Pretentii. Decizia nr. 1797/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1797/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-05-2015 în dosarul nr. 41511/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format vechi 8427/2014)
Decizia civilă nr.1797
Ședința publică din data de la 20 mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: R. F. G.
JUDECĂTOR: B. A. C.
GREFIER: B. M.
Pe rol se află cererea de apel formulată de apelanta-reclamantă Federația Națională Feroviară Mișcare – Comercial București în numele membrilor de sindicat V. M. A., R. D., M. G., C. N. R., B. I., B. Ș., G. I. S., A. P. L., U. T. și M. F., împotriva sentinței civile nr.9143 din data de 03.10.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele-pârâte C. Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. și C. Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. – Sucursala Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații CF C., cauza având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează Curții că părțile din prezența cauză, prin cererile formulate, nu au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Curtea constatând că nici una dintre părți nu a solicitat judecarea pricinii în lipsă, conform dispozițiilor art. 411 alin.(1) pct.2 din Codul de procedură civilă, și, având în vedere și lipsa nejustificată la acest termen de judecată a acestora, urmează a dispune suspendarea judecății pricinii, potrivit dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă.
În timpul ședinței de judecată se prezintă apelanta-reclamantă Federația Națională Feroviară Mișcare – Comercial București, prin avocat Gătejescu A. F., care solicită reluarea pricinii.
Curtea față de acest aspect, dispune reluarea cauzei.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelanta-reclamantă Federația Națională Feroviară Mișcare – Comercial București, prin avocat Gătejescu A. F., cu împuternicire avocațială depusă la dosar-fila 17, emisă în baza contractului de asistență juridică nr.169/16.12.2013, lipsind intimatele-pârâte C. Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. și C. Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. – Sucursala Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații CF C..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care,
Nefiind cereri de formulat, în temeiul art. 392 din Codul de procedură civilă, Curtea deschide dezbaterile asupra cererii de apel.
Apelanta-reclamantă, prin avocat, arată că atât cererea de chemare în judecată cât și prezentul apel se întemeiază pe dispozițiile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități valabil pentru perioada 2006-2010, contract ce nu au fost modificat prin acte adiționale încheiate de către angajator cu federațiile sindicale reprezentative, pe când contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură transporturi este valabile până la data de 31.12.2010.
Cu privire la susținerea părții pârâte potrivit căreia ar fi survenit modificări la contract colectiv de muncă la nivel de unitate, ca urmare a solicitării de către ambele părți, apreciază că aceste susțineri sunt neîntemeiate, având în vedere că un contract colectiv de muncă încheiat la nivel superior se aplică în mod prioritar, întrucât dispozițiile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate are obligația de a respecta în întregime dispozițiile superioare.
Pentru toate aceste considerente, solicită admiterea apelului, schimbarea sentinței civile atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată. Cu cheltuieli de judecată ce vor fi solicitate pe cale separată.
Curtea în temeiul art. 394 din Codul de procedură civilă, închide dezbaterile.
CURTEA,
Reclamanta Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial pentru reclamanții: V. M. A., R. D., M. G., C. N. R., B. I., B. Ș., G. I. S., A. P. L., U. T. și M. F. a chemat în judecată pe pârâtele C. Națională de Căi ferate CFR și C. Națională de Căi Ferate CFR SA Sucursala Centrul regional de Exploatare Întreținere și Reparații C., pentru a fi obligate la plata salariului suplimentar pentru anul 2010 echivalent cu salariul de bază de încadrare al salariului din luna decembrie a anului pentru care se acordă, a ajutorului material cu ocazia sărbătorilor de C. 2010 echivalent cu un salariul de bază echivalent cu nivelul clasei 1 de salarizare, precum și la plata calcularea și plata acestor drepturi solicitate drepturi salariale, în conformitate cu prevederile contractul individual de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 -2010 la valoarea salariului de bază minim brut, respectiv în cuantum de 700 de lei corespunzător clasei 1 de salarizare, cât și la daune interese constând în actualizarea sumelor cu rata inflației și aplicarea dobânzii legale calculate de la data scadenței și până la data plății efective precum și la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr.9143/03.10.2014 Tribunalul București-Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel,instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Conform art.229 din Codul muncii contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
Executarea Contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți conform art.148 din Legea Dialogului Social.
Partenerii de Dialog Social cu respectarea prevederilor art.149 din Legea Dialogului Social au procedat la modificarea clauzelor din Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2009 -2010 cu numărul 2591/2009 referitoare la salariul suplimentar și la ajutorul material pentru sărbătorile de C. din anul 2010 prin încheierea actului adițional din 22.04.2010, existent în copie la fila 108 din dosar.
