Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 407/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 407/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-02-2015 în dosarul nr. 351/87/2014
Dosar nr._ (Număr în format vechi 5376/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 407/2015
Ședința publică de la 11 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. G.
Judecător P. I. N.
Grefier M. P.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de către apelanții S. N. DE TRANSPORT FEROVIAR DE CALATORI CFR CALATORI SA ( SNTFC CFR CALATORI SA ), S. N. DE TRANSPORT FEROVIAR DE CALATORI CFR CALATORI SA - SUCURSALA DE TRANSPORT FEROVIAR DE CALATORI C., împotriva sentinței civile nr.448 din data de 06.05.2014, pronunțată de către Tribunalul Teleorman - Secția conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații I. A., B. A. A., I. M., A. I., A. A., A. M. D., B. C., B. N., B. G., C. D., C. A., N. F., M. D., I. M., P. F., I. I., S. N., S. A., S. S., P. F., M. T., S. G., P. F. M. M., N. G., S. M., F. I., T. D., G. M., S. G. A., P. M., P. A., B. S., P. T., F. P., C. I., M. VIORE, N. L. M., S. F., S. N., I. D., D. I., N. I., având ca obiect-drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care
Curtea constatând cauza în stare de judecată, văzând că s-a solicitat judecarea pricinii în lipsa părților, o reține spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului de față:
Prin acțiunea formulată la data de 18.02.2014 înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman – Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și C. Administrativ și Fiscal, la data de 18.02.2014, reclamanții I. A., B. A. A., I. M., A. I., A. A. V., A. M. D., B. C., B. N., B. G., C. D., C. A., N. F., M. D., I. M., P. F., I. I., S. N., S. A., S. S., P. F., M. T., S. G., P. F. M. M., N. G., S. M., F. I., T. D., G. M., S. G. A., P. M., P. A., B. S., P. T., F. P.,C. I., M. V., N. L. M., S. F., S. N., I. D., D. I., N. I.., au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători SA –Sucursala de Transport Feroviar de Călători C. - obligarea pârâtei la plata salariului suplimentar pentru anul 2010 echivalent cu salariul de baza de încadrare, din luna decembrie a anului pentru care se acorda drepturi salariale prevăzute la art.30, paragraf (1) din Contractul Colectiv de munca - CCM încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar din transportul feroviar, valabil pe anii 2006 - 2007, prelungit pana la data de 28.12.2010.
De asemenea au solicitat și obligarea pârâtei la plata de daune interese constând în actualizarea sumelor datorate, cu rata inflației și aplicarea dobânzii legale la sumele datorate, calculate de la data scadenței acestora până la data plății efective.
Au mai solicitat reclamații și obligarea paratei ca toate drepturile salariale solicitate mai sus, sa fie calculate si plătite ,in conformitate cu prevederile CCM unic la nivel de ramura transporturi pe anii 2008 - 2010, art. 4 aliniatul 3, litera a), adică la valoarea salariului de baza minim brut de 700 lei, corespunzător clase salarizare, precum și cheltuieli de judecată ocazionate cu soluționarea cauzei.
Prin sentința civilă nr.448 din data de 06 mai 2014, pronunțată de Tribunalul Teleorman, a fost admisă acțiunea și obligate pârâtele la plata către reclamanți a salariului suplimentar pentru anul 2010, echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului pentru care se acordă, conform art. 30 alin 1 din CCM încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar valabil pe anii 2006/2007 modificat și prelungit prin act adițional la data de 28. 12. 2010, sume vor fi calculate la valoarea salariului de bază minim brut de 700 de lei, corespunzător clasei unu de salarizare, conform art. 41 alin 3 lit. a, din CCM Unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008/2010, actualizate cu rata inflației și dobânda legală la data plății efective.
