Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 560/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii de dreptul muncii / 2015

Decizia nr. 560/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-02-2015 în dosarul nr. 9276/3/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr._ (Număr în format vechi 6268/2014)

Decizia civilă nr. 560

Ședința publică din data de 12 februarie 2015

Curtea compusă din:

Președinte: A. I. C.

Judecător: D. A. T.

Judecător: S. G. I.

Grefier: I. L. B.

Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-pârâtă S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI ”C.F.R. CĂLĂTORI” S.A. împotriva sentinței civile nr. 6012/22.05.2015, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă FEDERAȚIA S. TRANSPORTATORILOR FEROVIARI DIN ROMÂNIA, în numele membrilor săi de sindicat, din Sindicatul Mecanicilor de Locomotivă Călători Teiuș, reclamanții B. loan, B. M., M. V., L. V., D. A., P. N., D. Ș., N. A., M. loan, H. A., R. V., S. M., P. G., B. M., P. D., losa O., losa M. I., S. loan, C. D. N., H. V., O. T., C. I., C. N., C. M. D., K. A., R. L., H. T., G. M., H. M., M. M. C., S. I. A., S. Vaier C., D. loan, S. R. G., F. A., H. M. F., lakob V., N. E., Mân S. C., B. T., B. losif, M. N., H. V., P. I., D. M., H. M. I., M. loan, P. C., P. loan, R. loan, S. C., H. loan, C. loan, D. A., C. D. loan, T. A. D., V. loan, C. T., pe fond cauza având ca obiect - drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata, prin reprezentant legal, vicepreședinte P. M., care depune la dosar împuternicire de reprezentare, lipsă fiind recurenta-pârâtă.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează că la data de 09.02.2015 s-au depus la dosarul cauzei de către intimată, prin intermediul serviciului „registratură” al acestei secții, note scrise însoțite de înscrisuri.

Intimata, prin vicepreședinte, depune la dosar înscrisuri cu titlu de practică judiciară.

Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de solicitat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Intimata, prin reprezentant, pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat și menținere a hotărârii primei instanțe, ca fiind legală și temeinică. Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune, solicită să se constate că aceasta este nefondată, întrucât însăși recurenta, prin actul A 2/2012, a recunoscut că sunt drepturi salariale ce se prescriu în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.

Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 150 Cod procedură civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza în vederea soluționării.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial sub nr._/3/2012, la data de 26.11.2012, reclamanta Federația S. Transporturilor Feroviari din România a chemat în judecată pe pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători S.A. (S.N.T.F.C. "C.F.R. Călători S.A.), solicitând pentru fiecare membru de sindicat al Federației salariat al societății pârâte, membri de sindicat care își însușesc acțiunea în instanță sub semnătură pe tabelele nominale anexate acțiunii și care împuternicesc Federația pentru a introduce acțiunea, obligarea pârâtei la acordarea și achitarea de drepturi bănești pentru anul 2010, reprezentând un salariu suplimentar pentru anul 2010, echivalent cu salariul de bază de încadrare din decembrie, actualizat cu rata inflației la data plății efective, în baza art. 30 din CCM la nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar înregistrat la MMFPS sub nr. 2836/20/28.12.2006, pentru perioada 28.12._08 și a actului adițional la acesta pentru perioada 29.12._10 înregistrat la MMFPS sub nr. 370/20.06.2008, precum și la acordarea și achitarea drepturilor salariate suplimentare individuale neacordate în anul 2010, reprezentând prima Feroviarului pe anul 2010 conform art. 71 a doua liniuță si prima de Paste si prima de C. pentru anul 2010 conform art. 71 prima liniuță din CCM la nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar înregistrat la MMFPS sub nr. 2836/20/28.12.2006 și a actului adițional la acesta înregistrat la MMFPS sub nr. 370/20.06.2008, coroborate cu actul SNTFC CFR Călători SA nr. 1/644/04.03.2009.

Prin încheierea de ședință din data de 13.03.2014 s-a dispus disjungerea cererii de chemare în judecată și formarea unor dosare distincte, în funcție de sindicatele afiliate Federației S. Transportatorilor Feroviari din România, respectiv în dosarul de față, înregistrat sub nr._, Sindicatul Mecanicilor de Locomotivă Călători Teiuș.

Prin sentința civilă nr. 6012/22.05.2014 Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a respins ca neîntemeiată excepția prescrierii dreptului material la acțiune cu privire la acordarea premierii anuale acordate de "Ziua Ceferistului" pe anul 2010, a ajutorului material pentru Paste și C. pe anul 2010, precum și a salariului suplimentar aferent anului 2010 invocată de pârâtă; a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții B. loan, B. M., M. V., L. V., D. A., P. N., D. Ș., N. A., M. loan, H. A., R. V., S. M., P. G., B. M., P. D., losa O., losa M. I., S. loan, C. D. N., H. V., O. T., C. I., C. N., C. M. D., K. A., R. L., H. T., G. M., H. M., M. M. C., S. I. A., S. Vaier C., D. loan, S. R. G., F. A., H. M. F., lakob V., N. E., Mân S. C., B. T., B. losif, M. N., H. V., P. I., D. M., H. M. I., M. loan, P. C., P. loan, R. loan, S. C., H. loan, C. loan, D. A., C. D. loan, T. A. D., V. loan, C. T., membrii ai Sindicatului Mecanicilor de Locomotivă Călători Teiuș, prin Federația S. Transportatorilor Feroviari din România, în contradictoriu cu pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Călători ”CFR Călători” SA; a obligat pârâta să plătească reclamanților ajutorul material de P. aferent anului 2010, ajutorul material de C. aferent anului 2010, Premiera pentru Ziua Feroviarului aferent anului 2010 și salariul suplimentar aferent anului 2010, sume ce vor fi actualizate cu rata inflației la data plății efective.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

In considerarea prevederilor art. 137 alin. 1 din codul de procedură civilă, Tribunalul a analizat cu prioritate excepțiile unite cu fondul cauzei.

În considerarea prevederilor art. 137 alin. 1 din codul de procedură civilă, Tribunalul a analizat cu prioritate excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților, invocată de pârâtă.

Deliberând cu prioritate asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă în baza prevederilor art. 268 alin. 1 lit. e din codul muncii (art. 283 alin. 1 lit. e din codul muncii în forma în vigoare la data pretinsei împliniri a termenului prescripției pentru pretențiile reclamanților având ca obiect plata ajutorului material aferent sărbătorii de Paști și premierea pentru Ziua feroviarului pentru anul_), Tribunalul a respins această excepție, în cauză nefiind aplicabile dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. e din Codul muncii referitoare la termenul de prescripție de 6 luni aplicabil în situația neexecutării contractului colectiv de muncă ci, drepturile pretinse de reclamanți respectiv acordarea unor drepturi individuale, care chiar dacă se regăsesc in contractul colectiv de muncă fac parte din categoria drepturilor bănești suplimentare respectiv drepturi individuale ale salariaților si nu au caracter de drepturi colective astfel încât nu sunt supuse termenului de prescripție de 6 luni ci termenului de prescripție prevăzut de art. 268 alin. 1 lit. c și art. 268 alin. 2 și art. 171 din codul muncii după republicare, referitor la litigii în legătură cu drepturi și obligații pentru care nu s-a defipt de legiuitor un termen special, neavând relevanță ca drepturile in discuție au luat naștere în urma negocierilor colective.

Tribunalul nu a reținut susținerea pârâtei în sensul că Prima pentru Ziua Feroviarului pentru anul 2010 și Ajutor material de P. și C. pentru anul 2010, respectiv, salariului suplimentar pentru anul 2010, nu sunt drepturi salariale astfel cum sunt reglementate de prevederile art. 155 din Codul Muncii și nici venituri din salariu, astfel cum acestea sunt prevăzute de art.55 alin.(1)-(3) din Codul Fiscal și pe cale de consecință, nu sunt aplicabile prevederile art.268 alin. 1 lit. c) din Codul Muncii, întrucât, aceste venituri se acordă din fondul de salarii.

