Obligaţie de a face. Decizia nr. 4529/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4529/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-11-2015 în dosarul nr. 4529/2015
ROMÂNIA
DOSAR NR._ (_ )
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR.4529
Ședința publică de la 20.11.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE- N. R. I.
JUDECĂTOR - M. V. D.
GREFIER - E. D. C.
Pe rol soluționarea apelurilor declarate de apelanții-contestatori S. I., B. N., O. M., T. C., P. C., LISCENCU I. Ș., L. G. și apelanta-intimată S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI C.F.R. CĂLĂTORI SA împotriva sentinței civile nr._/21.11.2014, pronunțate de Tribunalul București-Secția a VIII-a Conflicte de muncă și Asigurări sociale în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelanții-contestatori S. I., O. M., T. C., P. C., Liscencu I. Ș., L. G. personal și asistați de avocat L. Bodăescu care depune la dosar împuternicire avocațială nr._ apelanta-intimată prin consilier juridic L. G. care depune la dosar delegație de reprezentare juridică.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Reprezentantul avocat al apelanților-contestatori solicită îndreptarea erorii materiale cu privire la numele apelantului Liscencu, trecut din eroare L..
Președintele completului procedează la verificarea identității apelantului Liscencu I. Ș. și dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în citativ. De asemenea, constată că apelantul-contestator S. I. nu a fost citat pentru acest termen și dispune introducerea acestuia în sistemul electronic.
Reprezentantul avocat al apelanților-contestatori depune la dosar practică judiciară.
Părțile, reprezentate, arată că nu au alte cereri de formulat, care să conducă la amânarea dezbaterilor.
Curtea declară deschise dezbaterile și acordă cuvântul pe cererea de apel formulată de apelanții-contestatori.
Apelanții-contestatori, prin avocat, solicită admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Prima critică adusă hotărârii de fond este perioada pentru care s-a admis acțiunea, respectiv mai_10. Solicită să se constate că acțiunea a fost inițial înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova în luna martie 2010, unde s-a disjuns dosarul nr.1271 în ceea ce-i privește pe contestatorii in prezenta cauză și s-a dispus declinarea de competență în favoarea Tribunalului București-Secția a VIII-a Conflicte de muncă și Asigurări sociale.
Apreciază că în mod greșit, instanța de fond s-a raportat doar la perioada mai 2010-decembrie 2010 în raport de faptul că acțiunea a fost introdusă în martie 2010. De asemenea, s-a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, cu motivarea că termenul de prescripție este termenul de trei ani, anterior cererii de chemare în judecată.
Mai arată că în mod nelegal și netemeinic instanța de judecată a respins și cererea privind obligarea intimatei la plata diferențelor salariale reprezentate de drepturile încasate efectiv și cele cuvenite în raport de anexa 1 la Contractul Colectiv de muncă, care prevede faptul că salariul mediu brut nu poate fi mai mic decât salariul minim brut pe țară, respectiv salariul reglementat de hotărârile invocate în cererea de apel.
Apelanta-intimată, prin consilier juridic, solicită respingerea apelului ca nefondat. Arată că apelanții-contestatori nu au invocat ca temei de drept niciuna dintre cele trei H.G.
Curtea acordă cuvântul pe cererea de apel formulată de apelanta-intimată.
Apelanta-intimată, prin consilier juridic, solicită admiterea apelului potrivit motivelor invocate în cererea de apel.
Apelanții-contestatori, prin avocat, solicită respingerea apelului ca nefondat. De asemenea, solicită obligarea apelantei-intimate la plata cheltuielilor de judecată, potrivit chitanței nr.61/20.11.2015, pe care o depune la dosar.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra apelurilor de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 26.03.2013 pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._ contestatorii P. F., Anacreonte, B. N., O. M., T. C., P. C., S. I., Liscencu I. Ș. și L. G. au solicitat in contradictoriu cu intimata S. Naționala de Transport Feroviar de Calatori București, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: obligarea intimatei la plata drepturilor bănești ce li se cuvin potrivit CCM, pe ultimii trei ani, anterior introducerii prezentei cereri de chemare in judecata (mai 2010- mai 2013), respectiv
- primele reprezentând ziua ceferistului primele ce li se cuvin potrivit CCM cu ocazia sărbătorilor de Paste si C., al 13-lea salariu, contravaloarea bonurilor de masa, prima de vacanta, precum si diferentele salariale rezultând din aplicarea corecta a coeficientului de ierarhizare a claselor de salarizare potrivit formulei stabilite in anexa 1 si 2 din CCM, si art 41 alin 3 lit a din CCM Unic la nivel transporturi, la o valoare a salariului minim de baza brut de 700 lei, urmând ca la salariul recalculat sa se aplice sporurile legale la care sunt îndreptățiți, obligarea intimatei la plata sporului corespunzător cumulului de funcții; solicită să se dispună reactualizarea cu rata inflației a sumelor solicitate pana la plata efectiva.
Prin sentința civilă nr._/ din 21 noiembrie 2014, pronunțată de Tribunalul București a fost admisă in parte cererea de chemare in judecata, formulata de reclamantii B. N., O. M., T. C., P. C., Liscencu I. S., L. G. și S. I. in contradictoriu cu parata S. N. de Transport Feroviar de Calatori CFR –Calatori SA; a fost obligată parata la plata catre reclamanti a diferentelor salariale calculate in raport de salariul minim brut de 700 de lei si drepturile efectiv platite pentru perioada mai_10, sume ce vor fi actualizate cu rata inflației la data plății efective și s-a respins ca neîntemeiata cererea reclamanților sub celelalte aspecte.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, reclamantul O. M. a fost salariat in funcția de conductor tren la Statia CF București Grivita din cadrul SNTFC CFR Călători" SA pană la data de 16.11.2011, astfel cum rezulta din Decizia nr. 1 Mn/1515/14.11.2011 Ceilalți reclamanți au fost salariați în cadrul . individuale de munca ale acestora încetând după cum urmează: pentru Liscencu I. Ș. în data de 19.07.2011 astfel cum rezultă din Decizia nr. 8225/19.07.2011, pentru reclamantul L. G. în data de 19.07.2011 astfel cum rezultă din Decizia nr.8214/19.07.2011, pentru reclamantul P. C. în data de 14.10.2011, conform Deciziei nr. 1782/14.10.2011, pentru reclamantul B. N. în data de 27.03.2012(Decizia nr.3762/27.03.2012), pentru reclamantul T. C. în data de 14.05.2012(Decizia nr.5775/14.05.2012), pentru reclamantul S. I., în data de 19.07.2011(Decizia nr._/19.07.2011).
Prin Decizia Comercială nr. 1188 din 10.05.2012 pronunțată de Curtea de Apel București -Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._ s-a admis recursul SNTFC "CFR Călători" SA și s-a modificat în tot încheierea atacată în sensul că a fost admisa fuziunea prin absorbție a .. . și CFR SCAD B., de către SNTFC "CFR Călători SA și s-a dispus radierea din Registrul Comerțului a societăților absorbite. În temeiul art.248 din Legea 31/1990, începând cu data de 25 iulie 2012 SNTFC „CFR Călători-SA s-a subrogat în toate drepturile și va fi ținută de toate obligațiile prevăzute în prezența cauza.
Instanța a reținut ca pretențiile reclamanților sunt întemeiate în parte.
Cu titlu prealabil instanță a respins ca neîntemeiate toate pretențiile formulate de către reclamanți ce vizează o altă perioadă decât cea în care au existat raporturi de muncă cu ., respectiv cu parata SNTFC „CFR Călători-SA, respectiv după data de 19.07.2011, 14.10.2011, 27.03.2012 și 14.05.2012, conform celor deja menționate.
Reclamanții au contestat valoarea salariului primit raportat la împrejurarea că nu fost respectată baza de calcul prevăzută în dispozițiile mai favorabile ale contractului colectiv de munca unic la nivel de ramura transporturi.
Din Contractul nr. 722/24.01.2008, contract colectiv de munca unic la nivel de ramura transporturi pe anii 2008 - 2010, publicat în Monitorul Oficial partea V, nr. 3 din 11.02.2008, a reieșit că părțile contractante sunt reprezentanții patronilor din activitățile de transporturi și conexe, constituiți conform prevederilor legii nr. 356/10.07.2001 a patronatelor, respectiv Confederația Naționala a Patronatului R. - C.N.P.R, Uniunea Naționala a Transportatorilor Rutieri din România - U.N.T.R.R. și reprezentanții salariaților din activitățile de transporturi și conexe, constituiți conform prevederilor legii nr. 54/2003, cu modificările ulterioare, cu privire la sindicate, nominalizate în acest contract colectiv de muncă
Conform art. 123 din contract, acesta produce efecte în toate unitățile nominalizate la anexă 5. Din această anexă, a reieșit că CFR GEVARO SA și parata fac parte dintre unitățile la care se aplică CCM –UNRT 2008-2010 (Monitorul Oficial, Partea V nr. 3 din_ ).
Pe de altă parte potrivit art. 11 din Legea nr. 130/1996 clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din ramură de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă.
În art. 41 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 sunt prevăzuți coeficienții minimi de ierarhizare pentru categoria de salariați, iar la alin. 3 lit. a se prevede că salariul minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 01.01.2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.
Art. 41 lit. b al aceluiași articol prevede expres că părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate, vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi stipulat la art. 41 pct. 3 lit. a pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv.
Prin întâmpinare pârâta a recunoscut faptul că, în perioadă ce face obiectul cauzei, salariul de bază minim brut a fost cel negociat la nivel de unitate, și nu cel negociat la nivel de ramură transporturi.
Potrivit art. 41 alin. 3 lit.a) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi pe anii 2008-2010, s-a prevăzut un salariu de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 01.01.2008, negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, în valoare de 700 lei, stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta. Ulterior, a fost încheiat contractul colectiv de muncă pe anii 2009-2010 la nivel de unitate, prin care s-a prevăzut un salariu de bază brut corespunzător clasei de salarizare 1, în cuantum de 570 lei. Totodată, prin actul adițional nr. 1708/21.04.2010, s-a prevăzut un salariu de bază brut corespunzător clasei de salarizare 1, în cuantum de 600 lei.
Această împrejurare nu a determinat însă inaplicabilitatea prevederilor CCM Unic la Nivel de R. Transporturi deoarece contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură are forță juridică superioară în raport de contractele colective încheiate la nivel inferior.
În acest sens, statuează și dispozițiile art. 8 alin. 2-4 din Legea 130/1996, în vigoare la momentul încheierii contractului colectiv de muncă, potrivit cărora contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior. Contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă. La încheierea contractului colectiv de muncă, prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal. Prin urmare, contractul colectiv de muncă are caracter obligatoriu numai dacă este încheiat cu respectarea legii, or, în cauza de față, contractul colectiv încheiat la nivel de unitate nesocotește clauzele cuprinse în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură, neputând produce efecte juridice în relațiile dintre părți.
În concluzie, ținând seama de dispozițiile art.11 din Legea nr.130/1996, Tribunalul a reținut faptul că pârâta trebuia să respecte clauzele CCM Unic la nivel de ramură referitoare la nivelul salariului de bază minim brut în negocierea contractului colectiv la nivel de unitate.
Art. 57 alin. 4 Codul muncii, în forma în vigoare la data executării contractului, prevede explicit că în situația în care o clauză este afectată de nulitate, întrucât stabilește drepturi sau obligații pentru salariați care contravin unor norme legale imperative sau contractelor colective de muncă aplicabile, aceasta este înlocuită de drept cu dispozițiile legale sau convenționale aplicabile, salariatul având dreptul la despăgubiri.
Prin urmare, clauza mai favorabilă cu privire la salariul minim de 700 lei din CCM la nivel de ramură se aplică de drept, prin efectul legii, fără a fi necesar a se obține în prealabil nulitatea clauzei cu forță juridică inferioară.
