Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 1520/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 1520/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-05-2015 în dosarul nr. 2357/87/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format vechi 338/2015)
DECIZIA NR.1520
Ședința publică de la 6 mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE P. I. N.
Judecător M. G.
Grefier M. P.
Pe rol soluționarea apelului declarat de apelanta . împotriva sentinței civile nr.1606 din data de 13.11.2014 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Civilă Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul S. D., având ca obiect - contestație decizie de concediere.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 29.04.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre când, Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea apelantei să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru azi 6.05.2015, când a hotărât următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra apelului de față:
Prin cererea formulată pe rolul Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și C. Administrativ și Fiscal sub nr._, reclamantul S. D. a chemat în judecată pe pârâtul . T. M. și a solicitat instanței ca prin sentința ce va pronunța, să dispună anularea deciziei de concediere nr. 117/17.06.2014, emisa de către ., T. M., reintegrarea in funcția deținuta anterior concedierii, obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri egala cu drepturile salariale majorate, indexate si a tuturor drepturilor salariale, indexate si actualizate, ce i se cuvin până la reintegrarea efectiva in funcția deținuta anterior concedierii; acordarea tichetelor de masa începând cu data de 01.12.2013, până la data reintegrării efective pe funcția deținuta anterior concedierii și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea cauzei.
In subsidiar, in situația in care instanța va considera că decizia de concediere este legala si temeinica, a solicitat obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale aferente perioadei 01 - 18.06.2014, si a tichetelor de masa aferente perioadei 01.12._14.
Prin sentința civilă nr.1606 din data de 13 noiembrie 2014, pronunțată de Tribunalul Teleorman s-a luat act că reclamantul renunță la judecata cererii privind acordarea tichetelor de masă; a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul S. D., în contradictoriu cu pârâta .; a fost anulată decizia de concediere nr. 117/17.06.2014 emisă de pârâtă.
Prin aceeași sentință s-a dispus reintegrarea reclamantului pe postul și funcția deținută anterior concedierii și obligă pârâta la plata către reclamant a unei despăgubiri egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat acesta, de la data concedierii și până la reintegrarea efectivă și a fost obligat intimatul la plata către contestatoare a sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că reclamantul a criticat Decizia nr. 117/17.06.2014 ca fiind lovita de nulitate absolută, fiind emisă cu nerespectarea dispozițiilor art. 252 alin.2 C. Muncii( nu a fost descrisa fapta care sa justifice măsura disciplinara dispusa, formulările utilizate de către pârât fiind generice, nu a fost efectuată cercetarea disciplinara prealabila, nu a fost făcuta dovada numirii unei comisii de disciplina, însărcinate cu efectuarea cercetării,simpla referire la o adresa de convocare neechivalând cu respectarea prevederilor legale, deoarece elementul esențial al efectuării cercetării disciplinare îl constituie audierea salariatului, aspect care nu rezulta din decizia de concediere).
Susținerile reclamantului au fost întemeiate.
Potrivit dispozițiilor art. 252 din Codul muncii,
(1) Angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
(2) Sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu:
a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;
b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat;
c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art. 251 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea;
d) temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică;
e) termenul în care sancțiunea poate fi contestată;
f) instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată
Dispozițiile art. 251 din Codul muncii, dau satisfacție principiului dreptului la apărare, și nerespectarea lui de către angajator se sancționează cu nulitatea absoluta a măsurii dispuse.
Prima etapa în realizarea cercetării consta în convocarea salariatului, aceasta fiind făcuta în scris de persoana împuternicita de angajator, in convocare precizându-se obiectul, data și ora întrevederii.
Din convocarea emisă reiese că reclamantul a fost convocat în vederea efectuării cercetării disciplinare, pentru data de 30.05.2014, fără a fi precizata ora la care a fost convocat și a primit aceasta convocare la aceeași dată - 30.05.2014.
Procedând în acest mod, pârâtul nu a dorit să dea posibilitate reclamantului să formuleze apărări cu privire la faptele pentru care a fost convocat.
