Pretentii. Decizia nr. 2568/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2568/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-06-2015 în dosarul nr. 37802/3/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format vechi 1691/2015)
DECIZIA CIVILĂ NR.2568/2015
Ședința publică din data 25.06.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – D. A. T.
JUDECĂTOR- A. I. C.
GREFIER – I. L. B.
.
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulate de apelantul-contestator S. C. Militare Disponibilizate, în numele și pentru membrul său de sindicat R. G. împotriva sentinței civile nr._/12.12.2014, pronunțată de Tribunalul București –Secția a VIII-a Civilă, Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimații M. A. Naționale și C. de P. Sectorială a Ministerului A. Naționale, cauza având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul-contestator, prin consilier juridic-S. N. în baza delegației de reprezentare nr.642/13/09.06.2015, aflată la fila 22 dosar apel, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apelantul, prin consilier juridic, depune la dosar concluzii scrise.
Curtea din oficiu, pune în discuție inadmisibilitatea apelului declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus aplicarea amenzii judiciare dispusă prin sentința civilă față de prevederile art.191 și 457 Cod procedură civilă și acordă cuvântul asupra acestor aspecte și totodată asupra apelului declarat.
Consilierul juridic al apelantului arată că la nivelul acestei Curți există o practică neunitară, în sensul că unele completuri, respectiv 6 și 7 Apel au constatat competența materială în eliminarea acestei amenzi judiciare aplicată de instanța de fond, solicitând a fi avută în vedere hotărârea depusă. Alte completuri au dispus disjungerea și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
Solicită să se constate că amenda judiciară a fost dispusă prin dispozitivul sentinței, comunicată odată cu motivarea hotărârii, iar în considerente nu se regăsește niciun motiv evidențiat care a stat la baza dispunerii acestei amenzi judiciare.
Art.187 Cod procedură civilă nu poate fi reținut în această speță.
Solicită să se observe că amenda judiciară nu a fost dispusă prin încheiere executorie în conformitate cu art.190 Cod procedură civilă și nici nu a fost comunicată pentru a putea formula cerere de reexaminare.
Apelantul, prin consilier juridic, arată că apelul poate soluționa și capătul de cerere cu privire la amenda judiciară.
Totodată, solicită în baza disp.art.480 alin.2 Cod procedură civilă admiterea apelului, în sensul schimbării în tot a sentinței civile atacate, respectiv recunoașterea dreptului pretins ca urmare a emiterii deciziilor de revizuire în baza Legii nr.241/2013, suma totală fiind menționată atât în calea de atac, cât și concluziile scrise. Solicită obligarea intimatelor la repararea pagubei cauzate, respectiv achitarea în totalitate a sumei reținute menționată mai sus, la care să se adauge dobânda legală și indicele de inflație aferente sumelor datorate, dobânda calculată până la data plății efective a acestora.
De asemenea, solicită indexarea pensiei în conformitate cu art.102 alin.2 din Legea 263/2010.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Curtea, în temeiul dispozițiilor art.394 Cod procedură civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare asupra apelului formulat.
CURTEA,
Asupra apelului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr._ din data de 12.12.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr._, a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de contestatorul S. C. Militare Disponibilizate, în numele membrului său de sindicat R. G., în contradictoriu cu intimații M. Afacerilor Interne și C. de P. Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne; în baza art.187 C.proc.civ., a fost obligat reclamantul SCMD la plata amenzii judiciare în cuantum de 1000 lei.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul a fost beneficiarul pensiei militare de serviciu, ce a intrat în procesul de recalculare prevăzut de Legea 119/2010 și ulterior, de revizuire, în temeiul OUG 1/2011, așa cum atestă deciziile aflate la dosar.
Subsecvent, pârâta a emis decizii în baza Legii 241/2013, prin care s-a revenit la cuantumul aflat în plată la nivelul lunii decembrie 2010, începând cu 01.10.2013, deciziei aflate la dosarul cauzei.
Prin promovarea prezentei acțiuni, reclamantul urmărește obținerea diferențelor de drepturi de pensie între cele cuvenite pentru luna decembrie 2010 (repuse în plată în temeiul Legii 241/2013) și cele încasate în temeiul deciziilor de revizuire emise în baza OUG 1/2011, precum și indexarea cuantumului pensiilor stabilite în baza Legii 241/2013.
Instanța a constatat că pretențiile deduse judecății sunt neîntemeiate, întrucât potrivit prevederilor art. 1 din acest act normativ, pensiile care au intrat în procesul de recalculare și revizuire conform Legii 119/2010 și OUG 1/2011, ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele aflate în plată la nivelul lunii decembrie 2010, se plătesc în cuantumul cuvenit pentru luna decembrie 2010, începând cu luna octombrie 2013.
Prin urmare, revenirea la cuantumul pensiei existent la nivelul lunii decembrie 2010 reprezintă o măsură reparatorie care produce efecte exclusiv pentru viitor, neexistând nicio dispoziție în cuprinsul Legii 241/2013 care să confere dreptul la despăgubiri pentru perioada decembrie 2010-octombrie 2013. În acest sens, rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 1 alin. 4 din Legea 241/2013, faptul că pensia cuvenită pentru luna decembrie 2010, acordată de legiuitor începând cu 01.10.2013, se menține în plată până când cuantumul pensiei rezultat din înmulțirea valorii punctului de pensie cu punctajul mediu anual acordat ca urmare a recalculării sau revizuirii, în temeiul Legii 119/2010 și OUG 1/2011, este mai mare decât cuantumul cuvenit pentru luna decembrie 2010.
