Pretentii. Decizia nr. 906/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 906/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-03-2015 în dosarul nr. 9090/3/2012
Dosar nr._ (Număr în format vechi 7992/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA nr. 906/2015
Ședința publică de la 11 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. G.
Judecător P. I. N.
Judecător F.-G. R.
Grefier M. P.
Pe rol se află cererea de recurs formulată de recurentul M. G. împotriva sentinței civile nr.7028 din data de 16.06.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații C. S. DE PENSII A MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE, C. DE CONTESTAȚII DIN C. MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE, având ca obiect - contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul personal, lipsind intimații.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care
Se învederează că la dosar recurentul a depus prin serviciul registratură la data de 03.03.2015 precizări la recurs, iar la data de 4.03.2015 intimata C. Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne a depus întâmpinare.
Curtea procedează la legitimarea recurentului, datele de identificare ale acestuia fiind consemnate în caietul grefierului de ședință.
Curtea pune în discuție excepția nulității recursului, față de împrejurarea că motivele de recurs nu au fost depuse cu respectarea termenului imperativ prevăzut de lege.
Recurentul arată că lasă soluția la aprecierea instanței.
Curtea declară închise dezbaterile, potrivit dispozițiilor art.150 din Codul de procedură civilă, și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr._ la data de 23.03.2012 reclamantul M. G. în contradictoriu cu pârâta C. Sectorială de Pensii a Ministerului Administrației și Internelor a solicitat că prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Deciziei de revizuire a pensiei nr._/12.12._, stabilirea corectă a veniturilor realizate și care stau la baza calculării pensiei, restituirea sumei cu care a fost prejudiciat, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
La data de 01.06.2012 prin Serviciul Registratură contestatorul a depus cerere completatoare, prin care a solicitat anularea hotărârii nr. 3631/09.04.2012 a Comisiei de Contestații a MAI, motivele fiind identice cu cele invocate în cererea de chemare în judecată inițială.
La data de 11.01.2013 reclamantul a formulat o nouă cerere modificatoare, arătând că solicită restituirea sumelor reținute în baza deciziei contestate, actualizate, începând cu luna decembrie 2010 până la data emiterii unei noi decizii care să îi acorde pensia inițială sau până la data anulării deciziei de revizuire ce face obiectul cauzei.
Prin sentința civilă nr.7028/16.06.2014, Tribunalul București-Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a respins acțiunea formulată și precizată de contestatorul M. G., în contradictoriu cu pârâtele C. Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne și C. de Contestații din cadrul MAI, ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Potrivit dispozițiilor art. 1 lit. a și b din Legea nr. 119/2010, pe data intrării în vigoare a prezenței legi, următoarele categorii de pensii, stabilite pe baza legislației anterioare, devin pensii în înțelesul Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare: a) pensiile militare de stat; b) pensiile de stat ale polițiștilor și ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor.
Conform dispozițiilor art.3 alin.1 din Legea nr.119/2010, pensiile prevăzute la art.1, stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare.
În speță, în executarea acestor prevederi legale, contestatorului i-a fost emisă decizie de recalculare pensie, care a fost anulată prin decizia civilă nr. 5223/2012 pronunțată de Curtea de Apel București.
Ulterior, în temeiul OUG 1/2011, la data de 12.12.2011 a fost emisă decizia de revizuire nr._, stabilindu-se în favoare reclamantului o pensie în cuantum de 3994 lei.
Împotriva deciziei de revizuire reclamantul a formulat contestație, care a fost respinsă de C. de Contestații Pensii din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, prin hotărârea nr. 3631/09.04.2012.
La data de 09.10.2013 a fost emisă decizia de stabilire a pensiei pentru limită de vârstă conform Legii nr. 243/2013, prin care s-a stabilit în favoarea reclamantului o pensie în cuantumul aferent lunii decembrie 2010, respectiv 6939 lei brut.
Cu privire la motivul de nulitate invocat, respectiv lipsa temeiului juridic de emitere a deciziilor de revizuire a pensiei, motivat de faptul că emiterea acestora s-a făcut în baza HG nr.735/2010 act administrativ suspendat, instanța de fond l-a apreciat ca fiind neîntemeiat, în condițiile în care recalcularea drepturilor de pensie a avut loc în baza Legii 119/2010, iar prevederile sale sunt suficient de clare în ceea ce privește principiile și modul de recalculare a pensiei.
Astfel art.3 din Legea 119/2010 reglementează că pensiile prevăzute la art.1 se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr.19/2000.
A mai reținut tribunal că potrivit O.U.G. nr.1/2011 publicată în Monitorul Oficial nr. 81 din 31.01.2011, pensiile prevăzute la art.1 lit. a și b din Legea 119/2010, adică inclusiv pensiile militare de stat, pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, potrivit art. 5 alin 4 din aceeași lege se revizuiesc din oficiu, pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar de beneficiari, obligația identificării și transmiterii la casele de pensii sectoriale a veniturilor realizate lunar de către fiecare beneficiar, în vederea revizuirii, revenind instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională în cadrul cărora beneficiarul și-a desfășurat activitatea. Actul normativ reglementează metodologia de calcul privind revizuirea pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publica și siguranța naționala.
Potrivit art.22 din această metodologie, împotriva deciziilor de pensie revizuite se poate introduce contestație în termen de 30 de zile de la comunicare la comisiile de contestații, deciziile acestor comisii putând fi atacate în instanță, potrivit Legii 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare.
Așa fiind, față de împrejurarea că metodologia de calcul este prevăzută de anexa 3 a O.U.G. nr.1/2011,susținerile contestatorului în sensul că deciziile de revizuire au fost emise pe baza metodologiei prevăzute prin HG nr. 735/2010, nu au fost reținute de tribunal, întrucât acest act normativ nu a fost avut în vedere la emiterea deciziilor contestate, fiind de altfel abrogat prin prevederile art.10 din OUG nr.1/2011, și chiar dacă recalcularea s-ar fi efectuat în baza metodologiei reglementate de HG nr.735/2010, ceea ce nu este cazul în speță, efectele suspendării actului administrativ se produc numai pentru viitor, astfel încât actele emise anterior rămânerii irevocabile a hotărârii de suspendare nu sunt afectate.
Instanța de fond a reținut că temeiul legal care a determinat încetarea plății pensiei de serviciu, ca tip de pensie și transformarea acesteia în pensie de asigurări sociale rezidă în dispozițiile Legii 119/2010.
Așadar, pensiile se revizuiesc, iar scopul revizuirii, cuprins în preambulul OUG nr. 1/2011, este acela de a corecta printr-o nouă metodologie de calcul, disfuncționalitățile apărute în procesul de recalculare a pensiilor conform metodologiei aprobate prin HG. nr. 735/2010, pe care o și abrogă.
Tribunalul a cercetat dacă, prin OUG nr.1/2011 se aduce atingere unui drept fundamental al contestatorului, reglementat printr-o normă cu forță juridică superioară, respectiv art. 1 din Primul Protocol la CEDO.
Se impune a stabili dacă instanța judecătorească națională poate să realizeze analiză comparativă a efectelor normei interne în raport de conținutul dreptului fundamental reglementat internațional, în condițiile în care Curtea Constituțională a realizat deja o astfel de analiză și a ajuns la concluzia că norma internă nu vine în contradicție cu o reglementare internațională.
Astfel, există o diferență fundamentală între abordarea Curții Constituționale și cea a Curții Europene a Drepturilor Omului, în interpretarea dispozițiilor cuprinse în Convenție.
În acest sens, Curtea Constituțională verifică doar conformitatea legii cu Constituția, nepronunțându-se asupra interpretării sau aplicării concrete a legii.
În schimb, Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu verifică compatibilitatea în abstract a unei legi cu Convenția, ci se pronunță cu privire la efectele pe care le poate avea aplicarea unei legi la o anumită situație de fapt.
Or, judecătorul național trebuie să determine dacă, într-un caz concret, aplicarea legii interne produce efecte contrare Convenției, iar acest lucru se poate face numai în funcție de circumstanțele concrete ale speței, nu în general și în abstract, astfel cum analizează Curtea Constituțională.
În concluzie, chiar dacă Curtea Constituțională, în cadrul analizei de verificare a constituționalității legii interne, a considerat că legea respectivă nu încalcă nici Constituția, dar nici drepturi fundamentale reglementate prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului, acest fapt nu împiedică instanța de judecată să ajungă la concluzia că aplicarea acelei legi la o situație determinată este de natură să producă efecte contrare Convenției.
Având în vedere considerentele expuse, Tribunalul a procedat la analiza circumstanțelor concrete ale cazului de față pentru a stabili dacă aplicarea Legii nr 119/2010 și a OUG nr.1/2011 în cazul contestatorului a condus la încălcarea dreptului fundamental de proprietate al acestuia, reglementat de art.1 din Primul Protocol la CEDO sau, cu alte cuvinte, aplicarea legii interne a produs efecte contrare Convenției în cazul de față.
Procedând la acest demers judiciar, Tribunalul a reținut următoarele:
Art.1 din Primul Protocol la Convenția Europeană a Drepturilor Omului prevede următoarele:„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor”.
În continuare, Tribunalul a stabilit dacă art. 1 din Protocolul nr. 1 este aplicabil în materia pensiilor deci dacă pensiile pot face obiectul protecției instituite de acest text.
Ulterior, se va stabili dacă prin OUG nr. 1/2011 s-a realizat o privare a dreptului de proprietate al contestatorului sau doar o reglementare a dreptului de folosință, în oricare dintre situații urmând a se aprecia dacă aceasta a fost conformă Convenției.
În privința domeniului de aplicare al art. 1 din Protocolul nr. 1, Tribunalul a reținut că noțiunea de „bun” folosită în acest text are o semnificație autonomă și nu se limitează numai la proprietatea unor bunuri corporale, ci se referă și la alte drepturi reale, la drepturi de creanță, la interese economice, adică la diverse valori patrimoniale, dacă sunt suficient de determinate și fundamentate din punct de vedere legal în dreptul intern.
Astfel cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului ( Hotărârea din 20 iunie 2002 în cauza Azinas c. Cipru), dreptul la pensie nu este, ca atare, garantat de Convenție. Cu toate acestea, dreptul la o pensie care se bazează pe o angajare în muncă poate fi asimilat, în anumite împrejurări, cu dreptul de proprietate. S-a statuat că dreptul la prestații sociale este legat de plată contribuțiilor, iar când asemenea contribuții au fost plătite, o alocație nu poate fi negată.
În același sens, în cauza Vasilopoulou c Greciei, 2002), Curtea a specificat că termenul “bunuri” cuprinde și drepturile obținute în cadrul unui regim de pensionare sau securitate socială (Vasilopoulou c Greciei, 2002).
Stabilind că, în cauză, dreptul la pensie al contestatorului constituie un „bun” în sensul convenției, Tribunalul a procedat la analizarea celorlalte condiții necesar a fi îndeplinite pentru a se constata încălcarea art. 1 Protocolul 1 din CEDO, respectiv: existența unei ingerințe care să fie prevăzută de lege, să fie justificată de o cauză de utilitate publică sau de un scop legitim de interes general și să asigure un just echilibru între cerințele de interes general ale comunității și imperativele protejării drepturilor fundamentale ale individului (Sporrong și Lonnroth c. Suediei). În special trebuie să existe un raport rezonabil de proporționalitate între scopul vizat și mijloacele folosite (Pressos Compania Naviera SA și alții c. Belgiei, 20 nov. 1995).
În cauză s-a reținut că drepturile de pensie ale contestatorului, anterior intrării în vigoare a Legii 119/2010 erau reglementate prin Legea nr. 164/2001, iar modificarea dispozițiilor legale privind calculul pensiei acestuia prin . Legii nr.119/2010 și a OUG nr.1/2011 reprezintă o ingerință în dreptul acestuia de proprietate.
În cauza Sporrong și Lonnroth c Suediei (1982) Curtea a stabilit care sunt limitele ingerinței statului în ceea ce privește dreptul de proprietate. Astfel, ingerința statului poate fi rezultatul unei măsuri luate de o autoritate publică, al unei hotărâri judecătorești sau a anumitor prevederi legale. În ceea ce privește ingerința reținută în cauză Tribunalul a apreciat pe de o parte ca aceasta este prevăzută de lege și pe de altă parte că aceasta servește necesității protejării unui interes general, și anume acordarea drepturilor sociale de pensie cu respectarea principiului contributivității (drepturile de pensie stabilite în raport de cotizații), fără a favoriza anumite categorii de pensionari. Acest principiu este parte a principiului solidarității care reflectă responsabilitatea comunității luate ca întreg, astfel cum a statuat Curtea în Decizia X împotriva Olandei pronunțată la data de 20 iulie 1971.
Instanța de fond a analizat dacă a fost respectat justul echilibru între interesele generale vizate și interesul particular ocrotit, respectiv dacă ingerința statului a impus contestatorului o sarcină individuală excesivă.
În cauza Skorkiewicz împotriva Poloniei (nr._/1998), decizie din 3 iunie 1998, Curtea a arătat că articolul 1 garantează acordarea unei indemnizații oricărei persoane care a contribuit la asigurările sociale, dar nu garantează acordarea unei anumite sume.
Susținerea contestatorului, în sensul că a suferit o „expropriere” în sensul Convenției, nu a fost primită întrucât potrivit jurisprudenței constante a Curții are dreptul la pensie (dacă a contribuit la sistemul de asigurări sociale pe perioada cât a avut calitatea de salariat) și nu la un anumit cuantum al pensiei.
Testul de proporționalitate constă, față de specificul cauzei, în a analiză în concret, în ce măsură pensionarul a fost lipsit în totalitate de mijloace de subzistență (Azinas c. Ciprului, par. 44) sau măsura este discriminatorie (Kjartan Asmundsson c. Islandei, citata mai sus, par. 39).
În situația concretă supusă analizei sale Tribunalul a constatat că pensia contestatorului, revizuită potrivit prevederilor OUG nr.1/2011, în cuantum de 3994 lei se situează peste nivelul pensiei medii la nivel de țară și peste nivelul pensiei minime de 350 lei, stabilită pentru anul 2011 prin art.7 din Legea 118/2010, privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar. Raportând pensia contestatorului la nivelul salariilor persoanelor în activitate, se constată că salariul mediu brut pe economie stabilit pentru anul 2011 a fost de 2022 lei, conform art. 15 din Legea nr. 287/2010, ceea ce înseamnă un salariu mediu net de aproximativ 1.414 lei, iar salariul minim brut pe țară pentru anul 2011 a fost fixat la 670 lei, prin art. 1 din HG nr. 1193/2010.
În consecință, nu s-a putut considera că nivelul pensiei contestatorului, astfel cum a fost revizuit l-ar priva de principalele mijloace de subzistență.
Mai mult, pensia astfel rezultată are la bază punctajul calculat în funcție de veniturile salariale realizate de contestator, potrivit actelor depuse la dosarul de pensionare anterior emiterii deciziilor contestate.
Instanța a mai reținut că prin decizia pronunțată în cauza F. contra României, în care este analizată încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO în cazul reclamanților grefieri, cărora li s-a redus pensia de serviciu prin aplicarea Legii nr. 119/2010, CEDO stabilește că măsurile de transformare a pensiilor de serviciu în pensii de asigurări sociale, prin diminuarea acestora la partea contributivă, nu i-au făcut pe reclamanți să suporte o sarcină excesivă și disproporționată incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor, chiar în condițiile în care pensiile au fost reduse cu aproximativ 70%. În speță, pensia reclamantului a fost redusă de la suma de 6939 lei brut la suma de 3994 lei brut, reducere ce nu poate fi considerată drept o încălcare a dreptului de proprietate, raportat la considerentele expuse.
Tribunalul a reținut că măsura de recalculare a pensiilor speciale, justificată de rațiuni de echitate în principal, precum și de politică bugetară, în subsidiar, a afectat în egală măsură toate categoriile de pensionari care beneficiau de pensii speciale, stabilite inițial fără respectarea principiului contributivității, indiferent de domeniul în care și-au desfășurat activitatea.
Față de cele expuse, având în vedere și marjă largă de apreciere de care se bucură statul în realizarea politicilor bugetare, precum și împrejurarea că contestatorul nu a administrat în cauză nici o probă din care să rezulte că prin recalcularea pensiilor cu respectarea principiului contributivității au fost lipsiți de mijloace de subzistență, instanța de fond a apreciat că, față de situația de fapt din speță, nu a avut loc nici încălcarea art. 1 alin 1 din Primul Protocol adițional la Convenție.
O altă critică formulată împotriva deciziilor contestate se referă la încălcarea principiului neretroactivității legii.
Conform dispozițiilor art. 15 alin.2 din Constituția României legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.
În speță, nu se putea reține încălcarea acestor dispoziții legale în condițiile în care, recalcularea stabilită prin Legea nr. 119/2010, respectiv revizuirea stabilită prin OUG nr.1/2011 se aplică doar pentru viitor, iar nu pentru trecut, drepturile recalculate, respectiv revizuite cuvenindu-se începând cu data de 01.01.2011, conform mențiunilor din deciziile contestate, ceea ce înseamnă că nu s-a intervenit asupra efectelor deja produse de actul normativ în baza căruia i se stabilise pensia de serviciu, ci efectele generate de Legea nr. 119/2010, respectiv OUG nr.1/2011 sunt aplicabile pentru viitor.
Instanța de fond a reținut că nici Legea nr.119/2010 și nici OUG nr. 1/2010 nu dispun pentru trecut și nu intervin asupra unor drepturi dobândite, pensiile încasate până la . noii legi nefiind afectate. Procesul de recalculare privește doar cuantumul pensiei de care va beneficia contestatoarea pe viitor, acesteia nefiindu-i recalculate drepturile dobândite anterior în baza unei alte legi.
De altfel, plata pensiei reprezintă o prestație periodică, iar statul, în virtutea dreptului său suveran de a dispune cu privire la modalitatea de organizare a sistemului de asigurări sociale, poate oricând interveni, pentru viitor, asupra cuantumului pensiei, așa cum a mai făcut-o de-a lungul timpului, cu ocazia fiecărei recalculări.
Compatibilitatea dispozițiilor legale cu Constituția a fost analizată de către Curtea Constituțională.
Curtea Constituțională, pronunțând decizia nr.871 și 873 din 25.06.2010, a stabilit că Legea nr.119/2010 nu contravine prevederilor constituționale înscrise în art.15 alin.2 din Constituție, motivat de faptul că pensiile de serviciu, spre deosebire de cele acordate potrivit sistemului public de pensii, au două componente și anume pensia contributivă, care se suportă din bugetul asigurărilor sociale și reflectă partea de contribuție a fiecărui asigurat la acest buget și un supliment care se adaugă la partea contributivă, suportat de stat și care se plătește din bugetul de stat.
Prin urmare, s-a considerat că singurul drept câștigat de către persoana în cauză îl reprezintă doar prestațiile deja realizate până la . noii reglementări și asupra cărora legiuitorul nu ar putea interveni decât prin încălcarea dispozițiilor art.15 alin.2 din Constituție, ceea ce nu este cazul speței de față.
Prin adoptarea Legii nr.119/2010 s-a urmărit reformarea sistemului de pensii pe baza principiului contributivității, fără însă a se aduce atingere prestațiilor de asigurări sociale dobândite anterior intrării în vigoare a acestei legi.
Curtea Constituțională, a reținut în decizia nr.871/25 iunie 2010, considerente ce au fost reiterate și în conținutul deciziei sale nr.1286/29.09.2011, în sensul că „partea necontributivă a pensiei de serviciu, chiar dacă poate fi încadrată, potrivit interpretării pe care CEDO a dat-o art.1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în noțiunea de „bun”, ea reprezintă totuși, din această perspectivă, un drept câștigat numai cu privire la prestațiile de asigurări sociale realizate până la data intrării în vigoare a noii legi, iar suprimarea acestora pentru viitor nu are semnificația exproprierii”.
Ceea ce s-a eliminat din pensia de serviciu, a fost suma ce corespundea părții necontributive, care era suportată din fonduri publice, de la bugetul de stat, nefiind afectat beneficiul dreptului de pensie cuvenit prin aplicarea principiului contributivității, consacrat de art.2 lit.e din Legea nr.19/2000.
Schimbarea naturii juridice a pensiei contestatorului a avut loc în acest context legislativ, dreptul la pensie consacrat de dispozițiile constituționale continuând să existe, reducându-se cuantumul pensiei, nu însă arbitrar, ci urmare a aplicării prevederilor legale cuprinse în Legea nr.119/2010, în raport de care dreptul la pensie corespunde contribuțiilor de asigurări sociale plătite.
Tribunalul a achiesat la punctul de vedere exprimat și în motivarea deciziei Curții, că în conceptul de "drepturi câștigate" pot intra doar prestațiile deja realizate până la . noii reglementări, situație în care nici critica referitoare la încălcarea principiului dreptului câștigat nu subzistă.
În ceea ce privește susținerile cu privire la încălcarea principiilor protecției drepturilor dobândite, instanța de fond le-a înlăturat pentru următoarele considerente:
Principiul protecției drepturilor dobândite în dreptul comunitar se referă la protejarea acelor norme care, cu ocazia armonizării legislației dintre state, sunt mai favorabile cetățenilor dintr-un anumit stat decât normele comunitare. S-a reținut așadar că protecția este aplicabilă în cazul existenței unui conflict de legi în timp și spațiu, când efectele unui raport juridic născut (modificat sau stins) sub incidența sistemului de drept al unui stat, se cer a fi recunoscute într-un alt stat. La același aspect se referă și certitudinea raporturilor juridice.
De asemenea, protejarea drepturilor dobândite se referă și la posibilitatea că drepturile dobândite în cadrul unui sistem de protecție socială să fie transferate pe teritoriul altui stat membru.
Așadar, pentru a putea fi invocată nerespectarea acestor principii protejate prin ordinea juridică comunitară este necesară existența unui element de extraneitate, transfrontalier. Ori, în speță, deși s-a făcut referire la principiile enunțate anterior dar, a dorit în fapt să se raporteze la un principiu de drept intern, respectiv neretroactivitatea legii.
În ceea ce privește noțiunea de „drept câștigat”, instanța de fond a constatat că OUG nr.1/2011 și Legea nr.119/2010 nu a suprimat dreptul contestatorului la o pensie de serviciu, ci doar a dispus recalcularea cuantumului acesteia, după normele generale aplicabile, renunțând să mai acorde acesteia, lunar, o sumă de bani la constituirea căreia contestatorul să nu fi contribuit deloc.
În acest context trebuie menționată și o recentă hotărâre pronunțată de Curtea Europeană pentru Drepturile Omului. Este vorba despre decizia de inadmisibilitate pronunțată la data de 7 februarie 2012 în cauzele conexate A. M. F., Judita V. T., E. T., M. M. și L. G. împotriva României (nr._/11,_/11,_/11,_/11,_/11), prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat neîncălcarea de către Statul român a dispozițiilor articolului 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, sub aspectul transformării pensiilor speciale în pensii în sistemul public, în temeiul Legii nr. 119/2010. Instanțele judecătorești din România sunt obligate să țină seama de astfel de decizii ale Curții de la Strasbourg în lumina dispozițiilor art. 20 și 148 din Constituție, cu atât mai mult cu cât în speța de față este pusă în discuție aceeași problematică a conformității Legii nr. 119/2010 cu dispozițiile relevante ale Convenției Europene pentru Drepturile Omului și protocoalelor adiționale.
În cuprinsul acestei decizii se arată, printre altele că „deși articolul 1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr._/98 ; decizia Jankovic c. Croației, nr._/98 ; decizia Kuna c. Germaniei, nr._/99 ; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr._/00, și Maggio și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr._/09,_/08,_/08,_/08 și_/08, par. 55)”.
Totodată, se menționează că „statele părți la Convenție dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale”, precum și că „dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale … autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice”.
Se mai relevă faptul că „reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea Legii nr. 119/2010, și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii”.
S-a evidențiat și împrejurarea că „pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în nici un fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor”, considerându-se „că reducerea pensiilor reclamantului, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de Legea nr. 19/2000, pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie”, iar asemenea „motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate.”
Totodată, Curtea a reținut că „reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.”
Având în vedere aceste considerente, Curtea a apreciat că „măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparație cu alți pensionari.”
Aceste aspecte ce reies din considerentele precizatei decizii a Curții EDO vin în sprijinul motivelor expuse în deciziile anterior indicate ale Curții Constituționale a României și conduc la aceeași concluzie, aceea că transformarea pensiilor speciale în pensii în sistemul public efectuată în temeiul Legii nr. 119/2010 – operațiune ce a avut loc și în cazul reclamantului – nu constituie o încălcare a art.1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului coroborat cu art. 14 din Convenție.
Totodată, aceleași considerente evidențiază faptul că în speță nu se impune a se stabili dacă s-a respectat cerința existenței unui rezonabil raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit de a fi atins, așa cum se arată în Decizia nr. 29/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în completul prevăzut de art.3306 Cod Procedură Civilă. Totuși, pentru că această decizie este obligatorie potrivit art.3307 din același cod, în prezența hotărâre s-a procedat și la o analiză din această perspectivă. În acest sens trebuie avute în vedere argumentele prezentate în legătură cu aplicarea criteriului „valorii pensiei medii” sau a celui al „indemnizației sociale pentru pensionari” și concluzia ce s-a desprins din această perspectivă.
Mai mult, de maximă relevanță în prezentul proces este și hotărârea Curții Europene pentru Drepturile Omului, respectiv decizia de inadmisibilitate pronunțată la data de 15 mai 2012 în cauza C. A. și alții împotriva României (nr._/11).
Potrivit situației de fapt reținute de Curte în cuprinsul respectivei decizii, dl. C. A. și alte 306 persoane (reclamanți în respectiva speță) au beneficiat de pensii militare de stat stabilite anterior intrării în vigoare a Legii nr. 119/2010, adică exact ipoteza în care se află și autorul acțiunii ce face obiectul pricinii de față.
În plângerile lor, petenții C. A. și ceilalți au susținut, în esență, că sistemul de transformare a anumitor categorii de pensii introdus prin Legea nr. 119/2010, HGR nr. 735/2010, Legea nr. 263/2010 și ulterior OUG nr. 1/2011, a avut ca efect reducerea cuantumului pensiilor lor. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția EDO și art. 14 din Convenție, ei au mai arătat că reforma sistemului de pensii le-a încălcat dreptul la respectarea bunurilor, lipsindu-i de pensia stabilită la data pensionării, în timp ce alte grupuri sociale, inclusiv foștii magistrați, continuă să beneficieze de un mod de calcul al pensiilor mai favorabil.
CEDO a reiterat că art.1 din Protocolul adițional nr.1 nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat. De asemenea, a învederat că Statele părți la Convenție dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale, fiind, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice.
S-a subliniat și faptul că reforma sistemelor de pensii a fost bazată pe motivele obiective invocate la adoptarea Legii nr. 119/2010, și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii, constatându-se că diminuarea pensiilor reclamanților a reprezentat o modalitate de a integra aceste pensii în sistemul general prevăzut de Legea nr. 263/2010, iar motivele invocate pentru adoptarea acestei legi nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate.
S-a mai reținut faptul că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, evidențiindu-se același tip de raționament cu cel expus în cauza F. vs România.
În final, Curtea CEDO a considerat că măsurile criticate de reclamanți nu au constituit o sarcină disproporționată și excesivă pentru aceștia, sarcină care să fie incompatibilă cu dreptul de proprietate, iar autorii plângerilor nu au fost în mod nejustificat discriminați în raport cu alți pensionari.
Aceasta a arătat că scopul urmărit de legiuitor prin reducerea pensiilor a fost unul legitim și de interes public, vizând reașezarea sistemului de pensii, armonizarea acestuia și reechilibrarea bugetului aferent. .
Interpretarea dată Convenției de către Curte este obligatorie pentru instanțele interne, așa cum a stabilit Curtea prin întreaga să jurisprudență care face corp comun cu Convenția, impunându-se cu aceeași forță obligatorie ca și ea și alcătuind ceea ce se numește blocul de convenționalitate.
A mai reținut tribunalul că nici susținerile contestatorului referitoare la faptul că prin recalcularea drepturilor de pensie se realizează degradarea militară, nu sunt întemeiate în condițiile în care acordarea gradelor militare și respectiv degradarea militară este reglementată de prevederile Legii nr.80/1995, deciziile de pensionare nu fac vreo referire la degradarea militară, iar valabilitatea deciziilor de pensionare nu sunt condiționate de menționarea în decizii a funcției deținute anterior de pensionar.
În ceea ce privește susținerile legate de modul eronat de calcul al pensiei revizuite, instanța de fond a reținut că acestea nu reprezintă veritabile critici legate de modul concret de calcul al pensiei ci de fapt sunt exprimate dubii referitoare la autenticitatea și caracterul complet al adeverințelor eliberate de MAI cu privire la cuantumul lunar al veniturilor, vechimea în serviciu, perioadele suplimentare acordate pentru activitatea desfășurată în alte condiții decât cele normale de muncă, or aceste înscrisuri reprezintă acte oficiale ce fac dovada deplină asupra situației atestate până la înscriere în fals.
S-a apreciat că nu pot face obiectul analizei instanței într-un litigiu de asigurări sociale, cercetarea veridicității adeverințelor cu elementele de salarizare eliberate de foști angajatori.
În măsura în care fostul salariat are dubii cu privire la corectitudinea datelor cuprinse într-o adeverință de venituri emisă de un angajator, acesta are la îndemână calea litigiului de muncă, având ca obiect obligația de a face, în cadrul căruia salariatul poate să ceară obligarea fostului angajator la emiterea unei adeverințe care să conțină date reale cu privire la salarizarea, vechimea în muncă sau condițiile de muncă, proces în care acesta poate să ceară angajatorului să prezinte state de salarii sau orice alte evidențe ce au stat la baza emiterii adeverinței a cărei veridicitate este contestată.
În cazul în care contestatorul va prezenta alte acte doveditoare din care să rezulte alte date și elemente decât cele utilizate la recalculare/revizuire, pensiile pot fi revizuite, respectiv recalculate și la cererea beneficiarului, astfel cum reglementează art. 2 din OUG nr.1/2011.
În ceea ce privește capătul de cerere privind plata diferenței dintre pensia inițială și cea revizuită actualizate cu inflația instanța de fond a apreciat față de cele reținute, că nu există asemenea sume, faptul că s-a emis Legea nr.241/2013 nu înseamnă că se datorează diferențe de pensii anterior intrării în vigoare a legii sau că prezenta contestație este întemeiată, în dispozițiile acesteia prevăzându-se expres că data de la care se aplică legea este dată de 01.10.2013.
Articolul 2 din Legea 241/2013 se referă la o altă ipoteză și anume aceea când ulterior stabilirii și/sau plății drepturilor de pensie revizuite conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.1/2011, aprobată prin Legea nr.165/2011, cu modificările și completările ulterioare, se constată diferențe între sumele stabilite și/sau plătite și cele legal cuvenite, ori în speță pentru perioada decembrie_13 nu există temei pentru menținerea în plată a drepturilor în cuantumul achitat în luna decembrie 2010, câtă vreme actul normativ prevede expres că plata drepturilor se efectuează în cuantumul cuvenit în luna decembrie începând cu data de 01.10.2013.
La data de 7.11.2014,recurentul M. G. a depus cerere de recurs nemotivată (fila 2), conform ștampilei aplicate de Serviciul Registratură al Tribunalului București-Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, cu mențiunea că motivele de recurs vor fi depuse printr-o cerere separată, înlăuntrul termenului de recurs.
La data de 03.03.2015, recurentul a depus „Precizări”, învederând următoarele:
Prima instanță a tratat cu superficialitate situația de fapt și solicitările recurentului adresate în cursul procesului.
Prima instanță a respins în mod greșit cererea amânare pentru simplu motiv că recurentul a refuzat să plătească onorariul pentru întocmirea unei expertize contabile. Completul de judecată trebuia să îi atenționeze pe cei chemați în judecată să emită documentele solicitate de recurent, iar nu să respingă acțiunea, acceptând punctul de vedere al pârâtului M.A.I.
După ce situația recurentului și a încă_ de beneficiari proveniți din sistemul de apărare și siguranța națională s-a schimbat, în sensul că a fost elaborată Legea nr.141/2013, veniturile sale au fost aduse la nivelul lunii decembrie 2010, dar a fost înghețat pentru tot restul vieții. Astfel, acesta nu mai poate beneficia de indicele de inflație care se acorda anual pensionarilor, nefiindu-i aplicabilă nici un fel de mărire care se acordă pensionarilor.
Recurentul solicită doar dreptul care i se cuvine urmare a activității desfășurate ca ofițer, în condițiile în care din veniturile realizate a plătit ca toți salariații din România toate taxele și impozitele, nefiind scutit de acestea, inclusiv cota pentru o pensie suplimentară.
Prin întâmpinarea formulată, intimata C. de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne a solicitat în principal să se constate nulitatea recursului în temeiul art.3021 și art.306 Cod procedură civilă.
Analizând cu prioritate excepția invocată la termenul de judecată din 11.03.2015, în conformitate cu prevederile art. 137 din Codul de procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 3021 din Codul de procedură civilă, cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, între alte mențiuni, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Recursul se motivează prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, care se socotește de la comunicarea hotărârii, conform art. 303 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
În plus, potrivit art. 306 din Codul de procedură civilă, recursul este nul, dacă nu a fost motivat în termenul legal cu excepția cazurilor în care motivele de ordine publică pot fi invocate de instanță din oficiu.
Pentru a conduce la casarea unei hotărâri, recurentul nu se poate limita la o simplă „declarație de recurs” și simpla mențiune că motivele de recurs vor fi depuse printr-o cerere separată, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implicând determinarea greșelilor anume imputate primei instanțe, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se bazează.
Precizările depuse la data de 3.03.2015 nu pot fi avute în vedere la soluționarea cauzei întrucât au fost formulate cu depășirea evidentă a termenului de recurs de 15 zile, calculat de la data comunicării sentinței recurate către recurent, respectiv 23 octombrie 2014.
Prin urmare, Curtea va constata nulitatea recursului dedus judecății, în condițiile în care recurentul nu a invocat critici împotriva sentinței recurate prin cererea de recurs înregistrată la data de 7 noiembrie 2014 și nici în interiorul termenului de 15 zile, care a început să curgă de la data comunicării sentinței recurate, având în vedere dispozițiile art.306 alin.1 Cod de procedură civilă, potrivit cărora recursul este nul dacă nu a fost motivat în termen legal, în cauză nefiind incidente prevederile alin.2 din același articol, care permit instanței să invoce din oficiu motive de ordine publică chiar și după împlinirea termenului de motivare a recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată nul recursul declarat de recurentul M. G. împotriva sentinței civile nr.7028 din data de 16.06.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații C. S. DE PENSII A MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE, C. DE CONTESTAȚII DIN C. MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,azi 11 martie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. G. P. I. N. F. G. R.
GREFIER
M. P.
Red. Jud. FGR
Dact: Z.G./2 ex
Jud.fond. D.E.B.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 2461/2015. Curtea de Apel... | Recalculare pensie. Decizia nr. 281/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
