Despăgubire. Decizia nr. 3433/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3433/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 01-10-2015 în dosarul nr. 3433/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format vechi_ )
Decizia Civilă Nr.3433
Ședința publică din data de 01 Octombrie 2015
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE S. G. I.
JUDECĂTOR M. C.
GREFIER M. Colindeață
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de apelantul-reclamant T. E., împotriva sentinței civile nr.1184/11.02.2015, pronunțate de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât C. de T. Sanguină, cauza pe fond având ca obiect „contestație împotriva deciziei de concediere”.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelantul-reclamant T. E. personal și asistat de avocat T. L., cu împuternicire avocațială de reprezentare atașată la fila 41 dosar, emisă în baza contractului de asistență încheiat la data de 787/2015 și intimatul-pârât C. de T. Sanguină, prin avocat, S. C. M., cu împuternicire avocațială atașată la fila 45 dosar, emisă în baza contractului de asistență juridică încheiat sub nr._ din 20.05.2015.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care,
Părțile prezente interpelate fiind, arată că nu au cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de atașat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților prezente în susținerea, respectiv combaterea motivelor de apel deduse judecății.
Apelantul-reclamant T. E., prin avocat, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat și motivat în scris, și pe cale de consecință să se dispună admiterea contestației formulate împotriva deciziei de desfacere a contractului de muncă.
Astfel, așa cum a arătat în contestația formulată cât și în motivele de apel, reclamantul de azi a solicitat, dincolo de reintegrarea sa și plata drepturilor salariale. Din hotărârea instanței de fond dar și din atitudinea intimatei pe parcursul derulării litigiului, rezultă, fără putință de tăgadă, faptul că reclamantul a avut un contract de muncă valabil pe durată nedeterminată. Ca atare, dacă ne întoarcem în anul 2011, la momentul desfacerii contractului de muncă, intimata se raportează la dispozițiile Legii nr.284/2010, dispoziții care se referă la ocuparea unor posturi de muncă vacante sau temporar vacante. Or, legea respectivă a fost adoptată în anul 2010 și a intrat în vigoare la 01.01.2011, iar decizia de desfacere a contractului de muncă este din 01.06.2011. Mai mult, potrivit art. 62 din Codul muncii, decizia dată pentru motive care țin de pregătirea profesională a salariatului se emite în 30 de zile de la data apariției motivului și tocmai de aceea este de reținut faptul că legea a apărut în anul 2010 și a intrat în vigoare în ianuarie 2011. A arătat intimata, în apărarea sa, faptul că Legea nr. 284 este temeiul care a stat la baza desfacerii contractului de muncă al reclamantului din cauza de față, or instanța de fond a omis să cerceteze dacă decizia a fost emisă în termenul legal, cu toate că în cauză contestatorul a criticat, în cererea formulată, faptul că decizia nu a fost motivată, că nu s-a menționat termenul în care se atacă, instanța unde se atacă, respectiv a invocat critici la adresa deciziei date cu încălcarea dispozițiilor legale în vigoare, or, dacă ne raportăm la faptul că apelantul a primit un preaviz de 20 de zile, înseamnă că, într-adevăr intimata a considerat că motivul de desfacere a contractului de muncă, raportat la dispozițiile Legii nr.284/2010, ține de pregătirea profesională. Astăzi pârâta vine în fața instanței de judecată și arată că decizia de desfacere a contractului de muncă nu ține de pregătirea profesională, ci de dispozițiile Legii nr. 284, lege invocată ca și motiv al măsurii dispuse, dar această lege nu este reglementată de Codul muncii. Ca atare, indiferent care ar fi motivul pentru care s-a dispus desfacerea unui contract de muncă, apelantul, prin avocat, opinează în sensul că decizia trebuie să urmeze regulile generale în materie, cu alte cuvinte să fie motivată în fapt și în drept, să cuprindă toate elementele mai sus citate, or, după cum se poate observa nicio dispoziție legală nu este menționată în cuprinsul deciziei contestate în speță.
Pe de altă parte, în contestația formulată de către apelant s-a solicitat și plata drepturilor salariale de la data desfacerii contractului de muncă, până la momentul reintegrării, reintegrare care este prezumată a fi ulterioară unei hotărâri judecătorești și, dacă instanța de fond a constatat că este în termen să depună contestația și că apelantul a luat cunoștință de decizia de desfacere a contractului de muncă în martie 2011, respingând contestația pe fond, trebuia să oblige intimata la achitarea drepturilor salariale până la data la care reclamantul a luat cunoștință de decizia contestată.
Așa fiind, solicită a anula decizia în tot, să fie obligată, în continuare, intimata la plata drepturilor salariale până la data reintegrării, întrucât, așa cum a mai spus, indiferent de motivul desfacerii contractului de muncă procedura este aceeași, procedură pe care intimata a ignorat-o și care solicită a fi catalogată ca fiind un comportament constant al acesteia, întrucât nu a ținut cont de disp. art.16 din Codul muncii, nu a aplicat în mod corect dispozițiile legale la momentul la care a dispus încetarea contractului de muncă întrucât Legea nr.284 nu-i dădea voie să vacanteze posturile deja ocupate și asta întrucât actul normativ invocat vorbește de ocuparea unor posturi vacante sau temporar vacante, pentru ca ulterior, după cum se poate constata, să nu procedeze la comunicarea deciziei contestate. Ca atare, în raport de motivele învederate, față de cele pe larg menționate în cuprinsul cererii de apel deduse judecății, cât și a răspunsului la întâmpinare depus, apelantul-reclamant, prin avocat, concluzionează în sensul admiterii apelului așa cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată conform dovezilor existente la dosarul cauzei.
Intimatul-pârât C. de T. Sanguină, prin avocat, având cuvântul, solicită respingerea apelului declarat de către apelantul-reclamant, cu consecința menținerii hotărârii judecătorești apelate ca fiind temeinică și legală.
Cât privește apărările reclamantului aduse în calea de atac a apelului, solicită a se constata faptul că acestea nu au fost invocate în fața primei instanțe, iar pe de altă parte, interpretarea dată în cuprinsul motivelor de apel, în opinia sa, este una exagerată, și asta întrucât se consideră că încetarea raporturilor de muncă ar fi supusă regulilor generale privind legislația muncii, deși niciodată nu s-a negat faptul că către între părți au existat raporturi de muncă, pe de o parte, iar pe de altă parte, trebuie avut însă în vedere faptul că ocuparea posturilor de muncă s-a făcut în baza dispozițiilor Legii nr. 284/2010, lucru care se menționează în cuprinsul deciziei contestate ca și temei legal al încetării raporturilor de muncă.
Pe de altă parte în cuprinsul motivelor de apel se vorbește de acea nerespectare a termenului de preaviz de 30 de zile, prev. de art.62 din Codul muncii, or solicită a se constata că acest argument nu a fost invocat în fața primei instanțe, pe de altă parte solicită a se constata faptul că s-a acordat reclamantului un termen de preaviz, respectiv de 20 de zile.
Ce este foarte important, în opinia sa, cu referire la aplicarea acelor dispoziții din Legea nr.284/2010, este faptul că C. de T. are un organ superior, care este ordonator de credite și, tocmai în virtutea acestor raporturi, C. de T. a formulat o solicitare către institut pentru clarificarea situației reclamantului, în acest sens fiind primit un răspuns, la data de 30.06.2011, din partea Ministerului Sănătății prin care s-a precizat foarte clar că în cazul reclamantului nu se poate aplica cumulul de funcții.
În altă ordine de idei, astăzi, partea adversă invocă faptul că decizia contestată a fost emisă la 6 luni după ce a intrat în vigoare Legea nr.284/2010, or nici acest argument nu a fost invocat în fața instanței de fond, deși forul superior a transmis pârâtului că nu se poate aplica cumulul de funcții.
Pe acest aspect, se arată că în cuprinsul întâmpinării depuse la dosar s-a făcut trimitere la dispozițiile prev. de art.24 din Legea nr.284/2010, potrivit cărora, în cazuri excepționale, posturile vacante și cele temporar vacante aferente funcțiilor didactice de predare, pot fi ocupate prin cumul de funcții. Or, în cazul de față, solicită a se observa faptul că avem de a face cu anumite excepții, dat fiind faptul că nu s-a susținut niciodată că postul care era ocupat de reclamant ar fi fost vacant, și asta întrucât era ocupat chiar de către acesta. În același context susține că dacă ar fi fost așa, postul trebuia să fie scos la concurs, întrucât reclamantul nu se încadra la acel cumul de funcții, neavând funcție pe domeniile prevăzute de dispozițiile art. 24 din lege.
Pe de altă parte, solicită a se reține faptul că la momentul încetării raporturilor de muncă, ca urmare a emiterii deciziei contestate, reclamantul a fost angajat cu contract prestări servicii, în compensarea faptului că au încetat acele raporturi, asigurându-i acestuia un venit chiar mai mare decât cel avut inițial.
Pentru aceste considerente, față de cele menționate pe larg în cuprinsul întâmpinării, intimatul-pârât, prin consilier juridic, concluzionează în sensul respingerii apelului, cu consecința menținerii hotărârii judecătorești apelate, ca fiind temeinică și legală.
Precizează că înțelege să solicite cheltuielile de judecată ocazionate cu prezentul litigiu pe cale separată.
În replică având cuvântul apelantul-reclamant, prin avocat, arată că, în opinia sa, rolul activ al judecătorului de fond a lipsit cu desăvârșire și asta întrucât instanța trebuia să verifice dacă decizia de încetare a contractului de muncă a fost dată cu respectarea disp. art. 62 din Codul muncii.
Intimatul-pârât, prin avocat, având cuvântul, în contrareplică, arată că partea adversă confundă rolul activ al judecătorului cu aspecte care nu au fost niciodată invocate în cauză.
Curtea, în temeiul dispozițiilor prev. de art.394 alin.(1) din Codul de procedură civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza în vederea soluționării.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată cu nr._ pe rolul Tribunalului București, reclamantul T. E. a chemat în judecată C. de T. Sanguină, pentru anularea deciziei nr. 37 din data de 01 iulie 2011 emisă de pârâtă, prin care s-a dispus încetarea raporturilor de muncă, potrivit art. 80 alin.1 din C. muncii și raportat la art. 24 din Legea nr.284/2010; reintegrarea sa în funcția și postul deținute anterior concedierii, conform art.80 alin.2 din C. muncii și obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu drepturile salariale de la data de 01 iulie și până la pronunțarea hotărârii, conform art.80 alin.1 din C. muncii.
Prin sentința civilă nr.1184/11.02.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, s-a respins excepția tardivității formulării contestației și s-a respins contestația, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că excepția tardivității este neîntemeiată, motivat de faptul că decizia de încetare a raporturilor de muncă a fost comunicată reclamantului la data de 13 martie 2014, când acesta a semnat de primire, așa cum prevede art.77 din C. muncii și își produce efecte juridice.
Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că prin Decizia nr. 84/2001 emisă de către parata, contestatorul T. E. a fost angajat începând cu data de 24 mai 2001 cu ½ norma și cumul de funcție, în cadrul Compartimentului audit Intern, beneficiind de un salariu de bază, conform OG nr.42/2001. La data de 01 iulie 2011 pârâta a emis Decizia nr. 37/2011 prin care se menționează că la data de 29 iulie 2011, când expira preavizul de 20 zile lucrătoare, încetează angajarea reclamantului pe postul și funcția deținută. În motivarea deciziei se arată că la baza emiterii acesteia stau prevederile art.24 alin.1 și 2 din Legea nr.284/2010.
Instanța a considerat că decizia de concediere este întocmită în mod legal sub aspect formal, cuprinzând elementele obligatorii prevăzute de art. 76 din C. muncii, nefiind motive de nulitate a acesteia sub aspect formal. În ce privește temeinicia decizia contestate, instanța observă că, potrivit art. 24 alin.1 și 2 din Legea nr.284/2010 se poate cumula funcția în cazul reclamantului numai dacă acesta ar fi avut profesia de specialitate medico-sanitara, conform prevederii legale, condiție pe care reclamantul nu o îndeplinește, deoarece are o funcție în domeniu audit, ce nu este exceptată de la legea nr.284/2010.
Cu privire la susținerea reclamantului că nu au fost respectate prevederile art. 56 din Codul muncii, privind acordul de voința al părților la încetarea raporturilor de muncă și faptul că decizia a fost emisă în mod unilateral, instanța considera că susținerea reclamantului este neîntemeiată, deoarece Legea nr. 284/2010 este o lege specială și deroga de la normele prevăzute de Codul muncii și, ca atare, dispozițiile invocate de reclamant nu sunt aplicabile în cazul de față.
Or, o prevedere legală poate să înlăture o manifestare de voința în cazul unui contract de muncă, mai ales când are și un caracter special ce deroga de fiecare dată de la normă generală.
În această situație, instanța a considerat că decizia de încetare a raporturilor de muncă este și temeinică și, ca atare, nu se impune a fi anulată pentru acest considerent.
Deoarece decizia contestată este considerată de către instanță ca fiind legală și temeinică, solicitările reclamantului privind reintegrarea și plata drepturilor salariale sunt neîntemeiate și au fost respinse în consecință.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal și motivat, apelantul-reclamant T. E., criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului, apelantul a susținut că situația de fapt a fost corect reținută de instanța de fond și necontestată de intimată, respectiv existența unui contract individual de muncă încheiat la data de 24.05.2001 între părți pentru desfășurarea activității de către T. E. pe postul de economist cu 1/2 de normă, deși nu a existat decât Decizia nr. 84/24.05.2001 emisă de intimata C. de T. Sanguină al municipiului București ca dovadă a raporturilor de muncă, nefiind încheiat un contract individual de muncă în forma scrisă.
Totuși potrivit art. 16 C. muncii (așa cum era în vigoare în anul 2001) "(1) Contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului parților, în forma scrisă, în limba romană. Obligația de încheiere a contractului individual de munca informa scrisă revine angajatorului.
(2) În situația în care contractul individual de munca nu a fost încheiat în forma scrisă, se prezuma că a fost încheiat pe o durată nedeterminată, iar părțile pot face dovada prevederilor contractuale și a prestațiilor efectuate prin orice alt mijloc de probă.
(3) Munca prestată în temeiul unui contract individual de munca îi conferă salariatului vechime în muncă."
Apelantul a arătat că există un contract individual de muncă protejat de lege și care se bucura de prezumția încheierii de durata nedeterminată.
Mai departe însă interpretarea dată de instanța de fond textelor de lege și probelor administrate în cauză este contrară logicii și raționamentului juridic, iar hotărârea atacată este sumar motivată.
Criticile aduse de contestator Deciziei nr. 37/01.07.2011, respectiv că nu este motivată, că nu conține termenul în care poate fi atacată și instanța unde poate fi depusă contestația sunt tratate superficial, motivarea fiind aceea că Legea nr. 284/2010, ca lege specială, deroga de la reglementările Codului muncii.
Apelantul arată că ne aflăm în fața unui contract individual de muncă valabil încheiat, astfel ca încetarea raporturilor de muncă este supusă regulilor prevăzute de legislația muncii, indiferent care ar fi temeiul în baza căruia acestea încetează.
Conform art. 61 lit. d) C. muncii: "Angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care țin de persoana salariatului în următoarele situații: (d) în cazul în care salariatul nu corespunde profesional locului de muncă în care este încadrat".
Asta în situația în care a lua de bună susținerea intimatei că Legea nr. 284/2010 poate reprezenta un temei pentru încetarea contractului individual de muncă al lui T. E..
Potrivit art. 62 C. muncii: "(1) În cazul în care concedierea intervine pentru unul dintre motivele prevăzute la art. 61 lit. b)-d), angajatorul are obligația de a emite decizia de concediere în termen de 30 de zile calendaristice de la data constatării cauzei concedierii.
(2) În cazul în care concedierea intervine pentru motivul prevăzut la art. 61 lit. a), angajatorul poate emite decizia de concediere numai cu respectarea dispozițiilor art. 247-252.
(3) Decizia se emite în scris și, sub sancțiunea nulității absolute, trebuie să fie motivată în fapt și în drept și să cuprindă precizări cu privire la termenul în care poate - contestată și la instanța judecătorească la care se contestă".
Dacă într-adevăr apariția Legii nr. 284/2010 este motiv de desfacere a contractului individual de muncă, apelantul a arătat că se poate observa: că actul normativ a fost publicat în M.Of. nr. 877/28.12.2010 și a intrat în vigoare la 01 ianuarie 2011 în timp ce Decizia atacată (nr.37/01.07.2011) este emisa la peste 6 luni distanță, fiind încălcat așadar termenul de 30 de zile prevăzut de art. 62 alin. 1 C.muncii.
Existența unei adrese (nr._/30.06.2011 a Ministerului Sănătății Direcția Organizare și Politici Salariate) ca răspuns la cererea intimatei nr. 1632/2011 nu poate fi nici scuză și nici motiv de prelungire a termenului de 30 zile la care apelantul s-a referit, întrucât intimata are personalitate juridică proprie, iar conform art. 16 alin. 2 Constituția României: "Nimeni nu este mai presus de lege".
În plus nu este indicat nici termenul în care decizia respectivă poate fi atacată și nici instanța, lipsuri care potrivit art. 62 alin. 3 C. muncii sunt sancționate cu nulitatea absolută a deciziei.
De asemenea, potrivit art. 76 C. muncii - Decizia de concediere se comunică salariatului în scris și trebuie să conțină în mod obligatoriu:
- motivele care determină concedierea;
- durata preavizului;
- criteriile de stabilire a ordinii de priorități, conform art. 69 alin. (2) lit. d), numai în cazul concedierilor colective;
- lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul în care salariații urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condițiile art. 64) vorbește de motivarea deciziei de desfacere a contractului individual de muncă, iar în cazul de față aceasta motivare lipsește cu desăvârșire, ceea ce înseamnă că Decizia nr. 37/01.07.2011 este lovită de nulitate absolută.
Acordarea de către intimata lui T. E. a preavizului de 20 de zile potrivit art. 75 alin. 1 lit. a): "Persoanele concediate în temeiul art. 61 lit. c) și d), al art. 65 și 66 beneficiază de dreptul la un preaviz ce nu poate fi mai mic de 20 de zile lucrătoare" situație consemnată de altfel în decizia de concediere, reprezintă practic o recunoaștere a intimatei că motivul desfacerii contractului individual de muncă o reprezintă art. 61 lit. d) C. muncii, așa cum a arătat până acum.
În ce privește temeiul încetării relațiilor de muncă, dacă ar trece peste neregularitățile care sancționează cu nulitatea absolută Decizia 37/01.07.2011, respectiv apariția Legii nr. 284/2010, trebuie analizată în ce măsură această lege își găsește aplicabilitatea în speța de față.
În primul rând, potrivit principiului universalității reglementat de art. 15 alin. 2 Constituția României: "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile".
Ca atare această lege privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice își va produce efectele începând cu data de 01.01.2011, deci pentru viitor, iar art. 24 Legea nr. 284/2010 se va aplica exclusiv posturilor vacante - temporar vacante existente începând cu data de 01.01.2011.
Din răspunsul la interogatoriu (întrebarea nr. 7) al intimatei rezulta cât se poate de clar că postul ocupat (cel de economist) de către T. E. în baza Deciziei nr. 84/24.05.2001 nu era liber la data de 01.07.2011, fiind eliberat de intimata ca urmare a Deciziei nr. 37/01.07.2011.
Acest lucru înseamnă că intimata în mod artificial are vacant un post de muncă, post care era deja ocupat și căruia nu i se aplicau prevederile Legii nr. 284/2010.
Argumentația din hotărârea instanței de fond referitoare la caracterul special și derogatoriu al art. 24 Legea nr. 284/2010 de la legislația muncii este șubredă și nefundamentată pe nimic, întrucât prevederile se referă la posturile libere care există în sistemul bugetar:
"(1) În cazuri excepționale, posturile vacante și temporar vacante aferente funcțiilor didactice de predare, funcțiilor de specialitate medico-sanitară și asistență socială și funcțiilor de specialitate artistică pot fi ocupate și prin cumul de funcții, de personal angajat, cu respectarea prevederilor legale privind cumulul de funcții și a celor referitoare la ocuparea posturilor vacanțe, în condițiile prevăzute la alin. (2).
(2) Posturile vacante și temporar vacante aferente funcțiilor didactice de predare, funcțiilor de specialitate medico-sanitară și asistență socială și funcțiilor de specialitate artistică, care nu au putut, fi ocupate prin concurs, pot fi ocupate prin cumul și de către persoane din aceeași unitate și numai în condițiile în care programul funcției cumulate nu se suprapune celui corespunzător funcției de bază. În astfel de situații nu sunt aplicabile prevederile art. 18 alin. (1) ".
În niciun text de lege nu apare vreo prevedere legată de vacantare a posturilor care sunt ocupate de alte persoane decât cele angajate în instituțiile publice, întrucât acest lucru ar însemna un atentat la dreptul la muncă prevăzut de art. 41 alin. 1 Constituția României.
Apelantul a solicitat instanței să aibă în vedere și adresele: nr. 1874RG/220DJCLM/10.02.2015 și nr. 1988RG/210IG/05.02.2015 emise de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice din care reiese aceeași concluzie, ca Legea nr. 284/2010 nu poate fi temei al încetării unui contract de muncă aflat în derulare.
În sfârșit mai e de remarcat că deși instanța de fond a considerat ca fiind făcută în termenul legal prezenta contestație (potrivit art. 77 C. muncii: "Decizia de concediere produce efecte de la data comunicării ei salariatului") iar prin cererea precizatoare s-a arătat că se solicita plata drepturilor salariale începând cu data de 29.07.2011 și până la reintegrarea în funcție, deși se reține ca Decizia 37/01.07.2011 a fost comunicata lui T. E. la data de 13.03.2014, totuși instanța de fond omite să dispună plata drepturilor salariale până la această dată, în situația în care a respins pe fond contestația formulată.
Din toate considerentele de mai sus reiese însă că decizia de concediere atacată este lovită de nulitate absolută, motiv pentru care apelantul a solicitat admiterea apelului.
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat și, în consecință, menținerea sentinței civile ca temeinică și legală.
Analizând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că apelul este nefondat.
Prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente în speță și o justă apreciere a materialului probator.
Respectarea limitelor efectului devolutiv al apelului, determinate de ceea ce s-a supus judecății la prima instanță, implică posibilitatea instanței de apel de a analiza numai acele critici aduse deciziei atacate, care au fost invocate în fața primei instanțe, în acest sens fiind dispozițiile art. 478 alin. 2 C.pr.civ.
În primul ciclu procesual contestatorul a solicitat anularea deciziei nr. 37 din 01 iulie 2011, prin care s-a dispus încetarea contractului său individual de muncă în temeiul art. 24 din Legea nr. 284/2010, pe care a criticat-o atât pentru motive de nelegalitate, cât și pentru motive de netemeinicie. În privința legalității s-a invocat, pe de o parte, faptul că decizia nu s-a întocmit cu respectarea art. 57 alin. 6 și 7 din C.muncii, iar pe de altă parte că aceasta nu prevede nici termenul în care poate fi contestată și nici instanța la care se poate depune contestația. Sub aspectul temeiniciei, s-a invocat faptul că intimata nu avea dreptul să desființeze postul de auditor intern, întrucât legislația în domeniu prevede obligativitatea de a exista în cadrul instituției un compartiment cu minim două astfel de posturi.
Totodată, s-a solicitat obligarea la plata unei despăgubiri egală cu drepturile salariale de la data de 01.01.2014 până la pronunțare, fiind indicate ca temei al acestei cereri prevederile art. 80 alin. 1 C.muncii, precum și reintegrarea în funcția deținută anterior.
Prin cererea precizatoare depusă la dosar la data de 12.12.2014, aflată la fila 61 din dosarul de fond, reclamantul a învederat că în cererea inițială s-a strecurat o eroare cu privire la data de la care se solicită plata drepturilor salariale. Precizează că solicită plata acestor drepturi începând cu data de 29.07.2011, aceasta fiind data desfacerii contractului individual de muncă, dată de la care a solicitat și reintegrarea.
Raportând prevederile art. 478 alin. 2 C.pr.civ., anterior menționate, la situația de fapt din speță, se constată că instanța de apel va putea analiza, pe de o parte, numai acele critici aduse deciziei, care au făcut și obiectul judecății la fond, iar pe de altă parte, numai acele cereri care au fost formulate în fața primei instanțe.
Sub aspectul legalității deciziei, tribunalul a reținut în mod corect faptul că nu există motive de nulitate, aspectele privind nemenționarea termenului și instanței la care se poate contesta decizia, neproducând, în cazul concret, nicio vătămare, câtă vreme contestația a fost introdusă la instanța competentă și nu s-a respins pe motive de tardivitate.
În ceea ce privește temeinicia deciziei, Curtea reține că apelantul a fost angajat cu 1/2 normă pe postul de auditor intern, ocupând această funcție prin cumul pana la data de 29.07.2011, funcția cu normă întreagă fiind într-o altă unitate.
Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 284/2010, ”în cazuri exceptionale, posturile vacante si temporar vacante aferente functiilor didactice de predare, functiilor de specialitate medico-sanitara si asistenta sociala si functiilor de specialitate artistica pot fi ocupate si prin cumul de functii, de personal angajat, cu respectarea prevederilor legale privind cumulul de functii si a celor referitoare la ocuparea posturilor vacante, in conditiile prevazute la alin. (2).”
În temeiul acestei dispozitii legale, care nu a mai permis ocuparea prin cumul de functii decât a posturilor aferente functiilor de specialitate medico-sanitară (celelalte specialitati neregăsindu-se la nivelul intimatei), C. de T. Sanguina a emis Decizia nr. 37 din 01 iulie 2011 prin care s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al apelantului, incepand cu data de 29 iulie 2011.
Decizia este temeinica, intrucat postul de auditor intern nu mai putea fi ocupat prin cumul de functii, dispozitia cuprinsa in art. 24 din Legea nr. 284/2010 reprezentând un caz special de încetare a contractului individual de muncă. Nu pot fi reținute susținerile apelantului, în sensul că noțiunea de ”ocupare” s-ar referi numai la debutul raporturilor contractuale, când postul este vacant și este necesară angajarea unei persoane pe acel post. ”Ocuparea” la care se referă textul art. 24 din Legea nr. 284/2010 are în vedere, în mod evident, exercitarea atribuțiilor aferente funcției din organigrama instituției, ca și activitate continuă, sensul dispoziției legale fiind acela de a delimita situațiile în care este permis cumulul de funcții. Cum pentru fracțiunea de normă aferentă postului de auditor intern, Legea nr. 284/2010 nu a mai permis exercitarea atribuțiilor prin cumul de funcții, angajatorul a procedat în mod corect la emiterea deciziei, constatând încetat contractul de muncă al apelantului.
Reținând legalitatea și temeinicia deciziei de încetare a contractului individual de muncă, în mod corect prima instanță a respins și cererile accesorii, privind reintegrarea pe postul și funcția deținute anterior și plata despăgubirilor prevăzute de art. 80 alin. 1 C.muncii (temei juridic invocat expres prin acțiunea introductivă și menținut prin cererea precizatoare). Atât reintegrarea, cât și despăgubirile sunt reglementate strict ca și consecințe ale nulității, cu efect retroactiv, care intervin numai în ipoteza constatării nulității deciziei.
În apel, s-a solicitat pentru prima dată plata drepturilor salariale, ca efect al comunicării cu întârziere a deciziei contestate, adică în temeiul art. 77 C.muncii, potrivit căruia ”decizia de concediere produce efecte de la data comunicării ei salariatului.” Or, această cerere are un alt fundament juridic, se invocă o altă cauză juridică a pretențiilor, ce nu poate fi examinată pentru prima dată în apel, față de dispozițiile imperative ale art. 478 alin. 3 C.pr.civ., potrivit cărora ”în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată(…)”
Față de aceste considerente de fapt și de drept, Curtea, în baza art. 480 C.pr.civ., va respinge apelul, ca nefondat, celelalte critici ale apelantului, care nu au fost invocate în fața instanței de fond, neputând fi analizate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-reclamant T. E., având CNP:_, cu domiciliul în Municipiul București, ., nr. 66, ., sector 1, împotriva sentinței civile nr.1184/11.02.2015, pronunțate de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât C. de T. Sanguină, având CF_, cu sediul aflat în Municipiul București, .. 2-8, sector 1.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 01 octombrie 2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
S. G. I. M. C. M. Colindeață
Red.I.S.G.
Tehnored. I.S.G./D.M.
4 ex./05.11.2015
Jud.fond: Andrioaiei C.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
