneficiat de pensie de serviciu pentru activitatea de Grefier, desfășurată, conform dispozițiilor Legii nr. 567/2004.
Prin Decizia nr._/01.09.2010, pârâta C. Județeană de Pensii Călărași a recalculat drepturile de pensie ale reclamantei, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 119/2010, prevederile H.G. nr. 737/2010, coroborate cu dispozițiile Legii 19/2000 și a stabilit un cuantum al pensiei de asigurări sociale de 1.362 lei, începând cu data de 01.09.2010.
Diminuarea cuantumului pensiei reclamantei a fost efectuată în baza dispozițiilor Legii 119/2010, care la art. 1 lit. c) prevede că pensiile de serviciu, printre care și pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, devin pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000, iar la art. 3 alin. 1 stabilește că pensiile de serviciu enunțate la art. 1, cuvenite sau aflate în plată să se recalculeze prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Față de criticile reclamantei ce vizează neconcordanța Legii nr. 119/2010 cu Constituția României, tribunalul a reținut că acestea și-au găsit rezolvarea în considerentele cuprinse în decizia nr. 871/25.06.2010 pronunțată de Curtea Constituțională, atunci când aceasta a răspuns obiecțiunilor de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 119/2010.
Astfel, cu privire la modul de aplicare a dispozițiilor acestei legi și caracterul retroactiv al articolului 3 din Legea nr. 119/2010 și neconcordanța acestuia cu dispozițiile art. 15 alin. 2 din Constituție s-a reținut faptul că pensiile de serviciu, spre deosebire de cele acordate potrivit sistemului public de pensii, au două componente, și anume pensia contributivă, care se suportă din bugetul asigurărilor sociale și reflectă partea de contribuție a fiecărui asigurat la acest buget și un supliment, care se adaugă la partea contributivă, suportat de stat și care se plătește din bugetul de stat.
Prin urmare, se poate considera că singurul drept câștigat de către persoana în cauză îl reprezintă partea contributivă și doar dacă această parte ar fi încălcată prin diminuare se poate vorbi despre o aplicare retroactivă a legii și o încălcare a dispozițiilor art. 15 alin. 2 din Constituție, ceea ce în cauză nu se întâmplă.
În același timp, prin Decizia nr. 458/02.12.2003, instanța constituțională a statuat că „o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior, și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituită sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei de aplicare”.
Față de aceste considerente, tribunalul nu a putut reține susținerea reclamantei că prin aplicarea dispozițiilor Legii nr. 119/2010 s-ar încălca principiul neretroactivității legii și principiul nerespectării drepturilor câștigate.
Mai mult, prin decizia nr. 838/27.05.2009 (publicată în Monitorul Oficial nr.461 din 03.07.2009), Curtea Constituțională a statuat că, potrivit Legii fundamentale, singura autoritate abilitată să exercite controlul constituționalității legilor sau ordonanțelor este instanța constituțională și, prin urmare, nici Înalta Curte de Casație și Justiție și nici instanțele judecătorești sau alte autorități publice ale statului nu au competența de a controla constituționalitatea legilor sau ordonanțelor, indiferent dacă acestea sunt sau nu în vigoare.
În ceea ce privește susținerea reclamantei că prin aplicarea dispozițiilor Legii nr. 119/2010 și diminuarea cuantumului pensiei sale s-ar încălca prevederile art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, tribunalul a reținut că prin aceeași decizie nr. 871/2010, Curtea Constituțională a constatat că, deși potrivit jurisprudenței C.E.D.O. (cauza Buchen contra Republicii Cehe – 2002) dreptul la pensie poate fi asimilat unui drept de proprietate, iar pensia un bun proprietate privată în sensul celor cuprinse la art. 1 din Primul Protocol, totuși, în cauza de față reducerea cuantumului pensiei reclamantului nu poate fi echivalată practic cu o expropriere a cărei utilitate publică nu este justificată de legiuitor.
