Obligaţie de a face. Sentința nr. 25/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 25/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-05-2015 în dosarul nr. 1072/2/2015
ROMÂNIA
DOSAR NR._ (1123/2015)
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ NR.25
Ședința publică de la 05.05.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE- A. D. Ș.
GREFIER - E. D. C.
Pe rol soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul A. G.. I. în contradictoriu cu pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII IALOMIȚA având ca obiect „obligația de a face”-recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea reține cauza în pronunțare pe excepția lipsei competenței materiale a Curții de Apel București, excepție invocată prin întâmpinare.
CURTEA,
Deliberând asupra excepției necompetenței materiale a Curții de Apel București în soluționarea cauzei, reține următoarele:
P. de față are ca obiect obligarea pârâtei C. Județeană de Pensii Ialomița la emiterea unei decizii de revizuire și recalculare a pensiei pentru limită de vârstă cuvenită reclamantului A. G.. I. și a fost înaintată de acesta pentru soluționare in primă instanță Curții de Apel București.
Potrivit dispozițiilor art. 96 din Noul C., curțile de apel judecă in primă instanță doar cererile în materie de contencios administrativ și fiscal, potrivit legii speciale.
Potrivit dispozițiilor art.153 din Legea nr. 263/2010:
Tribunalele soluționează în primă instanță litigiile privind:
a) modul de calcul și de depunere a contribuției de asigurări sociale;
b) modul de stabilire a dobânzilor și penalităților de întârziere;
c) înregistrarea, evidența și certificarea contribuției de asigurări sociale;
d) hotărârile Comisiei Centrale de Contestații și ale comisiilor de contestații care funcționează în cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații privind deciziile de pensie;
e) deciziile comisiilor medicale de contestații și ale comisiilor centrale de expertiză medico-militară ale Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații date în soluționarea contestațiilor privind deciziile medicale asupra capacității de muncă;
f) refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri privind drepturile de asigurări sociale;
g) modul de stabilire și de plată a pensiilor și a altor drepturi de asigurări sociale;
h) plângerile împotriva proceselor-verbale de contravenție încheiate în baza prezentei legi;
i) contestațiile împotriva măsurilor de executare silită, dispuse în baza prezentei legi;
j) alte drepturi și obligații de asigurări sociale născute în temeiul prezentei legi.
Art. 154 prevede că:
(1) Cererile îndreptate împotriva CNPP, a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul ori sediul reclamantul.
(2) Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul.
Împotriva hotărârilor tribunalelor se poate face numai apel la curtea de apel competentă, potrivit dispozițiilor art. 155 din aceeași lege .
Prin urmare, conform dispozițiilor speciale in materie de asigurări sociale, competența de soluționare a cauzei în primă instanță aparține tribunalului în a cărui rază teritorială își are domiciliul reclamantul ( in cazul de față Tribunalul Ialomița ) și doar eventuala cale de atac declarată împotriva sentinței de fond se judecă de către curtea de apel .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRÂȘTE:
Admite excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București în soluționarea cauzei .
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. G.. I., CNP_, domiciliat în Fetești, ., etaj 2, apartamentul 10, Jud. Ialomița, în contradictoriu cu pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII IALOMIȚA,cu sediul în Slobozia, ., Jud. Ialomița, în favoarea Tribunalului Ialomița –Secția Civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 05.05.2015.
PREȘEDINTE,
A. D. Ș.
GREFIER,
E. D. C.
← Obligaţie de a face. Decizia nr. 2595/2015. Curtea de Apel... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 36/2015. Curtea de Apel... → |
---|