Convocarea trebuia făcuta cel puțin cu câteva zile înainte de data întrevederii, ., pentru a da posibilitatea reala și concreta reclamantului sa-și pregătească apărarea, uzând de toate mijloacele legale de care dispune.
Sancționarea disciplinara a reclamantului, în lipsa cercetării prealabile, ar fi fost legala doar în ipoteza în care acesta nu ar fi dat curs convocării.
Nu au putut fi reținute susținerile pârâtului că reclamantul a refuzat să semneze adresa de convocare în vederea efectuării cercetării disciplinare, în condițiile în care pe adresă apare semnătura reclamantului de primire, însă pe aceeași adresă o alta mențiune că ,, a refuzat să primească prezenta adresă,,
Modalitatea în care a fost făcuta convocarea, indiferent că reclamantul a refuzat să primească adresa de convocare sau ca a primit adresa de convocare, în condițiile în care aceasta a fost făcuta la aceeași data la care a primit adresa de convocare și fără a fi indicata ora, echivalează cu lipsa convocării in vederea efectuării cercetării disciplinare și cu neefectuarea cercetării disciplinare.
Potrivit dispozițiilor art. 251 alin 1 din Codul muncii „Sub sancțiunea nulității absolute, nicio măsură, cu excepția celei prevăzute la art. 248 alin. (1) lit. a), nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile”.
Pârâtul a susținut că în vederea efectuării cercetării disciplinare a desemnat o comisie de cercetare a abaterii disciplinare însă din probele aflate la dosarul cauzei reiese că cercetarea disciplinara ar fi fost făcuta de către șeful de serviciu desemnat potrivit dispozițiilor deciziei nr. 85/2014, emisa de angajator(fila 24).
Din cuprinsul acestei decizii a reieșit că, la nivelul fiecărei structuri organizatorice (secție, instalație, serviciu) se constituie comisii de cercetare disciplinara prealabila a salariaților care au absentat de la serviciu în zilele de 16 și 19 mai 2014. Comisiile vor fi constituite prin decizie interna scrisa a Șefului fiecărei structuri și vor fi formate la nivel de secții cel puțin din șeful secției și șeful de atelier de unde face parte salariatul. La nivelul de servicii funcționale șeful de serviciu va efectua cercetarea”.
Potrivit dispozițiilor aceleiași decizii, refuzul de a primi adresele de convocare neprezentarea salariatului la convocarea făcuta fără un motiv obiectiv pe care trebuie sa îl anunțe precum și refuzul de a da nota explicativa, vor fi consemnate ..,,
În concluzie, cercetarea prealabila nu a fost făcuta de către angajator, în condițiile în care lipsește procesul verbal din care să reiasă modul in care a fost făcuta convocarea, refuzul salariatului de a da curs convocării cât și rezultatul cercetării prealabile și propunerile comisiei în ce privește sancțiunea ce urmează sa fie aplicata salariatului.
A mai susținut reclamantul că în cuprinsul deciziei de concediere nu se realizează in concret o descriere a faptei disciplinare, care sa justifice măsura disciplinara dispusa, formulările utilizate de către pârât fiind generice și că descrierea lacunara a faptelor săvârșite echivalează cu o lipsa a descrierii faptei, motiv de nulitate absoluta a deciziei de concediere.
Aceste susțineri au fost însa neîntemeiate, din cuprinsul deciziei de concediere reieșind fapta săvârșita, respectiv ca în zilele de 16 și 19 mai 2014 reclamantul nu a anunțat și nu a adus nicio justificare pentru absențe acumulând 16 ore de absențe nemotivate, motiv pentru care au fost încălcate dispozițiile art. 31 pct. 2 pct. 6 din Regulamentul societății și a fost aplicata sancțiunea disciplinara de desfacere a contractului de muncă.
Celelalte aspecte invocate de către reclamant, cu privire la faptul că nu a absentat nemotivat de la serviciu și că la datele de 16.05.2014 și 19.05.2014, s-a prezentat la serviciu, fiind împiedicat să pătrundă în sediul unității de ceilalți salariați ai acesteia, ca urmare a unui conflict de munca spontan, la care au participat toți salariații, pe motiv ca nu au primit salariile pentru lunile februarie, martie și aprilie 2014, chiar dacă reale, nu vor mai fi analizate de către instanța in condițiile in care decizia de concediere este nulă, pentru încălcarea dispozițiilor ar. 251 și 252 din Codul muncii, cu privire la convocarea in vederea cercetării prealabile și neefectuarea cercetării prealabile.