Totodată, dispozițiile art. 2 din Legea 241/2013 nu pot constitui fundamentul juridic al unor despăgubiri constând în diferențele de drepturi de pensie între cele încasate și cele cuvenite prin raportare la pensia aflată în plată la nivelul lunii decembrie 2010, întrucât textul de lege mai sus enunțat are în vedere ipoteza constatării diferențelor provenind din greșita valorificare a veniturilor realizate ori a stagiilor de cotizare, cu ocazia emiterii deciziilor de revizuire în temeiul OUG 1/2011.
În ceea ce privește nesocotirea normelor care garantează dreptul de proprietate, instanța a reținut:
Potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, “Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului Statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare reglementării folosirii bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor.”
În accepțiunea Curții Europene a Drepturilor Omului, noțiunea de „bun”, în sensul textului mai sus enunțat, are o semnificație juridică distinctă față de interpretările date în sistemele de drept interne, în sensul că nu privește doar proprietatea asupra bunurilor corporale ci și alte drepturi ori interese susceptibile de valoare economică, precum dreptul la pensie. (cauza Buchen c. Cehiei, 2002).
Așa fiind, în practica instanței europene, dreptul la pensie este asimilabil unui drept de proprietate, în cauza Vasilopoulou c. Greciei, Curtea statuând că termenul de bunuri cuprinde și drepturile obținute în cadrul unui regim de pensionare sau securitate socială. Totodată, în cauza Azinas c. Cipru, s-a reținut că dreptul la pensie care este fondat pe prestații periodice vărsate anterior sau pe dispozițiile unui contract de muncă, este asimilabil dreptului de proprietate.
Cu toate acestea, în cauza Skorkiewicz c. Poloniei (_/1998), Curtea a arătat că art. 1 din Protocolul Adițional garantează acordarea unei indemnizații oricărei persoane care a contribuit la asigurările sociale, dar nu garantează acordarea unei anumite sume.
Instanța a reținut că practica constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului este in sensul că este la latitudinea statului de a aprecia cuantumul drepturilor ce urmează a fi plătite angajaților săi din bugetul de stat. Astfel, statul poate introduce, suspenda sau înceta plata unor anumite drepturi, prin edictarea unor modificări legislative adecvate. (Kechko v. Ucraina, dec. din 8.02.2006)
În cauza Vilho Eskelinen si altii c Finlanda, Curtea a statuat că nu există un drept protejat de convenție la menținerea în plată a unui salariu într-un anumit cuantum.
În speță, nu se poate considera că reclamanții au a fost lipsiți de proprietatea lor, în sensul art. 1 din Protocolul Adițional, dreptul la pensie rămânând în vigoare, modificându-se numai cuantumul acesteia, cuantum care, ulterior intrării in vigoare a Legii 119/2010 a fost calculat în baza principiilor Legii 19/2000, așadar cu respectarea principiului contributivității.
Prin urmare, deși dreptul la pensie este asimilabil dreptului de proprietate, cu toate acestea, cuantumul pensiei cuvenite pentru viitor nu constituie un bun în sensul art. 1 din Protocolul Adițional, deoarece acesta nu garantează vreun drept la pensie într-un anumit cuantum ci garantează dreptul la pensie.
Însă, tot în jurisprudența instanței europene în materia drepturilor omului, s-a cristalizat conceptul de speranță legitimă (cauza Pine Valley Developments și alții c. Irlandei), concept legitimat fie pe existența unei hotărâri judecătorești, chiar nedefinitive, prin care sa fie recunoscut dreptul celui interesat, fie fondat de o manieră rezonabil justificată pe un act juridic având o bază juridică solidă și o incidență asupra drepturilor de proprietate (Strech c. Marii Britanii, 2003).
Prin urmare, când un interes patrimonial aparține categoriei juridice de „creanță”, el poate fi considerat ca „valoare patrimonială” și implicit ca „speranță legitimă” dacă are o bază suficientă în dreptul intern, reprezentată de o dispoziție legală sau dacă existența sa este confirmată printr-o jurisprudență clară și concordantă a instanțelor naționale (cauza Kopecky c/a Slovacia, Hotărâre din 28 septembrie 2004). În cauză, pensia reclamanților a fost recunoscută și calculată în temeiul Legii 164/2001, având, deci, o bază suficientă în dreptul intern, de natură să le confere acestora o așteptare legitimă cu privire la dobândirea și exercitarea dreptului la pensie.
În consecință, modificarea dispozițiilor legale privind modalitatea de calcul a drepturilor de pensie, prin . Legii 119/2010 și a OUG 1/2011, reprezintă o ingerință în dreptul de proprietate al reclamanților.
Pentru ca această ingerință să nu constituie o încălcare a art. 1 din Protocolul 1 Adițional, trebuie să respecte anumite limite ce au fost trasate prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
Astfel, în cauza Sporrong și Lonnroth c Suediei (1982), s-a statuat că o măsură care reprezintă o ingerință în dreptul de proprietate trebuie să fie prevăzută de lege, să fie justificată de o cauză de utilitate publică sau de un scop legitim de interes general și să asigure un just echilibru între cerințele de interes general ale comunității si imperativele protejării drepturilor fundamentale ale individului. În special, trebuie să existe un raport rezonabil de proporționalitate între scopul vizat și mijloacele folosite (Pressos Compania Naviera SA si alții c. Belgiei, 20 nov. 1995).
În cauza de față, ingerința analizată este prevăzută de un act normativ (Legea 119/2010 și OUG 1/2011) și este justificată de un scop legitim de interes general, constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, pe baza principiului contributivității, pe fondul situației de criză economică și financiară, care impune reducerea cheltuielilor bugetare (astfel cum se arată în expunerea de motive a Legii 119/2010).
În ceea ce privește raportul rezonabil de proporționalitate între interesele generale vizate și interesul particular ocrotit, trebuie verificat dacă prin recalcularea și revizuirea pensiei în temeiul Legii 119/2010 și OUG 1/2011, a fost adusă dreptului reclamantului o atingere de natură să afecteze însăși substanța dreptului la pensie. În acest sens, testul de proporționalitate constă în a analiza dacă reclamantul au fost lipsit în totalitate de mijloacele de subzistență (Azinas c. Cipru) ori dacă măsura este discriminatorie (Kjartan Asmundsson c. Islandei).
Or, se observă că, în urma recalculării și revizuirii, pensia are un cuantum brut cu valoare superioară celei a salariului mediu brut pe economie la nivelul anului 2011, și anume 2022 lei, (conform deciziilor de revizuire – filele 16, 29, 42, 60, 48, 59, 70, 102), astfel încât nu poate fi validată concluzia conform căreia reclamanții ar fi lipsiți de mijloace de subzistență.
Nu poate fi, deci, reținută o afectare a substanței dreptului la pensie prin recalcularea pensiei de serviciu, câtă vreme dreptul garantat de art. 1 din Protocolul 1 este dreptul la pensie iar nu dreptul de a primi o anumită sumă, cuantumul putând suferi modificări datorită schimbărilor legislative, fără a se putea considera că aceste fluctuații afectează substanța însăși a dreptului, încât să se susțină că reclamantul și-a pierdut chiar dreptul la pensie.
Este de menționat faptul că la elaborarea politicilor sale bugetare, statul se bucură de o marjă largă de apreciere, prin jurisprudența sa constantă, Curtea statuând că, în ce privește cunoașterea directă a societății și a nevoilor acesteia, autoritățile naționale sunt mai bine plasate decât judecătorii internaționali în aprecierea „interesului public”, revenindu-le așadar in primul rând acestora să aprecieze asupra existentei unei probleme de interes public. De aceea, în acest domeniu, ca și in altele ce fac obiect de protecție a Convenției, autoritățile naționale dispun de o anumită marjă de apreciere. În plus, noțiunea de „interes public” este in mod necesar pasibilă de o interpretare extensiva. (The former king of Greece vs. Greece, Application no._/94). Totodată, Curtea a constatat că nu este rolul sau de a verifica în ce măsură existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit, cu excepția situațiilor în care aprecierea autorităților este vădit lipsită de orice temei. (Wieczorek c. Poloniei, hotarare din 8 decembrie 2009, sau Mellacher c. Austriei, hotarare din 19 decembrie 1989).
În aceste condiții, instanța a reținut că nu a avut loc o încălcare a art. 1 din Protocolul 1 Adițional la Convenție.
În ceea ce privește principiul drepturilor câștigate, invocat de reclamant, instanța a constatat că Legea 119/2010 și OUG 1/2011 nu suprimă dreptul la pensie, ci doar dispun recalcularea și revizuirea cuantumului acesteia, în acord cu sistemul public de asigurări sociale de drept comun, renunțând să mai acorde o sumă cu caracter necontributiv.
În opinia reclamantului dreptul la pensia de serviciu rămâne un drept dobândit ce nu poate fi afectat prin acte normative ulterioare, astfel încât a fost încălcat prin intervenția legiuitorului și prin înlăturarea acestui tip de pensie.
Or, acordarea pensiei de serviciu poate fi privită doar ca un act benevol din partea statului, de a-și asuma anumite cheltuieli din bugetul propriu prin care să contribuie la majorarea drepturilor de pensie pentru anumite categorii profesionale, cu posibilitatea de a reveni asupra politicilor sale economice și implicit asupra acestei decizii, o atare obligație nefiind asumată pentru viitor.
În consecință, în speță nu poate fi vorba despre un „drept câștigat” garantat pentru viitor, ci despre un drept acordat temporar de stat, în limita posibilităților economice.
Deopotrivă, nu se poate reține o încălcare a principiului nediscriminării, câtă vreme măsura recalculării pensiilor speciale a fost justificată de rațiuni de echitate, precum și de politica bugetară, afectând deopotrivă toate categoriile de pensionari care beneficiau de pensii speciale și care, potrivit art. 1 din Legea 119/2010 au devenit pensii în sensul Legii 19/2000.
De altfel, prin decizia de inadmisibilitate pronunțată la 07.02.2012 în cauzele conexate A. M. F. ș.a. contra României, Curtea a constatat neîncălcarea de către Statul Român a dispozițiilor art. 1 din Protocolul Adițional la Convenție, sub aspectul transformării pensiilor speciale în pensii din sistemul public, în temeiul Legii 119/2010. În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea Legii nr. 119/2010, și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii. De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor. În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de Legea nr. 19/2000, pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.
