Obligaţie de a face. Decizia nr. 2771/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2771/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-07-2015 în dosarul nr. 3891/2/2015
ROMÂNIA
DOSAR NR._ (3270/2015)
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.2771
Ședința publică de la 21.07.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE- A. D. Ș.
JUDECĂTOR - A. F.
GREFIER - E. D. C.
Pe rol soluționarea cererii de revizuire formulată de revizuientul G. I. împotriva deciziei civile nr.1985/28.05.2015, pronunțate de Curtea de Apel București-Secția a VII-a Conflicte de muncă și Asigurări sociale în dosarul nr._ *(243/2015), în contradictoriu cu intimata S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI „CFR CĂLĂTORI” SA.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns revizuientul personal și intimata prin consilier juridic Ș. M. M., care depune la dosar delegație de reprezentare juridică.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Președintele completului procedează la verificarea identității revizuientului, care prezintă CI, datele fiind consemnate în caietul de ședință.
Reprezentantul convențional al intimatei depune la dosar un ex. al întâmpinării, în original, cu semnătura reprezentantului legal și ștampila unității.
Curtea constată că întâmpinarea a fost transmisă la dosar la data de 09.07.2015 prin fax, exemplarul pentru comunicare fiind incomplet.
Revizuientul susține că nu a luat cunoștință de cuprinsul întâmpinării formulate de intimată.
Având în vedere dispozițiile art.513 alin.2 din Noul Cod de procedură civilă, privind procedura revizuirii, care prevăd obligativitatea formulării întâmpinării cu cel puțin 5 zile înainte de termen și mențiunea că revizuientul va lua cunoștință de întâmpinare de la dosar, Curtea lasă cauza la a doua strigare și înmânează dosarul părții la bară, pentru a lua cunoștință de acest act procedural.
La a doua strigare a cauzei au răspuns revizuientul personal și intimata prin consilier juridic Ș. M. M., potrivit delegației de reprezentare juridică, depusă la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea, acordă cuvântul pe admisibilitatea cererii de revizuire raportat la existența unei decizii C.E.D.O. și pe temeinicia cererii.
Revizuientul precizează că decizia pronunțată în apel nu a ținut cont de faptul că i s-a adus atingere unui drept deja câștigat prin contractul individual de muncă și nu prin O.U.G. nr.112/1999.
La întrebarea adresată de președintele completului revizuientului de a indica decizia C.E.D.O.,la care să se raporteze cu privire la dreptul încălcat, acesta a răspuns:”dreptul privat-permisele de călătorie obținute în baza contractului individual de muncă”, însă nu poate indica o asemenea decizie.
Intimata, prin consilier juridic, apreciază că cererea de revizuire este inadmisibilă pentru că nu există această decizie a C.E.D.O., de asemenea, arată că este și neîntemeiată, motivat de faptul că aceste dreptul solicitate de către revizuent au fost deja discutate la judecata în fond și în apel.
Revizuientul depune la dosar înscrisuri, pentru a dovedi că cererea de revizuire este întemeiată.
Reprezentantul convențional al intimatei se opune încuviințării acestei probe cu înscrisuri, având în vedere că înscrisurile propuse nu sunt noi și acestea puteau fi depuse la fondul cauzei. Solicită să se constate că înscrisurile nu au relevanță în această cale de atac.
Curtea încuviințează proba cu înscrisuri și reține cauza în pronunțare pe admisibilitatea cererii de revizuire și pe temeinicia acesteia.
CURTEA,
Deliberând asupra cererii de revizuire, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr.1985/28.05.2015, pronunțată în dosarul nr._ * (243/2015) Curtea de Apel București - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a respins ca nefondat apelul formulat de apelantul-reclamant G. I., împotriva sentinței civile nr. 435/LM/17.09.2014, pronunțată de Tribunalul G. - Secția Civilă în dosarul nr._ *, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S. Națională de Transport Feroviar de Călători „C.F.R. Călători” - S.A.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut următoarele:
Apelantul-reclamant G. I. este beneficiarul unei pensii acordate pentru munca acordată și limita de vârstă, începând cu data de 01.10.1998, în baza Legii nr. 3/1977, anterior pensionării fiind salariatul intimatei-pârâte SNTFC CFR Călători SA.
Având în vedere îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 8 din OG nr. 112/1999, privind călătoriile gratuite în interes de serviciu și în interes personal pe căile ferate române, republicată, până în anul 2012 apelantul a beneficiat de permise de călătorie pe căile ferate române în mod gratuit, respectiv 24 de file de permise de călătorie anual.
Începând cu anul 2012 (și până în 2014, inclusiv) i-a fost acordat doar un număr de 6 file de permise de călătorie anual, astfel cum rezultă și din susținerile intimatei în cauză și după cum i s-a răspuns și apelantului la petițiile adresate, prin adresa nr. P11a/4/2622/14.12.2012, reducerea operând pentru toți salariații și pensionarii CFR, precum și membrii de familie ai acestora, conform modificărilor aduse prevederilor OG nr. 112/1999 prin art. 19 din Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar.
În acest sens, se constată că potrivit reglementării imperative cuprinse în art. 19 lit. a) al art. II din OUG nr. 80/2010, aprobată cu modificări prin Legea nr. 283/2011, „în anul 2012 se acordă reduceri de tarife sau, după caz, gratuități, numai în limita a 3 călătorii dus-întors sau 6 călătorii simple, la facilitățile de transport prevăzute de art. 8 alin. (1), (2) și (3) din Ordonanța Guvernului nr. 112/1999, republicată”.
De asemenea, conform art. 9 din OUG nr. 84/2012, „prevederile art. 19 al art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010, aprobată cu modificări prin Legea nr. 283/2011, se aplică în mod corespunzător și în anul 2013”, iar conform art. 6 din OG nr. 29/2013, „prevederile art. 19 al art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010, aprobată cu modificări prin Legea nr. 283/2011, se aplică în mod corespunzător și în anul 2014”.
Nu pot fi reținute criticile recurentului privind retroactivitatea acestor acte normative, care au dispus numai pentru viitor, reducerea numărului de file de permise de călătorie acordate anual, de la 24 la 6, fiind aplicată doar pentru anul 2012, iar apoi și pentru 2013 și, respectiv, 2014, conform dispozițiilor anterior menționate. Prin art. 19 al art. II din OUG nr. 80/2010, aprobată cu modificări prin Legea nr. 283/2011, nu s-a dispus pentru trecut și s-au avut în vedere doar limitele în care se acordă pe viitor, și anume în anul 2012 (iar prin OUG nr. 84/2012, respectiv OG nr. 29/2013, și în 2013, respectiv 2014), gratuitățile la facilitățile de transport prevăzute de art. 8 alin. 1, 2 și 3 din OG nr. 112/1999, republicată, fără a se interveni asupra drepturilor dobândite anterior în baza dispozițiilor în materie.
Relevantă în acest sens este și jurisprudența Curții Constituționale care a stabilit, de principiu, cu prilejul soluționării unor excepții de neconstituționalitate având ca obiect alte dispoziții legale criticate pentru încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, că "o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare" (Decizia nr. 73/06.03.2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240/11.05.2001, Decizia nr. 330/ 27.11.2001, M. Of. nr. 59/28.01.2002, Decizia nr. 458/02.12.2003, M. Of. nr. 59/28.01.2002, ș.a.).
Aceste considerente de principiu își păstrează valabilitatea și în cauza de față, pentru identitate de rațiune, astfel că nu poate fi reținută aplicarea retroactivă a legii.
Totodată, astfel cum s-a reținut și de către Tribunal, Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru modificarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar (lege adoptată ulterior sub nr. 283/2011) a făcut obiectul controlului de constituționalitate a priori, prin Decizia nr. 1576/07.12.2011, publicată în M. Of. nr.32/16.01.2012, Curtea Constituțională constatând constituționalitatea acestui act normativ.
Avându-se în vedere și susținerile apelantului-reclamant în cauza de față, se constată potrivit Deciziei Curții Constituționale anterior menționate că în ceea ce privește critica de neconstituționalitate intrinsecă adusă dispozițiilor Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010 autorii obiecției au susținut că, prin neacordarea unor drepturi câștigate, dispozițiile art. 9 și art. 18 din legea amintită încalcă prevederile Constituției referitoare la condițiile în care poate fi restrâns exercițiul unor drepturi sau libertăți, apreciindu-se că motivele invocate pentru adoptarea măsurilor prevăzute de OUG nr. 80/2010 - reducerea cheltuielilor publice, eliminarea riscului de deficit excesiv etc. - nu pot constitui o justificare pentru neacordarea unor drepturi. De asemenea, s-a susținut că restrângerea drepturilor din perspectiva unei simple utilități publice nu poate fi acceptată, în acest sens fiind invocate cele reținute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârea din 1 iulie 1961 pronunțată în Cauza Lawless contra Irlandei, potrivit cărora, în cazul instituirii unor măsuri derogatorii, cu caracter excepțional, statul trebuie să acționeze astfel încât să fie protejate valorile enumerate de art. 15 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, iar nu utilitatea publică, autorii obiecției arătând și faptul că prevederile legii criticate aduc atingere dispozițiilor art. 47 din Constituție referitoare la dreptul la un nivel de trai decent și dreptul la pensie.
Curtea Constituțională a examinat criticile de neconstituționalitate formulate, în raport de dispozițiile constituționale pretins încălcate, respectiv cele ale art. 1 alin. (3) prin care se consacră demnitatea omului și libera dezvoltare a personalității umane ca valori supreme ale statului român, ale art. 4 alin. (2) privind interzicerea discriminării, ale art. 16 alin. (1) și (2) privind egalitatea în drepturi a cetățenilor, ale art. 47 alin. (1) și (2) referitor la nivelul de trai și dreptul la pensie și alte drepturi de asigurări sociale și ale art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți, reținând următoarele considerente, ce au relevanță și în cauza de față.
Astfel, analizând măsurile financiare care privesc dreptul la prime, ajutoare, compensații și altele asemenea Curtea a reținut că drepturile afectate de dispozițiile art. 9, 18 și 19 din Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar nu sunt drepturi fundamentale, ci expresie, mai degrabă, a statului social.
„Caracteristic tuturor acestor drepturi ale cetățenilor și obligații corelative ale statului este faptul că, în măsura în care nu sunt nominalizate expres de Constituție, legiuitorul este liber să aleagă, în funcție de politica statului, de resursele financiare, de prioritatea obiectivelor urmărite și de necesitatea îndeplinirii și a altor obligații ale statului consacrate deopotrivă la nivel constituțional, care sunt măsurile prin care va asigura cetățenilor un nivel de trai decent și să stabilească condițiile și limitele acordării lor. De asemenea, va putea dispune modificarea sau chiar încetarea acordării măsurilor de protecție socială luate, fără a fi necesar să se supună condițiilor art. 53 din Constituție, întrucât acest text constituțional privește numai drepturile consacrate de Legea fundamentală, iar nu și cele stabilite prin legi".
Prin urmare, în ceea ce privește dispozițiile legii criticate vizând limitarea în anul 2012 a unor drepturi ce nu sunt consacrate la nivel constituțional, neavând în consecință un caracter fundamental, cum sunt și drepturile consacrate de art. 19 din legea dedusă controlului de constituționalitate, Curtea a reținut că dispozițiile art. 53 din Constituție nu sunt incidente, acestea având în vedere doar restrângerea exercițiului unor drepturi fundamentale.
De asemenea, Curtea Constituțională a constatat că „măsurile financiare criticate sunt prevăzute prin lege, al cărei conținut urmărește nu doar aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010 care modifică dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/2008, dar și completarea măsurilor financiare dispuse prin aceste acte normative în sensul adaptării acestora la condițiile economice actuale marcate de traversarea unei perioade de criză, atât la nivel național, cât și mondial, și de imperativul reechilibrării situației economice a țării, care impune, între altele, reducerea ori limitarea unor cheltuieli bugetare destinate plății unor drepturi bănești”.
În cauză Curtea notează ca regulă fundamentală și faptul că judecătorul nu poate înlătura o lege de la aplicare, în speță OUG nr. 80/2010, aprobată cu modificări prin Legea nr. 283/2011, ci este ținut atâta vreme cât nu a fost abrogată, modificată ori declarată neconstituțională, s-o aplice întocmai, după cum este obligat să nu dea efecte ultraactive unei legi sau dispoziții ieșite din vigoare, pentru situații juridice reglementate diferit în viitor. Or, o declarație de neconstituționalitate nu există, dimpotrivă, jurisprudența Curții Constituționale este în sensul justificării măsurilor adoptate în acest sens, motivat de interesul degrevării bugetului de stat, într-o măsură care să respecte criteriul proporționalității cu situația care le-a determinat, fiind rezultatul unui echilibru între scopul declarat al legii și mijloacele folosite în realizarea lui, și dacă vizează în mod nediscriminatoriu toate persoanele aflate în ipoteza normei.
Este însă real că judecătorul național este chemat să aprecieze asupra compatibilității legislației interne cu dreptul comunitar având obligația ca, în măsura în care constată o astfel de incompatibilitate, să înlăture de la aplicare norma internă și să aplice direct norma comunitară conținută de o prevedere a unui tratat, în anexele sau protocoalele adiționale la acestea, însă menținerea unei gratuități la facilitățile de transport într-un anume număr de file de permise de călătorie acordate anual nu reprezintă un drept fundamental dintre cele protejate de ordinea juridică comunitară. Chiar dacă acest drept ar putea fi analizat ca un "bun" în sensul art. 1 din Protocolul 1 Adițional la Convenție, conform jurisprudenței Curții Europene nu este garantată o anume întindere a creanțelor viitoare asupra statului, dacă nu mai dispun de bază juridică ori aceasta s-a modificat.
Textul art. 1 din Protocolul 1 Adițional cuprinde trei reguli distincte, cea de-a treia, cuprinsă în al doilea paragraf, recunoscând statelor dreptul de a controla exercițiul dreptului de proprietate în acord cu interesul general. Din acest punct de vedere, este adevărat că limitarea în anul 2012 (precum și în 2013 și 2014) a drepturilor afectate de dispozițiile art. 19 din Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010 constituie o ingerință în dreptul titularilor acestora, dar aceasta nu se poate analiza în contextul vreunei interdicții exprese contrare în reglementările ori jurisprudența europeană, pe care n-o furnizează nici practica europeană. Ea este valabilă doar atâta vreme cât statul consimte să stabilească dreptul pretins, pe care trebuie să-l acorde în valoarea și condițiile legii pe care el însuși a adoptat-o, dar numai atâta vreme cât nu a abrogat-o sau modificat-o, printr-o procedură simetrică, pentru care are deplina competență, conform propriilor opțiuni de politică legislativă, ce nu pot fi cenzurate, cel puțin în sistemul de drept român, decât de Curtea Constituțională ori pentru incompatibilitate cu legislația internațională ori europeană în materia drepturilor omului, în condițiile art. 20 alin. 2 sau 148 alin. 2 din legea fundamentală.
În cauză însă, o privare de proprietate în sensul art. 1 din Protocolul 1 nu există, neoperând în fapt nicio expropriere, întrucât legislația sau practica judiciară comunitară nu obligă statul să acorde gratuități la facilitățile de transport într-un anume cuantum, nefiind exclusă ingerința pe acest tărâm, până la limita unei proporții rezonabile, analizabile prin prisma art. 1 din Protocolul 1 Adițional. Or, ingerința reținută este prevăzută de lege, îndeajuns de previzibil și accesibil în sensul dezvoltat de practica Curții și corespunde unui scop legitim, fiind adoptată „în interes public" în sensul celei de-a doua reguli dezvoltate de art. 1 din Protocolul 1 Adițional.
În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut constant că marja de apreciere de care dispun autoritățile naționale în implementarea politicilor sociale și economice trebuie sa fie una largă și cel mai adesea respectă dreptul statelor de a defini interesul public, cu condiția ca această definiție să nu fie în mod manifest lipsită de un fundament rezonabil.
Or, măsurile edictate prin Legea nr. 283/2011 de aprobare a OUG nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din OUG nr. 37/2008, privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, au avut ca scop, așa cum deja s-a arătat mai sus, completarea măsurilor financiare dispuse prin respectivele acte normative în sensul adaptării acestora la condițiile economice marcate de traversarea unei perioade de criză, atât la nivel național, cât și mondial, și de imperativul reechilibrării situației economice a țării, care impune, între altele, reducerea ori limitarea unor cheltuieli bugetare destinate plății unor drepturi bănești, fiind aplicabile, nediscriminatoriu, tuturor destinatarilor ei.
Așa fiind, analizând în lumina practicii constante a CEDO, ingerința în dreptul de proprietate al reclamantului, se apreciază că aceasta este justificată de un scop legitim și corespunde unui interes public. Cât privește raportul rezonabil de proporționalitate între măsurile luate și scopul urmărit, de natură a păstra un just echilibru între necesitatea protejării interesului general si protecția drepturilor fundamentale ale persoanelor, dreptul reclamantului nu a fost atins în substanța sa câtă vreme acesta este câștigat în contra statului cu privire la partea care reflectă nevoile de subzistență, pentru rest fiind condiționat de posibilitatea statului de a-l acorda, după resursele financiare de care dispune. În același sens trebuie înțelese și răspunderea și obligațiile care revin statului, iar nu în sensul în care dreptul la ajutoare, compensații și altele asemenea, de un anumit nivel, odată instituit, ar menține o obligație ad aeternum a statului, ci doar că nu pot fi atinse prestațiile scadente până la data intrării în vigoare a noii legi, asupra cărora statul nu ar putea interveni fără nesocotirea art. 15 alin. 2 din Constituție, cu corolarul său, posibilitatea de a interveni și a modifica pentru viitor un regim consimțit anterior, dacă acesta respectă exigențele de proporționalitate și echilibru anterior expuse.
Avându-se în vedere toate aceste considerente, întrucât în sarcina intimatei-pârâte nu s-a putut reține existența obligației de acordare a celor 18 călătorii simple, respectiv 9 călătorii dus-întors, astfel cum s-a solicitat prin cererea introductivă de instanță, și, în consecință, nici a obligației de plată a contravalorii călătoriilor efectuate în limita a 18 călătorii simple, cerută de asemenea prin acțiune, Curtea a constatat ca fiind corectă soluția primei instanțe de respingere ca nefondată a acțiunii reclamantului.
Față de cele expuse, Curtea, constatând că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, în baza art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, a respins apelul, ca nefondat.
Împotriva acestei hotărâri a formulat cerere de revizuire apelantul-reclamant G. I., pentru următoarele motive:
În fapt, prin Decizia civilă nr.1985/2015 din 28.05.2015, Curtea de Apel
București a respins definitiv cererea prin care revizuentul a solicitat acordarea celor 24 file permise anual obținute legal, în urma obținerii drepturilor de pensie.
În temeiul art.509 alin. 1 pct. 1 apreciază că instanța de apel nu s-a pronunțat
tuturor aspectelor pe care le-a menționat în cererea introductivă și în cererea de apel, iar conform art.509 alin.1pct.10 N.C.proc.Civ., instanța de apel nu a ținut cont de faptul că dreptul său este protejat de Constituția României (art.44), Codul Civil (art.480), DeclarațiaUniversalăaDrepturilor Omului (art.17), Convenția Europeană a Drepturilor Omulu i(art.1 din Protocolul Nr. 1), toate acestea garantând dreptul de a folosi bunul și de a-i culege fructele.
Astfel, a precizat că i s-a adus atingere unui drept obținut legal prin
Contractul de muncă încheiat la angajare în anul 1966, drept consfințit prin O.G. nr.112/1999, când deja era pensionar și beneficia de acest drept, conform Contractului de muncă.
Mai mult, codul de procedură civilă la art. 1 prevede că o lege își produce efectul numai pentru viitor, deci nu poate dispune retroactiv, astfel încât să-i confiște
acest drept obținut în anul 1966 și chiar Decizia nr. 40/2010 a ÎCCJ dispune în acest sens.
Având în vedere că intimata nu a putut aduce nicio dovadă că acest drept a fost obținut ilicit, solicită ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI CFR CĂLĂTORI SA să-i acorde cele 24 file permise anual obținute legal și de asemenea, despăgubirea solicită în conformitate cu art.52 pct. 1 din Constituție.
De asemenea, potrivit art.44 pct.2 din Constituția României, proprietatea este garantată și ocrotită în mod egal de lege indiferent de titular, deci și pentru pensionari, iar art.52 pct. 1 prevede că în cazul atingerii acestui drept se anulează și se repară paguba.
Așadar nici instanța de fond, nici instanța de apel nu s-a pronunțat asupra acestor aspecte referitoare la atingerea dreptului său obținut legal.
De reținut este că acest drept de călătorii gratuite pe CFR s-a acordat din 16 februarie 1933 în urma grevei ceferiștilor și până în 2012 nu i s-a adus nicio atingere, nici măcar regimul comunist.
Prin întâmpinarea formulată, intimata S. Națională de Transport Feroviar de Călători/ „C.F.R. Călători" - S.A a solicitat respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă.
Precizează că revizuientul își întemeiază acțiunea pe dispozițiile art. 509 alin. 1) pct. 10 Cod Proc civ, conform căruia "Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă... Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale datorată unei hotărâri judecătorești, iar consecințele grave ale acestei încălcări continuă să se producă."
Din analiza textului legal, rezultă că pentru admiterea revizuirii trebuie îndeplinite cumulativ trei condiții, respectiv:
Existența unei încălcări a drepturilor sau libertăților fundamentale datorată unei hotărâri judecătorești;Această încălcare să fie constatată de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului;Consecințele grave ale acestei încălcări să se producă continuu;
Subliniază că revizuentul nu a precizat nici măcar una dintre cele trei condiții, limitându-se doar la a afirma că dreptul domniei sale este "protejat de Constituția României", etc... și nici nu a indicat nicio hotărâre a Curții europene a Drepturilor Omului care să fie opozabila în cauză.
Referitor la dispozițiile Codului de proc civ privitoare la aplicarea legii de procedura în timp, revizuentul aduce critici neîntemeiate normelor procedurale, acestea nereglementând raporturi de drept material. Mai mult, arătam că prevederile art.19 din OUG nr.80/2010 au fost puse în aplicare începând cu anul 2012 și nu anterior intrării în vigoare a acesteia.
În drept, invocă dispozițiile art.205 și următoarele din Cod Procedură Civilă, precum și pe prevederile art. 509 alin. 1) pct. 10 Cod proc civ.
Examinând cererea de revizuire formulată, sub aspectul admisibilității dar si a temeiniciei motivelor invocate, prevăzute de art. 509 alin 1 pct. 1 și de art. 509 alin 1 pct. 10 Noul Cod procedură civilă, raportat la actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele aspecte:
Curtea apreciază, în primul rând, că cererea de revizuire este admisibilă, fiind invocate expres motivele de revizuire prevăzute de dispozițiile art. 509 alin 1 pct. 1 si 509 alin 1 pct. 10 Noul C. . Argumentele expuse in cuprinsul cererii de revizuire, respectiv nepronunțarea instanței de apel asupra motivului de apel constând în încălcarea unui drept câștigat al revizuientului, precum și încălcarea unor drepturi ale acestuia prevăzute de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, se circumscriu prevederilor art. 509 alin 1 pct. 1 si 509 alin 1 pct. 10 Noul C. .
Prin urmare Curtea va respinge excepția inadmisibilității cererii de revizuire, invocată de intimata în întâmpinare, urmând să analizeze temeinicia acestei căi de atac.
Potrivit dispozițiilor art. 509 alin 1 pct. 1 Noul C. ,” revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.”
Analizând cuprinsul deciziei pronunțată de instanța de apel, curtea constată că aceasta s-a pronunțat asupra tuturor argumentelor expuse de revizuientul-apelant in cererea de apel, inclusiv a avut in vedere susținerea acestuia în sensul că dreptul la 24 de permise gratuite de călătorie CFR, anual, ar fi un drept câștigat potrivit legislației de la momentul la care i s-au acordat drepturi de pensie, și că acest drept nu ar mai putea fi modificat prin acte normative ulterioare, fiind un drept câștigat . Instanța de apel a explicat că dreptul la 24 de permise gratuite de călătorie era prevăzut de un act normativ care a fost modificat din rațiuni de politică bugetară și că legea inițială nu poate ultraactiva . S-au precizat in considerentele deciziei din apel motivele pentru care o asemenea dispoziție legală este constituțională și în concordanță cu prevederile internaționale în materie de drepturile omului .
Rezultă astfel că susținerea revizuientului în sensul că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut este vădit nefondată .
A invocat revizuientul și motivul prevăzut de 509 alin 1 pct. 10 Noul C., potrivit cu care se poate dispune revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul dacă ” Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale datorată unei hotărâri judecătorești, iar consecințele grave ale acestei încălcări continuă să se producă.”
Prin urmare acest motiv de revizuire privește situația în care printr-o anume hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului s-a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale datorată unei hotărâri judecătorești . D. in această situație există temei de revizuire a hotărârii instanței interne, cu privire la care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale.
Cu alte cuvinte pentru a fi întemeiat acest motiv de revizuire ar trebui să existe o hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului prin care să se constate că in ceea ce privește cazul concret al revizuientului G. I., prin decizia civilă nr.1985/28.05.2015, pronunțate de Curtea de Apel București-Secția a VII-a Conflicte de muncă și Asigurări sociale în dosarul nr._ *(243/2015) s-au incălcat drepturile acestuia .
Cum o asemenea hotărâre CEDO nu există, invocarea generică a încălcării prevederilor Convenției Europene a Drepturilor Omului nu poate constitui motiv de revizuire a deciziei instanței de apel. De altfel instanța de apel a expus pe larg in considerentele deciziei pronunțată în cauză motivele pentru care nu se poate reține în spetă o încălcare a drepturilor protejate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului în ceea ce îl privește pe apelant.
Față de aspectele de fapt și de drept mai sus redate, Curtea va respinge ca nefondată cererea de revizuire formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția inadmisibilității cererii .
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuientul G. I., cu domiciliul în G., B-dl CFR, .. A, etaj 4, ., împotriva deciziei civile nr.1985/28.05.2015, pronunțate de Curtea de Apel București-Secția a VII-a Conflicte de muncă și Asigurări sociale în dosarul nr._ *(243/2015), în contradictoriu cu intimata S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI „CFR CĂLĂTORI” SA., J_, CUI RO_, cu sediul în București, B-dl D. G. nr. 38, sector1, ca nefondată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 21.07.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
A. D. Ș. A. F.
GREFIER,
E. D. C.
Red:A.D.Ș./24 iulie 2015
Dact.: D.A.M
2ex./21.05.2015
Jud.fond:U. M.Z.
Jud. apel: T. D.A.
C. A.I.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 619/2015.... | Despăgubire. Decizia nr. 3034/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
