Obligaţie de a face. Decizia nr. 514/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 514/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-02-2015 în dosarul nr. 30889/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format vechi 6124/2014)
DECIZIA CIVILĂ NR. 514
Ședința publică din data de la 18 februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: R. F.-G.
JUDECĂTOR: B. A.-C.
GREFIER: B. M.
Pe rol se află cererea de apel formulată de apelanta-pârâtă C. de P. a Municipiului București împotriva sentinței civile nr. 4159 din data de 04.04.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant G. P., cauza având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul-reclamant G. P. reprezentat de avocat S. C., cu împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr._ din data de 11.09.2014 (fila 11), lipsind apelanta-pârâtă C. de P. a Municipiului București.
Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Intimatul-reclamant, prin avocat, interpelat fiind, precizează că obiectul cererii deduse judecății este o obligație de a face, în sensul obligării pârâtei C. de P. a Municipiului București să emită decizii de pensionare în baza dispozițiilor O.U.G. nr. 100/2008 și a prevederilor art. 169 din Legea nr. 263/2010 cu respectarea celor 25 de ani pe care i-a desfășurat în grupa a II-a de muncă.
Curtea ia act de precizarea obiectului cererii de chemare în judecată, anume obligarea Casei de P. a Municipiului București să emită decizii de pensionare în baza dispozițiilor O.U.G. nr. 100/2008 și a art.169 din Legea nr. 263/2010, cu respectarea celor 25 de ani desfășurați de reclamant în grupa a II-a de muncă.
Intimatul-reclamant, prin avocat, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile pe care le depune la dosar, anume decizia nr._ din 25.03.2011 privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă pentru persoanele cu handicap, decizia nr._ din 03.01.2013 privind recalcularea drepturilor de pensie în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 100/2008, decizia nr._ din 03.01.2013 privind recalcularea drepturilor de pensie în conformitate cu prevederile art. 169 din Legea nr. 263/2010, decizia nr._ din 09.10.2014 privind recalcularea drepturilor de pensie în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 100/2008 și decizia nr._ din 09.10.2014 privind recalcularea drepturilor de pensieîn conformitate cu prevederile art. 169 din Legea nr. 263/2010, ultimele două fiind emise ca urmare a punerii în executare a hotărârii pronunțate de instanța de fond.
În susținerea probei cu înscrisuri, a arătat intimatul-reclamant, prin avocat, faptul că, inițial, la judecata primului litigiu, a obținut obligarea pârâtei la emiterea unei decizii de recalculare a drepturilor de pensie pentru perioada lucrată în grupa a II-a de muncă. După emiterea deciziilor de pensionare le-a contestat, fiind depuse la dosar atât dovada înregistrării în audiență, cât și contestația formulată împotriva deciziilor prin care a arătat că punerea în executare a sentinței nu este corectă întrucât casa de pensii a reținut în grupa a II-a de muncă doar 11 ani în loc de 25 de ani cum se reținuse într-o decizie anterioară.
Interpelat fiind, intimatul-reclamant, prin avocat, precizează că se referă la decizia de pensionare emisă în anul 2012, ca urmare a pronunțării sentinței civile nr. 7452/24.09.2012.
Curtea constată că la dosarul cauzei se găsește doar contestația formulată în anul 2013, nu și contestația formulată în anul 2012.
Intimatul-reclamant, prin avocat, arată că în anul 2013 a fost pusă în executare sentința amintită prin emiterea unei alte decizii de pensionare împotriva căreia a formulat contestație prin care a solicitat anularea acesteia. Cum casa de pensii nu a luat în considerare această contestație, a fost obligat să ajungă pentru a doua oară în fața instanței de judecată cu solicitarea de a se anula deciziile de punere în executare a sentinței și de obligare din nou a casei de pensii la emiterea unei noi decizii cu reținerea corectă a vechimii în grupa a II-a de muncă, iar nu doar a 11 ani. Instanța de judecată a pronunțat o nouă hotărâre prin care casa de pensii a fost obligată să emită o decizie de pensionare corespunzătoare în raport cu dispozițiile O.U.G. nr. 100/2008 și ale art. 169 din Legea nr. 263/2010, cu reținerea în mod corect a celor 25 de ani. Împotriva acestei sentințe C. de P. a Municipiului București a formulat prezenta cerere de apel, în condițiile în care între timp a pus în executare sentința apelată și a emis alte decizii de pensionare în temeiul O.U.G. nr. 100/2008 în care s-a reținut în mod corect vechimea de 25 de ani, însă există anumite dubii cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 169 din Legea nr. 263/2010 motivat de faptul că totalul punctelor nu este calculat prin raportare la cei 25 de ani. Din decizia emisă în anul 2013 de punere în executare a sentinței civile pronunțate în anul 2012 se poate observa cu ușurință că s-au reținut doar 11 ani. Or, dacă o hotărâre judecătorească este pusă greșit în executare, titularul nu poate face altceva decât să o conteste solicitând anularea acesteia, însă nu poate formula o contestație la executare. Calea corectă este formularea unei noi plângeri împotriva acelei decizii. Datorită acestui aspect, va solicita anularea deciziei emise în baza art. 169 din Legea nr. 263/2010, considerând că calculul punctajului s-a făcut prin raportare decizia emisă în baza prevederilor O.U.G. nr. 100/2008 cu valorificarea celor 11 ani în grupa a II-a de muncă, fiind precizat doar un total de puncte, fără a se arăta în mod clar pe ce perioadă și pentru câți ani. Mai mult, arată că la acest moment s-a pus în executare cea de-a doua sentință prin care instanța de fond a lămurit situația de fapt, însă nu se poate reține că operează autoritatea de lucru judecat pentru că nu s-a judecat de două ori, ci a solicitat recalcularea drepturilor cuvenite pe baza celor 25 de ani, cu consecința anulării deciziilor de punere în executare pentru cei 11 ani. Atât timp cât casa de pensii emite în continuare decizii de pensionare cu luarea în considerare a celor 11 ani, reclamantul nu are altă cale de îndreptare a acestor erori decât prin învestirea instanței de judecată cu soluționarea unor contestații formulate împotriva deciziilor emise de casa de pensii. Consideră că prin acest apel, din punctul său de vedere, apelanta nu invocă decât faptul că reclamantul nu poate beneficia de prevederile O.U.G. nr. 100/2008. Cât privește decizia emisă în baza dispozițiilor art. 169 din Legea nr. 263/2010, solicită a se observa că, inițial, casa de pensii reține 31 de ani și 2 luni, iar ulterior 23 de ani și 4 luni. Verificând matematic calculul întocmit de casa de pensii a constatat că, deși împărțirea s-a făcut în mod corect, totuși s-a plecat de la 31 de ani, existând astfel un motiv de contestare a acestei decizii pentru că nu s-a reținut stagiul de cotizare prevăzut de anexa 3 la Legea nr. 19/2000.
Curtea, în temeiul art. 479 din Codul de procedură civilă, încuviințează intimatului-reclamant proba cu înscrisuri solicitată și administrată la termenul de azi, considerând că este pertinentă, concludentă și utilă soluționării pricinii deduse judecății.
Nemaifiind cereri formulate și incidente de soluționat, în temeiul art. 392 din Codul de procedură civilă, Curtea deschide dezbaterile asupra apelului.
Intimatul-reclamant G. P., prin avocat, solicită respingerea apelului declarat de C. de P. a Municipiului București ca fiind nefondat și menținerea sentinței civile atacate ca fiind temeinică și legală, având în vedere că în cauza de față nu au nicio legătură aplicarea prevederilor O.U.G. nr.100/2008 și ale art.169 din Legea nr.263/2010 cu privire la faptul că reclamantul nu ar mai beneficia de aceste majorări întrucât a fost pensionat în baza Legii nr.19/2000. În atare situație, solicită a se avea în vedere Decizia nr. 4/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în care se arată că se utilizează stagiul de cotizare de la momentul formulării cererii de ieșire la pensie. Prin urmare, nu a beneficiat de un stagiu preferențial, ci de un stagiu complet de cotizare de 23 de ani și 4 luni datorită handicapului accentuat dobândit anterior momentului în care a devenit salariat. I se cuvine un stagiu complet de cotizare, conform anexei 3 la Legea nr. 19/2000, nefiind vorba de un stagiu aplicat ca urmare a recalculării pensiei în baza O.U.G. nr. 4/2005, așa cum susține apelanta. Solicită obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată dovedite la dosar.
Curtea, în temeiul art. 394 din Codul de procedură civilă, închide dezbaterile.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 18.09.2013 pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, reclamantul G. P. a chemat în judecată pe pârâta C. de P. a Municipiului București, solicitând obligarea pârâtei să pună corect în aplicare sentința civilă nr. 7452 din data de 24.09.2012 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._/3/2011, să emită decizii de recalculare a drepturilor de pensie în baza O.U.G. nr. 100/2008 și art. 169 din Legea nr. 263/2010 pentru vechimea de 25 de ani, 9 luni și 20 de zile în grupa a II-a de muncă, precum și obligarea pârâtei să plătească diferențele de drepturi de pensie cuvenite începând cu data de 01.10.2009, respectiv cu data de 01.01.2011 la zi, actualizate cu rata inflației.
Prin sentința civilă nr. 4159 din data de 04.04.2014, Tribunalul București a admis cererea formulată de reclamantul G. P.; a obligat pârâta C. de P. a Municipiului București să emită decizie de recalculare în temeiul O.U.G. nr. 100/2008 și art. 169 din Legea nr. 263/2010 prin care să acorde reclamantului punctajul suplimentar corespunzător unei perioade de 25 ani, 9 luni și 20 zile și să plătească diferențele de drepturi cuvenite începând cu data de 01.10.2009, respectiv 01.01.2011, actualizate cu rata inflației la data plății efective; a obligat pârâta să plătească reclamantului cheltuieli de judecată de 600 lei.
În considerentele hotărârii s-au arătat următoarele:
Prin decizia nr._/09.04.2008 au fost stabilite în favoarea reclamantului, născut la data de 07.11.1952, drepturile de pensie pentru limită de vârstă - handicap accentuat - în cuantum de 659 lei, începând cu data de 03.12.2007, pe baza unui stagiu total de cotizare de 32 de ani, 9 luni și 26 de zile realizat în condiții normale de muncă.
Prin decizia nr._/17.09.2009 au fost revizuite drepturile de pensie cuvenite reclamantului, în cuantum de 874 lei, începând cu data de 01.04.2009, pe baza unui stagiu total de cotizare realizat de 36 de ani, 10 luni și 25 de zile din care 11 ani, 8 luni și 7 zile în grupa a II-a de muncă, 1 an și 2 luni în condiții deosebite.
Prin decizia nr._/15.04.2010, reclamantului i-au fost revizuite din nou drepturile de pensie în cuantum de 892 lei, începând cu data de 01.01.2010, pe baza stagiului total de cotizare realizat de 39 de ani, 7 luni și 25 de zile din care 22 de ani, 6 luni și 20 de zile în grupa a II-a de muncă, iar 1 an și 2 luni în condiții deosebite.
Prin decizia nr._/23.03.2011, drepturile de pensie pentru limită de vârstă - handicap accentuat – cuvenite reclamantului au fost revizuite în cuantum de 892 lei, începând cu data de 01.12.2010, pe baza unui stagiu total de cotizare realizat de 40 de ani, 4 luni și 25 de zile din care 25 de ani, 9 luni și 20 de zile lucrați în grupa a II-a de muncă, 1 an și 2 luni în condiții deosebite, stagiul aferent grupei de muncă fiind de 6 ani și 3 luni.
Prin sentința civilă nr. 7452 din data de 24.09.2012 pronunțată de Tribunalul București - Sectia a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale s-a dispus obligarea pârâtei să emită o decizie în temeiul dispozițiilor O.U.G. nr. 100/2008, începând cu data de 01.10.2009, și o decizie în temeiul art. 169 din Legea nr. 263/2010, începând cu data de 01.01.2011, precum și să plătească diferențele de drepturi de pensie cuvenite. În executarea acestei sentințe, pârâta a modificat drepturile de pensie cuvenite reclamantului prin deciziile emise la data de 03.01.2013, astfel: în baza O.U.G. nr. 100/2008 a stabilit cuantumul pensiei la 913 lei pe baza unui stagiu de cotizare realizat în grupa a II-a de muncă de 11 ani, 8 luni și 7 zile, prin utilizarea în calculul punctajului mediu anual a unui stagiu complet de cotizare de 23 de ani și 4 luni, începând cu data de 01.10.2009; în baza dispozițiilor art. 169 din Legea nr. 263/2010 a stabilit cuantumul pensiei la 1.054 lei pe baza unui stagiu complet de cotizare de 31 de ani și 4 luni, începând cu data de 01.01.2011.
