Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 25/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 25/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-01-2015 în dosarul nr. 975/3/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format vechi 6728/2014)
DECIZIE Nr. 25/2015
Ședința publică de la 06 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. D. Ș.
Judecător A. F.
Judecător R. G.
Grefier Ș. T.
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta S. N. DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI " CFR CĂLĂTORI" SA - SUCURSALA DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 2619/05.03.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă U. S. LIBERE FEROVIARE MIȘCARE COMERCIAL BUCUREȘTI în numele și pentru membrul de sindicat C. G. și și intimata-pârâtă S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI CFR CĂLĂTORI SA, având ca obiect: drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recurenta a solicitat prin cererea de recurs judecata în lipsă potrivit prevederilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, precum și că intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, înregistrată de serviciul registratură al instanței la data de 10.12.2014, după care:
Curtea, față de lipsa părților la strigarea pricinii, în raport de prevederile art. 104 pct. 13 din ROIIJ, dispune lăsarea cauzei la a doua strigare, în ordinea listei de ședință.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la cea de-a doua strigare a cauzei, nu au răspuns părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, având în vedere că în cauză s-a solicitat judecata în lipsă potrivit prevederilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și în raport de prevederile art. 150 Cod procedură civilă o reține în pronunțare asupra inadmisibilității cererii de recurs, față de împrejurarea că partea care a formulat calea de atac nu a fost parte în faza de fond a judecății.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2619/05.03.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, s-a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune formulată de către parata.
A fost admisă, în parte, acțiunea formulată de reclamantul U. S. LIBERE FEROVIARE MIȘCARE - COMERCIAL BUCUREȘTI (USLFMC București), în numele și pentru membrul său C. G. în contradictoriu cu pârâta S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI C.F.R CĂLĂTORI S.A.
A obligat pe pârâta la calcularea și plata către reclamanta a diferențelor dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, conform art.41 al.3 lit. a din C.C.M. unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 și drepturile salariale efectiv plătite, pentru perioada 01.10.2009 – 31.12.2010, sume actualizate cu rata inflației, de la data scadenței și până la data introducerii acțiuni și cu dobânda legală de la data introducerii acțiunii și până la data plății efective.
S-au respinsa restul pretențiilor, ca neîntemeiate.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că în ceea ce privește cererea formulată în contradictoriu cu S. Națională de Transport Feroviar de Călători CFR CĂLĂTORI SĂ, potrivit înscrisurilor prezentate de către reclamanți, necontestate de pârâtă, reclamanta – persoana fizică C. G. a avut calitatea de salariat ai pârâtei în perioada 01.10.2009 – 31.12.2010.
În speță, prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta a susținut că prevederile din CCM la Nivel de Ramura Transporturi nu sunt aplicabile în speța, fiind incidente cele la nivel de unitate și grup de unități feroviare.
În consecință, trebuie determinat dacă în aceste condiții pârâta poate fi obligată la plata diferențelor de drepturi salariale, în sensul în care s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată completată și precizată.
Conform dispozițiilor art. 8 alin.2 din Legea nr. 130/1996, în vigoare în parte din perioada pentru care se solicită plata drepturilor respective, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Conform dispozițiilor art. 24 alin.1 din același act normativ, clauzele cuprinse în contractele colective de muncă negociate cu încălcarea prevederilor art. 8 sunt lovite de nulitate.
Tribunalul a considerat că apărarea pârâtei nu prezintă relevanță față de natura juridică a dispozițiilor art. 8 alin.2 din Legea nr. 130/1996, în vigoare în parte din perioada pentru care se solicită plata drepturilor respective.
Chiar dacă prin dispozițiile art. 224 lit. d din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 322 din_, s-a prevăzut că la data intrării în vigoare a prezenței legi se abrogă: d) Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 184 din 19 mai 1998, cu modificările și completările ulterioare, Tribunalul a apreciat că acest act normativ are relevanță în condițiile în care se solicită drepturi și din perioada în care acesta a fost în vigoare și mai mult decât atât, Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 nr. 722/2008 din_ publicat în Monitorul Oficial, Partea V nr. 3 din_ a fost încheiat conform art. 10 și art. 11 din Legea nr. 130/1996, republicată, după cum rezultă din preambulul acestuia.
În speță, nu s-a făcut dovada acordării drepturilor salariale în sensul solicitat prin cererea de chemare în judecată completată și precizată.
Or, potrivit dispozițiilor art. 241 alin.1 lit. c din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, în forma în vigoare la data încheierii Contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 nr. 722/2008 din_, publicat în Monitorul Oficial, Partea V nr. 3 din_, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte după cum urmează: c) pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramură de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel.
De asemenea, conform dispozițiilor art. 40 alin.2 lit. c din Legea nr. 53/2003 republicată – Codul muncii, angajatorului îi revin, în principal, următoarele obligații: c) să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă.
Potrivit dispozițiilor art. 4 alin.1 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 nr. 722/2008 din_ publicat în Monitorul Oficial, Partea V nr. 3 din_, prezentul Contract colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi se aplică cu începere de la 1 ianuarie 2008 până la 31 decembrie 2010 inclusiv, cu posibilitatea revizuirii anuale, la nivel de unitate acesta producând efecte pe an calendaristic.
Conform alin.2 din aceeași prevedere contractuală, dacă niciuna din părți nu denunță contractul cu 30 de zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, valabilitatea acestuia se prelungește până la încheierea unui nou contract, dar nu mai mult de 12 luni, respectiv cu încă un an calendaristic.
Cum, în speță, nu s-a făcut dovada denunțării înseamnă că acesta s-a prelungit conform prevederii contractuale.
În conformitate cu prevederile art. 238 din Codul muncii, în vigoare la data încheierii contractului colectiv de muncă, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal.”
Art. 37 din Codul muncii consacră principiul negocierii individuale și colective a contractelor de muncă, iar în cuprinsul art. 38 din același act normativ sunt indicate, într-o modalitate imperativă, limitele minimale ale acestei negocieri și sancțiunea renunțării la unele drepturi stabilite de lege în favoarea salariatului.
În același sens, potrivit art. 8 din Legea nr. 130/1996, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
De asemenea, potrivit art. 24 alin.1 din Legea nr. 130/1996, “clauzele cuprinse în contractele colective de muncă negociate cu încălcarea prevederilor art. 8 sunt lovite de nulitate” și părțile pot cerere renegocierea.
Însă nu se poate ignora nici dispoziția art. 24 alin 4 din aceeași lege care dispune ca până la renegocierea drepturilor, clauzele a căror nulitate a fost constatată sunt înlocuite cu prevederile mai favorabile cuprinse în lege sau în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.
În toate normele legale menționate se consacră caracterul obligatoriu al contractelor colective de muncă, caracter garantat constituțional și prin art. 41 alin.5 din Constituția României, conform căruia” dreptul la negocieri colective în materie de muncă și caracterul obligatoriu al convențiilor colective sunt garantate”.
Prin urmare, orice contract colectiv de muncă la nivel inferior se încheie nu numai în considerarea legii, dar și în considerarea clauzelor contractuale colective de muncă încheiate la nivel superior, iar în cazul în care, din diferite motive, părțile au încheiat contracte colective prin care au negociat, în favoarea angajatului, drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele încheiate la nivel superior, clauzele celor dintâi sunt lovite de nulitate, în condițiile art. 24 alin. 1 din Legea nr. 130/1996, în vigoare la momentul analizat în prezența cauză.
Astfel, contractele colective de muncă se constituiau într-un sistem ierarhic, în vârful căruia se afla contractul colectiv de muncă la nivel național, iar la baza lui, contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate.
Având caracter obligatoriu, rezultă că drepturile salariaților sunt cele stabilite prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, în cauză la nivel de ramură, în cazul în care la nivel de unitate, au fost stabilite drepturi la un nivel inferior, iar salariații nu pot renunța la cele care, în temeiul legii, au fost statuate prin negocierile colective.
S-a reținut faptul că nulitatea a privit cuantumul salariului brut minim stabilit pentru clasa de salarizare și anularea acestei anexe atrage folosirea salariului de bază brut stabilit la nivel de ramură. Pe de altă parte se reține faptul că în cuprinsul contractului individual de muncă există mențiuni privind clasa de salarizare și categoria existând astfel date suficiente pentru calcularea salariului plecând de la un salariu de bază brut de 700 de lei.
În acest sens, acordarea unor sume mai mari de 700 de lei nu exonerează pârâta de obligația de calcul a salariului prin raportare la această sumă, întrucât în cauză nu este vorba de acordarea unui salariu minim brut.