Prin urmare, nu poate fi primită teza avansată de reclamanți, în sensul că Legea 241/2013 a restabilit principii încălcate anterior prin operațiunea de revizuire a pensiilor în temeiul OUG 1/2011, de natură să justifice acoperirea unui prejudiciu constând în diferențele de pensie clamate în cauză. Pentru aceleași argumente, nu se poate considera că prin neplata acestor diferențe s-ar ajunge la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 sau a art. 14 din Convenția europeană a Drepturilor Omului.
Deopotrivă, solicitarea de indexare a pensiilor stabilite prin deciziile emise în baza Legii 241/2013, apare ca nefondată. Astfel, potrivit art. 102 alin. 2 din Legea 263/2010, valoarea punctului de pensie se majorează anual cu 100% din rata medie anuală a inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat. Aceste dispoziții legale nu sunt aplicabile în cauză, în sensul invocat de reclamant, deoarece acesta beneficiază de repunerea în plată a pensiei în cuantumul existent la nivelul lunii decembrie 2010, începând cu 01.10.2013 și până la momentul la care cuantumul pensiei rezultat din înmulțirea valorii punctului de pensie cu punctajul mediu anual acordat ca urmare a recalculării sau revizuirii, conform prevederilor Legii 119/2010 și ale OUG 1/2011, va fi mai mare decât cuantumul cuvenit pentru luna decembrie 2010, așa cum prevede art. 1 alin. 4 din Legea 241/2013. Prin urmare, pentru ipoteza pensiilor revizuite în temeiul OUG 1/2011, legiuitorul a instituit principiul conservării acestora în cuantumul existent în luna decembrie 2010, independent de majorarea anuală a valorii punctului de pensie, aceasta devenind relevantă doar la momentul la care înmulțită cu punctajul mediu anual atestat în decizia de revizuire emisă în baza OUG 1/2011 ar conduce la o valoare superioară a pensiei față de cea din decembrie 2010, repusă în plată începând cu 01.10.2013. Situația nu este discriminatorie, neputându-se reține existența unui tratament diferențiat pentru aceeași categorie socială. În acest sens, optând pentru repunerea în plată a pensiei în cuantumul existent în luna decembrie 2010 (în situația în care în urma revizuirii operate în temeiul OUG 1/2011, cuantumul pensiei a fost redus), legiuitorul a oferit un beneficiu categoriei pensionarilor care au intrat sub incidența OUG 1/2011. Or, pensia în plată în luna decembrie 2010 avea natura juridică a unei pensii de serviciu, calculate în baza unor dispoziții legale speciale, în speță, Legea 164/2001, nefiind, deci, stabilită în baza unui punctaj mediu anual, determinat conform dispozițiilor Legii 119/2010 și OUG 1/2011. Prin urmare, pensia repusă în plată începând cu octombrie 2010 nici nu ar putea fi indexată în sensul art. 102 din Legea 263/2010, deoarece cuantumul acesteia nu este produsul dintre punctajul mediu anual și valoarea punctului de pensie, ci este rezultatul aplicării modului de calcul prevăzut de legea specială.
Pentru considerentele expuse, instanța a respins acțiunea, ca nefondată.
Așa cum s-a menționat anterior, dispozițiile legale aplicabile în cazul de față sunt clare și nu lasă loc de interpretare, drepturile reclamantului nu au fost încălcate, cum simpla nemulțumire a acestuia cu privire la măsurile luate de guvernul B. nu poate fi temei al admiterii acțiunii, și cum pentru soluționarea nemulțumirii exprimată prin acțiune în justiție statul a alocat fonduri materiale și financiare care în speță au fost pierdute în loc să fie folosite pentru rezolvarea unei probleme reale, instanța apreciază că cerea este formulată cu rea credință și evident nefondată, motiv pentru care s-a aplicat reclamantului SCMD amenda judiciară prevăzută de art.187 C.proc.civ., în cuantum de 1000 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul S. C. Militare Disponibilizate, în numele membrului său de sindicat R. G., la data de 18.03.2015, înregistrat pe rolul Curții de Apel București – Secția a VII-a pentru cauze privind Conflicte de muncă și Asigurări Sociale la data de 19.03.2015 sub numărul_ .
Prin motivele de apel formulate, întemeiate în drept pe dispozițiile art.466, art.470-471, art.480 pct.2 din Codul de procedură civilă, apelantul critică hotărârea instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că în petitul acțiunii a solicitat pronunțarea unei hotărâri privind: recunoașterea dreptului pretins, urmare a deciziilor emise în baza Legii nr.241/2013, respectiv acordarea sumelor reținute în baza deciziilor de revizuire, obligarea intimatelor la repararea pagubei cauzate, respectiv achitarea în totalitate a sumelor reținute menționate mai sus, la care să se adauge dobânda legală și indicele de inflație aferente sumelor datorate, dobândă calculată până la data plății efective a acestora; indexarea cuantumului pensiilor stabilite în urma ultimilor decizii emise în baza Legii nr.241/2013, anual, începând cu anul 2013, în funcție de inflație și de creșterea salariului real.
Susține apelantul că a înțeles că exercite calea de atac a apelului împotriva soluției cuprinsă în dispozitivul hotărârii instanței de fond, în temeiul art.461 alin.1 din Codul de procedură civilă, pronunțată asupra cererilor principale, deduse judecații primei instanțe pe fond.
Astfel, arată că prin acțiunea formulată a solicitat recunoașterea dreptului pretins, urmare a deciziilor emise în baza Legii nr.241/2013, respectiv acordarea sumelor reținute în baza deciziilor de revizuire, obligarea intimatelor la repararea pagubei cauzate și indexarea cuantumului pensiilor stabilite în urma ultimelor decizii emise în baza Legii nr.241/2013, pentru contestatorul sus-menționat, ca urmare a aplicării greșite a dispozițiilor legale în vigoare.
Instanța a respins acțiunea formulată ca neîntemeiata, motiv pentru care apelantul a formulat prezentul apel prin care solicită admiterea acestuia, astfel cum a fost formulat și motivat și schimbarea în tot a hotărârii apelate, conform art.480 alin.2 NCPC, pentru următoarele considerente:
În mod greșit instanța a reținut că revenirea la cuantumul pensiei existent la nivelul lunii decembrie 2010 reprezintă o măsură reparatorie exclusiv pentru viitor, neexistând nici o dispoziție în cuprinsul: Legii nr.241/2013 care să confere dreptul la despăgubiri pentru perioada decembrie 2010 - septembrie 2013; În mod greșit, instanța a considerat un beneficiu acordat de legiuitor categoriilor pensionarilor; care au intrat sub incidența OUG nr. 1/2011, motiv pentru care pensia repusă în plata începând cu luna octombrie 2013 nici nu ar putea fi indexata, deoarece cuantumul acesteia nu este produsul dintre punctajul mediu anual și valoarea punctului de pensie, ci este rezultatul aplicării modului de calcul prevăzut de legea specială.
Față de cele menționate mai sus, se arată următoarele:
Pensia contestatorului din prezentul apel, a fost stabilită în baza Legii nr. 164/2001 și au avut în vedere următoarele: Activitatea cadrelor militare din sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională nu s-a limitat în timp la durata programului normal de lucru și nu a existat posibilitatea compensării muncii prestate cu timp liber sau plați suplimentare; Exercitarea prerogativelor constituționale de apărare, ordine publică și securitate naționala se caracterizează prin continuitate; Instituțiile publice au obligația legală de a asigura realizarea drepturilor prin dispozițiile în vigoare referitoare la specificul muncii prestate, importanță socială și restricțiile aferente; Expunerea cadrelor militare la un grad ridicat de stres și risc.
Având în vedere necesitatea corectării unor neconcordante la nivelul reglementărilor, în privința modului de calcul al drepturilor de pensie, corelate cu încălcarea principiilor neretroactivității legii, dreptului de proprietate, drepturilor câștigate, precum și discriminarea în raport de alte categorii de pensionari, legiuitorul prin Legea nr.241/2013, a revenit la cuantumul pensiei existent la nivelul lunii decembrie 2010 ca o măsură reparatorie.
În această situație, apelantul consideră că măsură reparatorie trebuie să privească un just echilibru între interesul general și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale persoanelor, echilibru care nu este menținut ori de câte ori, prin diminuarea drepturilor patrimoniale, persoanele trebuie să suporte o sarcină excesivă și disproporționata.
O.U.G. nr. 1/2011, actul normativ în baza căruia au fost emise deciziile de revizuire care au condus la diminuarea pensiei contestatorilor, a avut ca scop reformarea sistemului de pensii și înlăturarea situațiilor inechitabile pe fondul crizei economicio-financiare cu care statul roman s-a confruntat în momentul apariției acestor dispoziții legale.
Este evident și de netăgăduit dreptul statului de a legifera și de a înlătura eventualele inechități, dar această operațiune se impune a fi efectuată astfel încât să nu aducă atingere dreptului de pensie dobândit legal ca urmare a desfășurării unor activități în calitate de militari activi, în care s-au supus tuturor rigorilor specifice vieții militare, cu promisiunea certă din partea statului că vor beneficia de un cuantum al pensiei care să compenseze restricțiile pe care le-au suferit.
Față de cele mai sus menționate, se apreciază că intervenția statului de a elimina pensia de serviciu prin revizuire numai în raport de principiul contributivității, reprezintă în mod incontestabil o ingerința în exercițiul unui drept legal dobândit.
Prin urmare, statul avea obligația de a ține cont de asigurarea unei proporționalități între acest interes și speranța legitimă a contestatorilor de a se bucura de dreptul câștigat pe viitor.
Se mai consideră că dreptul de pensie le-a fost stabilit contestatorilor sub imperiul Legii nr. 164/2001, având dreptul la o continuitate în ceea ce privește evoluția acelei legi în viitor. Or, reducerea pensiei s-a produs în mod total și evident imprevizibil.
Mai mult, imposibilitatea de a-și recupera vreodată sumele de bani pierdute și neindexarea pensiilor au dus la ruperea justului echilibru ce trebuie păstrat între protecția proprietății și cerințele interesului general.
Dacă s-ar interpreta imposibilitatea indexării pensiilor în sensul art.102 din Legea nr.263/2010, deoarece cuantumul acesteia nu este produsul dintre punctajul mediu anual și valoarea punctului de pensie, fiind rezultatul aplicării modului de calcul prevăzut de legea specială, pe cale de consecință această indexare nu s-ar aplica nici celor care în urma revizuirii au obținut un cuantum mai mare al pensiei - fapt care nu corespunde realității.
Menționează că pe toată durata exercitării activității lor de cadre militare active, contestatorii nu au avut șansa de a-și suplimenta veniturile, având de suportat incompatibilități și interdicții totale în vreme ce categorii profesionale au beneficiat de șansa suplimentarii veniturilor lor în lipsa oricăror incompatibilități și restricții.
Totodată, invocă obligația interpretării și aplicării dispozițiilor constituționale în materia drepturilor omului în conformitate cu tratatele internaționale ratificate de România, deci și în conformitate cu dispozițiile Convenției, care se impune tuturor autorităților publice române.
Constatarea că nu exista nici o dispoziție în cuprinsul Legii nr.241/2013 care să confere dreptul Ia despăgubiri pentru perioada decembrie 2010-septembrie 2013, nu împiedică instanțele de judecată să facă aplicarea art.20 din Legea fundamentală și să dea prioritate pactelor și tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte și să analizeze nemijlocit convenționalitatea acestor norme și a efectelor ei concrete asupra părților cauzei din litigiul cu care sunt sesizate, în raport cu circumstanțele flecarei spete.
Față de amendă judiciara în cuantum de 1000 lei pentru SCMD, dispusă de instanță, solicită anularea acestor amenzi judiciare din următoarele motive:
Dispozițiile art.187 c.pr.civ. privesc încălcarea obligațiilor privind desfășurarea procesului și sancțiuni, iar legiuitorul a enumerat și faptele săvârșite în legătură cu procesul care impun un anume cuantum al amenzii judiciare.
Astfel, menționează că acțiunea nu a fost formulată cu rea-credința, nici de SCMD, nici de contestator sau cu depășirea scopului în care au fost recunoscute drepturile procesual civile.
Motivele care au stat la baza formulării acestei acțiuni au avut în vedere: Legea nr. 119/2010, HG nr. 735/2010, OUG nr. 1/2011, Legea nr. 263/2010, Legea nr.241/2013 dispoziții a căror aplicare au condus la:
- nerespectarea principiului neretroactivității legii, deoarece au afectat drepturile de pensie stabilite anterior în mod corect și legal prin Legile nr. 164/2001 și nr. 179/2004;
- încălcarea principiului drepturilor deja câștigate - principiu consacrat în legislația internă de-a lungul timpului, deși nu este statuat "expresis verbis" în vreun act normativ, dar materializat în legi (spre exemplu, tot în domeniul pensiilor, Legea nr. 19/2000, art. 180, alin (7), reglementa cuantumul cel mai favorabil al pensiei, conform acestui principiu, care a fost preluat și de Legea nr. 263/2010, art. 169, pct. 5); prin Legea nr. 119/2010 pensiile de serviciu au fost transformate în pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000 și trebuiau tratate în conformitate cu prevederile art. 180, alin. (7) (cuantumul cel mai avantajos). Acest lucru nu s-a întâmplat, Guvernul emițând acte normative metodologice (HG nr 735/2010 și OUG nr. 1/2011);
- instituția Avocatului poporului, în concluzia Raportului special pentru anul 2012 menționează: "aplicarea legislației de eliminare a pensiilor de serviciu s-a făcut cu nerespectarea textului din Constituție ce a reprezentat temeiul legal, iar măsura preconizata a aduce economii la buget a adus de fapt cheltuieli anuale suplimentare de cca 1 mld de lei";
- militarii și polițiștii nu au contribuit la sistemul public de pensii pentru că au făcut parte dintr-un alt sistem care nu prevedea această obligație;
- încălcarea principiului nediscriminarii cetățenilor, având în vedere că activitatea militarilor nu s-a desfășurat în baza legislației muncii, ci a fost de natura contractuală, fără carnete de muncă. Ei și-au respectat pe deplin contractele semnate de-a lungul carierei, începând cu accederea în instituțiile militare de învățământ. În prezent, nu se poate reconstitui cu precizie și exactitate volumul veniturilor realizate în carieră, deoarece parte din documentele de evidenta s-au distrus conform legilor în vigoare și nu pot fi reconstituite;
- apariția unor situații concrete după emiterea deciziilor de recalculare, revizuire și regularizare sau cele emise în baza L.241/2013, precum și neindexarea pensiilor în care subofițeri și maiștrii militari au pensii mult mai mari decât unii ofițeri cu grade superioare și funcții de comandă.
Nu în ultimul rând, se arată că membrul de sindicat este cel care a împuternicit reclamantul să-i reprezente interesele în instanță, iar SCMD a fost înființat tocmai pentru că membrii săi de sindicat să poată fi reprezentați în fața autorităților statului în semnalarea și rezolvarea problemelor și nemulțumirilor pe care aceștia le considera întemeiate.
Totodată, se apreciază că menținerea amenzii judiciare ar conduce în derizoriu dreptul la un proces echitabil, drept garantat de art.6 c.pr.civ și art.6.1. din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În prezenta cauză, apelantul consideră că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
Pentru motivele invocate, solicită în temeiul prevederilor art.480 pct.2 NCPC, admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței civile apelate, în sensul recunoașterii dreptului pretins, urmare a deciziilor emise în baza Legii nr.241/2013, respectiv acordarea sumelor reținute în baza deciziilor de revizuire, obligarea intimatelor la repararea pagubei cauzate și indexarea cuantumului pensiilor stabilite în urma ultimelor decizii emise în baza Legii nr.241/2013, precum și anularea amenzii judiciare pentru toți contestatorii sus-menționați.
Analiyând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește criticile apelantului-reclamant împotriva măsurii amenzii judiciare aplicate prin sentința civilă nr._/12.12.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, Curtea constată că acestea sunt inadmisibile în calea de atac declarată împotriva sentinței de fond. Astfel, reclamantul a formulat apel împotriva sentinței primei instanțe, apel în cadrul căruia a criticat hotărârea și pe aspectul amenzii judiciare aplicate în baza art. 187 Cod procedură civilă.
Dar, potrivit art. 190 Cod procedură civilă, abaterea săvârșită, amenda și despăgubirea se stabilesc de către instanța în fața căreia s-a săvârșit fapta sau, după caz, de către președintele instanței de executare, prin încheiere executorie, care se comunică celui obligat, dacă măsura a fost luată în lipsa acestuia. Atunci când fapta constă în formularea unei cereri cu rea-credință, amenda și despăgubirea pot fi stabilite fie de instanța în fața căreia cererea a fost formulată, fie de către instanța care a soluționat-o, atunci când acestea sunt diferite.
În cauză, amenda a fost stabilită chiar prin sentința pronunțată în cauză, dar legea prevede că împotriva hotărârii prin care se stabilește amenda cel obligat la amendă sau despăgubire va putea face numai cerere de reexaminare, solicitând, motivat, să se revină asupra amenzii ori despăgubirii sau să se dispună reducerea acesteia. Cererea se face în termen de 15 zile, după caz, de la data la care a fost luată măsura sau de la data comunicării încheierii. În toate cazurile, cererea se soluționează, cu citarea părților, prin încheiere, dată în camera de consiliu, de către un alt complet decât cel care a stabilit amenda sau despăgubirea. Încheierea prevăzută la alin. 3 este definitivă (art. 191 Cod procedură civilă).
Deci, împotriva măsurii amenzii judiciare aplicate prin sentința instanței de fond apelanta nu putea face decât cerere de reexaminare, legea prevăzând expres exclusivitatea acestei căi de atac („numai cerere de reexaminare”), cerere care este de competența unui alt complet al aceleiași instanțe care a aplicat amenda.
În consecință, Curtea nu poate primi aceste critici în cadrul apelului formulat, motiv pentru care vor fi respinse ca inadmisibile.
Sub acest aspect, Curtea reține și dispozițiile art. 457 Cod procedură civilă, referitoare la legalitatea căilor de atac, potrivit cărora hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei. Mențiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege. Dacă instanța respinge ca inadmisibilă calea de atac neprevăzută de lege, exercitată de partea interesată în considerarea mențiunii inexacte din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac, hotărârea pronunțată de instanța de control judiciar va fi comunicată, din oficiu, tuturor părților care au luat parte la judecata în care s-a pronunțat hotărârea atacată. De la data comunicării începe să curgă, dacă este cazul, termenul pentru exercitarea căii de atac prevăzute de lege. Atunci când instanța dispune recalificarea căii de atac, de la data pronunțării încheierii, pentru părțile prezente, sau de la data comunicării încheierii, pentru părțile care au lipsit, va curge un nou termen pentru declararea sau, după caz, motivarea căii de atac prevăzute de lege.
Ținând seama de faptul că Tribunalul a menționat greșit în cuprinsul sentinței pronunțate că hotărârea poate fi atacată doar cu apel, chiar dacă prin aceasta se stabilise și o amendă judiciară, calea de atac prevăzută de lege împotriva acesteia fiind reexaminarea, având în vedere soluția ce se va pronunța pe criticile împotriva amenzii, Curtea constată că sunt aplicabile dispozițiile art. 457 alin. 3 Cod procedură civilă, de la data comunicării prezentei decizii urmând a începe să curgă termenul pentru exercitarea cererii de reexaminare prevăzute de lege împotriva amenzii judiciare.
În ceea ce privește apelul declarat împotriva soluției pronunțate de prima instanță pe cererea de chemare în judecată formulată în cauză, Curtea constată că susținerile apelantului sunt nefondate, aspect ce rezultă din înscrisurile administrate în cauză și din dispozițiile legale incidente.
Apelantul-reclamant a învestit instanța în cauză cu pretenții reprezentând acordarea sumelor reținute în baza deciziilor de revizuire pentru perioada ianuarie 2012 - septembrie 2013, repararea prejudiciului suferit prin achitarea în totalitate a sumelor reținute la care să se calculeze dobânda legală și indicele de inflație, până la plata acelor sume, precum și indexarea cuantumului pensiilor stabilite în urma ultimelor decizii emise în baza Legii nr. 241/2013, anual, în funcție de inflație și de creșterea salariului real.
Criticile apelantului sunt nefondate. În apel, hotărârea a fost criticată invocându-se nelegalitatea operațiunii de modificare a naturii juridice a pensiei reclamantuuli R. G., din pensie de serviciu stabilită în baza Legii nr. 164/2001 în pensie în sistemul public, necesitatea de a menține pensia de serviciu, în raport de restricțiile specifice vieții militare, modul cu totul imprevizibil de transformare a naturii pensiei, precum și depășirea de către stat a limitelor în care dreptul său de a legifera în domeniul analizat trebuie exercitat, impunând persoanelor vizate o sarcină excesivă și disproporționată.
Acestea se constituie în argumente împotriva operațiunii realizate prin Legea nr. 119/2010 și OUG nr. 1/2011, care nu fac obiectul cererii de chemare în judecată, limitat la efectele Legii nr. 241/2013. În plus, apelantul-reclamant avea posibilitatea contestării deciziilor de revizuire, procedură prin intermediul căreia putea invoca toate aspectele menționate.
În consecință, toate aceste susțineri pot fi analizate numai ca argumente în favoarea cererii de a-i fi acordate sumele reținute în baza deciziilor de revizuire pentru perioada ianuarie 2012 - septembrie 2013.
Curtea notează că repunerea în plată a cuantumului pensiei pentru destinatarii Legii nr. 241/2013 nu poate opera decât în condițiile expres stabilite de aceasta, adică începând cu luna octombrie 2013.
Pentru perioadă anterioară, deciziile emise în baza Legii nr. 119/2010 și a OUG nr. 1/2011 au produs efecte depline, nefiind anulate, astfel că valoarea pensiei primite de contestator a respectat prevederile legale. Cât timp au fost respectate dispozițiile legale în conformitate cu care pensia contestatorului a fost recalculată și, ulterior, revizuită, dovadă fiind menținerea acelor decizii, nu mai poate fi repusă în discuție nelegalitatea operațiunilor respective, astfel că nu poate fi impusă autorității competente obligația de a plăti sume suplimentare, în condițiile în care calculul a fost unul corect și nu i se poate reține vreo faptă nelegală și culpabilă.
Repunerea în plată a pensiei din luna decembrie 2010, prin Legea nr. 241/2010, nu poate fi interpretată în sensul că produce efecte și pentru o perioadă anterioară lunii octombrie 2013, deoarece prevederea legală este explicită și nu lasă loc de interpretări: operează numai din luna octombrie 2013.
Totodată, prima instanță a făcut o analiză pertinentă a susținerii reclamantului în sensul că neacordarea acestor diferențe încălcă dreptul de proprietate, pe care Curtea și-o însușește. În acest sens, Curtea reține că drepturile de pensie de care contestatorul a beneficiat în perioada de referință au fost stabilite urmare a recalculării și revizuirii în baza Legii nr. 119/2010 și OUG 1/2011. Recalcularea și revizuirea pensiilor de serviciu au reprezentat o "ingerință" din perspectiva dreptului de proprietate al contestatorului raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dar aceasta a fost prevăzută de lege (Legea nr. 119/2010 și OUG 1/2011), a urmărit un scop legitim și a respectat un raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat.
În privința interpretării art. 2 din Legea nr. 241/2013, Curtea constată că art. 1 din lege, aplicabil în speță, trebuie privit în mod independent de dispozițiile art. 2, care are în vedere ipotezele în care au fost constatate, ulterior stabilirii și/sau plății drepturilor de pensie revizuite conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2011, diferențe între sumele stabilite și/sau plătite și cele legal cuvenite. Art. 1 reprezintă o dispoziție de favoare, pe termen limitat (până când cuantumul pensiei rezultat din înmulțirea valorii punctului de pensie cu punctajul mediu anual acordat ca urmare a recalculării sau revizuirii, conform prevederilor Legii nr. 119/2010 și ale OUG nr. 1/2011, este mai mare decât cuantumul cuvenit pentru luna decembrie 2010) pentru pensionarii militari ale căror pensii recalculate sau revizuite, conform prevederilor Legii nr. 119/2010 și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2011, au un cuantum mai mic decât cele cuvenite pentru luna decembrie 2010, aceștia urmând să beneficieze de cuantumul cuvenit pentru luna decembrie 2010. Nu este vorba de o constatare a unor diferențe în urma unor recalculări/revizuiri succesive, ci de o dispoziție aplicabilă pentru viitor, începând cu 1.10.2013.
Art. 102 din Legea nr. 263/2010 nu este aplicabil deoarece pensia contestatorului, astfel cum a fost repusă în plată în baza Legii nr. 241/2013, nu este o pensie în sistemul public, astfel că nu poate urma algoritmul de calcul al acesteia.
Deși s-a invocat interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, se poate observa că instanța a avut de interpretat și aplicat o normă legală, nu un anumit act juridic, astfel că aceasta este o susținere fără fundament.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.480 alin.2 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge ca inadmisibil apelul exercitat de apelantul reclamant împotriva măsurii amenzii judiciare dispuse prin sentința civilă nr._/12.12.2014 și va respinge apelul formulat în contradictoriu cu intimații pârâți M. Afacerilor Interne și C. de P. Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibil apelul exercitat de apelantul reclamant împotriva măsurii amenzii judiciare dispuse prin sentința civilă nr._/12.12.2014.
Respinge apelul formulat de apelantul-contestator S. C. MILITARE DISPONIBILIZATE, având Cod fiscal_, cu sediul în București ., sector 1, în numele membrului său de sindicat R. G., CNP_, împotriva sentinței civile nr._/12.12.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale nr._ în contradictoriu cu intimații M. AFACERILOR INTERNE, cu sediul în București, Piața Revoluției nr. 1A, sector 1 și C. DE P. SECTORIALĂ A MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE, cu sediul în București, .. 3, sector 4, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Iunie 2015.
Președinte, Judecător,
D. A. T. A. I. C.
Grefier,
I. L. B.
Red.: T.D.A.
Dact.: N.V.
5 ex./06.07.2015
Jud.fond: V.-C. M. S.
| ← Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 837/2015. Curtea... | Recalculare pensie. Decizia nr. 885/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