Prin aceiași sentință au fost obligate pârâtele la plata către reclamanți a sumei de 2150 de lei - respectiv câte 500 de lei fiecărui reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecată,onorariu de avocat.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile din Contractul Colectiv de Munca - CCM încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar din transportul feroviar, valabil pe anii 2006 - 2007, prelungit prin actul adițional înregistrat sub nr. 2836/20 CC la data de 28.12.2006, cu 48 de luni, pana la data de 28.12.2010, ulterior prelungit prin actul adițional nr.629/04.01.2010 până la data de 31.01.2011, contract valabil încheiat de către părți și care produce efecte pentru părțile semnatare până la data de 31.01.2011, care potrivit dispozițiilor art.247 C. muncii, este un contract superior celui încheiat la nivel de angajator, iar obligația legală de a aplica dispozițiile CCM încheiat la nivel superior incumbă doar în cazul în care la nivel de angajator nu există încheiat contract colectiv de muncă.
Din redactarea art. 30 din Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar din transportul feroviar, valabil pe anii 2006 - 2007, reiese că pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Din această formulare, rezultă că această clauză are un caracter obligatoriu, societatea fiind obligată să plătească salariaților, la expirarea unui an calendaristic un salariu suplimentar.
Salariul suplimentar solicitat de reclamant este un drept stabilit în contractul colectiv de muncă și potrivit principiului forței obligatorii a convenției ( art.1270 c. civ.), angajatorul trebuie să respecte clauzele contractuale negociate de către părți astfel cum au fost negociate .
Reclamanții au făcut dovada că există la nivel de unități din Transportul Feroviar un CCM valabil încheiat, și nedenunțat de către niciuna dintre părți, în care sunt prevăzute drepturile pe care le solicită ( ( fila 63 actul adițional la CCM nr. 370/20.06.2008, fila 66 actul adițional la CCM nr. 629/04.01.2010).
Astfel, contactul colectiv aplicabil în cauză este CCM la nivel de Unități din Transportul Feroviar ce are valabilitate până la data de 31.01.2011.
Prin semnarea Contractului Colectiv de Muncă, reprezentanții salariaților și patronatelor au fost de acord necondiționat la acordarea acestui salariu .
Față de conținutul clauzelor Contractului Colectiv de Muncă în discuție, este evidentă intenția părților la semnarea acestuia, respectiv ca această prevedere să fie o obligativitate, și nu o posibilitate.
Instanța nu a intervenit în voința părților, dând o altă interpretare decât cea dorită și agreată de părțile semnatare, altfel s-ar depăși condițiile și limitele prevăzute de lege și de Contractul Colectiv de Muncă.
De asemenea, privitor la acest salariu suplimentar pentru anul 2010, s-a mai reținut că, art.30 din același contract dispune: „pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv”.
Rezultă, așadar, că dreptul nu este condiționat nici de posibilitățile financiare ale unității debitoare, nici formulat sub condiție pur potestativă, ci este reglementat de manieră imperativă și necontestat de angajatorul căruia îi revenea sarcina probei, din perspectiva meritului salariaților de a-l obține.
În plus, cu privire la această componentă a pretențiilor, reclamanții au invocat anume, pe lângă contractul colectiv de muncă pentru anii 2009 – 2010, încheiat la nivelul SNTFM CFR Călători S.A. și art. 30 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valabil pe anii 2006 - 2007, prelungit prin adițional, dreptul rămânând necercetat prin raportare la acest temei.
Nu există față de acest contract colectiv, nici un act adițional ori amendament pentru care, drepturile salariale solicitate pentru intervalul 2009-2010, să nu mai fie acordate.
Astfel, fiind convenit la nivel de grup de unități, din care face parte și pârâta, potrivit art.11 alin.1 lit. c) din Legea nr.130/1996 sub imperiul căreia s-au încheiat, contractul colectiv de muncă produce efecte pentru toți salariații încadrați în toate unitățile grupul pentru care a fost negociat.
Mai departe, devine incident art. 8 alin.(2) din același act normativ, conform căruia contractele colective de munca nu pot conține clauze care sa stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior.
Apărarea pârâtei, conform căreia drepturile suplimentare ar fi putut fi acordate doar dacă societatea ar fi avut în acești ani venituri pentru a se constitui fondul necesar plății, nu poate fi primit, pentru că un drept se sancționează după cum dispune de un temei în lege, contract, etc., necondiționat de posibilitățile de plată ale debitorului, care a consimțit, în calitate de unitate aparținând grupului, la recunoașterea lui și nu se poate exonera de plată prin invocarea propriei culpe, de a fi contractat peste posibilitățile de plată, răspunzând de îndeplinirea obligațiilor ce-i revin cu tot patrimoniul și desigur, numai până la limita lui, ceea ce însă antamează o problemă de executare, nu de temeinicie pe fond a acțiunii.