Din aceste considerente, Tribunalul a admis acțiunea formulată de reclamant, în ce privește anularea deciziei de concediere și pe cale de consecința, în temeiul dispozițiilor art. 78 din Codul muncii, a dispus anularea deciziei nr. 117/17.06.2014 emisă de pârâtul . T. M., ca nelegală și a repus părțile în situația anterioară concedierii, prin reintegrarea reclamantului S. D. în postul ocupat anterior emiterii deciziei de concediere.
În temeiul dispozițiilor art. 80 din Codul muncii a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului despăgubiri egale cu salariile neîncasate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care a fost lipsit reclamantul de la data concedierii până la reintegrarea efectivă.
De asemenea, în temeiul art. 406 C.p.c. instanța a luat act că reclamantul a renunțat la capătul de cerere privind acordarea tichetelor de masă.
În temeiul art. 451 Cod proc civ, Tribunalul a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 600 lei reprezentând cheltuieli de judecată – onorariu de avocat.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel în termen legal pârâta S.C. D. C. S.R.L., criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de apel formulate, întemeiate în drept pe dispozițiile art.470 din Codul de procedură civilă, apelanta solicită admiterea apelului, astfel cum a fost formulat, anularea sentinței civile apelate, iar în urma rejudecării fondului să se dispună respingerea contestației.
Apelanta considera ca decizia nr.117/17.06.2014 de desfacere a contractului individual de munca al reclamantului este atât legala cat si temeinica si întrunește toate condițiile impuse de art.252 alin.2 din Codul Muncii întrucât a fost emisa ca urmare a comiterii abaterii disciplinare si a refuzului reclamantului de a participa la efectuarea cercetării disciplinare prealabile, ceea ce a îndreptățit angajatorul sa aplice sancțiunea prevăzuta in Regulamentul Intern pentru fapta respectiva in baza art.251 alin.3 din Codul Muncii „ Neprezentarea salariatului la convocarea făcuta in condițiile prevăzute la alin.2 fără un motiv obiectiv da dreptul angajatorului sa dispună sancționarea fără efectuarea cercetării prealabile "
Instanța de fond a apreciat ca exista convocarea scrisa in vederea cercetării disciplinare, dar nu se precizează ora convocării. În acest sens apelanta precizează ca nu s-a ales un interval orar la care salariatul urma sa se prezinte pentru a da nota explicativa tocmai pentru a-i oferi acestuia posibilitatea de a se prezenta oricând in cele 8 ore de activitate la serviciul MEA pentru a da nota explicativa.
Este adevărat ca adresa de convocare a fost emisa in data de 30.05.2014 si data convocării a fost tot pentru data de 30.05.2014, dar nu este adevărat ca salariatul ar fi primit adresa de convocare. Pe adresa de convocare a fost scris de către cel care a făcut convocarea. Semnătura de pe convocare aparține de fapt împuternicitului care a efectuat cercetarea si nicidecum reclamantului așa cum greșit a reținut instanța, care avea insa posibilitatea sa ceara lămuriri in timpul judecații referitor la aceste aspecte.
De fapt instanța de fond a judecat in sensul exprimat de aceasta „ modalitatea in care a fost făcuta convocarea, indiferent ca reclamatul a refuzat sa primească adresa de convocare sau ca a primit adresa de convocare ... „ ceea ce denota ca avut dubii cu privire la acest aspect, dar nu a ținut sa-l clarifice, deși era motivul principal pentru care nu a fost efectuata cercetarea disciplinara prin audierea salariatului.
Instanța precizează ca adresa de convocare trebuia înmânata cu câteva zile înainte de data convocării pentru a da posibilitatea reala si concreta reclamantului sa-si pregătească apărarea .
Referitor la acest aspect apelanta învederează ca legislația nu prevede un termen intre data comunicării adresei de convocare si data la care salariatul trebuie sa se prezinte pentru desfășurarea cercetării.