Astfel, Curtea a constatat că pensia de serviciu se bucură de un regim juridic diferit în raport cu pensiile acordate în sistemul public de pensii, în sensul că pensiile de serviciu au în componența lor două elemente, respectiv pensia contributivă și un supliment din partea statului, care prin adunare cu pensia contributivă reflectă cuantumul pensiei de serviciu stabilit prin legea specială.
Partea contributivă a pensiei de serviciu se suportă din bugetul asigurărilor de stat și este rezultatul contribuției fiecărui asigurat, pe când partea care depășește acest cuantum se suportă din bugetul de stat.
Acordarea acestui supliment a urmărit instituirea unui regim special compensatoriu pentru anumite categorii socio-profesionale supuse unui statut special.
Această compensație, neavând ca temei contribuția la sistemul de asigurări sociale, ține de politica statului în domeniul asigurărilor sociale și nu se subsumează dreptului constituțional la pensie ca element constitutiv al acesteia.
Prin urmare, partea necontributivă ca element component al pensiei de serviciu, este supusă practic condiției ca statul să dispună de resursele financiare pentru a o putea acorda. În aceste condiții, partea necontributivă a pensiei de serviciu, chiar dacă poate fi încadrată potrivit interpretării pe care C.E.D.O. a dat-o articolului 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, în noțiunea de „bun”, ea reprezintă totuși din această perspectivă un drept câștigat numai cu privire la prestațiile de asigurări sociale realizate până la data intrării în vigoare a noii legi, iar suprimarea acestora pentru viitor nu are semnificația exproprierii.
Curtea a observat, de asemenea, că măsura eliminării pensiilor speciale nu impune o sarcină excesivă asupra destinatarilor ei, ea aplicându-se tuturor pensiilor speciale, nu selectiv, și nu prevede diferențieri procentuale pentru diversele categorii cărora i se adresează, pentru a nu determina ca una sau alta să suporte, mai mult sau mai puțin, măsura de reducere a venitului obținut dintr-o atare pensie.
Faptul că au fost menținute pensiile speciale ale magistraților în urma unui demers constituțional nu constituie o abatere de la cele arătate mai sus și un act de discriminare întrucât, potrivit considerentelor Deciziei nr. 873/25.06.2010, independența justiției, ca putere în stat, reglementată de dispozițiile art. 124 alin. 3 din Constituție include și securitatea financiară a magistraților, care presupune și asigurarea unor garanții sociale cum este pensia de serviciu a magistraților.
Trebuie menționat de asemenea că prin decizia de inadmisibilitate pronunțată la data de 07 februarie 2012 în cauzele conexate A. M. F., Judita V. T., E. T., M. M. și L. G. împotriva României (nr._/11,_/11,_/11,_/11,_/11), Curtea Europeană a constatat neîncălcarea de către Statul român a dispozițiilor articolului 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, sub aspectul transformării pensiilor speciale în pensii în sistemul public, în temeiul Legii nr. 119/2010.
Totodată, instanța a apreciat că anularea în parte a HG 737/2010, numai cu privire la metodologia de calcul a pensiilor personalului auxiliar din instanțe și parchete, urmată de abrogarea acesteia prin OUG 59/2011, nu poate duce anularea efectelor deciziei_ din 01.09.2010 emisă de pârâtă, având în vedere că potrivit art. 23 din Legea 554/2003 „Hotărârile judecătorești definitive și irevocabile prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.”
Or, în speță, s-a constat că decizia de recalculare este emisă anterior anulării în parte a HG 737/2010 și anterior adoptării OUG 59/2011.
Cum în cauză nu sunt dovedite aceste condiții strict reglementate de lege, iar din considerentele expuse mai sus reiese că prin decizia a cărei executare se solicită a fi suspendată nu s-a afectat însăși substanța dreptului la pensie, ci doar partea necontributivă din aceasta, tribunalul va respinge acest capăt de cerere, ca neîntemeiat.
Ca și consecință a respingerii cererii de anulare a deciziei de diminuare a cuantumului pensiei formulată de reclamantă, a fost respinsă și solicitarea acesteia de plată a diferenței de valoare dintre pensia calculată de la punerea în aplicare a deciziei contestate, respectiv 01.09.2010, până la repunerea în drepturile inițiale.
