Despăgubire. Decizia nr. 1625/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1625/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-05-2015 în dosarul nr. 35844/3/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format vechi 1658/2015)
DECIZIE Nr.1625/2015
Ședința publică de la 12 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. U.
Judecător C.-G. C.
Grefier Ș. T.
Pe rol soluționarea apelului formulat de reclamantul I. N. împotriva sentinței civile nr.1018/09.02.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâta S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ CFR MARFĂ SA, având ca obiect: drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că apelantul a solicitat prin cererea de apel judecata în lipsă, precum și că, în cadrul procedurii prealabile, motivele de apel s-au comunicat intimatei la data de 25._, are la data de 30.03.2015 a formulat întâmpinare, comunicată apelantului la data de 06.04.2015, care la data de 21.04.2015 a formulat răspuns la întâmpinare, după care:
Curtea, având în vedere că în cauză s-a solicitat judecata în lipsă potrivit prevederilor art.411 alin.1 pct. 2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată în raport de prevederile art.392 Cod procedură civilă și în temeiul art.394 Cod procedură civilă o reține în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului dedus judecății, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1018/09.02.2015, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale a respins, ca neîntemeiate, excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtă, precum și excepția prescrierii dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă; a admis excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtă și a fost respins capătul 1 - principal de cerere și capătul 2 de cerere, cu accesoriile privind inflația și dobânda legală, ca fiind intrate sub puterea lucrului judecat; a respins, în rest, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul I. N., în contradictoriu cu pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă SA.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut în esență, următoarea situație de fapt și de drept:
Prin capătul unu principal din prezența acțiune, reclamantul I. N. a solicitat obligarea pârâtei SNTFM CFR Marfă SA să-i plătească pentru perioada 01.01._11 diferența dintre drepturile salariate calculate în raport de valoarea salariului minim brut de 700 lei corespunzător clasei 1 de salarizare stabilit prin art.41 alin.3 lit. a) din Contractul Colectiv de munca Unic la Nivel de Ramura Transporturi pe anii 2008-2011 și drepturile salariale efectiv plătite, diferența ce rezultă din faptul că în art.41 alin.3 lit. a) din Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel de Ramura Transporturi nr.722 pe anii 2008-2011 valoarea salariului minim brut corespunzător clasei 1 de salarizare a fost stabilit la 700 lei, iar salariul de încadrare al fiecărui reclamant a fost calculat prin luarea în considerare a salariului de baza minim brut de 600 lei corespunzător clasei 1 de salarizare cu aplicarea coeficientului de ierarhizare prevăzut în Anexa nr. 1 din Actul adițional nr.1713/21.04.2010 la CCM pe anii 2009-2010 încheiat la nivelul pârâtei.
Prin capătul doi de acțiune, reclamantul a solicitat obligarea paratei să-i plătească pentru perioada 01.01._11, sporul de 25% la salariul de bază, pentru munca prestată în condiții speciale de muncă, raportat la salariul majorat așa cum rezultă de la punctul 1, în conformitate cu prevederile art.42 alin.1 lit. a) din Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel de Ramura Transporturi nr.722 pe anii 2008-2011.
Prin sentința civilă nr.7119/04.07.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._/3/2012, a fost admisă, în parte, cererea formulată de reclamanți, între care și I. N.; a fost obligată pârâta la calcularea și plata către reclamanți a diferențelor dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, conform art.41 alin. 3 lit. a) din C.C.M. unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 și drepturile salariale efectiv plătite, pentru perioada 28.08.2009 – 31.12.2011, sume actualizate cu rata inflației, de la data scadenței, până la data plății efective, la care se va adăuga dobânda legală, calculată de la data introducerii acțiunii, respectiv 28.08.2012, până la data plății efective; a fost obligată pârâta la calcularea și plata către intervenienți a diferențelor dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, conform art.41 alin.3 lit. a) din C.C.M. unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 și drepturile salariale efectiv plătite, pentru perioada 15.04.2010 – 31.12.2011, sume actualizate cu rata inflației, de la data scadenței, până la data plății efective, la care se va adăuga dobânda legală, calculată de la data introducerii acțiunii, respectiv 28.08.2012, până la data plății efective; a fost obligată pârâta la plata către reclamanți și către intervenienți a sporului de 25% pentru munca prestată în condiții speciale de muncă, raportat la salariul majorat, astfel cum se prevede în prezența hotărâre, pentru perioada 15.04.2010 – 31.12.2011, sume actualizate cu rata inflației, de la data scadenței, până la data plății efective, la care se va adăuga dobânda legală, calculată de la data introducerii acțiunii, respectiv 28.08.2012, până la data plății efective; a fost obligată pârâta la plata către reclamanți și către intervenienți a sporului de 50% pentru munca prestată în timpul nopții în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale, corespunzător orelor efectuate de fiecare salariat, raportat la salariul majorat, astfel cum se prevede în prezența hotărâre, pentru perioada 15.04.2010 – 31.12.2011 sume actualizate cu rata inflației, de la data scadenței, până la data plății efective, la care se va adăuga dobânda legală, calculată de la data introducerii acțiunii, respectiv 28.08.2012, până la data plății efective; a fost respins capătul de cerere privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, ce neîntemeiat.
Prin decizia civilă nr.1015/21.02.2014, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a fost modificată, în parte, sentința recurată, în sensul că au fost respinse pretențiile reclamanților și intervenienților pentru sporuri și diferențe salariale solicitate în baza CCM R. Transporturi pe anii 2008-2010, ulterioare datei de 31.12.2010, ca neîntemeiate, precum și pretențiile reclamanților și intervenienților pentru diferențe spor noapte, solicitate în temeiul art.42 alin.1 lit. g) din CCM R. Transporturi pe anii 2008-2010, ca neîntemeiate. Celelalte dispoziții ale sentinței au fost menținute.
Prin urmare, instanța a constatat în ceea ce privește capătul unu principal de acțiune și capătul doi de acțiune, cu accesoriile privind inflația și dobânda legală, reclamantul beneficiază deja de o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, respectiv sentința civilă nr.7119/04.07.2013, astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr.1015/21.02.2014.
Excepția puterii lucrului judecat este o excepție absolută, de ordine publică. În cauza de față, instanța a constatat că există tripla identitate de părți, obiect și cauză, față de sentința civilă nr.7119/04.07.2013, astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr.1015/21.02.2014, așa încât sunt inadmisibile capătul 1 - principal de cerere și capătul 2 de cerere, cu accesoriile privind inflația și dobânda legală, întrucât sunt intrate sub puterea lucrului judecat.
Analizând excepția inadmisibilității acțiunii¸ pentru lipsa procedurii prealabile, Tribunalul a apreciat că este neîntemeiată, având în vedere că dispozițiile art.105 din CCM la nivelul pârâtei pe anul 2011 și art.97 din CCM la nivelul pârâtei pe anul 2012-2014 nu impun obligația de a sesiza comisiile mixte patronate-sindicate cu privire la încălcarea dispozițiilor din CCM, anterior acționării în instanță, ci prevăd doar o procedură facultativă și paralelă, fără caracter jurisdicțional.
Excepția prescrierii dreptului material la acțiune a fost găsită neîntemeiată, având în vedere că prezența cauză vizează plata unor diferențe de drepturi salariale neacordate, drepturi ce intră sub incidența termenului de prescripție de 3 ani prevăzut de art.268 alin.1 lit. c) din Codul muncii.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că prin capetele 1 subsidiar, trei, patru și cinci de acțiune, reclamantul I. N., salariat al SNTFM CRF Marfa SA, a solicitat obligarea angajatorului să-i plătească diferențele salariale rezultate din aplicarea coeficienților de ierarhizare a claselor de salarizare, în raport de valoarea salariului de baza minim brut pe țara garantat în plată de 670 lei (pentru perioada 01.01._11), 700 lei (pentru perioada 01.01._13), 750 lei (pentru perioada 01.02._13) și 800 lei (pentru perioada 01.07._13).
Potrivit art.7 din CCM pe anul 2011 al SNTFM CFR Marfa SA, înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului București sub nr.8776/16.02.2011, salariul personalului din CFR Marfa SA cuprinde: salariul de bază care se stabilește în raport cu pregătirea, competența, răspunderea și complexitatea sarcinilor funcției ocupate; sporuri la salariul de bază; adaosuri; premii pentru obținerea unor rezultate deosebite în activitatea individuală. Salariile de bază corespunzătoare fiecărei clase de salarizare se stabilesc conform Anexei nr.1.
Aceleași dispoziții legale sunt reluate și în CCM pe anii 2012-2014 al SNTFM CFR Marfa SA înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului București sub nr.108/20.04.2012.
Prin urmare, conform CCM la nivel de unitate pe 2011 și 2012-2014, salariul de baza brut nu se mai obține prin înmulțirea salariului de baza brut corespunzător clasei 1 de salarizare cu coeficientul de ierarhizare a claselor de salarizare, ci se stabilește conform Anexei nr.1 (în care sunt indicate salariile de bază corespunzătoare fiecărei clase de salarizare).
În ceea ce privește solicitarea reclamantului de aplicare a coeficientului de ierarhizare prin raportare la salariul minim brut pe tară aferent anilor 2011, 2012 și 2013 (stabilit prin H.G. nr.1193/2010, H.G. nr.1225/2011, H.G. nr.23/2013 și H.G. nr.871/2013), Tribunalul a apreciat că este neîntemeiată, având în vedere că, astfel cum s-a arătat anterior, în perioada 2011-2013 salariile personalului din CFR Marfă SA nu se calculau prin înmulțirea unui coeficient de ierarhizare cu un salariu de bază, salariile de bază fiind cele indicate (în cuantum fix) în anexa nr.1 a CCM aplicabil la nivel de unitate pe anii 2011 și 2012-2014.
Or, din lecturarea Anexei nr.1 la CCM pe 2011, s-a constatat că salariile de bază brute corespunzătoare fiecărei clase de salarizare încep de la suma de 700 lei, fiind astfel respectat salariul minim brut pe tară de 670 lei stabilit prin H.G. nr.1193/2010.
De altfel, potrivit actului adițional la CIM nr.CZ 2._ /04.05.2012, cu aplicabilitate de la 20.04.2012, reclamantului i s-a stabilit un salariu de bază brut de 1662 lei, fiind astfel respectat salariul minim brut pe tară de 700 lei stabilit prin H.G. nr.1225/2011 și salariul minim brut pe tară de 750 lei stabilit prin H.G. nr.23/2013.
În consecință, constatând că în perioada 2011 – 2013 salariul de bază cuvenit reclamantului este cel prevăzut de Anexa 1 la CCM corespunzător clasei de salarizare nr.35 în care se încadrează, fără a mai exista vreo formulă de calcul, Tribunalul a apreciat că pretențiile reclamantului de stabilire a salariului prin înmulțirea coeficientului de ierarhizare corespunzător clasei sale de salarizare cu salariul minim brut pe țară, cu accesoriile sale (actualizare cu indicele de inflație și dobândă legală, pretenții ce urmează soarta principalului), sunt neîntemeiate.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termenul legal și motivat, reclamantul I. N., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului, acesta a arătat, în esență, următoarele:
Întrucât pentru pretențiile aferente anului 2011 întemeiate pe prevederile art.41, alin.3 lit. a) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramura Transporturi nr.722 pe anii 2008-2011, exista autoritate de lucru judecat, se solicită a se avea în vedere că, în cauză, cererea de chemare în judecată a avut ca obiect:
În subsidiar, referitor la petitul 1 să constate încălcarea de către pârâta a prevederilor Contractului colectiv de muncă pe anii 2011-2012 Înregistrat sub nr.15/16.03.2011 încheiat la nivel de unitate și prevederile art.1 din HG.nr.1193/24 noiembrie 2010 și obligarea pârâtei să recalculeze valoarea salariului individual și să plătească fiecărui reclamant pentru perioada 01.01._11 diferențele lunare dintre drepturile-salariate rezultate din aplicarea coeficienților de ierarhizare a claselor de salarizare, cuprinși în Anexa nr.l la Actul adițional nr.1713/21.04.2010 la CCM pe anii 2009-2010 și din Anexa 1 Ia CCM pe anii 2011-2012 înregistrat sub nr.15/16.03.2011, încheiate Ia nivelul paratei, în raport de valoarea salariului de bază minim brut de 700 lei, sau în raport de valoarea salariului de bază minim brut pe țara garantat în plata de 670 lei conform art.1 din H.G. nr. 1193/24 noiembrie 2010 și drepturile salariale efectiv plătite în perioada respectivă, sume ce vor fi actualizate cu rata inflației de la data flecarei scadente și dobânda legală.
Deci, pentru perioada ianuarie-decembrie 2011, cererea a fost întemeiată pe prevederile Contractului colectiv de muncă pe anii 2011-2012 înregistrat sub nr.15/16.03.2011 încheiat la nivel de unitate și pe prevederile HG nr.1193/2010.
Prima instanța nu a înțeles că pârâta a încălcat prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2011-2012 prevederile art.40 alin.2 lit. c) din Codul muncii, potrivit cărora "angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile care decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractul individual de muncă".
În perioada 01.01._13, drepturile reclamanților au fost stabilite prin Anexa 1 la Actul adițional nr.1713/22.04.2010 la CCM pe anii 2009-2010, prin Anexa 1 la Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate pe anii 2011-2012 înregistrat sub nr.15/16.02.2012 și prin Anexa 1 la CCM pe anii 2012-2014 înregistrat sub nr.108/20.04.2012.
Pentru perioada 01.01._11 nivelul de salarizare corespunzător clasei 1 a fost stabilit la 600 lei prin Anexa 1 Actul adițional nr.1713/21.04.2010 la CCM pe anii 2009-2010.
Pentru perioada 16.02._12 nivelul de salarizare corespunzător clasei 1 a fost stabilit prin Anexa 1 la CCM pe anii 2011-2012 înregistrat sub nr.15/16.02.2011, în mod formal la 700 lei, însă fără aplicarea coeficienților de ierarhizare prevăzuți în grila de salarizare la salariul minim de 700 lei, ci la o valoare de 600 lei.
Pentru perioada 20.04._13 nivelul de salarizare corespunzător clasei 1 a fost stabilit în mod formal Ia 700 Iei prin Anexa 1 la CCM pe anii 2012-2014 înregistrat sub nr.108/20.04.2012, însă fără aplicarea coeficienților de ierarhizare prevăzuți în grila de salarizare la salariul minim de 700 lei, ci la o valoare de 600 lei.
Prima instanța nu a sesizat că în realitate salariile angajaților au fost calculate prin luarea în considerare a unei valori de 600 lei corespunzător clasei 1 de salarizare și nu 700 lei așa cum rezultă din formula de calcul S= S clasa 1 x K
Din analiza comparativă a salariilor corespunzătoare claselor de salarizare stabilite conform Anexei nr. 1 din Actul adițional nr.1713/21.04.2010 Ia CCM pe anii 2009-2010 încheiat la nivelul pârâtei, cu salariile corespunzătoare claselor de salarizare stabilite conform Anexei 1 la CCM pe anii 2011-2012, rezultă că pârâta a pus în mod formal nivelul de salarizare corespunzător clasei 1 la 700 Iei, la clasa 2 de salarizare 701 lei, iar de la clasa 3 la clasa 46 salariile corespunzătoare claselor de salarizare sunt identice ca cele din 2010.
Salariul de bază brut al reclamanților a fost stabilit prin raportare la clasa 1 de salarizare folosindu-se formula de calcul S = S clasa 1 x k indicată în Anexa 1 la contractul colectiv de muncă la nivel de societate.
Salariul corespunzător flecarei clase de salarizare se calculează, după formula S = S clasa 1xk, care cuprinde și salariul de bază brut corespunzător clasei 1 de salarizare care coincide cu salariul de bază minim brut
Art.7 din CCM încheiat la nivelul paratei, prevede că salariile de bază corespunzătoare flecarei clase de salarizare se stabilesc în funcție de coeficientul de ierarhizare și formula de calcul din Anexa nr. 1. Potrivit Anexei 1: Salariul de bază brut corespunzător fiecărei clase de salarizare se va calcula după următoarea formula: S – S clasa 1xk unde: S: salariul de bază brut corespunzător clasei 1 de salarizare respective; S clasa 1; salariul de bază brut corespunzător clasei 1 de salarizare; K: coeficientul de ierarhizare a claselor de salarizare.
Prin CCM pe anii 2011-2012 înregistrat sub nr.1 S/16.02.2011 și CCM pe anii 2012-2014 înregistrat sub nr.108/20.04.2012, pârâta nu a modificat și art7 din CCM, astfel că salariul reclamanților se calculează tot după formula S = S clasa 1 x k.
Pârâta nu a respectat aceste prevederi și a stabilit reclamanților un salariu de bază mai mic, așa cum rezultă din copia contractelor individuale de muncă ale acestora.
Prin contractele individuale de muncă pârâta a stabilit cuantumul salariului, dar și corespondența acestuia cu o clasă de salarizare.
Acest aspect rezulta din Actele adiționale Ia contractele Individuale de muncă încheiate în anii 2011, 2012 și 2013, în care se precizează salariul de bază lunar brut și clasa de salarizare corespunzătoare.
Menționează că a avut salariul de bază lunar brut de 1662 lei, corespunzător clasei 35 de salarizare, în anul 2011.
Aplicând formula de calcul S clasa 1=600 lei x K= 2,770 = 1662 lei salariu de bază lunar brut (2,770 reprezintă coeficientul de ierarhizare corespunzător clasei de salarizare 35 pe care reclamantul a avut-o în perioada 2010-2011).
Dacă se împarte salariul de bază lunar brut de 1662 lei la coeficientul de ierarhizare 2,770 corespunzător clasei de salarizare 35, rezulta un salariu de bază minim de 600lei corespunzător clasei 1 de salarizare și nu 700 lei.
1662 salariul de bază lunar brut: 2,770 coeficientul de ierarhizare = 600 lei salariu minim brut corespunzător clasei 1 de salarizare.
Dacă pârâta lua ca baza de calcul salariul de bază brut de 700 Iei corespunzător clasei 1 de salarizare, înmulțit cu coeficientul de ierarhizare 2,770 corespunzător clasei de salarizare 35 pe care reclamantul a avut-o în perioada 2010-2011, prin aplicarea formulei de calcul din anexa 1 la CCM, pârâta trebuia să-i plătească un salariu de bază brut de 1939 lei/lună, la care se adaugă sporurile corespunzătoare de care a beneficiat în perioada respectivă (spor vechime 25% și spor munca feroviară 7%, etc.).
Prin urmare, în perioada 01.01._12 reclamantul a fost prejudiciat în fiecare lună de suma de 277 Iei, la care se adaugă sporurile corespunzătoare de care a beneficiat în perioada respectivă (spor vechime 25% și spor munca feroviară 7%, etc.).
Așa cum rezultă din formula de calcul, salariul de bază minim este un element în stabilirea salariilor de bază corespunzătoare fiecărei clase de salarizare, obținut ca produs intre coeficientul de ierarhizare convenit pentru fiecare clasă și valoarea salariului de bază minim pentru clasa 1 de salarizare.
Pârâta recunoaște că n-a aplicat formula de calcul și coeficientul de ierarhizare existent în CCM 2009-2010, la salariul minim de 700 lei corespunzător clasei 1 de salarizare prevăzut în Anexa 1 din CCM pe anii 2011-2012 încheiat la nivelul paratei, așa cum rezultă din Capitolul XI - Dispoziții finale " din CCM pe anii 2011-2012 înregistrat sub nr.15/16.02.2011, conform cărora: "Părțile stabilesc ca la următoarele discuții privind un nou CCM să se negocieze salariile de bază brute corespunzătoare flecarei clase de salarizare conform formulei și a coeficienților de ierarhizare existenți în CCM 2009-2010", în funcție de situația financiară a societății.
O asemenea condiție este prohibită de art.40 alin.2 lit. c) din Codul muncii, potrivit căruia "angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile care decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractul individual de muncă și de art.132 alin.4 din Legea nr.62/2011 a dialogului social.
În această situație sunt aplicabile prevederile art.1253 NCC.
Pe de altă parte, această clauză este ineficientă, deoarece pârâta n-a modificat și art7 din CCM pe anii 2011-2012 și 2012-2014, astfel că salariul reclamanților se calculează tot după formula S = Sclasa Ixk.
Dacă s-ar lua în considerare această clauză contractuală, în contractele individuale de muncă ale angajaților paratei salariul de încadrare trebuia să fie stabilit în suma fixa fără corespondență cu o anumită clasa de salarizare.
Acest lucru nu este posibil, deoarece fiecare clasă de salarizare și coeficientul corespunzător acesteia a fost dobândita de fiecare angajat în decursul a 25-30 de ani de activitate prin examen susținut în fața comisiei de încadrare și promovare din subunitate.
Conform art.11 din CCM pe anii 2011-2012, categoriile de încadrare sau funcții se stabilesc în raport de cunoștințe, nivel de calificare și experiența, pe baza indicatoarelor tarifare de calificare.
Art.12. Fiecărei categorii de încadrare sau funcții îi corespund clase de salarizare, conform Anexei nr.2.
Art.29 din CCM pe anii 2011-2012 prevede: Stabilirea clasei de salarizare în cadrul aceleiași funcții sau alteia echivalente, cu ocazia aplicării noului contract colectiv de muncă sau a unui act adițional care modifică salarizarea, se va face prin negociere individuală între conducătorul unității sau subunității cu competență de angajare și salariat, având în vedere propunerea conducătorului locului de muncă, în prezența reprezentantului salariatului.
Raportat la aceste prevederi legale și contractuale, clasa de salarizare nu poate fi calculată fără un coeficient de ierarhizare deoarece, coeficientul de ierarhizare corespunzător fiecărei clase de salarizare face diferența între clasele de salarizare în funcție de nivelul studiilor, calificarea și pregătirea profesională, importanta postului, caracteristicile sarcinilor și competentelor profesionale.
Potrivit art.1267 NCC- Clauzele se interpretează unele prin altele, dând fiecăruia înțelesul ce rezulta din ansamblul contractului.
Potrivit art.236 alin.4 vechea reglementare și art.229 alin.4 noua reglementare, din Codul muncii": numai "Contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților".
Referitor la capetele de cerere subsidiare prin care a invocat aplicarea prevederilor art.1 din HG.nr.1193/2010 și HG.1225/2011, și HG 23/2013 care stabilesc salariul de bază minim brut pe țară garantat în plata de 670 lei, 700 lei, 750 lei, respectiv 800 lei și care trebuia avut în vedere la calcularea drepturilor salariale ale reclamanților în perioada respectivă, hotărârea este netemeinică și nelegală, fiind dată cu interpretarea și aplicarea greșita a legii.
Așa cum s-a arătat, din Anexa nr. 1, care face parte integrantă din Contractele colective de munca pe anii 2011-2012 și 2012-2014, rezultă că salariul brut minim stabilit pentru clasa 1 de salarizare este de 600 lei, sub nivelul de 670 lei, 700 lei, 750 lei, respectiv 800 lei.
Odată cu ieșirea din vigoare a Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramura Transporturi nr.722 la data de 31.12.2011, a dispărut temeiul convențional mai favorabil, iar prevederile CCM la nivel de unitate, în lipsa unui CCM Ia nivel superior, nu au respectat dispozițiile hotărârilor de guvern, dispoziții care, nu au făcut decât să ridice pragul minim al salarizării, pentru toți salariații din țară.
Statul recunoaște existența devalorizării monedei naționale st ia măsuri pentru contracararea acestui fenomen prin indexarea periodică a salariilor. Astfel, prin HG 1051/2008, acesta a fost stabilit la 600 lei lunar începând cu data de 1 ianuarie 2009, prin HG 1193/2010 acesta a fost stabilit la 670 lei, prin HG 1225/2011 s-a stabilit la 700 lei, prin art.1 (1) din HG.23/2013 a fost stabilit la 750 Iei, iar prin art.1 alin.2 din HG.23/2013 valoarea salariului minim brut pe țara a fost stabilită Ia 800 lei.
Prin aceste acte normative statul garantează în plata fiecărui salariat un salar minim brut de 670 lei în anul 2011, de 700 Iei în anul 2012, de 750 Iei și respectiv 800 lei în anul 2013, angajatorii având obligația să asigure salariaților acest salariu minim brut impus de lege, fără a avea posibilitatea stabilirii de salarii de bază mai mici de 670 lei, de 700 Iei, de 750 lei, respectiv de 800 lei.
Prin urmare, indexarea nu reprezintă o valoare economică primită în plus de salariat, ci păstrarea aceleași valori economice a banilor primiți ca salariu.
Pentru calculul salariului de bază corespunzător flecarei clase de salarizare parată nu pornește de la salariul de bază minim brut garantat în plata, ci de la o valoare de 600 lei.
Acest cuantum a fost stabilit nelegal în condițiile în care pragul minim de salarizare este impus de Guvern prin act normativ superior contractului colectiv de muncă.
Clauza este nu doar ilicită și imorală, ci și ineficientă, deoarece pârâta n-a modificat și art.7 din CCM pe anii 2011-2012 și 2012-2014, astfel că salariul reclamanților se calculează tot după formula S = S clasa 1 x k.
Anexa 1 la CCM pe anii 2011-2012 și 2012-2014 referitoare Ia nivelul clasei 1 de salarizare, este direct relaționata prin clauze contractuale exprese (art.2 alin.4 teza a II-a, art.2 alin.6 și prin art.8 (1) din CCM) cu nivelul salariului minim brut pe economie garantat în plata și nivelul clasei 1 de salarizare nu putea să se situeze mai jos decât prevedea respectivă garanție ce opera, cu putere de lege, pe tot teritoriul statului român, cu privire la toți agenții economici care își desfășoară activitatea între granițele statului român.
În condițiile în care prin Anexa 1 la CCM s-a stabilit un salariu brut de numai 600 lei pentru clasa 1 de salarizare (salariu inferior celui stabilit prin hotărâre de guvern), clasa de salarizare în funcție de care se determina salariul de bază pentru fiecare clasă de salarizare din cele 46 existente în CCM încheiat la nivelul paratei, toți salariații paratei sunt prejudiciați.
Semnatarii CCM pe anii 2011-2012 și 2012-2014 au stabilit asupra
Raportat la dispozițiile legale și contractuale menționate, se impune că salariul corespunzător clasei 1 de salarizare, să fie actualizat ori de câte ori guvernul emite o hotărâre în acest sens, așa cum este necesar că salariul aflat sub sintagma"c/așa 1 de salarizare, coeficientul de ierarhizare 1,000" din art.7 și anexă 1 la CCM la nivel de unitate să aibă aceeași întindere cu cel impus de Guvern prin hotărâre și Codul muncii prin capitolul II al Titlului IV prin sintagma "salariul de bază minim brut pe țara garantat în plată".
Potrivit art.1267 NCC- Clauzele se interpretează unele prin altele, dând fiecăruia înțelesul ce rezulta din ansamblul contractului.
Prin urmare, pârâta nu putea stabili nivelul celui mai mic salariu (clasa 1) în funcție de care se calculau toate celelalte clase de salarizare (conform formulei de calcul S = S clasa 1 x k indicată în Anexa 1 din CCM), la un nivel mai mic decât cel minim garantat în plata de statul pe teritoriul căruia își plătea salariații.
Prin întâmpinare, pârâta recunoaște că trebuie să aplice prevederile art.2 alin.4 și 6 din CCM și salariul de bază minim brut garantat în plata stabilit prin art.1 alin.1 și 2 din HG. nr.23/22.01.2013, însă le aplică diferențiat și discreționar fără nici o justificare.
Prin Adresele nr.J2.2.1/368/26.02.2013, nr.J2.2.1/1149/26.06.2013, nr.J2.2.1/2249/23.12.2013, Directorul general al pârâtei da ordin Sucursalelor de Marfă, Centrelor Zonale de Marfă, Centrului de întreținere și Reparații Vagoane să respecte prevederile art.2 alin.5 din CCM și să ia măsuri de modificare a tuturor contractelor individuale de muncă ce nu respectă prevederile art.1 alin.1 și 2 din HG. Nr.23/22.01.2013, referitoare la salariul minim brut pe țara garantat în plată. Conform acestor adrese pârâta a aplicat prevederile art.1 alin.1 și 2 din HG. nr.23/22.01.2013 și a majorat în mod diferențiat și discriminatoriu numai salariile muncitorilor necalificați încadrați la clasele de salarizare 1-5, la 750 lei pentru perioada 01.02._13, respectiv muncitorilor necalificați încadrați la clasele de salarizare 1-7, la 800 lei pentru perioada 31.07._13, iar de la clasa 10 la clasa 46 salariile celorlalți salariați ai paratei au rămas nemodificate din anul 2010.
Pe de altă parte, prin Adresele nr.J2.2.1/368/26.02.2013, nr.J2.2.1/1149/26.06.2013, nr.J2.2.1/2249/23.12.2013, pârâta a modificat unilateral Anexa 1 la CCM pe anii 2012-2014 înregistrat sub nr.108/20.04.2012, inculcând prevederile art.149 din Legea nr.62/2011 a Dialogului social, acesta constituind un motiv de nulitate a Anexei 1 la CCM pe anii 2012-2014.
Împrejurarea că salariul reclamanților este superior nu poate fi folosită de societatea parată în a limita drepturile acestora rezultate din aplicarea hotărârilor de guvern în condițiile în care, este de notorietate că majoritatea salariaților pe economie nu se constituie din cei cu salarii sub limita impusă de actul normativ (muncitori necalificați).
Dacă în contractul individual de muncă dreptul salarial stipulat contravine unor dispoziții imperative ale legii sau ale unui act cu forța juridică superioară, clauza este inaplicabila, fără a fi necesară constatarea nulității sale pe cale jurisdicționala, având în vedere următoarele prevederi legale:
Drepturile salariate nu pot fi condiționate sub aspectul protejării lor prin instanța de inițierea unor litigii separate, ci, ineficienta unor prevederi contractuale nelegale poate fi invocată inclusiv pe cale incidentală sau indirect, cum este în prezența cauza.
De altfel șl în jurisprudența Curții Constituționale (Decizia nr.44/2007, Decizia nr.45/2007, Decizia nr.222/2008, Decizia nr.504/2009) s-a statuat ca: "Este posibil că efectele juridice ale unor clauze contractuale să continue ori să se producă după încetarea existenței contractelor. În asemenea situații pot fi contestate în justiție efectele juridice respective, dacă acestea sunt contrare drepturilor, libertăților sau intereselor legitime ale persoanei".
Astfel, dreptul de acces liber la justiție și dreptul la un proces echitabil nu sunt îngrădite.
Din cele prezentate, rezultă că prevederile Contractelor colective de muncă pe anii 2011-2012 și 2012-2014 încalcă flagrant dispozițiile imperative privind salariul minim brut pe țară garantat în plata stabilit prin art.1 din cele trei H.G. pentru anii 2011, 2012 și 2013.
Prin întâmpinarea formulată, intimata S. Națională de Transport Feroviar Marfă „CFR Marfă” SA a solicitat respingerea apelului, ca nefondat.
În apel, nu au fost administrate probe.
Verificând sentința apelată, în limitele cererii de apel, conform art. 476-479 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că apelul este nefondat, pentru considerentele ce succed:
Apelantul a pretins, în principal, obligarea intimatei la plata drepturilor salariale calculate pe baza unui salariu minim brut de bază de 700 lei, astfel cum era acesta prevăzut de contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 și de contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2011-2013.
Pentru perioada 1.01.2011 – 31.12.2011, în mod corect a admis prima instanță excepția autorității de lucru judecat, având în vedere că un drept identic, având aceeași cauză, a mai fost dedus judecății, de același apelant și în contradictoriu cu aceeași pârâtă, în dosarul nr._/3/2012 soluționat prin sentința civilă nr. 7119/4.07.2013 a Tribunalului București, irevocabilă prin decizia nr. 1015/21.02.2014. Aceleași considerente sunt valabile și în privința cererii având ca obiect plata sporului de 25% pentru munca în condiții speciale care să fie calculat la salariul de bază majorat conform art. 42 alin. 1 lit. a din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, pentru anul 2011.
În privința pretențiilor aferente anilor 2012 și 2013, având același obiect, se constată că, după data de 31.12.2010, contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi valabil pentru anii 2008-2010 nu a mai produs efecte, fiind denunțat anterior împlinirii termenului convenit, astfel că, în cauză pretențiile apelantului nu pot fi analizate în raport de acest contract, care prevedea în art. 41 alin. 3 lit. a) următoarele: „Salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta”.
În aplicarea contractelor colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2011-2013, intimata a luat în considerare în privința apelantului grila de salarizare prevăzute în anexa nr. 1 la acest contracte (fila 57 din dosarul de fond). Astfel, clasei 35 de salarizare îi corespunde un salariu de bază brut corespunzător acestei clase de 1662 lei, așa cum rezultă din contractul individual de muncă al apelantului, depus, în copie, la fila 52 din dosarul de fond.
Totodată, potrivit notei de la anexa nr. 1 la contractele colective de muncă, intitulată „clasele de salarizare și salariile de bază brute corespunzătoare. Grilă de salarizare”, se arată că „părțile stabilesc ca la următoarele discuții privind un nou contract colectiv de muncă să se negocieze salariile de bază brute corespunzătoare fiecărei clase de salarizare conform formulei și a coeficienților de ierarhizare existenți în contractul colectiv de muncă 2009-2010”.
În consecință, așa cum părțile contractante au convenit, pe durata celor două contracte colective de muncă se aplică salariile de bază brute așa cum au stabilit părțile contractante, iar în cazul apelantului aceste prevederi au fost respectate.
Pe cale de consecință, stabilind salariul de bază brut corespunzător clasei 33 de salarizare la nivelul de 1566 lei, intimata nu a încălcat convențiile colective care au exprimat voința părților contractante, inclusiv a salariaților, în condițiile în care la nivel superior nu exista o obligație de prevedere a unui salariu de baza minim brut de 700 lei, așa cum prevedea pentru anii 2008-2010 contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi.
Curtea mai reține că formula de calcul menționată în cererea de apel nu apare în anexa nr. 1 la convențiile colective aplicabile în perioada în litigiu, ci a fost menționată doar intenția părților ca în viitor, „la următoarele discuții privind un nou contract colectiv de muncă”, să se aibă în vedere formula de calcul și coeficienții din contractul colectiv de muncă 2009-2010. Într-adevăr, în capitolul cu dispoziții finale, respectiv la art. 106 alin. 8 și art. 98 alin. 6 din contractele colective de muncă, părțile au indicat formula de calcul la care și apelantul a făcut trimitere, dar aceasta privea o grilă pe care părțile contractante o puteau considera o bază de discuții la negocierile ulterioare, iar nu în perioada de valabilitate a acestor contracte colective.
Apelantul reclamant a solicitat, în subsidiar, plata unor diferențe de drepturi salariale susținând că la calculul salariului trebuie utilizată valoarea salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată prevăzut de H.G. nr. 1193/2010, H.G. nr. 1225/2011 și de H.G. nr. 23/2013.
Conform prevederilor art. 164 din Codul muncii, republicat, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, corespunzător programului normal de muncă, se stabilește prin hotărâre a Guvernului, după consultarea sindicatelor și a patronatelor, angajatorul neputând negocia și stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariul de bază minim brut orar pe țară. De asemenea, angajatorul este obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară.
Instituirea unui salariu minim brut pe țară garantat în plată reprezintă o formă de protecție socială a angajatului, căruia i se garantează un venit minim de subzistență.
Actele normative invocate stabilesc salariul de bază minim brut garantat în plată, noțiune care desemnează acel nivel al salariului sub care nu se poate coborî, nici în drept și nici în fapt și care este considerat suficient pentru satisfacerea nevoilor vitale de alimente, îmbrăcăminte, educație ale salariaților, ținând seama de dezvoltarea economică.
Așa cum în mod corect a reținut instanța de fond, angajatorul are obligația să stabilească, pentru personalul încadrat prin încheierea unui contract individual de muncă, salarii de bază cel puțin egale cu salariul de bază minim brut garantat în plată, însă nici Codul muncii și nici hotărârile de Guvern care stabilesc valoarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată nu prevăd că, la stabilirea drepturilor salariale, angajatorii trebuie să folosească salariul minim brut pe țară garantat în plată, ca valoare de referință.
Astfel spus, H.G. nr. 1193/2010, H.G. nr. 1225/2011 și H.G. nr. 23/2013 au stabilit valoarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, la care și Codul muncii trimite, însă acesta reprezintă un etalon pentru nivelul de salarizare, în scopul asigurării garantării unor condiții de muncă decente și echitabile, protejând, astfel, salariatul, deoarece angajatorul nu poate negocia și stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariul de bază minim brut orar pe țară.
Acesta nu este, însă, un element al algoritmului de calcul al salariului stabilit de fiecare angajator, ci se ia în considerare ca atare pentru a stabili dacă salariul de salariul de bază al unui salariat, rezultat din valorificarea elementelor convenite de părți, respectă nivelul minim impus de lege. Legea nu impune un anumit mod de calcul al salariilor pentru salariații ce nu fac parte din categoria celor plătiți din fonduri publice, așa cum este cazul reclamantului apelant, prin urmare, nici nu a prevăzut că acest salariu de bază minim brut garantat în plată trebuie să fie calificat într-un anumit fel ori să i se atribuie o anumită valoare în ecuațiile pe baza cărora salariul se calculează.
Concret, salariul apelantului în perioada 2011-2013 a fost mai mare decât salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată pentru aceeași perioadă, așa încât pretențiile sale sunt nefondate.
Nu sunt fondate nici susținerile apelantului în sensul că acest salariu garantat în plată a fost aplicat diferențiat de angajator, numai anumitor categorii de salariați, fiind evident chiar din susținerile acestuia că s-a dispus aplicarea salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată categoriilor profesionale ale căror drepturi salariale se aflau sub valoarea acestuia, ceea ce nu indică o situație discriminatorie, ci aplicarea protecției minime salariale stabilite de legiuitor. Or, nu acesta era și cazul reclamantului apelant, al cărui salariu este peste nivelul celui minim garantat în plată.
Nu pot fi primite nici criticile referitoare la caducitatea, inopozabilitatea, nulitatea unor clauze contractuale, în raport de dispozițiile legale indicate în cuprinsul cererii de apel, deoarece partenerii sociali nu au prevăzut, pentru apelant, drepturi inferioare celor reglementate de lege ori de vreun contract colectiv de muncă încheiat la nivel superior, iar apelantul nu s-a aflat în situația de a renunța la vreun drept prevăzut de lege.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 480 Cod procedură civilă, Curtea constată că apelul nu este fondat și-l va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de reclamantul I. N., identificat cu CNP:_, cu domiciliul procesual ales la avocat M. D. – B., ..13, Jud. B. împotriva sentinței civile nr.1018/09.02.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâta S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ CFR MARFĂ SA, cu sediul procedural ales la sediul Centrului Zonal de Marfă București, cu sediul în București, sector 1, . Nord nr.1-3, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Mai 2015.
Președinte, L. U. | Judecător, C.-G. C. | |
Grefier, Ș. T. |
Red.: L.U./08.07.2015
Dact.: A.C./4ex.
27.05.2015
Jud. fond: D. C. B.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 842/2015.... → |
|---|