În speța de fata salariatul trebuia sa primească adresa de convocare si putea sa invoce ca motiv obiectiv al neprezentării sale la data convocării, si anume ca nu este timp suficient pentru a-si formula apărările,,
Mai mult, așa cum rezulta din Informarea împuternicitului sa efectueze cercetarea disciplinara, acesta s-a deplasat personal la locul de munca al salariatului atât in data de 30.05.2014, cat si ulterior zilnic pana la data întocmirii Informării ( 10.06.2014 ) si a dat explicații in legătura cu conținutul convocării, necesitatea scrierii unei note explicative si urmările refuzului de a primi adresa de convocare si neparticipării la efectuarea cercetării disciplinare. Salariatul, deși știa ca situația sa este diferita de a celorlalți colegi de formație, respectiv ca in data de 19.05.2014 el nu s-a mai prezentat deloc la serviciu, solidar cu aceștia a refuzat sa primească adresa de convocare.
Cât privește etapele cercetării disciplinare, instanța de fonda reținut ca paratul a susținut ca a fost desemnata o comisie de cercetare, dar ca cercetarea a fost făcuta de serul serviciului MEA. Însă in decizia de concediere este specificat ca șeful serviciului MEA a convocat salariatul cu adresa nr. 96/ 30.05.2014. În decizia nr. 85 / 20.05.2014 emisa de angajator pentru efectuarea cercetării disciplinare pentru toți salariații care au absentat de la serviciu se specifica la pct. 1 ca numai la nivel de secții se constituie comisii, iar la nivel de servicii funcționale șeful serviciului va efectua cercetarea. Formația unde lucra salariatul S. D. se afla in subordinea Serviciului MEA. Instanța a reținut de asemenea ca lipsește procesul verbal la care se face referire la pct. 2 din decizia nr. 85 / 20.05.2014 cu privire la: refuzul de a primi adresele de convocare, neprezentarea salariatului la convocarea făcuta fără un motiv obiectiv pe care trebuie sa-l anunțe, precum si refuzul de a da nota explicativa .
Apelanta arată ca un astfel de proces verbal exista doar ca se numește „ Informare „ înregistrata sub nr. 4428 / 10.06.214, Întocmita de serul serv. MEA împuternicit sa efectueze cercetarea disciplinara, in urma căreia s-a dispus de către conducătorul unității aplicarea sancțiunii de desfacere disciplinara a contractului de munca pentru absente nemotivate.
Aceasta informare este rezultatul cu privire la începerea efectuării etapelor cercetării disciplinare si dovedește buna - credința a angajatorului, cercetare care nu a mai putut fi finalizata pentru ca salariatul a acționat cu rea-credința refuzând nejustificat primirea convocării.
De asemenea, apelanta a făcut proba împrejurărilor ca cercetarea prealabila a fost declanșata, dar nu a putut fi finalizata din motive imputabile salariatului, respectiv si-a îndeplinit obligația comunicării convocării, prin înmânarea personala la locul de munca al salariatului, iar salariatul a refuzat luarea la cunoștința a acesteia fără nici o motivație astfel ca angajatorul a fost îndreptățit in baza art. 251 alin. (3) sa dispună sancționarea fără efectuarea cercetării disciplinare.
Nu i se poate solicita angajatorului să dea dovada de mai multă diligenta si sa îndeplinească demersuri din proprie inițiativa pentru a afla de ce salariatul refuza sa dea curs începerii cercetării disciplinare, astfel ca cerința comunicării adresei de convocare a fost îndeplinita si in situația refuzului expres al primirii acesteia, refuz care a fost consemnat in Informarea împuternicitului sa efectueze cercetarea.
Pe parcursul judecații instanța de fond nu a solicitat reclamantului explicații in legătura cu înmânarea adresei de convocare si motivații privind refuzul acestuia de a se folosi de drepturile pe care le are la dispoziție, salariatul insa a preferat sa adopte o atitudine pasiva.
Prin neluarea in considerare de către instanța a faptului ca reclamantul a refuzat fără un motiv obiectiv sa primească corespondenta si sa participe la efectuarea cercetării disciplinare considera ca se îngrădește dreptul angajatorului conferit de art. 40 lit. e ) din Codul Muncii cu privire la constatarea săvârșirii abaterilor disciplinare si aplicarea sancțiunilor corespunzătoare potrivit legii, contractului colectiv de munca aplicabil si regulamentului intern, care au ca scop apărarea ordinii disciplinare, dezvoltarea spiritului de răspundere pentru îndeplinirea îndatoririlor de serviciu si respectarea normelor de comportament la locul de munca.
Intimatul reclamant, legal citat, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Analizând apelul declarat, potrivit dispozițiilor art.477 Cod procedură civilă, în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Intimatul reclamant S. D. este angajatul apelantei . în funcția de lăcătuș mecanic la Formația deșeuri metalice.
Prin decizia nr.117 din 17.06.2014 emisă de apelantă, recurentul a fost sancționat disciplinar, cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă în temeiul prevederilor Codului muncii, a Regulamentului intern al societății și a Hotărârii nr. 4/18.06.2013 a administratorului unic de numire a directorului general, reținându-se refuzul nejustificat de a se prezenta la serviciu în zilele de 16 și 19 mai 2014, acumulând 16 ore de absențe nemotivate.
În cuprinsul actului de sancționare s-a reținut că salariatul a refuzat să primească adresa de convocare și să dea explicații cu privire la fapta imputată.
Criticile intimatului reclamant S. D. formulate în cuprinsul acțiunii introductive au vizat, printre altele, aspectele de ordin formal ale deciziei de sancționare disciplinară, respectiv lipsa numirii comisiei de disciplină, lipsa apărărilor formulate în cadrul cercetării disciplinare.
Instanța de fond a apreciat nelegalitatea deciziei contestate sub aspectul nerespectării dispozițiilor art. 252 din Codul muncii, în sensul că reclamantul a fost convocat în vederea efectuării cercetării disciplinare, pentru data de 30.05.2014, fără a fi precizata ora la care a fost convocat și a primit aceasta convocare la aceeași dată - 30.05.2014. A apreciat instanța de fond că modalitatea în care a fost făcuta convocarea, indiferent că reclamantul a refuzat să primească adresa de convocare sau ca a primit adresa de convocare, în condițiile în care aceasta a fost făcuta la aceeași data la care a primit adresa de convocare și fără a fi indicata ora, echivalează cu lipsa convocării in vederea efectuării cercetării disciplinare și cu neefectuarea cercetării disciplinare.
Motivele de apel formulate de către apelanta ., sub aspectul deciziei menționate anterior vizează modalitatea greșită în care instanța de fond a apreciat că cercetarea disciplinară nu a avut loc cu respectarea normelor legale, în condițiile în care salariatul a fost convocat la cercetarea disciplinară, refuzând primirea înștiințării și prezentarea explicațiilor sale.
Sub acest aspect, Curtea reține că decizia contestată, concretizând o măsură disciplinară luată de angajator împotriva angajatului trebuie să fie deopotrivă legală și temeinică, iar analiza cerințelor de legalitate prevalează asupra celor referitoare la temeinicie, Codul muncii reglementând dispoziții legale imperative în privința condițiilor de formă, nerespectarea acestora fiind sacționată cu nulitatea actului.
În baza probelor administrate, în special a deciziei de sancționare și a actelor care au stat la baza emiterii, Curtea constată că în mod corect instanța de fond a reținut neîndeplinirea condițiilor de formă.
Potrivit art. 251 din Codul muncii sub sancțiunea nulității absolute, nicio măsură, cu excepția celei prevăzute la art. 248 alin. (1) lit. a), nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.
(2) În vederea desfășurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora și locul întrevederii.
(3) Neprezentarea salariatului la convocarea făcută în condițiile prevăzute la alin. (2) fără un motiv obiectiv dă dreptul angajatorului să dispună sancționarea, fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile.
(4) În cursul cercetării disciplinare prealabile salariatul are dreptul să formuleze și să susțină toate apărările în favoarea sa și să ofere persoanei împuternicite să realizeze cercetarea toate probele și motivațiile pe care le consideră necesare, precum și dreptul să fie asistat, la cererea sa, de către un reprezentant al sindicatului al cărui membru este.
Cercetarea prealabilă, ascultarea salariatului și verificarea susținerilor sale înainte de a i se aplica sancțiunea disciplinară constituie o condiție esențială, a cărei aducere la îndeplinire este obligatorie, deoarece sancțiunea poate fi aplicată numai dacă cerința legii este satisfăcută, prevederea legală având caracterul unei măsuri de protecție în scopul de a preveni aplicarea unei sancțiuni nejustificate.
În speță convocarea salariatului a fost făcută pentru data de 30.05.2014/10.06.2014, la Serviciul MEA – Formațiunea Deșeuri metalice, conform convocatorului nr. 96/30.05.2014 (fila 25 dosar de fond). Pe același convocator întocmit de către M. F. în calitate de șef serviciu MEA și membru al comisiei de disciplină s-a făcut mențiunea că „salariatul S. D. a refuzat să primească prezenta adresa 10.06.2014”. În aceste condiții a fost întocmită informarea nr. 4428/10.06.2014 de către același membru al comisiei de disciplină, în care s-a menționat că angajatul a fost convocat pentru data de 30.05.2014. Întrucât Intimatul reclamant se afla în concediu de odihnă la data convocării, adresa de înștiințare pentru efectuarea cercetării disciplinare a fost adusă la cunoștință la data revenirii din concediu de odihnă. Însă, din punct de vedere probator, aceste susțineri de fapt consemnate în cuprinsul informării nu au fost dovedite. Angajatorul, deși avea sarcina probei conform dispozițiilor art.272 Codul muncii, nu a dovedit convocarea salariatului în vederea efectuării cercetării disciplinare, vătămarea drepturilor acestuia fiind evidentă din moment ce aceasta nu și-a putut formula apărările față de faptele imputate.
Totodată, Curtea nu poate reține în mod absolut poziția angajatorului, care a depus la dosar adresa nr. 96/30.05.2014, în condițiile în care mențiunile efectuate de către membrul comisiei de disciplină privind refuzul angajatului de a primi notificarea nu au fost confirmate de către un martor. Este evident, că într-o asemenea situație, dubiul profită angajatului, care a afirmat că nu a fost convocat la cercetarea disciplinară, astfel încât nu a avut posibilitatea obiectivă și materială pentru a-și susține apărarea. Angajatorul avea la îndemână suficiente mijloace de comunicare, prin care să se facă dovada transmiterii efective a notificării către salariat.
Faptul că în cuprinsul considerentelor hotărârii instanței de fond s-au reținut aspecte de fapt eronate, nu conduce la reformarea soluției, în măsura în care probele administrate nu pot asigura legalitatea efectuării cercetării prealabile, angajatorul neoferind, în mod real, posibilitatea asigurării dreptului la apărare al salariatului.
Având în vedere că nu au fost respectate dispozițiile art. 251, alin.3 din Codul muncii, Curtea reține că sancțiunea disciplinară aplicată în cauză s-a făcut cu încălcarea dreptului la apărare al salariatului, sancțiunea aplicabilă în acest caz fiind nulitatea absolută.
Pentru considerentele arătate, Curtea, în baza art.480 Cod procedură civilă, va respinge, ca nefondat, apelul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelanta ., cu sediul în T. M., ., jud. Teleorman, având CUI_, cont RO96 RNCB_ 0001, împotriva sentinței civile nr.1606 din data de 13.11.2014 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Civilă Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul S. D., având CNP_, domiciliat în T. M., ., jud. Teleorman, ca nefondat.
Obligă apelanta la 500 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Definitivă.
Pronunțată prin punerea la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, azi, 06 mai 2015.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,
P. I. NițuMihaela G.
GREFIER,
M. P.
Tehnored.: M.G./19.05.2015
Dact: S.Ș./4 ex./14.05.2015
Jud. fond: M. R.
← Obligaţie de a face. Decizia nr. 985/2015. Curtea de Apel... | Despăgubire. Decizia nr. 751/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
---|