Pentru toate considerentele expuse mai sus, tribunalul a respins în totalitate, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta R. A..
În temeiul art. 36 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești opinia asistenților judiciari este concordantă cu soluția și considerentele expuse în motivarea prezentei hotărâri. Văzând și dispozițiile art. 299 și urm Cod procedură civilă anterior.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs recurenta-reclamantă R. A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând, în drept, dispozițiile art. 304 pct. 5, pct. 8 și pct. 9 din Codul de procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs, se arată că, în fapt, instanța de fond i-a încălcat dreptul la apărare și a procedat la soluționarea cauzei, respingându-i cererea pentru amânare, în vederea angajării unui avocat.
Recurenta-reclamantă precizează că, după repunerea pe rol a cauzei, a solicitat instanței să îi acorde un termen în vederea pregătirii apărării și angajării unui apărător, întrucât, din cauza unor probleme financiare și a termenului scurt de la primirea citației, nu a reușit să își angajeze un avocat.
Cu această ocazie, a depus o cerere completatoare a cererii precizatoare din data de 03.12.2010, situație în care instanța de judecată avea obligația să comunice cererea tuturor părților să îi dea posibilitatea să își formulez apărări, acordându-i un termen în acest sens.
Cu toate acestea, Tribunalul Călărași a considerat că cererea de amânare pentru lipsă de apărare nu se justifică și a respins-o pe motiv că a mai formulat o cerere de amânare, dar și pentru studiul dosarului.
Recurenta-reclamantă mai preciează că a cerut o amânare în data de 26.10.2010, înainte de suspendarea cauzei, după fixarea primului termen de judecată, în anul 2010.
Mai precizează recurenta-reclamantă că motivarea instanței cu privire la respingerea cererii de amânare pentru lipsă de apărare este neîntemeiată, motiv pentru care invocă încălcarea normelor de procedură și prejudicierea intereselor sale personale.
Mai mult, Tribunalul Călărași a respins, ca neîntemeiată, în totalitate, cererea, făcând mențiunea ca cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 21.09.2010 sub nr._ a fost precizată prin cererea din data de 03.10.2010 (pag. 1 primul alineat) fără a se referi la cererea completatoare depusă pentru termenul din data de 16.12.2014. În această situație, instanța nu s-a pronunțat și asupra capătului de cerere privind obligarea intimatei C. Județeană de Pensii Călărași, la plata dobânzii legale aferente sumelor reprezentând diferența dintre sumele indicate în cele două decizii, calculată de la data de 01.09.2010 și până la repunerea în plata a deciziei nr._/07.05.2009.
De altfel nici din motivarea soluției nu rezultă că instanța s-a pronunțat și asupra acestei cereri din conținutul cererii completatoare.
Ca atare, în principal se impune admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru înlăturarea neregulilor de procedură ale Tribunalului Călărași, urmând a avea în vedere și celelalte motive de recurs ce vizează fondul litigiului.
Instanța de fond a interpretat greșit actul depus judecații și a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia
Așa cum recurenta a arătat în contestația și cererea de repunere pe rol a cauzei, soluționarea litigiului trebuie făcută în raport de dispozițiile deciziei nr. 3912/21.10.2014 a ICCJ Secția C., în dosarul nr._/2/2010 prin care s-a menținut sentința nr. 4660/05.07.2011 a C. - Secția a VIII a C., prin care s-a anulat în parte HG nr. 737/2010 în ceea ce privește metodologia de recalculare a pensiilor de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c din Legea nr. 119/2010.
Decizia recurentei de pensionare nr._/01.09.2010 a cărei anulare a solicitat-o a fost emisă în baza Legii nr. 119/2010 și a HG 737/2010.
