Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 2208/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2208/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-06-2015 în dosarul nr. 1621/87/2014
Dosar nr._ ( Număr în format vechi 329/2015)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE
DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.2208/2015
Ședința publică de la 10 iunie 2015
Curtea constituită din
PREȘEDINTE – M. G.
JUDECĂTOR - P. I. N.
GREFIER - S. Ș.
Pe rol soluționarea apelului declarat de apelantul M. I., împotriva sentinței civile nr.1487 din 30.10.14 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă; Asigurări Sociale; C. Administrativ, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata SERIVICII E. OLTENIA SA – PRIN ADMINISTATOR JUDICIAR M. & ASOCIAȚII RESTRUCTURING & INSOVENCY SPRL, având ca obiect: contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apelantul – reclamant M. I., reprezentat de avocat T. C. R., în baza împuternicirii avocațiale, nr._/04.06.2015, pe care o depune la dosar, lipsind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Apelantul – reclamant, prin apărător, depune la dosar înscrisuri, respectiv, copia statutului Sindicatului Lucrătorilor din Electricitate Oltenia, note scrise și practică judiciară.
Curtea, încuviințează pentru apelantul – reclamant proba cu înscrisuri.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea, în raport de prevederile art.392 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul apelantului în susținerea cererii de apel.
Apelantul – reclamant, prin apărător, solicită admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței Tribunalului Teleorman și în consecință admiterea contestației la decizia de concediere și a plății drepturilor salariale, la care vor fi obligați ca urmare a reintegrării. Fără cheltuieli de judecată.
Curtea, în raport de prevederile art.394 Cod procedură civilă, constată închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare
CURTEA,
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele
Prin sentința civilă nr.1487 din data de 30.10.2014, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și C. Administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, a fost respinsă, ca nefondată, cererea formulată de reclamantul M. I., în contradictoriu cu pârâta . SA, prin Administrator Judiciar M. & Asociații Restructuring & Insolvency SPRL, privind constatarea nulității și anularea deciziei de concediere nr.122/24.03.2014, emisă de pârâtă, astfel cum a fost modificată; s-a disjuns judecarea capetelor de cerere privind drepturile salariale ale reclamantului, dispunându-se formarea unui dosar separat.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Referitor la motivele privind nulitatea absolută a deciziei de concediere, reclamantul a susținut că decizia de concediere contestată este nulă absolut întrucât au fost încălcate dispozițiile art. 75 și 76 din Codul muncii, pentru lipsa mențiunile referitoare Ia durata preavizului.
Mai susține reclamantul că, pârâta nu a trecut în decizia de concediere mențiunea referitoare la durata preavizului de 20 de zile.
Acest motiv de nulitate absolută este neîntemeiat, deoarece în cuprinsul deciziei de concediere (fila 21 dosar volum I), pct. 5 (penultimul alineat) este menționata preavizarea înregistrată cu nr. 1890/03.03.2014, prin care salariatului M. I. i s-a acordat un preaviz de 20 zile lucrătoare în perioada 04.03._14.
Preavizul cu nr. 1890 din 03.03.2014 (fila nr. 43 dosar volum I) a fost comunicat și luat la cunoștința de reclamant prin semnătura în data de 03.03.2014, așa cum rezultă din cuprinsul acestuia, contestatorul comunicând (fila 43 dosar volum I) că pe durata preavizului Tribunalul a constatat astfel că societatea pârâtă a respectat dispozițiile art. 76 lit. b Codul Muncii, privind acordarea unui preaviz de 20 zile.
Al doilea motiv de nulitate invocat de reclamant se referă la încălcarea prevederilor art. 76 din codul muncii, în sensul că decizia de concediere nu cuprinde motivele de fapt care determină efectiv concedierea, mențiune obligatorie a cărei absență atrage sancțiunea nulității absolute a concedierii astfel efectuate, potrivit art. 78 din Codul Muncii, și nici elementele prevăzute de lit. b și d ale art. 76 din Codul muncii.
Și acest motiv de nulitate a fost apreciat neîntemeiat, din următoarele considerente:
Art. 76 alin. 1 lit. a din codul muncii prevede că decizia de concediere trebuie să conțină în mod obligatoriu motivele care determină concedierea.
În cuprinsul deciziei sunt menționate motivele de fapt care au determinat concedierea colectivă, acestea constând în desființarea unor posturi de natura celui ocupat de reclamant, datorită dificultăților economice și constrângerilor legislative, reorganizarea și restructurarea societății.
Pârâta a menționat că măsura concedierii colective a fost aprobată prin Planul de reorganizare aprobat prin hotărârea Consiliului de Administrație al societății nr. 1/21.02.2014, efectuându-se în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare și ale art. 4.90 alin. 3) lit. I pct. a) din CCM.
Având în vedere situația prezentată în decizia de concediere, se poate observa că desființarea postului reclamantului are la bază o cauză reală și serioasă și nu are legătura cu persoana acestuia.
În ceea ce privește elementul prevăzut la lit. d din art. 76, instanța a reținut că prin decizia nr. 6/09.05.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, obligatorie pentru instanță potrivit art. 3307 alin. 4 cod proc.civ., s-a stabilit că dispozițiile art. 74 alin. 1 lit. d din Codul Muncii (actualmente art. 76 lit. d din Codul Muncii republicat) nu se aplică în situația în care concedierea s-a dispus pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, în temeiul art. 65 din Codul Muncii.
Din coroborarea acestor aspecte rezultă că, în cazul concedierilor individuale pentru motive ce nu țin de persoana salariatului (cum este cazul și în speță), decizia de concediere trebuie să cuprindă - doar elementele prevăzute la literele a și b ale art. 76 Codul Muncii, respectiv motivele are determină concedierea și durata preavizului.
În speța de față, analizând conținutul deciziei de concediere, s-a reținut faptul că aceasta întrunește elementele obligatorii prevăzute de art. 76 alin. 1 lit. a și b Codul Muncii, respectiv în conținutul: său sunt inserate motivul desfacerii contractului de muncă (respectiv desființarea postului) și durata preavizului (20 zile calendaristice).
Prin urmare, instanța a constatat că decizia nr. 122/24.03.2014 atacată a fost emisă cu respectarea dispozițiilor, legale sub aspectul condițiilor de formă impuse de art. 76 din Codul Muncii.
Un alt motiv de nulitate invocat de reclamant se referă la încălcarea dispozițiilor art. 62 alin. 3) din Codul Muncii, susținând reclamantul că în conținutul deciziei de concediere nu se menționează termenul în care se poate contesta decizia de concediere și nici instanța competentă să judece contestația, sancțiunea fiind nulitatea absoluta a deciziei de concediere.
Și acest motiv de nulitate s-a apreciat ca fiind neîntemeiat, Tribunalul constatând că în cuprinsul deciziei, la art. 4 se menționează că decizia poate contestata în termen de 45 zile de la comunicare, la instanța competentă în a cărei circumscripție titularul deciziei își are domiciliu.
În ceea ce privește temeinicia deciziei de încetare a contractului individual de muncă, Tribunalul a reținut următoarele;
Reclamantul a fost a fost angajat la . SA în funcția electrician principal la Centrul de S. E. A. în cadrul Direcției Tehnic Producție, baza contractului individual de muncă înregistrat sub nr._/30.01.2012.
Raporturile de muncă au încetat la data de 08.04.2014, prin decizia nr. 120 din 24.03.2014.
Temeiul de drept al încetării raporturilor de muncă este reprezentat de art. 65 și urm. din C.muncii și art. 4.90 alin. 3, lit. B pct. a din CCM al . SA, la nivelul societății având loc o concediere colectivă.
Potrivit dispozițiilor art. 65 alin.l din Codul Muncii republicat, concedierea pentru motive țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără a avea legătură cu persoana acestuia. Conform alin. 2 din același text de lege, desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.
Prin urmare, în raport de aceste dispoziții legale, trebuie determinat dacă locul de muncă al reclamantei a fost desființat efectiv și dacă măsura desființării are o cauză reală și serioasă.
Tribunalul a constatat că aspectul care interesează în speța de față, acela al cauzei reale și serioase în concedierea individuală care a avut loc la nivelul societății pârâte, este dovedit în cauză. . SA, a invocat motive de natură economică, în special pierderile înregistrate de societate în ultimii ani, depășirea nivelului cheltuielilor totale stabilit prin bugetul de venituri și cheltuieli, ceea ce a determinarea luarea unor măsuri de reorganizare prin diminuarea cheltuielilor cu personalul, cu consecința desființării unor posturi de muncă(180 posturi).
