Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 772/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 772/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-03-2015 în dosarul nr. 2541/122/2013
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._ (Număr în format vechi 6990/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 772/2015
Ședința publică de la 11 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. G.
Judecător P. I. N.
Grefier M. P.
Pe rol soluționarea apelurilor formulate de apelantul - reclamant V. G. și de apelanta – intimată S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ SA "CFR MARFĂ" SA împotriva sentinței civile nr.227 din 17.04.2014 pronunțată de Tribunalul G. - Secția civilă, în dosarul nr._, având ca obiect - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care
Curtea, constatând cauza în stare de judecată, reținând că s-a solicitat judecarea pricinii în lipsa părților, o reține spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra apelurilor de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului G. la data de 20.11.2013 sub nr._ reclamantul V. G. a chemat în judecată pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Marfa S.A., pentru ca, prin hotărâre judecătorească, să se dispună obligarea pârâtei la plata:
- diferențelor rezultate dintre drepturile salaríale calculate în raport de valoarea salariului minim brut de 700 lei corespunzător clasei 1 de salarizare potrivit art. 41 alin. 3 lit. a) din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Ramura Transporturi nr. 722 pe anii 2008-2011 și drepturile salaríale efectiv plătite, pentru perioada 01.08._11,
- diferențelor rezultate dintre drepturile salariale calculate în raport de valoarea salariului minim brut de 700 lei corespunzător clasei 1 de salarizare potrivit art. 41 alin. 3 lit.a din CCM la Nivel de R. Transporturi nr. 722 pe anii 2008-2011 și drepturile salariale efectiv plătite pentru perioada 01.08.2010 – 31.12.2011,
- salariului suplimentar pentru anii 2009, 2010 și 2011 calculat conform clasei 1 de salarizare de 700 lei,
- ajutorului material pentru Paste și C. pentru anul 2010,
- primei pentru Ziua Feroviarului aferenta anului 2010
- contravaloarea tichetelor de masa pentru perioada 01.08._11 și
- diferența de 25% din salariul de bază reprezentând spor pentru lucrul în timpul nopții în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale, corespunzător orelor efectuate, raportat la salariul majorat începând cu 01.08.2010 – 31.12.2011.
Prin sentința civilă nr.227/LM.AS., pronunțată de Tribunalul G. – Secția Civilă au fost respinse excepțiile litispendenței, prescripției dreptului la acțiune și a inadmisibilității cererii, a nulității cererii modificatoare și a lipsei calității de reprezentant invocate de pârâta SNTFM „CFR Marfă” S.A.; a fost admisă în parte acțiunea și obligată pârâta S.N.T.F.M. „CFR Marfă” S.A. să plătească reclamantului drepturile bănești constând în salariul suplimentar pentru anul 2010, ajutorul material pentru C. pe anul 2010 și contravaloarea tichetelor de masă pentru perioada 20.11.2010 – 16.02.2011, drepturi ce vor fi actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii lor și până la data plății și au fost respinse capetele de cerere privind diferențele dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul minim brut de 700 lei prevăzut de art. 41 alin. 3 lit. a din CCM la nivel de R. Transporturi pe anii 2008 – 2010 și drepturile salariale efectiv încasate în perioada 01.01.2011 – 16.02.2011 și diferența de 25% din salariul de bază reprezentând spor pentru lucrul în timpul nopții în zilele de sâmbăta, duminica și sărbători legale, corespunzător cu orele efectuate, în raport de salariul majorat, pentru perioada 01.01.2011 – 16.02.2011.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că excepția litispendenței invocată de pârâta S.N.T.F.M. „CFR Marfă” S.A. a rămas fără obiect. Excepția de litispendență este reglementată de art.138 din Codul de procedură civilă, atât sub aspectul condițiilor în care ea operează, cât și al sferei celor care o pot invoca. Astfel, în alin.1 se prevede că nimeni nu poate fi chemat în judecată pentru aceeași cauză, același obiect și de aceeași parte, înaintea mai multor instanțe competente sau chiar înaintea aceleiași instanțe, prin cereri distincte.
Pârâta S.N.T.F.M.”CFR Marfă” S.A. a arătat că pe rolul Tribunalului G. respectiv Tribunalul București au fost înregistrate două dosare având același reclamant, iar capătul de cerere privind acordarea diferențelor salariale pentru perioada 01.08.2010 – 31.12.2010 din dosarul nr._/3/2013 este comun cu obiectul dosarului nr._ .
Prin cererea precizatoare din data de 18.02.2014 reclamantul și-a modificat obiectul în sensul că, printre altele, referitor la categoria de drepturi în legătură cu care pârâta a menționat că s-ar aflat pe rolul Tribunalului București dosarul nr._/3/2013, solicită obligarea pârâtei la plata diferențelor rezultate din drepturile salariale calculate în raport de valoarea salariului minim brut de 700 lei corespunzător clasei 1 de salarizare potrivit art.41 alin.3 lit. a din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Ramura Transporturi nr. 722 pe anii 2008-2011 și drepturile salariale efectiv plătite, pentru perioada 01.01._11, data de la care a intrat în vigoare Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Ramura Transporturi pe anul 2011. Or, față de această precizare, se reține că prezentul dosar nu mai corespunde din punct de vedere al obiectului cu dosarul aflat pe rolul Tribunalului G., astfel că, existența triplei identități – de părți, obiect și cauză – între cele două acțiuni în curs de judecată pe rolul a două instanțe de fond diferite, nu a putut fi reținută.
Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune – atât cea de 6 luni, cât și cea de 3 ani - în ceea ce privește drepturile bănești solicitate de reclamant, invocată de pârâta SNTFM „CFR Marfă” S.A., tribunalul a constatat că această excepție este neîntemeiată întrucât dreptul la acțiune vizând drepturile bănești ce fac obiectul prezentei cereri sunt incidente prevederile art.268 alin.1 lit. c din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, care reglementează un termen de prescripție de 3 ani, termen care începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune și nicidecum termenul de prescripție de 6 luni prevăzut de art.268 alin.1 lit. e din Codul muncii, fiind evident că raportul între cele două norme este cel dintre o normă specială – cea privind plata drepturilor salariale și o normă generală cea instituiră pentru ipoteza neexecutării unor clauze de altă natură ale contractelor de muncă, altele decât cele privind salariul său alte drepturi bănești.
Momentul nașterii dreptului la acțiune trebuie stabilit prin raportare la prevederile legale care reglementează termenul de plată a drepturilor bănești solicitate, astfel încât, în raport de prevederile art.166 alin.1 din Codul muncii, potrivit cărora „Salariul se plătește în bani cel puțin o dată pe lună, la data stabilită în contractul individual de muncă, în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în regulamentul intern, după caz”.
Tribunalul a reținut că dreptul la acțiune al reclamantului privind drepturile bănești pentru anul 2010 putea lua naștere cel mai devreme la data de 1 ianuarie 2011. Cum cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 20 noiembrie 2013, iar prin cererea precizatoare reclamantul și-a precizat cererea, respectiv a solicitat obligarea pârâtei la plata salariului suplimentar pe anul 2010, ajutorul material pentru C. pe anul 2010 și contravaloare tichete de masă pentru perioada 20.11.2010 – 31.01.2011, tribunalul constată că la data respectivă nu se împlinise termenul de prescripție a dreptului la acțiune privind ajutorul financiar aferent anului 2010.
În ce privește excepția inadmisibilității cererii invocată de pârâta SNTFM „CFR Marfă” S.A. pentru lipsa procedurii prealabile, tribunalul a reținut că neparcurgerea procedurii prealabile stabilită prin clauze din Contractul Colectiv de Muncă nu poate fi sancționată cu respingerea unei acțiuni de genul celei ce face obiectul prezentei cauze, căci ar însemna să se aducă atingere principiului fundamental prevăzut de art. 21 din Constituția României referitor la liberul acces la justiție. Reclamantul din cauză a chemat în judecată pârâta pentru că nu i-a acordat drepturi salariale ca urmare a nerespectării obligației de a transpune prevederile minimale ale CCM. Unic la Nivel de Ramura Transporturi. Tribunalul a reținut că nu exista în legislația muncii un text de lege care să prevadă o astfel de procedură prealabilă sesizării instanței de judecată. Faptul că părțile cauzei au convenit, totuși, asupra unei astfel de prevederi nu obliga și instanța de judecată în a invoca sau, după caz, a admite excepția inadmisibilității acțiunii civile promovate fără îndeplinirea acestei proceduri. Aceasta, întrucât dispozițiile art.38 din Codul Muncii sancționează cu nulitatea orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau prin care astfel de drepturi sunt limitate. Ori, îngrădirea/condiționarea dreptului salariatului de acces la instanță reprezintă o limitare a drepturilor recunoscute de lege angajaților, în mod special dreptul, consacrat și constituțional, de acces la instanță.
Cu privire la excepția lipsei calității de reprezentant referitoare la cererea precizatoarea apărătorului ales al reclamantului, tribunalul a găsit-o nefondată, față de prevederile art. 80 alin. 1 raportat la cele ale art. 81 alin. 1, art. 83 alin. 1 Cod procedură civilă și împuternicirea avocațială a apărătorului ales al reclamantului depusă la dosar. De asemenea, excepția nulității cererii modificatoare a fost respinsă ca nefondată, aceasta fiind semnată de reprezentantul convențional al reclamantului, calitate dovedită cu împuternicirea avocațială depusă la dosar atașat cererii precizatoare.
Pe fondul cererii, tribunalul a reținut că reclamantul V. G. este angajatul pârâtei și că în perioada 2010 – 2011 i s-au acordat drepturile salariale așa cum rezultă din carnetul de muncă.
A reținut tribunalul că în situația reclamantului, clasa I de salarizare de la care s-a pornit calcularea salariului acestuia, în funcție de anumiți coeficienți de ierarhizare, a fost stabilită la 600 lei.
Potrivit art. 41 alin. 3 lit. a) din CCM unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, „salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta”.
Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar pe anii 2006-2008 a fost înregistrat la Ministerul Muncii și Securității Sociale la data de 28.12.2006. Din conținutul său reiese că părțile contractante sunt reprezentanții patronilor din activitățile de transporturi și conexe, constituiți conform prevederilor Legii nr.356/10.07.2001 a patronatelor, respectiv Confederația Naționala a Patronatului R. - C.N.P.R, Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România - U.N.T.R.R. și reprezentanții salariaților din activitățile de transporturi și conexe, constituiți conform prevederilor Legii nr.54/2003, cu modificările ulterioare, cu privire la sindicate, nominalizate în acest contract colectiv de muncă.
Prin act adițional părțile semnatare au convenit la prelungirea efectelor inițiale ale contractului menționat. Astfel, părțile au convenit la modificarea art.4 al C.C.M.N.G.U.T.F., acest articol urmând a avea următorul conținut „prezentul contract colectiv de muncă la nivelul grupului de unități feroviare se aplică de la data înregistrării, producând efecte timp de 48 luni”.
Așadar, prelungirea efectelor contractului susmenționat decisă prin actul adițional s-a făcut de părțile semnatare prin raportare la momentul înregistrării acestui din urmă contract. Cum .C.M.N.G.U.T.F. a fost înregistrat la Ministerul Muncii pe data de 28.12.2006, rezulta că prevederile sale și-au prelungit valabilitatea până la data de 28.12.2010. După această dată nu au mai fost depuse la dosar înscrisuri din care să rezulte o nouă prelungire a contractului în cauză.
În perioada 2009-2010, la nivelul pârâtei-recurente a fost valabil contractul înregistrat sub nr.2585/4.06.2009 la Direcția de Muncă și Protecție Socială a Municipiului București și actul adițional la acest contract, înregistrat la 21.04.2010, însă, prin aceste acte nu au fost preluate dispozițiile art.41 alin.2,3,4 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 - 2010.
Conform art.4 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi pe anii 2008 – 2010 înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse sub nr.722/03/24.01.2008:
1) Prezentul Contract colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi se aplică cu începere de la 01 ianuarie 2006 până la 31 decembrie 2010 inclusiv, cu posibilitatea revizuirii anuale, la nivel de unitate acesta producând efecte pe an calendaristic.
2) Dacă nici una din părți nu denunță contractul cu 30 de zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, valabilitatea acestuia se prelungește până la încheierea unui nou contract, dar nu cu mult mai mult de 12 luni, respectiv încă un an calendaristic.
Potrivit adresei nr.141/DDS/10.03.2011 emisă de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale – Direcția Dialog Social, Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de R. Transporturi, înregistrat la M.M.F.P.S. sub nr.722/24.01.2008 a fost denunțat de Confederația Națională a Patronatului Român în data de 17.11.2010, astfel că acest contract nu și-a mai prelungit valabilitatea, fiind expirat la data de 31.12.2010.
Astfel, temeiul acordării drepturilor pretinse de reclamant pentru perioada 01.01.2011 – 16.02.2011, în temeiul art.41 alin. 3 lit. a și art.42 alin. 1 lit.g din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de R. Transporturi nr.722 pe anii 2008 – 2010, nu mai putea să producă efecte, fiind expirat din data de 31.12.2010.
Prin urmare acțiunea reclamantului vizând salarizarea în perioada 1.01._11 întemeiată pe dispozițiile CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 este lipsită de temei .
În ceea ce privește plata diferențelor de 25% la salariul de bază, reprezentând spor pentru lucrul în timpul nopții în zilele de sâmbăta, duminica și sărbătorile legale, corespunzător cu orele efectuate, raportat la salariul majorat, instanța reține că potrivit art.42 alin. 1 lit.g din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi nr.722 pe anii 2008 – 2010 se arată că: 1) sporurile minime ce se acordă în condițiile prezentului contract, la salariul de bază minim brut al salariaților sunt: g) în cazul în care munca în timpul nopții, la solicitarea celui care angajează, va fi prestată într-o zi de repaus sau de sărbătoare, timpul efectiv lucrat se va plăti cu spor de 100%, la care se aplică sporul pentru orele lucrate în timpul nopții (procent total de majorare: 250%).
Însă, așa cum s-a arătat anterior, CCMU la nivel de ramură nr. 722 a încetat să mai producă efecte începând cu 1.01.2011, astfel că pretenția reclamantului de aplicare a sporului prevăzut de CCM menționat pentru perioada ulterioară datei de 1.01.2011 este neîntemeiată.
În ceea ce privește plata salariului suplimentar pe anul 2010 instanța reține faptul că la nivelul unității s-a semnat Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar înregistrat sub nr. 2584/04.06.2009 și prelungit prin Actul adițional înregistrat la M.M.F.E.S. cu nr.370/20.06.2008 până la data de 31 ianuarie 2011 care prevede la art.30:
În ceea ce privește plata salariului suplimentar pe anul 2010 instanța a reținut faptul că la nivelul unității s-a semnat Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar înregistrat sub nr.2584/04.06.2009 și prelungit prin Actul adițional înregistrat la M.M.F.E.S. cu nr.370/20.06.2008 până la data de 31 ianuarie 2011 care prevede la art.30:
1) Pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
2) Salariul suplimentar se poate acorda și trimestrial, în baza hotărârii Consiliului de Administrație, luată cu acordul delegaților aleși ai sindicatelor. În acest caz, cuantumul anual al salariului suplimentar va fi echivalent cu un salariu de bază mediu lunar realizat.
De asemenea, art.30 alin.3 precizează că: Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului pentru salarii, în procent de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar.
Din modul de formulare neechivoc și nesupus altei condiții decât desfășurarea ireproșabilă a activității rezultă caracterul pur și simplu al acestui drept pretins prin acțiune, precum și obligația părților de a constitui un fond suplimentar de salarii independent de profit, noțiune diferită de cea utilizată în contract, și anume venituri.
Având în vedere că fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie tocmai prin reținerea unui procent de 10% din cadrul fondului de salarii realizat lunar, tribunalul reține că neaprobarea bugetului și lipsa fondurilor necesare plății salariului suplimentar pentru anul 2010 nu prezintă relevanță în cauză, deoarece lipsa fondurilor necesare pentru acordarea drepturilor rezultând din contractul colectiv de muncă la nivel superior nu justifică neacordarea lor, deoarece existența dreptului este certă și nu a fost condiționată în vreun fel de crearea fondurilor pentru plata lor. Pârâta semnatară a contractului colectiv de muncă nu poate refuză îndeplinirea obligației asumate invocând dificultăți financiare sau alte motive, inclusiv faptul că ar fi agent economic monitorizat. Negocierea contractelor colective de muncă a presupus o suită de discuții și tratative, ocazie cu care pârâta trebuia să aibă în vedere și să pună în discuție aceste dificultăți economico-financiare invocate.
Tot astfel, acordarea ajutoarelor materiale de Paști și C. este reglementată de art. 71 din CCM la nivel de grup de unități ca un drept al salariaților neafectat de alte condiții decât cele prevăzute expres de normă citată. Aspectele invocate de pârâtă, privind lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale și neîndeplinirea criteriilor și indicilor de performanță nu pot fi reținute ca o justificare pentru neexecutarea acestor obligații contractuale și pentru faptul că acestea au fost asumate în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative.
Potrivit CCM la nivel de grup de unități înregistrat sub nr.2584/04.06.2019 care prevede că salariații vor beneficia de acest ajutor material, a cărui valabilitate a fost prelungită până la data de 31.01.2011 prin actul adițional înregistrat sub nr.1713/21.04.2010 rezultă că ajutorul material de Paști și C. se acordă în continuare din fondurile angajatorului, astfel că reclamantul este îndreptățit la plata ajutorului material pentru C. pe anul 2010.
Cu privire la capătul de cerere privind acordarea contravalorii tichetelor de masă pentru perioada 20.11.2010 – 31.01.2011 tribunalul a reținut că prin Contractul Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități pe anul 2009/2020, înregistrat la Direcția de Muncă și Protecție Socială a Municipiului București sub nr.2584/04.06.2009 și prelungit până la data de 31.01.2011, prin Actul adițional nr.1713/21.04.2010, părțile au înserat o clauză referitoare la tichetele de masă, în art.74. Astfel, potrivit acestui articol din CCM la nivel de grup de unități pe anul 2009/2010, începând cu data de 01.11.2007, salariații „CFR Marfă” S.A. beneficiază de câte un tichet de masă pentru fiecare zi lucrătoare, în condițiile legislației în vigoare.
C. legal general privind acordarea tichetelor de masă pentru toate activitățile din toate ramurile de servicii la nivel național îl reprezintă Legea nr.142/1998, unde la art.1 alin.1 se arată că „Salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator”, iar la alin.2 al aceluiași articol se arată că „Tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar, și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori”.
Pârâta nu s-a apărat în sensul că sumele necesare acordării tichetelor de masă nu ar fi fost prevăzute în buget, așa încât nu există motive pentru a încălca prevederile Legii nr.142/1998, precum și prevederile art.40 alin.2 lit. c din Codul muncii, potrivit cărora angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă.
În raport de cele ce preced, instanța a obligat pârâta să calculeze și să plătească reclamantului drepturile bănești reprezentând contravaloarea tichetelor de masă cuvenite pentru perioada 20.11.2010 – 31.01.2011.
Tribunalul a făcut precizarea că, în privința acelor categorii de drepturi solicitate de reclamant și în legătură cu care pârâta a precizat că nu s-ar cuveni acestuia, pe motiv că anumite contracte de muncă încheiate la nivel inferior nu ar menționa drepturile respective, s-a reținut aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor Legii nr.130/1996 în vigoare la data instituirii drepturilor în favoarea salariaților și chiar la data la care drepturile respective trebuiau acordate, act normativ care, la art.8 prevede că „Clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai în limitele și în condițiile prevăzute de prezența lege. (2) Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior. (3) Contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă”.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat apel în termen legal pârâta S. Națională Transport Feroviar Marfă „CFR Marfă” S.A. și reclamantul V. G., criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de apel formulate, întemeiate în drept pe dispozițiile art.466,467,477 din Codul de procedură civilă, apelanta solicită admiterea apelului, astfel cum a fost motivat, schimbarea în parte a sentinței atacate, în sensul respingerii capetelor de cerere admise prin sentință.
Apelanta arată că instanța de fond nu a analizat corect susținerile privitoare la excepția prescripției dreptului material la acțiune în temeiul art. 268 alin. 1 lit. e din Codul Muncii pentru drepturile bănești solicitate prin cererea de chemare în judecată.
În speța de față sunt incidente dispozițiile art. 268 alin. 1 lit. e) din Codul Muncii, potrivit căruia "Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia".
Învederează instanței de apel ca obiectul cererii de chemare în judecata în această cauză nu îi reprezintă drepturile de natura salariala reglementate imperativ de art. 159 din Codul Muncii la care instanța de fond face referire: „ Salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă. "
Legiuitorul face distincție între conceptul de salarizare și alte drepturi ce decurg din raportul de munca ceea ce Înseamnă că se permite acordarea de drepturi bănești cu altă natură juridică decât aceea de salariu. Prin urmare drepturile stipulate cu alt titlu decât acela de salariu, chiar dacă sunt prevăzute sub forma băneasca, nu fac parte din categoria „drepturilor salariale" instanța de fond pronunțând astfel o hotărâre netemeinică și nelegala.
Având în vedere că prin cererea formulată de reclamant și înregistrata pe rolul instanței la 20.11.2013 se solicită obligarea societății la executarea unor clauze din CCM pe anul 2010, prin prisma prevederilor art. 268 alin.1 lit e din Codul Muncii, dreptul la acțiune al reclamantului este prescris.
Contractul colectiv de muncă este un contract cu caracter general, permanent și obligatoriu pe perioada sa de valabilitate, perioadă determinată. Astfel, orice conflict colectiv în legătură cu executarea contractului colectiv de muncă, ca și conflict de drepturi, este în strânsă legătură cu perioada de valabilitate, termenul legal de prescripție al dreptului la acțiune fiind determinat și prin prisma acestui aspect.
Termenul de 6 luni prevăzut de art. 268 alin. (1) lit. e) din Codul muncii republicat, are în vedere faptul că orice conflict colectiv „trebuie să-și găsească soluționarea într-un termen rezonabil", îndeplinindu-se astfel un principiu constituțional statuat de art. 21 din Constituție, CCM-urile produc efecte numai pentru perioada pentru care au fost încheiate, astfel că, după termenul de încetare nu mai pot produce efecte juridice.
Cum de la data la care trebuiau acordate aceste drepturi până la data introducerii acțiunii au trecut mai mult de 6 luni solicităm admiterea excepției invocate și respingerea pretențiilor.
Instanța de fond în mod eronat a respins excepția lipsei procedurii prealabile sesizării instanței invocata de SNTFM CFR Marfa SA prin întâmpinare considerând că nu este obligatorie ignorând astfel prevederile art. 125 din CCM la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar
Ca o procedură prealabilă în soluționarea conflictelor de muncă, ca urmare a încălcării prevederilor sau a neîndeplinirii obligațiilor stabilite prin contractul colectiv de muncă, părțile semnatare au stabilit sesizarea comisiei mixte patronat-sindicate, care va constata cele sesizate de salariați sau organizațiile sindicale și își va exercita atribuțiile pentru rezolvarea diferendelor ori a problemelor ridicate, la nivelul întregii societăți.
Obligația sesizării inițiale a acestor comisii este prevăzută de art. 125 din CCM Ia Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar „încălcarea prevederilor sau neîndeplinirea obligațiilor stabilite prin contractul colectiv de muncă se constată de comisiile mixte patronat-sindicate, care vor propune cercetarea celor vinovați, iar rezultatele cercetării vor fi prezentate la termenul convenit"
Fiind o procedură specială și expres prevăzută de Contractul Colectiv de Muncă, trebuie respectată și pusă în practică înaintea introducerii cererii, după principiul de drept pacta sunt servanda având avantajul soluționării pe cale amiabilă și în același timp duce la degrevarea instanțelor de judecată cu cereri inutile.
Având în vedere cele precizate, solicită instanței să constate că reclamantul, prin reprezentanții săi, nu au uzat de procedura prealabilă stabilită de CCM-urile în vigoare, nu au sesizat comisia patronat-sindicate în anul 2010 pentru care reclamă neîndeplinirea obligațiilor stabilite de CCM, situație față de care considerăm că cererea de chemare în judecată a fost prematur introdusă și vă solicităm să constatați inadmisibilitatea acesteia în conformitate cu prevederile art. 193 Cod Procedura Civilă.
Instanța de fond în mod eronat a admis capătul de cerere privind salariul suplimentar pe anul 2010.
Este necesar și util soluționării cauzei a se avea în vedere contractul colectiv de muncă prin prisma tuturor dispozițiilor sale și nu interpretate în mod fragmentat numai anumite părți, anumite articole care convin într-un anumit context.
Astfel trebuie avut în vedere dispozițiile art. 21 din CCM la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar „ Din veniturile realizate, după acoperirea cheltuielilor, constituirea fondului de rezervă, al celui de dezvoltare, satisfacerea necesitaților de perfecționare, recalificare a personalului, unitățile feroviare constituie fondul de cointeresare prin premiere, plătește impozitele, taxele, cotele de asigurări și securitate socială și celelalte vărsăminte prevăzute de lese."
Art.21 este încadrat într-un capitol distinct - Sistemul Premial, care este urmat de capitolul - Alte Prevederi în care este inclus și art. 30 .
Consideră că interpretarea corectă a textelor de lege mai sus enunțate, ca de altfel și structura CCM pe care reclamantul își întemeiază cererea, nu poate fi decât următoarea: numai după acoperirea tuturor cheltuielilor prevăzute la art. 21 se poate plăti salariul suplimentar precum și celelalte prime și ajutoare materiale de care beneficiază salariații. Or trebuie avut în vedere că SNTFM CFR Marfa SA a încheiat anul financiar 2010 în pierdere deci nu putea acorda salarii suplimentare sau alte ajutoare și prime salariaților.
De asemenea solicită să se aibă în vedere că între reprezentanții salariaților și administrație a fost încheiat actul adițional nr. 1713/21.04.2010 prin care părțile semnatare ale CCM au convenit neacordarea salariului suplimentar pe anul 2009 și neacordarea ajutoarelor materiale de C. pe anul 2010.
În mod subiectiv instanța de fond a admis canatul de cerere privind acordarea ajutorului material de C. pentru anul 2010, aplicat la diferența de salariu, în temeiul art.71 din CCM la nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar având în vedere dispozițiile art.21 din contract „Din veniturile realizate, după acoperirea cheltuielilor, constituirea fondului de rezervă, al celui de dezvoltare, satisfacerea necesitaților de perfecționare, recalificare a personalului, unitățile feroviare constituie fondul de cointeresare prin premiere, plătește impozitele, taxele, cotele de asigurări și securitate socială și celelalte vărsăminte prevăzute de lege."
În mod eronat instanța de fond a acordat tichete de masa pentru perioada 20.11._11 considerând că nu a făcut dovada lipsei sumelor necesare acordării tichetelor de masă. SNTFM CFR Marfa SA a încheiat anii financiari 2010 și 2011 în pierdere astfel încât nu au mai fost alocate fonduri pentru a plați beneficii extrasalariale angajaților săi (în acest sens am atașat întâmpinării extras de pe site-ul Ministerul Finanțelor).
Tichetele de masă au fost solicitate în temeiul art. 81 din CCM Unic la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar în condițiile legislației în vigoare. În conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, Legea 142/1998, privind acordarea tichetelor de masa „salariații” din cadrul societăților comerciale, regiile autonome și din sectorul bugetar care încadrează personal, prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportata integral de către angajatori. "
„Tichetele de masa se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar, și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori. "
Din lecturarea art. 1 din Legea 142/1998 rezulta condițiile în care pot fi acordate tichetele de masă: existența unui contract individual de munca care să prevadă această posibilitate și capacitatea angajatorului de a suporta costurile tichetelor de masă.
Deci legea nu stabilește în mod imperativ obligația angajatorului de a acorda acest drept ci instituie doar o posibilitate, lăsând la latitudinea angajatorului care, în limita disponibilităților financiare, va acorda sau nu acesta bonificație.
Tichetele de masă sunt beneficii extrasalariale pentru angajați, harții valorice nefungibile care nu pot fi compensate prin acordarea sumei respective în bani. Acestea sunt acordate de angajatori pe baza bugetului de venituri și cheltuieli iar în bugetele SNTFM CFR Marfa SĂ pentru anii 2010 și 2011 nu au fost prevăzute aceste sume astfel încât vă rugăm să respingeți capătul de cerere privind acordarea tichetelor de masa pentru perioada 20.11.2010-31.01._ (alăturat depunem Hotărârea nr. 311/31.03.2010 privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2010 al SNTFM CFR Marfa SĂ publicată în Monitorul Oficial nr. 248/19.04.2010 și Hotărârea nr. 260/20.03.2011 privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2011 al SNTFM CFR Marfa SA publicată în Monitorul Oficial nr. 215/29.03.2011).
Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel în termen legal și motivat, reclamantul V. G. criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de apel formulate, întemeiate în drept pe dispozițiile art.466 din Codul de procedură civilă, apelantul solicită modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul de admite capătul 1 și 2 din cererea introductivă, astfel cum a fost precizată, respectiv de obligare a pârâtei la plata diferențelor rezultate din drepturile salariale calculate în raport de valoarea salariului minim brut de 700 lei.
Se arată că instanța de fond în mod greșit a respins aceste capete de cerere motivând faptul că Actul Adițional la Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2009/2010 al CFR Marfa SA, înregistrat la Direcția de Muncă și Protecție Socială a Municipiului București cu nr. 2584/04.06.2009 nu preia și dispozițiile art. 41 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Ramura Transporturi nr. 722 pe anii 2008-2011.
Față de cele reținute apelantul solicită instanței de control judiciar să aibă în vedere faptul că prin Actul Adițional la Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2009/2010 al CFR Marfa SA, înregistrat la Direcția de Muncă și Protecție Socială a Municipiului București cu nr. 2584/04.06.2009, acesta din urmă își prelungește valabilitatea, în întregul său, până la data de 31.01.2011, urmând ca noul contract colectiv de muncă încheiat la nivel de ramura să își producă efectele de la data înregistrării sale la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului București, respectiv data de 16,02.2011.
Analizând apelurile declarate, potrivit dispozițiilor art.477 Cod procedură civilă, în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Cu titlu prealabil, Curtea va analiza critica formulată de apelanta pârâtă cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește ajutoarele materiale pe anul 2010 și acordarea tichetelor de masă pentru perioada 20.11._11.
Potrivit art.268 lit. c Codul muncii „cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate … în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat”.
În acord cu susținute de prima instanță în ce privește drepturile privind ajutoarele materiale, Curtea apreciază că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 268 lit. c Codul muncii, deoarece se solicită drepturi cu caracter salarial, în sensul că decurg din executarea raportului de muncă al „feroviarilor”, fiind fără relevanță faptul că nu se acordă periodic, asemeni salariului, ci numai odată pe an. Așadar și o premiere cu ocazia unui eveniment semnificativ pentru salariații din ramura transporturi feroviare dobândește caracter salarial, având un alt regim juridic sub aspectul prescripției.
Vor fi înlăturate criticile apelantei pârâte privind aplicabilitatea dispozițiilor art. 268 lit. e Codul muncii deoarece aceste norme sunt aplicabile unei alte situații juridice, atunci când se pune problema executării sau neexecutării contractului colectiv de muncă sub alte aspecte decât drepturile bănești recunoscute salariatului prin negocierile dintre partenerii sociali, situație ce se încadrează în dispozițiile lit. c din același text.
În aceste condiții, este aplicabil art. 268 alin. 1 lit. c Codul muncii care dobândește, comparativ cu art. 268 alin. 1 lit. e, caracter de normă specială, atunci când se referă la drepturi salariale reglementate prin contractul colectiv de muncă, cu referire la dispozițiile art. 159 din menționatul act normativ, care definesc cuprinsul noțiunii de „salariu" în sens larg, incluzând drepturile salariale propriu-zise și cele conexe.
Având în vedere că la momentul introducerii acțiunii nu se împlinise termenul de prescripție de 3 ani pentru plata ajutorului material reprezentând prima de C. 2010 și salariul suplimentar 2010 în mod corect a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune.
În privința dreptului la acordarea tichetelor de masă pentru perioada 20.11._11 Curtea reține că își are izvorul juridic în Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivel de unitate și cel încheiat la nivel de grup, menționate de părți în prezenta cauză. Termenul de prescripție în care poate fi formulată o astfel de acțiune privind acordarea unor drepturi izvorâte din CCM este cel reglementat de dispozițiile art. 283 alin. (1) lit. e) din Codul muncii, în forma în vigoare la data promovării acțiunii, care dispune că: „Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: …în termenul de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.”
Nu pot fi reținute considerentele sentinței de fond în sensul că izvorul acestor drepturi este Legea nr. 142/1998 întrucât aceasta reglementează generic noțiunea și cadrul legal în care tichetele de masă pot fi acordate, însă hotărârea de aplicare a legii în cadrul unei unități precum și condițiile concrete de acordare se adoptă de către partenerii de dialog social în urma negocierii contractului colectiv de muncă, convenția părților fiind izvorul juridic al dreptului pretins în prezenta cauză. Pe de altă parte, spre deosebire de alte drepturi bănești convenite în contractul colectiv de muncă și care pot fi considerate ca făcând parte din salariu potrivit art. 155 Codul muncii, tichetele de masă reprezintă o alocație de hrană ce nu are același regim cu salariul plătit angajatului, astfel că și regimul prescripției este unul diferit față de cel al dreptului salarial în sine.
Prin urmare, având în vedere că dreptul la acțiune privind tichetele de masă solicitate pentru perioada 20.11._11 putea fi exercitat în termen de 6 luni de la data scadenței pentru fiecare lună în care erau datorate, Curtea reține că termenul de prescripție de 6 șase luni era deja împlinit la data înregistrării cererii de chemare în judecată la Tribunalul G., 18.11.2013, motiv pentru care va admite excepția prescripției dreptului material la acțiune în privința acestor drepturi.
În ceea ce privește motivul de apel referitor la inadmisibilitatea/prematuritatea acțiunii, Curtea va înlătura susținerile apelantei pârâte, deoarece instituirea unei proceduri amiabile de soluționare a divergențelor în legătură cu executarea convenției colective, în cadrul comisiilor mixte patronat-sindicat, nu înlătură liberul acces la justiție al salariaților pentru realizarea drepturilor lor. Procedura respectivă nu este o procedură prealabilă obligatorie prevăzută de lege cu sancțiunea inadmisibilității și, în plus, poziția apelantei a fost foarte clară anterior sesizării instanței și pe parcursul procesului, astfel încât sesizarea respectivelor comisii nu ar fi presupus decât tergiversarea introducerii acțiunii.
În ceea ce privește fondul cauzei, apelanta-pârâtă a susținut că pentru a acorda salariatului reclamant ajutorul material pentru C. 2010 și salariu suplimentar 2010, prima instanță a aplicat în mod greșit prevederile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar, înlăturând prevederile contractului încheiat la nivelul unității.
Curtea consideră fondate aceste susțineri.
Astfel, potrivit art. 71 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008: „În afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia de următoarele: - cu ocazia sărbătorilor de P. și de C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare (...)” Acest contract a fost înregistrat la ministerul de resort sub nr. 2836/28.12.2006, fiind valabil timp de 24 de luni de la data înregistrării. Ulterior, prin actul adițional înregistrat sub nr. 370/20.06.2008, valabilitatea a fost stabilită la 48 de luni de la data înregistrării, iar prin actul adițional înregistrat sub nr. 4294/28.12.2010, s-a prelungit valabilitatea contractului până la data de 31.01.2011.
Așadar, Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 era în vigoare și producea efecte juridice la data în care s-a sărbătorit Crăciunul (25 decembrie) în anul 2010.
Aspectul de lămurit este aplicabilitatea directă a unui contract colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități în condițiile în care la nivelul inferior, la nivelul unității, există contract colectiv de muncă. Ierarhia între acordurile colective aplicabile la nivelul anului 2010 este dată de prevederile art. 238 din Codul muncii, potrivit cărora contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior și de art. 247 din Codul muncii, potrivit cărora, în cazul în care la nivel de angajator, grup de angajatori sau ramură nu există contract colectiv de muncă, se aplică contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.
În cauză, la data de 04.06.2009, la nivelul societății naționale apelante a intrat în vigoare Contractul colectiv de muncă al „C.F.R. Marfă” S.A. pe anul 2009/2010 încheiat între S. Națională de Transport Feroviar de Marfă „C.F.R. Marfă” S.A. și sindicatele reprezentative la nivelul unității, contract înregistrat la Direcția de Muncă și Protecție Socială a Municipiului București sub nr. 2584/04.06.2009, având valabilitate un an. În acest contract se prevede în Capitolul VI Protecția salariatului, la art. 64, „În afara ajutoarelor la care au dreptul, potrivit legii, salariații vor mai beneficia din fondurile angajatorului, de următoarele: – cu ocazia sărbătorilor de P. și de C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare; de ajutorul respectiv nu vor beneficia salariații care, în cursul anului respectiv, au absentat nemotivat de la serviciu sau au fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice, precum și salariații SNTFM care la data acordării ajutoarelor cu ocazia sărbătorilor de P. și de C. se află în concediu fără plată cu o durată de un an. Aceste prevederi se aplică cu 1 ianuarie 2010.”
Durata de valabilitate a contractului colectiv de muncă pe anul 2009/2010 a fost prelungită până la data de 31.01.2011 prin actul adițional înregistrat la Agenția pentru Prestații Sociale a Municipiului București cu nr. 1713/21.04.2010, act adițional prin care au fost modificate și prevederile art. 64 citate anterior, în sensul că pentru ajutoarele materiale cu ocazia sărbătorilor de C. „nu se acordă pentru anul 2010”.
Curtea consideră că prevederile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate se aplică prioritar întrucât beneficiul recunoscut salariaților sub forma unui ajutor material cu ocazia sărbătorii de C. din anul 2010 este recunoscut ca atare atât prin negocierea de la nivelul inferior, cât și prin negocierea de la nivelul grupului de unități din transportul feroviar. Cum însă aceste drepturi salariale suplimentare se acordă din fondurile angajatorului, primează convenția dintre partenerii sociali din unitate prin care s-a prevăzut neacordarea lor în anul 2010, din cauza lipsei fondurilor necesare plății lor. Ori, în lipsa acestor fonduri, este evident că nu pot fi acordate salariaților, cu atât mai mult cu cât sunt beneficii suplimentare față de salariul prevăzut pentru munca prestată în cursul unei luni pentru care nu s-ar putea invoca lipsa fondurilor.
Rezultă, așadar, că efectul juridic al convenției partenerilor sociali din C.F.R. Marfă S.A. de neacordare a drepturilor în discuție, pe rațiuni de lipsă de venituri ale societății naționale, este acela al netemeiniciei pretenției salariaților în executarea obligației de plată pretinse angajatorului.
Cu privire la salariul suplimentar pe anii 2010, Curtea observă că la art. 30 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 se prevede: „(1) Pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv. (2) Salariul suplimentar se poate acorda și trimestrial, în baza hotărârii Consiliului de Administrație, luată cu acordul delegaților aleși ai sindicatelor. In acest caz, cuantumul anual al salariului suplimentar va fi echivalent cu un salariu de bază mediu lunar realizat. (3) Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului de salarii, în procent de până la 10 la sută din fondul de salarii realizat lunar. (4) Pentru evitarea evenimentelor de cale ferată, preîntâmpinarea producerii pagubelor etc., din fondul astfel constituit, până la 5 la sută poate fi utilizat pentru acordarea de salarii suplimentare în sumă de cel mult zece salarii de bază lunare corespunzătoare clasei 1 de salarizare. Aceste salarii suplimentare se acordă la propunerea subunității, cu aprobarea Consiliului de Administrație al unităților din cadrul grupului. (5) Sumele constituite și neconsumate pentru plata salariilor suplimentare prevăzute la art. 30 vor fi repartizate salariaților proporțional cu salariul de bază al fiecăruia. Sumele se vor plăti odată cu acordarea salariului suplimentar aferente trimestrului I al anului următor”.
În același timp, art. 30 din Contractul colectiv de muncă al „C.F.R. Marfă” S.A. pe anul 2009/2010 prevede: „(1) Pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv. (2) Salariul suplimentar se poate acorda și trimestrial, în baza hotărârii Consiliului de administrație, luată cu acordul delegaților aleși ai sindicatelor. In acest caz, cuantumul anual al salariului suplimentar va fi echivalent cu un salariu de bază mediu lunar realizat. (3) Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului de salarii, în procent de până la 10 la sută din fondul de salarii realizat lunar. (…)”. Prin actul adițional nr. 1713/21.04.2010 la acest contract colectiv de muncă s-a prevăzut expres, la art. 30, că „Salariul suplimentar menționat nu se acordă pentru anul 2010”.
Din reglementările prezentate rezultă, în primul rând, că plata salariului suplimentar pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic se acordă salariaților din grupul de unități din transportul feroviar și, implicit, din societatea C.F.R. Marfă S.A. din fondul constituit în acest sens din veniturile realizate de fiecare unitate. Cu alte cuvinte, plata salariului suplimentar depinde în mod necesar de realizarea de către societate a unor venituri în cuantumul care să permită plata cheltuielilor și constituirea fondului în procent de până la 10 la sută din fondul de salarii realizat lunar. Așadar, salariul suplimentar nu este recunoscut ca un drept pur și simplu al salariaților din acest grup de unități, ci ca un drept aflat sub condiția realizării veniturilor necesare constituirii fondului de plată.
În al doilea rând, se reține faptul că între partenerii sociali din C.F.R. Marfă S.A. s-a renegociat salariul suplimentar pentru anul 2010, patronatul și sindicatele fiind de acord că în anul 2010 dreptul analizat nu poate fi acordat din lipsa veniturilor.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea reține că raționamentul expus de instanța de fond este eronat, fără a fi avut în vedere întreaga procedură reglementată prin acordul părților de acordare a salariului suplimentar pentru anul 2010, sens în care urmează a fi înlăturat, iar acțiunea reclamantului sub acest aspect a fi respinsă.
În ceea ce privește criticile aduse hotărârii instanței de fond de către apelantul reclamant sub aspectul obligării apelantei pârâte la plata diferențelor dintre drepturile salariale calculate în raport de valoarea salariului minim brut de 700 lei corespunzător clasei I de salarizare stabilit conform art. 41 alin 3 lit. a din CCM Unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008–2011 și drepturile salariale efectiv plătite pentru perioada 1.01._11 Curtea reține următoarele:
Conform acțiunii introductive, apelantul reclamant și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 41 alin.3 lit.a din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură pe anii 2008-2010, fără ca la dosar să existe o precizare a pretențiilor, sub aspectul dispozițiilor contractuale care le justifică ulterior datei de 31.12.2010.
Contractul colectiv de muncă Unic la Nivel de R. Transporturi pe anii 2008-2010, înregistrat sub nr.722/24.01.2008, publicat în Monitorul Oficial nr.3 din 11.02.2008, și-a încetat valabilitatea la data de 31.12.2010, astfel încât el nu poate constitui temei legal pentru admiterea pretențiilor ulterior acestei date, fiind aplicabile, după data de 31.12.2010, prevederile Contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, pe care recurenta le invocă.
Prin urmare, cererea privind acordarea drepturilor în discuție pentru perioada 01.01._11, în baza Contractului colectiv de muncă Unic la Nivel de R. Transporturi pe anii 2008-2010, este neîntemeiată, sens în care a fost respinsă, în mod corect, de prima instanță.
Aceleași considerente urmează a fi avute în vedere și în ceea ce privește criticile aduse hotărârii instanței de fond de către apelantul reclamant sub aspectul obligării apelantei pârâte la plata diferenței de 25% la salariul de bază reprezentând spor pentru lucrul în timpul nopții, în zilele de sâmbătă, duminică și sărbătorile legale, raportat la salariul majorat pentru perioada 1.01._11. În plus, Curtea reține că sarcina probei în privința dovedirii pretențiilor revine reclamantului, conform art. 249 Cod procedură civilă, care nu a făcut dovada situației de fapt ce justifică un asemenea drept. De altfel, apelantul reclamant nu a înțeles să aducă critici concrete raționamentului expus de instanța de fond în acest sens, limitându-se să expună temeiul de drept în baza căruia ar putea beneficia de aceste sporuri.
Pentru considerentele arătate, Curtea, în baza art.480 alin.2 Cod procedură civilă va respinge apelul declarat de apelantul – reclamant, va admite apelul declarat de apelanta – intimată, va schimba în parte sentința apelantă, în sensul că va admite excepția prescripției dreptului material la acțiune în ce privește capătul de cerere privind acordare tichete masă pentru perioada 20.11._11 și în consecință respinge acest capăt de cerere ca fiind prescris, va respinge cererea de acordare a ajutoarelor materiale pentru C. 2010 și salariul suplimentar 2010, ca neîntemeiat. Totodată va menține restul dispozițiilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelantul – reclamant V. G., cu domiciliul în ., jud. G., CNP_, împotriva sentinței civile nr.227 din 17.04.2014 pronunțată de Tribunalul G. - Secția civilă, în dosarul nr._ .
Admite apelul declarat de apelanta – intimată S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ SA "CFR MARFĂ" SA, cu sediul procesual ales, la sediul Centrul Zonal de Marfă București în . Nord nr.1-3, sector 1, CUI_, împotriva sentinței civile nr.227 din 17.04.2014 pronunțată de Tribunalul G. - Secția civilă, în dosarul nr._ .
Schimbă în parte sentința apelantă.
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune în ce privește capătul de cerere privind acordare tichete masă pentru perioada 20.11._11 și în consecință respinge acest capăt de cerere ca fiind prescris.
Respinge cererea de acordare a ajutoarelor materiale pentru C. 2010 și salariul suplimentar 2010, ca neîntemeiat.
Menține restul dispozițiilor.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 martie 2015.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,
M. GlodeanuPetronela I. N.
GREFIER,
M. P.
Tehnored.: M.G./16.03.2015
Dact: S.Ș./4 ex./13.03.2015
Jud. fond: F. R.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 407/2015.... → |
|---|
