Recalculare pensie. Decizia nr. 2729/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii de dreptul muncii / 2015

Decizia nr. 2729/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-07-2015 în dosarul nr. 3304/93/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr._ (Număr în format vechi 1964/2015)

DECIZIE Nr. 2729

Ședința publică de la 14 iulie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. A. T.

Judecător A. I. C.

Grefier R. N. C.

Pe rol se află soluționarea apelului declarat de apelanta-reclamantă C. JUDEȚEANĂ DE PENSII ILFOV, împotriva sentinței civile nr.265 din data de 28.01.2015, pronunțată de Tribunalul Ilfov - Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul–reclamant N. F. și intimata-pârâtă C. C. DE CONTESTAȚII DIN C. CASEI NAȚIONALE DE PENSII PUBLICE, cauza având ca obiect: recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimatul–reclamant N. F., personal și asistat de avocat D. E., conform împuternicirii avocațiale ce se depune la dosar emisă în baza contractului de asistență juridică nr._/12.07.2015, lipsind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Nefiind cererii de formulat, excepții de invocat sau probe noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea apelului.

Intimatul–reclamant N. F., asistat de avocat, având cuvântul solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică sentința civilă pronunțată de instanța de fond, cu cheltuieli de judecată conform chitanței nr. DE 464/12.07.2015, ce se depune la dosarul cauzei.

Arată că în cauză apelanta-pârâtă C. Județeană de Pensii Ilfov critică hotărârea pronunțată de instanța de fond pe chestiuni străine de natura pricini și critica adusă nu se referă la considerentele hotărârii atacate, precizând că în apel invocă faptul că adeverința nr. 8877/26.03.2014 emisă de S.C. TAROM S.A. care a stat la baza calculării pensiei este o adeverință care nu îndeplinește condițiile de fond prevăzute de lege. In consecință, în calea de atac apelanta solicită nulitatea acelei adeverințe în baza careia i-a fost calculată intimatului pensia pe care au contestat-o în raport de faptul că nu au fost luate în calcul primele și orele suplimentare.

Apreciază că adeverința sus menționată îndeplinește condițiile de fond, are indicat denumirea angajatorului, datele de identificare ale contestatorului, perioada lucrată la S.C. TAROM S.A., veniturile realizate, funcția ocupată, calificarea, sporurile încasate și temeiurile, precum și mențiunea că, pentru toate sumele indicate în adeverință a fost reținut și achitat CAS pentru pensia suplimentară. Mai arată că angajatorul și-a asumat responsabilitatea tuturor datelor și faptelor menționate în adeverință prin semnătură și ștampilă.

Arată că apelanta la fondul cauzei nu a făcut nicio apărare cu privire la adeverință și a venit cu apărări în calea de atac a apelului.

Cu privire la cererea de constatare a nulității adeverinței, conform dispozițiilor art.478 alin.2 din Codul de procedură civilă, părțile nu se pot folosi în fața instanței de apel de alte motive mijloace de apărare și dovezi, decât cele invocate în primă instanță, arătate în motivarea apelului sau în întâmpinare și potrivita art. 3 al aceluiași capitol, în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauzei sau obiectului dosarului ori cererii de chemare în judecată și nici nu se pot formula pretenții noi. Astfel că cererea de constatare a nulității adeverinței nu poate fi primită de instanța de apel în raport de dispozițiile mai sus arătate.

Cu privire la cererea formulată pe fondul cauzei prin care ar trebuii să acorde prioritate dispozițiilor HG nr.257/2011, arată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a legii și a dat prioritate dispozițiilor Legii nr. 263/2010, respectiv art.2, lit. e din această lege, care arată că fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorare de persoanele fizice și juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se în temeiul acestor contribuții.

Mai arată că apelanta critică hotărârea instanței și cu privire la faptul că au fost greșit acordate cheltuielile de judecată în cuantum de 400 lei, precizând că acestea au fost justificate și corect acordate de instanța de fond.

Solicită a se observa ca potrivit legilor anterioare în materie de pensie, contribuțiile s-au calculat în raport de salariul brut și nu salariul tarifar, precizând că și la acel moment era avut în vedere principiul contributivități.

Pentru cele învederate și arătate în întâmpinarea formulată, solicită respingerea apelului cu cheltuieli de judecată.

Curtea în raport de prevederile art. 394 din Codul de procedură civilă, constatând că apelul este în stare de judecată, îl reține în pronunțare.

CURTEA,

Asupra apelului de față constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.265 din data de 28.01.2015, pronunțată de Tribunalul Ilfov - Secția Civilă sub nr._ a fost admisă în parte acțiunea completată formulată de reclamantul N. F., în contradictoriu cu pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII ILFOV și cu pârâta C. C. DE CONTESTAȚII DIN C. CASEI NAȚIONALE DE PENSII PUBLICE; a fost obligată pârâta să emită o nouă decizie prin care să revizuiască pensia reclamantului, retroactiv începând cu data de 14.04.2014, cu valorificarea și a veniturilor reprezentând spor ore suplimentare și prime cuprinse în adeverința 8877/26.03.2014 eliberată de TAROM SA; a fost obligată la plata către reclamant și a diferențelor rezultate din recalculare, începând cu data de 14.04.2014 și până la data revizuirii efective; s-a respins acțiunea ca nefondată pentru rest.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

Drepturile de pensie ale reclamantului s-au deschis în baza legii 263/2010, începând cu data de 14.04.2014, astfel după cum rezultă din decizia de pensie_/21.05.2014 anexată în copie la fila 11 dosar.

Odată cu cererea de pensionare reclamantul a depus la dosarul de pensie și adeverința 8877/26.03.2014 eliberată de Tarom SA (fila 26-35 dosar) însă pârâta nu a valorificat integral veniturile cuprinse în aceasta, motivând în chiar cuprinsul deciziei de pensie emise că orele suplimentare și primele nu au fost valorificate căci nu constituie venituri ce pot fi avute în vedere la determinarea punctajului mediu anual conform HG 257/2011.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație administrativă reclamantul, înregistrată la pârâtă sub nr._/18.06.2014 însă nesoluționata până la data pronunțării prezenței hotărâri.

În ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtei la recalcularea pensiei cu valorificarea și a veniturilor reprezentând ore suplimentare și prime tribunalul a reținut că Legea nr. 27/1966 prevedea că plata contribuției de asigurări sociale era datorată de angajator și se calcula prin raportare la venitul brut realizat de angajat. Prin art. 1 Decretul nr. 389/1972 cu privire la contribuția pentru asigurările sociale de stat se dispunea ca angajatorii să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat. Se observă, așadar, că pentru toate aceste sume angajatorii calculau și virau contribuții de asigurări sociale, aspect confirmat și de către unitatea emitentă a adeverinței din cauza de fată.

Odată reținut acest aspect, se cuvin a fi precizate dispozițiile art. 2 lit. e) din Legea nr. 19/2000 (reluat ca atare de dispozițiile art. 2 lit. c din Legea 263/2010), potrivit cărora „sistemul public se organizează și funcționează având ca bază principiul contributivității, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite”.

Acest principiu este dezvoltat în dispozițiile următoare din același act normativ, în secțiunile referitoare la modul de calcul al drepturilor de pensie.

Astfel, potrivit art. 96 alin.1 din Legea nr. 263/2010 punctajul anual al asiguratului se determină prin împărțirea la 12 a punctajului rezultat în anul respectiv din însumarea numărului de puncte realizat în fiecare lună. Numărul de puncte realizat în fiecare lună se calculează prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile și adaosurile, sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectivă, comunicat de Institutul Național de S. și Studii Economice.

Sintetizând, noua reglementare privind calculul drepturilor de pensie, instituită prin Legea nr. 19/2000 și preluată de Legea 263/2010 este construită în jurul acestui principiu fundamental, și anume ca orice element salarial efectiv încasat pe parcursul întregului stagiu de cotizare, pentru care salariatul și/sau angajatorul (în funcție de reglementarea în vigoare) au achitat statului contribuții de asigurări sociale, trebuie să se reflecte în cuantumul pensiei.

Prin Normele de aplicare a Legii 263/2010, aprobate prin HG 257/2011 legiuitorul se abate de la principiului contributivității pe care îl afirmase categoric în Legea nr.19/2000 și precizează că sporurile, indemnizațiile și majorările de retribuții tarifare care, potrivit legislației anterioare datei de 1.04.2001, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor și care se utilizează a determinarea punctajelor sunt enumerate în anexe. Acestea pot fi dovedite prin înscrisurile din carnetele de muncă sau prin adeverințe întocmite conform legii de către foștii angajatori.

În anexa 15, pct. VI la Normele de aplicare a Legii 263/2010 se menționeze că nu vor fi luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, veniturile ce nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare. Aceeași soluție este menționată pentru “alte sporuri care nu au avut caracter permanent”.

S-a apreciat că în speță au prioritate dispozițiile legale cu valoare de principiu, adică cele de la art.2 lit.e din Lege nr.263/2010, față de cele care decurg din acesta dar nu-l respectă, pentru că soluția contrară presupune încălcarea principiului contributivității, cu consecința nerealizării scopului avut în vederea de legiuitor la editarea acestuia.

Tribunalul a reținut că veniturile reprezentând ore suplimentare și prime menționate în adeverința în cauză nu au făcut parte, într-adevăr, din baza de calcul a pensiilor care, conform art. 10 din Legea nr.3/1977, era constituită din retribuții tarifare, însă conform reglementarilor aceluiași act normativ dreptul la pensie era recunoscut pentru cei care plătiseră asigurările sociale, or acestea se stabileau și se achitau în raport de câștigul brut realizat, iar nu cel tarifar.

Pentru stagiile de cotizare realizate ulterior datei de 1.04.2001, data intrării în vigoare a Legii nr.19/2000, principiul contributivității este respectat. Pentru stagiile de cotizare realizate sub imperiul reglementarilor anterioare, soluția trebuie să fie aceeași, conform principiului “ubi eadem est rațio, ibi eadem soluțio esse debet”.

Viziunile diferite asupra chestiunii în discuție între casele de pensii și instanțele judecătorești sunt generate de inconsecventa legiuitorului.

Instanța a apreciat că ceea ce interesează nu este caracterul permanent sau nepermanent al unor venituri, ci faptul că statul și-a încasat drepturile la momentul cuvenit, iar când vine rândul asiguraților să primească contraprestație din partea statului, acestea trebuie să fie corespunzătoare, pentru a nu se rupe echilibru raportului juridic dintre părți.

Prin urmare, în prezența acestei dualități de reglementare, revine instanței judecătorești sarcina de a hotăra că principiul contributivității afirmat în art.2 din Legea nr.19/2000 și preluat de dispozițiile Legii 263/2010 și dezvoltat în art. art. 96 alin 2 din Legea 263/2010 primează și că, independent de caracterul permanent sau nepermanent al unor venituri și de faptul că au făcut sau nu parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare, acestea trebuie luate în considerare la stabilirea drepturilor de pensie.

Susținerea pârâtei în conformitate cu care potrivit art. 120 din Legea 10/1972 pentru orele suplimentare efectuate se acorda timp liber plătit iar nu sporuri la salariu nu prezintă relevanță în cauză, câtă vreme același text de lege prevedea posibilitatea acordării unui spor corespunzător, în măsura în care nu puteau fi acordate ore libere plătite iar aceste sume sunt menționate că atare în adeverința eliberată de angajator

Tribunalul a avut în vedere drept dată de referință de la care trebuie recalculată pensia reclamantului data de 14.04.2014, având în vedere că acesta a depus adeverința în cauză la dosarul de pensie odată cu cererea de pensionare, astfel după cum rezultă din chiar decizia de pensie emisă precum și dispozițiile art. 107 alin 1 și 3 din Legea 263/2010.

Așa fiind, pentru considerentele mai sus expuse, Tribunalul, în baza art. 107 alin 3 și 153 lit. g din Legea 263/2010 a admis acțiunea și a obligat pârâta să emită o decizie prin care să revizuiască pensia reclamantului, retroactiv începând cu data de 14.04.2014, cu valorificarea și a veniturilor reprezentând spor ore suplimentare și prime cuprinse în adeverința 8877/26.03.2014 eliberată de TAROM SA.

Cum prin nevalorificarea acestor venituri pârâta a calculat și plătit reclamantului drepturi de pensie mai mici decât cele cuvenite, pentru repararea prejudiciului cauzat tribunalul a obligat pârâta și la plata către reclamant a diferențelor rezultate din revizuire, retroactiv începând cu data de 14.04.2014 și până la revizuirea efectivă.

În ce privește capătul de cerere formulat în contradictoriu cu pârâta C. Națională de Pensii Publice, având în vedere că din probele administrate nu rezultă refuzul nejustificat al acesteia de a soluționa contestația, tribunalul urmează a respinge acțiunea ca nefondată sub acest aspect.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII ILFOV, la data de 09.03.2015, înregistrat pe rolul Curții de Apel București – Secția a VII-a pentru cauze privind Conflicte de muncă și Asigurări Sociale la data de 01.04.2015 sub numărul_ .

Prin motivele de apel formulate, întemeiate în drept pe dispozițiile art.470 și art.461 alin.1 din Codul de procedură civilă, apelanta critică hotărârea instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că motivarea unei hotărâri poate suferi de trei feluri de vicii: să fie inexistentă; să fie inexactă; să fie insuficientă.

Hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, motivarea constituind pentru părți o garanție puternică împotriva arbitrariului judecătorilor, iar pentru instanțele superioare un element necesar în exercitarea controlului declanșat prin căile de atac."

Motivarea unei hotărâri trebuie să fie clară, precisă, să nu se rezume la o înșiruire de fapte și argumente, să se refere la probele administrate în cauză și să fie în concordanță cu acestea, să răspundă în fapt și în drept la toate pretențiile formulate de către părți și să conducă în mod logic și convingător la soluția din dispozitiv.

Față de acest motiv instanța de fond în considerentele sentinței civile ce face obiectul prezentului apel nu face nicio referire privind susținerile pârâtei față de obiectul cererii de chemare în judecată raportat ia adeverința ce au făcut obiectul contestației.

Prin concluziile scrise apelanta susține că a solicitat instanței de fond să constate că dispozițiile art. 120 din Legea nr. 10/1972 stipulează că, orele în care o persoană prestează munca peste durata normală a timpului de lucru sunt ore suplimentare și se compensează cu timp liber corespunzător. Prin urmare orele suplimentare menționate în adeverința nu au intrat niciodată în baza de calcul a pensiei, baza de calcul era constituită din retribuțiile tarifare (salariul de încadrare + sporurile prevăzute de Legea nr.49/1992).

Față de obligația stabilită prin dispozitivul Sentinței civile ce face obiectul prezentului apel, solicită a se constata că adeverința nr.8877/26.03.2014 eliberată de TAROM nu îndeplinește condițiile de fond prevăzute de dispozițiile art. 165 din Legea nr. 263/2010 raportat la dispozițiile art. 127 alin, 2 din HG nr. 257/2011, care prevăd că:

La determinarea punctajelor anuale, corespunzătoare perioadelor de activitate lucrate până la data de 1 aprilie 2001, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, așa cum sunt înregistrate în carnetul de muncă.

Consideră că dispozițiile art.165 din Legea nr.263/2010 prevăd clar care sunt veniturile care se au în vedere la determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă, astfel:

a) salariile brute, până la data de 1 iulie 1977;

b) salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1991;

c) salariile brute, de la data de 1 ianuarie 1991.

Adeverința nu îndeplinește condițiile de fond prevăzute de dispozițiile legale menționate mai sus raportat la dispozițiile art. 127 alin.2 din HG nr.257/2011 prevăd: "Sporurile cu caracter permanent care se pot valorifica la stabilirea și/sau recalcularea drepturilor de pensie, potrivit prevederilor art.165 alin.(2) din lege, sunt cele prevăzute în anexa nr.15.

(2) Adeverința prin care se dovedesc aceste sporuri va cuprinde obligatoriu cel puțin următoarele elemente:

a) denumirea angajatorului;

b) datele de identificare a persoanei;

c) perioadă în care s-a desfășurat activitatea, cil indicarea datei de începere și de încetare acesteia;

d) funcția, meseria sau specialitatea exercitată;

e) denumirea sporurilor, procentul sau suma acordată;

f) perioada în care a primit sporul și temeiul în baza căruia s-a acordat.”

Se solicită a se constata că adeverința nu poate fi valorificată în forma emisă de angajator, întrucât angajatorul nu și-a asumat responsabilitatea menționării aspectului reținerii și virării contribuției de asigurări sociale la aceste sume, aceasta neconținând o mențiune explicită din care să rezulte reținerea contribuțiilor și efectuarea vărsămintetor de asigurări sociale pentru veniturile atestate de adeverința, ci doar mențiunea generică în sensul că pentru aceste venituri s-a calculat și virat contribuția unității la asigurările sociale conform prevederilor legale și în procentele stabilite de lege.

Această diferențiere a justificat aplicarea de către legiuitor a unui tratament juridic special, legiuitor care a înțeles să excludă printr-un text de lege expres, respectiv pct. VI din Anexa nr.15 a HG nr.257/2011, anumite categorii de venituri și sporuri din baza de calcul a drepturilor la pensie.

Conform „Mențiunilor” pct. VI din Anexa nr.15 a HG nr.257/2011, se arată că:

"Mențiune: Nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual întrucât nu au făcut parte din bază de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001:

• (…);

• premiile anuale și premiile acordate în cursul anului pentru realizări deosebite;

• recompensele cu caracter limitat, acordate personalului din unele sectoare de activitate;

• diurnele de deplasare și de delegare, indemnizațiile de delegare, detașare și transfer;

• formele de retribuire pentru "orele suplimentare" realizate peste programul normal de lucru;

Așadar, aceste dispoziții exprese ale legiuitorului vizând veniturile obținute în formă de "prime și ore suplimentare", NU lasă loc de interpretare extensivă susținută de reclamant.

Consideră că în mod eronat a reținut instanța de fond în considerentele sentinței civile: „În ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtei la recalcularea pensiei cu valorificarea și a veniturilor reprezentând ore suplimentare și prime, tribunalul reține că Legea nr.27/1966 prevede că plata contribuției de asigurări sociale era datorată de angajator (…);

Odată reținut acest aspect, se cuvin a fi precizate art.2 lit.c din Legea nr.263/2010, potrivit cărora „sistemul public se organizează și funcționează având ca bază principiul contributivității conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice participante la sistemul public de pensii, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se în temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătirea".

Față de aceste rețineri se va constata că tocmai acest principiu al contributivității, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice participante ia sistemul public de pensii, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se În temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite, a fost încălcat de către instanța de fond prin obligarea la luarea în calcul a adeverinței ce face obiectul prezentului apel cât și dispozițiile art.165 din Legea nr263/2010 care dispune,

a) salariile brute, până la data de 1 iulie 1977;

b) salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1991;

c) salariile brute, de la data de 1 ianuarie 1991.

Contribuția de asigurări sociale conform actelor normative (Lg. nr. 3/1977. Lg.27/1966....) acte normative care prevedeau la art. 65 alin. 2 din Legea nr.3/1977, coroborat cu art. 71 alin.1 din Legea nr.27/1966, contribuția de 2% se calcula la salariul tarifar lunar de încadrare, iar dispozițiile art.2 din Decretul nr. 389/1972, menționa că, contribuția pentru asigurările sociale de stat nu se datorează asupra sumelor reprezentând: drepturile plătite asiguraților din fondurile asigurărilor sociale de stat.

De asemenea, se mai menționează că aceste venituri nu reprezintă un spor ci o formă de stimulare conform prevederilor art. 62 raportat la art. 65 din Legea nr. 57/1974, care se acordau din fond stabilit prin planul național unic de dezvoltare economico-socială.

Se mai poate constata că asupra acestor venituri nu a fost plătită contribuția la pensia suplimentară conform art. 65 alin,2 din Legea nr.3/1977, coroborat cu art. 71 alin.1 din Legea nr.27/1966, pe care le expune mai jos.

„ART. 65(1) Persoanele care au contribuit, în condițiile legii, la constituirea fondului pentru pensia suplimentară, beneficiază de aceasta pensie de la data încetării activității lor ca urmare a pensionării.

(2) Pentru persoanele care au contribuit cu 2%, pensia suplimentară se stabilește în procente din retribuția tarifară folosită la calcularea pensiei de asigurări sociale, după anii de contribuție.”

Art. 71 alin.1 din Legea nr.27/1966.

(1) Fondurile necesare pentru plata pensiei suplimentare se formează din contribuția tuturor angajați lor. Această contribuție este de 2 la sută din salariul tarifar lunar de încadrare și se vărsa prin unități, într-un cont special al Ministerului Muncii, la Banca Națională a Republicii Socialiste România.

Având în vedere cele menționate mai sus dacă apelanta ar fi obligată la luarea în calcul a sumelor reprezentând prime și ore suplimentare ar însemna o încălcare a prevederilor art.165 și art.2 din Legea nr.263/2010 modificată privind principiul obligativității și principiul contributivității pe care îl redă mai jos.

Art.2 „d) principiul obligativității, potrivit căruia persoanele fizice și juridice au, conform legii, obligația de a participa la sistemul public, drepturile de asigurări sociale exercitându-se corelativ cu îndeplinirea obligațiilor;

e) principiul contributivității, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite".

Mai susține că instanța de fond a încălcat atât dispozițiile art.165 din Legea nr.263/2010 modificată raportat la dispozițiile art.127 din HG nr.257/2011, în mod eronat a obligat parata la recalcularea drepturilor de pensie cu luarea în considerare a primelor și orelor suplimentare atestate de nr.8877/26.03.2014 eliberată de TAROM.

De asemenea, solicită a se constata nulitatea absolută a adeverinței nr. nr.8877/26.03.2014 eliberată de TAROM, pentru neîndeplinirea condițiilor de fond prevăzute de art.127 alin.2 din H.G. nr.257/2011 care dispune că sporurile cu caracter permanent care se pot valorifica la stabilirea și/sau recalcularea drepturilor de pensie, potrivit prevederilor art. 165 alin. (2) din lege, sunt cele prevăzute în anexa nr. 15, cât și pentru neindicarea temeiului legale în baza căruia au fost acordate.

Instanța de fond a încălcat dispozițiile art.165 alin.2 din Legea nr.263/2010 modificată care prevede că la determinarea punctajelor lunare, pe lângă salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă se au în vedere și sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înscrise în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare.

Potrivit dispozițiilor Legii nr.263/2010 și HG nr.257/2011 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, aplicabile atât la stabilirea drepturilor de pensie, cât și la recalcularea acestora, criteriile determinante pentru valorificarea veniturilor suplimentare la calculul acestora sunt următoarele: aceste venituri să fi făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și să fi fost înregistrate în carnetul de muncă până la data de 1 aprilie 1992 (data intrării în vigoare a Legii nr. 49/1992 privind modificarea și completarea unor reglementări din legislația de asigurări sociale), iar ulterior acestei date, să fi avut caracter permanent, să fi făcut parte, de asemenea, din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și să fi fost înregistrate în carnetul de muncă sau dovedite cu adeverințele eliberate de unități, conform legislației în vigoare.

Mai mult de atât la calcularea drepturilor de pensie nu pot fi avute în vedere veniturile reprezentând prime și ore suplimentare atestate de a adeverința nr.8877/ 26.03.2014 eliberată de TAROM, având în vedere dispozițiile art.127 din HG nr.257/2011 care prevăd în mod clar care sunt sporurile care se pot valorifica la stabilirea și/sau recalcularea drepturilor de pensie.

Astfel, în privința perioadelor anterioare datei de 1 aprilie 2001 (când a intrat în vigoare Legea nr. 19/2000) sunt incidente dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. 165 din acest act normativ, care permit valorificarea în procesul de stabilire a punctajelor anuale doar a veniturilor obținute ce au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare.

Conform dispozițiilor art.12 alin.1 lit.a din Legea nr.57/1974 privind retribuirea după cantitatea și calitatea muncii, în timp ce sporurile reprezentau acele sume de bani acordate prin raportare la retribuția tarifară.

Această diferențiere rezultă în mod clar din dispozițiile actului normativ mai sus menționat, iar Legea nr.49/1992 precizează sporurile cu caracter permanent care se includeau în baza de calcul.

"Articolul 3 prevede, "Contribuția de 3% pentru pensia suplimentară se plătește, în condițiile legii, de către toți salariații cuprinși în sistemul, asigurărilor sociale, pentru punctele încasate drept salarii de bază, la care se adaugă:

- sporul de vechime în muncă;

- sporul pentru lucrul în subteran, precum și pentru lucrul pe platformele marine de foraj și extracție;

- indemnizația de zbor;

- sporul pentru condiții grele de muncă;

- sporul pentru lucrul sistematic peste programul normal;

- sporul pentru exercitarea unei funcții suplimentare;"

Acesta este și motivul avut în vedere de către legiuitor când nu a încadrat veniturile suplimentare obținute în categoria sporurilor cu caracter permanent prevăzute de Legea nr.49/1992;

Potrivit prevederilor art. 165 din lege, la determinarea punctajelor anuale, corespunzătoare perioadelor de activitate lucrate până la data de 1 aprilie 2001, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, așa cum sunt înregistrate în carnetul de muncă.

Este lesne de observat, la o primă lecturare a actelor normative care reglementau obligația de plată a contribuției de asigurări sociale de stat Decretul nr.389/1972, Legea nr.49/1972), plata contribuției de asigurări sociale de stat era obligația angajatorului, și nu a angajatului, angajatul având obligația contribuției la pensia suplimentară.

Se mai menționează că aceste venituri NU reprezintă un spor ci o formă de stimulare conform prevederilor art. 62 raportat la art. 65 din Legea nr.57/1974, care se acordau din fond stabilit prin planul național unic de dezvoltare economico-socială.

Având în vedere cele menționate mai sus dacă apelanta ar fi obligată la luarea în calcul a adeverinței nr.8877/26.03.2014 eliberată de TAROM, ar însemna o încălcare a prevederilor art. 2 din Legea nr. 263/2010 privind principiile de bază ale sistemului public de pensii.

Această diferențiere a justificat aplicarea de către legiuitor a unui tratament juridic special, legiuitor care a înțeles să excludă printr-un text de lege expres, respectiv Anexa nr. 15 din HG nr.257/2011.

La calculul drepturilor de pensie, întotdeauna s-a avut în vedere respectarea principiului egalității atât pentru persoanele care prin munca lor au depășit producția planificată, cât și pentru situația nerealizării producției planificate (în acest caz, retribuția diminuându-se) astfel că, la calculul pensiei s-a avut în vedere numai retribuția stabilită prin contractul de muncă, pentru care s-a plătit contribuția la pensie suplimentară conform actelor normative menționate mai sus menționate și NU pentru sumele prevăzute în adeverință.

Acest act normativ nu instituie privilegii sau discriminări între cetățeni și nu încalcă principiul constituțional al egalității în drepturi a cetățenilor, tratamentul egal impunându-se doar pentru cetățenii aflați în situații identice. Tot astfel, nu poate fi primită nici susținerea că: s-ar încălca prevederile art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale care obligă ambele părți să adopte măsuri pentru a asigura garantarea drepturilor de proprietate.

În prezenta cauză nu se află în prezența unui "bun" noțiune cu semnificație autohtonă, în sensul Convenției, care fără a se limita numai la proprietatea unor bunuri corporale, include orice interes economic cu valoare patrimonială (C.B. - "Convenția Europeană a Drepturilor omuIui.Comentarii pe articole",vol.I, Editura C.H.Bek, București 2005, pg.971; CEDO - Gassu Dosier - und Fordertechnik GmbH c/a Olanda, Hotărâre din 23 februarie 1995, par.53) și nici a unei „speranțe legitime", deoarece dispozițiile cuprinse atât în art.165 din Legea nr.263/2010 raportat la art.127 din HG nr.257/2011, care prevăd în mod expres elementele care stau la baza determinării și recalculării punctajului anual pentru perioadele anterioare intrării în vigoare a noii reglementări-cadru în domeniul sistemului public de pensii.

Conform dispozițiile art.447 Cod pr.civ. iar în cazul în care se face dovada cheltuielilor de judecată să se aibă în vedere dispozițiile art.452 C.Pr.civilă coroborat cu art.451 alin.2 C.Pr.civilă să procedeze la cenzurarea cuantumului cheltuielilor de judecată solicitate, în raport de complexitatea dosarului, munca îndeplinita de avocat și termenele acordate în cauză.

În consecință, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței apelate, în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca fiind netemeinică și nelegală.

De asemenea, susține că în conformitate cu dispozițiile art.157 din Legea nr.263/2010: cererile în față oricăror organe sau instanțe, precum și toate actele procedurale în legătură cu litigiile, având ca obiect drepturi sau obligații de asigurări sociale, sunt scutite de taxa de timbru.

Analizând actele si lucrările dosarului, Curtea, reține următoarele:

Tribunalul a admis cererea apelantului-reclamant N. F. si a obligat pârâta C. de Pensii Ilfov să revizuiască pensia reclamantului, retroactiv începând cu data de 14.04.2014, cu valorificarea și a veniturilor reprezentând spor ore suplimentare și prime cuprinse în adeverința 8877/26.03.2014 eliberată de TAROM SA; a fost obligată la plata către reclamant și a diferențelor rezultate din recalculare, începând cu data de 14.04.2014 și până la data revizuirii efective.

Solutia primei instante este legală si temeinică, apelul urmând a fi respins, pentru considerentele ce vor fi expuse.

Sub un prim aspect, Curtea notează în privinta considerațiilor apelantei referitoare la motivarea sentinței de fond că nu pot fi reținute, deoarece Tribunalul a arătat considerentele de fapt și de drept care au stat la baza soluției pronunțate, fiind analizate susținerile și apărările părților și probele administrate în cauză.

Analizând mai departe apelul, Curtea constata ca intimata apelanta a inteles sa critice solutia primei instante numai sub aspectul valorificarii veniturilor suplimentare realizate de reclamantul intimat potrivit adeverința 8877/26.03.2014 eliberată de TAROM SA cu titlu de prime si ore suplimentare.

Astfel, Curtea noteaza ca adeverinta in cauza atesta veniturile realizate de intimatul reclamant cu titlu de ore suplimentare in perioada septembrie 1975 – iulie 2000 si prime in perioada octombrie 1991 – decembrie 2000, cuprinzând precizarea expresă că pentru toate sumele mentionate, deci inclusiv pentru orele suplimentare si prime s-au retinut si achitat contributia de asigurari sociale si contributia pentru pensia suplimentara. In consecinta, sunt nefondate sustinerile apelantei potrivit carora angajatorul nu si-a asumat responsabilitatea mentionarii aspectului retinerii si virarii contributiei de asigurari sociale pentru sumele respective, ca si sustinerile privind faptul ca asupra acestor venituri nu a fost platita contributia la pensia de asigurari sociale. Adeverinta in cauza a fost emisa de angajator in baza documentelor existente in arhiva, iar acesta poarta responsabilitatea celor consemnate in cuprinsul actului eliberat, responsabilitate pe care si-a asumat-o prin mentionarea retinerii si virarii CAS si a platii contributiei la pensia suplimentara.

Totodata, in cuprinsul adeverintei se mentioneaza expres temeiul acordarii veniturilor suplimentare realizate cu titlu de ore suplimentare (art.120 din Legea 10/1972) si prime (CCM), fiind nefondate si sustinerile apelantei sub acest aspect, adeverinta indeplinind conditiile prescrise de HG nr.257/2011 din punctul de vedere al formei si continutului.

Nefondate sunt si sustinerile apelantei facute prin prisma prevederilor art.120 din Legea nr.10/1972, potrivit carora orele suplimentare se compenseaza cu timp liber. Astfel cum a retinut si prima instanta, potrivit tezei a doua a textului de lege invocat, daca munca suplimentara prestata nu a putut fi compensata cu timp liber corespunzator, in urmatoarele 30 de zile si cel in cauza este de acord, orele suplimentare se vor retribui cu un spor.

Or, cat timp angajatorul a precizat ca pentru respectivele ore suplimentare a fost acordat sporul mentionat in adeverinta, nu pot fi retinute sustinerile apelantei.

In ceea ce priveste solicitarea apelantei privind constatarea nulitatii adeverintei depusa de catre intimatul reclamant, Curtea constata ca reprezinta o cerere noua formulata in apel, cu incalcarea prevederilor art.478 C.pr.civ., ce reglementeaza limitele efectului devolutiv, prevederi in conformitate cu care in apel nu se pot formula pretentii noi.

In consecinta, fala de cele mai sus expuse si in virtutea principiului contributivității, Curtea noteaza ca in mod corect a obligat prima instanta apelanta parata si la valorificarea veniturilor suplimentare realizate sub forma de ore suplimentare si prime.

Astfel, contrar celor sustinute de către apelantă, Curtea constată că pentru toate veniturile suplimentare atestate de această adeverintă s-a contribuit la sistemul de asigurări sociale, salariatul având prin urmare dreptul la valorificarea acestor venituri în calculul drepturilor de pensie potrivit art.2 al.1 lit.c din Legea nr.263/2010.

Acest act normativ este construit în jurul acestui principiu fundamental, și anume ca orice element salarial efectiv încasat pe parcursul întregului stagiu de cotizare, pentru care salariatul și/sau angajatorul (în funcție de reglementarea în vigoare) au achitat statului contribuții de asigurări sociale, trebuie sa se reflecte în cuantumul pensiei.

Apelanta-pârâtă face trimitere în dezvoltarea motivelor de apel la dispozițiile art.165 din Legea nr.263/2010 și art.127 din HG nr.257/2011, susținând că nu se pot valorifica veniturile care nu au caracter permanent, deci nici veniturile suplimentare în cauză. Dar, ceea ce interesează nu este caracterul permanent sau nepermanent al unor venituri, ci faptul că statul și-a încasat drepturile la momentul cuvenit, chiar dacă legea nu prevedea obligația și pentru salariat, ci doar pentru angajator. Principiul contributivității afirmat în art. 2 din Legea nr. 263/2010 primează, independent de caracterul permanent sau nepermanent al unor venituri și de faptul că au făcut sau nu parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare, acestea urmând a fi luate în considerare la stabilirea drepturilor de pensie.

Prin urmare, cum adeverinta în cauză prevede explicit faptul că angajatorul a reținut și virat pentru veniturile menționate contribuția la bugetul asigurărilor sociale, soluția primei instanțe este dată cu aplicarea corectă a legii, deoarece respectivele venituri pentru care s-au plătit aceste contribuții trebuie valorificate în calculul drepturilor de pensie, în baza art. 2 lit.e din Legea nr.263/2010.

Referitor la sustinerile apelantei făcute prin raportare la prevederile Decretului nr. 389/1972, Curtea le constată de asemenea drept nefondate. Art.1 din Decret dispunea ca angajatorii să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat. Or, la emiterea adeverinței fostul angajator a confirmat îndeplinirea obligației prevăzute de art. 1 Decretul nr. 389/1972, fiind precizat în mod expres că pentru veniturile suplimentare mentionate în adeverinta au fost calculate si virate cotele de CAS, inclusiv pensia suplimentară, nefiind plătite prin urmare din fondul de asigurări sociale, cum se sustine de către apelantă.

Curtea mai noteaza ca în speță este aplicabil raționamentul Înaltei Curți de Casație și Justiție din Decizia nr. 19 din 17 octombrie 2011, chiar dacă se referea la Legea nr. 19/2000, deoarece acesta este construit în baza aceluiași principiu al contributivității. Acest principiu era prevăzut, chiar dacă nu era menționat în mod expres, și în legea anterioară, respectiv Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială, stipulându-se că dreptul la pensie era recunoscut tuturor cetățenilor care au desfășurat o activitate permanentă pe baza unui contract de muncă pentru care angajatorii au plătit contribuția de asigurări sociale prevăzută de lege.

În ceea ce privește solicitarea apelantei privind cenzurarea cuantumului cheltuielilor de judecată, potrivit art. 451 al. 2 Cod proc.civ., instanța constată că este neîntemeiată. Sub acest aspect, se are in vedere atât soluția ce va fi pronunțată, din care rezultă culpa procesuală a apelantei, precum si cuantumul onorariului de avocat de 500 lei, ce nu poate fi considerat exagerat, acesta reflectând în mod corespunzător atât culpa procesuală a apelantei, cât și munca îndeplinită de avocatul intimatului.

Pentru aceste considerente, în temeiul art.480 alin.2 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge apelul, ca nefondat și va obliga apelanta să plătească intimatului 500 lei, cheltuieli judecată în apel potrivit chitantei nr.DE 464/12.07.2015.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul formulat de apelanta-reclamantă C. JUDEȚEANĂ DE PENSII ILFOV, având CF_, cu sediul în București, .. 17, sector 2, împotriva sentinței civile nr.265 din data de 28.01.2015, pronunțată de Tribunalul Ilfov - Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul–reclamant N. F., având CNP_, cu domiciliul în Otopeni, ., ., Județul Ilfov și intimata-pârâtă C. C. DE CONTESTAȚII DIN C. CASEI NAȚIONALE DE PENSII PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 2, ca nefondat.

Obligă apelanta să plătească intimatului 500 lei, cheltuieli judecată în apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 14.07.2015.

Președinte,

D. A. T.

Judecător,

A. I. C.

Grefier,

R. N. C.

Red.: T.D.A.

Dact.: N.V.

5 ex./20.07.2015

Jud.fond: A. M. C.

← Recalculare pensie. Decizia nr. 453/2015. Curtea de Apel...		Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 1462/2015.... →

Recalculare pensie. Decizia nr. 2729/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Recalculare pensie. Decizia nr. 2729/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI