Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 5127/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii de dreptul muncii / 2015

Decizia nr. 5127/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-12-2015 în dosarul nr. 5127/2015

DOSAR NR._ (_ )

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A P. CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Decizia civilă nr.5127

Ședința publică din data de 17 decembrie 2015

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE – P. A.

JUDECĂTOR - L. H.

GREFIER - F. V.

Pe rol soluționarea cererii de apel formulată de apelanta-pârâtă S. R. DE TELEVIZIUNE împotriva sentinței civile nr. 4719 din data de 11 mai 2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. P. UNITATEA SALARIAȚILOR TV, reprezentând pe reclamanții ALEXU R., A. S., AMZAR R. A., A. M. C., A. L., B. A. R., B. ELELNA, B. N., BALTOI S., BITA M., în cauza având ca obiect - drepturi bănești.

Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 10 decembrie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării soluției la data de 17 decembrie 2015, când a decis următoarele:

CURTEA,

Constată că prin sentința civilă nr.4719 din data de 11.05.2015 pronunțată în dosarul nr._ de către Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale s-au dispus următoarele:

Admite acțiunea, formulate de reclamanta S. pentru Unitatea Salariaților TV, în numele le membrilor de sindicat A. R., A. S., Amar R. A., A. M. C., A. L., B. A. R., B. E., B. N., B. S., Bita Marină, în contradictoriu cu pârâta S. R. de Televiziune.

Obliga pârâta la majorarea salariilor de bază a reclamanților, începând cu data de 07.04. 2012, cu indicii prețurilor de consum aferent anilor 2008-2011 și primul trimestru al anului 2012 și plata diferențelor salariale rezultate în urma majorării salariilor de bază, începând cu data de 07.04. 2012.

P. a pronunța această sentință Tribunalul a reținut în esență următoarele:

Între pârți a fost încheiat CCM la nivel de unitate pe anii 2008-2009 înregistrat cu nr. 3574 din data de 11 iunie 2008 la Direcția de Muncă și Protecție Socială a Municipiului București, care la art. 102 alin.1 lit. d prevede compensarea salariului de bază al fiecărui angajat cu indicele de creștere a prețului de consum, comunicat de INS și se va realiza în baza unui calendar negociat între partenerii sociali în ultimul trimestru al anului în curs și care poate fi renegociat la solicitarea oricăreia dintre pârți. De asemenea se mai arată că sumele aferente vor fi acordate într-una sau mai multe etape, dar nu mai târziu de 01 mai 2009. Instanța a observat că prin acest text din CCM la nivel de unitate pe anii 2008-2009 s-a prevăzut această compensare a salariului de bază cu indicele prețului de consum. Cum acest contract colectiv de muncă este legea pârților, așa cum este reglementat de art.148 alin.1 din Legea nr.62/2011, pârâta avea obligația legală să acorde această creștere salarială conform indicele prețului de consum la nivelul indicelui comunicat de INS și până la data de 01 mai 2009.

Instanța a observat că acest CCM pe anii 2008-2009 la nivel de unitate a fost prelungit prin Actul adițional nr. 2 și înregistrat cu nr. 2192 din data de 12 mai 2009 pe o perioadă de 1 an de zile, deci inclusiv cu prevederile art.102 alin.1 lit. d cu privire la această creștere salarială. Ori parata avea obligația să achite și pentru anul 2010 aceste drepturi salariale, fiind legea pârților, CCM-ul fiind semnat de către partenerii sociali și trebuia respectat conform art. 148 alin.1 din legea nr.62/2011.

Susținerea pârâtei că aceste drepturi se acordă în funcție de posibilitățile financiare ale pârâtei, așa cum este ea organizată și finanțată potrivit art.36 din legea nr. 41/1994 republicata, nu poate fi luată în considerare, atâta timp cât pârțile au semnat și încheiat CCM la nivel de unitate și apoi a fost prelungit prin acte adiționale, nu poate fi luată în considerare această susținere. Eventual, parata ar fi putut denunța în totalitate sau pârtia CCM la nivel de unitate chiar și cu privire la această compensare a salariilor de bază, reglementat de art.102 alin.1 lit. d din contract.

De asemenea susținerea pârâtei că, reclamanții ar fi putut solicita aceste drepturi în termen de 6 luni, conform art. 268 alin.1 lit. e din C. muncii nu poate fi luată în considerare, deoarece drepturile salariale pot fi solicitate în termen de 3 ani de la dată când ele au luat naștere, conform art. 268 alin.1 lit. c din C. muncii coroborat cu art.211 lit. c din legea nr. 62/2011, nefiind împlinit acest termen de 3 ani, deoarece textul de la art.102 alin.1 lit. d din CCM la nivel de unitate, prevede că pentru anul în curs se poate plăti cel mult până la data de 01 mai 2009.

Dar din actele de la dosar, instanță a observat că CCM la nivel de unitate pe anii 2009-2009 a fost prelungit prin Actul adițional nr.3 înregistrat cu nr. 3102 din data de 09 iulie 2009 și care la art.102 alin.1 lit. d se prevede ca plata acestor drepturi nu trebuie făcut mai târziu de 01 mai 2010. În anul 2010 pârțile au încheiat un nou CCM la nivel de unitate pe anii 2010-2012, care la art.102 alin.1 lit. d prevedea plata acestor compensări salariale, dar nu mai târziu de încetarea de drept al prezentului CCM. Ori acest contract a avut o perioadă de valabilitate de 24 luni, conform art.2 alin.1 din contract și a expirat la data de 07 aprilie 2012. De asemenea, potrivit art. 40 alin.2 lit. c din C. muncii, angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul de muncă aplicabil și din contractul individual de muncă. Cum acest drept a fost acordat din anul 2008 și până la primul trimestru al anului 2012, el trebuie să fie respectat de către pârâtă. În această situație se vor acorda aceste drepturi salariale, începând cu data de 07 aprilie 2012 când a încetat CCM pe anii 2010-2012 cât și plata diferențelor de drepturi salariale, așa cum ele au fost solicitate tot din data de 07 aprilie 2012, pentru perioada 2008-2011 și primul trimestrul al anului 2012 când a intervenit încetarea acestui contract colectiv de muncă.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel apelanta-pârâtă S. R. de Televiziune prin care a solicitat admiterea apelului astfel cum a fost declarat și rejudecând cauza sub toate aspectele să schimbe hotărârea primei instanțe și astfel să se dispună respingerea cererii formulată și pe cale de consecință să oblige intimatul-reclamant la plata cheltuielilor de judecată.

În ceea ce privește hotărârea apelată apelanta a învederat că prin aceasta s-a dispus în mod nelegal obligarea acesteia la majorarea salariului de bază cu echivalentul indicilor prețurilor de consum (indicilor de inflație) pentru perioada 2008 - martie 2012 și plata diferențelor, fiind ignorate cu desăvârșire prevederile art. 36, alin. 2 din Legea 41/1994 republicata, potrivit cu care acordarea indexării este ținută de posibilități financiare ale instituției.

De asemenea instanță de fond a ignorat și condițiile de acordare a acestor indexări instituite de art. 102 din Contractele Colective de Muncă succesive, potrivit cu care doar pentru perioada de valabilitate a CCM se pot efectua majorări salariale, valoarea majorării se negociază și în considerarea prevederii cum că modificările elementului salariu din contractele individuale de muncă se vor negocia.

În egală măsură se impune să valorificați decizional și împrejurarea că instanță de fond a ținut cont de prevederea de la art. 36, alin. 2 din Legea nr. 41/1994 republicată numai de la momentul la care acesta a fost preluată și în CCM încheiat în aprilie 2012, încălcând astfel flagrant prevederile de la art. 132, alin. 1 din Legea nr. 62/2011 potrivit cu care clauzele contractelor colective de muncă pot stabili drepturi și obligații numai în limitele și în condițiile prevăzute de lege.

Câtă vreme, prin hotărârea pronunțată s-a ținut cont doar de prevederi scoase din context din CCM și s-a ignorat o dispoziție legală care nu era obligatoriu să fie și importata în CCM, nesocotindu-se legea, opinam în mod justificat că se impune modificarea acestei hotărâri.

În altă ordine de idei apelanta a apreciat astfel că hotărârea criticată pe calea apelului este nelegală deoarece a încălcat o prevedere legală dispozitiva (art. 36, alin. 2 Legea 41/1994) și a soluționat greșit cauza lăsând nevalorificate condițiile instituite de toate CCM succesive (art. 102 CCM din perioada de referința) în ceea ce privește negocierea calendarului de acordare a compensației strict în perioada de valabilitate a contractului colectiv și realizarea negocierilor individuale de modificare a contractelor individuale de muncă asupra salariului (art. 41 Codul Muncii).

Legat de fondul cauzei, apelanta a apreciat că instanță de fond a pronunțat o hotărâre nelegală și astfel profund netemeinica pentru că s-a rezumat la a aprecia scos din context doar o parte a art. 102 din CCM încheiate succesiv și a lăsat nevalorificat procesual orice limitare care era instituția fie prin lege fie chiar prin însăși contractele colective în cauză.

Prin acțiunea introductivă s-a solicitat obligarea apelantei la indexarea salariului de bază cu indicele de inflației pentru ultimii 6 ani și obligarea la plata diferenței dintre salariul indexat și cel efectiv încasat pentru ultimii 3 ani, motivat de prevederile Contractelor Colective de Muncă succesive în perioada de referința.

În argumentarea solicitării de admitere a apelului și de respingere a acțiunii apelanta a supus atenției, în prealabil, faptul că art. 36, alin. 2 din Legea nr. 41 din 1994 republicata condiționează în mod obligatoriu că acordarea indexării de posibilitățile financiare ale instituției și că art. 102 din CCM încheiate succesiv prevăd ca indexarea cu indicele de inflație se acorda doar pentru perioada de valabilitate a CCM și că se pot efectua majorări salariale la o valoare negociată prin acte adiționale încheiate la contractele individuale de muncă ale salariaților.

Este lesne de observat că instanța fondului, care a soluționat lapidar și evident superficial cauza, a ignorat condițiile în raport de care se putea acorda o asemenea indexare cu indicii de inflație și în mod de netăgăduit a omis să aibă în vedere o prevedere legală în raport de care instanța era ținută.

Apelanta a solicitat instanței să aibă în vedere că din interpretarea textelor succesive din CCM încheiate între 2008-2012, pe care se întemeiază acțiunea introductivă rezulta o . condiții suspensive în raport de care să poată fi acordată plata și anume:

- negocierea calendarului de acordare a compensației strict în perioada de valabilitate s contractului colectiv;

- existenta posibilității financiare de susținere a acoperirii acestor indici de devalorizare;

- să fie realizate negocieri individuale de modificare a contractelor individuale de muncă asupra salariului.

De asemenea, apelanta a solicitat instanței să observe ceea ce prima instanță a ignorat, și anume ca respectând cronologia încheierii succesive a contractelor colective de muncă, ca în CCM 2010 -2012, art. 102 menține raționamentul juridic legal, devenit și convențional, respectiv acela al compensării prin indexare cu indicii de inflație în funcție de posibilitățile financiare, negocierii calendarului de creștere și al negocierii individuale pentru modificarea contractelor individuale de muncă asupra elementului salariu.

Contrar celor reținute de instanța inferioară, din perspectiva fundamentării pretenției deduse judecații, apelanta a reiterat în ceea ce privește indexarea salariului cu indicele de inflație pe temeiul CCM aplicabil pe perioada de referință, această solicitare este nefondata pentru că nu au existat negocieri, deci nu a existat un acord între partenerii socialei, pentru că nu au existat posibilități financiare și nu în ultimul rând pentru că potrivit art. 41 coroborat cu art. 162 din Codul Muncii, modificarea salariului se poate face doar cu acordul pârților și doar pe baza unei negocieri individuale, pentru că în contractul colectiv invocat se creează doar premisa acestei indexări și ca negocierile trebuiau a fi realizate doar pe perioada de valabilitate a CCM succesive.

Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, care în mod netemeinic a fost respinsă, apelanta a solicitat instanței ca exercitând puterea instanței de control să constate că acțiunea introductivă a vizat drepturi care decurg din clauzele unui contract colectiv de muncă și care nu se regăsesc și în contractele individuale de muncă ale salariaților, în temeiul art. 268, alin. 1, lit. e Codul Muncii republicat, invocam prescripția dreptului material la acțiune pentru perioada care este anterioară celor 6 luni anterioare datei introducerii acțiunii.

Astfel, în temeiul art. 224 raportat la art. 247 Cupric. civ., coroborat cu art. 268, alin. 1, lit. e din Codul Muncii și în considerarea Deciziei nr. 20 din 18.11.2013, pronunțate în soluționarea Recursului în Interesul Legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, invocam excepția prescripției dreptului de a mai pretinde plata contravalorii indicilor anuali de creștere a prețurilor pentru perioada 2008 februarie 2014 în baza Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate, întrucât în speța obiectul cauzei este reprezentat în mod în mod neechivoc reprezentat de executarea unor clauze a unui contract colectiv de muncă.

Prin urmare, textul art. 268, alin. 1, lit. e din Codul Muncii prevede că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.

Se impune astfel să se facă o distincție de raționament în sensul că obiectul cererii deduși judecații, respectiv plata contravalorii indicilor anuali de creștere a prețurilor, reprezentând în sine drept bănesc și nu un drept salarial, pentru că drepturile salariale sunt reglementate prin contractul individual de muncă, iar plata solicitată, nefiind reglementat prin contractul individual de muncă, este în sine un drept decurgând dintr-o clauză a unui contract colectiv de muncă, în speță contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.

Deși în mod superficial exista tendința de a se considera că orice primă sau alt beneficiu prevăzu în contractele colective de muncă ca fiind drepturi salariale, trebuie să aveți în vedere că acestea sun în fapt drepturi bănești, care nu decurg din contractul individual de muncă ci din contractul colectiv de muncă, sens în care intervine în mod logic raționamentul avut în vedere de legiuitor la momentul edictării normei.

În argumentarea acestei opinii apelanta a solicitat instanței să observe că elementele contractului individual de muncă în concordanță cu textul art. 159 din Codul Muncii (republicat) și astfel să se poate observa că salariu ca și drept material concret - contraprestație a muncii, se regăsește reglementat numai în acest ger de contracte în speța contractele individuale de muncă, iar în contractele colective de muncă se regăsesc prevăzute doar drepturi bănești care adaugă la salariu și nicidecum acestea nu îl compun.

Este adevărat că art. 160 din Codul Muncii republicat, abordând noțiunea de componentă a salariului, face referire la „alte adaosuri" însă, atâta timp cât salariul se reglementează în contractul individual de muncă și nu în contractul colectiv de muncă, devine evident că acele alte adaosuri, avute în vedere de art. 160 din Codul Muncii republicat trebuie să se regăsească tot în cuprinsul contractului individual de muncă.

Pe fondul cauzei apelanta solicită respingerea acțiunii ca fiind nefondata pentru că textele din CCM aplicabil în perioada 2008 - martie 2012 nu instituie obligativitatea de acordare a indicilor de inflație ci prevăd posibilitatea acordării în măsura în care se realizează negocieri în sensul acordării și doar pe perioada de valabilitate a acestor CCM-uri.

