Despăgubire. Decizia nr. 4562/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4562/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-11-2015 în dosarul nr. 4562/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format vechi_ )
DECIZIE Nr. 4562/2015
Ședința publică de la 23 Noiembrie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE E. D. B.
Judecător M. P.
Grefier R. N. C.
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de apelanta-reclamantă FEDERAȚIA NAȚIONALĂ FEROVIARĂ MISCARE COMERCIAL în numele membrilor de sindicat: B. PH.D. G., T. I V., C. GH.M., B. V.I., C. M.P., B. C.M., R. C.V., B. C., S. V. A., D. A. C.T., A. C., I. D.G., B. I V., B. M., L. M. M., D. P.P., N. M., M. N.M., D. ST.D. ORLANDO, B. G., B. E., U. F., F. C., M. V.V. N., M. I T., A. A. G., B. V.V., F. N.N., P. A. D., G. V., A. L. D., M. F.M., G. M.T., C. M I., T. I G., R. GH.G., B. E P., B. A., C. D., L. F. C., S. GH.F., P. D., B. I., D. M.I., D. P.VERGINEL, B. I D., V. CT.E., S. D.I., S. I D., B. C.C., C. C G., P. CT.I., R. G.G., B. C.C., C. C.G., P. CT.I., R. G.G., M. I I., V. N.I., N. V., T. F.I., T. I D., I. V.R., D. I P., B. I M., V. C.P., C. I. C., P. I G., V. I V., B. I E., V. G.G., D. D.SEVERUS, B. D.A., P. N M., N. I., M. G., T. D., G. D., S. C., V. G.C., B. M I. L., A. C.C., V. GH.S., V. FL.V., D. G.C., L. I C., R. G., D. CT. M., T. P G., B. AL.D., V. D., C. J D., S. M. N., B. CT.D., B. R S., B. CT.E., M. GH.C., J. FL.I., L. N.C., C. P.I., M. C.S. M., C. D.A., D. G.P., P. D., B. I P., I. M C., G. A F. M., I. V.D., C. C., V. M., F. GH.A. D., F. GH.O., I. P.C., T. A.T., H. N.C., H. N.C., C. D.S., B. GH.M., T. C.C., B. V., B. V., D. C.F., G. C.M., N. C.C., R. G., R. G., S. C. D., V. I. C., L. M.V., T. I C., C. C.T. C., C. A. S., împotriva sentinței civile nr.5107 din data de 19.05.2015 pronunțate de Tribunalul București - Secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele-pârâte C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR SA și C. NAȚIONALĂ DE CAI FERATE CFR S.A. SUCURSALA CENTRU REGIONAL DE EXPLOATARE INTRETINERE ȘI REPARAȚII C., cauza având ca obiect – drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, răspunde pentru intimatele pârâte consilier juridic N. C., ce depune la dosar delegația de reprezentare juridică nr. 14/2014, lipsind apelanta-reclamantă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea procedează la legitimarea reprezentantului părților intimate și nefiind cereri de formulat sau probe de administrat, în raport de prevederile art. 392 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în combaterea cererii de apel.
Intimatele-pârâte, prin consilier juridic, având cuvântul solicită respingerea apelului declarat de federație în numele membrilor reprezentați și menținerea ca legală și temeinică sentința civilă pronunțată de instanța de fond.
Curtea în raport de prevederile art. 394 din Codul de procedură civilă, constatând cauza în stare de judecată, o reține în pronunțare.
CURTEA ,
Deliberând asupra cererii de apel de față, constată următoarele:
- SOLUȚIA PRIMEI INSTANȚE
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de muncă și Asigurări sociale sub nr._ la data de 06.01.2014, FEDERAȚIA NAȚIONALĂ FEROVIARĂ MISCARE COMERCIAL în numele și pentru membrii B. Ph.D. G., T. I V., C. Gh.M., B. V.I., C. M.P., B. C.M., R. C.V., B. C., S. V. A., D. A. C.T., A. C., I. D.G., B. I V., B. M., L. M. M., D. P.P., N. M., M. N.M., D. St.D. Orlando, B. G., B. E., U. F., F. C., M. V.V. N., M. I T., A. A. G., B. V.V., F. N.N., P. A. D., G. V., A. L. D., M. F.M., G. M.T., C. M I., T. I G., R. Gh.G., B. E P., B. A., C. D., L. F. C., S. Gh.F., P. D., B. I., D. M.I., D. P.Verginel, B. I D., V. Ct.E., S. D.I., S. I D., B. C.C., C. C G., P. Ct.I., R. G.G., B. C.C., C. C.G., P. Ct.I., R. G.G., M. I I., V. N.I., N. V., T. F.I., T. I D., I. V.R., D. I P., B. I M., V. C.P., C. I. C., P. I G., V. I V., B. I E., V. G.G., D. D.Severus, B. D.A., P. N M., N. I., M. G., T. D., G. D., S. C., V. G.C., B. M I. L., A. C.C., V. Gh.S., V. Fl.V., D. G.C., L. I C., R. G., D. Ct. M., T. P G., B. Al.D., V. D., C. J D., S. M. N., B. Ct.D., B. R S., B. Ct.E., M. Gh.C., J. Fl.I., L. N.C., C. P.I., M. C.S. M., C. D.A., D. G.P., P. D., B. I P., I. M C., G. A F. M., I. V.D., C. C., V. M., F. Gh.A. D., F. Gh.O., I. P.C., T. A.T., H. N.C., H. N.C., C. D.S., B. Gh.M., T. C.C., B. V., B. V., D. C.F., G. C.M., N. C.C., R. G., R. G., S. C. D., V. I. C., L. M.V., T. I C., C. C.T. C., C. A. S. a solicitat în contradictoriu cu pârâții C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR SA și C. NAȚIONALĂ DE CAI FERATE CFR SA-SUCURSALA CENTRU REGIONAL DE EXPLOATARE INTRETINERE ȘI REPARAȚII C., obligarea pârâtelor la plata diferențelor de salariu dintre salariul minim brut pe țară garantat în plată de 670 lei/lunar și salariul brut în funcție de care le-au fost plătite salariile membrilor de sindicat reprezentați, în perioada 01.01._11; obligarea pârâtelor la plata diferențelor de salariu dintre salariul de bază minim brut pe țară de 700 lei/lunar și salariul brut în funcție de care le-au fost plătite salariile membrilor de sindicat reprezentați, în perioada 01.01.2012 – 31.12.2012; obligarea pârâtelor la plata de daune interese constând în actualizarea sumelor datorate cu rata inflației și în dobândă legală de la data scadenței până la data plății efective;obligarea pârâtelor la plata contribuțiilor legale aferente drepturilor salariale datorate.
Prin sentința civilă nr.5107/19.05.2015 Tribunalul București-Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a respins acțiunea formulată de reclamanta FEDERAȚIA NAȚIONALĂ FEROVIARĂ MISCARE COMERCIAL în numele și pentru membrii B. Ph.D. G., T. I V., C. Gh.M., B. V.I., C. M.P., B. C.M., R. C.V., B. C., S. V. A., D. A. C.T., A. C., I. D.G., B. I V., B. M., L. M. M., D. P.P., N. M., M. N.M., D. St.D. Orlando, B. G., B. E., U. F., F. C., M. V.V. N., M. I T., A. A. G., B. V.V., F. N.N., P. A. D., G. V., A. L. D., M. F.M., G. M.T., C. M I., T. I G., R. Gh.G., B. E P., B. A., C. D., L. F. C., S. Gh.F., P. D., B. I., D. M.I., D. P.Verginel, B. I D., V. Ct.E., S. D.I., S. I D., B. C.C., C. C G., P. Ct.I., R. G.G., B. C.C., C. C.G., P. Ct.I., R. G.G., M. I I., V. N.I., N. V., T. F.I., T. I D., I. V.R., D. I P., B. I M., V. C.P., C. I. C., P. I G., V. I V., B. I E., V. G.G., D. D.Severus, B. D.A., P. N M., N. I., M. G., T. D., G. D., S. C., V. G.C., B. M I. L., A. C.C., V. Gh.S., V. Fl.V., D. G.C., L. I C., R. G., D. Ct. M., T. P G., B. Al.D., V. D., C. J D., S. M. N., B. Ct.D., B. R S., B. Ct.E., M. Gh.C., J. Fl.I., L. N.C., C. P.I., M. C.S. M., C. D.A., D. G.P., P. D., B. I P., I. M C., G. A F. M., I. V.D., C. C., V. M., F. Gh.A. D., F. Gh.O., I. P.C., T. A.T., H. N.C., H. N.C., C. D.S., B. Gh.M., T. C.C., B. V., B. V., D. C.F., G. C.M., N. C.C., R. G., R. G., S. C. D., V. I. C., L. M.V., T. I C., C. C.T. C., C. A. S. ,în contradictoriu cu pârâții C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE „CFR” S.A. și C. NAȚIONALĂ DE CAI FERATE „CFR” S.A. SUCURSALA CENTRU REGIONAL DE EXPLOATARE INTRETINERE ȘI REPARAȚII C., ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Reclamanții sunt salariați ai pârâtei SUCURSALA CENTRU REGIONAL DE EXPLOATARE INTRETINERE ȘI REPARAȚII C. potrivit contractelor individuale de muncă, actelor adiționale și adeverințelor aflate la dosarul de fond.
Prin acțiune, reclamanții au solicitat obligarea angajatorului să le plătească diferențele salariale rezultate din aplicarea coeficienților de ierarhizare a claselor de salarizare, in raport de valoarea salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata de 670 lei (pentru perioada 01.01._11) și de 700 lei (pentru perioada 01.01._13). Tribunalul a apreciat că pretențiile reclamanților sunt neîntemeiate.
Astfel, potrivit art. 38 din CCM nr. 772 la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010 salariul personalului din CFR cuprinde: salariul de bază care se stabilește în raport cu pregătirea, competența, răspunderea și complexitatea sarcinilor funcției ocupate; indemnizațiile, sporurile la salariul de bază, precum și alte adaosuri.
Salariile de bază corespunzătoare fiecărei clase de salarizare se stabilesc conform Anexei nr. 1 din CCM al Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA pentru 2011 – 2012, înregistrat la ITM București sub nr. 44/25.03.2011.
Prin urmare, conform CCM la nivel de unitate pe 2011-2012, salariul de baza brut se obține prin înmulțirea salariului de baza brut corespunzător clasei 1 de salarizare cu coeficientul de ierarhizare a claselor de salarizare, în Anexa nr.1 fiind indicate salariile de bază corespunzătoare fiecărei clase de salarizare, în cuantum concret .
În ceea ce privește solicitarea reclamanților de aplicare a coeficientului de ierarhizare prin raportare la salariul minim brut pe tară aferent anilor 2011 și 2012, (stabilit prin HG nr. 1193/2010 și HG nr. 1225/2011), Tribunalul a apreciat că este neîntemeiată, având în vedere că nu există nicio dispoziție legală care să raporteze salariul reclamanților la salariul minim brut pe țară, salariile de bază în cadrul pârâtei fiind cele indicate (în cuantum fix) în anexa nr. 1 a CCM aplicabil la nivel de unitate pe anii 2011 și 2012.
S-a reținut faptul că potrivit actelor adiționale la CIM aflate la dosar, reclamanții au beneficiat de un salariu de bază lunar de cel puțin 942 lei, la care se adaugă spor de vechime, spor pentru condiții grele de muncă feroviară, spor pentru condiții periculoase, spor pentru timpul lucrat în timpul nopții, spor pentru munca prestată în zilele nelucrătoare și sărbători legale și adaosuri pentru ore staționare la cap secție, fiind astfel respectat salariul minim brut pe tară stabilit prin HG nr. 1193/2010 și HG nr. 1225/2011.
În consecință, constatând că în perioada 2011 - 2012 salariile de bază cuvenite reclamanților sunt cele prevăzute de Anexa 1 la CCM corespunzător clasei de salarizare în care se încadrează, fără a exista vreo formulă da calcul cu referire la salariul minim brut pe țară, Tribunalul a apreciat că pretențiile reclamanților de stabilire a salariului prin înmulțirea coeficientului de ierarhizare corespunzător clasei sale de salarizare cu salariul minim brut pe țară, sunt neîntemeiate. Neexistând o diferență de drepturi salariale cuvenite reclamanților, rezultă că și solicitarea acestora de obligare a pârâtei la eliberarea unei adeverințe cu diferențele de drepturi salariale este neîntemeiată.
Prin urmare, având în vedere considerentele expuse, Tribunalul a respins acțiunea ca neîntemeiată.
- APELUL FORMULAT DE FEDERAȚIA NAȚIONALĂ FEROVIARĂ MISCARE COMERCIAL
În termen legal, împotriva acestei sentințe a formulat cerere de apel motivată apelanta-reclamantă FEDERAȚIA NAȚIONALĂ FEROVIARĂ MISCARE COMERCIAL, în numele membrilor de sindicat pe care-i reprezintă, solicitând admiterea apelului, schimbarea in tot a acestei sentințe ca fiind netemeinica si nelegala si admiterea acțiunii pe fond astfel cum a fost formulata si precizata de către reclamantă pentru următoarele motive:
1. Instanța de fond nu a analizat aspectele deduse judecații in conformitate cu dispozițiile CCM încheiat la nivel de unitate valabil pe perioada dedusa judecații si legislației in vigoare.
La nivelul angajatorului a fost in vigoare contractul colectiv de munca la nivel de unitate nr. 15/16-02-2011, iar in anul 2012 a intrat in vigoare contractul nr. 108/20-04-2012.
Anexa 1 a celor doua contracte stabilește modul de calcul al salariului de baza brut corespunzător fiecărei clase de salarizare dupa formula S - S clasa Lxk unde: S este salariul de baza brut corespunzător clasei de salarizare respective, s clasa 1: salariul de baza brut corespunzător clasei 1 de salarizare, k: coeficientul de ierarhizare a claselor de salarizare.
Salariul de baza brut corespunzător clasei 1 de salarizare a fost stabilit prin cele doua contracte colective de munca la 600 lei.
Conform art.148, alin. 1 din legea 62/2011 executarea contractului colectiv e munca este obligatorie pentru parti.
De asemenea, conform principiului ca drepturile recunoscute si acordate prin negocieri colective anterioare constituie "legea pârtilor" si sunt "drepturi minime câștigate la negocierea unui nou contract colectiv de munca se va face având ca baza clauzele contractului aplicabil.
Contractele colective de munca nu pot conține clauze care sa stabilească drepturi ia un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior.
În mod eronat instanța de fond nu a reținut aceste aspecte, având in vedere faptul ca pe perioada dedusa judecații clasa 1 de salarizare si-a menținut cuantumul inferior salariului minim la nivel național.
Conform dispozițiilor art. 2, alin. 5 din CCM al intimatei valabil pe 2012-2014 daca o prevedere a prezentului contract colectiv de munca va fi in contradicție cu prevederile unui act normativ apărut ulterior semnării contractului, acesta se va aplica in conformitate cu legislația in vigoare.
De asemenea in conformitate cu dispozițiile art. 2, alin. 6 din CCM aplicabil pentru perioada 2011-2012 in situațiile in care in privința drepturilor ce decurg din CCM intervin reglementari legale favorabile, ele vor face parte de drept din contract. in condițiile prevăzute de acestea.
În acest context prin HG 1193/2010 8-a prevăzut la art. 1 ca in anul 2011 salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata se stabilește la 670 lei lunar, care s-a majorat ia 700 lei lunar începând cu data de 01.01.2012, prin HG nr. 1225/2011, si ulterior prin HG nr. 23/22.01.2013 salariu! minim brut pe tara in plata a fost stabilit ia 750 lei.
Conform art. 2, alin. 2 din CCM daca părțile nu negociază un nou contract valabilitatea sa se prelungește cu 30 de zile.
Deci acest contract a fost valabil pana la data de 21-03.2012. CCM la nivel de unitate pe anii 2012-2014 a fost înregistrat la DMPS si a intrat în vigoare ia data de 12.04.2012.
Contractul colectiv de munca este convenția încheiata in forma scrisa intre angajator sau organizația patronala, de o parte si salariații, reprezentați prin sindicate ori in alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de munca, salarizarea, precum si alte drepturi . din raporturile de munca.
Scopul încheierii de astfel de contracte este promovarea unor relații de munca echitabile, de natura sa asigure protecția sociala salariaților, prevenirea sau limitarea conflictelor de munca, ori evitarea declanșării grevelor. lmportanta contractului colectiv de munca este relevanta in primul rand prin influenta sa asupra dreptului muncii.
Prin incheirea CCM dreptul muncii devine un drept negociat, de origine contravenționala, creat de patroni si salariați, in funcție de condițiile economice si sociale precum si de interesele celor doua parti. Contractul colectiv de munca a devenit de-a lungul timpului forma de exprimare concreta a normelor juridice de munca.
Legea este cea care stabilește cadrul general al raportului de munca, contractul colectiv de munca la anumite niveluri concretizează si dezvolta dispoziții legale, iar contractul individual de munca concretizează contractul colectiv de munca de la nivelul unității pentru fiecare salariat in parte.
Legea nu stabilește expres toate clauzele pe care trebuie sa le cuprindă contractele colective la diferite niveluri, inclusiv cel la nivel de ramura de activitate.
Conform dispozițiilor art. 238 alin. 1 din codul muncii: „contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele de muncă încheiate ia nivel superior".
Întrucât contractul colectiv de muncă la nivelul pârâtei contravine dispozițiile art. 238 alin. 1 din codul muncii, deoarece conține clauze care stabilesc drepturi salariale la un nivel inferior celui stabilit prin contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi si in conținutul hotărârilor de guvern care stabilesc cuantumul salariului minim la nivel național, iar aceste contracte colective de muncă produc efecte, conform ari. 241 alin. 1 lit. c din codul muncii coroborat cu art. 123 din acest contract, pentru toți salariații pârâtei, rezultă că reclamanții au tăcut dovada că sunt îndreptățiți la plata diferenței salariale dintre salariul de bază minim brut de 600 lei plătit de pârâtă și salariul de bază minim brut de 670 lei, respectiv 700 lei/750 lei ( anul 2013) pe care trebuie să îl plătească pârâta pe perioada 01.01._11, respectiv 01.01._13.
2. Instanța de fond nu a respectat prevederile art. 40 alin. 2 din codul muncii în forma în vigoare aplicabilă speței, conform cărora angajatorul are obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din contractele individuale și colective de muncă si ari. 229, alin. 4 codul muncii. respectiv nu au fost respectate dispozițiile HG. 1193/24.10.2010, HG 1225/2011 si HG, 23/2013.
Conform dispozițiilor art. 229, alin. 4 codul muncii contractele colective de munca încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea pârtilor.
de asemenea, conform art. 241 alin. 1 lit. b din codul muncii, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați la angajatorii care fac parte din grupul de angajatori pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel.
În conformitate cu prevederile cuprinse in anexele la contractele colective de munca încheiate la nivelul unității angajatoare cu privire la salariile dc baza brute corespunzătoare claselor de salarizare, salariul minim brut corespunzător clasei i de salarizare a fost de 600 lei, aceasta valoare fiind păstrata si pentru anul 2012 iar in cauza se invoca neplata drepturilor salariate in raport de prevederile hotărârilor de guvern prin care s-a stabilit salariul minim brut pe tara garantat in plata.
Salariile de baza corespunzătoare fiecărei clase de salarizare se stabilesc conform claselor de salarizare si coeficienților de ierarhizare prevăzuți in conținutul contractelor colective de munca încheiate la nivelul unității angajatoare.
Conform anexei 1 pentru clasa 1 de salarizare s-a stabilit o valoare a salariului minim de 600 lei pentru anii 2011, 2012 si 2013.
Potrivit art. 154 din codul muncii, în forma în vigoare la data nașterii raportului juridic, salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, iar conform art. 155 din același cod, salariul cuprinde salariul de baza, îndemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
De asemenea, conform art. 55 alin. 1 din codul fiscal, în forma în vigoare ia data nașterii raporturilor juridice, sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani și sau în natură obținute de o persoană fizică ce desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizațiile pentru incapacitate de muncă.
În conformitate cu prevederile art.164. alin.2 si 3 Codul muncii angajatorul are obligația sa garanteze in plata un salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de baza minim brut pe tara neputand negocia si stabili salarii de baza prin contractul individual de munca sub salariul de baza minim brut pe tara.
Pârâta intimata a acordat reclamanților în perioada 01.01._13 un salariu brut sub salariul de bază minim brut prevăzut la nivel național pe anii 2011 - 2014 și salariul de bază minim brut pe țară garantat motiv pentru care considera ca respectiva cerere a reclamanților privind obligarea pârâtelor la plata diferențelor de salariul de bază brut pe țară și salariul brut în raport cu care le-au fost plătite drepturile salariale este întemeiată.
De asemenea prin CCM unic la nivel de ramură de transporturi, pe anii 2008 - 2010 la art. 38 alin. 2 prevede că salariul cuprinde; salariul de bază, indemnizațiile, sporurile precum și alte adaosuri.
Aceste drepturi salaríale au fost negociate de părțile semnatare ale contractelor colective de muncă la nivel de unitate, de grup de unități și de ramură.
Rezultatul acordului de voință al părților, respectiv aceste contracte care constituie legea părților, pornește de la principiul consensualității și al bunei - credințe, așa cum au fost ele prevăzute prin codul muncii în forma în vigoare la data emiterii acestor acte.
De altfel, potrivit art. 30 din legea 130/1996, în vigoare la acea dată, se prevede imperativ, că executarea contractului colectiv de muncă este obligatoriE pentru părți, iar neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta.
Acest text trebuie interpretat și prin raportare la prevederile art. 8 alin, 2 din legea nr. 130/1996 și art. 236 alin. 4 din codul muncii, care prevăd că, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, contractele colective de muncă reprezintă legea părților.
În concluzie, învederează apelantul faptul ca in caz de neconformitate, clauzele contractului colectiv de munca încheiat la nivel de unitate, contrare clauzelor contractului colectiv de munca încheiat la nivel de ramura sunt înlocuite de acestea din urma.
Pârâta-intimata semnatară a contractului colectiv de muncă anterior menționat, nu poate să refuze îndeplinirea obligațiilor asumate invocând dificultăți financiare sau orice alte motive, inclusiv faptul că ar fi fost economic monitorizata.
Prin încheierea contractului colectiv, dreptul muncii devine un drept negociat, de origine convențional, creat de angajatori și salariați, în funcție de condițiile economicé și sociale precum și de interesele celor două părți.
Clauzele fiecărui contract colectiv de muncă au valoare normativă; ele alcătuiesc un „drept al muncii" propriu al celor care îl încheie.
Potrivit legii, contractul colectiv de muncă se încheie între angajator, pe de o parte și salariații, de cealaltă parte (art. 236 alin. 1 alin. 1 și art. 14 din legea nr. 130/1996), în urma unei negocieri colective.
Această negociere presupune discuții și tratative, o comunicare între cei doi parteneri sociali, ocazie cu care angajatorul trebuie să aibă în vedere și să pună în discuție tocmai aceste dificultăți económico-financiare invocate în apărare.
După încheierea și ., aceste contracte colective de muncă urmează a se executa, având putere de lege între părțile contractante (art 236 alin. 4 codul muncii coroborat cu art. 7 alin. 2 din legea nr. 130/1996).
executarea presupune aducerea la îndeplinire a clauzelor contractuale, respectarea drepturilor și obligațiilor asumate.
Art. 243 din codul muncii și art. 30 din legea nr, 130/1996 prevăd că executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie și, că neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contract atrage răspunderea celor vinovați.
Acestea sunt dispozițiile speciale ce reglementează sfera de executare și aplicare a contractului colectiv de muncă și nu dispozițiile generale invocate.
Aceste norme speciale se aplică ori de câte ori ne aflăm în fața unui caz ce intră sub incidența prevederilor sale, cum este cazul în speța de față.
În conformitate cu dispozițiile art. 244 din codul muncii și ale art. 31 alin. 1 din legea nr. 130/1996, clauzele unui contract colectiv de muncă pot fi modificate pe tot parcursul executării lui, în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru, modificare care face, de asemenea, obiectul unei negocieri.
Aceasta este calea pe care ar putea eventual pârâta să o urmeze dar în niciun caz nu poate refuza să execute obligațiile asumate prin contract.
În concluzie, negocierea acestui drept este cât se poate de clară, acordarea lui neputând fi condiționată de eventualele imposibilități financiare invocate de pârâtă ca fiind apărute în decursul derulării raporturilor de muncă.
Referitor la considerentele expuse prin apel se constata ca reclamanții- apelanți erau îndreptățiți la plata diferentelor de drepturi salaríale dintre salariile calculate in raport de salariul de baza minim brut in cuantum de 670 lei corespunzător clasei 1 de salarizare conform prevederilor hg nr. 1193/2010 si drepturile salaríale efectiv încasate aferente perioadei 01-01-2011— 31-12-2011, precum si la plata diferentelor de drepturi salaríale dintre salariile calculate in raport de salariul de baza minim brut de 700 lei corespunzător clasei 1 de salarizare conform hg nr. 1225/2011 si drepturile salaríale efectiv incasate aferente perioadei 01-01-_13.
Conform dispozițiilor art. 253 codul muncii angajatorul este obligat in temeiul normelor si principiilor răspunderii civile contractuale sa il despăgubească pe salariat in situația in care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului in timpul indeplinirii obligațiilor de serviciu sau in legătura cu serviciul.
Referitor la actualizarea drepturilor salaríale prin aplicarea indicelui, actualizarea cu indicele de inflație se justifică prin necesitatea unei corelații a salariului real cu salariul nominal de care ar ii beneficiat în momentul în care angajatorul datora drepturile salaríale pretinse si momentul în care aceste sume vor putea intra efectiv în patrimoniul beneficiarului, știut fiind că funcția principală a indexării este atenuarea efectelor inflației asupra nivelului de trai.
Referitor la neacordarea dobânzii legale aferenta drepturilor salaríale neachitate, raporturile de dreptul muncii se circumscriu raporturilor de drept civil si pe cale de consecință, dincolo de particularitățile raporturilor juridice specifice dreptului muncii, în măsura în care nu se abrogă în mod expres, sunt și rămân aplicabile regulile de drept comun ale dreptului civil.
De altfel, chiar în dispozițiile art. 166 alin. 4 din codul muncii legiuitorului a stabilit că întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului salariatului.
Definiția daunelor interese nu este precizată în dispozițiile codului muncii, ceea ce îndreptățește coroborarea acestui text legal cu textele legale civile care lămuresc sau conturează sfera noțiunii de daune - interese.
Potrivit dispozițiilor art. 1088 cod civil la obligațiile care au ca obiect o sumă oarecare, salariul reprezentând suma de bani pe care angajatorul este obligat să o plătească cu titlu de contraprestație specifică și necesară pentru prestarea muncii, daunele interese, la care se referă generic dispozițiile art. 166 alin. 4 din codul muncii, nu pot cuprinde decât dobânda legală.
Prin urmare, reținând că salariul reprezintă o obligație de plată a unei sume de bani, că există posibilitatea legală de acordare a unor daune-interese pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin neplata drepturilor salariale, conform dispozițiilor art. 166 alin 4 din Codul muncii, că art. 1088 Cod civil reglementează explicit în ce constau daunele - interese pentru neexecutarea (neplata salariului integral echivalând din punctul de vedere al efectelor juridice cu o neexecutare, chiar dacă parțială, a obligațiilor), nu există nici un impediment legal pentru acordarea dobânzii legale civile în cuantumul reglementat de dispozițiile ordonanței nr. 13/2011.
Dacă s-ar fi refuzat recunoașterea dreptului de reactualizare a drepturilor salariale restante, s-ar consimți implicit la micșorarea părții din salariu rămasă neachitată, preferându-se o abordare nominalistă a conceptului de salariu, cu ignorarea inacceptabilă a semnificației celei mai importante a acestuia și anume faptul că salariul este reflectarea puterii de cumpărare a salariatului.
Salariul nu reprezintă doar o sumă de bani primită periodic, ci este, înainte de orice, o valoare economică ce trebuie să rămână neschimbată câtă vreme nu au fost inițiate și finalizate negocieri cu privire la eventualele diminuări salariale.
În privința cumulului cu dobânda legală, reținând că nici o dispoziție legală nu interzice acest cumul, că, din motivele mai sus expuse acest cumul nu poate reprezenta o dublă acoperire a aceluiași prejudiciu, instanța apreciază că acordarea dobânzii, pe deplin legitimată juridic de dispozițiile coroborate ale art. 166 alin. 1,253 din codul muncii, art. 1088 cod civil și art. 2, 3 din OG nr. 13/2011, urmărește acoperirea prejudiciului suferit de salariat;i-respectiv imposibilitatea acestuia de a economisi sau folosi banii datorați pentru achiziționarea unor bunuri și produse.
4. Referitor la obligațiile prevăzute in legislația pensiilor, in conformitate cu prevederile art.7 din legea 263/2010 angajatorii au obligația de a întocmi si depune lunar la casele teritoriale de pensii declarațiile nominale privind contribuțiile suportate atat de către angajator cat si de către salariat aferente drepturilor salariale efectiv încasate, art. 40, pct. 2, lit. f Codul muncii dispunând ca angajatorul are obligația sa plătească toate contribuțiile si impozitele aflate in sarcina sa, sa retina si sa vireze contribuțiile si impozitele datorate de salariați in condițiile legii aferente.
La data de 14.09.2015, prin Serviciul Registratură al Curții, a depus întâmpinare intimata C. NAȚIONALĂ DE CAI FERATE „CFR” S.A. BUCUREȘTI, solicitând respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca fiind legală și temeinică a sentinței pronunțate de instanța de fond.
- ANALIZA APELULUI
Examinând sentința atacată în temeiul dispozițiilor art. 479 alin. (1) teza I C. pr. civ., potrivit cărora „instanța de apel va verifica, în limita cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță”, precum și ale art. 477 alin. (2) C. pr. civ., în cazul în care „…motivarea apelului sau întâmpinarea nu cuprinde motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, instanța de apel se va pronunța, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanță”, Curtea reține următoarele:
Curtea constată că diferențele salariale calculate în raport de salariul de baza minim brut de 670 lei, 700 lei, stabilit prin hotărâri de guvern, nu sunt cuvenite, lipsind temeiul legal pentru acordarea acestora.
Potrivit art.164 din Codul muncii, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, se stabilește prin hotărâre de guvern. Angajatorul nu poate negocia și stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariul de bază minim brut pe țară. Angajatorul este obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară.
Din interpretarea dispozițiilor art.164 alin.3 Codul muncii, potrivit cărora, angajatorul este obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară, rezultă că noțiunea de salariu de bază menționată la alin.2 nu este identică cu cea de salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată menționată la alin.1.
Salariul de bază este partea principală a salariului total ce se cuvine fiecărui salariat, luând în considerare de regulă nivelul studiilor, calificarea și pregătirea profesională, importanța postului, caracteristicile sarcinilor și competențele profesionale. El constituie nu numai partea fixă a salariului, ci și element de referință în raport cu care se calculează celelalte drepturi ale angajaților.
Curtea reține că potrivit art. 1 din HG nr.1193/24.11.2010 începând cu data de 01.01.2011, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 670 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 170 ore în medie pe lună, în anul 2011 reprezentând 3,94 lei pe oră. Ulterior, art. 1 din HG nr. 1225/14.12.2011, prevede: “ începând cu data de 01.01.2012, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 700 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 169,333 ore în medie pe lună,în anul 2012 reprezentând 4,13 lei pe oră.” Art. 1 din HG nr. 23/22.01.2013 prevede: “începând cu data de 01.02.2013, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 750 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie pe lună,în anul 2013 reprezentând 4,44 lei pe oră.”
Instituirea unui salariu minim brut pe țară garantat în plată reprezintă o formă de protecție socială a angajatului, căruia i se garantează un venit minim de subzistență.
Așadar salariul de bază acordat de angajator nu se calculează pornind de la salariu de bază minim brut pe țară garantat în plată, el are o formulă proprie de calcul iar dispozițiile legale menționate mai sus impun doar obligația de a nu fi sub nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.
Salariu de bază minim brut pe țară garantat în plată reprezintă cuantumul minim al remunerației ce poate fi acordată salariaților, având menirea de a asigura mijloacele minime de subzistență, satisfacerea necesităților vitale de alimente, îmbrăcăminte, educație ale salariaților, ținând cont de dezvoltarea economică și culturală a fiecărei țări.
În concluzie, aplicarea coeficienților de ierarhizare a claselor de salarizare nu se realizează la salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, întrucât calculul salariilor nu se poate realiza prin combinarea dispozițiilor din contractele colective de muncă cu cele al hotărârilor de guvern care reglementează salariul minim brut pe țară. Dispozițiile contractelor colective de muncă ar putea fi “înlocuite” cu cele ale hotărârilor de guvern numai dacă salariile rezultate în urma calculului efectuat conform contractelor colective de muncă ar fi inferioare salariului minim brut pe economie, situație neincidentă în speță.
Întrucât cererea reclamanților, prin care solicită acordarea diferențelor salariale rezultate dintr-un mod de calcul care nu are temei în lege ori în contractele colective de muncă, este neîntemeiată, Curtea constată că în mod legal a respins prima instanță acțiunea.
Față de toate aceste considerente, în baza art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge apelul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelanta-reclamantă FEDERAȚIA NAȚIONALĂ FEROVIARĂ MISCARE COMERCIAL, C._ cu sediul în București, sector 1, . Nord, nr.1-3 în numele și pentru membrii B. PH.D. G., T. I V., C. GH.M., B. V.I., C. M.P., B. C.M., R. C.V., B. C., S. V. A., D. A. C.T., A. C., I. D.G., B. I V., B. M., L. M. M., D. P.P., N. M., M. N.M., D. ST.D. ORLANDO, B. G., B. E., U. F., F. C., M. V.V. N., M. I T., A. A. G., B. V.V., F. N.N., P. A. D., G. V., A. L. D., M. F.M., G. M.T., C. M I., T. I G., R. GH.G., B. E P., B. A., C. D., L. F. C., S. GH.F., P. D., B. I., D. M.I., D. P.VERGINEL, B. I D., V. CT.E., S. D.I., S. I D., B. C.C., C. C G., P. CT.I., R. G.G., B. C.C., C. C.G., P. CT.I., R. G.G., M. I I., V. N.I., N. V., T. F.I., T. I D., I. V.R., D. I P., B. I M., V. C.P., C. I. C., P. I G., V. I V., B. I E., V. G.G., D. D.SEVERUS, B. D.A., P. N M., N. I., M. G., T. D., G. D., S. C., V. G.C., B. M I. L., A. C.C., V. GH.S., V. FL.V., D. G.C., L. I C., R. G., D. CT. M., T. P G., B. AL.D., V. D., C. J D., S. M. N., B. CT.D., B. R S., B. CT.E., M. GH.C., J. FL.I., L. N.C., C. P.I., M. C.S. M., C. D.A., D. G.P., P. D., B. I P., I. M C., G. A F. M., I. V.D., C. C., V. M., F. GH.A. D., F. GH.O., I. P.C., T. A.T., H. N.C., H. N.C., C. D.S., B. GH.M., T. C.C., B. V., B. V., D. C.F., G. C.M., N. C.C., R. G., R. G., S. C. D., V. I. C., L. M.V., T. I C., C. C.T. C., C. A. S., împotriva sentinței civile nr.5107/19.05.2015 pronunțată de Tribunalul București-Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE „CFR” S.A. J_, C._ cu sediul în București, sector 1, ..38 și C. NAȚIONALĂ DE CAI FERATE „CFR” S.A. SUCURSALA CENTRU REGIONAL DE EXPLOATARE INTRETINERE ȘI REPARAȚII C., J_ C._ cu sediul în C., ., jud. D..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 23 noiembrie 2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
E. D. B. M. P.
GREFIER
R. N. C.
Red. Jud. EDB/20.12.2015
Dact: Z.G./5 ex/15.12.2015
Jud.fond:G.E.P.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Despăgubire. Decizia nr. 2068/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
