Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 4446/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4446/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-11-2015 în dosarul nr. 4446/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format vechi_ )
DECIZIE Nr. 4446/2015
Ședința publică de la 17 Noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. D. Ș.
Judecător A. F.
Grefier Ș. T.
Pe rol soluționarea apelului formulat de pârâta . împotriva sentinței civile nr. 512/18.05.2015, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de muncă, Asigurări sociale și C. administrativ fiscal - complet specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul G. I., având ca obiect: drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că apelanta a solicitat prin cererea de apel judecata în lipsă, după care:
Curtea, față de lipsa părților la strigarea cauzei, în raport de prevederile art. 104 pct. 13 din ROIIJ, dispune lăsarea cauzei la a doua strigare, în ordinea listei.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la cea de-a doua strigare a cauzei, se prezintă intimatul-reclamant personal, lipsind apelanta.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, în raport de prevederile art. 219 alin. 1 Cod procedură civilă, procedează la identificarea intimatului, acesta legitimându-se cu cartea de identitate, datele fiind consemnate în caietul grefierului de ședință.
Nefiind cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea în raport de prevederile art. 392 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul intimatului pe cererea de apel.
Intimatul-reclamant, având cuvântul, solicită respingerea apelului ca neîntemeiat și menținerea sentinței ca fiind temeinică și legală. Susține că societatea omite să precizeze motivul pentru care nu și-a putut efectua concediul de odihnă, arătând că societatea a încercat să-l determine să-și efectueze 12 zile din concediul de odihnă în perioada de preaviz, astfel încât să nu se mai plătească aceste zile, precum și ajutorul material prevăzut în CCM pentru recuperarea forței de muncă acordat persoanelor care avea dreptul la cel puțin 15 zile lucrătoare de concediu de odihnă.
Curtea, în raport de prevederile art. 394 Cod procedură civilă, constată închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.512/18.05.2015, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, C. Administrativ Fiscal – Complet Specializat pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, a fost astfel cum a fost îndreptată prin încheierea dată în Camera de consiliu din data de 26.01.2015, a fost respinsă, ca nefondată, excepția lipsei calității procesuală pasive a ., invocată de pârâtă . A fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamantul G. I., împotriva pârâtei . și a fost obligată pârâta la plata către reclamant a drepturilor salariale reprezentând ajutorul material pentru recuperarea forței de muncă acordat personalului care la încetarea activității mai avea cel puțin 15 zile de concediu de odihnă neefectuat.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că nu poate reține susținerile pârâtei, în sensul că acțiunea reclamantului este tardiv introdusă, pe considerentul că drepturile solicitate de reclamant au ca temei contractul colectiv de muncă, situație în care sunt incidente dispozițiile art.268 alin.(1) lit.e) din Codul muncii.
Instanța a respins excepția, ca nefondată, reținându-se că în cauză, dreptul la acțiune s-a născut la data încetării contractului individual de muncă, respectiv 30.10.2014, știut fiind că reclamantul putea efectua concediul de odihnă aferent anului 2013 în tot cursul anului 2014, iar acțiunea pendinte a fost introdusă la data de 18.02.2014, deci în interiorul termenului de 6 luni reglementat de art.268 alin.(1) lit.e) din Codul muncii, pretențiile acestuia având ca temei contractul colectiv de muncă.
Pe fondul cauzei, s-a avut în vedere, că între cele două părți au existat raporturi juridice de muncă până în data de 30.10.2014, când reclamantului i-a încetat contractul individual de muncă ca urmare a pensionării pentru limită de vârstă.
Prin acțiunea dedusă judecății, reclamantul solicită obligarea pârâtei S.C. „E. C.” - S.A. București la plata drepturilor salariale în valoare de 1.109 ron pentru anul 2013, reprezentând ajutorul material pentru recuperarea forței de muncă acordat personalului care la încetarea contractului individual de muncă mai avea cel puțin 15 zile lucrătoare de concediu de odihnă neuzat, așa cum a fost prevăzut în art.54 alin.(1) din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, la care să se adauge dobânda legală.
Potrivit art.54 alin.(1) din Contractul Colectiv de Muncă al S.C. „E. C.” - S.A. București:
„Compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă.
În acest caz se acordă și ajutorul material pentru recuperarea forței de muncă personalului care are dreptul la cel puțin 15 zile lucrătoare de concediu de odihnă, dacă, în anul respectiv, nu a mai beneficiat de acesta”.
Reclamantul a primit compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat în anul 2013, însă nu și ajutorul material pentru recuperarea forței de muncă, echivalentul unui salariu de bază corespunzător clasei de salarizare 20 valabil la data începerii concediului de odihnă; în cazul în care concediul se acordă fracționat, ajutorul se plătește pentru o fracțiune de cel puțin 15 zile, astfel cum este prevăzut în art.53 alin.(3) din același Contract Colectiv de Muncă.
Așa cum este stipulat în legislația în materie, corelativ drepturilor, angajatorului îi revin și obligații. Unele sunt o consecință a drepturilor salariaților (exemplu cele referitoare la salarii, concedii, eliberarea documentelor care atestă calitatea de salariat), altele dau satisfacție unui interes general (reținerea și virarea impozitelor și contribuțiilor legale).
În conformitate cu dispozițiile art.40 alin.(2) lit.c) din Codul muncii, una dintre principalele obligații ale angajatorului este aceea de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă.
Este o obligație ce corespunde drepturilor salariaților enumerate la art.39 alin.(1) din Codul muncii, în special cu privire la salariu, la repaus, la concediu ș.a.
Legiuitorul a avut însă în vedere nu doar drepturile legale, ci și pe cele convenționale, ce decurg din contractul colectiv de muncă aplicabil, dar și din contractul individual de muncă, cum este și cauza de față.
Instanța a avut în vedere și dispozițiile art.148 din Legea dialogului social nr.62/2011, republicată, potrivit cărora executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar neîndeplinirea obligațiilor asumate atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta.
În lumina normelor legale evocate, instanța apreciază că pârâta S.C. „E. C.” - S.A. București datorează reclamantului ajutorul material pentru recuperarea forței de muncă corespunzător anului 2013, astfel cum este reglementat de art.54 alin.(1) din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate și, pe cale de consecință, o va obliga la plata acestuia.
Referitor la pretențiile reclamantului de a i se acorda dobânda legală aferentă sumelor datorate de pârâtă, instanța a admis aceste pretenții, deoarece conform prevederilor art.1 din O.G. nr.13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar – fiscale în domeniul bancar:
„(1) Părțile sunt libere să stabilească, în convenții, rata dobânzii atât pentru restituirea unui împrumut al unei sume de bani, cât și pentru întârzierea la plata unei obligații bănești.
2) Dobânda datorată de debitorul obligației de a da o sumă de bani la un anumit termen, calculată pentru perioadă anterioară împlinirii termenului scadenței obligației, este denumită dobândă remuneratorie.
3) Dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență este denumită dobândă penalizatoare.
4) Dacă nu se precizează altfel, termenul dobândă din prezența ordonanță privește atât dobânda remuneratorie, cât și dobânda penalizatoare.
5) Prin dobândă se înțelege nu numai sumele socotite în bani cu acest titlu, ci și alte prestații, sub orice titlu sau denumire, la care debitorul se obligă drept echivalent al folosinței capitalului.”
Instanța a apreciat că plată cu întârziere a ajutorului material pentru recuperarea forței de muncă este de natură să-i cauzeze reclamantului un prejudiciu, determinat de devalorizarea monedei naționale până la data plății.
Într-o astfel de situație riscul devalorizării trebuie suportat de către debitorul aflat în culpă pentru întârziere, iar valoarea prejudiciului este egală cu valoarea dobânzii penalizatoare prevăzută de art.1 alin.(3) din O.G. nr.13/2011.
Față de elementele de fapt și de drept ce preced, Tribunalul a admis cererea formulată de reclamantul G. I., în contradictoriu cu pârâta S.C. „E. C.” - S.A. București, în sensul că a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 1.109 ron reprezentând ajutorul material pentru recuperarea forței de muncă, așa cum este reglementat de art.54(1) din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație la data plății efective, la care se adaugă dobânda legală.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal și motivat, pârâta ..
În motivarea apelului, apelanta a susținut că intimatul - reclamant a fost angajatul subscrisei până la dala de 30.10.2014 când a fost pensionat. Prin acțiunea sa, acesta a solicitat acordarea ajutorului material pentru recuperarea forței de munca aferent anului 2013.
Susține apelanta că nu a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, cum s-a menționat in dispozitivul sentinței de fond, ci excepția prescripției dreptului la acțiune .
Pe fond arată că anul pentru care a solicitat drepturile respective nu este anul încetării contractului individual de muncă pentru ca acesta să poată beneficia de dreptul solicitat .De asemenea, concediul de odihnă se efectuează în fiecare an, potrivit dispozițiilor art.146 alin, I din Legea 53/2003" Codul Muncii, republicat.
Având în vedere prevederile art.51 alin.1 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate pe anii. 2013/2014 coroborat cu art, 148 din Legea 53/2003-Codul Muncii, republicat, programarea efectuării concediilor de odihna se stabilește anual de conducerea unității sau subunității, având în vedere și opțiunea salariaților, până la sfârșitul anului calendaristic pentru anul următor.
Deși avea programat concediul de odihnă pentru anul 2013 în lunile ianuarie, martie, iulie și noiembrie, iar pentru anul 2014 și-a programat 30 zile, intimatul nu a efectuai concediul de odihnă conform planificării pe anul 2013 nr.2/2/2/2.2/703 COL2012, respectiv pe anul 2014 nr. 72/30.12.20.13.
Mai mult decât atât, potrivit prevederilor art 51 alin.2 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate pe anii 2013/2014, programarea concediilor de odihnă poate fi modificată doar în anumite cazuri sau dacă salariatul solicită acest lucru.
Având în vedere că, intimatul - reclamant nu a întrunit niciunul din cazurile prevăzute la art.51 alin 2 din CCM 2013/2014 și nici nu a solicitat conducerii unității sau subunității, modificarea programării concediului de odihnă, potrivit Codului Muncii, acesta putea să solicite angajatorului acordarea concediului de odihnă neefectuat în anul 2013, până la sfârșitul anului următor, respectiv anul 2014.
În opinia apelantei, solicitarea intimatului - reclamant în ceea ce privește acordarea ajutorului material pentru recuperarea forței de munca personalului care mai avea cel puțin 15 zile lucrătoare de concediu de odihnă neuzat, este total nejustificată și neîntemeiată.
De asemenea, prin compensarea în bani a concediului de odihnă pentru anul 2013, subscrisa și-a îndeplinit obligațiile fata de intimatul - reclamant, întocmai și la timp.
Potrivit dispozițiilor art.54 alin.1 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate pe anii 2013/2014 coroborat cu art.146 alin.4 din Legea 53/2003-Codul Muncii, republicat, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă, numai în cazul încetării contractului individual de muncă.
În acest ca/se acordă și ajutorul material pentru recuperarea forței de muncă personalului care are dreptul la cel puțin 15 zile lucrătoare de concediu de odihnă, dacă în anul respectiv (în speță ANUL 2013), nu a mai beneficiat de acesta. Așadar, pentru anul 2013 nu exista obligația acordării ajutorului material pentru recuperarea forței de muncă.
De asemenea, intimatul - reclamantul a fost informat cu regularitate despre situația neefectuării concediului de odihnă pentru anul 2013, însă acesta cu rea-credință a evitat efectuarea acestuia. Intimatul - reclamant a solicitat doar prin intermediul instanței contravaloarea ajutorului material pentru recuperarea forței de munca aferent anului 2013, dar la momentul oportun, acesta nu a formulat angajatorului nici o cerere scrisă prin care să solicite concediul de odihnă aferent acestui an și la care subscrisa să îi dea aviz nefavorabil.
De fapt, intimatul reclamant nu a dorit cu bună știința să uzeze concediul de odihna în totalitate pe anul 2013, deși acesta a fost notificat potrivit actului nr.2/2/2/_ că începând cu data ele 29 noiembrie 2013 trebuie să uzeze concediul de odihnă din anul 2013, acordarea concediul de odihnă anual fiind obligatorie pentru angajator, acesta neputând face obiectul vreunei cesiuni, renunțări sau limitări.
Prin întâmpinare intimatul-reclamant a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Susține intimatul că era obligația societății sau a subunității la care lucra să programeze concediul restant neefectuat din anul 2013 în anul următor, nu să își acuze salariații de rea credința fără să facă dovadă că i s-a făcut o singură comunicare ca în anul 2014 poate efectua concediul rămas din 2013. Documentul cu nr.2/2/2/_ la care face referire apelanta-parata este o notificare prin care subunitatea la care a lucrat îl obliga în perioada de preaviz să uzeze doar 12 zile din cele 16 pe care le mai avea de luat, cu scopul de a nu mai beneficia de prevederile art.54 cu 1 din CCM.
Acest document depus la dosar nu are semnătura sa de luare la cunoștința și nici nu a mai fost pus în aplicare, fiind pontat în continuare conform graficului de tură aprobat de conducerea subunității. La sfârșitul preavizului programul de disponibilizare nu a mai avut loc, fiind în continuare angajat al societății.
Dovada că nu au dorit să îi acorde concediul din 2013 în 2014 se face cu programarea concediilor pentru anul 2014 unde nu figurează cu zile de concediu din 2013. Altă dovadă este că i-au aprobat cererea de intrare în concediu pe anul 2014 știind că are restante din 2013 pe care a solicitat să le efectueze spunându-i-se că nu se acorda concediu neefectuat în 2013 și că le-a pierdut.
În etapa procesuală a apelului nu au fost administrate probe noi.
Analizând actele dosarului in temeiul dispozitiilor art. 470-471 N.C.p.c. prin prisma criticilor din cuprinsul cererii de apel, Curtea apreciază apelul ca nefondat pentru următoarele considerente:
Într-adevăr apelanta-pârâtă nu a invocat in fața tribunalului excepția lipsei calității sale procesuale pasive, cum s-a menționat in dispozitivul sentinței de fond, ci excepția prescripției dreptului la acțiune .
Curtea constată însă că în considerentele sentinței de fond prima instanță a analizat și a apreciat ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă, însă în dispozitiv a menționat din eroare că se respinge excepția lipsei calității procesuale pasive.
Cum ne aflăm în prezenta unei vădite erori materiale iar apelanta nu a criticat modalitatea de soluționare a excepției prescripției dreptului la acțiune, Curtea va analiza doar criticile din apel care vizează soluționarea fondului pricinii.
Potrivit art.54 alin.(1) din Contractul Colectiv de Muncă al S.C. „E. C.” - S.A. București:„Compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă. În acest caz se acordă și ajutorul material pentru recuperarea forței de muncă personalului care are dreptul la cel puțin 15 zile lucrătoare de concediu de odihnă, dacă, în anul respectiv, nu a mai beneficiat de acesta”.
Reclamantul a primit compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat în anul 2013, însă nu și ajutorul material pentru recuperarea forței de muncă.
În primul rând Curtea constată a fi neîntemeiate susținerile apelantei in sensul că intimatul-reclamant nu are dreptul la acest ajutor pentru că anul pentru care a solicitat drepturile respective nu este anul încetării contractului individual de muncă .
Într-adevăr, ca regulă, concediul de odihnă se efectuează în fiecare an, potrivit dispozițiilor art.146 alin, I din Legea 53/2003" Codul Muncii, republicat.
Cu toate acestea există și situații de excepție in care, potrivit art. 146 alin 2 codul muncii, concediul de odihnă neefectuat în anul pentru care se cuvine, se poate efectua până la sfârșitul anului următor . În situația in care în anul următor încetează raporturile de muncă dintre părți, pentru concediul de odihnă neefectuat ( aferent anului anterior și anului în care încetează raporturile de muncă) angajatorul datorează angajatului contravaloarea in bani.
În situația intimatului se constată că acesta nu a efectuat concediul de odihnă aferent anului 2013 integral și că raporturile de muncă au încetat in luna octombrie 2014.
În temeiul dispozițiilor din codul muncii mai sus citate, acesta are dreptul la plata contravalorii in bani a concediului neefectuat in anul 2013 și cel aferent anului 2014 și, implicit, potrivit dispozițiilor Contractului Colectiv de muncă are dreptul la plata ajutorul material pentru recuperarea forței de muncă.
Curtea subliniază și faptul că neefectuarea concediului de odihnă integral in anul 2013 de către reclamant nu poate fi imputată acestuia si nu reprezintă temei de neacordare a ajutorului prevăzut de contractul colectiv de muncă. Angajatorul este cel care trebuie să urmărească efectuarea de către angajați a concediilor de odihnă conform planificărilor întocmite anual.
Deci neefectuarea concediului de odihnă este imputabilă angajatorului ,iar existența unor programări a concediilor pentru anii 2013 și 2014 este lipsită de relevanță atâta timp cât concediile de odihnă nu au fost efectuate de angajați conform acestor planificări .
Angajatorul care a decis să îl notifice pe reclamant în sensul că va fi pontat in concediu abia la data de 28 noiembrie 2013, când se punea problema efectuării unor disponibilizări la nivelul unității . ( filele 40-41 dosar fond) .
Din cuprinsul acestei notificări rezultă că angajatorul intenționa pontarea reclamantului in concediu de odihnă pentru 12 zile, deși pentru anul 2013 acesta avea dreptul la 30 de zile și până la momentul emiterii notificării efectuase doar 13 zile .
Se confirmă deci susținerile intimatului-reclamant în sensul că subunitatea la care a lucrat a intenționat să îl oblige în perioada de preaviz să uzeze doar 12 zile de concediu de odihnă din cele 16 pe care le mai avea de luat, cu scopul de a nu mai beneficia de prevederile art.54 cu 1 din CCM ( intenționa apelanta să il ponteze pe reclamant un număr de zile de concediu mai mic decât 15 zile-limita pentru care ar fi trebuit să îi plătească si drepturile care face obiectul cererii de față.).În mod evident dacă scopul angajatorului ar fi fost unul legitim, ca angajatul să efectueze concediul de odihnă la care mai avea dreptul pentru anul 2013, ar fi trebuit să îl notifice pe acesta că trebuie să figureze in concediu pentru tot intervalul rămas neefectuat, nu doar pentru 12 zile.
În cele din urmă intimatul-reclamant nu a mai beneficiat de concediu de odihnă potrivit acestei notificări a angajatorului, nici nu mai fost concediat la finalul anului 2013, raporturile dintre părți încetând abia in octombrie 2014 prin pensionarea reclamantului .
Faptul că angajatorul a compensat în bani la momentul încetării raporturilor de muncă zilele de concediu de odihnă neefectuat in anii 2013 și 2014 nu înseamnă că acesta și-a îndeplinit obligația în totalitate, căci potrivit dispozițiilor contractului colectiv de muncă angajatul are dreptul pe lângă compensarea in bani și la plata drepturilor salariale reprezentând ajutorul material pentru recuperarea forței de muncă acordat personalului care la încetarea activității mai avea cel puțin 15 zile de concediu de odihnă neefectuat.
Pentru considerentele arătate, Curtea, reținând că instanța de fond a pronunțat în cauză o soluție legală și temeinică, în baza art.480 C.pr.civ., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de pârâta ..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de pârâta ., cu sediul în București, .. 38, sector 1, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J40/_/2004, CUI_, cont bancar RO95BPOS_ROL1, deschis la B. POST – Sucursala Palat C., împotriva sentinței civile nr. 512/18.05.2015, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de muncă, Asigurări sociale și C. administrativ fiscal - complet specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul G. I., identificat cu CMP._, domiciliat în Roșiori de Vede, . nr. 6, Jud. Teleorman, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 Noiembrie 2015.
Președinte, A. D. Ș. | Judecător, A. F. | |
Grefier, Ș. T. |
Red.A.D.Ș./04 decembrie 2015
Ș.T./C.A./ 26 Noiembrie 2015/4ex.
Jud. fond: Z. L.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 4529/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