Prin acțiunea introductivă s-a solicitat obligarea apelantei la majorarea salariului de bază, pentru perioada 2008 - martie 2012, cu echivalentul indicilor prețurilor de consum (INDEXAREA), motivat de prevederile Contractelor Colective de Muncă succesive în perioada de referința.

Clauzele din contractele colective de muncă succesive, pe care se întemeiază acțiunea, sunt:

Contractul Colectiv de Muncă 2008 - 2009 - prelungit până în 2010:

Art. 102 (1) Pârțile contractante convin asupra următoarelor prevederi pentru perioada de valabilitate a prezentului CCM:

- se pot efectua majorări salariale la 01 octombrie și 01 martie, prin negocieri individuale, în raport cu posibilitățile financiare ale societății și în conformitate cu prevederile legale în vigoare;

- cuantumul aferent majorării fondului de salarii se negociază cu 30 de zile înainte de datele stabilite la lit. a;

- majorările salariale se vor efectua prin negocieri individuale în conformitate cu prevederile art. 98 din prezentul CCM;

- compensarea salariului de bază al fiecărui angajat cu indicele de creștere a prețurilor de consum, comunicat de I.N.S se va realiza în baza unui calendar negociat intre partenerii sociali, în ultimul trimestru al anului în curs și care poate fi renegociat la solicitarea oricăreia dintre pârți. Sumele aferente indicelui de creștere al prețurilor de consum vor fi acordate într-una sau mai multe etape, dar nu mai târziu de 01.05.2009 (01.05.2010 pe baza prelungirii).

Angajatorul se obliga a corela în permanentă valoarea salariului de bază minim brut din Set, astfel încât întotdeauna acesta să fie cu 40% mai mare decât salariul de bază minim brut pe tara garantat în plata.

Contractul Colectiv de Muncă 2010 - 2012:

Art. 102 (1) Pârțile contractante convin asupra următoarelor prevederi pentru perioada de valabilitate a prezentului CCM:

- cuantumul aferent majorării fondului de salarii se negociază cu 30 de zile înainte de datele stabilite la lit. a;

- majorările salariale se vor efectua prin negocieri individuale în conformitate cu prevederile art. 98 din prezentul CCM;

compensarea salariului de bază al fiecărui angajat cu indicele de creștere a prețurilor de consum, comunicat de I.N.S. începând cu anul 2008 se va realiza în baza unor negocieri trimestriale intre partenerii sociali. Sumele aferente indicilor anuali de creștere a prețurilor de consum vor fi acordate într-una sau mai multe etape, dar nu mai târziu de încetarea de drept a prezentului CCM.

(2) Angajatorul se obliga a corela în permanentă valoarea salariului de bază minim brut din Set, astfel încât întotdeauna acesta să fie cu 40% mai mare decât salariul de bază minim brut pe tara garantat în plata.

Contractul Colectiv de Muncă 2012 - 2013:

Art. 102 (1) Pârțile contractante convin asupra următoarelor prevederi pentru perioada de valabilitate a prezentului CCM:

- cuantumul aferent majorării fondului de salarii se negociază cu 30 de zile înainte de datele stabilite la lit. a;

- majorările salariale se vor efectua prin negocieri individuale în conformitate cu prevederile art. 98 din prezentul CCM;

- compensarea salariului de bază al fiecărui angajat cu indicele de creștere a prețurilor de consum, comunicat de I.N.S., în funcție de posibilitățile financiare ale instituției.

