Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 842/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 842/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-03-2015 în dosarul nr. 31665/3/2013
Dosar nr._ (Număr în format vechi 7448/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ
ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr.842
Ședința publică din data de 13.03.2015
Completul de judecată compus din:
PREȘEDINTE C. G. C.
Judecător D. E. O.
Grefier N. C.
Pe rol, soluționarea apelului formulat de apelanta I. C., împotriva sentinței civile nr.7581 din data de 27.06.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._ /LM/2013,în contradictoriu cu intimata S.C. C. I. S.R.L., având ca obiect „acțiune în constatare”.
Dezbaterile asupra cauzei de față au avut loc în ședința publică din data de 06.03.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie și când, pentru a da posibilitatea apelantei să depună la dosarul cauzei concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea la data de 13.03.2015 când a hotărât următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra apelului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.7581 din data de 27.06.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._ /LM/2013, a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta I. C., în contradictoriu cu pârâta ..
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că susținerile reclamantei, referitoare la existența raporturilor de muncă dintre părți din perioada 19.07.2013 – 11.08.2013, au fost contestate de către pârâtă, precum și că nu s-a depus la dosar niciun înscris din care să rezulte încheierea contractului individual de muncă.
Potrivit dispozițiilor art.10 din Codul muncii, contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze munca pentru și sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remunerații denumite salariu.
Art.16 alin.1 și 3 din Codul muncii mai prevede în sarcina angajatorului obligația încheierii contractului individual de muncă în formă scrisă, în limba română, în baza consimțământului părților, forma scrisă fiind obligatorie pentru încheierea valabilă a contractului, precum și obligația de a înmâna salariatului, anterior începerii activității, un exemplar al contractului individual de muncă.
Cum în cauză nu există un înscris prin care să se probeze consimțământul părților pentru încheierea contractului individual de muncă, forma scrisă fiind prevăzută de lege ca și condiție de valabilitate a convenției, care neputând fi dovedită prin alte mijloace de probă, rezultă că nu a fost probată nici existența în patrimoniul reclamantei a dreptului de a încasa salariul pentru munca prestată începând cu 18.07.2013 la zi și, implicit, nici obligația corelativă a pârâtei de plată a drepturilor salariale, astfel că acțiunea a fost respinsă, ca neîntemeiată.
Cererile de constatare a vechimii neîntrerupte în muncă, de reprimire în funcția de bucătar, de încheiere și transmitere a contractului de muncă, de plată a contribuțiilor de asigurări sociale aferente drepturilor salariale sunt accesorii cererii de constatare a raporturilor de muncă și depind de soluția pronunțată asupra cererii principale, motiv pentru care au fost, de asemenea, respinse.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termen legal și motivat, reclamanta I. C..
În motivarea apelului, apelanta a susținut că sentința apelată nu este semnată de nici un judecător care a luat parte la judecarea cererii sale, în data de 27.06.2014.
Prin cererea inițială, a solicitat instanței de fond ca, după o atentă analiză, a raporturilor de muncă consumate, în care a participat cu bună-credință, ca angajat pe durată nedeterminată, în funcția de bucătar calificat, fără contract individual de muncă, neîncheiat din vina exclusivă, a angajatorului său, S.C. C. I. S.R.L., după ce a dat probă de lucru la care a fost admisă, în data de 18 iulie 2013, a rămas la dispoziția exclusivă, a S.C. C. I. S.R.L., a lucrat efectiv, în folosul și în beneficiul exclusiv, al acestui angajator, în programul zilnic, de la ora 09:00 la ora 21:00, "o zi da, una nu", la adresa din București, Calea Floreasca, nr.15, Corp C3, sector 1, în perioada 18 iulie 2013 - 11 august 2013, când la ora 21:30, a fost concediată verbal, prin urmare, netemeinic și nelegal, de administratorul D. A., fără preaviz, fără a i se imputa nimic, fără a i se specifică în fapt și în drept, motivul concedierii, cu toate viciile de formă și de fond și cu toate consecințele nefaste, care au însoțit acest tip de concediere abuzivă, după amânarea din zi în zi, a semnării contractului individual de muncă pe durată nedeterminată, fără încheierea contractului individual de muncă al său, fără înscrierea vechimii în muncă, în aceeași funcție, fără plată salariului negociat pentru întreaga perioadă lucrată, fără plată impozitelor aferente acestui salariu neîncasat, către stat, fără înmânarea unei adeverințe din care să rezulte întreaga perioadă lucrată, funcția, salariul, caracterizarea sa în perioada lucrată, etc. - să pronunțe în contradictoriu cu angajatorului ..R.L., legal reprezentat, o hotărâre motivată, favorabilă acesteia.
Consideră că angajatorul, ..R.L., legal reprezentat de D. A., a urmărit obținerea de beneficii nelegale, imediate, cât mai mari, din exploatarea intensă, a muncii sale, neînregistrată în mod opozabil terților, în sistemul Revisal.
De asemenea, consideră că, a fost ținută de angajatorul său, S.C. C. I. S.R.L., legal reprezentat de D. A., fără forme legale, cu înșelarea bunei-credințe a sa, nevrând să-i plătească nici salariul net, negociat cu apelantă și nici impozitele salariale, către stat, fără a încheia contractul individual de muncă, așa cum îl obligă legea, ascunzând - cu rea-credință - inspectorilor de la Inspectoratul Teritorial de Muncă București, existența raportului juridic de muncă, în care, este angajată, pe perioadă nedeterminată.
Susține că, a fost ținută de angajatorul S.C. C. I. S.R.L., spre a fi folosită îndelung, în teritoriul României, în spațiul Uniunii Europene, fără forme legale de angajare, în vederea producerii de plus valoare, de către acest angajator, prin D. A., administratorul său.
Menționează că, în mod conex cu interesul său, evident păgubit, din ignorarea cu rea-credință, din neînchiderea legală a raportului de muncă cu angajatorul său, legal reprezentat de D. A., prin plata salariului ce i se cuvine de drept, coexistă interesul statului român evident păgubit, cu suma cumulată a impozitelor neplătite, corespunzătoare tuturor salariilor negociate și neplătite, atât din perioada lucrată, 18 iulie 2013 -11 august 2013, cât și, din data de 11 august 2013 - data concedierii, netemeinice și nelegale. - până în data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii care se va da în acest dosar.
Constituția României din 1991, modificată și completată prin Legea de revizuire a Constituției României nr.429/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I., nr.758 din 29 octombrie 2003, republicată de Consiliul Legislativ, în articolul 41 alin.2 prevede: "Salariații au dreptul la măsuri de protecție socială. Acestea privesc securitatea și sănătatea salariaților, regimul de muncă al femeilor și al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe țară,..." ori tocmai prin sentința atacată, i se încalcă dreptul de a beneficia de salariu, de protecție socială și de toate celelalte drepturi ale unui angajat, de bună-credință, în România, țară membră a Uniunii Europene.
Instanța de fond, nu a aplicat la emiterea sentinței apelate, dispozițiile din Legea nr.53/2003. - Codul muncii, actualizat în anul 2014 - unde, în Capitolul III. Reguli speciale de procedură, la art.272., prevede "Sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare."
Textul art.272 din Codul muncii, a fost declarat constituțional de Curtea Constituțională prin deciziile nr.449/2004, nr.409/2006, nr.454/2006, nr.718/2006, nr.82/2008, nr.1015/2009.
S-a reținut faptul că, legiuitorul este în drept să reglementeze aspectele de procedură, iar diferențierea de regim juridic între angajator și angajat, se justifică pentru protecția acestuia din urmă.
În același sens, Curtea Constituțională, prin decizia nr.433/2011, reține că "această modalitate de reglementare reprezintă o opțiune a legiuitorului, care a avut în vedere instituirea unei proceduri simple și urgente, adaptată raporturilor de muncă și exercitării dreptului ia muncă. Regulile de procedură prevăzute de aceste dispoziții se aplică în mod echitabil atât angajatorilor, cât și angajaților, fără a favoriza o categorie sau alta. Astfel, salariatul și angajatorul sunt două părți ale conflictului de muncă, situate pe poziții opuse și cu interese contrare, situația lor diferită justificând, în anumite privințe și tratamentul juridic diferențiat. Angajatorul este cel care deține documentele și toate celelalte probe pertinente pentru elucidarea conflictului și pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor părților raportului juridic de muncă, fiind necesară și firească obligația acestuia de a prezenta aceste probe."
Dispozițiile art.272 sunt aplicabile nu doar atunci când angajatorul este reclamant, ci și atunci când angajatorul este pârât, cum este cazul angajatorului S.C. C. I. S.R.L.
Este știut faptul că, în toată existența sa, socială, angajatul este la dispoziția angajatorului. Orice ar face, angajatul nu are cum să forțeze mâna angajatorului să semneze Contractul individual de muncă, pe durată nedeterminată, al său, cu sine. Prin urmare, a fost menținută în perioada cât a lucrat, într-o poziție captivă, acoperită numai de promisiunea nerespectată a administratorului, de a aștepta ziua de mâine, pentru a semna contractul individual de muncă.
Rezultă faptul că și în acest conflict de muncă, sarcina probei este răsturnată.
Sarcina probei, încheierea, respectiv prezentarea în fața instanței de judecată, a Contractului individual de muncă, pe durată nedeterminată, înregistrat în sistemul Revisal, care trebuia să conțină în formă scrisă, acordul de voință al angajatorului și acordul de voință al angajatului.
Instanța de fond, nu a observat faptul că, angajatorul nu a depus la dosarul cauzei, nici o dovadă în apărarea sa, nu a depus întâmpinare, până la prima zi de înfățișare.
Această atitudine, probează de fapt culpa angajatorului S.C. C. I. S.R.L.
Instanța de fond, a confundat părțile și evident, interesele acestora, neaplicând dispozițiile legale, în cauză, instanța de fond, în aliniatul (5), al sentinței, reține: "Reclamanta, prin mandatar, depune răspuns la interogatoriu și comunică părții adverse un exemplar al acestuia."
Ori, este exact invers: pârâta S.C. C. I. S.R.L. prin mandatar, depune răspuns la interogatoriu și comunică părții adverse reclamantei - salariate I. C. - un exemplar al acestuia.
Proba cu interogatoriul pârâtei, a fost admisă.
Prin urmare, după exprimarea verbală, a acordului dat de S.C. C. I. S.R.L., prin administrator, pentru angajarea sa, pe perioadă nedeterminată, în calitate de bucătar, după proba practică, efectuată în data de 18.07.2013, acest angajator nu a mai respectat rigorile legii speciale, Legea 53/2003. - Codul muncii, urmărind să profite numai de munca apelantei, fără să-i plătească salariul, fără să achite statului toate impozitele aferente salariului negociat, în sumă de 1.000 ron/lună.
Consideră că, dacă nu a semnat Contractul individual de muncă, nu poate exista nici încetarea acestuia. Prin urmare, acțiunea în instanță a sa, cuprinde mai multe capete de cerere
- constatarea faptului că între reclamantă și S.C. C. I. S.R.L., a existat un raport de muncă,
- recunoașterea de către S.C. C. I. S.R.L., a perioadei lucrate ca vechime în muncă,
- obligarea S.C. C. I. S.R.L, la încheierea Contractului individual de muncă, pe durată nedeterminată, la completarea și la transmiterea acestuia în Revisal,
- obligarea S.C. C. I. S.R.L., la plata drepturilor salariale și a contribuțiilor aferente lor, adică așa cu am solicitat în cererea inițială.
Revine și arată instanței faptul că, instanța de fond nu a considerat aplicabile dispozițiile prevăzute de
Art.16 Codul muncii.
1) Contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului parților, în forma scrisă, în limba română. Obligația de încheiere a contractului individual de muncă în forma scrisă revine angajatorului. Forma scrisă este obligatorie pentru încheierea valabilă a contractului.
2) Anterior începerii activității, contractul individual de muncă se înregistrează în registrul general de evidenta a salariaților, care se transmite inspectoratului teritorial de muncă.
3) Angajatorul este obligat ca, anterior începerii activității, să înmâneze salariatului un exemplar din contractul individual de muncă.
4) Munca prestată în temeiul unui contract individual de munca constituie vechime în muncă.
Art.41 Codul muncii.
2) Angajatorului în revin, în principal, următoarele obligații:
c) să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de munca 1■ aplicabil și din contractele individuale de muncă;
f) să plătească toate contribuțiile și impozitele aflate în sarcina sa, precum și să rețină și să vireze contribuțiile și impozitele datorate de salariați, în condițiile legii;
g) să înființeze registrul general de evidenta a salariaților și să opereze înregistrările prevăzute de lege;
h) să elibereze, la cerere, toate documentele care atestă calitatea de salariat a solicitantului;
i) să asigure confidențialitatea datelor cu caracter personal ale salariaților.
Art.166 Codul muncii:
4) întârzierea nejustificată a plații salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Art.253 Codul muncii:.
1) Angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpă angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătura cu serviciul.
2) În cazul în care angajatorul refuza să îl despăgubească pe salariat, acesta se poate adresa cu plângere instanțelor judecătorești competente.
Cum nici Inspecția Muncii, care are ca tematica de control a angajatorilor următoarele coordonate:
- identificarea și combaterea cazurilor de muncă fără forme legale;
- respectarea de către angajatori a obligațiilor asumate și a drepturilor salariaților și ucenicilor, în legătură cu încheierea, executarea, modificarea și încetarea contractelor individuale de muncă;
- asigurarea regimului special de muncă al tinerilor, femeilor și persoanelor cu handicap;
- respectarea măsurilor de protecție a maternității la locurile de muncă;
- înființarea și completarea carnetelor de muncă și a registrului general de evidență a salariaților;
- depunerea la Inspectoratele Teritoriale de Muncă a documentelor referitoare la încheierea, executarea, modificarea și încetarea contractelor individuale de muncă;
- respectarea prevederilor legale la angajarea străinilor;
- respectarea de către angajatori a altor prevederilor cuprinse în legislația muncii și a clauzelor contractelor colective de muncă.
- verificarea respectării drepturilor salariaților detașați în cadrul prestării de servicii transnaționale;
- verificarea modului în care se respectă drepturile salariaților în cazul transferului întreprinderii, al unității sau al unor părți ale acestora, nu a putut interveni cu nimic, în a demonstra existența raportului de muncă, toată sarcina anchetei, revine instanței de apel.
Prin întâmpinarea formulată, intimata ., a solicitat respingerea apelului, ca nefondat.
Analizând apelul declarat, potrivit dispozițiilor art.477 C.pr.civ., în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
O primă critică adusă de către apelantă sentinței atacate,vizează împrejurarea potrivit căreia, sentință civilă, nu este semnată de nici un judecător care a luat parte la judecarea cererii sale.
Această critică este neîntemeiată, legea neprevăzând ca exemplarele ce se comunică părților să poarte semnătura judecătorului ce a pronunțat respectiva hotărâre,aspect ce rezultă din dispozițiile art.110 alin.3 din HCSM nr.387/2005 potrivit cărora,hotărârile tehnoredactate vor purta, pe ultima pagină, următoarele mențiuni: data tehnoredactării, inițialele redactorului și ale tehnoredactorului și numărul exemplarelor, iar la instanțele de control judiciar se va trece numele judecătorilor care au pronunțat hotărârile supuse controlului. Hotărârile se vor redacta în numărul de exemplare necesar, spre a se asigura comunicarea acestora tuturor persoanelor pentru care legea prevede că hotărârea se comunică integral. Două exemplare de pe fiecare hotărâre vor fi semnate de membrii completului de judecată și de grefierul de ședință.
Totodată,apelanta critică sentința atacată și sub aspectul neaplicării de către prima instanță a dispozițiilor art.16,art.41,art.166 și 253 din Codul muncii,însă,nici această critică nu este întemeiată,cât timp,aplicarea dispozițiilor art.41,art.166 și art.253 Codul muncii era condiționată în principal de calitatea de salariat a apelantei,condiție pe care aceasta nu o întrunește.
Cât privește dispozițiile art.16 Codul muncii invocate de către apelantă,se reține faptul că,potrivit acestui text legal, ,,(1) Contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților, în formă scrisă, în limba română. Obligația de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului. Forma scrisă este obligatorie pentru încheierea valabilă a contractului.
(2) Anterior începerii activității, contractul individual de muncă se înregistrează în registrul general de evidență a salariaților, care se transmite inspectoratului teritorial de muncă.
(3) Angajatorul este obligat ca, anterior începerii activității, să înmâneze salariatului un exemplar din contractul individual de muncă.
(4) Munca prestată în temeiul unui contract individual de muncă constituie vechime în muncă.”
Însă,prin legea nr.40/2011 de modificare a art.16 alin.1 din Codul muncii condiția de probă privind natura juridică a formei contractului individual de muncă a fost schimbată în una de validitate a acestuia.
Prin Decizia nr.383/2011 Curtea Constituțională a stabilit că,schimbarea opticii legiuitorului în sensul ca forma scrisă să fie o cerință ad validitatem a contractului individual de muncă nu poate duce în niciun caz la concluzia potrivit căreia statul a creat un dezechilibru între părțile cocontractante. Este dreptul exclusiv al legiuitorului de a stabili condițiile cerute în vederea încheierii unui contract indiferent de natura acestuia. Această competență a legiuitorului trebuie corelată cu faptul că stabilirea în materie de contracte a unor excepții de la principiul consensualismului prevăzut de art. 942 din Codul civil trebuie să fie justificată în mod obiectiv și rezonabil.
Raportat la acest aspect, Curtea Constituțională a apreciat că încheierea în formă scrisă a contractului de muncă este justificată de combaterea unor practici ale angajatorilor prin care, profitând de faptul că forma scrisă a contractului de muncă era doar un instrumentum probationis, se sustrăgeau de la plata impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat sau bugetului asigurărilor sociale de stat datorate prin efectul încheierii contractului de muncă. O atare conduită se reflecta negativ și în planul protecției sociale a angajatului care nu beneficia de stagiu de cotizare pentru perioadele lucrate neînregistrate de către angajator la autoritățile competente și nici de asigurare de sănătate sau socială.
Mai mult, legiuitorul a adoptat și măsuri de acompaniere a modificării preconizate la art. 16 din Codul muncii, în sensul responsabilizării celor două părți cocontractante. Astfel, dispozițiile art. 276 alin. (1) lit. e) și e1) și art. 2791 alin. (3) din Codul muncii, așa cum sunt reglementate de Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, sancționează ca fiind contravenție ori infracțiune, după caz, încălcarea de către angajator a obligației de a încheia contractul individual de muncă, în condițiile legii. De altfel, Curtea, în jurisprudența sa, a subliniat importanța prevederilor referitoare la încheierea contractului individual de muncă în formă scrisă. În acest sens, prin Decizia nr. 418 din 3 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 346 din 22 mai 2007, a statuat că „existența contractului previne comportamentul abuziv al angajatorului, dar și atitudinea incorectă a salariatului în îndeplinirea sarcinilor pentru care s-a angajat. Încadrarea în muncă doar cu forme legale, pe baza unor contracte individuale de muncă, asigură atât cunoașterea, cât și exercitarea obligațiilor legale ce le revin celor care folosesc forță de muncă salarială“.
Practic, și din decizia enunțată transpare necesitatea unei schimbări de optică în privința modului de încheiere a contractului individual de muncă, întrucât sintagma „încadrarea în muncă doar cu forme legale“ se distinge de situația în care raporturile de muncă se desfășoară în contra sau cu încălcarea legii. Or, ceea ce se desfășoară împotriva legii nu poate fi acceptat nici în domeniul raporturilor de muncă, unde, pe lângă angajat și angajator, un rol precumpănitor, dar conex, îl are statul prin prisma acordării în viitor a pensiei sau a altor forme de ajutor social, precum și a asistenței medicale.
Referitor la modificarea art. 31 alin. (1) din Codul muncii, prin efectul căreia este mărită perioada de probă de la 30 la 90 de zile în privința funcțiilor de execuție și de la 90 la 120 de zile în privința funcțiilor de conducere, Curtea observă că această soluție legislativă impune perioade relevante prin prisma angajatorului, în care acesta să poată evalua corespunderea profesională a angajatului pentru postul în cauză. Fixarea acestor perioade maximale dă posibilitatea angajatorului de a aprecia în mod obiectiv prestația profesională a angajatului. În cazul în care decizia angajatorului se conturează într-un interval mai scurt decât cel pus la dispoziție de lege, nimic nu îl împiedică pe acesta să încheie un contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată sau determinată, după caz. Prin urmare,din interpretarea dispozițiilor art.16 alin.1 din Codul muncii rezultă că munca salariată în condițiile inexistenței unui contract individual de muncă nu este posibilă,prestatorul muncii neavând calitatea de salariat și nici beneficiarul acesteia pe cea de angajator,astfel încât,nici activitatea desfășurată astfel nu reprezintă vechime în muncă.
Apelanta solicită a se constata că între părți au existat raporturi de muncă,sens în care invocă înscrisuri constând în meniuri din cadrul pârâtei,sesizarea adresată Inspecției Muncii în luna august,2013,adeverință medicală necesară pentru angajare, modelul unui contract individual de muncă,însă toate aceste aspecte sunt lipsite de relevanță în condițiile în care,astfel cum s-a arătat mai sus, din dispozițiile art.16 alin.1 din Codul muncii rezultă că munca salariată în condițiile inexistenței unui contract individual de muncă nu este posibilă.
Într-adevăr,vechea reglementare din Codul muncii impunea forma scrisă a contractului individual de muncă drept o condiție de probă a existenței unei relații contractuale de muncă între salariat și angajator, lipsa formei scrise neafectând însăși valabilitatea contractului individual de muncă,reclamantul, care promova acțiunea introductivă, având obligația să justifice calitatea procesuală activă, adică existența unei identități între persoana acestuia și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății, precum și dovada existenței raporturilor de muncă dintre acesta și societatea pârâtă, însă, prin legea nr.40/2011 de modificare a art.16 alin.1 din Codul muncii condiția de probă privind natura juridică a formei contractului individual de muncă a fost schimbată în una de validitate a acestuia.
Se susține de asemenea și faptul că instanța de fond nu a observat că pârâta nu a depus la dosarul cauzei nici o dovadă în apărarea sa,nu a depus întâmpinare până la prima zi de înfățișare,însă nici această critică nu poate fi reținută,instanța de fond constatând în considerentele sentinței atacate,că,
pârâta nu a depus întâmpinare,însă la termenul de judecată din 21.03.2014 a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive,excepție ce a fost respinsă prin încheierea de ședință de la termenul anterior menționat,constatându-se totodată,că pârâta a contestat susținerile reclamantei referitoare la existența raporturilor de muncă dintre părți din perioada 19.07._13.
Cât privește împrejurarea potrivit căreia instanța de fond, a confundat părțile și evident, interesele acestora, neaplicând dispozițiile legale, în cauză deoarece,în aliniatul (5), al sentinței, reține: "Reclamanta, prin mandatar, depune răspuns la interogatoriu și comunică părții adverse un exemplar al acestuia.",în realitate fiind invers,respectiv pârâta S.C. C. I. S.R.L. prin mandatar, depune răspuns la interogatoriu și comunică părții adverse reclamantei un exemplar al acestuia,acest aspect constituie o eroare materială ce poate fi îndreptată conform codului de procedură civilă.
Pentru considerentele arătate, Curtea, în baza art.480 C.pr.civ., va respinge, ca nefondat, apelul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelanta I. C., domiciliată în București, ., ., ., sector 2, CNP_, împotriva sentinței civile nr.7581 din data de 27.06.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._ /LM/2013, în contradictoriu cu intimata S.C. C. I. S.R.L., cu sediul în ., ., jud. Ilfov, CUI_.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13.03.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
C. G. C. D. E. O.
GREFIER
N. C.
Red.:C.G.C.
Dact.: A.C./4 ex.
09.04.2015
Jud. fond: D. A. T.
| ← Despăgubire. Decizia nr. 1625/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 2208/2015.... → |
|---|
