Pretentii. Decizia nr. 2205/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2205/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-06-2015 în dosarul nr. 23081/3/2013
Dosar nr._ (Număr în format vechi 513/2015)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE
DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.2205
Ședința publică de la 10 iunie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – M. G.
JUDECĂTOR - P. I. N.
GREFIER - S. Ș.
Pe rol soluționarea apelului declarat de apelanții G. L., G. I. A., A. D. E., B. A. Z., E. D. L., S. N., B. A., R. G. A., D. N. L., împotriva sentinței civile nr.8877 din 29.09.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații B. P., B. I., AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ÎMBUNĂTĂȚIRI FUNCIARE, având ca obiect: pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apelanții – reclamanți, reprezentați de avocat B. R., în baza împuternicirii avocațiale emise în baza contractului de asistență juridică nr._/15.01.2015, aflată la fila 8 în dosar, lipsind intimații – reclamanți B. P., Birciu I. și intimata – pârâtă Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea, în raport de prevederile art.392 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul apelanților asupra cererii de apel.
Apelanții – reclamanți, prin apărător, solicită admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței apelate și admiterea acțiunii reclamanților, cu cheltuieli de judecată în fond și apel.
Apelanții – reclamanți, prin apărător, învederează că, în mod eronat prima instanță s-a raportat la dispozițiile Ordonanței nr.82/2011, apreciind că nu sunt aplicabile prevederile Contractului Colectiv de muncă în ceea ce privește concedierea din prezenta cauză, întrucât ei au fost cei care au promovat cererea de chemare în judecată și au invocat plata unor drepturi, în baza unor documente legale, care sunt legale și în momentul de față și își produc efectele și în momentul de față și se referă la deciziile de concediere pe care fiecare dintre apelanți le-a primit și sunt depuse la dosar la dosarul de fond.
Apelanții – reclamanți, prin apărător, învederează concedierea a fost efectivă și completă, toată lumea a fost concediată cu toate documentele legale. Totodată, arată că, consecințele s-au produs în ceea ce privește concedierea salariatului, lipsirea de locul de muncă, de drepturile salariale. De asemenea, învederează că, în ceea ce privește compensațiile bănești nu s-a mai produs acest efect.
Apelanții – reclamanți, prin apărător, arată că Ordonanța nr.82/2011 a avut o prevedere de preluare în limită a 1500 de posturi a personalului de la vechea structură a Administrației de Îmbunătățiri Funciare, dar nu s-a întâmplat acest lucru și în acest sens a depus un raport al Curții de Conturi care este făcut public în care s-a analizat acest aspect și care conchide clar că nu s-a realizat preluarea personalului, respectiv nu a existat la acel moment o organigramă și un regulament de organizare și funcționare a noi structuri Agenția Națională, fapt care a pus în imposibilitate pe cei care au coordonat administrația de a face această preluare.
Apelanții – reclamanți, prin apărător, învederează că, concedierea fiind efectivă și legală și deciziile sunt legale, nu au fost anulate și nici nu s-a invocat acest lucru și prin urmare nu se poate lipsi de efecte o decizie în ceea ce privește drepturile salariaților care sunt în conformitate cu Contractul Colectiv de Muncă, care constituie legea părților. Totodată, arată că, a existat o decizie a Curții de Apel București, respectiv Decizia nr.3373/2012 care a făcut o interpretare legată de o Hotărâre de Guvern prin care s-a alocat fonduri, dar este o hotărâre ulterioară, nu vizează raporturile juridice esențiale dintre părți, este o problemă administrativă de alocare de fonduri și a depus o Decizie a Curții de Apel București din anul 2015, practică recentă, care punctează clar că încheierea unui contract de muncă ulterior, că este vorba nu de preluare, ci de reangajare cu perioadă de probă.
Apelanții – reclamanți, prin apărător, solicită admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței apelate și admiterea acțiunii reclamanților, cu cheltuieli de judecată în fond și apel.
Curtea, în raport de prevederile art.394 Cod procedură civilă, constată închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.8877/29.09.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, s-a respins acțiunea formulată de reclamanți G. L., G. I. A., A. D. E., B. A. Z., E. D. L., S. N., B. A., R. G. A., D. N. L., în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ÎMBUNĂTĂȚIRI FUNCIARE, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că potrivit art. 1 alin.1 și art. 3 din OUG nr. 82/2011, Administrația Națională a îmbunătățirilor Funciare și filialele județene ale acesteia au fost desființate, elementele de activ și pasiv ale acesteia fiind preluate pe bază de protocol de către Agenția Națională a Îmbunătățirilor Funciare care are în structura sa o unitate centrală și 41 filiale județene înființate prin același act normativ.