De asemenea, apelanta solicită instanței să cerceteze cauza în strânsă legătură cu dispozițiile art. 36, alin. 2 din Legea nr. 41 din 1994 republicata, sens în care trebuie să aveți în vedere că acordarea indexării este ținuta de existenta unei hotărâri de guvern și deopotrivă de posibilitățile iar, reținând condițiile instituite de art. 102 din CCM succesive, potrivit cu care doar pentru perioada de valabilitate a CCM se pot efectua majorări salariale și cât timp valoarea majorării se negociază, în considerarea prevederii cum că modificările elementului salariu din contractele individuale de muncă se vor negocia, rezultă că hotărârea fondului este atât nefondată și netemeinică dar și nelegală.

Așadar, dacă instanța va analiza textul art. 102 din CCM pentru 2008 - 2009, prelungit prin actul adițional nr. 2 și pentru anul 2010, raportat la prevederile art. 36 din Legea nr. 41/1994 republicata, și va constata că în acesta se prevede că pentru perioada de valabilitate se pot efectua majorări salariale în raport de posibilitățile financiare, că valoarea majorării se negociază și că modificările elementului salariu din contractele individuale de muncă se vor negocia.

Pe de altă parte, din interpretarea acestui text (art. 102 CCM) pe care de altfel reclamanta își întemeiază acțiunea, instanța va constata că se instituie o . condiții suspensive în raport de care să fie acordată plata și anume:

- negocierii calendarului de acordare a compensației strict în perioada de valabilitate a contractului colectiv;

- să existe posibilitatea financiară de susținere a acoperirii acestor indici de devalorizare;

- să fie realizate negocieri individuale de modificare a contractelor individuale de muncă asupra salariului.

Pe de altă parte, prin actul adițional nr. 3 încheiat la CCM 2008 - 2009 prelungit și în 2010 s-a prevăzut posibilitatea compensării doar în baza unui calendar negociat și nu prestabilit și că în măsura în care se va fi și negociat plățile să se facă până cel mai târziu în 01.05.2010.

Și sub acest aspect se observa că "legea parților" prevede ca plata este condiționata de negociere, de un termen limită și nu în cele din urmă de existenta posibilității financiare atâta timp cât prin acest act adițional s-a reformulat doar lit. d a art. 102 iar lit. a) a rămas în vigoare.

Respectând cronologia încheierii succesive a contractelor colective de muncă, instanța va observa că în CCM 2010 - 2012, art. 102 menține raționamentul juridic convențional al compensării cu indicii de inflație și anume acela al posibilității financiare, negocierii calendarului de creștere și al negocierii individuale pentru modificarea contractelor individuale de muncă asupra elementului salariu.

Din perspectiva dreptului civil, drept comun în ceea ce privește efectele actului juridic civil, condiția suspensivă este acea stare/situație de a cărei îndeplinire depinde nașterea unui efect juridic al unui act juridic existent juridic.

Astfel, acest tip de condiție suspenda efectele clauzei actului juridic până la momentul realizării sale, respectiv existenta posibilității de plată, pentru că în caz contrar acea parte a actului juridic nu produce efecte, respectiv este suspendat, până la îndeplinirea condiției sub care s-a născut.

Intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate cât și din perspectiva dispozițiilor art. 479 alin. (1) teza I și art. 477 alin. (1) C. pr. civ., potrivit cărora instanța de apel va verifica în limita cererilor de apel stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, Curtea pentru considerentele ce se vor arăta, în temeiul art. 480 alin. (2) C. pr. civ., va admite apelul și va schimba în tot sentința atacată în sensul că va respinge acțiunea ca neîntemeiată.

Curtea reține că instanța de fond a pronunțat o sentință nelegală și netemeinică pentru motivele de fapt și de drept care se vor arăta.

Sub aspectul evocării fondului, Curtea reține că prin cererea de chemare în judecată, au fost solicitate următoarele: majorarea salariilor de bază a reclamanților, începând cu data de 07.04. 2012, cu indicii prețurilor de consum aferent anilor 2008-2011 și primul trimestru al anului 2012 și plata diferențelor salariale rezultate în urma majorării salariilor de bază, începând cu data de 07.04. 2012.