Părțile s-au obligat ca negocierile subsecvente să plece de la salariul de bază minim de 700 de lei și prin aplicare unor coeficienți minimi de ierarhizare conform contractului. Stabilirea salariului de bază cu încălcare contractului de muncă la nivel superior fiind o măsură anulată de instanță a fost înlocuită cu prevederile mai favorabile cuprinse în lege sau în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior. Deci în stabilirea efectelor nulității nu se poate ignora dispoziția legală expresă privind înlocuirea clauzei anulate până la renegociere.
În consecință, instanța a reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile legale care consacră forța obligatorie a contractului colectiv de muncă, și anume art. 236 alin. 4 C.muncii, (în vigoare la data încheieri contractului) conform căruia contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților și art. 243 alin. 1 C.muncii, conform căruia executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți.
Astfel ca, s-a dispus obligarea pârâtei la plata diferențelor dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei conform art. 41 alin.3 lit. a din CCM Unic la Nivel de Ramura Transporturi pe anii 2008-2010 și drepturile salariale efectiv plătite pentru C. G. în perioada 01.10._10, sume actualizate cu rata inflației, de la data scadenței și până la data introducerii cererii de chemare în judecată, la care se va adăuga dobânda legală, calculată de la data punerii în întârziere (data introducerii cererii de chemare în judecată), până la data plății efective.
Acordarea sumei actualizate în raport de rață inflației se impune față de principiul reparării integrale a prejudiciului, potrivit căruia creditorul este îndreptățit a pretinde repararea pierderii suferite, riscul devalorizării leului fiind pus în sarcina debitorului.
Pentru aceste sume, pârâta urmează a fi obligată la plata către reclamanți și a dobânzii legale de la data punerii în întârziere (data formulării în instanță cererii de chemare în judecată), până la data plății efective, în vederea reparării integrale a prejudiciului suferit de către reclamant și a respins ca neîntemeiata cererea de acordare a dobânzii legale de la data nașterii dreptului și a ratei inflației de la data nașterii dreptului și până la momentul plății efective pentru ca reclamantului să nu-i fie imputata o îmbogățire fără justa cauza.
Având în vedere că la dosar nu s-a făcut dovada efectuării de cheltuieli de judecata instanța a respins ca neîntemeiata și această solicitare a reclamantului.
Față de considerentele de fapt și de drept menționate anterior instanța a admis în parte cererea de chemare în judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs motivat în termen legal pârâta S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI C.F.R CĂLĂTORI S.A. - SUCURSALA DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI BUCUREȘTI.
Prin recurs a arătat că, contractul valabil încheiat este legea părților contractante - art. 236 alin. 4 Codul muncii (în vigoare în anii 2009, 2010, 2011), art. 7 alin. 2 din Legea nr. 130/1996.
În perioada 01.10._10 în care reclamanta-intimată Sindicatul Liber Feroviar Mișcare - Comercial solicită diferența de drepturi salariale, diferența rezultată dintre salariul de bază minim brut negociat în cuantum de 700 lei, prevăzut de dispozițiile art. 41 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de Ramura Transporturi valabil pentru 2008 - 2010 și sumele efectiv primite în conformitate cu prevederile art.7 și anexei 1 din C.C.M. la Nivel de SNTFC „C.F.R." S.A., a existat la S. Naționala de Transport Feroviar de Călători" CFR Călători"- S.A. contract colectiv de muncă valabil încheiate la nivel de unitate pe anii 2009/2010 ale cărui prevederi au fost obligatorii pentru părți, conform dispozițiilor art. 7 alin.2 din Legea nr. 130/1996 privind Contractul colectiv de muncă, salariul astfel negociat fiind menționat și în Contractul individual de muncă al reclamantului.
Ca atare, părțile au înțeles de comun acord că pentru anii 2009 și 2010, să stabilească un alt salariu minim la nivelul societății precum și alți coeficienții de ierarhizare, decât cei prevăzuți în C.C.M. la Nivel de R. Transporturi și, prin urmare, instanța de judecată este ținuta să analizeze cererea reclamantului prin prisma principiului forței obligatorii a convențiilor care reprezintă un motiv de ordine publică.
Mai mult, contractul colectiv de muncă la nivel de unitate aplicabil pentru anii 2009 - 2010 a fost încheiat cu respectarea contractului de muncă încheiat la nivel superior, respectiv Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități Feroviare pe 2006/2008, a cărui valabilitate a fost prelungită prin act adițional până în anul 2010, astfel încât prevederile din C.C.M. la Nivel de R. Transporturi nu sunt aplicabile în speță, fiind incidente cele la nivel de unitate și grup de unități feroviare.
Pentru anii 2009 - 2010, prin actul adițional nr. 370/20.06.2008 la Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități Feroviare 2008 -2010 la art. 4 se prevede prelungirea valabilității acestui contract pe o perioadă de 48 de luni, stabilindu-se salariile de bază brute corespunzătoare claselor de salarizare valabile de la 01.07._12.
Mai mult, prin C.C.M. la nivel de S.N.T.F.C. „C.F.R." S.A.. și C.C.M. la Nivel de G. de Unități Feroviare, sunt prevăzute clase și coeficienți de ierarhizare specifici activității feroviare, și mai mult clasa 1 de salarizare nu poate fi asimilata cu salariul minim de 700 lei prevăzut de C.C.M. pe Ramura Transporturi, deoarece în acest contract colectiv nu sunt prevăzute clase de salarizare, ci numai coeficienți de ierarhizare pentru diverse categorii profesionale.
Având în vedere prevederile contractuale invocate mai sus și aplicabile în perioada în care reclamantul solicită diferența de salarii, solicită instanței de judecata să constate că drepturile cuvenite acestora în temeiul contractului colectiv de muncă la nivel de unitate invocat în cererea introductivă și celui individual de muncă au fost plătite în mod corespunzător, societatea onorându-și obligațiile asumate întocmai și la timp.
Clauzele contractelor colective de muncă încheiate la nivel inferior care conțin drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior sunt lovite de nulitate, însă nulitatea va fi constatata de instanța competenta la cererea pârtii interesate - art. 24 alin. 1, alin. 2, alin. 3 și alin. 4 coroborat cu art. 8 alin. 2 și alin. 3 din Legea 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, aplicabilă în perioada 2009 - 2010 de valabilitate a C.C.M. la Nivel de Unitate și C.C.M. la Nivel de G. de Unități.
Recurenta solicită instanței să rețină că în perioada de valabilitate a C.C.M. la Nivel de S.N.T.F.C. „C.F.R." S.A. și C.C.M. la Nivel de G. de Unități Feroviare intimatul singur sau prin intermediul organizațiilor sindicale avea posibilitatea legală să solicite instanței competente constatarea nulității acestor clauze, în condițiile în care constatau că, clauzele prevăzute în art. 7 și anexă 1 din C.C.M. la Nivel de S. Naționala de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" - S.A., conțin drepturi la nivel inferior fata de drepturile prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Ramura Transporturi.
În acest context și în condițiile în care instanța de judecată astfel sesizata, constata nulitatea acestor clauze, clauzele respective puteau fi renegociate, iar până la renegocierea acestora puteau fi înlocuite cu clauzele mai favorabile existente în contractele colective de munca încheiate la nivel superior.
Cererile de constatare a nulității unor clauze ale contractelor colective de muncă se pot formula pe toată durata existenței contractului colectiv de munca - art. 268 alin. 1 pct. d Codul muncii (fost art. 283 alin. 1 lit. d).
A mai învederat recurentul instanței de judecată că reclamanții solicită diferența dintre salariul de bază minim brut negociat în cuantum de 700 lei, prevăzut de dispozițiile art. 41 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de Ramura Transporturi valabil pentru 2008 - 2010 și sumele efectiv primite în conformitate cu prevederile art. 7 și Anexei 1 din C.C.M. la Nivel de S.N.T.F.C. „C.F.R." S.A.
Ori, se poate observa cu ușurința faptul că reclamanții solicita practic înlocuirea unor clauze ale C.C.M. la Nivel de S.N.T.F.C. „C.F.R." S.A. și C.C.M. la Nivel de G. de Unități Feroviare, a căror existență s-a încheiat la 31.12.2010 cu clauze mai favorabile existente în Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Ramura Transporturi, expirat și acesta la data de 31.12.2010.
Însă, așa cum a arătat anterior, conform prevederilor legale în vigoare la data existenței contractelor colective de muncă, înlocuirea unor clauze ale acestora cu clauze mai favorabile existente în contractul de munca încheiat la nivel superior se poate face numai în urma sesizării instanței de judecată cu o cerere în constatarea nulității clauzelor respective.
Față de cele mai sus arătate, recurenta solicită instanței de judecata să țină cont la pronunțarea soluției de următoarele aspecte:
- Instanța de judecată nu a fost învestită cu o cerere de constatare a nulității unor clauze ale contractului colectiv de muncă la nivel de S.N.T.F.C. „C.F.R." S.A;
- Chiar dacă instanța de judecată ar califica cererea reclamanților ca fiind a cerere de constatare a nulității unor clauze ale C.C.M. la Nivel de S.N.T.F.C. „C.F.R." S.A., o astfel de cerere ar fi tardiv introdusă prin raportare la prevederile art. 268 alin. 1 pct. d din codul muncii, motivat de faptul că atât C.C.M. la Nivel de S.N.T.F.C. „C.F.R." S.A. cât și C.C.M. la Nivel de G. de Unități Feroviare au expirat la data de 31.12.2010, iar cererea reclamantului a fost introdusă în anul 2012, după expirarea acestor contracte colective de muncă;
- Clauzele C.C.M. la Nivel de S.N.T.F.C. „C.F.R." S.A. și C.C.M. la Nivel de G. de Unități Feroviare nu pot fi înlocuite de către instanța de judecată cu clauzele mai favorabile prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Ramura Transporturi în lipsa unei cereri de constatare a nulității acestora, introdusă în termenul legal prevăzut de art. 268 alin. 1 lit. d) din Codul muncii.
Ținând cont de cele menționate mai sus, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii primei instanțe în sensul respingerii acțiunii.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin raportare la exceptia inadmisibilitatii caii de atac a recursului, invocata din oficiu, Curtea constată următoarele:
In litigiu finalizat cu sentinta civila atacata pe calea prezentului recurs, au figurat ca parti U. S. Libere Feroviare Miscare Comercial Bucuresti, in calitate de reclamant, in numele membrilor sai mentionati in lista anexa a cererii introductive, si S. N. de Transport Feroviar de Calatori „CFR Calatori” S.A., in calitate de parata.
Odata stabilit cadrul procesual in fata instantei de fond, cu respectarea termenului impus de prescriptiile art.132 alin.(1) si (2) din Codul de procedura civila (in vigoare la data sesizarii primei instante), acesta nu poate fi schimbat ulterior pe parcursul litigiului, decat in acele cazuri expres prevazute de lege, situatii ce nu se regasesc in prezenta cauza.
Prin urmare, odata fixat cadrul procesual si pronuntata, in acest cadru, sentinta civila atacata cu prezentul recurs, exercitarea cailor legale de atac nu poate fi efectuata decat de partea/partile ce au un interes in exercitarea acesteia si care se considera vatamate in drepturile si interesele lor legitime prin solutia pronuntata.
Nicio dispozitie legala nu permite exercitarea caii de atac a recursului (ca, de altfel, si a apelului) cu nerespectarea cadrului procesual stabilit in fata instantei de fond, respectiv de o alta persoana decat cele implicate in procedura judiciara desfasurata in fata acestei instante.
Raportand aceste susccinte consideratii de ordin teoretic la speta concreta dedusa judecatii, Curtea observa ca, in speta concreta dedusa judecatii, prezentul demers judiciar a fost promovat de o alta parte decat cele intre care au fost stabilite drepturile si obligatiile procesuale de catre prima instanta.
Trecand peste faptul ca sucursala unei societati comerciale este stabilita ca fiind un dezmembramant fara personalitate juridica prin dispozitiile Legii nr.31/1990, privind societatile comerciale, Curtea observa si imprejurarea inexistentei la dosarul cauzei a vreunui mandat acordat Sucursalei de Transport Feroviar de Calatori Bucuresti de catre S. N. de Transport Feroviar de Calatori „CFR Calatori” S.A. in legatura cu reprezentarea intereselor judiciare ale acestei din urma societati in prezentul dosar.
Pe cale de consecinta, Curtea constata ca recursul promovat in speta de Sucursala de Transport Feroviar de Calatori Bucuresti, dezmembramant fara personalitate juridica, fara mandat de reprezentare din partea societatii SNTFC „CFR Calatori” S.A. si fara a figura ca parte in procedura judiciara desfasurata in fata instantei de fond apare drept inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI CFR CĂLĂTORI SA - SUCURSALA DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 2619/05.03.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă U. S. LIBERE FEROVIARE MIȘCARE COMERCIAL BUCUREȘTI în numele și pentru membrul de sindicat C. G. și intimata-pârâtă S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI CFR CĂLĂTORI SA, ca inadmisibil.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 06 Ianuarie 2015.
Președinte, A. D. Ș. | Judecător, A. F. | Judecător, R. G. |
Grefier, Ș. T. |
Red.R.G/02.02.2015
Tehnore C.C./2 ex./08.01.2015
Jud.fond: D. M.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 693/2015.... | Acţiune în constatare. Decizia nr. 1482/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