Nemulțumirea reclamantului provine din faptul că pârâta a emis cele doua decizii încălcând și nerespectând dispozițiile instanței, în sensul că a reținut în grupa a II-a de muncă o perioadă de 11 ani, 8 luni și 7 zile și nu de 25 de ani, 9 luni și 20 de zile, menționată atât în decizia de pensie emisă la data de 23.03.2011, cât și în sentința civilă nr. 7452/2012.
Din analiza deciziilor emise de pârâtă în executarea sentinței civile nr. 7452/2012 reiese că, la determinarea punctajului mediu anual și a stagiului de cotizare, pârâta a avut în vedere doar perioada de 11 ani, 8 luni și 7 zile lucrată în grupa a II-a de muncă și nu perioada de 25 de ani, 9 luni și 20 de zile avută în vedere la emiterea deciziei de pensie la data de 23.03.2011, în baza Legii nr. 19/2000, astfel că, prin adaugarea unui spor de grupă pentru o perioadă mai mică decât cea lucrată efectiv în grupa a II-a de muncă, cuantumul pensiei nu a ramas neschimbat cum eronat consideră pârâta, ci a fost diminuat prin neaplicarea dispozițiilor O.U.G. nr. 100/2008 și ale art. 169 din Legea nr. 263/2010.
Potrivit art. I și II din O.U.G. nr. 100/2008, Legea nr. 19/2000 a fost modificată prin introducerea art. 782 prin care se recunoaște asiguraților care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în grupa I și/sau grupa a II-a de muncă, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, dreptul la un număr suplimentar de puncte. Similar, potrivit art. 169 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, se acordă pensionarilor sistemului public de pensii ale căror drepturi de pensie au fost stabilite potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupa I și/sau grupa a II-a de muncă, o creștere a punctajelor anuale realizate în aceste perioade, cu 50% pentru perioadele în care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupa I de muncă și cu 25% pentru perioadele în care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupa a II-a de muncă. Potrivit art. 169 alin. (3) din Legea nr. 263/2010, de creșterea punctajelor anuale prevăzută la alin. (1) beneficiază și persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 aprilie 2001-2 noiembrie 2008 inclusiv, numai în situațiile în care, potrivit legii, la determinarea punctajului mediu anual s-au utilizat stagiile complete de cotizare prevăzute de legislația în vigoare în perioada respectivă.
În cauza pendinte, cuantumul pensiei reclamantului a fost diminuată prin valorificarea unei perioade lucrate în grupa a II-a de muncă de doar 11 ani, 8 luni și 7 zile, iar nu a perioadei de 25 de ani, 9 luni și 20 de zile reținută în decizia de pensie nr._/23.03.2011.
Pentru aceste considerente, a fost admisă acțiunea, pârâta fiind obligată să emită decizii de recalculare în temeiul O.U.G. nr. 100/2008 și art. 169 din Legea nr. 263/2010 cu acordarea punctajului suplimentar corespunzător pentru perioada de 25 ani, 9 luni și 20 zile și să plătească diferențele de drepturi cuvenite începând cu data de 01.10.2009, respectiv 01.01.2011, actualizate cu rata inflației la data plății efective întrucât, conform art. 1531 din Codul civil, reclamantul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului, inclusiv beneficiul de care a fost lipsit.
In baza art. 453 din Codul de procedură civilă, pârâta a fost obligată să plătească reclamantului cheltuieli de judecată de 600 lei, reprezentând onorariul plătit avocatului cu chitanța nr. 1021/04.04.2014.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta C. de P. a Municipiului București la data de 16.07.2014, înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale la data de 12.08.2014, în dosarul nr._ .