Cu această ocazie, potrivit art. 1 alin.4 din același act normativ, instituției nou înființate i s-a alocat un număr maxim de posturi, respectiv 1.500.
Urmare a apariției acestui act normativ reclamanților, în calitate de salariați ai pârâtei desființate, li s-au desfăcut contractele individuale de munca începând cu 29 decembrie 2011, în temeiul art. 65-68 din Codul muncii (concediere colectivă).
Ulterior, la data de 30 decembrie 2011 toți reclamanții au fost reangajați la structura nou înființată prin OUG nr. 82/2011, astfel cum rezultă din deciziile directorului General al Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare depuse la dosar.
Potrivit art. 12 pct.3 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ANIF – RĂ, pentru anul 2009-2010, contract prelungit până la data de 31.12.2011, potrivit actului adițional nr. 5/2011 rezulta că la concedierea colectivă fiecare salariat va primi odată cu primirea deciziei de concediere, o compensație echivalentă cu 7 salarii, respectiv 3 salarii de bază dacă vechimea beneficiarului este mai mare de 3 ani, respectiv mai mică de 3 ani.
Instanța, fata de circumstanțele reale în care se afla reclamanții considera că în cauză nu se aplică dispozițiile din Contractul Colectiv de Muncă mai sus arătate.
Potrivit art. 1 alin.1 din Legea nr. 130/1996 (lege sub imperiul căreia s-a încheiat și derulat Contractul Colectiv de Munca invocat de reclamanți) Contractul Colectiv de Munca este convenția încheiata între patron sau organizația patronală, pe de o parte și salariați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizare precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă.
Potrivit art. 2 alin.1 din Legea nr. 130/1996 prin încheierea Contractului Colectiv de Muncă se urmărește promovarea unor relații de munca echitabile, de natură să asigure protecția socială a salariaților, prevenirea sau limitarea conflictelor colective de munca ori evitarea declanșării grevelor.
Instanța, făcând aplicarea dispozițiilor legale mai sus arătate la împrejurările de fapt ale spetei, rezulta că în cauza reclamanții înțeleg să invoce obligații decurgând din Contractul Colectiv de Muncă, ce vizează asigurarea unei protecții sociale a acestora în cazul intervenirii concedierii colective prin asigurarea unor plăți salariale compensatorii menite să acopere eventualele prejudicii suferite de cei asupra cărora se aplică concedierea colectivă.
Rezultă așadar că rațiunea acordării plăților compensatorii rezidă în acoperirea eventualelor prejudicii suferite de salariați în cazul concedierii colective, condiție care în cazul de față nu este îndeplinita din moment ce, potrivit deciziilor aflate la dosarul cauzei, contractele individuale de munca ale acestora au fost desfăcute la data de 29.12.2011 iar reangajarea lor s-a făcut pe data de 30.12.2011.
De altfel, interpretarea contractului colectiv de muncă se face după intenția comună a părților contractante, iar nu după sensul literal al termenilor, principiu consacrat de art. 977 din Vechiul cod civil. De asemenea, atât în Vechiul cât și în Noul cod civil se afirma principiul bunei credințe în exercitarea drepturilor și obligațiilor civile.
În cazul reclamanților concedierea colectivă nu a produs efectele specifice – încetarea relațiilor de muncă dintre angajat și angajator.
Tribunalul a mai reținut că discriminarea poate fi analizată în condițiile în care situațiile comparate sunt similare, însă în speță cei care au rămas în continuare angajați ai pârâtei nu se află într-o situație similară cu cei a căror raporturi de muncă au încetat efectiv, și pentru care acordarea compensațiilor prevăzute de contractul colectiv de muncă se impune pentru asigurarea protecției acestora.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat apel în termen legal apelanții-reclamanți G. L., G. I. A., A. D. E., B. A. Z., E. D. L., S. N., B. A., R. G. A., D. N. L.,, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie, apel întemeiat pe dispozițiile art.466-482 C. pr. civ.
În susținerea apelului, apelanții au arătat că personalul Administrației Naționale de îmbunătățiri Funciare R.A. a fost supus concedierii colective pe data de 29.12.2011 în condițiile prevăzute de art. 62-68 Codul muncii.