Prin urmare, efectele juridice produse de anularea actului administrativ normativ HG 737/2010 se răsfrâng și asupra actelor administrative individuale emise în baza acestei Hotărâri de Guvern, respectiv decizia nr._/01.09.2010 a Casei Județene de Pensii Călărași, dar și cu privire la drepturile bănești cuvenite, diferența dintre pensia de serviciu și cea actuală.
Instanța de fond a apreciat greșit că anularea în parte a HG 737/2010, numai cu privire la metodologia de calcul a pensiilor personalului auxiliar din instanțe și parchete, urmată de abrogarea acesteia prin OUG 59/2011, nu duce la anularea efectelor deciziei nr._/01.09.2010
Chiar dacă decizia de recalculare este emisa anterior anularii în parte a HG 737/2010 și anterior adoptării OUG 59/2011, decizia nr._/01.09.2010 emisă de intimată se referă exclusiv la o metodologie greșită de calcul a pensiei reclamantei și care trebuie înlăturată printr-o hotărâre judecătorească favorabilă tuturor persoanelor care au beneficiat de pensii în baza legii nr. 567/2004, în speță, decizia nr._/07.05.2009
Instanța de fond s-a referit la dispozițiile art. 23 din Legea 554/2003 în sensul că „hotărârile judecătorești definitive prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor" fără a le raporta la dispoziția nr._/07.05.2009 care este un act normativ individual care trebuia repus în executare deoarece nu a fost anulat sau revizuit de un alt act normativ individual supus revizuirii.
Anularea în parte a HG 737/2010 produce efecte juridice asupra deciziilor emise în anul 2010 de către Casele de Pensii, pentru personalul auxiliar din instanțe și parchete, în bază Legii nr.119/2010 și HG 737/2010, decizii care trebuie anulate, HG 737/2010 fiind abrogata prin OUG 59/2011.
Așadar, recurenta-reclamantă susține că instanța de fond a pronunțat o hotărâre prin aplicarea greșită a legii.
În acest sens, a depus la instanța de fond hotărâri ale altor instanțe, definitive și irevocabile, care au pus în practică, prin soluțiile pronunțate, hotărârea nr. 3912/2014 a Î.C.C.J. - soluții ce se refereau la personalul auxiliar din instanțe și parchete.
Pensia, atât ca drept în sine, cât și ca element al proprietății private, reprezintă o creanță asupra statului pe care acesta este obligat să o plătească și să o ocrotească, prin diminuarea retroactivă a cuantumului pensiei legal stabilită, proprietatea nu este ocrotită și se încalcă art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Liberalităților Fundamentale.
Intervenția Statului de a elimina în totalitate pensia de serviciu a recurenței și stabilirea unui alt cuantum al pensiei utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000 reprezintă o ingerință a statului, care nu este nici pe departe o protecție socială.
Recurenta-reclamantă, al cărei drept la pensia de serviciu i-a fost stabilit sub imperiul legii anterioare, previzibile, consideră că ea avea dreptul la o continuitate în ceea ce privește evoluția acelei legi în viitor, iar reducerea pensiei s-a produs prin Legea nr. 119/2010, în mod evident, absolut imprevizibil.
Concluzionând, recurenta-reclamantă susține că se impune admiterea recursului și modificarea soluției instanței de fond, în sensul admiterii acțiunii sale, respectiv a tuturor capetelor cererii de chemare în judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului, întregul material probator administrat în cauză, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs, precum și, din oficiu, sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 304 ind. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Prima critică formulată de către recurenta-reclamantă se referă la împrejurarea că instanța de fond i-ar încălcat acesteia dreptul la apărare și că ar fi procedat la soluționarea cauzei, respingându-i cererea de amânare a judecății, în vederea angajării unui avocat. În acest sens, se arată că, după repunerea pe rol a cauzei, reclamanta a solicitat instanței de fond să îi acorde un nou termen, în vederea pregătirii apărării și angajării unui apărător, întrucât, din cauza unor probleme financiare și a termenului scurt de la primirea citației, nu a reușit să își angajez un avocat. Cu această ocazie, reclamanta a depus o cerere completatoare a cererii precizatoare din data de 03.12.2010, situație în care, consideră recurenta-reclamantă, instanța de fond avea obligația să comunice cererea tuturor părților și să îi dea posibilitatea să își formuleze apărări, acordându-i un termen în acest sens. Cu toate acestea, Tribunalul Călărași a considerat că cererea de amânare pentru lipsă de apărare nu se justifică și a respins-o, pe motiv că reclamanta a mai formulat o cerere de amânare, dar și pentru studiul dosarului.
Curtea apreciază că acest motiv de recurs este nefondat, astfel că nu va fi primit.
Astfel, în acest sens, observă că cererea dedusă judecății a fost înregistrată pe rolul primei instanțe la data de 21.09.2010, iar primul termen de judecată a fost fixat la data de 06.10.2010 (conform citativului atașat la fila 1 din dosarul de fond). La termenul de judecată din data de 06.10.2010 recurenta-reclamantă a solicitat acordarea unui nou termen de judecată pentru a studia întâmpinarea depusă de către intimata-pârâtă, cerere admisă de instanța de fond, acordându-se termen de judecată la data de 03.11.2010. La data de 03.11.2010 recurenta-reclamantă a solicitat amânarea cauzei pentru lipsă de apărare, iar instanța admițând cererea a dispus amânarea cauzei la data de 08.12.2010. La data de 08.12.2010 reclamanta a depus o cerere precizatoare în raport de care, instanța a dispus amânarea cauzei la data de 13.01.2011 și comunicarea acestei cereri pârâtei. La termenul de judecată din data de 13.01.2011 prima instanță a dispus suspendarea cauzei în temeiul art.244 pct.1 Cod procedură civilă până la soluționarea dosarului nr._/2/2010 aflat pe rolul Curții de Apel București Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal. După pronunțarea deciziei nr.3912 din data de 21.10.2014 de către Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția C. Administrativ și Fiscal, cauza a fost repusă pe rol acordându-se termen la data de 02.12.2014.
Or, faptul că prima instanță a respins, la data de 16.12.2014, cererea de amânare a cauzei, formulată de către reclamantă la data de 15.12.2014, în vederea angajării unui apărător, nu poate fi apreciată ca o încălcare a drepturilor procesuale ale acesteia (ale părții reclamante), deoarece o astfel de cerere a mai fost formulată, iar reclamanta nu a dat curs acestui demers. Totodată, nu trebuie neglijat faptul că, de la data sesizării instanței și până la soluționarea cauzei, au trecut 4 ani - termen în care reclamanta, dacă dorea, avea posibilitatea angajării unui apărător.
Cu privire la fondul cauzei, prin motivele de recurs formulate, recurenta-reclamantă critică sentința atacată față de dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, susținând că aceasta este nelegală, pe considerentul că prima instanță r fi interpretat greșit legea.
În limitele acestui motiv de recurs, Curtea notează că o hotărâre este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, fie atunci când nesocotește o normă de drept substanțial, fie atunci când interpretează greșit norma juridică aplicabilă.
Prin urmare, instanța ar fi culpabilă atunci când ignoră o lege în vigoare la data judecății sau atunci când, deși recurge la texte de lege aplicabile litigiului, totuși le dă o greșită interpretare.
Curtea apreciază că acest motiv de recurs nu subzistă în cauză.
Sub acest aspect, reține că, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, prin Decizia nr._/01.09.2010, intimata-pârâtă C. Județeană de Pensii Călărași a recalculat drepturile de pensie ale recurentei-reclamante R. A., în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 119/2010, ale H.G. nr. 737/2010, coroborate cu cele ale Legii nr. 19/2000 și a stabilit un cuantum al pensiei de asigurări sociale de 1.362 lei, începând cu data de 01.09.2010.
Or, diminuarea cuantumului pensiei reclamantei a fost efectuată în baza dispozițiilor Legii nr. 119/2010, care, la art. 1 lit. c), stipulează, în mod expres, că: pensiile de serviciu, printre care și pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, devin pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000, iar dispozițiile art. 3 alin. 1stabilesc: pensiile de serviciu enunțate la art. 1, cuvenite sau aflate în plată să se recalculeze prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare.
În ceea ce privește susținerea recurentei-reclamante în sensul că, prin aplicarea dispozițiilor Legii nr. 119/2010 și prin diminuarea cuantumului pensiei sale ar fi fost încălcate prevederile art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în mod corect prima instanță a reținut că, prin aceeași Decizie nr. 871/2010, Curtea Constituțională a constatat că, deși potrivit jurisprudenței C.E.D.O. (cauza Buchen contra Republicii Cehe – 2002) dreptul la pensie poate fi asimilat unui drept de proprietate, iar pensia un „bun”proprietate privată, în sensul celor cuprinse în art. 1 din Primul Protocol, totuși, în cauza de față, reducerea cuantumului pensiei recurentei-reclamante nu poate fi echivalată, practic, cu o expropriere, a cărei utilitate publică nu este justificată de către legiuitor.
Astfel, Curtea a constatat că pensia de serviciu se bucură de un regim juridic diferit în raport cu pensiile acordate în sistemul public de pensii, în sensul că pensiile de serviciu au în componența lor două elemente, respectiv pensia contributivă și un supliment din partea statului, care, prin adunare cu pensia contributivă, reflectă cuantumul pensiei de serviciu, stabilit prin legea specială.
Partea contributivă a pensiei de serviciu se suportă din Bugetul asigurărilor de stat și este rezultatul contribuției fiecărui asigurat, pe când partea care depășește acest cuantum se suportă din Bugetul de stat.
Acordarea acestui supliment a urmărit instituirea unui regim special compensatoriu pentru anumite categorii socio-profesionale, supuse unui statut special.
Această compensație, neavând ca temei contribuția la sistemul de asigurări sociale, ține de politica statului în domeniul asigurărilor sociale și nu se subsumează dreptului constituțional la pensie, ca element constitutiv al acesteia.
Prin urmare, partea necontributivă ca element component al pensiei de serviciu, este supusă, practic, condiției ca statul să dispună de resursele financiare, pentru a o putea acorda. În aceste condiții, partea necontributivă a pensiei de serviciu, chiar dacă poate fi încadrată, potrivit interpretării pe care C.E.D.O. a dat-o articolului 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, în noțiunea de „bun”, ea reprezintă, totuși, din această perspectivă, un drept câștigat, însă numai cu privire la prestațiile de asigurări sociale realizate până la data intrării în vigoare a noii legi, iar suprimarea acestora, pentru viitor, nu are semnificația exproprierii.
Curtea mai observă, de asemenea, că măsura eliminării pensiilor speciale nu impune o sarcină excesivă asupra destinatarilor ei, ea aplicându-se tuturor pensiilor speciale, ci nu selectiv și nu prevede diferențieri procentuale, pentru diversele categorii cărora i se adresează, pentru a nu determina ca una sau alta să suporte, mai mult sau mai puțin, măsura de reducere a venitului obținut dintr-o atare pensie.
Pentru toate considerentele expuse mai sus, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, prin raportare la dispozițiile art. 304 pct. 5, pct. 8 și pct. 9 din Codul de procedură civilă, va respinge recursul, ca nefondat și va menține, ca legală și temeinică sentința atacată, apreciind că aceasta a fost pronunțată atât cu interpretarea corectă a actului juridic dedus judecății, cât și cu interpretarea și aplicarea corespunzătoare a normelor de drept incidente în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă R. A., împotriva sentinței civile nr.1225 din data de 16.12.2014, pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu intimata-pârâtă C. JUDEȚEANĂ DE PENSII CĂLĂRAȘI.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 30 martie 2015.
Președinte, D. G. E. | Judecător, D. A. C. | Judecător, M. P. |
Grefier, I. R. M. |
I.M. 01 Aprilie 2015
Red:M.P./13.07.2015
dact:C.C./2 ex/11.06.2015
Jud. fond: Sevastița S.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 369/2015. Curtea de Apel... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 1280/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