Prin cererea de apel formulată de apelanta-pârâta s-a arătat că instanța de fond a pronunțat o sentință lipsită de temei legal, fără a cerceta probatoriul administrat și fără a tine cont de apărările formulate, iar în temeiul art. 480 din codul de procedură civilă a solicitat admiterea apelului și modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii ca fiind neîntemeiată.
A precizat apelanta-pârâtă că O.U.G. nr. 100/2008 are ca scop înlăturarea unor inechități apărute la aplicarea prevederilor Legii nr. 19/2000 pentru categoriile de pensionari care, până la data de 01.04.2001, au desfășurat activități în fostele grupe I și/sau a II-a de muncă. Aceste inechități au fost generate de faptul că formula tehnică de calcul reglementată de Legea nr. 19/2000 nu permite utilizarea, la determinarea punctajului mediu anual și, implicit, a cuantumului pensiei, a sporurilor suplimentare acordate la vechimea totală în muncă de 6 luni pentru fiecare an de vechime în grupa I de muncă, respectiv de 3 luni pentru fiecare an de vechime în grupa a ll-a de muncă, sporuri recunoscute de legislația specifică, în vigoare până la data de 01.04.2001. Aceste sporuri sunt considerate, sub incidența prevederilor Legii nr. 19/2000, doar un bonus la stagiul de cotizare realizat, dar, nefiind perioade contributive, nu pot duce la creșterea punctajului total al asiguratului pentru că în aceste perioade nu s-au realizat venituri.
Astfel, spre exemplu, unui asigurat care a desfășurat un an de activitate încadrată în grupa I de muncă i se ia în calcul un stagiu de cotizare de 1 an și 6 luni, dar punctajul se calculează doar pentru un an, adică numai pentru perioada cât a avut venituri salariale pentru care s-a calculat contribuția de asigurări sociale prevăzută de lege.
Beneficiarii O.U.G. nr. 100/2008 sunt persoanele care, până la data de 01.04.2001, au lucrat cel puțin 5 ani în fostele grupe I și/sau a II-a de muncă și care s-au pensionat atât în baza legislației anterioare, cât și în baza prevederilor Legii nr. 19/2000. Aceste persoane, conform art. 16 din Legea nr. 3/1977, au beneficiat de un bonus la vechimea în muncă de 6 luni pentru fiecare an lucrat în grupa I de muncă și de 3 luni pentru fiecare an lucrat în grupa a II-a de muncă. Acest bonus a fost definit de O.U.G. nr. 100/2008 ca fiind „spor acordat pentru vechimea realizata în grupa I sau a II-a de muncă”.
Persoanele pensionate în baza Legii nr.19/2000 și pentru care la deschiderea drepturilor de pensie se utilizează alte stagii de cotizare decât cele prevăzute în anexa nr. 3 la lege, stagii în raport cu data nașterii, nu intră sub incidența prevederilor O.U.G. nr 100/2008 și art. 169 din Legea 263/2010.
Pentru cazul în care vor fi considerate întemeiate motivele de recurs, solicită, în temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (3) din Codul de procedură civilă, cenzurarea cheltuielilor de judecată solicitate de reclamant.
Prin întâmpinarea formulată la data de 19.09.2014, intimatul-reclamant G. P. a solicitat respingerea apelului ca fiind nefondat. Apelanta-pârâtă C. de P. a Municipiului București a formulat răspuns la întâmpinare la data de 14.10.2014.
Examinând apelul formulat împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță și rejudecând fondul cauzei, în limitele prevăzute de art. 477 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
În esență, intimatul-reclamant G. P. a învestit instanța cu soluționarea unei acțiuni în obligație de a face având ca obiect obligarea Casei de P. a Municipiului București să emită decizii de pensionare în baza dispozițiilor O.U.G. nr. 100/2008 și a art.169 din Legea nr. 263/2010, pentru vechimea de 25 de ani în grupa a II-a de muncă, astfel cum s-a dispus prin sentința civilă nr. 7452 din data de 24.09.2012 pronunțată de Tribunalul București - Sectia a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._/3/2011.
Problema litigoasă are ca punct de plecare modul de punere în executare a sentinței definitive menționate anterior, sentință prin care s-a dispus emiterea deciziilor de pensionare în baza dispozițiilor O.U.G. nr. 100/2008 și a art. 169 din Legea nr. 263/2010, începând cu data de 01.10.2009, respectiv 01.01.2011, cu plata diferențelor de pensii rezultate, în condițiile în care decizia emisă la data de 03.01.2013 în temeiul O.U.G. nr. 100/2008 are în vedere un stagiu de 11 ani, 8 luni și 7 zile realizat în grupa a II-a de muncă și un spor aferent grupei de 2 ani și 9 luni, iar decizia emisă la data de 03.01.2013 în temeiul art. 169 din Legea nr. 263/2010 valorifică un stagiu de 25 de ani, 9 luni și 20 de zile în grupa a II-a de muncă.
Având în vedere faptul că în considerentele și dispozitivul sentinței civile nr. 7452 din data de 24.09.2012 nu se menționează durata stagiului realizat de asigurat în grupa a II-a de muncă, iar la dosarul cauzei nu au fost prezentate înscrisuri doveditoare ale vechimii în fosta grupă a II-a de muncă realizate de acesta anterior datei de 01.04.2001, Curtea va considera deplin lămuritoare sub acest aspect deciziile de pensie emise de C. de P. a Municipiului București.
Astfel, la data acordării pensiei pentru limită de vârstă în baza art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 19/2000, începând cu data de 03.12.2007, intimatului-reclamant i-a fost recunoscut un stagiu de cotizare de 32 de ani, 9 luni și 26 de zile realizat în condiții normale de muncă și un stagiu de 1 an și 2 luni în condiții deosebite de muncă. În decizia inițială de pensie nr._/09.04.2008 s-a arătat că „nu s-a acordat spor grupă de muncă pentru perioadele 1974 -1975 și 1976 – 2001 deoarece nu s-a precizat anexa și punctul din Ordinul nr. 50/1990”.
Ulterior, prin decizia de revizuire a pensiei nr._/17.09.2009, instituția apelantă a recunoscut intimatului-reclamant un stagiu de 11 ani, 8 luni și 7 zile în grupa a II-a de muncă, a păstrat stagiul în condiții deosebite de muncă și a modificat stagiul în condiții normale de muncă la 21 de ani, 1 lună și 19 zile. Corelativ, s-a recunoscut și stagiul aferent sporului de grupă a II-a de muncă de 2 ani și 8 luni. Noile drepturi de pensie au fost plătite începând cu data de 01.04.2009.
O nouă revizuire a drepturilor de pensie are loc începând cu data de 01.01.2010, prin decizia nr._/15.04.2010 prin care se modifică stagiul realizat în grupa a II-a de muncă la 22 de ani, 6 luni și 20 zile și prin reducerea celui realizat în condiții normale de muncă la 10 ani, 3 luni și 6 zile, cu recunoașterea sporului de grupă de 5 ani și 6 luni. La o nouă revizuire a drepturilor de pensie prin decizia de pensie nr._/ 15.04.2010, se stabilește stagiul în grupa a II-a de muncă la 25 de ani, 9 luni și 20 de zile, stagiul în condiții normale de muncă la 7 ani și 6 zile și se adiționează un spor de grupă de 6 ani și 3 luni. Noile drepturi de pensie se plătesc începând cu data de 01.12.2010.
Curtea observă că modificările intervenite în evidențele ținute de casa teritorială de pensii cât privește stagiul de cotizare realizat de intimatul-reclamant în grupa a II-a de muncă nu erau susceptibile prin ele însele să determine o modificare a cuantumului pensiei întrucât, în sistemul reglementat de Legea nr. 19/2000, determină o creștere a punctajului mediu anual și, implicit, a cuantumului pensiei numai eventualele stagii de cotizare nevalorificate inițial și recunoscute apoi în baza unor adeverințe, sau eventuale noi dovezi ale veniturilor salariale obținute în perioada ce a fost deja valorificată în calculul drepturilor de pensie, dar pentru un cuantum mai mic. Recunoașterea unei perioade de vechime în fostele grupe I și/sau a II-a de muncă reglementate de Legea nr. 3/1977 nu are altă semnificație decât aceea a reducerii vârstei de pensionare, însă bonusul acordat la stagiul de cotizare, recunoscut de legislația în vigoare până la data de 1 aprilie 2001, nu reprezintă o perioadă contributivă și, deci, nu este incus în calculul punctajului mediu anual.
Din acest punct de vedere, susținerile teoretice ale apelantei-pârâte sunt corecte.
Situația amintită este deplin valabilă până la . O.U.G. nr. 100/2008 și, mai apoi, a Legii nr. 263/2010 care recunosc pentru perioada suplimentară de câte 3 luni pentru fiecare an lucrat în grupa a II-a de muncă, respectiv de câte 6 luni pentru fiecare an lucrat în grupa I de muncă beneficiul unor puncte suplimentare în calculul pensiei.
Așa fiind, în cazul intimatului-reclamant, punerea în executare a sentinței civile nr. 7452 din data de 24.09.2012 pronunțată de Tribunalul București a însemnat acordarea punctelor suplimentare pentru sporul de vechime aferent stagiului total recunoscut în grupa a II-a de muncă, adică cei 25 de ani, 9 luni și 20 de zile.
Susținerile apelantei C. de P. a Municipiului București formulate în cererea de apel pendinte, în sensul că dispozițiile O.U.G. nr. 100/2008 și cele ale art. 169 din Legea nr. 263/2010 nu se aplică persoanelor care beneficiază de ale stagii complete de cotizare decât cele prevăzute de anexa nr. 3 la Legea nr. 19/2000, sunt lipsite de relevanță în cadrul procesual de față, constituind veritabile apărări de fond în litigiul anterior, înregistrat în dosarul nr._/3/2011, prin care instanța a stabilit definitiv și cu deplină autoritate de lucru judecat că cele două acte normative se aplică în cazul asiguratului G. P..
Împrejurarea că în dosarul de pensie al intimatului-reclamant au fost recunoscute perioadele de vechime în grupa a II-a de muncă realizate anterior datei de 01.04.2001 la mai multe momente succesive de timp, ceea ce a determinat revizuirea drepturilor de pensie începând cu data de 01.04.2009, 01.01.2010 și 01.12.2010, precum și eventuala necorelare a acestei situații juridice cu dispoziția cuprinsă în hotărâre judecătorească de aplicare a dispozițiilor O.U.G. nr. 100/2008 începând cu data de 01.10.2009, reprezintă aspecte ce exced analizei în apelul pendinte față de limitele impuse de art. 477 din Codul de procedură civilă și tăcerea părții apelante.
O ultimă critică de apel împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond este formulată în legătură cu soluția dată capătului de cerere accesorie a cheltuielilor de judecată. Curtea consideră că nu se impune reducerea onorariului avocatului care a reprezentat partea reclamantă la judecata de fond, astfel cum solicită apelanta, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 451 alin. (2) din Codul de procedură civilă, onorariul plătit de 600 de lei nefiind disproporționat de mare față de complexitatea cauzei și munca îndeplinită de avocat.
Pentru considerentele arătate, în baza art. 480 alin. (1) din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge apelul ca fiind nefondat.
În temeiul art. 451 din Codul de procedură civilă, Curtea va obliga apelanta-pârâtă, parte care a pierdut procesul, să plătească intimatului-reclamant cheltuieli de judecată de 600 lei, reprezentând onorariul plătit avocatului S. C.-G. prin chitanța nr. 1150/18.02.2015 pentru reprezentare în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-pârâtă C. de P. a Municipiului București, având CUI_, cont bancar RO82TREZ25A_0X deschis la Trezoreria sector 3 București și cu sediul în municipiul București, Calea V., nr. 6, sectorul 3, împotriva sentinței civile nr. 4159 din data de 04.04.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant G. P., având CNP_ și domiciliul în municipiul București, .. 8, blocul P16, scara 1, etajul 1, apartamentul 4, sectorul 5.
Obligă apelanta-pârâtă să plătească intimatului-reclamant 600 lei cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18 februarie 2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
R. F.-G. B. A.-C. B. M.
Red./tehn. B.A.C./03.09.2015
Tehn. D.A.M./4 ex./20.02.2015
Tribunalul București
Judecător fond B. L.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 1260/2015. Curtea de Apel... | Despăgubiri. Decizia nr. 1633/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