Toate aceste aspecte care concretizează cauza reală și serioasă în concedierea care a avut loc la nivelul lunii martie 2014 în societate au fost prezentate detaliat în Planul de reorganizare al societății aprobat prin Hotărârea Consiliului de administrație nr. 1/21.02.2014 pe baza căruia s-a aprobat noua structură organizatorică a societății.
Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Tribunalul a constatat că pârâta a respectat procedura obligatorie, respectiv dispozițiile art. 69-71 Codul muncii, în cazul în care la nivelul angajatorului are loc o concediere colectivă iar postul deținut de către acesta nu se mai regăsește în organigrama și statul de funcții ulterioară concedierii, desființarea postului a fost efectivă și serioasă fiind impusă de dificultățile economice.
Mai mult decât atât, stabilirea oportunității deciziilor asupra reorganizării activității aparține angajatorului, care are prerogativa de a decide asupra condițiilor în care își desfășoară activitatea, de a decide asupra structurii sale interne, asupra modului de distribuire a resurselor umane pentru îndeplinirea obiectivelor ce le are în competență.
Prin urmare, pentru argumentele expuse anterior, dovedite cu înscrisurile de la dosar, Tribunalul a apreciat că măsura concedierii reclamantului a fost temeinic și legal dispusă, cu respectarea condițiilor de fond și de formă impuse de Codul Muncii, drept pentru care cererea având ca obiect anularea deciziei de concediere nr. 122 din 24.03.2014, cererea de reintegrare, plata salariilor indexate, majorate și reactualizate, au fost respinse ca neîntemeiate.
Referitor la capetele de cerere privind plata drepturilor salariale reprezentând procentul de 10 la % din salariul pe lunile ianuarie și februarie și 28% din salariul pentru luna martie 2014, precum și plata ajutorului de concediere în cuantumul prevăzut de art. 4.93 din CCM la nivel de unitate impune, instanța a constatat că se impune lămurirea unor împrejurări legate de starea de insolvență a pârâtei, astfel că Tribunalul a disjuns judecata acestor capete de cerere.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termenul legal și motivat, reclamantul M. I., criticând soluția pentru nelegalitate.
În motivarea apelului formulat, apelantul susține că potrivit dispozițiilor art.68-76 din Codul Muncii, concedierea este supusă unei proceduri, a cărei nerespectare atrage nulitatea absolută, nulitate ce nu poate fi acoperită ulterior prin confirmare, ori prin îndreptarea erorilor existente în decizia de concediere.
Articolul 72 din Codul Muncii stabilește că angajatorul ce decide aplicarea măsuri de concediere colectivă, are obligația să notifice în scris Inspectoratul Teritorial de Muncă și Agenția Teritorială de Ocupare a Forței de Muncă, cu cel puțin 30 de zile calendaristice anterioare datei emiterii deciziilor de concediere.
Ori, în speță notificarea emisă către AJ.O.F.M. Teleorman, infirma respectarea acestui termen de către intimata, respectiva notificare fiind înregistrată la data de 03.02.2014 la angajator, astfel încât nu avea cum să fie comunicată către A.J.O.F.M. Teleorman în termenul de 30 de zile.
De asemenea, nu rezultă de niciunde data la care a fost notificată intenția de concediere colectivă, către Sindicatul Lucrătorilor din Electricitate Oltenia. Presupunând că ar fi fost comunicată în aceiași zi în care a fost înregistrată la intimate, tot nu ar fi respectat termenul de 30 de zile, având în vedere că decizia de concediere a fost emisă pe data de 24.03.2014.
Consideră apelantul că au fost încălcate și dispozițiile art.4 pct.91 alin.1 din Actul adițional nr.3 la Contractul colectiv de muncă al S.C. S. E. Oltenia S.A., în sensul că în situația în care angajatorul este în situația de a opera reduceri de personal pentru concedieri colective, ca urmare a proceselor de restructurare, reorganizare, închidere operațională parțială ori totală a activității, sau lichidare, se va proceda la notificarea organizației sindicale cu privire la numărul și structura posturilor pe care urmează să le reducă, precum și asupra motivelor ce stau la baza reducerii numărului de salariați, a eventualelor posibilități de redistribuire a acestora, cu 60-90 zile calendaristice înainte, dacă reducerea se datorează reorganizării activității integrale a societății, închiderii operaționale parțiale sau reorganizării societății.
În speță, intimata se afla în situația reorganizării integrale a activității societății, motiv pentru care aceasta era obligată să respecte termenul de 60-90 zile, socotit anterior emiterii deciziilor de concediere și să înainteze organizației sindicale reprezentative toate informațiile legale, precum și termenul în care sindicatul ori reprezentanții angajaților pot face propuneri pentru evitarea, ori diminuarea numărului de salariați disponibilizați. Această obligație nu a fost respectată de către intimată, care a înaintat respectivele informații către Sindicatul Lucrătorilor din Electricitate Oltenia, la data de 25.02.2014, cu nerespectarea termenului de 60-90 de zile. Întreaga procedura derulată de către intimate fiind pur formală, făcută cu scopul de a crea aparența de legalitate a procedurii de concediere colectivă.
De asemenea, un alt aspect important constă în cronologia desfășurării evenimentelor. Astfel, la data de 21.02._ Consiliul de Administrație al intimatei - Hot. nr.1/21.02.2014 - a hotărât să aprobe Planul de reorganizare, formulând la aceiași dată și cerere instanței de judecata prin care solicita ca intimata să fie supusă procedurii de insolvență. În această situație, în care simultan intimata a hotărât concedierea colectivă ca urmare a reorganizării cât și . perioada în care propusese plan de reorganizare, intimate nu a precizat de ce a procedat în acest mod.
În consecință, solicită admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței apelate, în sensul admiterii acțiunii formulate.
Analizând apelul declarat, potrivit dispozițiilor art.477 C.pr.civ., în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Prealabil verificării situației de fapt și temeiului legal al hotărârii, Curtea va lămuri limitele în care se poate analiza cauza în apel.
Astfel, este de observat că în contestația introductivă formulată la data de 16.05.2014 contestatorul M. I. a solicitat anularea deciziei de concediere nr. 122/24.03.2014 emisă de . SA, însă în prezentarea motivelor de fapt și de drept ale pretenției sale s-a limitat a arăta că măsura de concediere este nelegală și netemeinică întrucât nu s-au respectat prevederile art.77 coroborat cu art. 252 alin.3 din Codul muncii în sensul că decizia trebuia comunicată în cel mult 5 zile de la data emiterii, nu s-au respectat prevederile art. 68-73 din Codul muncii, fără a detalia nici un fel de critici pe acest aspect, nu s-au respectat prevederile art. 4.91 alin.1, paragraf 3 din CCM la nivel de unitate în sensul că anunțul concedierii colective urmează a se face cu 120 zile înainte în cazul lichidării, decizia contestată nu cuprinde motivele de fapt și de drept. Totodată s-a invocat caracterul subiectiv al concedierii, față de criteriul avut în vedere de angajator la încetarea raporturilor de muncă.
La data de 02.06.2014, reclamantul a înregistrat o cerere completatoare la acțiunea introductivă, în sensul suplimentării motivelor de nelegalitate, invocând nulitatea deciziei de concediere pentru lipsa mențiunii referitoare la durata preavizului și la termenul în care poate fi contestată decizia de concediere, precum și nemotivarea în fapt a concedierii.
Intimata-pârâtă . SA a formulat întâmpinare la data de 03.07.2014, apărările invocate nereferindu-se strict la motivele de fapt și de drept afirmate în acțiune, ci detaliind contextul în care s-a procedat la concedierea colectivă din martie 2014, măsură adoptată prin Hotărârea Consiliului de Administrație nr. 1/21.02.2014. S-au făcut referiri la situațiile financiare ale societății și la consecința desființării unui număr de 180 posturi. De asemenea, s-au făcut referiri la procedura de concediere colectivă derulată prin anunțarea intenției de concediere colectivă, la negocierile cu sindicatele și la emiterea notificării. Totodată, intimata a răspuns punctual la motivele de nelegalitate și netemeinicie invocate în cuprinsul acțiunii.
Prin sentința civilă nr.1487/30.10.2014, Tribunalul Teleorman a respins contestația împotriva deciziei de concediere, considerând pertinente apărările intimatei din întâmpinare. La verificarea elementelor pe care decizia de concediere trebuie să le conțină în mod obligatoriu, conform art. 76 din Codul muncii republicat, s-a concluzionat că decizia cuprinde toate elementele necesare pentru validitate, motiv pentru care nu poate fi aplicată sancțiunea nulității absolute.
În legătură cu motivele concedierii, s-a făcut precizarea că măsura luată de angajator are la bază numai motive care nu țin de persoana salariatului, postul deținut de către salariat fiind desființat iar pierderile financiare înregistrate justificând cauza reală și serioasă.
În atare situație, având în vedere limitele în care prima instanță a fost cu soluționarea litigiului, Curtea apreciază că apelantul-contestator nu poate deduce judecății noi critici, suplimentare celor invocate la fond. Consecința acestor limite de critică a nelegalității hotărârii pronunțate în primul grad de jurisdicție este înlăturarea tuturor criticilor care nu au fost invocate anterior, întrucât acestea reprezintă veritabile motive noi de nulitate a actului unilateral al angajatorului, act ce face obiectul judecății, inadmisibile direct în apel, față de dispozițiile art. 478 alin.2 din Codul de procedură civilă.
Prin urmare, susținerile apelantului-contestator din cererea de apel - în sensul că notificarea emisa către A.J.O.F.M. Teleorman și Sindicatul Lucrătorilor din Electricitate Oltenia nu respectă termenul de 30 de zile anterior emiterii deciziei de concediere, fiind încălcate și prevederile art.4 pct.91 alin.1 din Actul adițional nr.3 la Contractul colectiv de munca al . SA, întrucât in situația in care angajatorul este in situația de a opera reduceri de personal pentru concedieri colective, ca urmare a proceselor de restructurare, reorganizare, închidere operaționala parțiala ori totala a activității, sau lichidare, se va proceda la notificarea organizației sindicale cu privire la numărul si structura posturilor pe care urmează sa le reducă, precum si asupra motivelor ce stau la baza reducerii numărului de salariați, a eventualelor posibilități de redistribuire a acestora, cu 60-90 zile calendaristice înainte, daca reducerea se datorează reorganizării activității integrale a societății, închiderii operaționale parțiale sau reorganizării societății - nu pot fi verificate de Curte pentru că acestea țin de temeinicia măsurii de concediere, aspectele de temeinicie fiind rezervate numai părții interesate, care trebuie să le deducă judecății în termenul prevăzut de art. 211 din Legea dialogului social nr. 62/2011.
Cum nu s-au invocat prin contestația introductivă aspecte concrete asupra nerespectării art. 68-73 din Codul muncii, acestea nu pot învesti nici instanța de apel. De altfel, această poziție procesuală a fost exprimată și de intimată, care în cuprinsul întâmpinării la cererea de apel a invocat faptul că aspectele supuse dezbaterii de către apelantul reclamant nu au făcut obiect de învestire a instanței de fond.
Este adevărat că toate aceste aspecte au fost cuprinse în considerentele expuse de asistenții judiciari privind motivarea opiniei separate, însă, potrivit art. 9 din codul de procedură civilă dreptul de dispoziție în declanșarea procesului aparține celui interesat, obiectul și limitele procesului fiind stabilite de părți și nu de instanța de judecată sau asistenții judiciari. Conform art. 476 alin.1 Cod procedură civilă criticile formulate în calea de atac rezultă din analiza instanței de fond asupra motivelor de fapt și de drept ale pretenției deduse judecății, ale apărărilor părții chemate în judecată și ale probelor administrate, acestea neputând conține aspecte noi ce nu au făcut obiect al cercetării judecătorești.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.480 alin.1 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge apelul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-reclamant M. I., având CNP_, cu domiciliul procesual ales la Cabinetul Avocatului C. C., având sediul în A., . 3, ., ., împotriva sentinței civile nr.1487 din data de 30.10.2014, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și C. Administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă . SA, cu sediul în municipiul C., ., nr. 5, județul D., prin ADMINISTRATOR JUDICIAR M. & ASOCIAȚII RESTRUCTURING & INSOLVENCY SPRL, cu sediul în municipiul București, Bulevardul Aviatorilor, nr. 43, sector 1.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.06.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
G. M. P. I. N.
GREFIER
Ș. S.
Red.: P.I.N.
Tehnored. V.N./4.ex./01.07.2015
Jud. fond: R. M.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 842/2015.... | Anulare act. Decizia nr. 460/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
