Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 693/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 693/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-03-2015 în dosarul nr. 18068/3/2013
Dosar nr._ (Număr în format vechi 6902/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.693
Ședința publică din data de 05.03.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE – L. H.
JUDECĂTOR - P. A.
GREFIER - F. V.
Pe rol fiind soluționarea cererii de apel formulată de apelanta-reclamantă A. A., împotriva sentinței civile nr.6563 din data de 04.06.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. DE E. IMPORT A ROMÂNIEI EXIMBANK S.A., având ca obiect „drepturi bănești”.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 26.02.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când, Curtea, pentru a da posibilitate părților de a depune concluzii scrise, a dispus amânarea pronunțării la data de 05.03.2015 și a dat următoarea decizie.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată din data de 14.05.2013,înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a VIII-a Civilă, Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr.unic_, reclamanta A. A., în contradictoriu cu pârâta B. de Import E. a României Eximbank SA, a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 10.933 lei reprezentând contravaloarea a 4 salarii compensatorii.
Prin sentința civilă nr.6563 din data de 04.06.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta A. A. în contradictoriu cu pârâta B. de Import E. a României Eximbank SA.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că în cauză cererea reclamantei de acordarea a drepturilor bănești solicitate se întemeiază pe prevederile CCM la nivel de unitate nr.43/17.02.2012.
Chiar dacă acest contract nu se află depus la dosar, tribunalul reține că prin adoptarea CCM la nivel de unitate nr.81/14.02.2013 valabil începând cu data de 18.02.2013 a încetat CCM la nivel de unitate anterior.
În cauză, . noului CCM la nivel de unitate, respectiv la data de 18.02.2013, a avut loc în perioada de după comunicarea către reclamantă a preavizului de concediere și până la data concedierii înscrisă în decizia nr.45/04.02.2013, respectiv 25.02.2013.
Pentru faptul că activitatea reclamantei pe perioada celor 20 de zile de preaviz a fost comprimată într-un termen mai scurt, cu acordul angajatorului, reclamanta pretinde că aceasta a fost concediată în fapt înainte de data intrării în vigoarea a noului CCM la nivel de unitate astfel că i se aplică prevederile vechiului CCM la nivel de unitate.
Având în vedere susținerile de mai sus, tribunalul reține că acestea sunt neîntemeiate.
Conform prevederilor art.75 din Codul Muncii „1) Persoanele concediate în temeiul art.61 lit.c și d, al art.65 și 66 beneficiază de dreptul la un preaviz ce nu poate fi mai mic de 20 de zile lucrătoare”.
Conform art.76 din Codul Muncii „Decizia de concediere se comunică salariatului în scris și trebuie să conțină în mod obligatoriu:... b) durata preavizului...”.
Urmare celor de mai sus, dreptul la preaviz în cazul concedierii pentru motive care nu țin de persoana salariatului aparține salariatului.
Conform art.38 din Codul Muncii „Salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate”.
Chiar dacă este o dispoziție de favoare pentru salariat, în virtutea prevederilor art.38 din Codul Muncii de mai sus, salariatul nu poate renunța la acest drept.
Oricum în cauza de față, din cerere formulată la data de 28.01.2013 nu rezultă renunțarea expresă și fără echivoc a reclamantei la dreptul la preaviz.
Urmare celor de mai sus, tribunalul a reținut că în cauză acest drept a fost efectiv acordat contestatoarei în cauză.
Acordarea acestuia este condiționată de respectarea termenului minim acordat de lege de 20 de zile.
Schimbarea programului de lucru în această perioadă, cu acordul ambelor părți, nu conduce la modificarea perioadei de preaviz, durata minimă a acestuia fiind de esența preavizului.
Deoarece nu există nicio prevedere legală expresă derogatorie, rezultă că pe durata preavizului contractul individual de muncă continuă să își producă toate efectele.
Așadar, pe durata preavizului se mențin toate drepturile și obligațiile celor două părți, angajator și salariat, astfel cum sunt stabilite de lege, de contractul individual de muncă și de contractul colectiv de muncă.
Pentru că decizia de concediere a fost comunicată efectiv salariatului la data de 06.02.2013, în temeiul prevederilor art.77 din Codul muncii, abia de la această dată aceasta își produce efectele, deci capătă efectele unui act juridic intrat în circuitul civil.
Dată fiind natura drepturilor bănești solicitate, de compensare a pierderii suferit de salariat prin încetarea intempestivă, înainte de termen, a contractului său individual de muncă, tribunalul a apreciat că premisă de acordare a acestui drept este încetarea efectivă a contractului individual de muncă.
Deoarece în cauză încetarea contractului individual de muncă a avut loc sub imperiul CCM la nivel de unitate nr.81/14.12.2013, rezultă că acesta este contractul aplicabil în cauză conform principiului tempus regit actum.
Deoarece în cauză nu se face dovada că prin acest contract s-a acordat salariaților pârâtei dreptul la 7 salarii compensatorii pentru ipoteza de față, tribunalul a reținut că nu este dovedit temeiul juridic al pretenției.
Față de pretinsă încălcare de către pârâtă a obligației de informare a salariatei cu privire la prevederile Noului CCM la nivel de unitate, tribunalul a reținut că aceasta susținere este neîntemeiată și oricum nerelevantă.
Astfel este neîntemeiată deoarece art.17 din Codul muncii la care face trimitere reclamantă se referă la obligația de informare prealabilă încheierii sau modificării unui contract individual de muncă și nu în cazul adoptării unui nou CCM la nivel de unitate care este negociat cu Sindicatul reprezentativ sau cu reprezentanții salariaților.
În al doilea rând, chiar și dacă angajatorul ar avea o astfel de obligație, aceasta nu este o condiție de validitate a CCM la nivel de unitate adoptat, astfel că drepturile și/sau obligațiile asumate prin acesta se aplică independent de această informare.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen legal și motivat reclamanta A. A..
În motivarea apelului, apelanta a susținut că, chiar dacă drepturile și obligațiile contractuale ale părților continuă în mod teoretic și legal până la data încetării „efective" a contractului, voința reală și licită a părților, dovedită de noi, primează cadrului legal și chiar actului aparent semnat de părți.
Invocarea de către tribunal a art.38 din Codul muncii precum că: „salariații nu vot renunța, la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege" nu este incidență cauzei noastre deoarece noi nu am renunțat la dreptul de preaviz sau la vreun alt drept (așa cum greșit a interpretat prima instanță). Noi n-am renunțat la nicio sumă de bani aferentă celor 20 de zile de preaviz și nici nu ne-am exprimat vreun acord de necomunicare a acestui act procedural de pre-avizare din partea angajatorului) ci doar am convenit cu privire la executarea/neexecutarea unei obligații și anume: aceea de a ne fi mai prezentat la serviciu în perioada de preaviz, aceasta fiind și voința reală a părților contractante: de încetare fizică a raporturilor de muncă, voință care este licită și recunoscută de către ambele părți.
În sinteză, nu a renunțat la un drept de preaviz ci a convenit doar asupra unei obligații - de prezentare la serviciu în perioada de preaviz, ceea ce nu afectează în niciun fel ordinea publică a dreptului de preaviz și implicit, rezultă că voința reală a părților este aceea de a fi încetat efectiv raporturile de muncă, chiar de la o dată anterioară (07.02.2013) comparativ cu cea consemnată în actul aparent (25.02.2013).
În concluzie, consideră că: aplicabil voinței reale a părților este CCM nr.43/17.02.2012 și nu cel cu nr.81/14.02.2013, cum în mod greșit a constatat prima instanță, acest din urmă CCM nefiind adus la cunoștința noastră din moment ce s-a convenit „nelucrul" și s-a interzis accesul în unitate, salariata în cauză nemaifăcând parte practic din efectivele unității.
Din analiza sintagmei primei instanțe: „neîntemeiată și oricum nerelevantă’’ (cu privire la obligația de informare din partea angajatorului în legătură cu noile prevederi ale noului CCM), rezultă cel puțin o neconcordanță logică, fiind supeflue a mai califica un argument ca puțin semnificativ (nerelevant = irelevant) din moment ce ai descoperit că e deja neîntemeiat, prima instanță dorind probabil să exprime sintagma corectă, cu formularea inversată a termenilor: „nerelevantă și oricum neîntemeiată"
a) Cu privire Ia așa-zisa neîntemeiere a susținerii de încălcare a obligației angajatorului: de a informa angajatul privind prevederile noului CCM, sesizăm faptul că prima instanță nu a considerat deloc învederarea noastră cu privire la aplicarea art.17 din Codul Muncii din care rezultă fără putință de tăgadă că legiuitorul a impus CCM ca un act adițional al CIM, angajatorul fiind obligat la: m) indicarea contractului colectiv de muncă ce reglementează condițiile de munca ale salariatului;
4) Elementele din informarea prevăzuta la alin.3 trebuie să se regăsească și în conținutul contractului individual de muncă.
5) Orice modificare a unuia dintre elementele prevăzute la alin.3 în timpul executării contractului individual de munca impune încheierea unui act adițional la contract, într-un termen de 20 de zile lucrătoare de la data apariției modificării, cu excepția situațiilor în care o asemenea modificare este prevăzuta în mod expres de lege., astfel că, prezentarea tribunalului, cum că aceste norme ar fi aplicabile strict CIM, nu și CCM (deși noi nu am cerut așa ceva, ci am cerut expres aplicarea normei în sensul informării noastre pe orice cale: cu privire la modificarea CIM ca urmare a modificării CCM), trebuie înlăturată ca vădit netemeinică.
b) Cu privire la nerelevanta obligației de informare ca urmare a faptului că aceasta n-ar reprezenta o condiție de validitate a contractul colectiv de muncă
susține că se observă aceeași manieră a primei instanțe de ascundere a argumentației sale în spatele unei aparențe de legalitate.
Obiectul cauzei nu este validitatea CCM ci opozabilitatea/inopozabilitatea acestuia. Faptul că respectivul CCM rămâne valid ca urmare a neinformării noastre nu demonstrează și opozabilitatea acestuia. Cu alte cuvinte, un contract nu trebuie să fie neapărat nevalid (din cauza nerespectării obligației informării) pentru a fi inopozabil, el putând fi neopozabil chiar și dacă este valid. Noi am cerut inopozabilitatea CCM (nulitatea relativă care este diferită de nulitatea absolută invocată de prima instanță) nu din cauza nevalidității CCM ci ca urmare a necomunicării acestuia, a neinformării sale procedurale, ca de altfel ca a oricărui act procedural sau de autoritate generală ce trebuie anulat dacă nu este comunicat părții vizate și interesate.
Prin întâmpinarea formulată intimata B. de Import E. a României Eximbank SA, Casa a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Analizând apelul declarat, potrivit dispozițiilor art.477 C.pr.civ., în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
In esenta, apelanta sustine ca incetarea contractului sau individual de munca a intervenit la data de 07.02.2013, ceea ce atrage incidenta dispozitiilor contractului colectiv de munca nr.43/17.02.2012.
Curtea retine ca aceasta sustinere nu este probata in niciun fel de probatoriul administrat, iar art.1 din cuprinsul deciziei de concediere enunta in mod clar, lipsit de orice echivoc, ca ‚,contractul individual de munca al salariatei inceteaza la data de 25.02.2013, data la care expira preavizul de 20 zile lucratoare’’.
Apelanta sustine ca art.38 C.muncii nu este incident in cauza. Curtea noteaza ca la dosar nu se regaseste niciun inscris care sa ateste renuntarea la durata minima de 20 zile a preavizului.
Referitor la alegatiile apelantei legate de considerentele sentintei pe aspectul neindeplinirii obligatiei de informare a salariatei cu privire la prevederile Noului CCM la nivel de unitate, Curtea preciaza ca tribunalul a aratat in mod corect, clar, concis, persuasiv ca art.17 din Codul mincii se referă la obligația de informare prealabilă încheierii sau modificării unui contract individual de muncă și nu în cazul adoptării unui nou CCM la nivel de unitate care este negociat cu Sindicatul reprezentativ sau cu reprezentanții salariaților și, chiar dacă angajatorul ar avea o astfel de obligație, aceasta nu este o condiție de validitate a CCM la nivel de unitate adoptat, astfel că drepturile și/sau obligațiile asumate prin acesta se aplică independent de această informare.
Pentru considerentele arătate, în baza art.480 C.pr.civ., va fi respins ca nefondat, apelul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelanta-reclamantă A. A., domiciliată în București, ..15A, sector 5, CNP_, prin avocat N. C. cu sediul profesional ales în București, ..112, ., ., sector 2, împotriva sentinței civile nr.6563 din data de 04.06.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. DE E. IMPORT A ROMÂNIEI EXIMBANK S.A, cu sediul în București, Splaiul Independenței 15, sector 5, CUI RO361560.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 05.03.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
L. H. P. A.
GREFIER
F. V.
Red.:L.H.07.04.2015
Dact.: A.C./5 ex.
09.03.2015
Jud. fond: F. I. C.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 25/2015.... → |
|---|
