Obligaţie de a face. Decizia nr. 3620/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3620/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-10-2015 în dosarul nr. 3620/2015
Dosar nr._ (Număr în format vechi_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE
DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.3620
Ședința publică de la 09 octombrie 2015
Curtea constituită din
PREȘEDINTE – M. V. D.
JUDECĂTOR - N. R. I.
GREFIER - S. Ș.
Pe rol soluționarea apelului declarat de apelanta – reclamantă FEDERAȚIA NAȚIONALĂ FEROVIARĂ MIȘCARE COMERCIAL, în numele și pentru membrii de sindicat: T. I., C. M. E., A. C. D., B. I., F. M., B. S., B. G. I., M. I., S. E., A. M., S. E., S. I., F. V., G. D., T. E., D. L. E., T. I., R. M., P. M. L., P. A., T. M., C. NICOLIȚA G., B. A., U. N., M. – DULAMIȚA L. M., B. D., L. M., R. M., C. M., FRĂȚICA V. C., FRĂȚICA G., împotriva sentinței civile nr._ din 25.11.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele - pârâte S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIARI DE CĂLĂTORI CFR CĂLĂTORI SA și S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI CFR CĂLĂTORI SA – SUCURSALA DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI SA, având ca obiect - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimatele – pârâte, reprezentate de consilier juridic P. O., în baza delegației nr. CV/_ /06.10.2015, aflată la fila 21 în dosar, lipsind apelanta – reclamantă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Curtea, din oficiu pune în discuție excepția tardivității formulării apelului, având în vedere data comunicării hotărârii de fond, 29.05.2015 și data declarării apelului în cauză, 11.06.2015.
Intimatele – pârâte, prin consilier juridic, solicită admiterea excepției tardivității formulării apelului.
Curtea, reține cauza în pronunțare asupra excepției tardivității formulării apelului.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 20.03.2014, sub nr._ reclamanta FEDERAȚIA NAȚIONALĂ FEROVIARĂ MIȘCARE COMERCIAL, în numele și pentru membrii de sindicat: T. I., C. M. E., A. C. D., B. I., F. M., B. S., B. G. I., M. I., S. E., A. M., S. E., S. I., F. V., G. D., T. E., D. L. E., T. I., R. M., P. M. L., P. A., T. M., C. NICOLIȚA G., B. A., U. N., M. – DULAMIȚA L. M., B. D., L. M., R. M., C. M., FRĂȚICA V. C., FRĂȚICA G. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIARI DE CĂLĂTORI CFR CĂLĂTORI SA și S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI CFR CĂLĂTORI SA – SUCURSALA DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI SA, obligarea pârâtelor la acordarea reactiv a drepturilor salariale neachitate, actualizate în raport cu rata inflației de la data nașterii drepturilor până la data plății efective, precum și acordarea dobânzii legale reprezentând: diferența de salariu dintre salariul de bază minim brut pe țară garantat în plata de 670 lei/lunar și salariul brut în raport de care le-au fost plătite salariile fiecărui reclamant pe perioada 01.02._11; diferența de salariu dintre salariul de bază minim brut pe țară de 700 lei lunar și salariul brut în raport de care le+au fost plătite salariile fiecărui reclamant pe perioada 01.01._13,; obligarea pârâtelor la plata daunelor interese constând în actualizarea sumelor pe care le datorează cu rata inflației și aplicarea dobânzii legale la sumele datorate, calculate de la data scadentei acestora până la data plății efective; obligarea pârâtelor la plata contribuțiilor legale aferente drepturilor salariale neplătite salariaților reclamanți; obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr._ din 25 noiembrie 2014, pronunțată de Tribunalul București, a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.02._11 și a respins cererea privind plata drepturilor salariale aferente acestei perioade, ca fiind prescrisă; au fost respinse în rest pretențiile formulate de reclamanta FEDERAȚIA NAȚIONALĂ FEROVIARĂ MIȘCARE COMERCIAL, în numele și pentru membrii de sindicat: T. I., C. M. E., A. C. D., B. I., F. M., B. S., B. G. I., M. I., S. E., A. M., S. E., S. I., F. V., G. D., T. E., D. L. E., T. I., R. M., P. M. L., P. A., T. M., C. NICOLIȚA G., B. A., U. N., M. – DULAMIȚA L. M., B. D., L. M., R. M., C. M., FRĂȚICA V. C., FRĂȚICA G., în contradictoriu cu pârâtele S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIARI DE CĂLĂTORI CFR CĂLĂTORI SA și S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI CFR CĂLĂTORI SA – SUCURSALA DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI SA, ca neîntemeiate.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, reclamanții au solicitat in calitate de salariați ai societății pârâte plata unor drepturi salariale, reprezentând diferențe dintre salariul de bază minim brut pe țară garantat în plata de 670 lei/lunar, respectiv de 700 lei/lunar, și salariul brut în raport de care le-au fost plătite salariile pe perioada indicata, susținând ca in contractul colectiv de muncă de la nivelul pârâtei exista clauze care contravin dispozițiilor art. 238 alin. 1 din Codul Muncii, deoarece stabilesc drepturi salariale la un nivel inferior celui stabilit prin Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi si prin Contractul Colectiv de munca încheiat la nivel național.
Având în vedere dispozițiile imperative ale art.248 alin.1 C. pr. civ., instanța a analizat cu prioritate excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.02._11, pe care a admis-o si, in consecință, a respins cererea privind plata drepturilor salariale aferente acestei perioade, ca fiind prescrisă, din următoarele considerente:
În conformitate cu dispozițiile art.171 alin.1 din Codul muncii, republicat si actualizat, dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum si cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Fată de aceste dispoziții legale si data de la care s-au solicitat drepturile salariale in cauza, respectiv 01.02.2011, s-a putut observa că pentru perioada cuprinsă între aceasta data si 18.03.2011, când a fost înregistrata acțiunea pe rolul instanței, a intervenit prescripția dreptului material la acțiune, în condițiile în care nu s-a făcut dovada unor întreruperi sau suspendări ale termenului de prescripție de 3 ani, aplicabil in cauza.
Pe fondul cauzei s-a reținut ca in conformitate cu prevederile art.229 alin.4 din Codul Muncii, republicat si actualizat, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților.
Procedând la verificarea susținerilor reclamanților prin raportare la dispozițiile legale invocate in susținerea acțiunii lor si la înscrisurile care se regăsesc la dosarul cauzei, instanța a reținut că pretențiile reclamanților privind diferențele de drepturi salariale sunt neîntemeiate, din moment ce din actele adiționale încheiate pentru anii 2011 si 2012 rezulta ca salariul de baza al reclamanților a fost mai mare decât salariul minim brut garantat, nefiind stipulata in niciunul dintre contractele colective de munca clauza potrivit căreia salariul minim brut garantat este dat de clasa unu de salarizare.
Astfel, Contractul colectiv de munca la nivel de ramura transporturi 2008-2010 a fost denunțat de către Confederația Națională a Patronatului R., după cum a fost menționat in adresa nr.171/DDS/21.03.2011 a Ministerului Muncii, Familiei si Protecției Sociale, sens in care a expirat la data de 31.12.2010, nefiind așadar aplicabil in perioada pentru care se solicita diferențele de drepturi salariale. Mai mult, contractul respectiv nu a fost semnat de reprezentanții legali ai paratei, respectiv de reprezentanți din sistemul de transport feroviar, ci de Confederația Națională a Patronatului R. si Uniunea Naționala a Transportatorilor Rutieri din România.
In ceea ce privește Contractul colectiv la nivel de grup de unități din transportul feroviar, instanța a reținut ca nici in baza acestuia reclamanții nu au fost îndreptățiți la obținerea diferențelor de drepturi salariale pretinse, din moment ce acest contract a fost valabil doar până la 31.01.2011.
Analizând si clauzele Contractului colectiv de munca la nivel de unitate, instanța a constatat ca nivelul clasei unu de salarizare a fost stabilita la 600 lei brut, iar din examinarea actelor adiționale la contractele individuale de munca reiese ca in perioada 01.01._13, reclamanții nu au avut un salariu de baza sub clasa unu de salarizare prevăzut în contractul colectiv de munca.
De altfel, actele normative care reglementează pentru perioada in cauza nivelul salariului minim brut pe tara garantat in plata, respectiv HG nr.1193/2010, HG nr.1225/2011 si HG nr.23/2013, interzic in mod expres stabilirea salariului de baza, potrivit încadrării, la un nivel inferior salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata (art.2).
Mai mult, odată cu înregistrarea contractelor colective de munca la inspectoratele teritoriale de munca, se procedează la verificarea îndeplinirii condițiilor procedurale prevăzute de Legea nr.62/2011, iar contractele colective de munca in cauza au fost înregistrate la aceste instituții, după cum in Anexa nr.1 la contractele colective de munca este stipulata clauza conform căreia salariul minim de baza brut in cadrul SNTFC CFR Calatori SA este superior nivelului salariului de baza minim brut pe tara.
F. de considerentele de fapt si de drept prezentate, instanța a respins ca neîntemeiate restul pretențiilor reclamanților constând in plata diferențelor de drepturi salariale, fiind respinse, pe cale de consecința, dat fiind caracterul accesoriu al celorlalte capete de cerere, si solicitările privind actualizarea cu rata inflației, plata dobânzii legale si obligarea la plata contribuțiilor legale aferente diferențelor de drepturi salariale pretinse.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel reclamanta Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de apel formulate, întemeiate în drept pe dispozițiile art.470 și art.480 alin.2,3 și urm. din Codul de procedură civilă, apelanta solicită admiterea apelului, astfel cum a fost formulat.
Se arată în fapt că, instanța de fond nu a analizat aspectele invocate prin cererea de chemare in judecata, in conformitate cu dispozițiile CCM valabile in perioada dedus a judecății si legislației in vigoare.
Contractele colective de munca nu pot conține clauze care sa stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior.
Întrucât Contractul colectiv de muncă la nivelul pârâtei intimate contravine dispozițiile art. 23 8 alin. 1 din Codul Muncii, deoarece conține clauze care stabilesc drepturi salariale la un nivel inferior celui stabilit prin Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi si Contractul Colectiv de Munca încheiat la nivel național, iar aceste contracte colective de muncă produc efecte, conform art. 241 alin. lit. C din Codul Muncii coroborat cu art. 123 din acest contract, pentru toți salariații pârâtei, rezultă că reclamanții au făcut dovada că sunt îndreptățiți la plata diferenței salariale dintre salariul de bază minim brut de 600 lei plătit de pârâtă și salariul de bază minim brut de 670 lei, respectiv 700 lei/750 lei ( anul 2013) pe care trebuie să îl plătească pârâta pe perioada 01.05._11, respectiv 01.01._13.
De asemenea, conform principiului ca drepturile recunoscute si acordate prin negocieri colective anterioare constituie "legea părților" si sunt "drepturi minime câștigate", negocierea unui nou contract colectiv de munca se va face având ca baza clauzele contractului aplicabil.
In aceste condiții drepturile acordate salariaților din ramura transporturi stabilite in funcție de salariul minim brut si coeficienții de ierarhizare din Contractul colectiv de munca la nivel de ramura transporturi pe anii 2008 - 2010 vor fi păstrate pana la negocierea unui nou Contract colectiv de munca unic la nivel de ramura transporturi.
Prin cererea de chemare in judecata reclamanții solicită obligarea angajatoarei pârâte să le plătească fiecăruia drepturile salariale astfel:
- diferența de salariu dintre salariul de bază minim brut pe țară garantat în plata de 670 lei /lunar și salariul brut în raport de care le-au fost plătite salariile fiecărui reclamant pe perioada 01.05._11.
- diferența de salariu dintre salariul de bază minim brut pe țară de 700 lei lunar și salariul brut în raport de care le-au fost plătite salariile fiecărui reclamant pe perioada 01.01.2012 ¬31.03.2013;
Conform dispozițiilor art. 238 alin. 1 din Codul Muncii: "Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele de muncă încheiate la nivel superior".
Potrivit art. 154 din Codul Muncii, în forma în vigoare la data nașterii raportului juridic, salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, iar conform art. 155 din același cod, salariul cuprinde salariul de bază, îndemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
De asemenea, conform art. 55 alin. 1 din Codul Fiscal, în forma în vigoare la data nașterii raporturilor juridice, sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani și sau în natură obținute de o persoană fizică ce desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizațiile pentru incapacitate de muncă.
Conform art. 40 alin. 2 din Codul Muncii în forma în vigoare aplicabilă spetei, angajatorul are obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din contractele individuale și colective de muncă.
De asemenea, conform art. 241 alin. 1 lit. B din Codul Muncii, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați la angajatorii care fac parte din grupul de angajatori pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel.
Conform HG nr. 1193/2010, pentru stabilirea salariului da bază minim brut pe țară garantat în plata, începând cu data de 01.01.2011, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 670 lei lunar pentru un program complet de 170 de ore în medie/lună în anul 2011, reprezentând 3,94 Iei/oră.
Potrivit HG nr. 1225/2011 privind stabilirea salariului minim brut pe țară garantat pe țară în plată începând cu data de 01.01.2012 salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată la se stabilește la 700 lei lunar pentru un program de lucru de 169,333 ora în medie pe lună în anul 2012, reprezentând 4,13 Iei/oră.
Potrivit HG nr. 23/2013 privind stabilirea salariului minim brut pe țară garantat pe țară în plată începând cu data de 01.01.2013 pana la data de 30-06-2013 salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată la se stabilește la 750 lei lunar pentru un program de lucru de 169,333 ora în medie pe lună în anul 2013, reprezentând 4,13 Iei/oră.
Conform arte 40 alin. 1 din CCM la nivel național pe anii 2011 - 2014, valabil la data acordării acestor drepturi salariale, salariul de bază minim brut/oră va fi de 4,118 lei, respectiv 700 lei pentru un pro~ram complet de lucru de 170 de ore pe lună.
În conformitate cu arte 241 din Codul Muncii, clauzele contractuale colective de muncă la nivel național produc efecte pentru toți salariații încadrați în toate unitățile de țară.
In conformitate cu prevederile cuprinse in anexele la contractele colective de munca încheiate la nivelul unității angajatoare cu privire la salariile de baza brute corespunzătoare claselor de salarizare, salariul minim brut corespunzător clasei 1 de salarizare a fost de 600 LEI, aceasta valoare fiind păstrata si pentru anii 2012-2013, iar in cauza se invoca neplata drepturilor salariale in raport de prevederile hotărârilor de guvern prin care s-a stabilit salariul minim brut pe tara garantat in plata.
Salariile de baza corespunzătoare fiecărei clase de salarizare se stabilesc conform claselor de salarizare si coeficienților de ierarhizare prevăzuți in conținutul contractelor colective de munca încheiate la nivelul unității angajatoare.
Conform Anexei 1 pentru clasa 1 de salarizare s-a stabilit o valoare a salariului minim de 600 lei pentru anii 2011, 2012 si 2013 .
Salariul de baza brut corespunzător fiecărei clase de salarizare a fost calculat după formula S - Sclasal K, unde S reprezintă salariul de baza brut corespunzător clasei de salarizare respective, Sclasa 1 reprezintă salariul de baza brut corespunzător clasei 1 de salarizare care este in cuantum total de 600 lei si K reprezintă coeficientul de ierarhizare a claselor de salarizare.
Astfel potrivit prevederilor contractuale reclamanții au fost salarizați pornind de la salariul de baza minim brut corespunzător clasei 1 de salarizare respectiv 600 lei.
În conformitate cu prevederile art. 164, alin. 2 si 3 codul muncii angajatorul are obligația sa garanteze in plata un salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de baza minim brut pe tara neputând negocia si stabili salarii de baza prin contractul individual de munca sub salariul de baza minim brut pe tara.
Pârâta a acordat reclamanților în perioada 01.01._13 un salariu brut sub salariul de bază minim brut prevăzut în CCM la nivel național pe anii 2011 - 2014 și salariul de bază minim brut pe țară garantat motiv pentru care consideram ca respectiva cerere a reclamanților privind obligarea pârâtelor la plata diferențelor de salariul de bază brut pe țară și salariul brut în raport cu care le-au fost plătite drepturile salariale este întemeiată.
De asemenea prin CCM Unic la nivel de ramură de transporturi, pe anii 2008 - 2010 la art. 38 alin. 2 prevede că salariul cuprinde: salariul de bază, indemnizațiile, sporurile precum și alte adaosuri.
Aceste drepturi salariale au fost negociate de părțile semnatare ale contractelor colective de muncă la nivel de unitate, de grup de unități și de ramură.
Învederează faptul că rezultatul acordului de voință al părților, respectiv aceste contracte t ~ care constituie legea părților, pornește de la principiul consensualității și al bunei - credințe, așa cum au fost ele prevăzute prin Codul muncii în forma în vigoare la data emiterii acestor acte.
De altfel, potrivit art. 30 din Legea 130/1996, în vigoare la acea dată, se prevede imperativ, că executarea contractului colectiv de muncă este obligatoriu pentru părți, iar neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta.
Acest text trebuie interpretat și prin raportare la prevederile art. 8 alin. 2 din Legea nr. 996 și art. 236 alin. 4 din Codul muncii prevăd că, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, contractele colective de muncă reprezintă legea părților.
Pârâta semnatară a contractului colectiv de muncă anterior menționat, nu poate să refuze îndeplinirea obligațiilor asumate invocând dificultăți financiare sau orice alte motive, inclusiv faptul că ar fi fost economic monitorizata.
Prin încheierea contractului colectiv, dreptul muncii devine un drept negociat, de origine convențional, creat de angajatori și salariați, în funcție de condițiile economice și sociale precum și, de interesele celor două părți.
Clauzele fiecărui contract colectiv de muncă au valoare normativă; ele alcătuiesc un "drept al muncii" propriu al celor care îl încheie.
Potrivit legii, contractul colectiv de muncă se încheie între angajator, pe de o parte și salariații, de cealaltă parte (art. 236 alin. 1 alin. 1 și art. 14 din Legea nr. 130/1996), în urma unei negocieri colective.
Această negociere presupune discuții și tratative, o comunicare între cei doi parteneri sociali, ocazie cu care angajatorul trebuie să aibă în vedere și să pună în discuție tocmai aceste dificultăți ecomico-financiare invocate în apărare.
După încheierea și ., aceste contracte colective de muncă urmează a se executa, având putere de lege între părțile contractante (art. 236 alin. 4 Codul Muncii coroborat cu art. 7 alin. 2 din Legea nr. 130/1996).
Executarea presupune aducerea la îndeplinire a clauzelor contractuale, respectarea drepturilor și obligațiilor asumate.
Art. 243 din Codul muncii și art. 30 din Legea nr. 130/1996 prevăd că executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie și, că neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contract atrage răspunderea celor vinovați.
Acestea sunt dispozițiile speciale ce reglementează sfera de executare și aplicare a contractului colectiv de muncă și nu dispozițiile generale invocate.
Este o aplicare a principiului potrivit căruia norma specială derogă de la norma generală - specialia generalibus derogant.
Aceste norme speciale se aplică ori de câte ori ne aflăm în fața unui caz ce intră sub incidența prevederilor sale, cum este cazul în speța de față.
În conformitate cu dispozițiile act. 244 din Codul muncii și ale act. 31 alin. 1 din Legea nr._, clauzele unui contract colectiv de muncă pot fi modificate pe tot parcursul executării lui, în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru, modificare care face, de asemenea, obiectul unei negocieri.
Aceasta este calea pe care ar putea eventual pârâta să o urmeze dar în niciun caz nu poate refuza să execute obligațiile asumate prin contract.
În concluzie, negocierea acestui drept este cât se poate de clară, acordarea lui neputând fi condiționată de eventualele imposibilități financiare invocate de pârâtă ca fiind apărută în decursul derulării raporturilor de muncă.
În ședința publică din data de 09.10.2015, Curtea a invocat din oficiu excepția tardivității declarării apelului formulat în cauză.
Examinând înscrisurile de la dosar prin prisma excepției invocate, Curtea apreciază că aceasta este întemeiată, urmând a fi admisă, cu consecința respingerii apelului ca tardiv declarat, pentru următoarele considerente:
Din procesul-verbal de comunicare din dosarul de fond (fila nr.177) rezultă ca sentința apelată a fost comunicata apelantei la data de 29.05.2015, în timp ce calea de atac a fost declarată la data de 11.06.2015, conform plicului poștal aflat la fila nr.9 dosar apel.
Potrivit art. 468 alin. 1 teza a II-a coroborat cu art. 215 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, termenul de apel este de 10 zile de la data comunicării hotărârii. Textul art.215 din Legea nr.62/2011 nu a fost abrogat și nici modificat sub aspectul termenului instituit, o dată cu . noului Cod de procedură civilă, ci, dimpotrivă, pentru adaptarea exactă la prevederile acestuia cât privește calea de atac de care hotărârea în primă instanță este susceptibilă, Legea nr.76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.134/2010 privind codul de procedură civilă a stabilit, prin art.73 pct.21, că art.215 va avea următorul cuprins: „Termenul de apel este de 10 zile de la comunicarea hotărârii.”
Raportând dispozițiile legale menționate la situația de fapt din speță, se constată că apelul a fost declarat cu depășirea termenului de 10 zile de la comunicare, calculat pe zile libere. Termenul s-a împlinit la data de 09.06.2015, zi lucrătoare, astfel că apelul declarat la data de 11.06.2015 este tardiv.
Cum în cauză apelul a fost formulat cu depășirea termenului legal, cu toate că hotărârea apelată a fost comunicată apelantei la sediul indicat în dosar, nu a formulat cerere de repunere în termenul de apel conform art.186 Cod pr. Civilă și nu a produs probe prin care să dovedească faptul că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința sa să declare apelul în termen, excepția va fi admisă și, în baza art.480 alin.1 Cod pr. civilă, apelul va fi respins ca tardiv formulat
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelanta – reclamantă FEDERAȚIA NAȚIONALĂ FEROVIARĂ MIȘCARE COMERCIAL, cu sediul ales la C.. Av. Gâtejescu A. F., situat în C., . nr.10, jud. D., în numele și pentru membrii de sindicat: T. I., C. M. E., A. C. D., B. I., F. M., B. S., B. G. I., M. I., S. E., A. M., S. E., S. I., F. V., G. D., T. E., D. L. E., T. I., R. M., P. M. L., P. A., T. M., C. NICOLIȚA G., B. A., U. N., M. – DULAMIȚA L. M., B. D., L. M., R. M., C. M., FRĂȚICA V. C., FRĂȚICA G., împotriva sentinței civile nr._ din 25.11.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele - pârâte S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIARI DE CĂLĂTORI CFR CĂLĂTORI SA, cu sediul în București, ..38, sector 1 și S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI CFR CĂLĂTORI SA – SUCURSALA DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI SA, cu sediul în C., ., jud. D., ca tadiv declarat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09 octombrie 2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
M. V. D. N. R. I.
GREFIER
S. Ș.
Red. M.V.D.
Dact.S.Ș./16.10.2015/5 ex.
Jud. Fond: O. G.
| ← Pretentii. Decizia nr. 3437/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Despăgubire. Decizia nr. 3624/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