Astfel, partenerii de dialog social au convenit și stabilit că art.32 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate se completează cu paragraful conform căruia pentru anul 2010 salariul suplimentar nu se acordă. De asemenea, s-a procedat la modificarea art.65 ultimul alineat, în sensul că pentru anul 2010 nu se acordă ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de C..
Convenția din actul adițional privind modificarea conținutului celor 2 articole a fost încheiată cu respectarea dispozițiilor legale și are putere de lege între părți, conform art.229 alin.4 din Codul muncii.
În speță, s-a făcut dovada existenței Contractului Colectiv de Muncă la nivel de unitate, astfel că nu se aplică dispozițiile Contractului Colectiv de muncă încheiat la nivel superior, în raport de prevederile art.247 din Codul muncii în vigoare în anul 2010.
Reclamanții au invocat ca temei de drept prevederile art.30 alin.1 și art.71 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006 -2007, prelungit prin act adițional, ce nu sunt incidente în cauză deoarece există contract colectiv de muncă la nivel de unitate.
Concluzionând, instanța de fond a reținut că reclamanții nu sunt îndreptățiți să beneficieze de drepturile solicitate în raport de prevederile art.32 și 65 din Contractul Colectiv de Muncă nr.2591/2009 la nivel de unitate modificat prin actul adițional nr.17,18/22.04.2004.
Capetele de cerere accesorii au fost respinse ca neîntemeiate având în vedere soluția adoptată asupra capetelor de cerere principale și principiul conform căruia secundarul urmează soarta principalului.
În termen legal, împotriva acestei sentințe a formulat cerere de apel apelanta Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial pentru membrii săi de sindicat, pentru următoarele motive:
Instanța de fond a soluționat în mod eronat fondul cauzei, intervenind în voința pârților, dând o altă interpretare decât cea dorită și agreată de părțile semnatare.
Apelanții au fost salariații la C. Națională de Căi Ferate „CFR " S.A -Sucursala Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații C., actualmente Sucursala Regională CF C. în perioada dedusă judecății cauzei.
Apelanții și-au întemeiat acțiunea, respectiv motivarea apelului pe dispozițiile din Contractul coelctiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar valabil pentru anii 2006-2007, prelungit prin act adițional înregistrat sub nr. 2836/20/CC/2006 la data de 28.12.2006, cu 48 de luni, până la data de 28.12.2010, ulterior prelungit ulterior printr-un nou act adițional având nr. 629/04.01.2010 până la data de 31.01.2011.
Pentru perioada sus menționată a fost negociat Contractul Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar-între asociația patronală la nivel de grup de unități din transportul feroviar (alcătuită din Campania Națională de Căi Ferate „CFR" S.A, Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă „CFR Marfă" SA și Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători" SA) și organizațiile sindicale reprezentative ale salariaților, printre care și Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial, acesta fiind un contract superior celui încheiat la nivel de angajator, iar obligația legală de a aplica dispozițiile CCM încheiat la nivel superior incumbă tuturor angajatorilor incluși în grupul de unități din ramură transporturi feroviare.
Prin Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar (contract încheiat la nivel superior celui încheiat la nivel de unitate) valabil pe anii 2006-2007 (prelungit prin act adițional până la data de 28.12.2010), înregistrat la Ministerul Muncii Solidarității Sociale și Familiei sub nr.2836/20/28.12.2010 sunt negociate următoarele drepturi salariale: salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei unu de salarizare cu ocazia sărbătorilor de P. și de C..
Din această formulare rezulta în mod indubitabil faptul că această clauză are un caracter obligatoriu, societatea fiind obligată să plătească salariaților la expirarea unui an calendaristic un salariu suplimentar.
Salariul suplimentar solicitat de reclamant este un drept stabilit în contractul colectiv de muncă și conform principiului forței obligatorii a convenției, respectiv prevederile art. 1270 codul civil, angajatorul trebuie să respecte clauzele contractuale negociate de către părți, astfel cum au fost negociate.
Contractul colectiv de muncă sus menționat a produs efecte și după expirarea termenului stabilit inițial, în conformitate cu prevederile art. 4, alin. 2, potrivit cărora valabilitatea contractului se prelungea până la încheierea unui nou contract, dar nu mai mult de 12 luni, dacă nici una dintre părți nu denunță contractul cu treizeci de zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat.
Nu există față de acest contract colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități valabil pentru perioada 2006-2010 nici un act adițional ori amendament, prin care să se stabilească faptul că drepturile salariale solicitate pentru acest interval nu vor mai fi acordate.
Astfel, fiind convenit la nivel de grup de unități, din care face parte și pârâta, conform art. 11, alin. l, lit. c din Legea nr. 130/1996, sub imperiul căreia s-au încheiat, contractul colectiv de muncă produce efecte pentru toți salariații încadrați în toate unitățile grupului pentru care a fost negociat.
Mai mult, devine incident art. 8, alin.2 din același act normativ, conform căruia contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior. Solicită apelanta să se pună în vedere pârâtei să facă dovada denunțării contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat sau modificarea acestuia prin semnare vreunui act adițional.
Mai mult, faptul că prin acte adiționale succesive părțile semnatare ale CCM la nivel de grup de unități au hotărât prelungirea valabilității până la 31.01.2011, așa cum rezultă din copia actului adițional nr. 629/04.01.2011.
Rezultă în mod indubitabil faptul că acest contract colectiv de muncă la nivel de grup de unități pentru anii 2006-2008 a fost valabil și în perioada pentru care reclamanții solicită drepturile bănești, respectiv petru 01.01._10.
În perioada 2009-2010 pârâta avea obligația să respecte prevederile contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități și să acorde salariaților salariul suplimentar pentru anul 2010 și ajutorul material acordat cu ocazia sărbătorii de C. 2010, calculate în conformitate cu prevederile art. 41, alin. 3, lit. A din CCM la nivel de grup de unități, ținând seama și de prevederile art. 41, alin. 3, lit. A din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură Transporturi pe anii 2008-2010 referitoare la salariul de bază minim brut în cuantum de 700 lei, în funcție de care trebuie stabilit cuantumul drepturilor cuvenite pentru fiecare salariat.
Prin semnarea contractul colectiv de muncă, reprezentanții salariaților și patronatelor au fost de acord necondiționat cu acordarea acestuia, fiind evidentă intenția părților la semnarea acestuia, respectiv că aceasta prevedere să fie o obligativitate și nu o posibilitate.
În mod neîntemeiat instanța a intervenit în voința părților, dând o altă interpretare decât cea dorită și agreată de părțile semnatare, astfel încât consideră apelanta că se depășesc condițiile limitele prevăzute de lege și de contractele colective de muncă.
Instanța de fond în mod eronat a apreciat ca juste și întemeiate criticile paratei referitoare la neacordarea drepturilor din cauza dificultăților financiare înregistrate în perioada dedusă judecații.
Apărarea pârâtei conform căreia drepturile suplimentare ar fi putut fi acordate doar dacă societatea ar fi avut în acești ani venituri pentru a se constitui fondul necesar plății, nu poate fi primit, pentru că un drept se sancționează după cum dispune de un temei în lege sau în contract, necondiționat de posibilitățile de plată ale debitorului, care a consimțit, în calitate de unitate aparținând grupului, la recunoașterea lui și nu se poate exonera de plată prin invocarea propriei culpe, de a fi contractat peste posibilitățile de plată, răspunzând de îndeplinirea obligațiilor ce îi revin cu tot patrimoniul și desigur, numai până la limita lui, ceea ce însă antamează o problemă de executare, nu de temeinicie de fond a acțiunii.
Din această perspectivă, faptul că pârâta angajatoare nu a cuprins iîn fondul de salarii inclus în bugetul de venituri și cheltuieli supus aprobării Guvernului României și rezerva necesară acordării drepturilor suplimentare, nu este de natură a o exonera pe aceasta de obligația care îi incumba prin semnarea CCM încheiat cu organizațiile sindicale reprezentative.
Apelanții nu au beneficiat de aceste prevederi, deși au fost negociate și obținute prin înțelegerea parților, deoarece conducerea companiei nu a respectat și aplicat prevederile ce fac referire la acestea.
De asemenea, s-a făcut dovada că reclamanții îndeplinesc condițiile imperative care desemnează noțiunea generică de muncă ireproșabilă, fapt probat de conținutul adeverințelor emise de către angajator și depuse la dosar.
Criticile pârâtei intimate nu sunt întemeiate având în vedere faptul că angajatorul, potrivit art.40 alin.2 lit.c din Codul muncii și art.41 alin.5 din Constituție, are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din Contractul colectiv de munca aplicabil și din contractele individuale de muncă.
În conformitate cu prevederile cuprinse la art.2 alin.(4) din Contractul Colectiv de Munca încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar valabil pe anii 2006-2007 (prelungit prin act adițional): „ Contractele colective de muncă la nivel de unități vor respecta prevederile minimale stabilite prin prezentul contract".
De asemenea, potrivit dispozițiilor art.132 alin.3 din Legea nr.62/2011 a Legea dialogului social: „Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractul colectiv de munca aplicabil încheiat la nivel superior".
În conformitate cu dispozițiile art.229 alin.1 din Codul muncii, contractul colectiv de muncă este convenția încheiată în forma scrisă între angajator sau organizația patronală de o parte, și salariați, reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă, efectele clauzelor contractului colectiv de muncă întinzându-se, astfel cum stabilește art.133 alin.1 lit.b din Legea nr.62/2011-Legea dialogului social, pentru toți angajații încadrați în unitățile care fac parte din grupul de unități pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă.
De altfel, conform prevederilor art. 236, alin. 4 Codul muncii, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
Neplata la termen a drepturilor salariale cuvenite salariaților a produs prejudicii materiale pe care are obligația să le acopere, în temeiul art. 253 Codul muncii, conform căruia angajatorul este obligat în temeiul normelor și principiilor răspunderii ciivile contractuale să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpă angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Potrivit art. 148 din Legea nr.62/2011- Legea dialogului social, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, neîndeplinirea obligațiilor asumate atrăgând răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta.
În materia executării obligațiilor se menționează în general principiul executării în natura a obligației, aceasta însemnând executarea obligației în natura ei specifică, realizarea obiectului avut în vedere de părți, debitorul neputând înlocui acest obiect cu o altă prestație.
În cazul în care debitorul nu execută de bună voie obligația, creditorul, pentru valorificarea dreptului sau subiectiv patrimonial poate să recurgă la toate mijloacele pe care legea i le pune la dispoziție pentru a-l sili la executare.
Potrivit art. 160 și art.229 alin.4 din Codul muncii coroborat cu art.1270 alin.1 din Codul Civil, între organizațiile sindicale reprezentative semnatare ale contractelor colective de muncă la nivel de unitate și pârâte s-a stabilit de comun acord că aceste drepturi salariale vor fi plătite salariaților, care odată stipulate devin legea părților.
În ceea ce privește critica legată de depășirea bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate prin hotărâri de guvern o consideră apelanta nefondată având în vedere că partenerii sociali au negociat drepturile salariaților, alcătuirea bugetelor de venituri și cheltuieli trebuia să aibă în vedere drepturile astfel negociate. Neasigurarea fondurilor necesare plații drepturilor salariale negociate nu poate constitui un motiv de stingere a drepturilor salariaților, în condițiile în care clauzele contractuale erau în vigoare și nu au fost anulate.
Rezultă așadar că dreptul nu este condiționat nici de posibilitățile financiare ale unității debitoare, nici formulat sub condiție pur potestativă, ci este reglementat de maniera imperativă și necontestat de angajatorul căruia îi revenea sarcina probei, din perspectiva meritului salariaților de a-l obține.
În concluzie, acordarea salariului suplimentar aferent anului 2010, astfel cum a fost reglementat prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, amendat pentru conformitate cu prevederile, mai favorabile, ale contractului situat la nivel imediat superior reprezintă o obligație contractuală a paratei intimate și nu o facultate a acesteia, raportat la prevederile art. 977-985 din codul civil, în redactarea în vigoare la data nasetrii drepturilor, precum și la art. 40, alin. 2 din Codul muncii.
Contractul colectiv de munca încheiat la nivel de unitate nu poate prevedea, sub sancțiunea neluării în seamă, drepturi cu caracter inferior sau în condiții restrictive celor reglementate de contractele colective de muncă încheiate la nivel de ramura sau grup de unități, impunându-se că raportul de munca să fie sancționat în conținutul cel mai favorabil salariaților.
Instanța de fond a considerat în mod greșit ca fiind neîntemeiat capătul de cerere referitor la plata daunelor interese.
În ceea ce privește actualizarea sumelor ce le vor obține cu indicele de inflație, acest petit este întemeiat având în vedere că se impune corelarea salariului cu salariul nominal de care a beneficiat la momentul în care angajatorul datora drepturile salariale pretinse și momentul în care aceste sume vor putea intra efectiv în patrimoniul beneficiarului, știut fiind faptul că funcția principală a indexării este atenuarea efectelor inflației asupra nivelului de trai.
Raporturile de dreptul muncii de circumscriu raporturilor de drept civil.
Astfel, dincolo de particularitățile raporturilor juridice specifice dreptului muncii, în măsura în care nu se abroga expres, sunt aplicabile regulile de drept comun ale dreptului civil.
De altfel, chiar în dispozițiile art. 166 alin,4 Codul muncii, legiuitorul a stabilit că întârzierea nejustificată a plații salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului salariatului.
Conform prevederilor art. 1530 Codul Civil, la obligațiile care au ca obiect o sumă oarecare, salariul reprezentând suma de bani pe care angajatorul este obligat să o plătească cu titlu de contraprestație specifică și necesară pentru prestarea muncii, creditorul are dreptul la daune interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i le-a cauzat și care este consecință directă și necesară a neexecutării fără justificare sau, după caz, culpabile a obligației.
De asemenea, sumele în cauză se cuvin reclamanților actualizate și cu dobânda legală, întrucât aceasta reprezintă câștigul pe care creditorul l-ar fi obținut din investirea banilor, dacă aceștia ar fi fost plătiți la scadență acordându-se cu titlu de reparare a prejudiciului cauzat prin întârziere și acoperă beneficiul nerealizat- lucrum cessans.
În ceea ce privește căpătul de cerere referitor la plata dobânzii, salariații prin neacordarea drepturilor salariale au suferit un prejudiciu material constând în contravaloarea drepturilor salariale, prejudiciu pe care angajatorul este dator să îl acopere în temeiul art. 253 Codul muncii, iar pe de altă parte acest prejudiciu constă și în devalorizarea monedei naționale și lipsa de folosință a acestor drepturi. Se impune actualizarea sumei cu indicele de inflație de la data fiecărei scadente până la data plății efective, precum și la plata dobânzii legale aferentă sumelor datorate calculată de la data scadentei la data plății efective, repararea prejudiciului trebuind să fie integrală.
Ca atare, acordarea dobânzii legale, alături de indicele de inflație nu conduce la o dublă reparare a prejudiciului, ci asigură o reparare integrală a acestuia, în acord cu dispozițiile art. 1531 Codul Civil.
La data de 26.01.2015, prin Serviciul Registratură al Curții, a depus întâmpinare intimată C. Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. – Sucursala Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații CF C., solicitând respingerea apelului ca fiind netemeinic și nefondat.
La data de 09.02.2015, apelantul a depus răspuns la întâmpinare, în combaterea apărărilor formulate de intimată.
Analizând actele dosarului prin prisma criticilor formulate de apelanta reclamantă, în limitele apelului, conform art.477 C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
Prin actul adițional nr.1718 încheiat la data de 22.04.2010, s-au modificat clauzelor Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2009 -2010 cu numărul 2591/2009 referitoare la salariul suplimentar și la ajutorul material pentru sărbătoarea de C. din anul 2010.
Astfel, partenerii de dialog social au convenit și stabilit că art.32 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate se completează cu paragraful conform căruia pentru anul 2010 salariul suplimentar nu se acordă.
De asemenea, s-a procedat la modificarea art.65 ultimul alineat, în sensul că pentru anul 2010 nu se acordă ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de C..
Prin urmare, părțile semnatare ale contractul colectiv de muncă au fost de acord ca prevederile referitoare la acordarea ajutorului material de C. și salariul suplimentar pe anul 2010 să nu se aplice.
Apelanta nu a contestat în prezenta cauză faptul că organizațiile sindicale reprezentative au convenit de comun acord neacordarea ajutorului material cu ocazia sărbătorii de C. și a salariului suplimentar pentru anul 2010, astfel că deși o astfel de convenție nu a fost reluată și în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități, această înțelegere a părților produce efecte, paralizând aplicarea dispozițiilor contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități.
În acest context, cum părțile implicate în procesul de negociere a clauzelor contractuale au convenit ca la nivelul anului 2010 să nu fie acordate ajutorului pentru C. și salariul suplimentar, iar suspendarea ori neacordarea drepturilor o anumită perioadă era permisă de dispozițiile art.31 și 33 din Legea nr.130/1996, în vigoare pe perioada în litigiu, Curtea reține că dispozițiile contractului colectiv de muncă, modificat prin act adițional, se aplică cu prioritate față de prevederile invocate de apelantă.
Faptul că apelanta a invocat în favoarea sa contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități nu produce nici un fel de consecințe juridice, art. 238 din Codul muncii nefiind în măsură să conducă la concluzia înlăturării înțelegerii dintre partenerii sociali.
În speță nu se pune problema aplicării dispozițiilor contractuale mai favorabile față de împrejurarea că în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate nu sunt stipulate drepturi la un nivel inferior în sensul legii, angajatorul având posibilitatea neacordării acestor ajutoare materiale, fiind o măsură negociată cu reprezentanții organizațiilor sindicale și care are valoare de lege.
Prin înlăturarea temeiului convențional al acordării acestor prime, solicitarea reclamanților devine lipsită de temei juridic.
Curtea consideră că prevederile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate se aplică în forma negociată întrucât beneficiile recunoscute salariaților sub forma unui ajutor material cu ocazia sărbătorii de C., precum și salariul suplimentar au valoarea unor drepturi salariale suplimentare care se acordă din fondurile angajatorului, caz în care convenția dintre partenerii sociali din unitate prin care s-a prevăzut neacordarea lor în perioada în litigiu din cauza lipsei fondurilor necesare plății lor trebuie aplicată cu prioritate.
Drepturile pretinse în cauză nu sunt drepturi fundamentale, ci drepturi suplimentare față de salariul prevăzut pentru munca prestată în cursul unei luni, astfel că angajatorul este în drept să le modifice în diferite perioade de timp, să le suspende, chiar anual, or să nu le acorde, în lipsa fondurilor necesare achitării acestora.
Prin urmare, dată fiind convenția partenerilor sociali în sensul neacordării drepturilor în litigiu din lipsa veniturilor societății, Curtea reține ca fiind neîntemeiată solicitarea intimatului de obligare a recurentei la executarea obligației de plată pretinse.
În plus, în ceea ce privește salariul suplimentar, Curtea reține că din interpretarea art. 30 din Contractul Colectiv de muncă la nivel de grup de unități, invocat de reclamanți ca temei al pretențiilor formulate, rezultă că pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul va primi un salariul suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Dreptul salariaților la acest salariu suplimentar este însă condiționat, pe lângă criterii subiective ce privesc comportamentul fiecărui angajat în parte, de existența sursei de finanțare prevăzută expres la art.30 alin.3 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, în sensul că fondul necesar pentru acordarea salariului se constituie lunar din veniturile realizate în cadrul fondului de salarii, în procent de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar.
Așadar, anual, angajatorul trebuia să constituie din fondul de salarii un fond special în procent de maxim 10% cu destinația plății salariului suplimentar.
Or, în contextul in care angajatorul nu a avut venituri corespunzătoare acoperirii tuturor cheltuielilor, înregistrând pierderi în perioada în litigiu, precum și plăți restante față de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, etc., nu poate fi obligat la plata salariilor suplimentare aferente solicitate de reclamanți.
Prin urmare, cum în perioada în litigiu la nivelul societății nu s-a constituit acest fond special, datorită realizării unui nivel al veniturilor scăzut și a dificultăților în constituirea fondului de salarii, reclamanți susțin în mod neîntemeiat că se poate plăti dreptul pretins pentru anul 2010, în temeiul art.30 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități, de vreme ce nu există fondul special din care să fie făcută plata, iar o situație contrară nu a fost dovedită în cauză.
Pentru toate considerentele arătate, în baza art.480 C.pr.civ., Curtea va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-reclamantă Federația Națională Feroviară Mișcare – Comercial București, având CF_, cont bancar RO13BPOS_ROL01 deschis la Bancpost Sucursala Palat CFR și sediul procedural ales la Cabinet de Avocat Gătejescu A. F., cu sediul în Municipiul C., . nr.10, județ D., în numele membrilor de sindicat V. M. A., R. D., M. G., C. N. R., B. I., B. Ș., G. I. S., A. P. L., U. T. și M. F., împotriva sentinței civile nr.9143 din data de 03.10.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele-pârâte C. Națională de Căi Ferate „CFR” S.A., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr.J_, având CF_, cu sediul în București, ..38, sector 1 și sediul procesual ales la CNCFR „CFR” S.A. – Sucursala Regională CF C., cu sediul în Municipiul C., .-7, județ D. și C. Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. – Sucursala Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații CF C., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr.J_, având CF_ și sediul în Municipiul C., ., județ D..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20 mai 2015.
Președinte, Judecător,
R. F. G. B. A. C.
Grefier,
B. M.
Red.Jud: RFG
Dact: Z.G./5 ex
Jud.fond: A.P.
| ← Acţiune în răspundere patrimonială. Decizia nr. 1173/2015.... | Pretentii. Decizia nr. 977/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