Caracterul colectiv al concedierii este neîndoios și rezultă cu claritate din conținutul deciziilor de concediere care menționează expres: „Desființarea Administrației Naționale a îmbunătățirilor Funciare R.A. determină desființarea tuturor locurilor de muncă ale acesteia, Administrația Națională a îmbunătățirilor Funciare R.A. din motive care nu sunt imputabile salariaților, dispune concedierea colectivă a acestora ". În plus procedurile desfășurate de Administrație și Sindicat au fost cele prevăzute de lege în cazul concedierilor colective cu privire la toți salariații fără excepție nu a existat nici un Protocol încheiat între fosta Administrație și actuala Agenție cu privire la personal și nu a existat nici o metodologie care să stabilească criterii de selecție a personalului pentru cele 1500 de posturi în condițiile în care Administrația avea la momentul concedierii colective 3.455 de angajați, astfel cum rezultă din Notificarea nr. 10.882/04.11.2011 a Sindicatului.
Agenția nu a urmat procedura prevăzută de art.74 Codul muncii care prevede posibilitatea reangajării salariatului în termen de 45 de zile calendaristice de la data concedierii, dar fără examen sau concurs.
Ordonanța de urgență nr.82/29.09.2011 publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr.694/30.09.2011 a prevăzut în art. 14 posibilitatea preluării personalului angajat în cadrul Administrației Naționale a îmbunătățirilor Funciare, în limita posturilor prevăzute la art.1 alin. (4), acela de L500, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Fiecare angajat a primit o decizie de concediere și o notă de lichidare, deciziile fiind în vigoare.
Ulterior concedierii colective au avut loc noi angajări pe bază de concurs la care se puteau înscrie și alte persoane din afara sistemului.
Reclamanții au fost angajați pe posturile pentru care au susținut aceste probe și nu pe posturile deținute anterior (fiind inferioare).
Salariile nu au fost menținute sau negociate bilateral ci au fost cele corespunzătoare postului pentru care s-a dat concursul fiind serios diminuate
Angajarea fiecăruia dintre reclamanți s-a făcut pe o perioadă de probă determinată de 6 luni, contractele fiind încheiate pe perioadă nedeterminată numai după expirarea acestei perioade.
Potrivit prevederilor art. 148 din Legea nr. 62/2011 neîndeplinirea obligațiilor din contractul colectiv de muncă atrage răspunderea părților care se fac vinovate, iar potrivit dispozițiilor art. 229 din Legea nr. 53/2003, contractele colective de muncă constituie legea părților.
Prin Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate în vigoare în 2012 s-au negociat clauze referitoare la drepturile ce urmează a fi acordate în cazul în care intervine concedierea colectivă, art. 12 pct.3, acest contract având forță de lege între părțile semnatare. Fiind prevalent principiul negocierii colective între două părți, drept ce nu poate fi îngrădit cu atât mai mult cu cât nu se încalcă nici o dispoziție legală imperativă.
Vechea conducere a ANIF R.A. a respectat acest contract, sens în care în deciziile de concediere pentru fiecare dintre reclamanți a fost prevăzut dreptul de a primi 3 salarii compensatorii pentru E. D.-L. și 7 salarii compensatorii pentru restul reclamanților.
Aceste decizii sunt în vigoare și și-au produs efectele în ceea ce privește încetarea raporturilor de muncă urmare a concedierii colective, astfel încât noua entitate ANIF înființată în baza OUG 82/2014 avea obligația de a face plata drepturilor compensatorii prevăzute în deciziile reclamanților, conform art. 15 din OUG nr. 82/2011.
Adresa nr.12.884/29.12.2011 a Serviciului juridic ANIF
însușită de Directorul general Vilmos L. face dovada că
angajatorul a recunoscut legalitatea drepturilor compensatorii tuturor
salariaților concediați, „întrucât preluarea personalului Administrației
în limita a 1.500 posturi nu a fost posibilă în termenele impuse de OUG
nr.82/2011".
Raportul Curții de Conturi întocmit în luna iulie 2014
pct. 2.3.2. scoate în evidență culpa angajatorului și a Ministerului de
resort în ceea ce privește nepunerea în aplicare a art. 14 din OUG nr.
82/2011, în realitate nefiind vorba de preluare de personal în limita a
1.500 de posturi cum prevede ordonanța ci de concedierea întregului
personal și preluarea ulterioară prin reangajare a unei părți din
personal în limita a 1.500 de posturi, procedură neprevăzută de art. 14 din
OUG nr.82/2011.
Dreptul reclamaților la salarii compensatorii reprezintă un „bun „În sensul prevăzut de art. 1 al Protocolului 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului de care aceștia nu pot fi privați întrucât rezultă din documente legale, ce emană de la angajator, pârâta în calitate de. Succesoare în drepturi și obligații a fostei Administrați având obligația legală de a le plăti, în baza art. 15 din OUG nr. 82/2011.
Deciziile comunicate de intimată fiecăruia dintre apelanți sunt în vigoare și fac dovada obligației de plată pe care angajatorul și-a asumat-o, instanța investită cu soluționarea litigiului neavând, în opinia noastră calitatea de a circumstanția aplicarea prevederilor din Contractul colectiv muncă numai în cazul dovedirii unor „eventuale prejudicii", deoarece Contractul colectiv constituie legea părților și nimeni nu poate adăuga legii.
Nu s-a pus problema în litigiul de față și nici în cele ale celorlalți foști salariați a aplicării prevederilor art. 977 Cod civil, deoarece litigiul între subsemnații și intimată nu vizează prevederile din Contractul colectiv de muncă și nici calificarea concedierii salariaților ca fiind sau nu colectivă, ci obligarea intimatei Ia plata salariilor compensatorii Ia care s-a obligat, urmare aplicării acelor dispoziții legale și convenționale.
În opinia apelanților instanța de fond a interpretat greșit atât prevederile OUG nr. 82/2011 cât și dispozițiile privind plata salariilor compensatorii din deciziile depuse de apelanți. Instanța folosește termenul de reangajare a subsemnaților la nouă structură ANIF, care este diferit de cel de preluare, prevăzut de Ordonanță.
În același timp instanța de fond nu poate limita efectul „eventualelor prejudicii" în raport de care condiționează plata salariilor compensatorii numai în cazul celor care nu au fost reangajați, întrucât subsemnaților nu le-a fost menținut locul de muncă inițial sau salariul inițial.
Așa cum se specifică în raportul Curții de Conturi până la data acestuia 75% din persoanele concediate au primit drepturile compensatorii urmare hotărârilor irevocabile pronunțate de litigiilor Tribunalele investite, motiv pentru care respingerea cererii formulate de reclamanți în cauza de față ar constitui o inechitate, atât față de cei cărora în situație identică li s-a recunoscut și acordat acest drept prin hotărâri irevocabile cât și față de cei care s-au angajat la alte societăți comerciale. Tribunalele și Curțile de Apel din restul țării au admis pretențiile salariaților concediați, chiar dacă aceștia au fost încadrați ulterior în limita celor 1.500 de posturi, în prezent un număr de 708 de astfel de Hotărâri fiind puse în executare eșalonată de ANIF.
Intimata, legal citată a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Analizând apelul declarat, potrivit dispozițiilor art.477 Cod procedură civilă, în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Pretențiile apelanților-reclamanți în cauză sunt întemeiate pe prevederile art. 12 alin. 3 din Contractul Colectiv de Muncă la nivelul ANIF și au ca obiect plata unei compensații egale cu 3/7 salarii de bază actualizate cu inflația de la data emiterii deciziei de concediere și până la data achitării efective.
Potrivit art. 12 pct. 3 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivelul ANIF R.A. pe anul 2009-2010, în cazul concedierii colective, fiecare salariat, odată cu primirea deciziei de concediere, va primi o compensație echivalentă stabilită în funcție de vechimea în cadrul regiei după cum urmează: pentru o vechime de până la 3 ani o compensație egală cu 3 salarii de bază realizate, iar pentru o vechime în activitate mai mare de 3 ani o compensație de 7 salarii de bază realizate.
Curtea reține că, deși apelanților-reclamanți li s-au emis de către Administrația Națională a Îmbunătățirilor Funciare R.A. deciziile ca urmare a procedurii de concediere colectivă desfășurate, prin care le-au încetat contractele individuale de muncă încheiate cu ANIF R.A., nu le pot fi aplicabile dispozițiile art. 12 pct. 3 din CCM ANIF R.A. pe anul 2009-2010. Aceasta întrucât prin deciziile ulterioare emise de intimata-pârâtă Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare, apelanții au fost angajați cu contract pe durată nedeterminată în cadrul Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare.
Prin OUG nr. 82/2011 privind unele măsuri de organizare a activității de îmbunătățiri funciare s-a prevăzut înființarea Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare, prin reorganizarea Administrației Naționale a Îmbunătățirilor Funciare.
Potrivit art. 1 alin. 1 din OUG nr. 82/2011, Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare este instituție publică cu personalitate juridică, finanțată din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat, în subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, înființată prin reorganizarea Administrației Naționale a Îmbunătățirilor Funciare.
Conform art. 14 din actul normativ menționat, „Personalul angajat în cadrul Administrației Naționale a Îmbunătățirilor Funciare, care se desființează, se preia de către Agenție, în limita posturilor prevăzute la art. 1 alin. 4. (n.n. 1500 posturi). Încadrarea în numărul maxim de posturi stabilit se face în termenele și cu procedura stabilite de lege.”
În aplicarea prevederilor ordonanței de urgență, o parte dintre foștii salariați ai Administrației au fost concediați, iar o altă parte au fost preluați în cadrul Agenției Naționale a Îmbunătățirilor Funciare, în limita numărului de 1500 de posturi.
Apelanții-reclamanți fac parte din categoria salariaților preluați, noțiunea de preluare fiind folosită chiar în cuprinsul actului normativ. Că este așa, o dovedește și faptul că apelanții au fost salariați ai Administrației până la data de 28/29/30.12.2011, iar începând cu aceleași date erau deja angajați în cadrul Agenției Naționale a Îmbunătățirilor Funciare.
Practic, în cazul apelanților nu a operat efectiv concedierea, continuând să lucreze în cadrul aceleiași instituții astfel cum a fost reorganizată, fapt ce rezultă și din preambulul deciziilor de angajare din 28/29/30 decembrie 2011 în care se face vorbire de procedura de preluare a personalului de la Administrația Națională a Îmbunătățirilor Funciare la Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare, conform art. 14 alin. 1 din OUG nr. 82/2011. Astfel, personalul angajat în cadrul Administrației Naționale a Îmbunătățirilor Funciare, care se desființează, se preia de către Agenție, în limita posturilor prevăzute la art. 1 alin. (4), respectiv de 1.500.
Apelanții-reclamanți au fost preluați în baza unei proceduri de selecție la care nu au avut acces și candidați din afara instituției desființate, fiind avută în vedere doar calitatea de fost salariat al Administrației Naționale de Îmbunătățiri Funciare, precum și cererile de angajare pe un post corespunzător pregătirii profesionale în cadrul Agenției.
În cazul apelanților nu s-a pus problema pierderii locului de muncă ca urmare a concedierii colective, motiv pentru care aceștia nu pot susține că au vocație la ajutorul acordat de angajator potrivit art. 12 alin. 3 din CCM ANIF R.A. pe anul 2009-2010, deoarece scopul celor 3 sau 7 salarii de bază acordate era acela de a compensa pierderea venitului salarial de către persoanele disponibilizate din motive neimputabile. După aplicarea măsurilor de restructurare și reorganizare, apelanții-reclamanți nu au rămas fără loc de muncă nicio zi, nefiind îndreptățiți să beneficieze de salariile compensatorii, al căror rol este exact acela de a compensa pierderea locului de muncă și a veniturilor salariale și de a asigura celui concediat sumele necesare pentru perioada imediat următoare de timp, până la găsirea unui alt loc de muncă.
Împrejurarea că procedura urmată de angajator a fost aceea de a emite decizii de concediere pentru toți foștii salariați ai Administrației și de a încheia, ulterior, noi contracte individuale de muncă pentru salariații preluați în cadrul Agenției Naționale a Îmbunătățirilor Funciare, nu este de natură să conducă la o altă concluzie. Încheierea noilor contracte individuale de muncă ale apelanților cu Agenția intimată, începând cu 28/29/30.12.2011, s-a făcut tot în cadrul procedurii de preluare a personalului de la ANIF-RA către Agenție, reglementată prin act normativ și detaliată prin regulamentul de aplicare.
Curtea reține că jurisprudența instanței din alte cauze nu poate atrage o anumită soluție într-o cauză, în condițiile în care nu constituie izvor de drept și nu se impune cu valoarea obligatorie, în lipsa unei dispozițiile legale exprese.
Pentru considerentele arătate, Curtea, în baza art.480 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge, ca nefondat, apelul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelanții-reclamanți G. L., G. I. A., A. D. E., B. A. Z., E. D. L., S. N., B. A., R. G. A., D. N. L., cu domiciliul ales la C.. Av. S. D. cu sediul în sector 4 București, .. 4, ., ., împotriva sentinței civile nr.8877 din 29.09.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a-VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații B. P., B. I., ambii cu domiciliul în sector 4, .. 5, ., . și intimata-pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ÎMBUNĂTĂȚIRI FUNCIARE, cu sediul în sector 4 București, .-37, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10 iunie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
M. G. P. I. N.
GREFIER,
S. Ș.
Red.Jud.:M.G./17.06.2015
Tehnored.C.C./ 14ex./ 16.06.2015
Jud.fond: B. E. D.
| ← Anulare act. Decizia nr. 460/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Despăgubire. Decizia nr. 180/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
