Pretentii. Decizia nr. 977/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 977/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-03-2015 în dosarul nr. 19417/3/2014
Dosar nr._ (Număr în format vechi 7757/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 977/2015
Ședința publică de la 16 martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. P.
Judecător D. A. C.
Judecător R. G.
Grefier R. N. C.
Pe rol, judecarea recursului formulat de recurentul-reclamant C. M. împotriva sentinței civile nr.7295 din data de 20.06.2014 pronunțate de Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă ., cauza având ca obiect – contestație decizie de pensionare.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 09.03.2015, fiind consemnate separat în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie, iar Curtea având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul dispozițiilor art. 260 alin. 1 din Codul de procedură civilă, a amânat pronunțarea la data de 16.03.2015 când a decis următoarele:
CURTEA,
Asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.7295 din data de 20.06.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea privind pe contestatorul C. M., în contradictoriu cu intimata S.C. U. ROMÂNIA S.R.L.
Pentru a pronunța această sentință, văzând declarațiile celor doi martori audiați în cauză: T. I. A. și B. V. F., tribunalul a reținut că reclamantul a fost angajatul societății-pârâte conform contractului individual de muncă nr.4950/1997, prin preluarea obligațiilor fostului angajator al reclamantului .&RADIO SA, acesta fiind reintegrat de instanță la societatea-pârâtă în meseria de agent vânzări la domiciliu specialitatea TV-cablu.
Cu ocazia reîncadrării în societatea-pârâtă în 21.01.2009, reclamantului i-au fost comunicate prin executor judecătoresc informarea societății-pârâte cu privire la termenii de reîncadrare de la fila 50 dosar, conform procesului verbal din 21.01.2009, respectiv decizia nr.1/15.07.2009 privind aprobarea Regulamentului de Ordine Interioară al pârâtei.
Reclamantul a fost convocat la cercetarea disciplinară efectuată de comisia numită de pârâtă prin decizia nr.1549 din 26.08.2010, la data de 27.08.2010, prin executor judecătoresc conform dovezii de la fila 103 din dosar, reclamantul semnând personal de primire, pentru data de 03.09.2010, ora 11,00.
Comisia a procedat la audierea reclamantului în data de 3.09.2010 și a consemnat despre desfășurarea audierii reclamantului în procesul verbal nr.1587/3.09.2010, consemnând în apărarea reclamantului cum că s-a prezentat pe teren, pe . a desfășurat activitatea specifică profesiei de agent de vânzări contactând aproximativ 400 de clienți în perioada 18.08.2010 – 25.08.2010 dar că nu a încheiat nici un contract de prestări de servicii U. cu niciunul din cei aproximativ 400 de clienți contactați.
Comisia a consemnat și declarația reclamantului care susține, că nu a participat la nici o ședință săptămânală de vânzare și raportare a problemelor întâmpinate în activitate deoarece nu a fost convocat telefonic, până acum fiind convocat telefonic la numărul de telefon menționat în conținutul procesului verbal și nici prin e-mail la adresa menționată, comisia a consemnat și poziția reclamantului care susține că nu a prezentat nici un raport de activitate deoarece nu avea această obligație de serviciu.
Reclamantul a semnat personal procesul-verbal menționat mai sus și nu a consemnat vreo obiecțiune astfel că instanța apreciază ca neîntemeiată apărarea acestuia care susține că nu i-au fost consemnate apărările efectuate în cursul cercetării.
Analizând concluziile comisiei de cercetare disciplinară redactate la data de 22.09.2010 și aflate la fila 107 din dosarul cauzei, instanța a considerat că acestea sunt întemeiate, corecte și reale.
Comisia și-a consemnat concluziile că reclamantul nu și-a administrat vreo probă din care să rezulte că s-a prezentat la serviciu în perioada 18.08– 25.08.2010, la punctul de lucru al societății-pârâte în Sema Park, ..319, sector 6 București sau în .-i fusese repartizată pentru a încheia contracte de prestări servicii cu clienții, locuitori ai acestei străzi.
Reclamantul nu a depus vreun contract încheiat cu cei 400 de clienți ce susține că i-a contactat în această perioadă.
Nici din declarația martorului T. I. A. audiat în cauză din partea reclamantului și a cărui declarație se află la pagina 212 dosar, nu s-a reținut clar că reclamantul s-a prezentat în perioada analizată la clienții din .>
În perioada anterioară datei de 18.08.2010, reclamantul s-a aflat în concediu fără plată, deci nu avea cum să-l însoțească martorul pe reclamant între orele 12-17, să încheie contracte, să distribuie materiale publicitare, deoarece chiar reclamantul nu s-a prezentat la serviciu, până pe 18.08.2010, având concediu fără plată.
Pe data de 3 septembrie 2010 a avut loc cercetarea disciplinară a reclamantului, deja acesta nu s-a mai prezentat la serviciu din 18.08.2010, deci martorul nu avea cum să-l însoțească pe reclamant în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe . nici acesta nu a fost prezent personal.
Reclamantul își cunoștea atribuțiile de serviciu deoarece și-a primit de la pârâtă prin executor judecătoresc principalii termeni contractuali menționați în anexa 1, unde se specifică că are un salariu lunar brut de 600 lei, tichete de masă, comision lunar pentru vânzările realizate peste nivelul minim de vânzări menționat în fișa postului iar acest aspect se poate constata din faptul că reclamantul a solicitat la capătul 2-3 al acțiunii obligarea pârâtei la plata salariului lunar de 600 de lei, obligarea pârâtei la plata comisioanelor realizate pentru vânzările efectuate peste nivelul minim de vânzări menționat în fișa postului, iar în alt dosar a formulat și cerere de obligare a pârâtei la plata tichetelor de masă, deci le-a cunoscut și analizat foarte bine înainte de a le solicita iar afirmația reclamantului cum că nu și-a cunoscut atribuțiile de serviciu și nu a primit înscrisurile de la pârâtă în acest sens, sunt neadevărate.
Reclamantul își cunoștea atribuțiile consemnate în anexa 2, fila postului de agent de vânzări la domiciliu.
Din corespondența purtată de societatea-pârâtă cu executorul judecătoresc I. R., aflată la filele 154-167, din dosarul cauzei și din procesul verbal întocmit de executorul judecătoresc la 2.02.2009, ora 12,30, s-a reținut că i-au fost comunicate reclamantului toate documentele de reluare a raporturilor de muncă cu acesta și că reclamantul și-a cunoscut atribuțiile de serviciu.
În perioada 15.07.2010 – 17.08.2010, reclamantul s-a aflat în concediu fără plată iar ulterior acesta nu s-a mai prezentat la serviciu la societatea-pârâtă, nu și-a anunțat superiorii despre absența de la serviciu, nu a depus dovezi motivate despre această absență.
Instanța a reținut clar că reclamantul nu a dovedit prin nici o probă că s-a prezentat la serviciu în perioada 18.08. – 25.08.2010, că a lucrat în această perioadă pe teren, în ., că a încheiat contracte de prestări serviciu pentru societatea angajatoare, că a întocmit vreun raport de activitate pentru această perioadă, că s-a prezentat la punctul de lucru al societății-pârâte din Splaiul Independenței nr.319, sector 6 București.
Pârâta a urmat întocmai procedura de cercetare disciplinară prevăzută de art.61 și următoarele Codul muncii, a individualizat faptele, l-a convocat la cercetarea disciplinară pe reclamantul-salariat, acesta a semnat procesul-verbal de cercetare și nu a înscris nici o obiecție asupra celor constatate.
Nu există nici un motiv pentru a anula decizia de concediere disciplinară, conținutul ei răspunde cerințelor art.61 Codul muncii rap. la art.251 și următoarele Codul muncii iar reclamantul nu și-a dovedit prin nici o probă prezența la serviciu și activitatea desfășurată în perioada 18.08. – 3.09.2010.
Decizia de concediere nr.467/24.09.2010 este legal și temeinic întocmită, astfel că Tribunalul a respins ca neîntemeiată contestația reclamantului la decizia de concediere și capetele accesorii privind reintegrarea și plata de despăgubiri egale cu salariile ce le-ar fi încasat.
Deoarece decizia de concediere este legală și temeinică iar contestația la decizia de concediere a fost respinsă de instanță ca neîntemeiată, s-a respins și cererea de obligare a pârâtei la plata de daune morale. Nu există nici un motiv pentru ca pârâta să plătească daune morale pentru concediere aceasta fiind legală și temeinică.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs, în termenul legal și motivat, recurentul-reclamant C. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de recurs formulate, recurentul susține că inițial între reclamantul C. M. și unitatea întinată a existat un conflict de muncă, soluționat prin sentința civilă nr. 4215/26.10.2005, pronunțată de Tribunalul București, în dosar nr.3229/LM/2005, precum și al sentinței civile nr. 589/01.05.2001, a Tribunalului București, secția a III-a civilă, și a plângerii penale din 30.01.2009.
Reclamantul a fost reintegrat în funcția deținută anterior la data de 3.02.2009, perioadă de la care și-a reluat activitatea în cadrul unității intimate.
Unitatea intimată invocând împrejurarea că a invitat pe reclamant să participe la analiza activității desfășurată de acesta, însa motivat de faptul că, în realitate reclamantul nu a fost înștiințat despre ședință, nu a participat, motiv care a determinat ca la data 3 septembrie 2010 să se încheie procesul verbal nr. 1587/3.09.2010 de către o comisie de cercetarea disciplinară prealabilă.
La data de 24.09.2010, prin decizia nr. 467 unitatea intimată a dispus concedierea reclamantului, cu motivarea că, acesta a lipsit de la locul de muncă prestat în cadrul SEMA PARK- splaiul independenței 319, sect. 6 București, o anumită perioadă de timp.
Cu această ocazie s-a apărat în sensul că, intervalul de timp cât s-a reținut că a absentat de la serviciu, respectiv 18.08._10 nu este corespunzător, deoarece acesta nu a lipsit de la locul de muncă, ci a fost pe teren în Câmpia Libertății, prestând o activitate specifică de agent de vânzări, perioadă în care a contactat aproximativ 400 de clienți.
De asemenea, reclamatul a afirmat că, a prezentat unității intimate contractele încheiate cu diferiți clienți, rapoartele de activitate verbale, lipsind doar la o singură ședință săptămânală de analiză a vânzărilor.
La data de 22.09.2010, comisia de disciplina a emis concluziile finale cu precizarea că, reclamantul nu a fost prezent la locul de muncă indicat și nici pe teren, fapt confirmat de împrejurarea că, acesta nu a depus probe din care să rezulte prestarea activității din zona Câmpia Libertății din București.
Deoarece, comisia a apreciat că, reclamantul a săvârșit o abatere disciplinară și a încălcat dispozițiile regulamentului inter al OPC România, art. 5.2.5, lit. g), dispozițiile contractului colectiv de muncă, nr. 1253/06.03.2006, art. 89 lit. e), contractului individual de muncă al reclamantului înregistrat sub nr. 4950/14.10.1997, cap. 9 alin. 2 lit. c) și fișa postului, unitatea intimată dispunând prin decizia nr. 467/24.09.2010 sancționarea disciplinară a reclamantului cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă, în baza art. 264 alin. 1 lit. f) și art. 61 lit. a) din Codul Muncii.
Împotriva deciziilor 467/24.09.2010 emisă de unitatea intimată, privind desfacerea disciplinară a contractului de muncă, reclamatul a introdus contestație solicitând instanței reîncadrarea în postul deținut anterior și a criticai decizia emisă pentru nelegalitate și netemeinicie, deoarece unitatea pârâtă nu a respectat procedura pentru cercetarea prealabilă, privind abaterea disciplinara săvârșită, nu a fost invitat să participe la ultima ședință săptămânală de analiză a vânzărilor, deși anterior convocările erau adresate telefonic, ori prin e-mail de către coordonatorul direct, în perioada supusă analizei reclamantul a invocat faptul că, a contactat un număr de aproximativ 400 de clienți.
De asemenea, reclamatul a solicitat obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești cuvenite de Ia data concedierii până la reintegrare.
În contestație reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata comisioanelor aferente activității de vânzare efectuate în calitate de agent.
La data de 06.06.2014 instanța a dispus disjungerea primelor 2 capete de cerere și formarea prezentului dosar nr._, în care s-a pronunțat sentința nr. 7295/20.06.2014 care formează obiectul prezentului apel.
Prin sentința civilă nr. 7295/20.06.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, s-a respins acțiunea contestatorului C. M., în contradictoriu cu intimata . ca neîntemeiat.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond, în urma analizei actelor dosarului și a declarațiilor celor doi martori audiați în cauză: T. I. A. și B. V. F., a reținut că reclamantul a fost angajatul societății-pârâte conform contractului individual de muncă nr.4950/1997, prin preluarea obligațiilor fostului angajator al reclamantului .&RADIO SA, acesta fiind reintegrat de instanță la societatea-pârâtă în meseria de agent vânzări la domiciliu specialitatea TV-cablu.
Cu ocazia reîncadrării în societatea-pârâtă în 21.01.2009, reclamantului i-au fost comunicate prin executor judecătoresc informarea societății-pârâte cu privire la termenii de reîncadrare de la fila 50 dosar, conform procesului verbal din 21.01.2009, respectiv decizia nr. 1/15.07.2009 privind aprobarea Regulamentului de Ordine Interioară al pârâtei.
Reclamantul a fost convocat la cercetarea disciplinară efectuată de comisie, numită de pârâtă prin decizia nr.1549 din 26.08.2010, la data de 27.08.2010, prin executor judecătoresc conform dovezii de la fila 103 din dosar, reclamantul semnând personal de primire, pentru data de 03.09.2010, ora 11,00.
Comisia a procedat la audierea reclamantului în data de 3.09.2010 și a consemnat despre desfășurarea audierii reclamantului în procesul verbal nr. 1587/3.09.2010, consemnând în apărarea reclamantului cum că s-a prezentat pe teren, pe . a desfășurat activitatea specifica profesiei de agent de vânzări contactând aproximativ 400 de clienți în perioada 18.08._10 dar că nu a încheiat nici un contract de prestări de servicii U. cu niciunul din cei aproximativ 400 de clienți contactați.
Reclamantul nu a depus vreun contract încheiat cu cei 400 de clienți ce susține că i-a contactat în această perioadă.
Nici din declarația martorului T. I. A. audiat în cauză din partea reclamantului și a cărui declarație se află la pagina 212 dosar, nu se reține clar că reclamantul s-a prezentat în perioada analizată la clienții din .>
În perioada anterioară datei de 18.08.2010, reclamantul s-a aflat în concediu fără plată, deci nu avea cum să-l însoțească martorul pe reclamant între orele 12-17, să încheie contracte, să distribuie materiale publicitare, deoarece chiar reclamantul nu s-a prezentat Ia serviciu, până pe 18.08.2010, având concediu fără plată.
Pe data de 3 septembrie 2010 a avut loc cercetarea disciplinară a reclamantului, deja acesta nu s-a mai prezentat la serviciu din 18.08.2010, deci martorul nu avea cum să-l însoțească pe reclamant în exercitarea atribuțiilor de servicii pe . nici acesta nu a fost prezent personal.
Reclamantul își cunoștea atribuțiile de serviciu deoarece și-a primit de la pârâtă prin executor judecătoresc principalii termeni contractuali menționați în anexa 1, unde se specifică că are un salariu lunar brut de 600 lei, tichete de masă, comision lunar pentru vânzările realizate peste nivelul minim de vânzări menționat în fișa postului iar acest aspect se poate constata din faptul că reclamantul a solicitat la capătul 2-3 al acțiunii obligarea pârâtei la plata salariului lunar de 600 de iei, obligarea pârâtei la plata comisioanelor realizate pentru vânzările efectuate peste nivelul minim de vânzări menționat în fișa postului, iar în alt dosar a formulat și cerere de obligare a pârâtei la plata tichetelor de masă, deci le-a cunoscut și analizat foarte bine înainte de a le solicita iar afirmația reclamantului cum că nu și-a cunoscut atribuțiile de serviciu și nu a primit înscrisurile de la pârâtă în acest sens, sunt neadevărate.
Reclamantul își cunoștea atribuțiile consemnate în anexa 2, fila postului de agent de vânzări la domiciliu.
Din corespondența purtată de societatea-pârâtă cu executorul judecătoresc lordache R., aflată la filele 154-167, din dosarul cauzei și din procesul verbal întocmit de executorul judecătoresc la 2.02.2009, ora 12,30, se reține că i-au fost comunicate reclamantului toate documentele de reluare a raporturilor de muncă cu acesta și că reclamantul și-a cunoscut atribuțiile de serviciu.
În perioada 15.07._10, reclamantul s-a aflat în concediu fără plată, iar ulterior acesta nu s-a mai prezentat la serviciu la societatea-pârâtă, nu și-a anunțat superiorii despre absența de la serviciu, nu a depus dovezi motivate despre această absență.
Instanța a reținut clar că reclamantul nu a dovedit prin nici o probă că s-a prezentat la serviciu în perioada 18.08.-25.08.2010, că a lucrat în această perioadă pe teren, în ., că a încheiat contracte de prestări serviciu pentru societatea angajatoare, că a întocmit vreun raport de activitate pentru această perioadă, că s-a prezentat la punctul de lucru al societății-pârâte din Splaiul Independenței nr.319, sector 6 București.
Pârâta a urmat întocmai procedura de cercetare disciplinară prevăzută de art.61 și următoarele Codul muncii, a individualizat faptele, l-a convocat la cercetarea disciplinară pe reclamantul-salariat, acesta a semnat procesul-verbal de cercetare și nu a înscris nici o obiecție asupra celor constatate.
De asemenea, instanța a reținut că nu există nici un motiv pentru a anula decizia de concediere disciplinară, conținutul ei răspunde cerințelor art.61 Codul muncii rap. la art.251 și următoarele Codul muncii iar reclamantul nu și-a dovedit prin nici o probă prezența la serviciu și activitatea desfășurată în perioada 18.08.-3.09.2010.
Instanța a apreciat că decizia de concediere nr.467/24,09,2010 este legală și temeinică întocmită, astfel că Tribunalul va respinge ca neîntemeiată contestația reclamantului Ia decizia de concediere și capetele accesorii privind reintegrarea și plata de despăgubiri egale cu salariile ce le-ar fi încasat, astfel că nu există nici un motiv pentru ca pârâta să plătească daune morale pentru concediere aceasta fiind legală, și temeinică.
Consideră recurentul că soluția pronunțată de instanța de fond, este nelegală, deoarece s-a dispus disjungerea din dosarul constituit inițial_/3/2010, având ca obiect admiterea contestației, anularea deciziei, reintegrarea petentului în funcția deținută anterior și obligarea unității intimată la plata despăgubirilor bănești, în dosarul nr._/9/2014, privind contestația împotriva decizie de desfacere a contractului de muncă, restul cererilor formând în continuare obiectul dosarului inițial, fără ca acesta măsură să fie pusă în discuția părților, iar reclamantul să aibă un punct de vederea și să-și exprime opinia cu privire la necesitatea soluționării unitare a litigiului.
Soluția pronunțată de instanța de fond este nelegală, deoarece din comisia care a fost numită de către unitatea intimată, având ca obiect cercetarea prealabilă a actelor de așa zisă indisciplină, nu a făcut parte și delegatul organului sindical sau o altă persoană care să cunoască specificul activității profesionale prestai de reclamant, și care să-i reprezint interesele în fața comisiei.
Componența comisiei de cercetarea prealabilă a fost nelegală sub aspectul împrejurării că, din cadrul acesteia a făcut parte și a fost condusă de către B. V., care avea funcția de director de vânzări regional din care făcea parte și reclamantul, deși aceasta avea ca atribuții principale de serviciu evaluarea activității agenților de vânzări, să țină evidența contactelor și contractelor încheiate, și să le înainteze pentru valorificare celelalte departamente.
Nelegalitatea constituirii comisiei de cercetarea prealabilă, este dovedită și cu împrejurarea că, B. V. care a semnat procesul verbal de constatarea a așa-zisei abateri disciplinare, a fost audiată, în calitate de martor de către instanța de fond, deși reclamantul s-a opus acestei măsuri, invocând interesul manifestat de această persoană în sensul menținerii măsurii disciplinară adoptată de unitate, la propunerea personală a acesteia și dusă la îndeplinire de conducerea unității intimate.
Soluția corespunzătoare ar fi trebuit să constea în înlăturarea măsurii audierii acestei persoane, deoarece aceasta a avut calitatea de anchetator, în cadrul comisiei de disciplină, situație care excludea audierea, în calitate de martor, în fața instanței, întrucât reclamantul a invocat încălcarea procedurii de realizare a anchetei prealabile, tocmai de către B. V., în calitate de președinte al acestei comisii.
Cu atât mai mult încât B. V. îndeplinea funcția de director regional de vânzări și avea putere de influența asupra tuturor din societate, și asupra celor din Comisia de disciplină.
Mențiunea prevăzută în referatul privind cercetarea prealabilă a abaterii, în sensul că, Belehuzi C. ar fi verificat activitatea desfășurată de contestator pe teren, pentru perioada 18.08._10, este falsă, întrucât această persoană și-a data demisia din cadrul societății intimate în data de 01.08.2010, astfel că, nu mai avea calitatea de a proceda la verificarea activității altor persoane după data demisiei.
Această concluzie rezultă din depoziția martorei B. V., filele 229-231, care a făcut mențiunea expresă că, de la 01.08.2010 Belehuzi C. și-a prezentat demisia și nu mai lucra în cadrul unității intimate.
De asemenea, pentru a se constata netemeinicia și nelegalitatea procesului verbal de anchetă administrativă se precizează că, în perioada indicată ca fiind absent de la serviciu, reclamantul a încheiat și a depus la departamentul de specialitate un nr. de 15 contracte de vânzare, situație care confirmă prezența pe teren a acestuia în zona Câmpia Libertății București.
Dovada materială a acestor contracte infirmă astfel constatările din procesul verbal de constatare a abaterii, cât și măsura privind desfacerea contractului de muncă, deoarece simpla absență a reclamantului Ia ședința de analiză a activității de vânzare este combătută cu documentele încheiate, respectiv contractele de vânzare depuse la serviciul de specialitate al unității, rezultând astfel că, reclamantul și-a îndeplinit în mod corespunzător atribuțiile de serviciu.
Unitatea intimată nu a făcut dovada convocării reclamantului la ședința de analiză a activității de vânzări, și nici a absenței nejustificate de la locul de muncă, probe solicitate în mod expres de către instanța de fond, deși reclamantul s-a apărat în sensul că, nu a primit o astfel de invitație sau convocare cât și de faptul că, a depus la compartimentul de specialitate al societății contractele încheiate, însă acestea au fost reținute în mod nejustificat de către martora B. V., pe care a refuzat să le depună la dosarul cauzei.
De altfel, se va reține că reclamantul nu a avut în dotare din partea unității intimate un telefon de serviciu, acesta fiind nevoit să-și desfășoare activitatea folosindu-se de telefonul personal, astfel că, dacă serviciul administrativ al societății nu a procedat la apelarea reclamantului pe telefonul personal, acesta nu a avut cunoștință de așa-zisa convocare la ședința de analiză.
La ședința din 06.06.2014, reclamantul a depus însă un nr. de 15 contracte de vânzare, încheiate cu diferiți clienți, și cu toate că, aceste se află Ia dosar, instanța de fond, în mod nelegal, nu a pus în discuția părților valoarea juridică a acestor contracte, importanța loc cu privire la activitatea prestată de reclamant și în mod implicit constatarea că, măsurile administrative luate de instanță sunt nelegale, atât în ceea ce privește încheierea procesului verbal de constatare a abaterii cât și a emiterii deciziei privind desfacerea contractului de muncă.
Aceste documente urmează să fie analizate de către instanța de recurs, în sensul reconsiderării valorii juridice a acestora, prin reținerea că, reclamantul a desfășurat o activitate utilă în cadrul unității, astfel că, măsura administrativă luată este de rea credință, nejustificată și imputabilă societății intimate.
Instanța de fond în mod nelegal nu a luat în calcul declarația martorului T. I. A. filă (228), care l-a însoțit pe reclamant în luna august 2010, pe teren, în zona Câmpia Libertății din București și a constatat că reclamatul a difuzat pliantele luate de la sediul societății, prin care se făcea cunoscută activitatea societății.
Unitatea intimată în mod abuziv nu a dat curs solicitărilor reclamantului, care a informat șefii de compartimente despre împrejurarea că, zona repartizată - Câmpia Libertății din București era rău famată, și mai mult, ca urmare a activității prestate devenise saturată sub aspectul vânzării pachetului de servicii aflate în competența reclamantului, astfel că se impunea schimbarea zonei în care acesta să presteze activitatea prevăzută în contractul de muncă.
Tendința unității intimate de a vâna și de a inventa motive privind abaterea de la normele de muncă este dovedită și cu faptul că, la cererea celorlalți agenți de vânzare, zonele de lucru se schimbau chiar și la o săptămână, situație dovedită CLI declarația martorei B. V., refuzul schimbării zonei de lucru a reclamantului fiind dovedit că reprezintă un abuz din partea unității intimate.
Împrejurarea că, unitatea intimată a refuzat să ia în calcul perioada indicată de reclamant ca fiind în mod efectiv lucrată, este abuzivă, deoarece, martorul T. I. A., a confirmat faptul că, în intenția reclamantului a fost în permanență să desfășoare activitate continuă și corespunzătoare, pentru a se afirma, în fața șefilor, astfel că, acesta avea un program care cuprindea, în general, mai mult de 8 ore pe zi, fapt care în perioadă anterioară a determinat aprecierea pozitivă a reclamantului.
Instanța a răstălmăcit depoziția martorului T. I. A. și neținând cont de faptul că acesta a afirmat că, a fost în teren cu reclamantul în luna august-septembrie și nu și-a exercitat rolul activ în sensul de a afla și zilele concrete, întrucât acesta a afirmat că toată luna august l-a însoțit pe reclamant, unde distribuia pliante și contracte, ceea ce înseamnă că reclamantul era în activitate, situație recunoscută de martora B. V., întrucât numai de aici se puteau procura aceste formulare.
Contestatorul a fost sunat sistematic în ceea ce privește contractele realizate în teren în sensul că, nu erau predate spre valorificare toate aceste contracte și în acest mod era privat de plata salariilor cuvenite pentru numărul mare de contracte. În acest sens, se pot observa e-mailurile trimise din data de 06.04.2010, 25.02.2010, 09.03.2010, 20.03.2010, 08.04.2010, 20.04.2010, pag. 240-251, care erau trimise însoțite de cuvinte de disperate, trimise dlui. C. Belehuzi, coordonator de vânzări.