Din această perspectivă, faptul că pârâta angajatoare nu a cuprins în fondul de salarii inclus în bugetul de venituri și cheltuieli supus aprobării Guvernului României și rezerva necesară acordării drepturilor suplimentare, nu este de natură a o exonera pe aceasta de obligația ce-i incumbă prin semnarea contractului colectiv de muncă încheiat cu sindicatele.
În concluzie, acordarea suplimentului salarial aferent anului 2010, astfel cum a fost reglementat prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, amendat pentru conformitate cu prevederile, mai favorabile, ale contractului situat nivel imediat superior, reprezintă o obligație contractuală a pârâtei angajatoare și nu o facultate a acesteia, raportat și la prevederile 977-985 din Codul civil, în redactarea în vigoare la data nașterii drepturilor, precum și la art. 40 alin. 2 din Codul muncii.
Calculul acestor drepturi se va raporta la un salariu de bază minim brut de 700 lei, astfel cum a fost prevăzut prin art.41 alin. 3 lit. a) din Contractul Colectiv de Muncă unic la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010, valabil până la data de 31 decembrie 2010. Această reglementare se impune societății pârâte ca oricărei alteia din cadrul ramurii transporturi, chiar nepreluate în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, pentru aceleași argumente derulate în precedent cu privire la raportul dintre contractele colective situate la diferite niveluri.
Nici legea, nici contractul menționat nu condiționează acordarea drepturilor pe care le conțin în cuantum superior, de preluarea lor la nivel de unitate, fiind, pe baza modului de adoptare și redactare, imperative pentru angajator, după cum urmează: art.3 alin.(1): „Clauzele prezentului contract colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi produc efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile de transporturi și activități conexe din țară, indiferent de structura capitalului acestora.” ; alin.(3): „În cazul în care părțile au încheiat contract colectiv de muncă la nivel de unitate sau grup de unități înaintea semnării, înregistrării și publicării prezentului Contract colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi, cele de la nivelurile inferioare acestuia se vor adapta la prevederile sale, acolo unde prevederile minimale din prezentul contract nu au fost atinse sau ale cărui clauze nu se regăsesc incluse."
Prin urmare, contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate nu poate prevedea, sub sancțiunea neluării în seamă, drepturi cu caracter inferior sau în condiții restrictive celor reglementate de contractele colective de muncă încheiate la nivel de ramură ori grup, impunându-se ca raportul de muncă să fie sancționat în conținutul cel mai favorabil salariaților.
În ce privește actualizarea sumelor ce le vor obține cu indicele de inflație, instanța a apreciat că se justifică, prin necesitatea unei corelații a salariului cu salariul nominal de care ar fi beneficiat la momentul in care angajatorul datora drepturile salariale pretinse si momentul in care aceste sume vor putea intra efectiv in patrimoniul beneficiarului, știut fiind faptul ca funcția principala a indexării este atenuarea efectelor inflației asupra nivelului de trai.
Raporturile de dreptul muncii se circumscriu raporturilor de drept civil.
Pe cale de consecința, dincolo de particularitățile raporturilor juridice specifice dreptului muncii, in măsura in care nu se abroga expres, sunt si rămân aplicabile regulile de drept comun ale dreptului civil.
De altfel, chiar in dispozițiile art.166 alin.4 din Codul Muncii legiuitorul a stabilit ca întârzierea nejustificata a plații salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului salariatului.
Potrivit dispozițiilor art.1530 cod civil, la obligațiile care au ca obiect o suma oarecare, salariul reprezentând suma de bani pe care angajatorul este obligat sa o plătească cu titlu de contra prestație specifica si necesara pentru prestarea muncii, creditorul are dreptul la daune interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i le-a cauzat și care este consecință directă și necesară a neexecutării fără justificare sau, după caz, culpabile a obligației.
Prin urmare, reținând ca salariul reprezintă o obligație de plata a unei sume de bani, ca exista posibilitatea legala de acordare a unor daune-interese pentru acoperirea prejudiciului cauzat de neplata drepturilor salariale, conform dispozițiilor art.166 alin(4) din Codul Muncii, ca art.1530 cod civil reglementează explicit in ce constau daunele-interese pentru neexecutaree,(neplata salariului integral echivalând din punct de vedere al efectelor juridice cu o neexecutare, chiar daca parțiala, a obligațiilor).
De asemenea sumele în cauză se cuvin reclamanților actualizate și cu dobânda legală, întrucât aceasta reprezintă câștigul pe care creditorul l-ar fii obținut din investirea banilor, dacă aceștia ar fii fost plătiți la scadență acordându-se cu titlu de reparare a prejudiciului cauzat prin întârziere și acoperă beneficiul nerealizat - lucrum cessans.
Ca atare acordarea dobânzii legale alături de indicele de inflație nu conduce la o dublă reparare a prejudiciului, ci asigură o reparare integrală a acestuia, în acord cu dispozițiile art. 1531 C Civ.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel în termen legal și motivat pârâtele S. Națională de Transport Feroviar de Călători „C.F.R. Călători” S.A. și S. N. de Transport Feroviar de Calatori CFR CALATORI SA - Sucursala de Transport Feroviar de Calatori C., criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului, apelanta a susținut că, sentința recurată, în ceea ce privește soluția de admitere a acțiunii în sensul acordării salariului suplimentar aferent anului 2010 este data cu aplicarea greșită a legii, ceea ce constituie motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 din Codul de procedură civilă.
Arată că instanța de fond, și-a fundamentat această soluție motivat de faptul că potrivit art. 32 actul colectiv de muncă pentru anii 2007-2008, încheiat la nivelul pârâtei, înregistrat la DMSSF București, prevede modalitatea de constituire a fondului de salarii necesar pentru acordarea acestui salariu suplimentar, însă din conținutul textului nu rezultă că obligația de plată este condiționată de constituirea acestui fond, respectiv de profitul și veniturile lunare ale societății.
Critică aceste rețineri ca nesusținute, avându-se în vedere faptul că prin apărările formulate, au arătat că drepturile solicitate pot fi acordate doar în concordanță cu prevederile legale care reglementează fundamentarea fondului de salariu.
Astfel, potrivit principiului că nimeni nu se poate obliga la ceva ce este imposibil, societatea nu se putea obliga să acorde salariul suplimentar, pentru că nu avea fonduri pentru acordarea acestora, si, chiar daca și-ar asuma această obligație, ea se va executa numai dacă există fondurile necesare pentru acordarea acestor drepturi. Dar câtă vreme societatea lucrează în pierdere, această clauză contractuală este imposibil de executat.
Este de subliniat faptul că în conformitate cu dispozițiile art.12 din Legea nr.130/1996 privind contractul colectiv de munca, republicată, cu modificările ulterioare: "contractele colective de munca se pot încheia si pentru salariații instituțiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturi a căror acordare si cuantum sunt stabilite prin dispozițiile legale".
Acest text se aplica prin analogie si salariaților din unitățile în care statul este acționar majoritar, cum este societatea, unități pentru care fondul de salarii este limitat la suma aprobata prin hotărâre de guvern, dispoziție prevăzută de O.U.G. nr.79/2008.
Este important de reținut ca prin O.U.G. nr.79/2008 s-a prevăzut obligativitatea aprobării prin act normativ a bugetului de venituri si cheltuieli al societăților cu capital majoritar de stat, respectiv și pentru societate.
Potrivit art.236 alin.(4) din Codul Muncii, "contractul colectiv de munca încheiat cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților."
Din acest text rezulta ca un contract colectiv de munca poate fi izvor de drepturi si obligații numai daca se înscrie in limitele legii, in caz contrar clauzele negociate neproducând efecte juridice. Caracterul de norma convenționala a contractului colectiv de munca face ca acesta să devină inaplicabil in situația în care vine in contradicție cu un act normativ, ori negocierea de drepturi bănești, așa cum este salariul suplimentar si premierea pentru "Ziua ceferiștilor", fără ca acestea sa poată fi susținute din bugetul aprobat la nivel superior societății angajatoare, nu naște obligația de plata.