Nu s-a putut reține că prevederile Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pentru anii 2008-2010 se aplică numai unităților care nu au încheiat Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, întrucât art. 247 Codul muncii nu poate fi interpretat restrictiv, ci dimpotrivă, se completează cu situația în care norma favorabilă din Contractul colectiv de muncă la nivel superior înlătură de la aplicare pe cea de la nivel inferior.
Așadar, Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pentru anii 2008-2010 se aplică și unităților care au încheiat Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, în privința dispozițiilor mai favorabile.
În condițiile în care Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pentru anii 2008-2010 constituie legea părților, de la care nu se poate deroga decât printr-un act juridic cu forță egală, diminuarea nivelului salariului minim brut pe unitate nu poate fi considerată ca fiind în conformitate cu dispozițiile legale în materie.
F. de aceste considerente instanță a obligat parata la plata către reclamanți a diferențelor salariale calculate în raport de salariul minim brut de 700 de lei și drepturile efectiv plătite pentru perioadă mai_10, sume ce vor fi actualizate cu rata inflației și dobânda legală la data plății efective. Acordarea sumei actualizate în raport de rată inflației se impune față de principiul reparării integrale a prejudiciului, potrivit căruia creditorul este îndreptățit a pretinde repararea pierderii suferite, riscul devalorizării leului fiind pus în sarcina debitorului.
Totodată instanță a respins restul pretențiilor, ulterioare datei de 31.12.2010, ca neîntemeiate. Dispozițiile art. 41 alin 3 lit. a din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură Transporturi pe perioada 2008-2010, înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse sub nr.722/03/24.01.2008, referitoare la salariul de baza minim brut la nivelul ramurii transporturi, așa cum Tribunalul a motivat în considerente, nu sunt aplicabile după data de 01.01.2011, distinct pentru fiecare dintre membrii de sindicat. Respectiva convenție colectivă de muncă a fost încheiată pentru perioada 2008-2010, iar, potrivit art.4, prezentul Contract colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi se aplică cu începere de la 1 ianuarie 2008 până la 31 decembrie 2010 inclusiv, cu posibilitatea revizuirii anuale, la nivel de unitate acesta producând efecte pe an calendaristic. Dacă niciuna din părți nu denunță contractul cu 30 de zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, valabilitatea acestuia se prelungește până la încheierea unui nou contract, dar nu mai mult de 12 luni, respectiv cu încă un an calendaristic. Convenția colectivă la nivel de ramură a fost denunțată, potrivit art.4, contractul fiind aplicabil doar până la data de 31.12.2010, aspect ce rezultă din adresa nr. 127/DDS/02.03.2011 emisă de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, motiv pentru care nu poate fi invocat ca temei al pretențiilor ulterioare datei de 01.01.2011.
Cu privire la acordarea ajutorului material de C., Paste și ziua ceferistului, pe anii 2010-2012, reclamanții invoca prevederile art. 69 din Contractul colectiv de muncă la nivelul SNTFC "CFR Călători SA aplicabil pe anii 2010 - 2012, prevederi care se aplicau numai reclamantului O. M. care este salariat al CFR Călători, ceilalți reclamanții fiind în perioada pentru care solicită drepturile, respectiv mai 2010 și pană la încetarea raporturilor de muncă ale fiecăruia, salariați ai . a reținut ca acțiunea nu a fost modificată, astfel încât instanță nu a putut schimba temeiul juridic al pretențiilor, aplicând Contractul Colectiv de Muncă la nivel de CFR Gevaro pe anii 2009 - 2010. În aceste condiții, se reține ca acest capăt de cerere este neîntemeiat, reclamanții solicitând acordarea unor drepturi dintr-un contract colectiv de muncă ce nu le era aplicabil.
Cu privire la reclamantul O. M., s-a reținut că potrivit contractului colectiv de muncă la nivelul SNTFC CFR Călători SA aplicabil pe anii 2010 - 2012, cu ocazia sărbătorilor de P. și C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei I de salarizare, prevederi care se aplică începând cu 01.01.2011, prevedere cu care părțile semnatare ale contractului colectiv de muncă au fost de acord, în sensul că aceste drepturi să nu se acorde pe anul 2010, inclusiv salariul suplimentar, caz în care pretenția reclamantului de a i se acorda primele de P. și C. pe anul 2010 precum și cel de-al 13-lea salariu este neîntemeiată. Referitor la acordarea primei de ziua Ceferistului, ajutorul material P. și de C. pe anii 2011 și 2012, se reține că potrivit prevederilor Contractului Colectiv de muncă la nivel de unitate SNTFC "CFR Călători" SĂ pe anul 2011 - 2012, înregistrat la ITM București sub nr. 43/24.03.2011, drepturile menționate nu se aplică pentru anul 2011, urmând să se aplice "începând cu data de 23 martie 2012", dată la care reclamantul O. M. nu mai avea calitatea de salariat.
În ceea ce privește solicitarea reclamanților de acordare a primei de vacanță pentru anii 2010-2012, instanță a reținut deja aplicabilitatea acestei convenții până la data de 31.12.2010. Totodată prin întâmpinare s-a arătat ca acest drept le-a fost achitat reclamanților, proba cu expertiza contabilă nefiind susținută la termenul de probe.
Instanța a constatat totodată că în ceea ce privește primele de Paști, C. și ziua ceferistului, în cauză nu a fost invocat contractul colectiv la nivel de ramura, ca temei juridic al pretențiilor reclamanților.
În ceea ce privește pretențiile tuturor reclamanților cu privire la al 13 le-a salariu, potrivit bilanțurilor contabile existente la dosar, pârâta a încheiat anul 2010 înregistrând pierderi, astfel încât în temeiul art. 26 din Legea nr.11/2010 privind bugetul de stat, nu putea acorda salariul suplimentar cât timp nu dispunea de resursele financiare necesare pentru plata acestora. În plus, pentru anii 2011-2012 reclamanții cărora le-au încetat contractele individuale de muncă în anul 2011 nu pot pretinde plata acestor drepturi.
Având în vedere invocarea și a contractului colectiv la nivel de ramura pentru capătul de cerere privind al 13 le-a salariu, s-a reținut ca intimata este o societate cu capital de stat, aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și unul din agenții economici monitorizați în baza OUG nr.79/2001. Conform acestui act normativ, „...indicele câștigului salariul mediu nu poate fi mai mare decât indicele productivității muncii, calculat în unități fizice sau după caz, în unități valorice în condiții comparabile, în funcție de specificul activității..." Prin urmare, raportat la aceste prevederi legale, societății i-a revenit obligația de a se încadra în fondul de salarii prevăzut în bugetul de venituri și cheltuieli aferent, iar fundamentarea fondului de salarii s-a făcut pe baza indicelui de creștere a câștigului mediu brut și care nu putea fi mai mare decât indicele productivității muncii.
Deși potrivit convenției colective invocate, fondurile necesare pentru acordarea salariului suplimentar se constituie din veniturile realizate, după acoperirea cheltuielilor, constituirea fondului de rezervă etc. în aceste condiții, acordarea salariilor suplimentare este condiționată și de existența veniturilor realizate, astfel încât nu se pot reține susținerile reclamanți în sensul că nu se poate stabili o legătură de cauzalitate între neplata acestor pretenții și situația financiară a societății. Or, în contextul în care angajatorul nu a avut venituri corespunzătoare acoperirii tuturor cheltuielilor, înregistrând pierderi în anul 2009, precum și plați restante fata de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, etc., nu exista obligația plații salariilor suplimentare aferente solicitate de reclamanți.
Dispozițiile art. 243 din C. muncii, care prevăd că executarea contractului colectiv este obligatorie pentru părți, invocate de reclamant în cererea sa, nu sunt de natură a modifica modul în care instanța trebuia să interpreteze clauza din convenția colectivă supusă discuției judiciare și de asemenea nici dispozițiilor art. 7 aliniat 2 din Legea nr. 130/1996, referitoare la puterea juridică a contractului colectiv de muncă.
Cu privire la tichetele de masă, instanța a reținut ca în conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. 2 din Legea 142/1998, conform căruia „ tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori".
În concluzie, art. 1 din Legea 142/1998 prevede acordarea tichetelor de masă dacă sunt îndeplinite două condiții cumulative: existența unui contract individual de muncă care să prevadă această posibilitate și capacitatea angajatorului de a suporta costurile tichetelor de masă. În condițiile în care art.81 din CCM la Nivel de unitate menționează că salariații vor beneficia de tichete de masă, în condițiile legislației în vigoare, având în vedere și decizia nr. 14/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța a respins acest capăt de cerere ca neîntemeiat.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel în termen legal și motivat, reclamanții S. I., B. N., O. M., T. C., P. C., Liscencu I. Ș., L. G., criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de apel formulate, întemeiate în drept pe dispozițiile art.470 din Codul de procedură civilă, apelantul solicită admiterea apelului, astfel cum a fost formulat.
Se arată în fapt că, prin acțiunea ce face obiectul prezentei cauze, au solicitat instanței de judecata obligarea paratei la plata drepturilor salariale aferente ultimilor trei ani (respectiv 26.03._13), anteriori introducerii acțiunii, constând în prime pentru Ziua ceferistului, Paști și C., al 13-lea salariu, C/valoarea bonurilor de masă, prima de vacanță, precum și a diferențelor salariale rezultând aplicarea corectă a coeficientului de ierarhizare a claselor de salarizare potrivit ulei stabilită în anexa 1 și 2 din CCM la nivel de unitate, precum și în raport art. 41 alin 2 pct. 3 la nivel de ramura Transporturi, care prevede că "salariul de minim brut la nivel de ramura transporturi este de 700 lei".
Potrivit aceluiași articol, punctul 3 lit. (b) "părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate vor lua ca baza de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramura transporturi stipulat la art. 40 pct. 3 lit. a pentru stabilirea sariului de bază minim brut la nivelul respectiv iar la stabilirea salariilor baza minime brute pentru fiecare câte orie de salariați vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 40 pct. 1 din prezentul contract colectiv de muncă."
În acest sens au depus la dosarul cauzei înscrisuri care atestă legitimitatea cererilor formulate de reclamanți, respectiv Anexele la care au făcut referire, precum și extras din CCM la nivel de ramura care prevede cuantumul salariului minim care trebuie avut în vedere la calcularea salariilor.
Potrivit anexelor la care au făcut referire, salariul minim brut în cadrul SNTFC CFR CĂLĂTORI este superior nivelului salariului de bază minim brut pe țara. Iar salariul minim brut pe țara a fost determinat .în baza Hotărârilor de Guvern astfel:
- prin HG1193/2010 -670 lei;
- prin HG 1225/2011-700 lei;
- prin HG23/2013 -750 lei;
- prin HG23/2013-800 lei.
În primul rând, înțeleg să critice hotărârea instanței de fond în ceea ce privește perioada pentru care s-a admis în parte acțiunea reclamanților. Astfel, deși acțiunea inițială a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 26.03.2013, iar solicitarea acestora viza perioada ultimilor trei ani anterior introducerii cererii, instanța de fond s-a pronunțat pentru perioadă mai_10, iar nu martie 2010-data sesizării instanței.
Apreciază că hotărârea este nelegala și netemeinică, nefiind întemeiată pe materialul probator administrat în cauză și pe dispozițiile legale reglementate de Codul Muncii și de legea 62/2011.
Astfel, din cuprinsul actelor aflate la dosarul cauzei, rezultă că reclamanții au beneficiat de un salariu de încadrare calculat pentru o valoare a salariului de bază minim brut de 570 de lei pentru anul 01.2010-1.04.2010, iar pentru perioada 1.04.2010-2011 și 2012 valoarea acestuia fiind de 600 de lei. Așadar, s-a avut în vedere la calculul salariului de încadrare un salariu de bază minim brut inferior celui stabilit prin CCM-ul la nivel de ramura.
Deși, potrivit art. 238 din Codul Muncii ( în formă în vigoare la data încheierii și înregistrării contractelor colective de muncă) contractele colective de munca au putere de lege intre părțile contractante și deși potrivit art. 133 din Legea Dialogului social, clauzele contractului colectiv de muncă produc efecte pentru toți angajații încadrați în unitățile care fac parte din grupul de unități pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă, în mod nelegal instanță de fond apreciază că primează clauzele din contractul colectiv la nivel de unitate, acesta producând efecte intre părți chiar dacă acestea sunt inferioare celor din contractul colectiv la nivel superior.
De asemenea instanță de fond ignoră faptul că "contractele colective de muncă ( implicit cele la nivel de unitate ) nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la niveluri inferioare celor stabilite prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior", potrivit art. 132 pct. (3) din Legea 62/2011.
Instanța ignora dispozițiile art. 132 din Legea 62/2011 potrivit căruia clauzele contractelor colective de muncă pot stabili drepturi și obligații numai în limitele și condițiile prevăzute de lege.
Astfel, potrivit celor trei ordonanțe menționate în cererea de chemare în judecată, salariul de bază minim brut la nivel de unitate în perioada dedusă judecății trebuia să fie cel menționat în acele hotărâri de guvern.
Consideră că instanță de fond ar fi trebuit să dea eficientă și art 133 din Legea 62/2011 a dialogului social, potrivit căruia clauzele contractului colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramură de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel.
Astfel, la încheierea CCM la nivel de unitate, angajatorul și reprezentanții sindicatelor au obligația de a respecta dispozițiile legale sus menționate, inclusiv prevederile art. 164 alin 2 și alin 3 din Codul Muncii, potrivit cărora angajatorul nu poate negocia și stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariul de bază minim brut pe țara.
Urmează să se aibă în vedere și practica judiciara din spete similare, înțeleg să invoce în acest sens decizia Curții de Apel nr. 132/12.02.2014 enunțata de Curtea de Apel Ploiești în dos. Nr._, pe care o anexam că practica judiciara.
Pentru toate aceste considerente, solicită admiterea apelul așa a fost formulat, să obligați intimata la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel în termen legal și motivat, pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Călători „C.F.R. Călători” S.A., criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de apel formulate, întemeiate în drept pe dispozițiile art.466 și următoarele din Codul de procedură civilă, apelanta solicită admiterea apelului, astfel cum a fost formulat.
Se arată în fapt că, raportat la dispozițiile art. 247 din Codul muncii (prevedere existenta pe toată durata de valabilitate a contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, cât și pe durata de valabilitate a contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi și abrogată prin . Legii nr.40/2011, începând cu 30.04.2011), obligația legală de a aplica dispozițiile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel superior incumbă doar în cazul în care la nivel de angajator nu exista încheiat contract colectiv de muncă.
De asemenea, dispozițiile art. 37 din Codul Muncii dispun faptul că "drepturile și obligațiile privind relațiile de muncă dintre angajator și salariat se stabilesc, prin negociere, în cadrul contractelor colective de muncă și al contractelor individuale de muncă ".
Instanță de fond nu a ținut seama de faptul că la nivelul societății a existat Contractul Colectiv de Muncă pe anii 2009-2010, prelungit prin Actul Adițional nr.1708 din 21.04.2010 prelungit valabilitatea contractului până la 31.01.2011 în conformitate cu Anexa nr. 1 la Contractul Colectiv de Muncă pe anii 2009-2010, nivelul clasei 1 de salarizare a fost stabilit la valoarea de 570 de lei brut, iar prin actul adițional înregistrat sub nr. 1708 din 21.04.2010, Anexa nr. 1 s-a modificat, iar nivelul clasei 1 de salarizare a fost stabilit la 600 de lei brut, contract care s-a aplicat doar intimatului reclamant O. M..
De asemenea, la CFR Gevaro a existat Contractul Colectiv de Muncă pe anii 2010-2011 înregistrat la M.M.S.S.F.-D.M.P.S. sub nr. 2692/15.06.2009, prelungit prin Actul Adițional nr.1811 din 29.04.2010 la CCM pe anul 2009/2010 înregistrat la DDFSS a Municipiului București cu nr.2692/15.06.2010 care a și prelungit valabilitatea contractului până la 31.01.2011, contract care s-a aplicat intimaților reclamanți B. N., T. C., P. 1, Liscencu I. Ș., L. G. și S. I..
Așadar, părțile au înțeles de comun acord că pentru anul 2010, să stabilească un alt nivel minim la nivelul societății, precum și alți coeficienți de ierarhizare, decât cei prevăzuți la nivel de ramură transporturi și pe cale de consecință, instanța de judecată era ținută analizeze cererea intimaților reclamanți prin prisma principiului forței obligatorii a convențiilor.
De asemenea, salariul fiind un drept de natură consensuală și supus negocierii, atâta timp cât pentru perioada amintită a existat încheiat la nivel de unitate contract colectiv de muncă, unde în Anexa nr. 1 s-a stabilit de către părțile semnatare nivelul clasei 1 de salarizare, considerăm că obligarea societății la înlocuirea acesteia cu valoarea prevăzută de art.41 alin.(3) lit. a) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 este vădit netemeinica.
Mai mult, instanță de fond deși a reținut faptul că există CCM la nivel de unitate, în sentința apelată la pagina 11 paragraful 7 considera că "aceasta împrejurare nu determina inaplicabilitatea prevederilor CCM Unic la Nivel de Ramura Transporturi deoarece contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramura are forță juridică superioară în raport de contractele colective încheiate la nivel inferior".
Învederează instanței că, prevederile contractelor colective de muncă la nivel de unitate aplicabile pentru anii 2009-2010, sunt în deplină concordanță cu prevederile contractului de muncă încheiat la nivel imediat superior, respectiv Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități Feroviare pe 2006/2008, a cărui valabilitate a fost prelungită în act adițional până în 31.01._, astfel încât, față de dispozițiile art. 247 din Codul Muncii, prevederile din CCM la nivel de ramură transporturi nu sunt aplicabile în speță, fiind incidente le la nivel de unitate și grup de unități feroviare.
Învederează faptul că, în conformitate cu prevederile Anexei nr.1 la Contractul Colectiv Muncă la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar, pentru perioada 01.01._08, nivelul clasei 1 de salarizare a fost de 450 de lei brut, iar urmare modificării Anexei nr.1 la acest contract prin Actul adițional nr. 370/20.06.2008, pentru perioada 01.07.2008 – 31.01.2011, valoarea clasei 1 de salarizare a fost stabilită la 570 de lei brut, astfel salariile de bază lunare stabilite prin contractul individual de muncă al reclamanților se încadrează atât în prevederile CCM încheiat la nivel de unitate, cât și prevederilor Contractului Colectiv de ă la Nivel de G. de Unități Feroviare.
Mai mult, în speță dedusă judecății, reclamanții, foștii salariați CFR Gevaro aveau funcția de conductor vagon de dormit și cușeta pentru care le sunt necesare studii medii și căruia le corespund coeficienții de ierarhizare de 1,5 din CCM Ramura Transporturi.
Astfel, reclamanților li se aplică dispozițiile art. 41 pct. 1 lit. B.1, care prevăd coeficientul de ierarhizare 1, 5., iar față de prevederile art. 41 lit. b), rezultă că salariul de bază brut este de lei (700 de lei x 1,5) . Astfel, salariul de bază brut corespunzător clasei de salarizare reclamanților nu se afla sub pragul de 1050 de lei, prin CCM încheiat la nivel de angajator stabilindu-se valori mai mari decât valoarea stabilită la nivel de ramura.
Așa cum rezultă din actele adiționale depuse la dosarul cauzei:
- reclamanții Liscencu I. Ș., L. G., P. C. și T. C. având funcția de conductori vagon de dormit și cușeta, au beneficiat de un salariu de 1.179 lei;
- reclamantul S. I. având funcția de conductor vagon de dormit și cușeta, a beneficiat de un salariu de 1.109 lei;
- reclamantul B. N. având funcția de conductor vagon de dormit și cușeta, a beneficiat de un salariu de 1.140 lei;
În ceea ce-l privește pe fostul salariat al CFR Călători O. M. care a avut funcția de conductor tren, a beneficiat de un salariu de 1.109 lei;
Prin urmare, reclamanții, conform actelor adiționale la contractul individual de muncă, au beneficiat de un salariu mai mare decât cel reglementat de prevederile art. 41 din CCM la el de ramură transporturi. Face precizarea că, anexa nr.1 care conține salariile de bază brute corespunzătoare de salarizare este identică, atât în CCM încheiat la nivelul CFR Călători cât și CCM la nivel de grup de unități feroviare.
Critică reținerile instanței de fond cuprinse în pagina 12 paragraful 2 conform cărora, " art.57 alin. 4 Codul Muncii, informa în vigoare la data executării contractului, prevede explicit ca în situația în care o clauză este afectată de nulitate, întrucât stabilește drepturi sau obligații pentru salariați care contravin unor norme legale imperative sau contractelor colective de muncă aplicabile, aceasta este înlocuită de drept cu dispozițiile legale sau convenționale aplicabile, salariatul având dreptul la despăgubiri ".
Solicită să se observe că instanță de fond s-a aflat într-o totală confuzie trimitere la faptul că "o clauză este afectată de nulitate" întrucât intimații reclamanți singuri sau prin intermediul organizațiilor sindicale nu au solicitat instanței competente constatarea nulității acestor clauze din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul C.F.R. Călători și CCM încheiat la nivel de CFR Gevaro.
În condițiile în care constatau că, clauzele prevăzute în anexa 1 la C.C.M. încheiat la nivel de unitate conțineau drepturi la nivel inferior față de drepturile prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de R. Transporturi, intimații reclamanți aveau posibilitatea gala să solicite nulitatea clauzelor, și înlocuirea cu dispozițiile mai favorabile ale art. 41 alin.(3) lit.a) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe 2008-2010 și înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse sub nr. 722/24.01.2008, ori acest lucru nu a fost făcut de nici unul dintre intimații reclamanți.
De asemenea critică reținerea instanței de fond din pagina 12 paragraful 5 " ... Contractul colectiv de muncă la nivel de ramura transporturi pentru anii 2008 - 2010 se aplică unităților care au încheiat contract colectiv de muncă la nivel de unitate, în privința dispozițiilor mai favorabile ", ținând seama că, semnatari sunt Confederația Națională a Patronatului R. și Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România, ca reprezentanți ai patronatului, neregăsindu-se ca semnatari societățile comerciale din mul feroviar.
De altfel, patronatul semnatar al CCM este patronatul din cadrul transportatorilor rutieri și nu cel din domeniul feroviar, iar noțiune a de salariu de bază minim brut de 700 lei la nivel de ramură transporturi nu poate fi asimilată cu clasa I-a de salarizare de 600 lei din cadrul subscrisei, aceste valori nefiind echivalente, aplicându-se în mod diferențiat în funcție de specificul societății respective, motiv pentru care considerăm că, clauzele unui contract colectiv de muncă specific unui sistem de activitate rutier nu pot fi exploatate la un alt sistem de activitate, respectiv cel al subscrisei de transport feroviar.
Ca atare, nu se poate susține că au fost încălcate dispozițiile art. 8 alin. (2) din Legea 130/1996, unde se menționează că "contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contracte la nivel superior ", cât timp subscrisa este parte integrată în grupul de societăți din sistemul național feroviar și este semnatară a clauzelor acestui contract de muncă la nivel de grup de unități feroviare.
Având în vedere că, sintagma menționată în cuprinsul art.3 alin.( 1) din CCM Unic la nivel de ramura transporturi, în sensul că acest contract produce efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile de transporturi și activități conexe din țară, indiferent de structura capitalului, nu poate fi aplicată salariaților subscrisei, întrucât subscrisa aparține grupului de societăți din sistemul feroviar, existând în acest sens contract de muncă la nivel de grup de unități feroviare.
Astfel, ar fi ilogic ca unitatea să fie obligată să respecte un contract colectiv care este specific, prin conținutul său transportatorilor rutieri și nu creează drepturi și obligații în sarcina subscrisei, întrucât aceasta nu este parte semnatară a respectivului contract. Totodată atâta timp cât niciuna din societățile din domeniul feroviar nu este parte semnatară a CCM unic 2008-2010 la nivel de ramură transporturi nu se poate accepta aplicarea "de plano" a clauzelor acestui contract.
În paragraful 1 din pagina 11 din sentința recurată instanța de fond reține în mod eronat că "conform art.123 din contract, acesta produce efecte în toate unitățile nominalizate la anexa 5. Din această anexa, reiese că CFR Gevaro SA și parata fac parte dintre unitățile la care se aplică CCM - UNRT 2008 - 2010", neluând în calcul la pronunțarea sentinței că, în actele depuse cauzei, nu există niciun fel de acord al reprezentanților legali ai celor două societăți, în sensul că acestea sunt părți semnatare ale respectivului contract.
Analizând apelul declarat, potrivit dispozițiilor art.477 C.pr.civ., în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește apelul formulat de apelanții reclamanți, Curtea urmează a îl respinge ca nefondat, pentru următoarele considerente.
Într-o primă critică adusă sentinței civile apelate, apelanții reclamanți arată că, în mod nelegal, acțiunea a fost admisă doar pentru perioada mai 2010 – 31.12.2010, în condițiile în care acțiunea a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 26.03.2013, iar solicitarea acestora viza perioada ultimilor trei ani introducerii acțiunii.
Verificând susținerile apelanților reclamanți, Curtea constată că acestea sunt contrazise de petitul cererii introductive de instanță, unde se arată clar că s-a solicitat „obligarea intimatei la plata drepturilor bănești ce li se cuvin potrivit CCM, pe ultimii trei ani, anterior introducerii prezentei cereri în judecată (mai 2010 – mai 2013)”.
Față de indicarea expresă de către reclamanți a perioadei pentru care au solicitat drepturile bănești, în mod legal și temeinic prima instanță a admis cererea pentru perioada mai_10, cu respectarea limitelor învestirii, consacrate de dispozițiile art.22 alin.6 Cod pr. civilă.
Sub aspectul limitării pretențiilor admise la data de 31.12.2010, Curtea reține că prin prevederile art. 4 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi în litigiu, perioada de valabilitate a acestuia a fost limitată la intervalul 1 ianuarie 2008 - 31 decembrie 2010 inclusiv.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 33 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 130/1996 (în vigoare la acea dată) contractul colectiv de muncă încetează la împlinirea termenului pentru care a fost încheiat, dacă părțile nu convin prelungirea aplicării acestuia, iar conform prevederilor alin. 4 al aceluiași articol, încetarea contractului colectiv de muncă va fi notificată, în termen de 5 zile, organului la care acesta a fost depus pentru înregistrare.
Din perspectiva dispozițiilor legale și contractuale amintite, Curtea apreciază că prima instanță a apreciat în mod corect că valabilitatea contractului amintit nu s-a prelungit și pentru anul 2011, deoarece în conformitate cu prevederile art. 4 alin. 2 din contract, Confederația Națională a Patronatului Român (parte semnatară) a notificat denunțarea acestuia prin adresa nr. 284/16.11.2010, înaintată Convenției Sindicale Naționale a Transportatorilor din România, respectiv prin adresa nr. 283/16.11.2010, înaintată Alianței Sindicatelor Transportatorilor din România, aspect de notorietate ce rezultă din adresele nr. 140/DDS/08.03.2011 și nr. 141/DDS/10.03.2011, emise de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și din adresa nr. 307/02.02.2011, comunicată acestuia de Confederația Națională a Patronatului Român și înregistrată la Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale sub nr. 77/02.03.2011.
Cât privește critica privind acordarea drepturilor salariale în raport de salariul minim brut, Curtea reține că ceea ce reglementează H.G. nr. 1193/2010, H.G. nr. 1225/2011 și H.G. nr. 23/2013 este salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată. Acesta este un salariu sub al cărui nivel nu este permisă stabilirea salariului unui angajat.
Respectarea acestei obligații se verifică prin raportarea salariul de bază brut al fiecărui salariat din România la nivelul minim obligatoriu al salariului de bază brut.
Prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate s-au stabilit salariile de bază în mod diferențiat în funcție de clasele de salarizare.
Acest salariu de bază cuvenit apelanților reclamanți trebuie comparat cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată.
Ceea ce susțin apelanții este că valoarea clasei I de salarizare, care nu li se aplică ca atare, ar trebui să fie egală cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată și, înmulțită cu coeficientul clasei de salarizare, să determine un salariu de bază mai mare decât cel stabilit în contractul colectiv de muncă.
Or, interpretarea dată de apelanți este greșită, deoarece compară salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată cu unul dintre elementele de calcul ale salariul de bază stabilit prin contractul colectiv de muncă pentru fiecare clasă de salarizare, în loc să îl compare cu însuși salariul de bază stabilit în contractul colectiv de muncă.
Ceea ce este relevant este doar rezultatul care constituie salariul de bază al apelanților, acesta fiind cel care trebuie să fie mai mare decât salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată.
În contractul colectiv de muncă prevederile referitoare la salarizare stabileau un mod de calcul care presupunea înmulțirea unui coeficient de multiplicare cu o bază de calcul denumită salariu de bază brut corespunzător clasei de salarizare respective, însă aceasta nu era salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată.
Nu există nici o prevedere în contractul colectiv de muncă aplicabil care să o oblige pe intimată să aplice, pentru calculul salariilor, anumiți coeficienți la salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată. Ca urmare, nu se poate reține că se face o trimitere la H.G. nr. 1193/2010, HG nr. 1225/2011 și HG nr.23/2013 prin contractul colectiv de muncă, susținerile apelanților constituind doar o interpretare fără fundament a prevederilor contractuale.
Se reține, astfel, că intimata a respectat atât prevederile legale aplicabile privind salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, cât și prevederile contractuale aplicabile, invocate de apelanți, interpretarea dată de Tribunal fiind cea corectă, iar nu cea dată de apelanți, pentru motivele deja arătate.
În ceea ce privește apelul formulat de intimata S. Națională de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători SA, Curtea reține că societatea apelantă invocă aplicarea greșită a dispozițiilor art.247 Codul Muncii, încălcarea principiului pacta sunt servanda (contractul valabil încheiat este legea părților contractante), precum și încălcarea principiului negocierii contractelor colective de muncă.
În fapt, prin CCM la nivel de Ramura Transporturi valabil pe anii 2008-2010, art.41 alin. (3) lit. a), s-a stabilit ca salariul de bază minim brut pe unitate, la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 01 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, să fie de 700 lei/ron, adică 4,12 lei/oră. Valabilitatea contractului a încetat, conform prevederilor art.4 alin.(1), la data de 31.12.2010.
Fiind vorba despre salariul de bază minim brut, ca element fix predeterminat de contractul colectiv de muncă superior, la care toți ceilalți coeficienți ori sporurile recunoscute la nivel de unitate urmează să se aplice, el nu se confundă nici cu drepturile total încasate, nici cu salariul de încadrare efectiv rezultat, mai mare decât valoarea de 700 lei, întrucât această rezultantă este urmarea produsului dintre valoarea de bază utilizată (600 lei) și coeficientul de ierarhizare la care era îndreptățit salariatul, iar totalul de plată, și din cuprinderea sporurilor și altor adaosuri.
Or, prezenta cauză nu antamează în niciun fel aceste elemente de salarizare (coeficienți de ierarhizare, sporuri), rămase pe deplin valabile, ci exclusiv salariul de bază minim brut la care, după un algoritm prestabilit, ele urmează să se aplice.
După cum a argumentat și prima instanță, întrucât a fost convenit la nivel de ramură, potrivit art.11 alin.1 lit.c) din Legea nr.130/1996 sub imperiul căreia s-a încheiat, contractul colectiv de muncă în discuție produce efecte pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din ramura transporturi pentru care a fost negociat.
Mai departe, devine incident art. 8 alin.(2) din același act normativ, conform căruia contractele colective de muncă nu pot conține clauze care sa stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior (imediat superior ori mediat de trepte intermediare).
Este cazul în speță al contractului colectiv la nivel de unitate (raportat direct la actul de ramură), prin care s-a convenit asupra unei valori mai mici a salariului de bază minim brut, sancțiunea nerespectării standardului minimal reprezentat de dispoziția mai favorabilă cuprinsă în contractul aplicabil ramurii fiind înlocuirea de drept a clauzei conținute de contractul la nivel de unitate cu cea dintâi, căci reglementează același drept într-un cuantum superior.
Din această perspectivă, precum s-a anticipat, nu pot fi primite în sens contrar motivele privitoare la încadrarea în fapt a reclamanților, cu un salariu superior valorii de 700 lei, căci acesta este rezultatul aplicării coeficientului de ierarhizare la valoarea de bază minim brută, or, în discuție, în speță, este însăși aceasta din urmă, de valorificat într-un cuantum superior, rezultat din contractul aflat la un atare nivel.
Soluția se întemeiază pe prevederile exprese ale art.24 din Legea nr.130/1996 și pe realitatea, specifică relațiilor de muncă reglementate juridic, potrivit căreia, în această materie, conflictul dintre cele două tipuri de clauze nu reprezintă un caz tipic de nulitate, pentru ca una dintre ele (cea de la nivel superior) să nu poată produce efecte decât în ipoteza declarării nulității celeilalte (acțiune, în concret, prescrisă), ci se soluționează întotdeauna în favoarea prevederii mai favorabile.
Mai mult, clauza de la nivel inferior poate să și lipsească, ea fiind suplinită, în puterea dreptului, de dispoziția care la un nivel superior conturează dreptul subiectiv, atât ca existență, cât și ca întindere, iar din punct de vedere al efectului urmărit de beneficiar, contrar aprecierii recurentei, nu se poate justifica vreo diferență între situația în care contractul la nivel inferior nu reglementează și cea în care reglementează contrar etalonului reprezentat de contractul colectiv de la nivel superior.
În materia raporturilor de muncă, inclusiv legea (în sens larg, referirea purtând în speță și la hotărârile de guvern care-l vizează pe angajator) reprezintă un prag minimal pentru drepturile cu privire la care se poate conveni prin acte colective sau individuale.
Rezultă pe baza celor expuse, că este irelevant că salariații unității pârâte au consimțit, prin reprezentanții lor care au participat la încheierea actelor colective la nivelul unității ori al grupului, la un standard al salariului de bază minim brut sub cel prevăzut de contractul colectiv la nivel de ramură, întrucât dispozițiile art.8 din legea aplicabilă, anterior evocată, sunt imperative, negocierile făcute în contra lor fiind lipsite de efectele urmărite.
Pentru considerentele arătate, Curtea, în baza art.480 C.pr.civ., va respinge, apelurile, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelurile declarate de apelanții-contestatori S. I., B. N., O. M., T. C., P. C., LISCENCU I. Ș., L. G., toți cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat Bodăescu L., cu sediul în com. Paulești, ., jud. Prahova și apelanta-intimată S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI C.F.R. CĂLĂTORI SA, cu sediul în București, . nr.1-3, ., împotriva sentinței civile nr._/21.11.2014, pronunțate de Tribunalul București-Secția a VIII-a Conflicte de muncă și Asigurări sociale în dosarul nr._, ca nefondate.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 20 noiembrie 2015.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,
N. R. I. M. V. D.
GREFIER,
E. D. C.
Tehnored.: M.V.D.
Dact: S.Ș./4 ex./11.12.2015
Jud. fond: M. M.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Pretentii. Decizia nr. 4547/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
