Despăgubire. Decizia nr. 1122/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1122/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-04-2015 în dosarul nr. 667/87/2014
Dosar nr._ (Număr în format vechi 8545/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ
ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr.1122
Ședința publică din data de 03.04.2015
Completul de judecată compus din:
PREȘEDINTE C. G. C.
Judecător D. E. O.
Grefier N. C.
Pe rol, soluționarea apelului formulat de apelantul S. M. T. M., împotriva sentinței civile nr.1171 din data de 22.09.2014, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata G. G., având ca obiect „despăgubire”.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Grefierul de ședință expune referatul cauzei, în cadrul căruia învederează instanței că intimata a depus la dosar întâmpinare, la data de 29.12.2014, prin serviciul registratură al acestei secții, precum și faptul că atât apelantul cât și intimata au solicitat soluționarea cauzei în lipsă, conform art.411 Cod procedură civilă.
Curtea, având în vedere că prin cererea de apel și întâmpinare s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.411 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1171 din data de 22.09.2014, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ fiscal, în dosarul nr._, a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă, pentru perioada 01.01._11, și, pe cale de consecință, au fost respinse pretențiile pentru această perioadă constatând prescris dreptul material la acțiune.
Prin aceeași sentință, a fost respinsă, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul S. M. T. M., în contradictoriu cu pârâta G. G..
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut în ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă, prin întâmpinare, referitoare la pretențiile aferente perioadei 01.01._11, instanța a constatat că este întemeiată, deoarece potrivit art.268 alin.1 lit.c din Codul muncii cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
Cum obiectul cauzei de față vizează obligarea pârâtei la restituirea sumei de 2076 lei, reprezentând drepturi salariale încasate necuvenit pentru perioada 01.01.2011 – 29.02.2012 este evident că acesta se circumscrie prevederilor art.268 alin.1 lit.c din Codul muncii, astfel că, față de data promovării acțiunii, dreptul material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 01.01._11 s-a prescris.
Pe fondul cauzei, s-a arătat că prin decizia nr.85/2013 emisă de Curtea de Conturi a României, s-a stabilit la pct.1 în sarcina reclamantului obligația de a lua angajamente de plată pentru restituirea sumelor încasate nelegal aferente perioadei 01.01.2011 – 29.02.2012, precum și introducerea de acțiuni judecătorești la instanțele competente prin care s-a solicitat obligarea personalului contractual care refuză să-și ia angajament de plată la restituirea sumelor încasate nelegal.
Camera de Conturi Teleorman a avut în vedere dispozițiile art.197 alin.2 din Legea nr.95/2006, cu modificările și completările ulterioare, care prevăd:
1) Salarizarea personalului de conducere din spitalele publice, precum și a celorlalte categorii de personal se stabilește potrivit legii.
2) Salarizarea personalului din spitalele private se stabilește prin negociere între părți.
Prin OUG nr.48/2010, articolul 197 din Legea nr.95/2006 a fost modificat în sensul că, începând cu data de 1 ianuarie 2011, cheltuielile aferente drepturilor de personal din unitățile sanitare reprezintă maximum 70% din sumele decontate de casele de asigurări de sănătate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate pentru serviciile medicale furnizate, precum și din sumele asigurate din bugetul Ministerului Sănătății cu această destinație.
Dispozițiile legale conduc la concluzia că toate cheltuielile aferente salarizării personalului care își desfășoară activitatea în cadrul unităților sanitare publice trebuie să reprezinte 70% din sumele decontate de casele de asigurări de sănătate din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate pentru serviciile medicale furnizate, precum și din sumele asigurate din bugetul Ministerului Sănătății cu această destinație.
În vederea îndeplinirii obligațiilor impuse prin decizia nr.85/2013 Curții de Conturi a României – Camera de Conturi Teleorman cu privire la recuperarea prejudiciului, reclamantul a chemat în judecată pârâtul și a solicitat restituirea drepturilor salariale pentru care s-a reținut că ar fi fost încasate necuvenit în perioada 01.01.2011–29.02.2012.
Dispozițiile art.256 din Codul muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie, rezultă că aceste dispoziții instituie obligația restituirii doar pentru salariații care au încasat o sumă nedatorată.
Potrivit art.162 alin.3 din Codul muncii, sistemul de salarizare al personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetele locale se stabilește prin lege cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative, iar art.197 alin.1 din Legea nr.95/2006 prevede că salarizarea personalului de conducere din spitalele publice, precum și a celorlalte categorii de personal se stabilește potrivit legii.
Începând cu data de 1 ianuarie 2011, cheltuielile aferente drepturilor de personal stabilite potrivit alin.1 reprezintă maximum 70% din sumele decontate de casele de asigurări de sănătate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate pentru serviciile medicale furnizate, precum și din sumele asigurate din bugetul Ministerului Sănătății cu această destinație.
Încasarea necuvenită a drepturilor salariale presupune inexistența unei baze legale care să justifice acordarea drepturilor salariale, situație care nu se regăsește în cauză.
