Recalculare pensie. Decizia nr. 281/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 281/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-01-2015 în dosarul nr. 2049/87/2013*
Dosar nr._ (Număr în format vechi 7917/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr.281/2015
Ședința publică de la 29 ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE –D. A. T.
Judecător A. I. C.
Grefier I. B.
Pe rol soluționarea apelului formulat de apelantul-reclamant CÂȚĂ N. împotriva sentinței civile nr.1953 din data de 20.06.2013 pronunțate de Tribunalul Teleorman Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. JUDEȚEANĂ DE PENSII TELEORMAN cauza având ca obiect – recalculare pensie-perimare.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prin încheierea de ședință din data de 19 noiembrie 2013 judecarea cauzei a fost suspendată conform disp.art.411 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă, iar în baza rezoluției judecătorului aflată la fila 1 dosar apel, s-a dispus, din oficiu, repunerea pe rol pentru discutarea incidentului procedural al perimării.
Curtea, față de cele ce preced, reține cauza în pronunțare asupra incidentului procedural al perimării.
CURTEA,
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Teleorman - secția C.M.A.S.C.A.F. sub nr._ din 25.04.2013, reclamantul CÂȚĂ N. a chemat în judecată pe pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII TELEORMAN, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța, să se dispună revizuirea drepturilor de pensie stabilite prin decizia nr._/2012, cu luarea în calcul a punctajului cuvenit conform O.U.G. nr. 100/2008 și prin acordarea diferenței dintre punctajul mediu anual stabilit conform art. 169 din Legea nr. 263/2010 și cel stabilit conform O.U.G. nr. 100/2008, începând cu data de 01.01.2011.
De asemenea, s-a solicitat obligarea pârâtei la plata către reclamant a diferențelor drepturilor de pensie rezultate în urma revizuirii, cu actualizare la data plății.
Prin sentința civilă nr.1953 din data de 20 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul Teleorman, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul Câță N., împotriva pârâtei C. Județeană de Pensii Teleorman, ca nefondată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că reclamantul este pensionat la limita de vârstă, conform prevederilor Legii nr. 3/1977 și în baza sentinței civile nr. 4299/2012, pronunțată de Tribunalul Teleorman, prin care pârâta a fost obligată să emită o decizie de recalculare a pensiei pentru limita de vârstă, in care la stabilirea punctajului mediu anual sa fie utilizat un stagiu complet de cotizare de 20 de ani, in conformitate cu dispozițiile O.U.G. nr. 4/2005, aceasta a emis decizia de recalculare nr._/2012.
De asemenea, a constatat instanță că după emiterea deciziei de recalculare cu utilizarea stagiului complet de cotizare de 20 de ani pârâta a apreciat că reclamantul nu mai poate beneficia de prevederile O.U.G. nr. 100/2008 și nici de prevederile dispozițiilor art. 169 din Legea nr. 263/2010.
Prin prezenta acțiune, reclamantul a solicitat revizuirea drepturilor de pensie, susținând că este îndreptățit la acordarea punctajului prevăzut de O.U.G. nr. 100/2008, cât și la acordarea majorării punctajului prevăzut de Legea nr. 263/2010.
Potrivit dispozițiilor art. 169 alineatul 1 lit. a din Legea nr. 263/2010, „pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi de pensie au fost stabilite potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupa I și/sau grupa II-a de muncă, beneficiază de o creștere a punctajelor anuale în aceste perioade, după cum urmează: a) cu 50% pentru perioadele în care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupa I de muncă; b) cu 25% pentru perioadele în care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupa II de muncă.
Din interpretarea gramaticală, logică și sistematică a acestui text legal rezultă că nu pot beneficia de punctajul suplimentar acordat în baza art. 169 alineatul 1, persoanele ale căror drepturi de pensie au fost recalculate conform OUG nr. 4/2005, în cazul cărora „s-a utilizat vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului la pensie prevăzută de acte normative cu caracter special”.
Ori, conform actelor dosarului, reclamantul a beneficiat prin sentința civilă nr. 4299/2012 a Tribunalului Teleorman de recalcularea drepturilor de pensie conform O.U.G. nr. 4/2005, cu luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani, adică a vechimii în muncă prevăzută prin dispozițiile art. 14 din Legea nr. 3/1977 pentru persoanele care au lucrat în grupa I-a de muncă.
Prevederile art. 14 din Legea nr. 3/1977 au caracter special și derogator de la cele ale art. 8 din aceeași lege (sub imperiul căreia s-a pensionat reclamantul), care stabileau o vechime în muncă necesară pentru deschiderea dreptului la pensie (noțiune care în sistemul Legii nr. 19/2000 este desemnată prin expresia „stagiu complet de cotizare”) de 30 ani pentru bărbați și 25 ani pentru femei.
Prin urmare, dispozițiile art. 14 din Legea nr. 3/1977, prevăzând o altă vechime în muncă necesară deschiderii dreptului la pensie decât cea din dreptul comun (urmare a celor statuate prin Decizia nr. 40/2008 pronunțată de Înalta Curtea de Casație și Justiție în Secții Unite) pot fi asimilate noțiunii la care se referă, atât dispozițiile art. II alin. (1) lit. a) din OUG nr.100/2000, cât și ale art. 169 alineatul 2 ultima teză din Legea nr. 263/2010, respectiv la aceea de acte normative (dispoziții) cu caracter special, prin care s-a stabilit o vechime în muncă necesară deschiderii dreptului la pensie, diferită (derogatorie) de la dreptul comun în materie.
Prevederile art. 169 alin. 1 și 2 din Legea nr. 263/2010 sunt o reluare și adaptare la condițiile actuale a celor ale art. II lit. a din OUG nr. 100/2008, având aceleași rațiuni: înlăturarea inechităților în ceea ce privește cuantumul pensiilor dintre persoanele care au desfășurat activitate în fostele grupe I sau/și II de muncă, prin aplicarea acelorași principii sub aspectul modalității de calcul al punctajului mediu anual.
Astfel, O.U.G. nr. 100/2008 a dat posibilitatea anumitor categorii de persoane de a beneficia de un număr suplimentar de 0,50 puncte pentru fiecare an de spor, respectiv 0,_ puncte pentru fiecare lună de spor, acordat pentru vechimea realizată în activitatea desfășurată în grupa I de muncă, precum și de 0,25 puncte pentru fiecare an de spor, respectiv 0,_ puncte pentru fiecare lună de spor, acordat pentru vechimea realizată în activitatea desfășurată în grupa a II-a de muncă, fiind avute în vedere, printre altele, persoanele ale căror drepturi de pensie au fost recalculate conform dispozițiilor O.U.G. nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, aprobată cu completări prin Legea nr. 78/2005, cu completările ulterioare, cu excepția acelora în cazul cărora pentru determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului la pensie prevăzută de acte normative cu caracter special.
Rezultă deci că pensionarii ale căror drepturi la pensie au fost recalculate în baza unor dispoziții cu caracter special, cum este în speța de față, nu pot beneficia și de recalculările prevăzute de O.U.G. nr. 100/2008, deoarece reclamantul a beneficiat de dispoziții cu caracter special care i-au permis să solicite recalcularea drepturilor de pensie retroactiv, utilizându-se un stagiu de cotizare de 20 ani, sintagma ,,acte normative cu caracter special”, folosită de legiuitor în textele de lege sus indicate referindu-se la acte normative, dispoziții cu caracter special prin care s-a stabilit o vechime în muncă necesară deschiderii dreptului la pensie derogatorie de la dreptul comun în materie.
Pe de altă parte, conform art. 169 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, „Pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi de pensie au fost stabilite potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupa I și/sau grupa a II-a de muncă, beneficiază de o creștere a punctajelor anuale realizate în aceste perioade, după cum urmează:
a) cu 50% pentru perioadele în care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupa I de muncă;
b) cu 25% pentru perioadele în care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupa a II-a de muncă.”
A.. (4) al aceluiași articol stabilește că prevederile alin. (1) se aplică prin acordarea diferenței dintre creșterea punctajului mediu anual rezultată și cea acordată conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 100/2008 pentru completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, aprobată prin Legea nr. 154/2009.
Însă, potrivit alin. (2) al art. 169 din Legea nr. 263/2010, prevederile alin. (1) nu se aplică în situația în care, la recalcularea pensiilor în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, aprobată cu completări prin Legea nr. 78/2005, cu modificările și completările ulterioare, pentru determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului la pensie prevăzută de acte normative cu caracter special.
În consecință, în cauză este evident că reclamantul s-a aflat în situația de exceptare prevăzută de art. II alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 100/2008 cât și de alin. (2) al art. 169 din Legea nr. 263/2010 deoarece drepturile sale de pensie au fost recalculate prin utilizarea dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 3/1977, prin raportare la un stagiu complet de cotizare de 20 de ani, dispoziție specială față de prevederile art. 8 din Legea nr. 3/1977 care reglementau pentru bărbați un stagiu complet de cotizare de 30 de ani.
Or, dacă s-ar permite reclamantului să beneficieze în continuare atât de avantajul conferit prin recalcularea prevăzută de OUG nr. 4/2005, cât și prin cel furnizat de art.169 alineatul 1 din Legea nr. 263/2010, s-ar ajunge să se contravină tocmai scopului anterior indicat.
Practic, s-ar ajunge ca persoanele din categoria autorului acțiunii să fie plasate pe o poziție favorizată, contrar voinței legiuitorului actual, care a urmărit înlăturarea discrepanțelor existente între cei care au lucrat în grupe superioare de muncă.
De altfel, însăși O.U.G. nr. 4/2005 statua în preambulul său că urmărește să asigure respectarea principiului "la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie", deziderat ce n-ar mai putea fi atins în situația din speță.
Dacă ar fi admise pretențiile deduse judecății, reclamantul ar obține un dublu câștig pornind de la aceeași situație premisă, decurgând din împrejurarea că a lucrat în grupe superioare de muncă, respectiv ar ajunge la ipoteza în care punctajul mediu anual în cazul său să fie mărit succesiv, atât prin utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 20 ani (conform unei hotărâri judecătorești irevocabile), cât și prin adăugarea punctajului suplimentar prevăzut de art. 169 alin. 1 din Legea nr. 263/2010, ceea ce ar fi nerezonabil și injust, tocmai pentru că se bazează pe specularea aceleiași stări de fapt: desfășurarea activității în grupe speciale de muncă.
Față de considerentele anterior expuse, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul Câță N. împotriva pârâtei C. Județeană de Pensii Teleorman, a nefondată.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel în termen legal și motivat reclamantul Câță N., criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de apel formulate, întemeiate în drept pe dispozițiile art.466 și urm. din Codul de procedură civilă, apelantul solicită admiterea apelului, modificarea sentinței apelate, în sensul admiterii acțiunii.
Se arată că în fapt, prin sentința civila nr.4299/2012, pronunțata de Tribunalul Teleorman, rămasă irevocabila, parata a fost obligata sa emită o decizie de recalculare a pensiei pentru limita de vârsta, in care la stabilirea punctajului mediu anual sa fie utilizat un stagiu complet de cotizare de 20 ani, in conformitate cu prevederile OUG nr. 4/2005 si obligarea paratei la plata diferențelor drepturilor de pensie rezultate in urma recalculării, începând cu data de 27.11.2008, pana la emiterea deciziei de recalculare.
Învederează că, prin sentința civila apelata, instanța i-a respins cererea ca nefondata, reținând in motivare ca nu sunt îndreptățit la acordarea majorării de punctaj prevăzuta de OUG nr. 100/2008, iar in consecința nu pot beneficia nici de majorarea prevăzută de către art. 169 din Legea nr. 263/2010.
Consideră ca cele reținute de instanța sunt netemeinice, motiv pentru care solicită admiterea apelului, pentru considerentele ce vor fi expuse in continuare.
Astfel, urmare punerii in executare a acestei hotărâri judecătorești, s-a emis decizia nr._/2012, in calculul punctajului mediu anual nefiind luat in considerare punctajul cuvenit conform OUG nr. 100/2008, potrivit eșalonării prevăzute in aceasta ordonanța fața de data deschiderii dreptului la pensie.
Din drepturile sale recalculate conform sentinței civile mai sus menționate, parata a reținut drepturile de pensie de care a beneficiat conform OUG nr. 1001 2008, acordate pana la data emiterii deciziei de recalculare si in continuare nu i-a acordat punctajul prevăzut de actul normativ precizat.
Solicită să se constate ca punctajul prevăzut de OUG nr. 100/2008 in mod nelegal nu a fost acordat de către parata, având in vedere ca aceasta ordonanța da posibilitatea anumitor categorii de persoane de a beneficia de un număr suplimentar de 0,50 puncte pentru fiecare an de spor, acordat pentru vechimea realizata in activitatea desfășurata in grupa I de munca si 0,25 puncte pentru fiecare an de spor acordat pentru vechimea realizata in grupa a II-a de munca. Sunt avute in vedere printre altele, persoanele ale căror drepturi de pensie au fost recalculate conform dispozițiilor OUG nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, aprobata cu completări prin legea nr. 78/2005, cu completările ulterioare, cu excepția acelora in cazul cărora pentru determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat vechimea in munca necesara deschiderii dreptului la pensie prevăzuta de acte normative cu caracter special. Pentru apelant, legea nr. 3/1977, nu reprezintă o lege speciala, ci legea in vigoare la data deschiderii dreptului la pensie. Dispoziția referitoare la stagiul complet de cotizare mai favorabila celor care au prestat munca in grupe o anumita perioada nu este nici ea o "lege speciala" in sensul OUG nr. 100/2008, ci o prevedere derogatorie de la stagiul complet de cotizare general, stabilita tot prin legea generala care reglementa stabilirea si calculul pensiilor. Stagiul complet de cotiza re si acordarea de puncte suplimentare in baza OUG nr. 100/2008 reprezintă doua probleme diferite care nu se exclud, date tind natura si finalitatea lor.
Prin OUG nr. 100/2008, sporul pentru activitatea prestata in grupele I si a II-a de munca a dobândit efecte si pe planul stabilirii punctajului mediu anual, ca si o perioada contributiva, cu deosebirea ca numărul de puncte aferent unui an, respectiv unei luni de spor este determinat prin lege. Or, stabilirea perioadei contributive diferă de problema stagiului complet de cotizare. OUG nr. 100/2008 nu impune un anumit stagiu complet de cotizare, pentru ca acest stagiu este determinat de legea în vigoare la data deschiderii dreptului la pensie, iar domeniul de aplicare a OUG nr. 100/2008 este stabilit in raport de persoanele beneficiare si de grupele de munca.
Exemplifică câteva acte normative care reglementează alte condiții de pensionare pentru anumite categorii de personal si care sunt exceptați de la aplicarea creșterii punctajelor prevăzute de OUG nr. 100/2008 st anume: HG nr. 267/1990 privind acordarea unor drepturi personalului din industria miniera; legea nr. 57/1998 pentru aprobarea OG nr. 39/1997 cu privire la pensionarea cu reducere de vârsta a femeilor care lucrează in industria miniera; HG nr. 468/1990 privind locurile de munca, activitățile si categoriile profesionale din . . ce se încadrează in grupele I si 11 de munca in vederea pensionarii, precum si condițiile de pensionare: HG nr.266/1990 privind acordarea unor drepturi personalului din industria extractiva, de petrol si gaze, etc.
De asemenea, in conformitate cu disp. art. 100 Iit. b si art. 169 alin.1Iit. a din legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii, trebuia sa beneficieze începând cu data de 01.01.2011. de o creștere a punctajelor anuale realizate, cu 50% pentru perioadele in care a desfășurat activități in locuri încadrate in grupa I de munca, având in vedere ca drepturile sale de pensie au fost deschise potrivit legislației anterioare datei de 01 aprilie 2001, respectiv conform legii nr. 3/1977 si a desfășurat activitate încadrata in grupa I de munca de peste 20 ani.
Potrivit disp. alin 2 ale art. 169 din aceasta lege, creșterea punctajelor nu se aplica celor cărora pentru determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat vechimea in munca necesara deschiderii dreptului la pensie prevăzuta de acte normative cu caracter special. Legea nr. 3/1977 nu reprezintă o lege speciala, ci este legea generala in baza căreia s-a deschis dreptul său la pensie. In conformitate cu disp.art.169 (4) din legea nr. 263/2010," prevederile alin I al acestui articol se aplica prin acordarea diferenței dintre creșterea punctajului mediu anual rezultata si cea acordata conform OUG nr.100/2008 pentru completarea legii nr.19/2000 privind sistemul de pensii si alte drepturi de asigurări sociale, aprobata prin legea nr.154/2009" .
Menționează ca obiectul acțiunii sale este "obligația de a face", care este imprescriptibila si așa cum parata are dreptul de revizuire a deciziilor de pensionare si in cazul in care se constata erori de calcul aceasta le recuperează in cadrul termenului general de prescripție si are acest drept de a solicita revizuirea deciziei de pensionare. Aceste drepturi solicitate sunt drepturi prevăzute de lege, care pot fi solicitate oricând, drepturi care pot fi recuperate pe ultimii trei ani, anterior formulării cererii de chemare in judecata.
În ceea ce privește capătul de cerere privind actualizarea cu indicele de inflație a sumelor de bani datorate de către parata cu titlu de diferențe de drepturi de pensie, sunt aplicabile disp. art. 1073 cod civil, normele de drept civil având rolul de drept comun in raport cu cele din sfera legislației asigurărilor sociale. Date fiind dispozițiile textului de lege menționat mai sus, creditorul unei obligații, inclusiv cea de plata a unei sume de bani, are dreptul la îndeplinirea exacta a acesteia, el neputând fi obligat sa suporte riscurile decurgând din devalorizarea monedei naționale, ca efect procesului inflaționist, aceste riscuri urmând a fi puse in sarcina debitorului, care se află in culpa pentru neîndeplinirea îndatoririi sale.
Procesul inflaționist constituie un fapt notoriu, astfel ca acesta nu mai trebuie dovedit, potrivit principiilor si regulilor generate in materie de probațiune a faptelor juridice "Iato senso".
In cauza, apelantul fiind creditorul obligației, trebuie să obțină îndeplinirea exacta a îndatoririi ce revine debitorului - casa de pensii - doar dacă diferențele de drepturi pensie achitate vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
In raport de cele menționate mai sus, solicită să se constate ca parata a făcut o aplicare greșita a legii, apelantul fiind îndreptățit la acordarea punctajului prevăzut de OUG nr. 100/2008 cat si la acordarea majorării punctajului prevăzut de legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii, astfel ca decizia nr._/2012 urmează a fi revizuita.
Prin încheierea din data de 19.11.2013, primul termen de judecată stabilit în apel, Curtea a dispus suspendarea judecății cauzei în baza dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 Cod procedură civilă, având în vedere lipsa nejustificată a părților, apelantul nesolicitând judecarea pricinii în lipsă.
La data de 05.11.2014 a fost stabilit, din oficiu, termen de judecată la 29.01.2015 pentru verificarea condițiilor perimării, potrivit dispozițiilor art. 420 alin. 1 Cod procedură civilă.
Analizând actele și lucrările dosarului sub aspectul incidentului procedural al perimării, Curtea reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 416 Cod procedură civilă, „Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții timp de 6 luni”.
În cauză se constată că de la data suspendării judecății, potrivit dispozițiilor art. 411 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, dispusă prin încheierea de la 19.11.2013, dosarul a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni, din vina părților.
Prin urmare, avându-se în vedere lipsa de stăruință a părților în judecată, în raport de dispozițiile art. 416 și 420 Cod procedură civilă, Curtea urmează a constata perimată cererea de apel formulată în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată perimată cererea de apel formulată de apelantul - reclamant CÂȚĂ N., CNP_, cu domiciliul în T. M., ., jud. Teleorman, împotriva sentinței civile nr.1953 din data de 20.06.2013, pronunțată de Tribunalul Teleorman, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – PÂRÂTĂ C. JUDEȚEANĂ DE PENSII TELEORMAN.
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare, cererea urmând a fi depusă la Curtea de Apel București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.01.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
D. A. A. I.
T. C.
GREFIER
I. L. B.
RED:D.A.T/
Dact:I.B/02.02 2015
Tehnored:S.Ș./09.02.2015/4 ex.
Jud.fond: N. M.
← Pretentii. Decizia nr. 906/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 1374/2015.... → |
---|