Apreciază că atâta timp cât instanța a admis contrariu, acest lucru echivalează cu a admite ca părțile unui contract colectiv de munca la nivel de unitate pot negocia drepturi de natura salariala fără nici un fel de limita, ca lege a părților, având eficienta chiar cu încălcarea legii.
Prin urmare, clauzele din contractul colectiv de munca ce prevedeau aceste drepturi nu, pot avea eficienta decât în măsura în care fondul de salarii al angajatorului este suficient pentru plata acestor sume, obligația de plata luând naștere doar in condițiile existentei surselor de venit care se aproba prin actele normative emise pentru aprobarea acestora.
Mai mult decât atât, apelanta fiind o societate cu unic acționar statul român, aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și unul din agenții economici monitorizați în baza prevederilor O.U.G. nr.79/2008 privind măsuri economico-financiare la niveIul unor operatori economici, aprobată prin Legea nr.203/2009 au obligația respectării prevederilor art.7 alin.(l), conform cărora:" …indicelui de creștere a câștigului salarial mediu brut lunar, care nu va putea fi mai mare de 60% din indicele de creștere a productivității muncii .... ". Deci, în conformitate cu aceste prevederi legale societății i-a revenit obligația de a se încadra în fondul de salarii prevăzut în bugetele de venituri și cheltuieli aferente anilor 2007 si 2008.
Reiterează că bugetul de venituri și cheltuieli al societății se aprobă prin hotărâre de Guvern, inițiată de Ministerul Transporturilor cu avizul Ministerului Finanțelor Publice și cel al Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, în conformitate cu prevederile art.5 lit.a) din OUG nr.79/2008 coroborate cu art.15 alin.(l) din O.U.G nr.37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar.
În conformitate cu prevederile legale de mai sus, apelanta a înaintat proiectul de BVC anul 2009 la Ministerul Transporturilor si Infrastructurii cu adresa 0/ A2/198/22.12.2009.
În acest proiect, la rubrica aferentă fondului de salarii s-a prevăzut suma de 456.000 mii în timp ce fondul de salarii realizat la sfârșitul anului 2009 a fost în valoare de 486.489 mii lei, astfel cum rezult din pct.115 cap. IX din execuția bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2009. Avându-se în vedere depășirea înregistrată de 30.488 mii lei, societatea s-a aflat în imposibilitatea de a acorda drepturile patrimoniale conform CCM.
Tot din execuția BVC a anului 2009, rezultă că s-au înregistrat depășiri ale cheltuielilor materiale cu combustibilul si ale cheltuielilor cu energia electrica de tracțiune față de prevederile din proiectul de BVC 2009, aceste cheltuieli fiind strict necesare pentru funcționarea transportului feroviar public de calatori.
Mai mult, in anul 2009, societatea a înregistrat o pierdere în valoare de 210.377,85 mii lei si o pierdere cumulata din anii precedenți in valoare de 535.423,74 mii lei (pct. 79 cap. V din bilanț).
Prin urmare, față de cele mai sus arătate rezultă că salariul suplimentar poate fi acordat doar în concordanță cu prevederile legale și potrivit principiului că nimeni nu se poate obliga la ceva ce este imposibil, societatea nu se poate obliga să acorde salariul suplimentar rară a avea fonduri pentru acordarea acestuia.
De asemenea ar fi contrar logicii elementare să se premieze sau să se recompenseze cu salariul suplimentar niște salariați care și-au adus aportul la realizarea unei activități neprofitabile, scopul acordării salariului suplimentar fiind tocmai acela de ai cointeresa pe salariați în obținerea profitului din care se distribuie recompensele salariale.
Apelanta solicită să se constate, că societatea s-a aflat în imposibilitatea legală de a executa clauzele contractuale referitoare la acordarea salariului suplimentar pentru anii 2009-2010.
In ce privește salariul suplimentar prevăzut de art.32 alin.1 din CCM la nivel de unitate pentru anii de 2007-2010,a cărui plata a fost suspendata de părți pentru anii 2009-2010, trebuie reținut ca reglementarea contractuala nu instituie o obligație in sarcina angajatorului având in vedere ca se prevede doar posibilitatea acordării acestui drept
Într-adevăr, la nivel superior, prin CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2010 la art.30 alin. 1 se prevede ca pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic după expirarea acestuia salariații unităților feroviare vor primi salariu suplimentar echivalent cu salariul de baza de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Insă nici aceasta dispoziție, dat fiind exprimarea ambigua utilizata ,respectiv "pentru muncă ireproșabila" nu este de natura a crea o obligație pentru angajator, ci doar un beneficiu salariaților, având in vedere ca s-a impus o condiție, nedefinita in contract si in plus imposibil de calificat juridic.
Având in vedere ca sindicatele reprezentative,acționând in numele tuturor salariaților,au modificat împreuna cu reprezentanții patronatului clauzele CCM la nivel de unitate in sensul rimele de Paste C. Ziua Feroviarului salariul suplimentar si ajutorul material pentru recuperarea forței de munca nu se acorda salariaților pentru anii_ solicitările reclamanților sunt neîntemeiate.
Totodată critică cuantumul excesiv al onorariului de avocat, neexistând la baza stabilirii acestor cheltuieli documente justificative (contract de asistență juridică, dovada prestării efective a unei activități, dovada plății efective a onorariului avocațial).
Față de suma care ar trebui platita reclamanților - 50.817 lei la cei 43 reclamanți, suma de 21.500 lei respectiv 500 lei pentru fiecare salariat, reprezentând onorariul de avocat este disproporționata fata de valoarea pricinii si a muncii îndeplinite de avocat (dosarul s-a soluționat la primul termen de judecata).
Apelanta susține faptul că, pentru reclamanta I. A. acțiunea este inadmisibila având in vedere ca aceasta numai era salariata societății la data de 01.12.2010.
Intimații, legal citați au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Examinând motivele de apel formulate față de hotărârea apelată și probele administrate în cauză, cercetând pricina în limitele prevăzute de art. 477 și următoarele din Codul de procedură civilă, Curtea constată următoarele:
În esență, criticile apelantelor-pârâte vizează nelegalitatea sentinței pronunțate de instanța de fond pentru lipsa temeiului legal, pentru modul de interpretare și aplicare a clauzelor contractelor colective de muncă care au și valoare de reglementare, fiind izvor de drept, incidente asupra pretențiilor bănești formulate de salariații societății naționale.
Apelantele-pârâte au susținut că pentru a acorda salariaților reclamanți premierea pentru Ziua Feroviarului din anul 2010, ajutorul material pentru C. și Paști din anul 2010, salariul suplimentar pentru anul 2010 prima instanță a aplicat în mod greșit prevederile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar, înlăturând prevederile contractului încheiat la nivelul unității.
Curtea consideră fondate aceste susțineri, însă numai în limitele referitoare la salariul suplimentar pentru anul 2010, adică drepturi la care apelantele-pârâte au fost obligate la plată prin hotărârea supusă apelului, celelalte drepturi nefăcând obiectul cauzei (premierea pentru Ziua Feroviarului și ajutorul material pentru C. și Paști din anul 2010).
Acțiunea reclamanților, salariați ai societății apelante a fost întemeiată pe dispozițiile art. 30 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 prin care se prevede: „(1) Pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv. (2) Salariul suplimentar se poate acorda și trimestrial, în baza hotărârii Consiliului de Administrație, luată cu acordul delegaților aleși ai sindicatelor. In acest caz, cuantumul anual al salariului suplimentar va fi echivalent cu un salariu de bază mediu lunar realizat. (3) Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului de salarii, în procent de până la 10 la sută din fondul de salarii realizat lunar. (4) Pentru evitarea evenimentelor de cale ferată, preîntâmpinarea producerii pagubelor etc., din fondul astfel constituit, până la 5 la sută poate fi utilizat pentru acordarea de salarii suplimentare în sumă de cel mult zece salarii de bază lunare corespunzătoare clasei 1 de salarizare. Aceste salarii suplimentare se acordă la propunerea subunității, cu aprobarea Consiliului de Administrație al unităților din cadrul grupului. (5) Sumele constituite și neconsumate pentru plata salariilor suplimentare prevăzute la art. 30 vor fi repartizate salariaților proporțional cu salariul de bază al fiecăruia. Sumele se vor plăti odată cu acordarea salariului suplimentar aferente trimestrului I al anului următor”.
În același timp, apelanta a arătat că potrivit art. 32 din Contractul colectiv de muncă al „C.F.R. Călători” S.A. pe anul 2009/2010 prevede: „(1) Pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv. (2) Salariul suplimentar se poate acorda și trimestrial, în baza hotărârii Consiliului de administrație, luată cu acordul delegaților aleși ai sindicatelor. In acest caz, cuantumul anual al salariului suplimentar va fi echivalent cu un salariu de bază mediu lunar realizat. (3) Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului de salarii, în procent de până la 10 la sută din fondul de salarii realizat lunar. (…)”.
Din reglementările prezentate rezultă că plata salariului suplimentar pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic se acordă salariaților din grupul de unități din transportul feroviar și, implicit, din societatea C.F.R. Călători S.A. din fondul constituit în acest sens din veniturile realizate de fiecare unitate. Cu alte cuvinte, plata salariului suplimentar depinde în mod necesar de realizarea de către societate a unor venituri în cuantumul care să permită plata cheltuielilor și constituirea fondului în procent de până la 10 la sută din fondul de salarii realizat lunar. Așadar, salariul suplimentar nu este recunoscut ca un drept pur și simplu al salariaților din acest grup de unități, ci ca un drept aflat sub condiția realizării veniturilor necesare constituirii fondului de plată.
Anual, angajatorul trebuia să constituie din fondul de salarii un fond special în procent de maxim 10% cu destinația plății salariului suplimentar. Or, in contextul in care angajatorul nu a avut venituri corespunzătoare acoperirii tuturor cheltuielilor, înregistrând pierderi in anii 2009 și 2010, aspect necontestat în cauză, nu poate fi obligat la plata salariilor suplimentare aferente solicitate de reclamanți. Cum însă, în perioada anilor 2009-2010, la nivelul companiei nu s-a constituit acest fond special, datorită realizării unui nivel al veniturilor scăzut și a dificultăților financiare în constituirea fondului de salarii, cu deplin temei susțin apelantele că nu se poate plăti dreptul pretins pe temeiul art.30 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități, întrucât nu există fondul special din care să fie făcută plata. O situație contrară celei afirmate de apelantă nu a fost făcută în cauză de către sindicatul reclamant.
Soluția pronunțată asupra acțiunii principale urmează a produce consecințe și asupra onorariului de avocat, acordat de prima instanță ca urmare a reținerii culpei procesuale a apelantelor.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 470 alin.2 Cod procedură civilă urmează a admite apelul, a schimba în tot sentința apelată și a respinge acțiunea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de către apelanții S. N. DE TRANSPORT FEROVIAR DE CALATORI CFR CALATORI SA ( SNTFC CFR CALATORI SA ), cu sediul în București, ..38, sector 1, S. N. DE TRANSPORT FEROVIAR DE CALATORI CFR CALATORI SA - SUCURSALA DE TRANSPORT FEROVIAR DE CALATORI C., cu sediul în C., ., jud. D., împotriva sentinței civile nr.448 din data de 06.05.2014, pronunțată de către Tribunalul Teleorman - Secția conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații I. A., B. A. A., I. M., A. I., A. A., A. M. D., B. C., B. N., B. G., C. D., C. A., N. F., M. D., I. M., P. F., I. I., S. N., S. A., S. S., P. F., M. T., S. G., P. F. M. M., N. G., S. M., F. I., T. D., G. M., S. G. A., P. M., P. A., B. S., P. T., F. P., C. I., M. VIORE, N. L. M., S. F., S. N., I. D., D. I., N. I., toți cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat Gatajescu A. F., din C., . nr.10, jud. D..
Schimbă în tot sentința apelată, în sensul că:
Respinge acțiunea, ca neîntemeiată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 februarie 2015.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,
M. GlodeanuPetronela I. N.
GREFIER,
M. P.
Tehnored.: M.G./18.02.2015
Dact: S.Ș./5 ex./13.02.2015
Jud. fond: M. M.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 772/2015.... | Contestaţie decizie modificare unilaterală contract de muncă.... → |
|---|