În susținerea pretențiilor sale, reclamantul a invocat drept temei dispozițiile art. 102 alin. (1) lit. d) din Contractul Colectiv de Muncă din S. R. de Televiziune 2008-2009, unde pârțile contractante au convenit ca pentru perioada de valabilitate a acestui CCM următoarele: d) compensarea salariului de bază al fiecărui angajat cu indicele de creștere a prețurilor de consum, comunicat de I.N.S., se va realiza în baza unui calendar negociat între Partenerii sociali, în ultimul trimestru al anului în curs și care poate fi renegociat la solicitarea oricăreia dintre Pârți. Sumele aferente indicelui de creștere a prețurilor de consum vor fi acordate într-una sau mai multe etape, dar nu mai târziu de 01 mai 2009.

Ulterior, prin actul adițional nr. 3 la Contractul Colectiv de Muncă din S. R. de Televiziune 2008-2009, depus, în copie, la dosar, rezultă că art. 102 alin.1 lit. d a fost modificată și i s-a dat următorul conținut: compensarea salariului de bază al fiecărui angajat cu indicele de creștere a prețurilor de consum, comunicat de I.N.S., se va realiza în baza unui calendar negociat între Partenerii sociali, în ultimul trimestru al anului în curs și care poate fi renegociat la solicitarea oricăreia dintre părți. Sumele aferente indicelui de creștere a prețurilor de consum vor fi acordate într-una sau mai multe etape, dar nu mai târziu de 01 mai 2010.

Din examinarea clauzei invocată de către reclamant, Curtea reține că temeiul de drept invocat este reprezentat de un Contract Colectiv de Muncă care stabilește drepturi colective constând în indexarea salariilor cu rata inflației.

Însă, pentru ca aceste drepturi să devină o obligație în sarcina angajatorului, Curtea reține că acea clauză invocată drept temei pentru acordarea compensării la salariul de bază al fiecărui angajat cu indicele de creștere a prețurilor de consum, comunicat de I.N.S., începând cu anul 2008, era supusă unor negocieri trimestriale între Partenerii sociali.

Așa cum rezultă din art. 102 invocat, Curtea reține că negocierile în cauză vizau pe ambele părți și nu doar pe angajator, iar din cererea de chemare în judecată și din probatoriul administrat nu rezultă că doar partea pârâtă este în culpă pentru nerealizarea acestor negocieri, ci și partea reclamantă care după adoptarea acestui articol 102 în CCM pe anii 2008-2009 nu a inițiat niciun demers concret pentru transpunerea acestui articol în practică, ci doar a fost de acord de fiecare dată cu adoptarea unui act adițional prin care se proroga acordarea acestor indexări.

De asemenea, Curtea reține nu numai că nu au avut loc asemenea negocieri, dar chiar dacă ar fi avut loc ele trebuiau să ajungă la un rezultat favorabil, care ulterior trebuia să se reflecte în modificare fiecărui contract individual de muncă prin act adițional care să consfințească indexarea salariilor.

Acest lucru rezultă tot din art. 102 alin. (1) lit. c. unde se arată următoarele: „majorările salariale se vor efectua prin negocieri individuale în conformitate cu prevederile art.98 din prezentul CCM”.

Prin urmare, orice negociere între partenerii sociali trebuia concretizată într-o negociere și modificare a contractului individual de muncă a fiecărui salariat, având în vedere natura finanțării publice a pârâtei-angajatoare.

Plata acestor indexări nu se poate face printr-un acord de tipul Contractului Colectiv de Muncă, având în vedere pe de o parte, sursa finanțării prevăzută în mod direct de lege, iar pe de altă parte, faptul că indexarea viza fiecare lună de activitate, astfel că dreptul în cauză nu era unul ocazional, ci lunar.

Prin urmare, în lipsa unor negocieri trimestriale între partenerii sociali, precum și în lipsa unui acord încheiat în acest sens, referitoare la existenta posibilităților financiare ale pârâtei de a suporta compensarea salariului de bază al fiecărui angajat cu indicele de creștere a prețurilor de consum, comunicat de I.N.S., începând cu anul 2008, în sensul indicat în dispoziția contractuală la care s-a făcut referire anterior în prezentele considerente, în sarcina pârâtei nu subzistă obligația de majorare a salariului de bază cu indicii de creștere a prețurilor de consum, comunicați de către Institutul N. de S., raportați la salariul de bază, aferenți anilor 2008-2011 și primul trimestru al anului 2012 și nici obligația de plată a diferențelor salariale rezultate în urma majorării salariului de bază.

Natura acestor indexări salariale prin Contractul Colectiv de Muncă este limitată și din perspectiva art. 3 din OUG nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, care prevede că ”Prin contractele sau acordurile colective și individuale de muncă nu pot fi negociate salarii sau alte drepturi de natură salarială care excedează prevederilor Legii-cadru nr. 330/2009”.

De asemenea Legea nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, menționează în art. 37 alin. (1) următoarele:

”Prin contractele colective de muncă sau acordurile colective de muncă și contractele individuale de muncă nu pot fi negociate salarii sau alte drepturi în bani sau în natură care excedează prevederilor prezentei legi”.

O altă dispoziție legală care limitează acordarea unor drepturi salariale care își au izvorul în lege, prin Contracte Colective de Muncă este prevăzută chiar de Legea cadru a domeniului social nr. 62/2011 în art. 132 alin. (1) „Clauzele contractelor colective de muncă pot stabili drepturi și obligații numai în limitele și în condițiile legii”.

Or, limitele legii în materia indexării salariilor cu rata inflației sunt stabilite și prevăzute înainte de încheierea, semnarea ori prorogarea acestora prin acte adiționale a Contractul Colectiv de Muncă pe anii 2008-2009 de către art. 36 din Legea nr.41/1994 republicată, care statuează următoarele:

(1) ”Salariile de bază și celelalte drepturi de personal pentru salariații Societății Române de Radiodifuziune și ai Societății Române de Televiziune se negociază prin contracte colective și individuale de muncă, încheiate în condițiile legii”.

(2) ”Salariile se compensează și se indexează cu procentul stabilit prin hotărâre a Guvernului pentru regiile autonome și societățile comerciale, în raport cu posibilitățile financiare ale fiecărei societăți”.

Prin urmare, având în vedere pe de o parte, limitele legale în privința stabilirii și acordării unor drepturi salariale rezultate din indexarea salariilor cu rata inflației și, pe de altă parte, neîndeplinirea condițiilor stabilite de ambele părți prin art. 102 din Contractul colectiv de muncă așa cum a fost acesta modificat prin actele adiționale ulterioare, Curtea pentru toate aceste motive de fapt și de drept, în temeiul art. 480 alin. (2) C. pr. civ., urmează să dispună admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

P. ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul formulat de apelanta-pârâtă S. R. DE TELEVIZIUNE, cu sediu în București Calea Dorobanților, nr. 191 sector 1, cod de identificare RO_, împotriva sentinței civile nr. 4719 din data de 11 mai 2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. P. UNITATEA SALARIAȚILOR TV, cu sediu ales pentru comunicare acte la Cabinetul de avocatura U. A. G., în București . nr. 12, sector 5 - reprezentând pe reclamanții ALEXU R., A. S., AMZAR R. A., A. M. C., A. L., B. A. R., B. ELELNA, B. N., BALTOI S., BITA M..

Schimbă în tot sentința atacată.

Respinge acțiunea ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 17.12.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

P. A. L. H.

GREFIER,

F. V.

Red./P.A./Dact./C.C.

4ex./22.12.2015

Jud. fond/Sevastița S.

← Despăgubire. Decizia nr. 5142/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI		Despăgubire. Decizia nr. 4562/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI →

Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 5127/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 5127/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI