Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 400/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 400/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-02-2015 în dosarul nr. 2452/3/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format vechi 7292/2014)
DECIZIE Nr. 400/2015
Ședința publică de la 03 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. D. Ș.
Judecător N. R. I.
Judecător R. G.
Grefier Ș. T.
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI CFR CĂLĂTORI SA - SUCURSALA DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 4010/02.04.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă U. S. LIBERE FEROVIARE MIȘCARE COMERCIAL, în numele și pentru membrul de sindicat G. L. și intimata-pârâtă S. N. DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI " CFR CĂLĂTORI" SA, având ca obiect: drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recurenta a solicitat prin cererea de recurs judecata în lipsă potrivit prevederilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, precum și că intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, înregistrată de serviciul registratură al instanței la data de 11.12.2014, după care:
Curtea, față de lipsa părților la strigarea pricinii, în raport de prevederile art. 104 pct. 13 din ROIIJ, dispune lăsarea cauzei la a doua strigare, în ordinea listei de ședință.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la cea de-a doua strigare a cauzei, nu au răspuns părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, din oficiu, invocă excepția tardivității exercitării căii de atac a recursului, prin raportare la data comunicării sentinței și data declarării căii de atac și în raport de prevederile art. 150 Cod procedură civilă reține cauza în pronunțare asupra excepției.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.4010/02.04.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, s-a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune formulată de către parata.
A fost admisă, în parte, acțiunea formulată de reclamantul U. S. LIBERE FEROVIARE MIȘCARE - COMERCIAL BUCUREȘTI (USLFMC București), în numele și pentru membrul G. L. în contradictoriu cu pârâta S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI C.F.R CĂLĂTORI S.A.
A obligat pe pârâta la calcularea și plata către reclamanta a diferențelor dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, conform art.41 al.3 lit. a din C.C.M. unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 și drepturile salariale efectiv plătite, pentru perioada 01.10.2009 – 31.12.2010, sume actualizate cu rata inflației, de la data scadenței și până la data introducerii acțiuni și cu dobânda legală de la data introducerii acțiunii și până la data plății efective.
S-au respins restul pretențiilor, ca neîntemeiate.
În considerente instanța a reținut că în ceea ce privește cererea formulată în contradictoriu cu S. Națională de Transport Feroviar de Călători CFR CĂLĂTORI SA, potrivit înscrisurilor prezentate de către reclamanți, necontestate de pârâtă, reclamanta – persoana fizică G. L., a avut calitatea de salariat ai pârâtei în perioada 01.10.2009 – 31.12.2010.
În speță, prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta a susținut că prevederile din CCM la Nivel de Ramura Transporturi nu sunt aplicabile în speța, fiind incidente cele la nivel de unitate și grup de unități feroviare.
În consecință, trebuie determinat dacă în aceste condiții pârâta poate fi obligată la plata diferențelor de drepturi salariale, în sensul în care s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată completată și precizată.
Conform dispozițiilor art. 8 alin.2 din Legea nr. 130/1996, în vigoare în parte din perioada pentru care se solicită plata drepturilor respective, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Conform dispozițiilor art. 24 alin.1 din același act normativ, clauzele cuprinse în contractele colective de muncă negociate cu încălcarea prevederilor art. 8 sunt lovite de nulitate.
Tribunalul a considerat că apărarea pârâtei nu prezintă relevanță față de natura juridică a dispozițiilor art. 8 alin.2 din Legea nr. 130/1996, în vigoare în parte din perioada pentru care se solicită plata drepturilor respective.
Chiar dacă prin dispozițiile art. 224 lit. d din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 322 din_, s-a prevăzut că la data intrării în vigoare a prezenței legi se abrogă: d) Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 184 din 19 mai 1998, cu modificările și completările ulterioare, Tribunalul a apreciat că acest act normativ are relevanță în condițiile în care se solicită drepturi și din perioada în care acesta a fost în vigoare și mai mult decât atât, Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 nr. 722/2008 din_ publicat în Monitorul Oficial, Partea V nr. 3 din_ a fost încheiat conform art. 10 și art. 11 din Legea nr. 130/1996, republicată, după cum rezultă din preambulul acestuia.
În speță, nu s-a făcut dovada acordării drepturilor salariale în sensul solicitat prin cererea de chemare în judecată completată și precizată.
Or, potrivit dispozițiilor art. 241 alin.1 lit. c din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, în forma în vigoare la data încheierii Contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 nr. 722/2008 din_, publicat în Monitorul Oficial, Partea V nr. 3 din_, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte după cum urmează: c) pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramură de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel.
De asemenea, conform dispozițiilor art. 40 alin.2 lit. c din Legea nr. 53/2003 republicată – Codul muncii, angajatorului îi revin, în principal, următoarele obligații: c) să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă.
Potrivit dispozițiilor art. 4 alin.1 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 nr. 722/2008 din_ publicat în Monitorul Oficial, Partea V nr. 3 din_, prezentul Contract colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi se aplică cu începere de la 1 ianuarie 2008 până la 31 decembrie 2010 inclusiv, cu posibilitatea revizuirii anuale, la nivel de unitate acesta producând efecte pe an calendaristic.
Conform alin.2 din aceeași prevedere contractuală, dacă niciuna din părți nu denunță contractul cu 30 de zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, valabilitatea acestuia se prelungește până la încheierea unui nou contract, dar nu mai mult de 12 luni, respectiv cu încă un an calendaristic.
Cum, în speță, nu s-a făcut dovada denunțării înseamnă că acesta s-a prelungit conform prevederii contractuale.
În consecință, s-a dispus obligarea pârâtei la plata diferențelor dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei conform art. 41 alin.3 lit. a din CCM Unic la Nivel de Ramura Transporturi pe anii 2008-2010 și drepturile salariale efectiv plătite pentru G. L. în perioada 01.10._10, sume actualizate cu rata inflației, de la data scadenței și până la data introducerii cererii de chemare în judecată, la care se va adăuga dobânda legală, calculată de la data punerii în întârziere (data introducerii cererii de chemare în judecată), până la data plății efective.
Acordarea sumei actualizate în raport de rață inflației se impune față de principiul reparării integrale a prejudiciului, potrivit căruia creditorul este îndreptățit a pretinde repararea pierderii suferite, riscul devalorizării leului fiind pus în sarcina debitorului.
Pentru aceste sume, pârâta a fost obligată la plata către reclamanți și a dobânzii legale de la data punerii în întârziere (data formulării în instanță cererii de chemare în judecată), până la data plății efective, în vederea reparării integrale a prejudiciului suferit de către reclamant și a respins ca neîntemeiata cererea de acordare a dobânzii legale de la data nașterii dreptului și a ratei inflației de la data nașterii dreptului și până la momentul plății efective pentru ca reclamantului să nu-i fie imputata o îmbogățire fără justa cauza.
Având în vedere că la dosar nu s-a făcut dovada efectuării de cheltuieli de judecata instanța a respins ca neîntemeiata și această solicitare a reclamantului.
Față de considerentele de fapt și de drept menționate anterior instanța a admis în parte cererea de chemare în judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs motivat recurenta S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI CFR CĂLĂTORI SA - SUCURSALA DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI BUCUREȘTI.
Prin recursul formulat a arătat că a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, potrivit prevederilor art.268 alin. (1) lit. e) din Codul muncii: "cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la nașterea dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia".
Din conținutul cererii de chemare în judecată rezulta că drepturile bănești solicitate de către reclamant își au izvorul în Contractul Colectiv de Muncă și ele se raportează la Anexă nr. 1 din Contractul Colectiv de Muncă și anume la salariile de bază brute corespunzătoare claselor de salarizare.
Drepturile bănești solicitate sunt calculate ținând cont de coeficientul de ierarhizare indicat în tabelul din anexa mai sus precizata, raportat la salariul minim de 700 lei brut garantat în plata potrivit dispozițiilor legale, sumele solicitate de către reclamant fiind pentru perioada 01.10._10.
Recurenta a solicitat instanței să constate că față de situația de fapt expusă mai sus, obiectul acțiunii nu constă în plata unor drepturi salariale, ci în obligarea societății la respectarea unei clauze din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de Unitate, caz în care ne aflăm în prezența unui conflict de drepturi, care se prescrie în raport de prevederile art.268 alin. (1) lit. e) din Codul muncii, în termen de 6 luni.
Drepturile bănești solicitate nu fac parte din salariu, întrucât salariul de bază și cu sporurile aferente de care beneficiază salariatul sunt trecute în Contractul Individual de Muncă, pe de altă parte reclamantul nu a fost încadrat cu salariul minim brut pe țara.
Așa cum reiese din înscrisurile de la dosarul în cauză, salariile negociate și acordate reclamantului în perioada 2009 - 2011 sunt peste nivelul salariului minim brut de 700 lei și acestea au fost acordate în funcție de pregătirea profesională, funcția ocupată, de sporurile privind condițiile periculoase pentru timpul lucrat în timpul nopții, pentru munca prestată în zilele nelucrătoare și sărbătorile legale.
Pe fondul cauzei, în situația în care instanța va respinge excepția invocată, recurenta a învederat următoarele:
Contractul valabil încheiat este legea părților contractante - art.236 alin.(4) Codul muncii (în vigoare în anii 2009 - 2011), art.7 alin. (2) din Legea nr.130/1996.
Potrivit dispozițiilor art.7 alin.(2) din Legea nr. 130/1996 privind Contractul Colectiv de Muncă, salariul astfel negociat fiind menționat și în contractul individual de muncă al reclamantului, la data nașterii raporturilor juridice de drept C.C.M. Unic la nivel de Ramura Transporturi, nu poate produce efecte atâta timp cât la nivel de unitate există încheiat în mod valabil Contract Colectiv de Muncă.
Ca atare, părțile s-au înțeles de comun acord că pentru anii 2009 și 2010, să stabilească un alt salariu minim la nivelul societății, precum și alți coeficienți de ierarhizare decât cei prevăzuți în C.C.M. Unic la Nivel de Ramura Transporturi și prin urmare, instanța de judecată este ținuta să analizeze cererea reclamantului prin prisma principiului forței obligatorii a convențiilor care reprezintă un motiv de ordine publică.
Recurenta arată că, contractul colectiv de muncă la nivel de unitate aplicabil pentru anii 2009 - 2010 a fost încheiat cu respectarea contractului de munca încheiat la nivel superior, respectiv C.C.M. Unic la Nivel de G. de Unități Feroviare pe 2006/2008, a cărui valabilitate a fost prelungită prin act adițional până în anul 2010, astfel încât prevederile din Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel de Ramura Transporturi nu sunt aplicabile, în speța fiind incidente cele la nivel de unitate și grup de unități feroviare.
Pentru anii 2009 - 2010, prin actul adițional nr.370/20.06.2008 la Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități Feroviare 2008 - 2010 la art.4 se prevede prelungirea valabilității acestui contract pe o perioadă de 48 de luni, stabilindu-se salariile de bază brute corespunzătoare claselor de salarizare valabile de la 01.07._12.
Salariile de bază lunare stabilite prin contractul individual de munca ale reclamanților se încadrează atât în prevederile C.C.M. încheiat la nivel de unitate, cât și în prevederile Contractului Colectiv de Munca Unic la Nivel de G. de Unități Feroviare.
Mai mult, prin Contractul Colectiv de Muncă la nivel de S.N.T.F.C. "C.F.R. Călători" S.A. și C.C.M. Unic la Nivel de G. de Unități Feroviare, sunt prevăzute clase și coeficienți de ierarhizare specifici activității feroviare și mai mult, clasa 1 de salarizare nu poate fi asimilata cu salariul minim de 700 lei prevăzut de Contract Colectiv de Munca pe ramura transporturi, deoarece în acest contract colectiv nu sunt prevăzute clase de salarizare, ci numai coeficienți de ierarhizare pentru diverse categorii profesionale.
Prin urmare, cererea reclamantului de plată a acestor drepturi bănești prin raportare la nivelul salariului minim de 700 lei prevăzut de C.C.M. Unic la Nivel de G. de Unități Feroviare nu are temei legal.
Având în vedere prevederile contractuale invocate mai sus și aplicabile în perioada în care reclamantul solicita diferența de salarii, recurenta a solicitat instanței să constate că drepturile cuvenite acestuia în temeiul contractului colectiv de muncă la nivel de unitate și celui individual de munca au fost plătite în mod corespunzător, societatea onorându-și obligațiile asumate întocmai și la timp.
Clauzele contractelor colective de munca încheiate la nivel inferior care conțin drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin C.C.M. încheiate la nivel superior sunt lovite de nulitate, însă nulitatea va fi constatata de instanța competenta la cererea părtii interesate - art.24 alin. (1), alin. (2), alin. (3), alin. (4), coroborat cu art.8 alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, aplicabil în perioada 2009 - 2010 de valabilitate a C.C.M. la nivel de unitate.
A mai solicitat recurenta instanței să rețină că în perioada de valabilitate a Contractului Colectiv de Muncă la nivel de S.N.T.F.C. "C.F.R. Călători" S.A. și C.C.M. Unic la Nivel de G. de Unități Feroviare, reclamantul singur sau prin intermediul organizațiilor sindicale avea posibilitatea legală să solicite instanței competente constatarea nulității acestor clauze, în condițiile în care constatau, ca clauzele prevăzute în art.7 și anexa nr. l din C.C.M. la nivel de S.N.T.F.C. "C.F.R. Călători" S.A., conțin drepturi la nivel inferior față de drepturile prevăzute în C.C.M. la nivel de ramura transporturi.
În acest context și în condițiile în care instanța de judecată astfel sesizata, constata nulitatea acestor clauze, clauzele respective puteau fi renegociate, iar până la renegocierea acestora, acestea puteau fi înlocuite cu clauzele mai favorabile existente în contractele colective de munca încheiate la nivel superior.
Cererile de constatare a nulității unor clauze ale contractelor colective de muncă se pot formula pe toată durata existenței contractului colectiv de munca -art.268 alin. (1) lit. d) din Codul muncii.
A mai învederat recurenta că reclamantul solicita diferența de drepturi între salariul de bază minim brut negociat în cuantum de 700 lei, prevăzut de dispozițiile art.41 din C.C.M. la nivel de Ramura Transporturi valabil pentru anii 2008 - 2010 și sumele efectiv primite în conformitate cu prevederile art.7 și anexei nr. l din C.C.M. la nivel de S.N.T.F.C. "C.F.R. Călători" S.A.
Însă, așa cum a arătat anterior, conform prevederilor legale în vigoare la data existenței contractelor colective de muncă, înlocuirea unor clauze ale acestora cu clauze mai favorabile existente în contractul de munca încheiat la nivel superior se poate face numai în urma sesizării instanței de judecată cu o cerere în constatarea nulității clauzelor respective.
Față de cele mai sus arătate, recurenta a solicitat instanței să țină cont la pronunțarea soluției în prezența cauza de următoarele aspecte:
- instanța de judecată nu a fost învestită cu o cerere de constatare a nulității unor clauze ale contractului colectiv de muncă la nivel de S.N.T.F.C. „C.F.R.Călători" S.A;
-chiar dacă instanța de judecată ar califica cererea reclamantului ca fiind o cerere de constatare a nulității unor clauze ale C.C.M la Nivel de S.N.T.F.C. „C.F.R. Călători" S.A., o astfel de cerere ar fi tardiv introdusă prin raportare la prevederile art.268 alin. (1) lit. d) din Codul muncii.
În concluzie, față de cele menționate mai sus, recurenta solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii.
Cercetând actele și lucrările dosarului, Curtea reține că la termenul de judecată din 03.02.2015, a pus în discuție, din oficiu, excepția tardivității declarării recursului.
Într-adevăr, hotărârea atacată a fost comunicată recurentei la data de 10.09.2014, conform dovezii de primire și procesului verbal de predare a hotărârii civile (fila 27 dosar fond), față de care termenul de recurs de 10 zile prevăzut de art.215 din Legea nr.62/2011 în redactarea sub care a debutat procesul și care rămâne aplicabilă acestuia, indiferent de modificarea ulterioară, a expirat la data de 21.09.2014, zi nelucrătoare, prorogându-se până la 22.09.2014, ca primă zi lucrătoare ce a urmat.
Astfel, declararea recursului, conform vizei Tribunalului aplicate pe cerere, la data de 23.09.2014, s-a făcut cu depășirea termenului imperativ legal de 10 zile și calculat, potrivit art.101Cod procedură civilă, pe zile libere.
Având în vedere faptul că nerespectarea termenului pentru declararea căii de atac atrage sancțiunea decăderii părții din exercițiul acesteia, Curtea va respinge recursul, ca tardiv declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI CFR CĂLĂTORI SA - SUCURSALA DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr.4010/02.04.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă U. S. LIBERE FEROVIARE MIȘCARE COMERCIAL, în numele și pentru membrul de sindicat G. L. și intimata-pârâtă S. N. DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI " CFR CĂLĂTORI" SA, ca tardiv declarat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 03 Februarie 2015.
Președinte, A. D. Ș. | Judecător, N. R. I. | Judecător, R. G. |
Grefier, Ș. T. |
Ș.T. 05 Februarie 2015/2ex.
Red.Jud.:INR/04.03.2015
Tehnored.C.C/2ex./06.02.2015
Jud.fond:D. M.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Acţiune în răspundere patrimonială. Decizia nr. 1182/2015.... → |
|---|