Acordarea drepturilor salariale în perioada 01.01.2011 – 29.02.2012 în favoarea pârâtului a avut, ca și temei legal, prevederile Legii nr.285/2010 și Legii nr.283/2011 care au reglementat, în perioada menționată, salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
Chiar dacă Camera de Conturi Teleorman a constatat că reclamantul, în calitatea de angajator, în anul 2011 și parțial în anul 2012, prin plata salariilor a depășit plafonul de 70% menționat de art.197 alin.2 din Legea nr.95/2006, această împrejurare nu poate fi imputată pârâtului care, în perioada menționată, și-a primit drepturile salariale în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Împrejurarea că prin decizia Curții de Conturi nr.85/2013 s-a dispus luarea unor măsuri vizând recuperarea de la salariați a unor drepturi salariale plătite nelegal, nu poate constitui temei pentru aplicarea dispozițiilor art.256 din Codul muncii, atâta timp cât aceste prevederi instituie obligația restituirii doar pentru salariații care au încasat o sumă nedatorată.
Concluzionând, obligația reclamantului de a acorda pârâtului drepturile salariale a fost una legală, fiind prevăzută de dispozițiile Legii nr.285/2010 și Legii nr.283/2011, care sunt imperative și nu condiționează acordarea acestora de procentul de 70% la care face referire Legea nr.95/2006, modificată prin O.U.G. nr.48/2010.
Începând cu datele la care actele normative arătate au intrat în vigoare, angajatorul și-a îndeplinit obligația de a achita salariaților drepturile bănești cuvenite conform acestor reglementări.
Reclamantul nu a făcut dovada că stabilirea cuantumului drepturilor salariale acordate pârâtului a fost în neconcordanță cu dispozițiile legale în vigoare, iar interdicția impusă angajatorului de a modifica prin acte unilaterale un element esențial al contractului individual de muncă, respectiv cuantumul salariului, cu ignorarea dispozițiilor legale, îl împiedică să stabilească un cuantum al salariului neconform cu acestea.
Având în vedere atât dispozițiile art.160, art.162 și art.169 din Codul muncii precum și faptul că, în cauză, pârâta este îndreptățită să beneficieze, sub aspectul cuantumului salarial, de prevederile legale care reglementează salarizarea personalului plătit din fonduri publice, Tribunalul a apreciat că pretenția reclamantului ce vizează obligarea pârâtei la restituirea sumei de 2076 lei, reprezentând drepturi salariale încasate necuvenit pentru perioada 01.01.2011 – 29.02.2012, este neîntemeiată.
Chiar și în situația în care cuantumul fondului de salarii reglementat de dispozițiile art.197 alin.2 din Legea nr.95/2006 nu este influențat de numărul de salariați, ci de procentul de 70%, iar prin depășirea acestui plafon s-au diminuat resursele financiare alocate pentru plata celorlalte categorii de cheltuieli privind achiziții de bunuri și servicii, taxe, impozite, contribuții către bugetul de stat, neîncadrarea angajatorului în acest plafon nu poate fi imputată pârâtului și nu îi conferă reclamantului, în calitatea sa de angajator, dreptul de obține de la salariați restituirea unei părți din drepturile salariale stabilite și achitate în conformitate cu prevederile legale.
Dacă s-ar accepta ipoteza contrară, în locul respectului datorat pentru obligațiile prevăzute în legi și alte acte cu valoare normativă, s-ar recunoaște angajatorilor - instituții publice, posibilitatea de a nu plăti drepturile salariale în cuantumul prevăzut de lege, ceea ce nu poate fi primit.
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel în termen și motivat, reclamantul S. M. T. M..
În motivare, apelantul a susținut că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică, întrucât prin acțiunea depusă s-a solicitat obligarea pârâtei la restituirea unei sume de bani în cuantum de 2076 lei reprezentând drepturi salariale încasate necuvenit pentru perioada 1 ianuarie 2011 - 29 februarie 2012, urmare deciziei nr.85/10 octombrie 2013 a Curții de Conturi a României - Camera de Conturi a Județului Teleorman prin care s-a stabilit angajarea răspunderii patrimoniale a salariaților fata de angajator.
A arătat instanței de judecata faptul ca prin decizia nr.85/10 octombrie 2013, comunicata cu adresa nr.1299/10.10.2013, Camera de Conturi a Județului Teleorman a constatat o . abateri în urma unui raport de audit financiar efectuat la nivelul unității sanitare publice cu paturi - S. M. T. M., dispunând, totodată, o . măsuri pentru înlăturarea abaterilor sesizate printre care și luarea unor angajamente de plata de la personalul contractual pentru stingerea obligațiilor reciproce de plata, respectiv introducerea unor acțiuni judecătorești la instanțele competente prin care se va solicita obligarea personalului contractual care refuză să-și ia angajament de plata pentru restituirea sumelor încasate nelegal, potrivit dispozițiilor din Codul Muncii.
În motivarea deciziei nr.85/10 octombrie 2013, Camera de Conturi a Județului Teleorman a avut in vedere prevederile art.197 alin.2 din Legea nr.95/2006 privind reforma in domeniul sănătății, în forma in care acest text de lege a fost modificat potrivit O.U.G. nr.48/2010 și anume:
„Începând cu data de 1 ianuarie 2011, cheltuielile aferente drepturilor de personal, reprezintă maximum 70% din sumele; decontate de casele de asigurări de sănătate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate pentru serviciile medicale furnizate, precum și din sumele asigurate din bugetul Ministerului Sănătății cu aceasta destinație".
În acest sens, Camera de Conturi a Județului Teleorman a constatat ca s-a cauzat un prejudiciu prin plata unor drepturi salariale mai mari decât cele stabilite prin lege, respectiv art.197 alin.1 și alin.2 din Legea nr.95/2006 cu modificările si completările ulterioare, in sensul că din aceste prevederile legale se poate observa ca salarizarea personalului de conducere din spitalele publice, precum si a celorlalte categorii de personal stabilite potrivit legii, reprezintă maximum 70% din sumele decontate de Casele de Asigurări de Sănătate din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate pentru serviciile medicale furnizate precum și din sumele asigurate din bugetul Ministerului Sănătății cu aceasta destinație si nu 70% din sumele facturate, fiind evident faptul ca daca aceste sume (decontate) nu vor fi încasate nu sunt create posibilități (fonduri) de plată in procent de 100%.
Mai mult decât atât, nicio cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajata, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii și daca nu are prevederi bugetare și surse de finanțare, astfel încât s-a efectuat plata unor drepturi salariale cu încălcarea prevederilor legale, respectiv art.14 alin.3 și alin.4 din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare.
Solicită să se observe faptul că în ceea ce privește considerentele care au stat la baza dispozitivului sentinței civile atacate, din expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, din motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, nu s-a reținut nimic referitor la prejudiciul cauzat și constatat de Camera de Conturi a Județului Teleorman.
Menționează că recalcularea statelor lunare de plata s-a realizat prin diminuarea proporțională a drepturilor salariale avându-se în vedere, pe de o parte, eliminarea sporurilor, iar, pe de alta parte, plecând de la decizia nr.85/2013 a Camerei de Conturi Teleorman, în cazul in care urmare diminuării sporurilor suma a fost insuficienta reparării prejudiciului constatat s-a trecut la măsura diminuării salariilor de baza astfel încât sa fie duse la îndeplinire măsurile dispuse prin decizia nr.85/2013 a Camerei de Conturi Teleorman.
Prin întâmpinarea formulată, intimata G. G., a solicitat respingerea apelului, ca nefondat.
Analizând apelul declarat, potrivit dispozițiilor art.477 C.pr.civ., în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond, salariile intimatei au fost stabilite de apelant în conformitate cu dispozițiile actelor normative în vigoare în perioada de referință 01.01._12, ce reglementează salarizarea personalului bugetar plătit din fonduri publice, respectiv Legea nr.284/2010, Legea nr.285/2010 și OUG nr.80/2010, astfel cum a fost aprobată și completată prin Legea nr.283/2011.
De altfel, apelantul nu a invocat calculul eronat al drepturilor salariale ale intimatei în raport de aceste dispoziții, ci faptul că plafonul prevăzut art.197 alin.2 din Legea nr.95/2006, în vigoare în acea perioadă, nu a fost respectat.
Or, acest plafon era de natură să nască obligații în sarcina ordonatorilor de credite, neputând fi opus salariaților, care și-au primit drepturile salariale în conformitate cu legislația în domeniul salarizării personalului bugetar, așa cum prevede art.162 alin.3 din Codul muncii și art.197 alin.1 din Legea nr.95/2006.
Prin urmare, nu sunt îndeplinite cerințele prescrise de lege pentru ca cererea în restituirea sumei de 2076 lei să poată fi primită.
Cât privește constatările Camerei de Conturi, numai acestea nu constituie un temei suficient pentru a se reține existența unei plăți nedatorate către intimata-reclamantă, atâta vreme cât drepturile salariale cuvenite acesteia au fost stabilite în limitele legislației de salarizare, așa cum s-a arătat anterior.
De asemenea, argumentul invocat de apelant, în sensul că nici o cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii și dacă nu are prevederi bugetare și surse de finanțare, astfel încât s-a efectuat plata unor drepturi salariale cu încălcarea prevederilor legale, respectiv art.14 alin.3 și alin.4 din Legea nr.273/2006, va fi respins, față de faptul că normele legale indicate se referă tot la obligații ale ordonatorului de credite, care nu pot fi opuse salariaților, drept temei al lipsirii acestora de drepturile salariale legal cuvenite.
Pentru considerentele arătate, Curtea, în baza art.480 C.pr.civ., va respinge, ca nefondat, apelul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelantul S. M. T. M., cu sediul în T. M., ., județul Teleorman, împotriva sentinței civile nr.1171 din data de 22.09.2014, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata G. G., domiciliată în T. M., ., ., CNP_.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 03.04.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
C. G. C. D. E. O.
GREFIER
N. C.
Red.: D.E.O.
Dact.: A.C./4ex.
14.04.2015
Jud. fond: L. Z.
| ← Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 1256/2015.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 235/2015.... → |
|---|