Și dacă s-ar fi considerat că Prima pentru Ziua Feroviarului și Ajutorul material de P. și C. acordate de angajatori angajaților, în conformitate cu prevederile contractuale nu sunt drepturi salariale negociate individual acestea fac totuși parte din categoria unor drepturi individuale a salariaților ce iau naștere în temeiul existentei si executării contractelor individuale de muncă, drepturi reglementate ca si cadru general de lege chiar dacă sunt preluate în contractul colectiv de muncă sub aspectul condițiilor concrete de acordare, astfel încât, nu le este aplicabil sub aspectul prescripției extinctive textul 268 alin. 2 lit. c din codul muncii (după republicare) referitoare la termenul de prescripție de 6 luni aplicabil în situația neexecutării contractului colectiv de muncă ci prevederile art. 268 alin. 2 din codul muncii pentru Ajutorul material de P. și C. pentru anul 2010 și prevederile art. 268 alin. 1 lit. c, pentru drepturile reprezentând Prima pentru Ziua Feroviarului și salariul suplimentar pentru anul 2010 (care are natura juridică a unui adaos în sensul prevederilor art. 160 din codul muncii (prevederile art.155 din Codul Muncii anterior republicării).

Pe fondul cauzei, Tribunalul a reținut următoarele:

Cu privire la capătul de cerere prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la plata către reclamanți a sumelor reprezentând plata ajutorului material aferent sărbătorii de Paști și C. pentru anul 2010 și premierea pentru Ziua Feroviarului pentru anul 2010, sume ce vor fi actualizate cu coeficientul de inflație de la data scadenței la data plății, Tribunalul a reținut următoarele:

Acestea sunt solicitate în temeiul prevederilor art. 71 din contractul colectiv de încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valabil pe anii 2006-2008 (înregistrat sub nr. 2836/20/28.12.2006 la Ministerul Muncii Solidarității Sociale si familie; prelungit prin actul adițional înregistrat sub nr. 629/04.01.2010 până la data de 31.01.2011. Așa cum rezulta din art. 4 al actului adițional înregistrat sub nr. 370/20.06.2008, acest contract este aplicabil intimatei, conform anexei 4 la acesta.

Potrivit art. 71 prima si a doua liniuță din Contractul colectiv de munca încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar valabil pe anii 2006-2008 (prelungit prin ic: adițional pana la data de 31 decembrie 2011): „Cu ocazia sărbătorilor de Paste si de C. se va acorda salariaților un ajutor materia. stabilit cel puțin la nivelul clasei I de salarizare ...”; „pentru Ziua Feroviarului se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit c; Consiliul de Administrație, la nivelul clasei I de salarizare”.

Tribunalul a analizat pretențiile reclamanților în funcție de prevederile legale si contractuale în vigoare la data nașterii dreptului si a obligației de plată (anul 2010).

Din dispozițiile codului muncii, art. 247 și cele ale Legii nr. 130/1996, în vigoare la data nașterii drepturilor rezultă că orice contract colectiv de muncă se impune, în conținutul său, părților contractului individual de muncă. El guvernează aceste contracte ca o lege, impune obligații pentru angajator și creează drepturi în favoarea salariaților, atunci când clauzele contractului au un caracter concret și pot fi executate prin aducerea la îndeplinire de către părți.

Mai mult, potrivit art. 238 raportat la art. 239 și art. 241 alin. 1 litera b din Codul muncii, se desprinde concluzia clară a producerii efectelor prevederilor cu caracter minimal ale contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de grupuri de angajatori față de toți salariații încadrați la toți angajatorii care fac parte din grupul de angajatori pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel, indiferent de afilierea acestora la o organizație sindicală, câtă vreme contractele individuale de muncă sau contractele colective de muncă încheiate la nivel inferior nu pot cuprinde clauze care să cuprindă drepturi mai puțin favorabile salariaților decât cele stabilite prin contractul colectiv de muncă unic la nivel superior.

Întrucât art. 243 din Codul Muncii și art. 30 in Legea nr. 130/1996 prevăd că executarea contractului colectiv este obligatorie și că neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contract atrage răspunderea celor vinovați, Tribunalul a constatat că în cazul de față angajatorul era obligat în executarea art. 71 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar valabil pe anii 2009-2010 (prelungit prin act adițional pana la data de 28 decembrie 2010 și ulterior până la 31 ianuarie 2011), să acorde salariaților proprii plata ajutorului material aferent sărbătorilor de Paști și C. pentru anul 2010 și premierea pentru Ziua Feroviarului pentru anul 2010.

Astfel, parata nu putea invoca suspendarea prevederilor echivalente din Contractul Colectiv de Muncă aplicabil la nivel de unitate prin Actul adițional nr. 1708/21.04.2010, invocate de pârâtă, în ceea ce privește obligația acesteia de a plăti angajaților ajutorul material cuvenit pentru sărbătorile de P. pentru anul 2010, respectiv premierea ocazionata de Ziua Ceferiștilor pe anul 2010, de vreme ce clauza contractuala stabilita in contractul colectiv de munca încheiat la nivel superior, obliga la plata acestor drepturi salariale.

De altfel în anul 2010 Sărbătoarea Paștelui a fost sărbătorită în perioada 4-6 aprilie 2010, anterior încheierii Actului adițional nr. 1708/ 21.04.2010, invocat de pârâtă.

Mai mult, parata este membră a Asociației Patronale semnatare a Contractului colectiv de munca încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar valabil pe anii 2006-2008, prelungit prin act adițional pana la data de 28 decembrie 2010 (respectiv 31.01.2011).

Totodată, aspectul că prin art. 69 din Contractul Colectiv de muncă pe anul 2009-2010 al Societății Naționale de Transport Feroviar Călători „CFR Călători" SA, înregistrat la D.M.I.S. a Municipiului București cu nr. 2572 din 04.06.2009, s-a prevăzut că prevederile privind plata ajutorului material de Paste și C. și respectiv premierea pentru Ziua Ceferiștilor, se aplică cu 01.01.2010, nu poate fi avută în vedere de instanță ca un argument al neplății acestor drepturi, din cel puțin două considerente.

Astfel, acestea au fost recunoscute prin art. 71 din CCM încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar valabil pe anii 2006-2008, înregistrat la Ministerul Muncii Solidarității Sociale si Familiei sub nr. 2836/ 20/28.12.2006 și prelungit prin act adițional pana la data de 31.01.2011 (contract încheiat la nivel superior celui încheiat la nivel de unitate si aplicabil intimatei în perioada 01.04._10).

Cu privire la ajutorului material de C. pentru anul 2010 respectiv premierea pentru Ziua Ceferiștilor pe anul 2010, Tribunalul a îndepărtat susținerea pârâtei în sensul aspectului necuvenit al acestor drepturi prin invocarea prevederilor art. 69 din CCM pe anul 2009-2010 al Societății Naționale de Transport Feroviar Călători „CFR Călători" SA, înregistrat la D.M.I.S. a Municipiului București cu nr. 2572 din 04.06.2009, prin care s-a prevăzut că prevederile privind plata ajutorului material de Paste și C. și respectiv premierea pentru Ziua Ceferiștilor, se aplică cu 01.01.2010 și a prevederilor Actului Adițional la CCM pe anul 2009-2010 al SNTFC „CFR Călători" SA, înregistrat la D.M.I.S. a Municipiului București cu nr. 2572 din 04.06.2009, înregistrat sub nr. 1708/21.04.2010 la Agenția pentru Prestații Sociale a Municipiului București, prin care părțile au modificat prevederile art. 69 lit. a și b și au stabilit că prevederile privind plata ajutorului material de P. și C. și respectiv premierea pentru Ziua Ceferiștilor, se aplică începând cu 01 ianuarie 2011 și că nu se aplică în perioada 01.04._10.

Astfel, Tribunalul a constatat că reclamanții nu solicită aceste drepturi în temeiul prevederilor CCM pe anul 2009-2010 al Societății Naționale de Transport Feroviar Călători „CFR Călători" SA, ci în temeiul prevederilor art. 71 din CCM încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valabil pe anii 2006-2008, prelungit prin actul adițional până la 31.01.2011.

Așa cum rezulta din art. 4 al actului adițional înregistrat sub nr. 370/ 20.06.2008, acest contract este aplicabil intimatei, conform anexei 4 la acesta.

In ceea ce privește obligativitatea prevederilor art. 71 din CCM încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valabil pe anii 2006-2008 (înregistrat sub nr. 2836/20/28.12.2006 la Ministerul Muncii Solidarității Sociale si familiei prelungit prin actul adițional înregistrat sub nr. 629/04.01.2010 până la data de 31.01.2011), conform înțelegerii partenerilor de dialog social și având în vedere dispozițiile art. 241 alin. 1 lit. b si art. 283 alin. 3 din Codul muncii (în vigoare la data nașterii drepturilor) precum și faptul că, din perspectiva salariatului, acordarea unor salarii suplimentare, respectiv drepturi salariate suplimentare reprezintă un drept al acestuia, rezultă că acestui drept îi corespunde obligația corelativă a angajatorului de acordare a acestuia în condițiile prevăzute de contractul colectiv pentru următoarele argumente:

Din dispozițiile codului muncii, art. 247 și cele ale Legii nr. 130/1996 (acte normative care guvernează executarea raportului contractual), rezultă ca orice contract colectiv de muncă se impune, în conținutul său, părților contractului individual de munca. El guvernează aceste contracte ca o lege, impune obligații pentru angajator si creează drepturi în favoarea salariaților, atunci când clauzele contractului au un caracter concret și pot fi executate prin aducerea la îndeplinire de către părți.

Contractul colectiv de muncă reprezintă un acord de voință și în același timp, un izvor de drept, o normă convențională negociată, impunându-se părților contractului individual întocmai ca si Iegea:

In cauză devin aplicabile prevederile art. 238 din codul muncii în conformitate cu care contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, art. 239 și art. 241 alin. 1 litera b din codul muncii, în conformitate cu care „prevederile contractului colectiv de muncă produc efecte pentru toți salariații, indiferent de data angajării sau de afilierea lor la o organizație sindicală", respectiv „clauzele contractelor colective de muncă produc efecte ... pentru toți salariații încadrați la angajatorii care fac parte din grupul de angajatori pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă Ia acest nivel".

Totodată, potrivit prevederilor înscrise în art. 40 alin. 2 litera c din codul muncii, angajatorului îi revine obligația de a acorda salariaților „toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de munca aplicabil si din contractele individuale de muncă".

In conformitate cu prevederile art. 31 și art. 33 alin. 3 din Legii nr. 130/1996 (act normativ care guvernează executarea clauzelor contractuale), modificarea clauzelor contractului colectiv de muncă pe parcursul executării acestuia sau suspendarea aplicării unor prevederi din contractul colectiv de muncă se poate realiza numai prin acordul de voință al părților.

In conformitate cu prevederile art. 244 din Codul Muncii (în forma în vigoare la data dreptului si a obligației de plată), contractul colectiv de muncă poate fi modificat pe parcursul executării lui, în condițiile legii, prin acordul părților iar conform art. 246 din Codul Muncii aplicarea contractului colectiv de munca poate fi suspendată prin acordul de voință al părților.

Tribunalul nu a reținut susținerea pârâtei în sensul că prevederile art. 71 din acest contract colectiv de muncă „ar fi fost suspendate" prin Procesul Verbal încheiat în data de 25.05.2009 între conducerea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și federațiile sindicale feroviare.

In cuprinsul acestuia se menționează în mod expres că „Măsurile stabilite se referă numai la anul 2009", cu consecința că ar putea fi invocat numai în privința drepturilor aferente anului 2009, iar pe de altă parte Tribunalul constată că acesta nu poate reprezenta în sine un act adițional privind modificarea clauzelor contractului colectiv de muncă pe parcursul executării acestuia, câtă vreme modificarea contractului colectiv de muncă se poate realiza numai în condițiile legii, sau suspendarea aplicării unor prevederi din contractul colectiv de muncă, ce se poate realiza numai prin acordul de voință al părților.

Or, modificările aduse Contractului Colectiv de Muncă operează numai dace se comunică în scris organului la care se păstrează și devin aplicabile de la data înregistrării sau la o dată ulterioară, potrivit convenției părților (art. 31 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, act normativ care guvernează executarea clauzelor contractuale).

Totodată, suspendarea aplicării contractului colectiv de muncă operează dacă este notificată în termen de 5 zile, organului la care acesta a fost depus pentru înregistrare (art. 33 alin. 3 și alin. 4 din Legea nr. 130/1996 act normativ care guvernează executarea clauzelor contractuale.

Devine evident în acest context că, față de împrejurarea că nu a intervenit în forma și cu formalitățile prevăzute de lege modificarea clauzelor contractului colectiv de muncă pe parcursul executării acestuia sau suspendarea acestora nici în anul 2009 și cu atât mai puțin ir. anul 2010, an neavut în vedere prin Procesul Verbal încheiat în data de 25.05.2009 între conducerea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și federațiile sindicale feroviare. Tribunalul a constatat că prevederile art. 71 din CCM încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valabil pe anii 2006-2008 (înregistrat sub nr. 2836/20/28.12.2006 la Ministerul Muncii Solidarității Sociale si Familiei, prelungit prin actul adițional înregistrat sub nr. 629/04.01.2010 până la data de 31.01.2011, au fost în vigoare în perioada de referință, fiind obligatorii pentru părțile semnatare, potrivit art. 238 raportat la art. 239 și art. 241 alin. 1 litera b din codul muncii, mai sus redate.

In plus, intimata a invocat în refuzul de a executa clauzele contractului colectiv de muncă prevederile unui act normativ, respectiv ale art. 7 din O.U.G nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici coroborate cu articolul 15 alineatul 1 din O.U.G. nr. 37/2008, privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, însă Tribunalul a constatat că aceste acte normative nu conțin nici o prevedere care să permită suspendarea unilaterală a executării unor clauze a contractelor colective de muncă.

Potrivit art. 7 din O.U.G nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici „ (1) Fundamentarea fondului de salarii anual, prevăzut în bugetul de venituri și cheltuieli al operatorilor economici, se va face pe baza indicelui de creștere a câștigului salarial mediu brut lunar, care nu va putea fi mai mare de 60% din indicele de creștere a productivității muncii, calculat în unități valorice comparabile sau în unități fizice, după caz. "

Or, aceste prevederi impun doar fundamentarea bugetelor de venituri și cheltuieli cu respectarea unor indici financiari în ceea ce privește indicele de creștere a câștigului salarial mediu brut lunar, iar nu acordarea drepturilor salariale și a celorlalte drepturi de natură salarială condiționată de asigurarea resurselor financiare pentru plata acestora.

Or, bugetul de venituri si cheltuieli rectificat pe anul 2010 cât și rubrica „cheltuieli de personal" sunt fundamentate la sfârșitul anului 2010 pentru începutul anului următor iar la constituirea acestuia angajatorul are obligația de a lua toate măsurile ca la cheltuielile de personal să prevadă cheltuielile cu toate drepturile salariale prevăzute de lege sau stabilite contractual (atâta vreme cât în acest caz, dreptul în discuție nu face obiectul unor limitări sau restricții instituite prin lege) câtă vreme, potrivit art. 156 din Codul muncii, salariile trebuie plătite înaintea oricăror obligații ale angajatorului, și aceasta indiferent de existența unor limitări cu privire la cheltuielile totale aprobate angajatorului.

În acest context nu poate fi primită susținerea pârâtei în sensul că pârâta are obligația utilizării veniturilor realizate conform prevederilor legale și a clasificației bugetare, câtă vreme potrivit art. 156 din Codul muncii, salariile trebuie plătite înaintea oricăror obligații ale angajatorului, aceasta fiind o obligație legală, expresă, fără ca pentru angajatorul pârât să fie prevăzute derogări.

Plata muncii către salariați și a drepturilor de natură salarială cuvenite ca urmare a desfășurării muncii în condiții negociate legal nu poate fi supusă unei condiții potestative din partea angajatorului cu consecința sistării acestora ori de câte ori angajatorul nu întocmește corespunzător bugetul astfel încât să fie în măsura să respecte prevederile art. 156 din Codul muncii referitoare la onorarea cu prioritate a obligațiilor salariale, iar împrejurarea că sumele respective sunt sume aprobate în bugetul de venituri și cheltuieli potrivit legii este o garanție a plății drepturilor în discuție, întrucât nu-i poate fi permis angajatorului si nici statului să prevadă acordarea unor drepturi pentru angajați pe care tot acesta să le condiționeze de voința sa de a aloca sau nu resursele financiare necesare plății acestora.

Tribunalul nu a reținut susținerea pârâtei în sensul în care Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar nu ar reprezenta o convenție legal făcută, întrucât ar contraveni unor „acte normative apărut ulterior semnării contractului colectiv de muncă".

Aceasta reprezintă o interpretare total eronată a cauzelor și efectelor nulității in legislația civilă în general și în legislația muncii, în particular.

Pe de o parte, Tribunalul a constatat că nulitatea este o sancțiune juridică ce intervine pentru nerespectarea oricăreia dintre condițiile legale necesare pentru încheierea valabilă a contractului.

Două aspecte relevante pot fi reținute în speța de față: caracterul nulității de sancțiune de drept civil care lipsește actul juridic civil de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă. Cu alte cuvinte nulitatea este sancțiunea ce intervine în cazul în care, la încheierea actului juridic civil, nu se respectă dispozițiile legale referitoare la condițiile de validitate ale actului juridic (indiferent că este vorba despre condiții de fond sau de formă) momentul în raport de care se apreciază conformitatea actului juridic cu Iegea este acela al încheierii actului juridic, respectiv cauza nulității este contemporană momentului încheierii actului juridic, conform principiului „tempus regit actum."

Cu alte cuvinte cauza de nulitate există în momentul încheierii actului juridic și constă în nerespectarea unei dispoziții legale referitoare la încheierea valabilă a actului.

Or, în cazul de față pârâta nu a invocat existența unor cauze de nevalabilitate a contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar, care ar fi fost încălcate la data încheierii acestuia (iar nu ulterioare încheierii contractului, cauzele survenite neputând afecta valabilitatea actului încheiat legal la data facerii sale și supus legii de la data întocmirii) și nici nu arată expres care sunt prevederile legale pretins eludate la încheierea actelor adiționale la acesta, respectiv care sunt limitele prevăzute de lege de la care s-a derogat prin convenție și care ar atrage nevalabilitatea acestora sau care ar avea ca efect nulitatea acestora.

In acest context invocarea unei situații survenite ca fiind un aspect de natură a atrage nevalabilitatea convenției colective este nelegală.

În orice caz nu poate fi permis un refuz de executare întemeiat de nelegalitatea clauzelor fără a se solicita constatarea acestui caracter.

În plus, intimata a invocat în refuzul de a executa clauzele contractului colectiv de muncă existența unor dificultăți economice care ar avea efectul unor cauze de exonerare, însă, nu justifică motivul pentru care a negociat, din calitatea de membru al patronatului, drepturi salariale pe care nu le poate onora.

Tribunalul a îndepărtat și apărarea pârâtei întemeiată pe prevederile art. 12 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de munca, republicată, cu modificările ulterioare: în conformitate cu care: „contractele colective de munca se pot încheia si pentru salariații instituțiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturi a căror acordare si cuantum sunt stabilite prin dispozițiile legale".

Or, aceste prevederi legale sunt norme cu caracter special derogator și se aplică în mod expres salariaților din instituțiile bugetare, finanțate de la bugetul de stat și ale căror drepturi salariale nu se negociază ci se stabilesc prin lege în limite precise și ca atare, nu pot constitui obiectul negocierilor colective iar nu și societății pârâte, care este Societate Comercială și care se autofinanțează, indiferent de existența unor prevederi legale referitoare la aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli prin hotărâre de guvern, inițiată de Ministerul Transporturilor cu avizul Ministerului Finanțelor Publice și cel al Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, în conformitate cu prevederile art. 5 lit. a) din OUG nr. 79/2008 coroborate cu art. 15 alin. (1) din O.U.G nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar.

Salariaților care nu fac parte din instituțiile bugetare li se aplică reguli proprii, respectiv cele referitoare la caracterul negociat al salarizării, nefiind în prezența unor drepturi a căror acordare și cuantum ar fi prestabilit prin lege, normele speciale neputând fi extinse prin analogie și la cazuri pe care acestea nu le vizează în mod expres.

In acest context, în condițiile în care dreptul reclamanților la plata drepturilor prevăzute de prevederile art. 71 din contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valabil pe anii 2006-2010 nu este afectat de vreo cauză de ineficacitate nu este afectat nici dreptul acestuia la acordarea sumelor cu acest titlu, reclamantul fiind îndreptățit la acordarea acestuia în perioada în care a fost sistată acordarea în mod unilateral.

Art. 41 alin. 5 din Constituție garantează caracterul obligatoriu al convențiilor colective între părți.

Existența sau inexistența resurselor financiare bugetare nu poate avea vreo influență asupra stabilirii sau recunoașterii drepturilor salariate prevăzute în Contractul Colectiv de Munca.

A recunoaște angajatorului posibilitatea ca după negocierea contractului colectiv de munca, deci după stabilirea drepturilor si obligațiilor reciproce ale părtilor, sa fie exonerat de plata salariilor sau a drepturilor asimilate prevalandu-se de scuza aprobării unui buget de venituri mult inferior celui necesar pentru respectarea obligațiilor salariale asumate prin contract, sau de faptul ca unitatea face parte din categoria agenților monitorizati conform prevederilor OUG nr. nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, aprobată prin Legea nr. 203/2009, ar însemna practic acceptarea unei negocieri pur formale cu consecința golirii de conținut a principiului negocierii salariale.

Întrucât art. 243 din Codul Muncii și art. 30 din Legea nr. 130/1996 prevăd că executarea contractului colectiv este obligatorie și că neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contract atrage răspunderea celor vinovați, Tribunalul a constatat că în cazul de față angajatorul era obligat în executarea art.71 din CCM încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valabil pe anii 2006-2010 la plata către salariați a sumelor reprezentând plata ajutorului material aferent sărbătorii de Paști și C. pentru anul 2010 și premierea pentru Ziua Feroviarului pentru anul 2010, în funcție de perioada efectiv lucrată de fiecare dintre reclamanți, în nici un caz neputând fi permis un refuz de executare întemeiat de nelegalitatea clauzelor fără a se solicita constatarea acestui caracter sau pe motivul nesolicitării drepturilor de către reprezentanții salariaților, întrucât executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, angajatorul fiind obligat la acordarea drepturilor negociate și stabilite neechivoc, iar în caz de neexecutare a obligației culpa aparține angajatorului iar nu reprezentanților salariaților cărora nu le revenea nici o obligație contractuală în legătură cu plata acestor drepturi.

Nu a fost reținută nici susținerea pârâtei în sensul că această premiere nu este posibilă întrucât nu a fost stabilită de Consiliul de Administrație, întrucât, Contractul colectiv de muncă nu prevede că dreptul salariaților la premiul în discuție ar fi condiționat de existența unei hotărâri a Consiliului de Administrație, ci doar poate decide și alte alocări de venituri, însă nu poate decide dacă își execută o obligație necondiționată.

Mai mult, lipsa de preocupare a angajatorului pentru stabilirea cuantumului unor drepturi cuvenite salariaților nu poate duce la anihilarea dreptului acestora ce s-a născut în baza clauzelor contractului colectiv de muncă.

Față de cele reținute, Tribunalul a admis cererea de chemare în judecată și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumelor reprezentând plata ajutorului material aferent sărbătorii de Paști și C. pentru anul 2010 și premierea pentru Ziua Feroviarului pentru anul 2010, în funcție de perioada efectiv lucrată de fiecare dintre reclamanți.

Aceste sume urmează a fi actualizate cu indicele de inflație la data plații efective, indicele de inflație reprezentând un calcul matematic aplicabil in cazul unui fenomen specific economiei de piața si prin intermediul căruia se măsoară gradul de depreciere a valorii banilor aflați in circulație, aduși astfel la actuala lor putere de cumpărare.

Cu privire la capătul de cerere prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumelor reprezentând salariul suplimentar echivalent cu salariul de încadrare din luna decembrie a anului respectiv pentru anul 2010, Tribunalul a reținut următoarele:

Reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la acordarea retroactivă a salariului suplimentar echivalent cu salariul de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, anul 2010.

Cu privire la salariul suplimentar aferent anului 2010, Tribunalul a constatat că acesta este solicitat în temeiul prevederilor art. 30 alin. 1 din Contractul colectiv de munca încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar. Așa cum rezulta din art. 4 al actului adițional înregistrat sub nr. 370/20.06.2008, acest contract este aplicabil intimatei, conform anexei 4 la acesta, iar nu în temeiul prevederilor art. 32 din Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivel de unitate.

În acest context nu au relevanță apărările privind suspendarea acestei prevederi din Contractul Colectiv de Muncă aplicabil la nivel de unitate prin Actul adițional nr. 1708/21.04.2010, invocate de pârâtă.

Potrivit art. 30 alin. 1: „Pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar, echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv."

Aceste prevederi sunt aplicabile în temeiul art. 247 și cele ale Legii nr. 130/1996, în vigoare la data nașterii drepturilor, respectiv, ale art. 238 raportat la art. 239 și art. 241 alin. 1 litera b din codul muncii, analizate la primul capăt de cerere și care se impun pentru aceleași considerații de drept și de fapt, nemaifiind necesară reluarea acestora.

Tribunalul a constatat că reclamanții nu solicită aceste drepturi în temeiul prevederilor Contractului Colectiv de Muncă pe anul 2009-2010 al Societății Naționale de Transport Feroviar Călători „CFR Călători" SA, ci în temeiul prevederilor art. 30 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar.

Așa cum rezulta din art. 4 al actului adițional înregistrat sub nr. 370/20.06.2008, acest contract este aplicabil intimatei, conform anexei 4 la acesta.

In ceea ce privește obligativitatea prevederilor art. 30 alin. 1 din CCM încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar, conform înțelegerii partenerilor de dialog social și având în vedere dispozițiile art. 241 alin. 1 lit. b și art. 283 alin. 3 din Codul muncii precum (în vigoare la data nașterii drepturilor) și faptul că, din perspectiva salariatului, acordarea unor salarii suplimentare, respectiv drepturi salariate suplimentare reprezintă un drept al acestuia, rezultă că acestui drept îi corespunde obligația corelativă a angajatorului de acordare a acestuia în condițiile prevăzute de contractul colectiv pentru următoarele argumente:

Din dispozițiile codului muncii, art. 247 și cele ale Legii nr. 130/1996 (acte normative care guvernează executarea raportului contractual), rezultă că orice contract colectiv de muncă se impune, în conținutul său, părților contractului individual de muncă. El guvernează aceste contracte ca o lege, impune obligații pentru angajator și creează drepturi în favoarea salariaților, atunci când clauzele contractului au un caracter concret și pot fi executate prin aducerea la îndeplinire de către părți. Contractul colectiv de muncă reprezintă un acord de voință și în același timp, un izvor de drept, o normă convențională, negociată, impunându-se părților contractului individual întocmai ca si Iegea;

In cauză devin aplicabile prevederile art. 238 din codul muncii în conformitate cu care, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, art. 239 și art. 241 alin. 1 litera b din codul muncii, în conformitate cu care „prevederile contractului colectiv de muncă produc efecte pentru toți salariații, indiferent de data angajării sau de afilierea lor la o organizație sindicală", respectiv „clauzele contractelor colective de muncă produc efecte ... pentru toți salariații încadrați la angajatorii care fac parte din grupul de angajatori pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel".

Totodată, potrivit prevederilor înscrise în art. 40 alin. 2 litera c din codul muncii, angajatorului îi revine obligația de a acorda salariaților „toate drepturile ce decurs din lese, din contractul colectiv de munca aplicabil si din contractele individuale de muncă".

Întrucât art. 243 din Codul Muncii și art. 30 din Legea nr. 130/1996 prevăd că executarea contractului colectiv este obligatorie și că neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contract atrage răspunderea celor vinovați, Tribunalul constată că în cazul de față angajatorul era obligat în executarea art. 30 alin. 1 din CCM încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar la acordarea și plata personalului propriu a sumelor reprezentând plata salariului suplimentar aferent anului 2010, salariaților care îndeplinesc condițiile de acordare, respectiv, „criteriile care condiționează acordarea salariului suplimentar pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic", respectiv, au avut o activitate ireproșabilă în cursul anului 2010 și nu au fost sancționați disciplinar cu una din sancțiunile prevăzute de art. 264 alin. 1 lit. c și art. 164 alin. 1 litera f din codul muncii în forma în vigoare în anul 2010, sau cărora li s-au aplicat repetat sau cumulat în cursul anului calendaristic, sancțiunea prevăzută de art. 264 alin. 1 lit. d) și art. 164 alin. 1 litera e) din codul muncii în forma în vigoare în anul 2010, sau după caz, au absentat nemotivat de la serviciu mai mult de o zi, respectiv o tură, sau una din măsurile prevăzute la art. 42 pct. 1 lit. a) și art. 42 pct. 1 lit. b) din Statutul disciplinar al personalului din unitățile de transporturi.

Față de cele reținute, a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți, în funcție de perioada efectiv lucrată de fiecare din aceștia în cadrul unității pârâte în perioada de referință.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Călători „C.F.R. Călători" - S.A., la data de 25.07.2014, în termen legal, înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a VII-a pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la 13.08.2014.

Prin recursul formulat, recurenta-pârâtă solicită modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii formulate ca netemeinică și nefondată, pentru următoarele considerente:

Invocă recurenta excepția prescrierii dreptului material la acțiune față de pretențiile reclamanților, astfel:

Pentru salariul suplimentar aferent anului 2010, potrivit art. 268 alin. (1) lit. e) din Codul Muncii, cererile pentru soluționarea unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia. Învederează recurenta că dreptul la salariul suplimentar ia naștere la data de 01 ianuarie a fiecărui an pentru anul precedent. Având în vedere faptul că acțiunea reclamanților a fost introdusă la data de 26.11.2012 apreciază recurenta că potrivit textului de lege invocat, pretenția reclamanților este prescrisă.

Pentru ajutorul material de P. pentru anul 2010, învederează recurenta faptul că Pastele a fost sărbătorit la data de 04.04.2010 și având în vedere data introducerii cererii, 26.11.2012, precum și dispozițiile art. 268 alin. (1) lit. e) din Codul Muncii, apreciază că această pretenție este prescrisă.

Pentru ajutorul material de C. aferent anului 2010, pretenție prevăzută de asemenea în exclusivitate în C.C.M., data nașterii acestui drept fiind 25.12.2010, în raport de data introducerii acțiunii, 26.11.2012, apreciază recurenta că și această pretenție este prescrisă, temeiul de drept fiind același, art. 268 alin. (1) lit. e) din Codul Muncii.

Pentru premierea de Ziua Ceferiștilor pentru anul 2010, pretenție care este prevăzută de asemenea numai în Contractul Colectiv de Muncă, invocând prevederile art. 268 alin. (1) lit. e) din Codul Muncii și faptul că Ziua Ceferiștilor este sărbătorită la data de 23 aprilie a fiecărui an și având în vedere că acțiunea a fost introdusă la data de 26.11.2012, apreciază recurenta că potrivit textului de lege invocat, pretenția reclamanților este prescrisă.

Recurenta arată că solicitările reclamanților își au izvorul în C.C.M. la nivel de unitate, precum și în Contractul Colectiv de Muncă la nivel de G. de Unități Feroviare, după cum indică chiar aceștia în cuprinsul cererii. Drepturile solicitate, deși sunt stabilite în bani, nu sunt de natură salarială și nu au legătură cu munca prestată, ci sunt drepturi stabilite prin clauzele contractului colectiv de munca, având un regim juridic distinct. Raportat la prevederile art. 159 și art. 160 din Codul Muncii "salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, acesta cuprinzând ""salariul de bază, indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri". Astfel, norma generală a Codului Muncii definește salariul, componentele acestuia respectiv: salariul de bază, indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri, precum și temeiul de drept și totodată izvorul obligațiilor părților acesta fiind contractul individual de muncă. Deși drepturile solicitate de reclamanți sunt stabilite în bani, acestea nu reprezintă contraprestația unei munci depuse de salariați, ci sunt recompense acordate de angajator în considerarea unei calități, aceea de "ceferist".

In concluzie, consideră recurenta că termenul de prescripție de 6 luni stipulat la art. 268 alin. (1) lit. e) din Codul Muncii se aplică ori de câte ori se revendică drepturi stipulate prin contractele colective de muncă, cu excepția acelor drepturi de natură salarială ce au o reglementare juridică separată, respectiv: salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.

Invoca recurenta lipsa calității procesuale active a sindicatului pentru P. I. dat fiind faptul ca la data introducerii cererii de chemare in judecata acesta nu mai avea calitatea de salariat, incetandu-i contractul individual de munca la data de 13.02.2012 și, prin urmare, i-a încetat si calitatea de membru de sindicat.

Având in vedere aceste excepții invocate, solicita recurenta ca instanța de control judiciar sa le admită si ca urmare a admiterii lor sa modifice sentința atacată in sensul admiterii excepțiilor si respingerii acțiunii.

Asupra fondului litigios, învederează recurenta următoarele în situația în care se va trece peste excepțiile invocate:

1. In ceea ce privește solicitarea privind acordarea salariului suplimentar, o consideră recurenta a fi o cerere neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Pentru anul în speță, 2010, se aplică în privința solicitărilor reclamanților Contractul Colectiv de Muncă al S.N.T.F.C. pe anul 2009-2010, înregistrat cu nr. 2572/04.06.2009 la Direcția de Muncă și Incluziune Socială a Municipiului București și Actul adițional înregistrat cu nr. 1708/21.04.2010 Ia DMISMB. Conform art. 247 din Codul Muncii valabil pentru anul 2010: „In cazul în care la nivel de angajator, grup de angajatori sau ramură nu există contract colectiv de muncă, se aplică contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior". per a contrario, dacă există un contract de muncă încheiat la nivel de angajator, se aplică acesta, nu cel încheiat la nivel superior.

În conformitate cu prevederile art. 32 alin. (1) și (3) din Contractele Colective de Muncă aplicabile pe anii 2009 - 2010 Ia nivelul S.N.T.F.C.: "Pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de baia de încadrare din luna decembrie a anului respectiv. ...".

Conform art. I ultima teză din Actul adițional la C.C.M. 2009-2010: "Aceste prevederi nu se aplică în anul 2010, urmând a se aplica începând cu 01 ianuarie 2011". Actul adițional produce efecte din momentul înregistrării la Direcția de Muncă și Incluziune Socială a Municipiului București, deci din 21.04.2010.

Având în vedere cele mai sus expuse, apreciază recurenta că este evident că pentru salariul suplimentar pentru anul 2010 nu există o obligație asumata prin C.C.M. de către SNTFM „C.F.R. Călători" S.A., în cadrul negocierilor contractului colectiv de muncă părțile semnatare ale acestuia convenind asupra neaplicării acestor drepturi, printre părțile semnatare fiind și reprezentantul reclamaților.

Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului de salarii, în procent de până la 10 la sută din fondul de salarii realizat lunar. Din analiza acestui text al contractului colectiv de munca rezulta în mod indubitabil faptul că salariul suplimentar se acordă „pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic”, deci aferent perioadei 01 ianuarie - 31 decembrie din fiecare an.

De asemenea potrivit art. 33 din C.C.M., "Criteriile care condiționează acordarea salariului suplimentar sunt cele din Anexa nr.6", iar art. 1 din Anexa 6 menționează în mod expres: „Salariul suplimentar se acordă pentru munca ireproșabilă prestată în cursul anului calendaristic." Nu are dreptul la salariul suplimentar aferent anului 2010: L. V., fiind sancționat cu avertisment scris in luna mai 2010; N. A., avertisment scris in luna februarie 2010; H. A., avertisment scris in luna martie 2010; S. M., avertisment scris martie 2010; P. G., avertisment scris iulie2010; B. M. loan, avertisment scris aprilie 2010; C. I. loan, avertisment scris martie 2010; H. T. N., avertisment scris aprilie 2010; G. M., avertisment scris februarie 2010 și aprilie 2010; M. M. C., avertisment scris iulie 2010; D. loan, avertisment scris februarie 2010 și aprilie 2010 reducerea salariului cu 5% pe 1 luna; R. loan, avertisment scris februarie 2010; D. A., avertisment scris martie 2010, potrivit deciziilor de sancționare.

Așadar nu se poate reține faptul că acești salariați au prestat muncă ireproșabilă, neîndeplinind astfel condițiile impuse de anexa nr. 6 a C.C.M., fapt pentru care cererea de acordarea a salariului suplimentar pentru salariații susmenționați aferentă anului în care i-au fost aplicate sancțiuni disciplinare este nelegală și netemeinică, motiv pentru care solicită recurenta respingerea acesteia.

Avându-se în vedere prevederile art. 1267 Cod Civil, conform cărora: „clauzele se interpretează unele prin altele, dând fiecăreia înțelesul ce rezultă din ansamblul contractului". precum și prevederile art. 1269 alin. (1) din Codul civil conform cărora dacă este neclară, convenția se interpretează în favoarea celui care se obligă, în opinia recurentei rezultă indubitabil că art. 32 alin. (1) și (3) din contractele colective de muncă aplicabile pentru anii 2008-2009 la nivelul C.F.R. Călători și prevederile din anexa nr. 6 la aceste contracte sunt interpretate, precum și aplicate, astfel: salariul suplimentar pentru muncă ireproșabilă se acordă față de criteriile menționate în anexa nr. 6 la contracte, sub condiția ca societatea să fi avut în anul 2010 venituri pentru constituirea fondului necesar pentru acordarea acestui salariu.

Precizează recurenta faptul că această condiție, respectiv constituirea fondului de salariu necesar pentru acordarea salariului suplimentar din veniturile realizate nu a putut fi îndeplinită motivat de faptul ca SNTFC „CFR Calatori" - S.A. este o societate cu capital de stat, aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor și unul dintre agenții economici monitorizați în baza prevederilor O.U.G. nr. 79/2001 și prevederilor O.U.G. nr. 79/2008, conform cărora: „...indicele câștigului salarial mediu nu poate fi mai mare decât indicele productivității muncii, calculat în unități fizice sau după caz, în unități valorice în condiții comparabile, în funcție de specificul activității..."". Deci în conformitate cu aceste prevederi legale societății i-a revenit obligația de a se încadra în fondul de salarii prevăzut în bugetul de venituri și cheltuieli aferent anului 2010, aprobat prin act normativ, iar fundamentarea fondului de salariu s-a făcut pe baza indicelui de creștere a câștigului salarial mediu brut și care nu putea fi mai mare decât indicele productivității muncii.

Fiind o societate cu capital de stat, aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, bugetul de venituri și cheltuieli al societății (depus) se aprobă prin hotărâre de guvern, inițiată de Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, cu avizul Ministerului Finanțelor Publice și cel al Muncii, Familiei și Protecției Sociale, în conformitate cu prevederile art. 5 lit. a) din O.U.G. nr. 79/2008 coroborate cu art. 15 alin. 1) din O.U.G. nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar.

S. s-a aflat imposibilitate de a constitui fondurile necesare acordării salariului suplimentar deoarece indicele de creștere a salariului mediu brut față de indicele productivității muncii este inferior celor reglementate prin O.U.G. nr. 79/2008.

Având în vedere că în anul 2010 în execuția bugetară preliminată s-a înregistrat o economie de 1,98% (rând 35 din execuție) la cheltuielile cu salariile, iar productivitatea muncii a fost realizată în proporție de 100% (rând 121 din execuție) rezultă că au fost respectate prevederile O.U.G. nr. 79/2008.

Din execuția bugetară preliminară pe anul 2010 reiese că societatea a înregistrat o nerealizare a veniturilor cu 17,83%, respectiv 167.018 mii lei (rând 4 din execuție), față de prevederile din BVC, înregistrând creanțe restante în cuantum de 115.700 mii lei (rând 126 din execuție), ceea ce a determinat insuficiența fondurilor pentru achitarea plăților restante reprezentând arierate către furnizorii de combustibil, reparatori și prestatori de servicii, sumă în cuantum de 550.000 mii lei (rând 125 din execuție). In condițiile în care nu au putut fi onorate plățile către furnizorii de materiale și servicii necesare desfășurării activității în condiții de operativitate, nu s-a dispus implicit nici de resurse financiare necesare acordării drepturilor de personal solicitate, respectiv salariul suplimentar aferent anului 2010.

Mai mult decât atât, în speță, prevederile art. 32 din C.C.M. la nivel de unitate, privitoare la acordarea salariului suplimentar din veniturile realizate, a fost pusă în acord cu dispozițiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 81/1997 privind reglementarea plătii premiilor anuale a celui de-al 13-lea salariu sau a ailor sume de aceasta natură, suportate din fondul de salarii, care de regulă se acordă la finele anului, conform cărora „regiile autonome și societățile comerciale care la data mirării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență au capitalul majoritar de stat și care, potrivii balanțelor de verificare și declarațiilor pentru impozitul pe profit la data de 31 octombrie a anului în curs, au înregistrat pierderi sau plăti restante față de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale sau bugetele fondurilor speciale, nu au dreptul de a plăti, la finele anului, premiul anual al 13-lea salariu sau orice alte sume de această natură suportate din fondul ele salarii".

Așadar, cererea reclamanților nu poate fi decât una nelegală și netemeinică raportat la prevederile actelor normative menționate mai sus, fapt pentru care solicită recurenta respingerea cererii pentru acordarea salariului suplimentar.

2. In ceea ce privește solicitarea reclamanților privind acordarea ajutorului material de P. pentru anul 2010 recurenta o consideră ca fiind o cerere neîntemeiată.

In conformitate cu prevederile art. 69 lit. a) din C.C.M. pe anii 2009 - 2010 la nivelul S.N.T.F.C.: "în afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia de următoarele: a) cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C. se va acorda salariați/or un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei l de salarizare; de ajutorul respective nu vor beneficia salariații care, în cursul anului respective, au absentat nemotivat de la serviciu sau la data acordării sunt în CFS cu durata de un an ...".

Conform art. II din Actul adițional la C.C.M. 2009-2010: "în perioada 01.04._10 aceste prevederi nu se aplică, urmând a se aplica începând cu 01 ianuarie 2011. Actul adițional produce efecte din momentul înregistrării la Direcția de Muncă și Incluziune Socială a Municipiului București, deci din 21.04.2010.

Dreptul la plata ajutorului material de P. pentru anul 2010 a luat naștere la data de 04.04.2010.

Având în vedere cele mai sus expuse este evident că pentru prima de P. pentru anul 2010 nu există o obligație asumată prin C.C.M. de către SNTFC „C.F.R. Călători" S.A., în cadrul negocierilor contractului colectiv de muncă părțile semnatare ale acestuia convenind asupra neaplicării acestor drepturi.

3. In ceea ce privește solicitarea reclamanților privind acordarea ajutorului material pentru C. aferent anului 2010 recurenta o consideră ca fiind o cerere neîntemeiată, având în vedere următoarele aspecte:

Reiterează recurenta prevederile art. 69 lit. a) din C.C.M. pe anii 2009 - 2010 la nivelul S.N.T.F.C., precum și ale art. II din Actul adițional la C.C.M. 2009-2010, anterior detaliate, precizând și faptul că dreptul la plata ajutorului material de C. pentru anul 2010 a luat naștere la data de 25.12.2010.

Având în vedere cele mai sus expuse, în opinia recurentei este evident că pentru prima de C. pentru anul 2010 nu există o obligație asumată prin C.C.M. de către SNTFC „C.F.R. Călători" S.A., în cadrul negocierilor contractului colectiv de muncă părțile semnatare ale acestuia convenind asupra neaplicării acestor drepturi.

4. În ceea ce privește premierea pentru „Ziua Ceferiștilor" pentru anul 2010, și această cerere este apreciată ca nefondată, fiind invocate prevederile art. 69 lit. b) din C.C.M. pe anii 2009 - 2010 la nivelul S.N.T.F.C.: "în afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia de următoarele: b) pentru se va acorda o premiere stabilită de Consiliul de Administrație cu consultarea delegaților aleși ai sindicatelor cel puțin la nivelul clasei î de salarizare ...", precum și cele ale art. II din Actul adițional la C.C.M. 2009-2010.

Dreptul la plata premierii pentru „Ziua ceferiștilor" pentru anul 2010 a luat naștere la data de 23.04.2010, conform art. 29 liniuța a III-a din CCM pe anii 2009-2010.

Având în vedere cele mai sus expuse, apreciază recurenta că este evident că pentru premierea pentru Ziua Ceferiștilor pentru anul 2010 nu există o obligație asumată prin C.C.M. de către societate.

La data de 07.01.2015 s-a depus la dosar întâmpinarea formulată de intimata Federația S. Transportatorilor Feroviari din România, prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și nelegal.

Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva criticilor formulate, Curtea reține următoarele:

În ceea ce privește excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune, se constată că în mod corect prima instanță a respins această excepție, față de prevederile art. 268 alin. 1 lit. c Codul muncii și raportat la data introducerii acțiunii, 26.11.2012, deoarece pretențiile reclamanților au ca obiect plata unor diferențe de drepturi salariale, astfel încât cauza pretențiilor formulate este răspunderea contractuală.

Sumele respective sunt solicitate în baza contractului individual de muncă și a convenției colective. Potrivit art. 155 Codul muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.

Referitor la pretențiile reclamanților aferente anilor 2009-2010 sunt aplicabile și dispozițiile Contractului colectiv de muncă unic la nivel național 2007-2010. În temeiul art. 41 din CCM la Nivel Național, adaosurile la salariul de bază sunt: a) Adaosul de acord; b) Premiile acordate din fondul de premiere calculate . minim 1,5% din fondul de salarii realizat lunar si cumulat; c) Alte adaosuri convenite la nivelul unităților si instituțiilor.

În raport de dispozițiile art. 268 alin. 1 lit. c Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.

Nu pot fi primite de către Curte susținerile recurentei SNTFC „CFR Călători” - SA în sensul că sunt aplicabile prevederile art. 268 alin. 1 lit. e Codul muncii, care fixează un termen de prescripție de 6 luni de la data nașterii dreptului material la acțiune în considerarea faptului că dreptul la plata ajutoarelor materiale, primelor și a salariului suplimentar este prevăzută în contractul colectiv de muncă.

Pretențiile intimaților-reclamanți au incontestabil semnificația unor drepturi salariale, întrucât sunt plătite în executarea unui raport de muncă și în considerarea calității reclamanților de salariați ai recurentei-pârâte, indiferent de izvorul lor, deci chiar dacă acestea sunt prevăzute în contractul colectiv de muncă. Această soluție se impune întrucât textul legal anterior enunțat nu impune pentru drepturile în raport cu care instituie un termen de prescripție de 3 ani, ca ele să decurgă din lege, cu excluderea drepturilor salariale de origine contractuală.

Din această perspectivă, termenul de prescripție de 6 luni este stipulat de art. 283 alin. 1 lit. e Codul muncii pentru alte situații de neexecutare a contractului colectiv de muncă decât cele care beneficiază de reglementare expresă prin textele anterioare, cum este cazul drepturilor evaluabile în bani datorate ca echivalent al muncii prestate.

De asemenea, Curtea constată ca fiind neîntemeiate susținerile recurentei referitoare la lipsa calității procesuale active a Sindicatului pentru P. I. dat fiind faptul că la momentul introducerii cererii de chemare în judecată acesta nu mai avea calitatea de salariat, contractul individual de muncă încetând la 13.02.2012.

Astfel, acțiunea cu care a fost învestită instanța de fond a fost formulată de reclamanta Federația S. Transportatorilor Feroviari din România, în numele membrilor de sindicat menționați în tabelele depuse la dosarul cauzei, printre care și membrul de sindicat P. I..

Potrivit art. 28 din Legea dialogului social nr. 62/2011: ”(1) Organizațiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislația muncii (…) contractele colective de muncă și contractele individuale de muncă (…), în fața instanțelor judecătorești, organelor de jurisdicție, a altor instituții sau autorități ale statului, prin apărători proprii sau aleși.

(2) În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1), organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acțiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizația sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunță la judecată în mod expres.”

În cauză reclamanta Federația S. Transportatorilor Feroviari din România a făcut dovada promovării acțiunii inclusiv în numele membrului de sindicat P. I., care a avut calitatea de membru al Sindicatului Mecanicilor de Locomotivă Călători Teiuș, afiliat Federației reclamante, atât în perioada pentru care au fost formulate și admise pretențiile în litigiu, cât și la data introducerii cererii de chemare în judecată. Astfel, potrivit înscrisurilor depuse la dosarul de recurs, și după pensionarea la data de 16.02.2012 reclamantul P. I. a rămas membru al Sindicatului Mecanicilor de Locomotivă Călători Teiuș.

Prin urmare, nu se poate reține ca întemeiat nici acest motiv de recurs susținut de recurenta-pârâtă, fiind justificată legitimarea procesuală activă a organizației sindicale reclamante pentru membrul de sindicat P. I..

În ceea ce privește aspectele de fond, Curtea constată ca fiind neîntemeiată și critica recurentei-pârâte SNTFC ”CFR Călători” SA potrivit căreia prima instanță nu a dat eficiență Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, înregistrat sub nr. 2572/04.06.2009 la DMIS a Municipiului București, precum și Actului adițional la CCM la nivel de unitate, înregistrat sub nr. 1708/21.04.2010, în privința pretențiilor reprezentând ajutoare materiale pentru P., C. și Ziua Feroviarului pentru anul 2010.

Nu poate fi reținută susținerea recurentei în sensul că prin Actul adițional la CCM la nivel de unitate înregistrat sub nr. 1708/21.04.2010 părțile au convenit neacordarea drepturilor respective, deoarece pretențiile reclamanților erau întemeiate pe convenția colectivă la nivel de grup de unități - Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008, înregistrat sub nr. 2836/20/ 28.12.2006 și prelungit prin actele adiționale înregistrate sub nr. 370/ 20.06.2008 și 629/04.01.2011, până la 31.01.2011 -, drept pentru care modificarea contractului colectiv la nivel de unitate sub acest aspect nu afectează drepturile salariaților derivate din convenția la nivel superior.

Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar produce efecte juridice obligatorii față de părți, în temeiul dispozițiilor art. 41 alin. 5 din Constituție, art. 236 alin. 4 și art. 241 alin. 1 lit. b Codul muncii (forma anterioară republicării) și art. 11 alin. 1 lit. b din Legea nr. 130/1996, dispoziții imperative care nu pot fi înlăturate prin simpla voință a părților. Atâta timp cât prin lege sau/și prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior (în speță, la nivel de grup de unități) s-au stabilit anumite drepturi în favoarea salariaților, aceștia nu pot renunța la ele, negocierea clauzelor contractului individual de muncă sau a contractului colectiv de muncă încheiat la nivel inferior, în speță, la nivel de unitate, fiind posibilă numai peste nivelul minimal al drepturilor recunoscute în lege și/sau în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.

Potrivit art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, text de lege aplicabil având în vedere perioada de referință a pretențiilor reclamanților, contractele colective de munca nu pot conține clauze care sa stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior. Prevederi asemănătoare se regăseau și în art. 238 din Codul muncii, în varianta aplicabilă anterior republicării.

Mai mult, dispoziții referitoare la caracterul minimal al drepturilor prevăzute în favoarea salariaților se regăsesc și în convenția colectivă la nivel de grup de unități din transportul feroviar. Astfel, potrivit art. 127 alin. 2: „Drepturile prevăzute în prezentul contract colectiv de muncă sunt considerate minime și constituie baza de negociere pentru contractele colective de muncă de la unități”. Alineatul 3 al art. 127 prevede că executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar în conformitate cu art. 130, „Dispozițiile prezentului contract de muncă unic la nivelul grupului de unități sunt aplicate tuturor categoriilor de salariați angajați într-o unitate vizată și acoperită de clauzele acestuia (Recomandarea O.I.M. nr. 91/29 iunie 1951, cap. 3, pct. 4).”

Potrivit art. 127 alin. 1 din aceeași convenție: „Prevederile prezentului contract de muncă se aplică CNCF „CFR” – S.A. (…) și unităților din anexa nr. 4”. Din anexa 4, Curtea constată că SNTFC „CFR Călători” SA se regăsește printre unitățile expres menționate în care se aplică, potrivit art. 127, prevederile respectivei convenții (poziția 2).

Prin urmare, aceste dispoziții trebuiau să fie avute în vedere și în cazul oricăror negocieri cu privire la contractul colectiv la nivel de unitate, fără a se putea invoca neaplicabilitatea convenției încheiate la nivel superior pe motivul existenței celei la nivel de unitate sau încălcarea dreptului la negociere.

Salariații din unitățile cărora li se aplică Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar beneficiază de prevederile și drepturile consacrate de acest contract, încheiat la nivel superior, care i se cuvin oricum, ca nivel minim imperativ, actul bilateral fiind direct aplicabil și putând fi invocat nemediat pentru valorificarea beneficiilor pe care le recunoaște.

Față de aceste considerente, Curtea constată că în mod corect prima instanță a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamanți a drepturilor bănești reprezentând ajutoarelor materiale pentru Paști și C. 2010 și prima pentru Ziua Feroviarului aferentă anului 2010.

Curtea apreciază ca fiind întemeiate criticile recurentei-pârâte privind soluția primei instanțe de admitere a pretențiilor reclamanților având ca obiect obligarea pârâtei la plata salariul suplimentar, sub acest aspect fiind făcută o greșită aplicare a dispozițiilor incidente.

În ceea ce privește pretențiile cu acest titlu solicitate pentru anul 2010, conform art. 30 din CCM la nivel de grup de unități, se reține că potrivit alin. 1 părțile s-a stabilit că „(1) Pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv”.

Dispozițiile art. 30 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar nu pot fi însă analizate separat, ci prin prisma tuturor reglementărilor cuprinse în convenția invocată de reclamanți în sprijinul pretențiilor formulate.

În acest sens, alin. 3 al art. 30 din CCM precizează condiția pentru plata drepturilor solicitate, respectiv „din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului de salarii, în procent de până la 10 la sută din fondul de salarii realizat lunar”.

Contrar celor reținute de prima instanță, se constată că dreptul salariaților la acest salariu suplimentar este condiționat, pe lângă criterii subiective ce privesc activitatea fiecărui angajat în parte, de existența sursei de finanțare prevăzute expres în textul arătat.

Deci, potrivit convenției colective invocate, fondurile necesare pentru acordarea salariului suplimentar se constituie din veniturile realizate, după acoperirea cheltuielilor, constituirea fondului de rezervă etc. În aceste condiții, acordarea salariilor suplimentare este condiționată și de existența veniturilor realizate, astfel încât nu se pot reține susținerile intimatului-reclamant în sensul că nu se poate stabili o legătură de cauzalitate între neplata acestor pretenții și situația financiară a societății.

Această clauză contractuală - plata salariului suplimentar condiționată de veniturile realizate - a fost pusă în acord cu dispozițiile OUG nr. 81/1997 pentru reglementarea plății premiilor anuale, a celui de-al 13-lea salariu sau a altor sume de aceasta natură, suportate din fondul de salarii, care de regulă, se acordă la finele anului, prin care se prevede că regiile autonome și societățile comerciale, cu capital majoritar de stat și care, potrivit balanțelor de verificare și declarațiilor pentru impozitul pe profit au înregistrat pierderi sau plăți restante față de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale sau bugetele fondurilor speciale, nu au dreptul de a plăti la finele anului premiul anual, al 13-lea salariu sau orice alte sume de aceasta natură suportate din fondul de salarii.

Recurenta-pârâtă este o societate cu capital de stat, aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și unul din agenții economici ce au fost monitorizați în baza OUG nr. 79/2001 privind întărirea disciplinei economico-financiare. În contextul în care nu a avut venituri corespunzătoare acoperirii tuturor cheltuielilor, înregistrând pierderi în anul 2010, societatea s-a aflat în imposibilitate legală de constituire a fondului necesar salariului suplimentar, astfel că nu există obligația plății salariului suplimentar pentru anul 2010 solicitat de membrii organizației sindicale reclamante în cauză.

Față de considerentele expuse, Curtea, în baza art. 312 raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, va admite recursul, va modifica în parte sentința recurată, în sensul că va respinge, ca neîntemeiate, pretențiile reclamanților privind salariul suplimentar pentru anul 2010 și va menține celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de recurenta-pârâtă S. Națională de Transport Feroviar de Călători „C.F.R. Călători” S.A. împotriva sentinței civile nr. 6012/22.05.2015, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă Federația S. Transportatorilor Feroviari din România, în numele membrilor săi de sindicat, din Sindicatul Mecanicilor de Locomotivă Călători Teiuș, reclamanții B. loan, B. M., M. V., L. V., D. A., P. N., D. Ș., N. A., M. loan, H. A., R. V., S. M., P. G., B. M., P. D., losa O., losa M. I., S. loan, C. D. N., H. V., O. T., C. I., C. N., C. M. D., K. A., R. L., H. T., G. M., H. M., M. M. C., S. I. A., S. Vaier C., D. loan, S. R. G., F. A., H. M. F., lakob V., N. E., Mân S. C., B. T., B. losif, M. N., H. V., P. I., D. M., H. M. I., M. loan, P. C., P. loan, R. loan, S. C., H. loan, C. loan, D. A., C. D. loan, T. A. D., V. loan, C. T..

Modifică în parte sentința civilă recurată, în sensul că:

Respinge ca neîntemeiate pretențiile reclamanților având ca obiect acordarea salariului suplimentar pentru anul 2010.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 12.02.2015.

Președinte,Judecător,Judecător,

A. I. CotorogeaDaniela A. T. S. G. I.

Grefier,

I. L. B.

Red: A.I.C.

Tehnored.Z.G./2ex./2.04.2015

Jud.fond: M.A.G.

← Despăgubire. Decizia nr. 180/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI		Obligaţie de a face. Decizia nr. 211/2015. Curtea de Apel... →

Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 560/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 560/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI