Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1576/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1576/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 08-06-2015 în dosarul nr. 3027/2/2015
Dosar nr._ (Număr în format vechi 2622/2015)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1576/2015
Ședința publică de la 08 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. G. E.
Judecător D. A. C.
Judecător A. I. C.
Grefier I. R. M.
Pe rol, judecarea cererii de revizuire formulate de revizuentul G. F. împotriva deciziei civile nr.634 din data de 04.02.2014 pronunțate de Curtea de Apel București - Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._ (Număr în format vechi 5188/2013), în contradictoriu cu intimata S. S. CONSTRUZIONI EDILI E FERROVIARIE - S. SPA R. - SUCURSALA BUCUREȘTI, cauza având ca obiect – drepturi bănești - revizuire.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns revizuentul G. F., personal, legitimat în fața instanței, lipsind intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că au fost comunicate motivelor revizuirii, intimatei S. S. CONSTRUZIONI EDILI E FERROVIARIE - S. SPA R. - SUCURSALA BUCUREȘTI, fiind atașat și dosarul de recurs nr._ (număr în format vechi 5188/2013) al Curții de Apel București - Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, cu dosarele atașate.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea acordă cuvântul revizuentului asupra admisibilității cererii de revizuire, pe faptele pe care se întemeiază revizuire, cât și pe excepția de neconstituționalitate invocată în cuprinsul cererii de revizuire. În ceea ce privește această excepție, Curtea va pronunța o încheiere separată.
Revizuentul G. F. arată că este admisibilă cererea de revizuire, în conformitate cu dispozițiile art.326 alin.3 din Codul de procedură civilă, întrucât instanța de recurs chiar a evocat fondul. Susține că, în litigiile de muncă, calea de atac a apelului este suprimată, în conformitate cu art.81 alin.1 din Legea nr. 168/1999 în care se arată că, în momentul când instanța de recurs va admite recursul, va judeca efectiv cauza pe fond. Mai mult decât atât, instanța de recurs a făcut o proprie analiză a probelor și a considerat ca fiind subiectivi martorii săi și, prin urmare, i-a eliminat. Pe de altă parte, a mai considerat instanța de recurs că se va avea în vedere inclusiv împrejurarea că reclamantul a semnat de luarea la cunoștință a prevederilor Regulamentului de ordine interioară, conform Anexei nr.1 din data de 03.05.2011. Acestea sunt motivele de admisibilitate, în principiu, a cererii de revizuire. Referitor la excepția de neconstituționalitate, solicită admiterea acesteia, așa cum a fost formulată, și suspendarea cauzei până la soluționarea acestei excepții de către Curtea Constituțională. De asemenea, susține că în dosarele de revizuire, respectiv nr._ ,_ a invocat nulitatea deciziei nr.634 din data de 04.02.2014 și nu i se dă un răspuns referitor la această nulitate.
În temeiul art.150 din Codul de procedură civilă, Curtea declară dezbaterile închise și reține cererii de revizuire în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului declarat, constată următoarele:
Prin deciziei civile nr.634 din data de 04.02.2014 pronunțate de Curtea de Apel București - Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._ (Număr în format vechi 5188/2013), s-a admis excepția tardivității recursului promovat de recurenta S.C. S. - Sucursala București.
S-a constatat drept tardiv recursul promovat de . E FERROVIARIE – S. SPA R. – SUCURSALA BUCUREȘTI.
A fost admis în parte recursul promovat de recurentul G. F. împotriva sentinței civile nr. 1111 din data de 27.06.2013, pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă, în dosarul nr._ .
S-a modificat în parte sentința civilă recurată.
A luat act de manifestarea de voință a acestuia exprimată în fața instanței de fond în sensul renunțării la capătul de cerere privind drepturile bănești restante aferente intervalului ianuarie-martie 2011.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței civile recurate.
A obligat recurenta . la plata către recurentul G. F. a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
În considerente, a reținut că referitor la invocarea faptului că instanța de fond ar fi depășit limitele învestirii, Curtea a constatat că referitor la capătul de cerere având ca obiect 50% din drepturile salariale aferente lunilor ianuarie-martie 2011 prin încheierea din 01.11.2012, reținându-se că aceste drepturi salariale au fost încasate, recurentul-reclamant a renunțat la acest capăt. Cu toate acestea, instanța de fond a soluționat și acest capăt de cerere în sensul admiterii și obligării intimatei-pârâte la plata acestor drepturi bănești. Pentru aceste argumente, Curtea a constatat că instanța de fond, neluând act de renunțarea la judecata acestui capăt și cerere, și soluționându-l pe fond a acordat mai mult decât s-a solicitat, sens în care este fondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C.pr.civ..
În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ., Curtea a avut în vedere următoarele:
Recurentul-reclamant a solicitat obligarea intimatei la plata orelor suplimentare aferente anilor 2009-2011, sens în care trebuie avute în vedere probele administrate în cauză, probe a căror pertinență și utilitate este apreciată numai de către instanța de judecată. În acest sens, Curtea nu a avut în vedere afirmațiile subiective ale recurentului referitoare la probe administrate, urmând a exprima propria apreciere asupra probelor administrate în cauză.
Din perspectiva incidenței dispozițiilor referitoare la muncă suplimentară este necesar să existe o solicitare a angajatorului în sensul efectuării unei asemenea munci suplimentare. În acest sens, în mod corect instanța de fond a reținut că în cauză din probele administrate, martori, respectiv interogatoriu, nu a rezultat faptul că intimata în calitate de angajator ar fi solicitat recurentului reclamant efectuarea de ore suplimentare în anii 2009-2010, după cum recurentul-reclamant nu a solicitat nici compensarea lor potrivit art. 122 din Codul muncii pentru a putea dovedi imposibilitatea compensării lor în termen de 60 de zile și implicit datorarea sporului solicitat.
Cât privește raportul de expertiză, Curtea a remarcat faptul că pentru efectuarea acestuia expertul nu era ținut de declarațiile martorilor din cauză, aprecierea probatoriului administrat în cauză fiind atributul exclusiv al instanței de judecată. Prin urmare, în mod greșit atât instanța de fond, cât și recurentul-reclamant în cererea de recurs fac referire la împrejurarea că expertul ar fi trebuit să țină cont/a ținut cont de declarațiile martorilor. În plus, instanța de recurs a apreciat ca subiective declarațiile martorilor propuși de recurentul-reclamant în condițiile în care ambii și-au încetat raporturile de muncă cu intimata, martorul E. D. în baza acordului părților, iar S. C. ca urmare a desființării postului ocupat.
S-a avut în vedere inclusiv împrejurarea că potrivit art. 30 din Regulamentul de ordine interioară semnat de luare la cunoștință de către recurentul-reclamant la data de 03.05.2011 s-a prevăzut un program de lucru inegal în cadrul săptămânii de lucru de 40 de ore, conform anexei 1, respectiv de la 9.00-13.00 și de la 14.00-18.00.
Raportat la anul 2011, având în vedere tocmai coroborarea declarațiilor martorilor cu înscrisurile depuse la dosar, respectiv fișe de prezență, program lucru, regulament de ordine interioară, instanța de fond a apreciat în mod corect că programul zilnic de lucru nu a fost de 8h/zi, 40 h/săptămână, ci de 9 h/zi, din care o oră reprezenta muncă suplimentară, sens în care a obligat intimata la plata a 280 de ore suplimentare aferente anului 2011 în condițiile art. 123 alin. 2 din Codul muncii.
În ceea ce privește repausul săptămânal, fără a contesta aspectele reținute de instanța de fond din răspunsul intimatei la interogatoriu coroborat cu declarațiile martorilor, respectiv că după o perioadă de 10 zile de lucru, urmau 4 zile consecutive de repaus, recurentul invocă în continuare faptul că intimata ar fi trebuit să aibă autorizarea inspectoratului teritorial de muncă și acordul sindicatului/reprezentanților salariaților. În acest sens, se observă că potrivit art. 137 alin. 4 din Codul muncii o asemenea autorizație și un asemenea acord erau necesare numai dacă perioada de activitate continuă depășea 14 zile calendaristice, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.
Nu a putut fi primite nici susținerea recurentului referitoare la contradicțiile dintre admiterea unor capete de cerere și respingerea altora, respectiv dintre reținerea efectuării muncii în zilele de sâmbătă și duminică și neacordarea sporului stabilit de expertul contabil și declarațiile martorilor cu privire la program, deoarece capetele de cerere admise, respectiv respinse nu erau în relație de principal-accesoriu, având o existență de sine stătătoare. Pe de altă parte, neluarea în considerare a expertizei efectuate în fața instanței de fond a fost justificată în cuprinsul hotărârii, dispunându-se neomologarea raportului de expertiză. În mod eronat apreciază recurentul-reclamant că nu s-a avut în vedere declarațiile de martori în ceea ce privește stabilirea programului de lucru, acesta fiind și probatoriu în baza căruia s-a decis acordarea contravalorii a 280 de ore suplimentare pentru anul 2011.
De asemenea, nu au fost avute în vedere susținerile recurentului-reclamant privitor la împrejurarea că programul de lucru și foile colective ar fi false, respectiv împrejurarea că semnătura de luarea la cunoștință a Regulamentului de ordine Interioară ar fi falsă deoarece recurentul nu a utilizat procedurile reglementate de lege, respectiv înscrierea în fals sau verificarea de scripte.
Pentru toate aceste considerente, potrivit art. 312 alin. 2, găsind întemeiat doar motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C.pr.civ., Curtea a admis în parte recursul, a modificat în parte sentința civilă recurată, a luat act de manifestarea de voință a acestuia exprimată în fața instanței de fond în sensul renunțării la capătul de cerere privind drepturile bănești restante aferente intervalului ianuarie-martie 2011 și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței civile recurate.
În baza art. 274 C.pr.civ., Curtea a obligat recurenta . la plata către recurentul G. F. a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, conform chitanței nr. 1/04.02.2014.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire motivată în termen legal revizuentul G. F.:
Prin motivele de recurs formulate a arătat că a depus în fotocopie procesul-verbal nr. 9/09.12.2013 al ședinței de mediere, ce a fost programată în baza contractului din data de 12.10.2013, care avea ca obiect printre altele și pretențiile formulate în dosarul nr._ . S., din rea-credință, nu s-a prezentat la această ședință de mediere.
La data de 04.02.2014 a avut loc o ședință publică a instanței de recurs prin care a stabilit admiterea recursului și modificarea sentinței nr. 1111/27.06.2013 în parte menținând restul dispozițiilor sentinței recurate.
Atât timp cât revizuentul și-a îndeplinit obligația instituită de legiuitor de a iniția în prealabil ședința de mediere și după ca a înaintat cererea de chemare în judecată formulându-se dosarul nr._, a îndeplinit condiția „mai presus de voința părților” în două moduri:
- nu a stat în puterea revizuentului, cât și a mediatorului, de a obliga în vreun mod societatea să participe la ședința de mediere, dacă aceasta a refuzat;
- sentința ce face obiectul cererii de revizuire, ca înscris nou, nu putea prevede soluția ce urma să fie dată, mai cu seamă că aceasta este chiar în calea de atac, în apel.
A mai depus revizuentul în fotocopie și decizia civilă ce face obiectul i cererii, cât și plicul cu data poștei.
La data de 26.02.2015, prin decizia civilă nr. 603/2015 a Curții de Apel București – Secția a VIII-a, a fost admis apelul declarat de revizuent în dosarul nr._ împotriva sentinței civile nr. 724/11.09.2014 în care i-a fost respinse capetele de cerere 3, 4, 5 sub pretextul autorității de lucru judecat ca inadmisibile și în consecință a fost trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță a capetelor 3, 4, 5, așa cum au fost precizate.
În acest moment s-a demonstrat că prin tot ce a formulat și precizat cu privire la nulitatea sentinței civile nr. 1111/27.06.2013 și, prin derivare, a deciziei nr. 634/04.02.2014, nu i-au fost soluționate pretențiile în dosarul civil nr._, fiind incidente art. 261 alin. 1 pct. 5 în coroborare cu art. 129 alin. 5 și 6 din Codul de procedură civilă.
Revizuentul a adus la cunoștință instanței despre această nulitate în totalitate a deciziei nr. 634/04.02.2014, întrucât nu au fost soluționate capetele de cerere principale, așa cum a învestit instanța de fond, acesta a arătat că le-a invocat în următoarele dosare: nr._, nr._, nr._, nr._ și în toate aceste dosare absolut toate instanțele sub diferite pretexte nu a vrut să îi răspundă la aceste nulității invocate de revizuent.
De asemenea, a precizat revizuentul că aceste nulități le-a invocat în dosarul nr._ și nici în acest dosar nu s-a vrut a i se răspunde la aceste excepții, acesta a depus recurs și i-a fost respins și acesta cu toate că în doctrină, cât și în jurisprudență, se arată că în momentul în care instanța nu va răspunde la excepțiile invocate sentința va fi casata întrucât este nelegală.
Revenind la modul de soluționare a dosarului nr._ această cerere de revizuire a fost respinsă, ca neîntemeiată.
Față de cererea inițială de revizuire, revizuentul a depus ulterior excepțiile de nulitate invocate printr-o cerere separată iar instanța le-a respins pe motivul că acesta le-a depus tardiv și astfel nu a avut în vedere decât cele invocate prin cererea principală de revizuire.
În dosarul nr._, instanța neavând alternativă, a admis excepția inadmisibilității cererii de revizuire, întrucât aceasta nu evocă fondul (cu toate că recursul a fost admis și a fost modificată sentința în parte) pentru a nu mai ajunge să îi răspundă la excepțiile invocate de acesta în baza dispozițiilor art. 137 din Codul de procedură civilă, depuse de această dată împreună cu cererea de revizuire, cerere ce a fost respinsă ca inadmisibilă.
Primul capăt de cerere nu a fost soluționat sub nicio formă prin decizia nr. 603/26.02.2015, pentru al doilea capăt de cerere sunt acordate 280 de ore suplimentare pentru tot anul 2011, iar nu pentru perioada martie-decembrie 2011, iar al treilea capăt de cerere nu este motivat în drept, repausul săptămânal fiind respectat. În plus, la al cincilea capăt de cerere a renunțat în ședința din 01.11.2012, iar instanța l-a respins ca neîntemeiat, deși era rămas fără obiect.
În drept, revizuentul a invocat dispozițiile art. 322 pct. 5 din Codul de procedură civilă.
Analizând cererea de revizuire, Curtea retine ca, in baza art. 322 pct. 5 din Codul de procedura civilă, revizuirea unei hotărâri ramase definitiva in instanța de apel sau prin neapelare, precum si a unei hotărâri data de o instanța de recurs atunci când evoca fondul, se poate cere in următoarele cazuri: 5. daca, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnica sau care nu au putut fi infatisate dintr-o împrejurare mai presus de voința parților, ori daca s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.
În cauză, aceste condiții cerute pentru admisibilitatea cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 din codul de procedură civilă nu sunt îndeplinite.
Prin urmare, pentru a se putea invoca acest motiv de revizuire, este necesar să fie întrunite în mod cumulativ următoarele condiții: prezentarea de către partea interesată a unui înscris nou, care să nu fi fost folosit în procesul finalizat prin hotărârea atacată, dar care să fi existat la data pronunțării respectivei hotărâri; înscrisul să nu fi putut fi invocat în acel proces deoarece a fost reținut de partea potrivnică sau să nu fi putut fi depus la dosar dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, împrejurare pe care partea interesată trebuie însă să o dovedească; înscrisul să aibă forță probantă prin el însuși și să fie determinant, în sensul că dacă ar fi fost cunoscut cu ocazia judecării fondului, soluția ar fi fost alta decât cea pronunțată.
În sensul textului legal evocat, așadar, pentru ca înscrisurile pe care se sprijină cererea de revizuire să aibă valoarea unor înscrisuri doveditoare, este necesar să fi fost apte de a conduce la o altă soluție. Înscrisurile cunoscute de părți nu intră în această categorie, pentru că nimic nu le împiedica să le înfățișeze în cauză. Nu poate fi admisă revizuirea atunci când partea prezintă înscrisul ulterior finalizării procesului, fără a face dovada unei împrejurări excepționale a neprezentării, întrucât s-ar ajunge la repunerea în discuție a unei hotărâri irevocabile, intrată în puterea lucrului judecat.
În cauză, nu se face în nici într-un fel dovada că instanța de recurs ar fi împiedicat vreuna dintre părți în a depune toate înscrisurile utile în soluționarea cauzei. În plus, nu se probează ca înscrisul pretins doveditor reprezintă un înscris nou care a fost reținut de partea potrivnică sau care nu a putut fi prezentat dintr-o împrejurare mai presus de voința părții. Totodată, procesul-verbal nr. 9/09.12.2013 al ședinței de mediere, ce a fost programată în baza contractului din data de 12.10.2013, nu reprezintă un înscris apt de a conduce la o altă soluție, chiar dacă ar fi fost cunoscut anterior finalizării procesului, având în vedere motivarea deciziei supuse revizuirii, ci o etapă a unei proceduri extrajudiciare, chiar neconstituțională. Prin Decizia nr. 266/2014, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art. 2 alin. (1) și (12) din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator sunt neconstituționale, procedura prealabilă obligatorie a informării asupra avantajelor medierii fiind o piedică în calea realizării și obținerii de către cetățean a drepturilor sale în justiție. În plus, s-a reținut că o procedură constând în informarea asupra existenței unei legi apare, neîndoielnic, ca o încălcare a dreptului de acces la justiție, ce pune asupra justițiabilului o sarcină inoportună, cu atât mai mult cu cât procedura se rezumă la o simplă obligație de informare, și nu la încercarea efectivă de soluționare a conflictului prin mediere, astfel încât participarea părților la ședința de informare în fața mediatorului este una cu caracter formal.
De asemenea, este inadmisibilă revizuirea pentru simplul motiv ca instanța nu a reținut soluția vizata de parte, pentru presupuse erori de apreciere a probelor ori de interpretare a textelor legale. În cauza de fata, partea este nemulțumita practic de soluția data în recurs (așa cum a afirmat în ședința publică de astăzi: ”instanța de recurs a făcut o proprie analiză a probelor și a considerat ca fiind subiectivi martorii săi și, prin urmare, i-a eliminat. Pe de altă parte, a mai considerat instanța de recurs că se va avea în vedere inclusiv împrejurarea că reclamantul a semnat de luarea la cunoștință a prevederilor Regulamentului de ordine interioară, conform Anexei nr.1 din data de 03.05.2011”), dar revizuirea este o cale extraordinară de atac, iar nu una devolutivă, prin care să se rejudece întreg litigiul. Totodată, in măsura in care aspectele invocate pe fond de parte au fost examinate cu ocazia judecații (in fond si recurs) si găsite in mod irevocabil neconcludente, reexaminarea lor, de către o alta instanța, in cadrul cererii de revizuire este inadmisibilă, întrucât ar conduce la incalcarea autorității lucrului judecat.
De asemenea, faptul că revizentul a invocat în dosarele nr._, nr._, nr._, nr._ și nr._ alegații pe care le consideră motive de nulitate, nu reprezintă un motiv de revizuire, în sensul art. 322 din Codul de procedură civilă. Nici modul de soluționare a dosarului nr._ sau a dosarului nr._ nu are vreo legătură cu decizia civilă nr.634 din data de 04.02.2014, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, contestată în prezenta cauză.
Oricum, de principiu, dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenția europeana a drepturilor omului si libertăților fundamentale, include, printre altele, dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, ., nr. 37, p. 16, paragraful 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina "instanței" obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența (hotărârea Perez împotriva Franței (MC), cererea nr. 47.287/99, paragraful 80 și hotărârea V. der Hurk împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994, ., nr. 288, p. 19, paragraful 59). Obligația pe care o impune art. 6 paragraful 1 instanțelor naționale de a-și motiva deciziile nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument (hotărârea Perez, paragraful 81; hotărârea V. der Hurk, paragraful 61; hotărârea Ruiz Torija, paragraful 29; a se vedea, de asemenea, decizia Jahnke și Lenoble împotriva Franței, cererea nr. 40.490/98).
Or, instanța de recurs s-a pronunțat întocmai asupra recursurilor și susținerilor părților, procedând la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă, neputând fi vorba nici despre pronunțarea asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nepronunțarea asupra unui lucru cerut ori că s-a dat mai mult decât s-a cerut.
Revizuentul a mai susținut că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor de recurs, însă această critică nu reprezintă un motiv de revizuire a deciziei atacate, ci de contestație în anulare.
În aceste condiții, Curtea, in baza art. 326 din Codul de procedura civila, va respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul G. F., ca inadmisibilă.
Întrucât revizuentul a formulat și alte numeroase căi de atac extraordinare împotriva deciziei civile nr.634 din data de 04.02.2014 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, respinse ca inadmisibile, neîntemeiate ori la judecata cărora a renunțat (revizuire în dosarul nr._, contestație în anulare în dosarul nr._, revizuire în dosarul nr._, revizuire în dosarul nr._ ), Curtea apreciază această conduită procesuală drept una șicanatorie la adresa părții adverse și a instanței de judecată, inclusiv cererea din prezenta cauză fiind introdusă cu rea-credință, acesta fiind vădit netemeinică.
De altfel, prin decizia civilă nr.3676 din 4 iunie 2014, pronunțată în dosarul nr._ de Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, instanța a analizat incidența art. 322 pct. 5 din Codul de procedură civilă, explicând revizuentului pe larg condițiile în care se poate invoca acest motiv de revizuire, mai ales faptul că nu poate fi admisă revizuirea atunci când partea prezintă înscrisul ulterior finalizării procesului, fără a face dovada unei împrejurări excepționale a neprezentării, întrucât s-ar ajunge la repunerea în discuție a unei hotărâri irevocabile, intrată în puterea lucrului judecat, precum și faptul că este necesar ca înscrisul să aibă forță probantă prin el însuși și să fie determinant, în sensul că dacă ar fi fost cunoscut cu ocazia judecării fondului, soluția ar fi fost alta decât cea pronunțată.
În consecință, în baza art.108 ind.1 alin.1 pct.1 lit.a din Codul de procedură civilă, Curtea va aplica revizuentului amenda judiciară în cuantum de 200 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul G. F. împotriva deciziei civile nr.634 din data de 04.02.2014 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._ (Număr în format vechi 5188/2013), în contradictoriu cu intimata S. S. CONSTRUZIONI EDILI E FERROVIARIE - S. SPA R. - SUCURSALA BUCUREȘTI, ca inadmisibilă.
În baza art.108 ind.1 alin.1 pct.1 lit.a din Codul de procedură civilă, aplică revizuentului amenda judiciară în cuantum de 200 lei.
Irevocabilă cu privire la cererea de revizuire.
Cu drept la cerere de reexaminare în 15 zile de la comunicare în ceea ce privește amenda judiciară.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Iunie 2015.
Președinte, D. G. E. | Judecător, D. A. C. | Judecător, A. I. C. |
Grefier, I. R. M. |
Red.jud.: CDA
Tehnored.:C.C./3 ex/22.06.2015
Jud. recurs: R. G.
O. C. N.
A. D. Ș.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 1122/2015. Curtea de Apel... | Despăgubire. Decizia nr. 398/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