Referitor la încheierea de contracte în perioada 18,08._10, reclamantul a dovedit instanței că a încheiat un nr. de 15 contracte, deși zona Câmpia Libertății nu fusese schimbată de 8 luni, pe care le-a predat dnei. V. B., director regional în cadrul departamentului de vânzări, întrucât dlu. C. Belehuzi care centraliza contractele încheiate, își dăduse demisii a în data de 01.08.2010 și acest fapt rezultă din depoziția martorei B. Violetă (pag. 229-231), iar și aceste contracte ca și alte contracte încheiate și depuse de reclamant la ultimul termen în sala de ședință la ultimul termen au fost ascunse în special pe a se motiva decizia desfacerii a contractului de muncă și aceasta se observă și din situația că nu i s-a acordat nici comision în lună martie 2009, iar în perioada 2009-2010 la rubrica alte persoane impozabile apare cu 0 comision adică 0 contracte pe lună martie 2009.
Pe contracte apare însă specificat numele operatoarei care le-a înregistrat contractul și așa cum s-a menționat acestea au fost depuse la ultimul termen de judecată. Recurentului i s-a imputat și faptul că nu s-a prezentat la ședințele săptămânale la care de altfel nu a fost convocat și care în realitate aveau Ioc o dată la 2-3 luni. Instanța a solicitat angajatorului să depună procese verbale încheiate cu ocazia acestor ședințe, însă angajatorul nu a depus nici un proces verbal deoarece acestea nu se țineau. La aceste ședințe se analizau în special greutățile întâmpinate de cei nou angajați, însă Ia ultima ședința despre care se face vorbire nu se ținea, pentru că, coordonatorul direct dlul. C. Belehuzi demisionase și evident nu avea cine să țină ședința întrucât acesta sarcină cădea în atribuțiunile de serviciu ale acestuia, așa cum de altfel recunoaște și martora societății intimate.
Se mai subliniază că, e-mailul trimis de dna V. B. la 02.09.2010 a fost direcționat eronat la o altă adresă care nu face parte din sistemul de comunicare dintre recurent și coordonatorul direct, fiind folosit doar că încă un motiv nefondat a 22 (adresa de comunicare a recurentului, email) era marinel_, respectiv cea care apare în toate emailurile specifice (vezi pag. 240-251). Mai mult e-mailul din 02.09.2010 nu putea să ajungă la altă destinație întrucât nu prezintă domeniul electronic adică @yahoo.. @upe.ro sau orice alt domeniu care trebuia expres precizat pentru a ajunge la destinatarul dorit.
Față de atribuțiile de serviciu prevăzute în contractul de muncă și în fișa postului, reclamantul apreciază că, urmarea discriminării adoptate de conducerea unității s-au repartizat în sarcina acestuia, activități și atribuții, care excedeau calificării profesionale, și programului de muncă, unele dintre acestea necesitând cunoștințe dintr-o altă calificare sau depășirea în mod frecvent a programului obișnuit de muncă, spre exemplu: studii de piață, activitate prestată de către reclamant fără a fi plătit, în mod concret; montare set boxuri; filtre HBO; mai mult, societatea a procedat la mărirea targetului în sensul, triplării nr. de contracte intrate în atribuțiile reclamantului, în sensul că era obligat să vândă cei puțin 72 contracte.
Mențiunea prevăzută în procesul verbal de constatare privind faptul că, reclamantul nu a raportat zilnic activitatea prestată este falsă, deoarece raportarea se făcea periodic, împrejurare dovedită cu mențiunile din fișa postului, mai mult aceste raportări nu se întocmeau în scris, ci se prezentau sub formă verbală, situație confirmată de declarația martorei B. V., în timp ce reclamantului, pentru a se confirma eventuala abatere i s-a cerut să prezint raportări scrise.
În ceea ce privește măsura dispusă de instanță, prin care a pretins ca unitatea intimată să prezinte condica de prezentă, urmează a se constata că, unitatea a depus la dosar o foaie de prezență colectivă, în care figura doar reclamantul, fără ca aceasta să aibă nr. de înregistrare, ceea ce dovedește faptul că acesta a fost întocmită și depusă „pro cauza” pentru a se dovedi așa-zisa abatere disciplinară a sa.
Nelegalitatea și netemeinicia hotărârii instanței de fond, a motivării contradictorii a acesteia, rezultă și din faptul că, în considerentele sentinței s-a făcut mențiunea că, reclamantul ar fi solicitat obligarea unității pârâte la plata unor daune morale, în situația în care s-ar fi admis contestația, cerere care în realitate nu există.
Măsura concedierii unilaterale disciplinare din inițiativă angajatorului este o măsură extrema care s-a luat împotriva reclamantului, întrucât nu a mai fost sancționat niciodată, iar abaterea săvârșită de acesta nu se pot încadra la abateri grave, ele nerespectând spiritul Codului civil care prevede abateri repetate de la regulamentul de ordine interioară sau de respectarea activității de serviciu cu bună știință, ori să fi adus prejudicii grave unității prin fapte săvârșite cu intenție față de interesele angajatorului.
Pentru a veni în sprijinul afirmației de mai sus, se menționează și faptul că, în considerentele deciziei de desfacere a contractului individual de muncă, este menționat și punctul c, cap. 9, care se referă la plata contribuțiilor de sănătate, problemă ce nu se poate imputa salariatului, această obligație incumbându-i numai angajatorului. Din cele învederate rezultă că, contractul de muncă i-a fost desfăcut în mod abuziv, iar în apărarea sa în sala de ședință și în concluzie din sala de ședință unitatea nu a făcut altceva decât să-și invoce propria culpă și în acest sens se impune o largă interpretare favorabilă contestatorului a principiului NEMO AUDITUR TRUP1TUDTNEM ALLEGANS.
În completarea motivelor de recurs, recurentul-reclamant C. M. mai solicită și admiterea disjungerii în cauza dedusă judecații, fiind nelegală întrucât la mai multe ședințe de judecată s-a dispus respingerea cererii de disjungere, de exemplu încheierea din 01.02.2013, pag. 284-285, iar instanța într-o altă componență a dispus disjungerea, fără să mai pună în discuția părților necesitatea aplicării acestei instituții;
Instanța de fond a respins fără nici o justificare, luarea de către contestator a interogatorului pentru intimata ., încălcându-se astfel principiul rolului activ al instanțelor;
Pentru a justifica încheierea unui nr. mic de contracte, reclamantul a pus întrebări martorei B. V., referitor la condițiile din încheierea contractelor, în sensul că trebuiau multe contracte cu persoanele potențiale contractante, întrucât perioadă la care se referă referatul, iar perioada de vară cu temperaturi foarte mari, oamenii fiind plecați prin concedii sau parcuri și nu puteau fi găsiți doar seara, și de asemenea lipsa din grijă de programe a difuzării meciurilor de fotbal care ducea la această emigrare către alte societăți care aveau în grila de programe transmiterea meciurilor de fotbal;
Instanța s-a limitat la o singură întrebare (vezi încheierea din 16.03.2012, pag. 232) și i-a respins întrebarea printr-un martor dacă U. difuza meciurile de fotbal, întrucât în realitate nu presta acest serviciu.
Astfel, solicită înlăturarea susținerilor din încheierea de ședința din 06.06.2014 unde se afirmă în exemplar dintr-un e-mail (fila 274) către domnul C. Belehuzi căruia i s-a comunicat planul de activitate, cum că, adresa de e-mail a dl. Belehuzi este eronată. Adresa de e-mail a dl. Belehuzi nu este cea indicată de apărătorul intimatei, adică de_, ci_ și alăturat așa cum va dovedi în instanță, sau așa cum rezultă din pagina de yahoo mail.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor formulate în cererea de recurs, precum și ținând seama de dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041 C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
Prin primul motiv de recurs, recurentul-reclamant susține că, soluția pronunțată de instanța de fond, este nelegală, deoarece în mod greșit s-a dispus disjungerea din dosarul constituit inițial_/3/2010, având ca obiect admiterea contestației, anularea deciziei, reintegrarea petentului în funcția deținută anterior și obligarea unității intimată la plata despăgubirilor bănești, în dosarul nr._/9/2014, privind contestația împotriva decizie de desfacere a contractului de muncă, restul cererilor formând în continuare obiectul dosarului inițial, fără ca această măsură să fie pusă în discuția părților, iar reclamantul să aibă un punct de vederea și să-și exprime opinia cu privire la necesitatea soluționării unitare a litigiului.
Din conținutul încheierii de ședință din data de 06.06.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._/3/2010 rezultă că, prima instanță a avut în vedere faptul că judecarea prezentei cauze este întârziată prin neîndeplinirea de către expert a obligației de a reface raportul de expertiză în ceea ce privește obligarea intimatei la plata comisioanelor solicitate de contestator, motiv pentru care realizând aplicațiunea dispozițiilor art.165 Cod procedură civilă, care permite despărțirea pricinilor întrunite, dacă instanța socotește că numai una din ele este în stare de a fi judecată, în mod corect a dispus disjungerea capetelor I și II de cerere, referitoare la anularea deciziei de concediere a contestatorului, reintegrarea acestuia și plata de despăgubiri de către societate, iar la acest termen de judecată chiar a rămas în pronunțare cu privire la acestea.
Față de aceste aspecte, primul motiv de recurs apare ca nefiind întemeiat și va fi respins.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs se susține că, soluția pronunțată de instanța de fond este nelegală, deoarece din comisia care a fost numită de către unitatea intimată, având ca obiect cercetarea prealabilă a actelor de așa zisă indisciplină, nu a făcut parte și delegatul organului sindical sau o altă persoană care să cunoască specificul activității profesionale prestai de reclamant, și care să-i reprezint interesele în fața comisiei, iar din cadrul acesteia a făcut parte și a fost condusă de către B. V., care avea funcția de director de vânzări regional din care făcea parte și reclamantul, deși aceasta avea ca atribuții principale de serviciu evaluarea activității agenților de vânzări, să țină evidența contactelor și contractelor încheiate, și să le înainteze pentru valorificare celelalte departamente. Nelegalitatea constituirii comisiei de cercetarea prealabilă, este dovedită și cu împrejurarea că, B. V. care a semnat procesul verbal de constatarea a așa-zisei abateri disciplinare, a fost audiată, în calitate de martor de către instanța de fond, deși reclamantul s-a opus acestei măsuri, invocând interesul manifestat de această persoană în sensul menținerii măsurii disciplinară adoptată de unitate, la propunerea personală a acesteia și dusă la îndeplinire de conducerea unității intimate.
Sub acest aspect, în mod corect a reținut prima instanță faptul că, intimata-pârâtă a urmat întocmai procedura de cercetare disciplinară prevăzută de art.61 și următoarele Codul muncii, a individualizat faptele, l-a convocat la cercetarea disciplinară pe reclamantul-salariat, acesta a semnat procesul-verbal de cercetare și nu a înscris nici o obiecție asupra celor constatate.
Într-adevăr, doamna B. V. a făcut parte din comisia de cercetare disciplinară a recurentului-reclamant (așa cum s-a dispus prin decizia Administratorului Unic nr.1549/26.08.2010 atașată la fila 33 dosar fond) și a fost audiată în fața primei instanțe în calitate de martor, însă această împrejurare nu poate atrage o situație de incompatibilitate a acesteia și anularea actelor întocmite de către societate deoarece, dispozițiile art. 189 Cod procedură civilă instituie restricții numai în ceea ce privește categoria persoanelor care nu pot fi ascultați ca martori: rudele și afinii până la gradul al treilea inclusiv; soțul, chiar despărțit; interzișii și cei declarați de lege incapabili de a mărturisi; cei condamnați pentru jurământ*) sau mărturie mincinoasă, iar din aceste categorii martora audiată nu face parte. Chiar și în cazul în care aceasta ar fi făcut parte din categoriile mai sus menționate și în mod greșit ar fi fost audiată de către prima instanță, tot nu s-ar fi ajuns la anularea cercetării disciplinare deoarece acest fapt s-ar fi petrecut ulterior întocmirii acestui act.
Față de aceste considerente, motivul de recurs este nefondat și va fi respins.
Prin următoarea critică, recurentul susține că mențiunea prevăzută în referatul privind cercetarea prealabilă a abaterii, în sensul că, Belehuzi C. ar fi verificat activitatea desfășurată de contestator pe teren, pentru perioada 18.08._10, este falsă, întrucât această persoană și-a data demisia din cadrul societății intimate în data de 01.08.2010, astfel că, nu mai avea calitatea de a proceda la verificarea activității altor persoane după data demisiei. Unitatea intimată nu a făcut dovada convocării reclamantului la ședința de analiză a activității de vânzări, și nici a absenței nejustificate de la locul de muncă, probe solicitate în mod expres de către instanța de fond, deși reclamantul s-a apărat în sensul că, nu a primit o astfel de invitație sau convocare cât și de faptul că, a depus la compartimentul de specialitate al societății contractele încheiate, însă acestea au fost reținute în mod nejustificat de către martora B. V., pe care a refuzat să le depună la dosarul cauzei.
Nu poate fi primită această critică deoarece, în cazul în care recurentul susține că în perioada 18.08.2010 – 03.09.2010 a desfășurat activitatea pe teren, această susținere nu a fost însoțită și de probe, iar în cazul în care ar fiapreciat ca mincinoasă susținerea domnului Belehuzi C. avea la îndemână înscrierea în fals, cu privire la această împrejurare. De altfel, din niciunul dintre înscrisurile administrate în cauză, respectiv referatul nr.1420/26.08.2010 privitor la sesizarea săvârșirii abaterii disciplinare de către recurent, procesul-verbal nr.1687/03.09.2010 încheiat de comisia de disciplină cu ocazia cercetării disciplinare prealabile și concluziile comisiei de cercetare disciplinară, nu rezultă vreo mențiune cu privire la susținerile domnului Belehuzi C..
Referitor la convocarea reclamantului la ședința de analiză a activității de vânzări se observă că, potrivit art.1 pct.1 din fișa postului recurentul-reclamant trebuia să se prezinte la începutul fiecărei săptămâni la sediul societății pentru a i se înmâna listele de clienți care urmează a fi contactați. La pct.2 se menționează în mod expres că: „participă la ședințele de echipă convocate de supervizorul direct sau managerul departamentului”.
Prin ultimul motiv de recurs se susține că, măsura concedierii unilaterale disciplinare din inițiativă angajatorului este o măsură extremă care s-a luat împotriva reclamantului, întrucât nu a mai fost sancționat niciodată, iar abaterea săvârșită de acesta nu se poate încadra la abateri grave, ele nerespectând spiritul codului civil care prevede abateri repetate de la regulamentul de ordine interioară sau de respectarea activității de serviciu cu bună știință, ori să fi adus prejudicii grave unității prin fapte săvârșite cu intenție față de interesele angajatorului.
Nici acest motiv de recurs nu este întemeiat și va fi respins.
Așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, abaterea săvârșită de către recurentul-reclamant „absențe nemotivate de la locul de muncă” constituie o abatere disciplinară gravă așa cum este definitivă de art.5.2.5. lit.g din Regulamentul Intern al U. ROMÂNIA SRL.
Astfel, în perioada 15.07.2010 – 17.08.2010, recurentul-reclamant s-a aflat în concediu fără plată, iar ulterior acesta nu s-a mai prezentat la serviciu la societatea-pârâtă, nu și-a anunțat superiorii despre absența de la serviciu, nu a depus dovezi motivate despre această absență.
Față de această împrejurare, în mod corect prima nstanță a reținut clar că recurentul-reclamant nu a dovedit prin nici o probă că s-a prezentat la serviciu în perioada 18.08. – 25.08.2010, că a lucrat în această perioadă pe teren, în ., că a încheiat contracte de prestări serviciu pentru societatea angajatoare, că a întocmit vreun raport de activitate pentru această perioadă, că s-a prezentat la punctul de lucru al societății-pârâte din Splaiul Independenței nr.319, sector 6 București și nu a depus vreun contract încheiat cu cei 400 de clienți pe care i-ar fi contactat în această perioadă.
Pentru considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art.312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul, ca nefondat, menținând ca legală sentința atacată, fiind pronunțată cu interpretarea corectă a actului juridic dedus judecății și normelor de drept incidente în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant C. M. împotriva sentinței civile nr.7295 din data de 20.06.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. U. R. – S.R.L.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 16 martie 2015.
Președinte, M. P. | Judecător, D. A. C. | Judecător, R. G. |
Grefier, R. N. C. |
Red.: M.P. /06.07.2015
Dact.: N.V./2 ex./15.06.2015
Jud. fond: D. D. M.
| ← Pretentii. Decizia nr. 1797/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Calcul drepturi salariale. Decizia nr. 2121/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
